Introducere – persoana cu handicap

Introducere – persoana cu handicap

Cui nu-i place vara? Banala intrebare veti spuneSi totusi ea vine in fiecare an imbietoare, calda, luminoasa, deschisadar totusi nu toata lumea se bucura De ce?

Poate de teama ca razele soarelui ard prea tare, sau poate pentru ca apa in aceasta perioada poate sa fie si mai scumpa dar si mai necesara decat un pahar din cea mai fina bautura, un Martini sau pentru cei cu o personalitate mai accentuata un Jack Daniels de exemplu.

Sau pe de alta parte cea mai simpla supozitie ar fi ca unora nu le place soarele pentru ca nu gasesc umbra.

Ce vreau sa zic? Uneori viata este o vara continua torida care pare ca vrea sa ne puna la incercare toate virtutile, rabdarea, bunavointa, perseverenta,dar cu toate acestea cel mai bun lucru este sa gasesti un loc racoros si umbros.

Dar ce te faci daca nu gasesti umbra? Sau ce te faci daca intalnesti oameni care te cunosc, stiu ca iti este cald si totusi se uita la tine ca si cand ar spune: ″Esti sigur ca asta este singurul loc cu umbra pe care l-ai gasit?″ sau si mai rau: ″Stii eu am gasit locul asta primul si daca nu ti-as fi permis sa stai aici, pana acum erai mort, pentru ca nimeni in afara mea nu ti-a permis sa stai la umbra langa el″nimic de genul: ″Ce ma bucur ca ai gasit locul asta cu umbraeste destula pentru doi oameni, oricum era prea multa pentru unul singur.″

Am incercat sa gasesc o forma plastica de-a exprima in cateva cuvinte ce poate creea sau ce poate spori starea de anxietate pentru o persoana cu handicap, ce ii poate bloca avantul si zborul catre aceleasi zari imbietoare pe care le cautam cu totii. Ce ii poate ucide unei asemenea persoane speranta si vointa inainte ca acesta sa isi dea seama ca speranta nu moare nicioadata si ca vointa te face sa traiesti atunci cand nici macar nu iti dai seama ca esti aproape mort

Va vorbesc de fapt despre o confuzie aproape generala intre acceptarea handicapului ca atare asemeni unui dat precum data si locul nasterii sau familia de origine si faptul ca sunt unii oameni care cred ca toata superioritatea lor sta in faptul ca sunt apti din punct de vedere fizic asa incat daca ii vezi alergand pe strada, vezi ca de multe ori nu incetinesc sa iti puna aparent cea mai banala intrebare: ″Cu ce pot sa te ajut?″. Sau exista pur si simplu oameni care se simt stanjeniti daca manifesti fata de ei o tendinta prea mare de apropiere. Pentru ca tu esti ″altfel″.si numai oamenii ″ciudati″ au astfel de prieteni

Altfel spus una este sa accepti o neputinta fizica despre care iti aduci aminte dupa fiecare suta de metri pe care o parcurgi si alta este sa fii nevoit sa accepti raceala si uneori chiar nepasarea celor fata de care nu ai decat o singura vina:aceea ca vrei sa le fii prieten

Cu alte cuvinte daca exista oameni care pot spune ca uneori si celor de langa noi le este greu spunand despre noi ca suntem unilaterali in aprecieri este poate pentru ca lor li se pare un pret mic de platit sa cresti in umbra unui personal medical care gasea de cuvinta sa ″educe″ persoane suferind de incontinenta prin aceea ca ii inconjurau de ″parfumul″ propriilor lor dejectii

Poate ca ei nu cautau si nu aveau nevoie decat de putina ″umbra″Unii o sa zica: ″Cum adica?″

