Parteneriatul public-public pentru integrarea persoanelor cu handicap intr-o societate fara discriminari

Parteneriatul public-public si public-privat –conditie sine qua non a integrarii persoanelor cu handicap intr-o societate fara discriminari

In perioada regimului comunist, serviciile de asistenta sociala au fost concentrate in institutii de tip rezidential (camine pentru copii, camine pentru persoane cu handicap), unde conditiile de viata nu erau tocmai prielnice unei vieti umane. Dupa caderea regimului comunist, autoritatile publice au incercat ca prin masurile pe care le adopta sa modifice aceasta situatie, dar nivelul atins nu este nici pe departe multumitor, atat din cauza resurselor insuficiente alocate, cat si a mentinerii ingrijirii de tip rezidential in cazurile total neindicate, cum sunt cele ale copiilor si/sau persoanele cu handicap. Din acest motiv, pentru Romania ramane inca un obiectiv major dezinstitutionalizarea serviciilor destinate copiilor si persoanelor cu handicap si diversificarea serviciilor de asistenta sociala pentru populatie.

In perioada de dupa caderea regimului comunist, am asistat la o serie de schimbari in structura sistemului de asistenta sociala, unde s-a trecut treptat de la hegemonia sistemului cu servicii oferite integral de catre stat la un sistem in care coexista formule diverse de finantare si implementare de servicii (de tip public-public sau public-privat). Incepand cu 1998, au aparut si s-au dezvoltat tipuri de politici publice ce aduc o viziune diferita asupra rolului statului in finantarea si implementarea de servicii de asistenta sociala, crescand rolul actorilor privati pe piata serviciilor de acest tip. Parteneriatul public si privat este una dintre solutiile propuse pentru imbunatatirea serviciilor de asistenta sociala. Desi implementarea parteneriatului public-privat in oferirea de servicii de asistenta sociala intampina o serie de dificultati, apreciem ca in urmatorii ani se va dezvolta incadrandu-se intr-un trend general de evolutie a responsabilitatilor statului dinspre nivelul central catre cel local, spre comunitati si structuri asociative.

Iata cateva rezultatele ale unei cercetari care a avut loc in perioada martie-iunie 2004, cu privire la practicile de contractare sociala din Romania in domeniul serviciilor de asistenta sociala. In principal, cercetarea a analizat modul in care au fost implementate prevederile Legii nr. 34/1998 cu privire la finantarea din fonduri publice a activitatilor de asistenta sociala. Formula de politica publica prin care a avut loc aceasta finantare este aceea a subsidiilor. Evaluarea de proces facuta asupra Legii nr. 34/1998 ne permite sa vedem punctele tari si cele slabe ale implementarii acesteia, sa stabilim daca obiectivele propuse au fost realizate, daca s-a atins grupul-tinta etc. Analiza este realizata si din punctul de vedere al indeplinirii conditiilor care stau la baza realizarii parteneriatului public-privat si, astfel, s-a cercetat: respectarea sarcinilor ce revin celor doi parteneri, statul si organizatiile non-guvernamentale; prevederile contractuale; beneficiile obtinute. Finalitatea cercetarii a avut ca scop propunerea unor directii de actiune pentru stimularea parteneriatului public privat in furnizarea de servicii sociale in Romania.

Obiectivele cercetarii au fost orientate spre analiza modalitatilor de desfasurare a parteneriatului public-privat in domeniul furnizarii de servicii  de asistenta sociala catre persoane care au nevoie de astfel de suport, in mod special s-au avut in vedere evaluarea procedurilor de contractare de fonduri, derularea proiectelor in baza Legii nr. 34/1998, a standardelor de performanta, criteriilor de evaluare si identificarea de solutii de imbunatatire a cadrului legislativ si dezvoltarii parteneriatului public-privat in domeniu.

Evaluarea procedurilor de contractare de fonduri publice pentru furnizarea serviciilor de asistenta sociala de catre ONG-uri a fost realizata avand in vedere cele doua niveluri de alocare a acestor fonduri: central si local.

In urma cercetarii a rezultat ca doar un numar redus de organizatii non-guvernamentale au obtinut fonduri de la nivelul administratiei publice locale, iar unele dintre cele care au beneficiat de finantare din partea primariilor au primit aceste fonduri in baza Legii administratiei publice locale (Legea nr. 215/2001) sau a Legii nr. 17/2000, si nu prin Legea nr. 34/1998.

Unele dintre autoritatile administratiei publice locale nu s-au aratat interesate de Legea nr. 34/1998, deoarece considera ca aplicarea acesteia ar crea „complicatii' (personalul ar trebui instruit si, in unele cazuri, suplimentat, ar necesita intocmirea altor acte, completarea altor formulare, proceduri noi de evaluare financiara), din moment ce exista Legea administratiei publice locale care le ofera dreptul de a finanta din bani publici anumite servicii sociale la nivel local. Deoarece nu exista o grila de evaluare, la nivel local, a cererilor de finantare venite din partea sectorului nonprofit, ci se utilizeaza „experienta' pe care o au autoritatile in a evalua daca acel proiect este bun si merita sa fie finantat, de cele mai multe ori se acorda fonduri publice pentru servicii sociale in special organizatiilor cunoscute, in care autoritatile au incredere, cred ca pot realiza activitatile propuse si stiu ca au experienta necesara pentru a derula acele servicii. La nivelul administratiei publice locale nu putem vorbi inca de transparenta in ceea ce priveste modalitatile de finantare a serviciilor sociale si procedurile de accesare a acestor fonduri de catre ONG-uri. La fel cum nu exista o grila de evaluare a cererilor de finantare, nici standarde de performanta pentru furnizarea serviciilor nu se intalnesc la nivel local, si astfel nu este stabilit un nivel minim de calitate pe care trebuie sa il indeplineasca ONG-urile care ofera servicii sociale. De multe ori, contributia administratiei locale este in kind, nu in cash. se ofera spatii pentru derularea activitatilor sau se platesc utilitatile pentru spatii (apa, electricitate, gaze etc.). Aspectele pozitive ale contractarii de fonduri de la nivel local sunt legate de urmatoarele aspecte: accesul la informatii este mai rapid, evaluarile se realizeaza la 3 sau 6 luni, documentatia nu este atat de „stufoasa', rapoartele de activitate se intocmesc la 6 luni, exceptandu-le pe cele financiare care sunt lunare, colaborarea cu personalul din administratie este buna.

Evaluarea procedurilor de lucru pe baza Legii nr. 34/1998 la nivel central a relevat ca: accesul organizatiilor la informatii se realizeaza relativ usor, calitatea informatiei si promptitudinea aflarii ei depind in mare masura de personalul din structurile descentralizate ale MMSSF, documentatia necesara obtinerii finantarii este mai „bogata' decat la nivel local, procedurile de lucru nu sunt suficient de clar si coerent definite, nu exista flexibilitate (desi acest aspect este relativ si depinde de modul cum este interpretata legea la nivelul DMSSF). Principalele nemultumiri ale organizatiilor in legatura cu aceste proceduri de lucru sunt legate de faptul ca banii intra relativ tarziu in contul ONG-ului (data de 25 a lunii) si trebuie sa fie cheltuiti pana la finalul lunii. in plus, in unele cazuri trebuie sa se cumpere alimente, iar cuantumul subventiei pe cap de beneficiar a scazut de la an la an.