Credeti ca o imbratisare n-ar fi facut umbra intr-un suflet ars de focul indiferentei? Sau credeti ca eu nu am cautat umbra atunci cand am propus Delegatiei Comisiei Europene instituirea ca si criteriu de eligibilitate pentru proiectele de infrastructura amplasarea de rampe? Sau cand am participat la invitatia aceleasi Delegatii la un meeting in favoarea persoanelor cu handicap la care a participat domnul Jonathan Scheele, nu am cautat de fapt o binefacatoare umbra? Asta s-a intamplat cand am dat examen si am intrat la facultatea de teologie asistenta sociala din Craiova. Va spun cu siguranta: Da, asta am cautat! Umbra, cat mai multa umbra si racoare pentru sufletul meu

Si nu pot sa nu ma gandesc la Mantuitorul care a oferit umbra sufletelor fara sa accentueze superioritatea sa evidenta ci a facut-o in mod natural simplu si firesc

Nu vreau ca unica mea umbra sa fie handicapul meu

Vreau ca langa umbra mea sa se alature umbra altei persoane alaturi de care sa infrunt razele aride ale unei veri nesfarsite, pe care o strabat singur, mult prea singur.

De-a lungul istoriei, multe, daca nu chiar toate societatile au abordat in mod foarte nefericit problema handicapului. Credintele religioase populare si sociale adesea presupun ca un copil este nascut cu dizabilitati sau capata dizabilitati ca rezultat al unui blestem, a unei gene proaste, a unei relatii incestuoase,un pacat comis intr-o viata anterioara, sau un pacat comis de unul dintre parinti sau membri ai familiei. Un copil nascut intr-o comunitate unde exista asemenea credinte este expus in mai multe feluri. Un copil nascut cu handicap sau care dobandeste handicapul poate fi un subiect direct al violentei domestice, sau al abuzului emotional verbal si sexual, acasa in comunitate sau la serviciu. Un copil cu handicap este mai predispus sa se confrunte cu violenta si abuzul de la nastere, acest risc existand de-a lungul intregii vieti.

In timp ce multi parinti sunt violenti fata de copiii lor care nu au handicap, cand un copil cu handicap traieste intr-un mediu violent handicapul sau intensifica natura abuzului.De exemplu daca un copil are probleme motorii, nu va putea sa fuga cand este asaltat fizic sau sexual. Un copil surd nu poate comunica in afara casei despre un abuz cu care se confrunta,decat daca cei din afara casei inteleg limbajul semnelor sau semnele pe care le foloseste in mod uzual (Si cand abuzatorul este cel care interpreteaza declaratia copilului, aceasta limiteaza si mai mult abilitatea copilului de a raporta abuzul sau de a cere ajutor). Un copil cu deficienta intelectuala nu poate sa anticipeze furia crescanda a parintelui sau si astfel nu poate pleca din camera pentru a evita sa fie lovit.

Teoria stresului indus de copil care conduce la violenta. Mai multe teorii privitoare la abuzul copilului afirma ca un copil cu handicap se confrunta cu un risc crescut de a fi expus violentei, ca rezultat al stresului produs de copil.Exista teoria conform careia aceste tensiuni crescande pot incepe cu mult inainte de a fi diagnosticat copilul, ca avand un handicap.De exemplu un copil cu deficiente de auz poate fi considerat neascultator, un copil cu probleme de vedere poate sa nu faca contactul vizual intr-un mod corespunzator,parand ca nu reactioneaza. Un copil cu deficienta neurologica poate fi greu de multumit sau de hranit. Alti cercetatori sugereaza ca parintii care devin violenti cu copii lor cu handicap, o fac nu numai ca o reactie fata de conditia copilului ci si fata de stigmatul cu care se confrunta din partea membrilor familiei vecinilor si prietenilor. Parintii copiilor cu handicap sunt lipsiti de suportul social din partea familiei si prietenilor care se distanteaza de acestia. Este de asemenea adevarat ca nu in toate caminele exista violenta fata de copiii cu handicap existand chiar si mecanisme familiale de adaptare fata de acel copil cu handicap.