Deoarece nu exista o grila de evaluare a dosarelor care sa fie facuta publica, organizatiile au cateva nelamuriri privind modul de acordare a cuantumului subventiei (pentru acelasi tip de serviciu este diferit), ceea ce le determina sa considere ca evaluarea vizeaza mai mult continutul dosarului depus si mai putin calitatea propunerii de finantare sau a serviciilor sociale oferite. Un alt aspect ce trebuie mentionat este ca la evaluarea cererilor de finantare se verifica, in primul rand, unitatile de asistenta sociala si abia apoi tipurile de servicii oferite, ceea ce face sa persiste, la nivelul ONG-urilor, confuzia ca se finanteaza unitatile de asistenta sociala, si nu serviciile acestora. Desi unele organizatii nonguvernamentale au stabilite anumite standarde de performanta pentru serviciile pe care le ofera, statul nu dispune de un set minim de criterii de calitate, formulate explicit, care trebuie sa fie indeplinite pentru a furniza servicii sociale; din acest motiv, calitatea serviciilor sociale furnizate de ONG-un difera. Procedurile de raportare pentru fondurile obtinute de la nivel central sunt mai greoaie decat cele de la nivel local, in sensul ca trebuie sa fie depuse numeroase documente justificative, iar raportarea se face lunar.

De asemenea, evaluarea activitatii asociatiei sau a fundatiei pe baza Legii nr. 34/1998 de catre personalul din DMSSF se face tot lunar, dar trebuie remarcat ca ponderea raportului financiar in evaluare este mai mare, in detrimentul calitatii serviciilor, fapt datorat si lipsei unui set de criterii de evaluare clar definite. Asa cum am afirmat de la inceput, analiza urmareste sa stabileasca si daca au fost respectate conditiile necesare incheierii unui parteneriat public-privat: indeplinirea responsabilitatilor ce revin celor doi parteneri, a prevederilor contractuale, beneficiile care au fost realizate.

Toata aceasta analiza va fi efectuata tot pe baza Legii nr. 34/1998, deoarece este primul act legislativ care prevede explicit parteneriatul intre sectorul public si cel non-guvernamental in domeniul serviciilor sociale. Daca ne raportam la respectarea sarcinilor ce revin celor doi parteneri, vom analiza acest aspect pe fiecare rol pe care administratia sau ONG-urile trebuie sa il indeplineasca. Astfel, in cadrul parteneriatului public-privat, rolul administratiei publice este de a:

• corecta esecurile pietei; statul a realizat acest lucru prin intermediul Legii nr. 34/ 1998, deoarece principalii beneficiari sunt persoane aflate in situatie de nevoie sociala, care nu au venituri ca sa isi poata achi­zitiona aceste servicii: batrani bolnavi, copii rromi, din familii sarace, institutionalizati, persoane cu handicap. Multe dintre serviciile realizate presupun ingrijire socio-medicala, educatie informala extracurriculara, recuperare, reabilitare, consiliere etc., aceste servicii neputand fi oferite de catre piata, din cauza costurilor foarte mari. Deoarece beneficiile sociale sunt mult mai mari decat cele private, s-a impus interventia statului in furnizarea acestor servicii;

• furniza servicii catre populatia aflata in nevoie; aproape toate serviciile sunt fur­nizate catre persoane fara venituri sau cu handicap. Din cauza fondurilor extrem de reduse alocate, beneficiarii sunt destul de putini comparativ cu numarul persoanelor aflate in situatie de risc social. Este nevoie ca organizatiile sa faca o selectie destul de dura a beneficiarilor;
• formula si implementa standarde pentru asigurarea calitatii; in cazul parteneria­tului public-privat realizat in baza Legii nr. 34/1998 nu au existat standarde de performanta clar specificate. Se presupunea ca organizatiile ar fi trebuit sa respecte anumite standarde de calitate atunci cand au fost acreditate si, din acest motiv, nu s-a considerat necesar sa fie elaborat un nou set. S-a elaborat o propunere de standarde de calitate in septembrie 2004, dar ele nu au fost definitivate inca. Legea nr.34/1998 a reprezentat un mecanism de imbunatatire a serviciilor sociale oferite de catre ONG-uri, prin faptul ca le-a obligat pe acestea sa respecte anumite conditii minimale: sa aiba autorizatii sanitar-veterinare, conditii decente de dotare si functionare, un anumit numar de personal;
• controla costurile; din analiza intreprinsa, acest lucru nu a reiesit cu claritate. Este cert faptul ca baremul maxim al sumei care se poate obtine pe cap de beneficiar este de 600.000 lei, dar nu se cunoaste motivul pentru care exista diferente in alocarea acestei sume pentru acelasi serviciu acordat aceluiasi tip de beneficiar. Neregulile semnalate de catre organizatii se refera la modul in care au fost micsorate sumele acordate pe acelasi tip de servicii oferite de catre ONG-uri diferite. Astfel, pe acelasi tip de serviciu acordat aceluiasi tip de beneficiari au fost furnizate sume cuprinse intre 125.000 lei si 600.000 lei. Un alt aspect care nemultumeste organizatiile il reprezinta faptul ca se taie din suma sau din numarul de beneficiari pentru ca MMSSF vrea sa multumeasca toate organizatiile ce solicita subventie.