In multe tari copii cu handicap, sunt plasati in institutii de la nastere sau de foarte mici ramanand acolo pana la moarte. Este important de remarcat ca in timp ce institutiile sunt inca considerate o norma pentru copii cu handicap, pana acum 200 de ani existau foarte putine institutii de acest fel. Inainte era de asteptat ca acesti copii cu handicap sa traiasca in cadrul comunitatilor. De curand foarte multi experti in domeniul juridic, medical  au inceput sa ceara inchiderea institutiilor pentru persoanele cu handicap si o intoarcere la viata in comunitate. Toate datele disponibile arata faptul ca acei copii institutionalizati traiesc in conditii mult mai proaste din punct de vedere social educational si psihologic decat copii crescuti in asezaminte sustinute de comunitate.In timp ce institutionalizarea in sine poate avea serioase efecte in plan fizic psihologic, violenta impotriva copiilor cu disabilitati din institutii este foarte raspandita adesea copii fiind agresati verbal emotional sexual.Pe de alta parte institutiile pentru copii cu handicap sunt pe ultimele locuri pe lista de prioritati ale guvernelor lipsind finantarile adecvate si suportul guvernamental.

De asemenea se constata o lipsa in formarea personalului care se ocupa de persoanele cu dizabilitati acesta nefiind informat asupra problematicii in cauza adesea rabufnind datorita frustrarii pricinuite de aceasta meserie de ingrijitor  precum si datorita lipsei de intelegere in ce priveste limitele copiilor pe care ii ingrijesc. Formarea personalului in ce priveste violenta domestica sau abuzul este rara spre neexistenta ceea ce inseamna ca aceasta problema nu este abordata. Salariul foarte mic, statutul social foarte scazut, programul foarte lung si conditiile grele de lucru din multe institutii fac ca lucratorii sa fie greu de gasit iar administratorii se grabesc sa angajeze pe oricine. Oricum copiii cu handicap sunt o parte a societatii largite si din nefericire si aici se afla intr-un risc foarte mare de a fi supusi violentei. Stigmatul si prejudecata permit unor membrii ai societatii sa ii vada pe copii cu handicap ca fiind tinte usoare de refulare a furiei, si agresiunii sexuale.Se afla intr-un risc crescut deoarece sunt vulnerabili din punct de vedere fizic si cu nevoi emotionale foarte mari. Stigmatul impotriva copiilor cu handicap poate rezulta intr-o violenta imporiva acestor copii sanctionata social in comunitate. Acest tip de violenta este infaptuita de cei care cred ca acesti copii sunt o amenintare pentru altii prin cuvinte actiuni sau chiar prin existenta lor. Adesea coportamentul violent apartine celor care cred ca acesti copii au foarte putina valoare considerandu-i victime usoare pentru agresiuni fizice sexuale sau orice alta forma de abuz. Violenta poate fi provocata de adulti dar si de copii si tinerii fara handicap. Violenta sanctionata social nu inseamna ca toti vor fi violenti fata de copii cu dizabilitati dar inseamna ca atunci cand se intampla astfel de gesturi multi nu vor interveni sa opreasca gesturile si adesea vor privi suferinta copilului cu handicap ca fiind normala sau chiar ceva amuzant distractiv. Copii cu dizabilitati sunt adesea victimele violentei pentru ca sunt usor de ranit. Unii nu se pot proteja din punct de vedere fizic si nu pot fugi de atacatori. Copiii surzi nu pot spune familiei ce li s-a intamplat daca acestia nu cunosc limbajul semnelor.In plus cercetarile indica faptul ca acesti copii cu dizabilitati stigmatizati vor foarte mult sa isi faca prieteni si sa fie inclusi social. Datorita acestei nevoi de includere sociala unii dintre ei pot fi mai usor manipulati, rezistand violentei fizice sexuale sau batjocorilor atata timp cat li se permite sa stea in grup si sa se simta inclusi.