Putem considera ca sectorul public a indeplinit numai o parte din sarcinile care ii reveneau - corectarea esecurilor pietei, furnizarea de servicii sociale catre cei aflati in nevoie, desi aceste responsabilitati nu sunt indeplinite in totalitate, din cauza numarului relativ redus de beneficiari ai Legii nr. 34/1998. in ceea ce priveste celelalte doua atributii - formularea si implementarea de standarde de performanta si controlul costurilor - acestea nu au fost realizate, desi era necesar sa fie indeplinite pentru a se putea furniza servicii de calitate.

Celalalt actor, organizatiile non-guvernamentale, fara de care nu putem discuta despre parteneriat, trebuie sa indeplineasca urmatoarele sarcini :

o       imbunatatirea calitatii serviciilor; asigurarea calitatii serviciilor furnizate a fost unul dintre obiectivele pe care ONG-unle 1-au respectat, desi aceasta difera de la o organizatie la alta. Cele mai multe dintre organizatiile non-guvernamentale care au obtinut fonduri in baza Legii nr. 34/1998 si-au elaborat propriile standarde de calitate pentru serviciile realizate, in plus, multe dintre standardele lor au fost preluate de catre MMSSF. ONG-urile considera ca nu a crescut sau scazut calitatea serviciilor sociale pe care le ofera, deoarece acest lucru depinde de organizatie, si nu de accesarea unor fonduri publice. Au reusit insa sa ofere o gama mai larga de servicii sociale beneficiarilor, sa mareasca numarul de beneficiari, sa acorde un ajutor material persoanelor aflate in nevoie, sa asigure o dotare mai buna in unitatile de asistenta sociala;

Referat: Filosofie si filosofare Proiect: Tipuri si forme de manifestare ale violentei in scoala - violenta intre elevi - violenta profesorilor

o       imbunatatirea relatiilor cu clientii; organizatiile non-guvernamentale cunosc cel mai bine problemele comunitatii si ale indivizilor care o compun. Acest lucru se datoreaza unei bune comunicari realizate intre ONG-uri si cetateni. Nevoile beneficiarilor sunt cunoscute foarte bine si de cele mai multe ori sunt asigurate si alte servicii in afara celor finantate de stat;

o       investirea in cercetare si dezvoltare ; imbunatatirea tehnicilor si a metodelor de evaluare a nevoilor reprezinta o preocupare a organizatiilor. Din pacate, nu se poate spune ca investesc fonduri in cercetare si dezvoltare, din cauza bugetului redus pe care il au;

o       dezvoltarea de noi servicii; daca ne raportam la serviciile furnizate de stat, organizatiile nonguvernamentale au dezvoltat multe alte servicii sociale. Multe dintre serviciile finantate au fost dezvoltate de ONG-uri ca urmare a identificarii nevoii la nivelul comunitatii.

Se poate spune ca organizatiile non-guvernamentale si-au indeplinit in mare parte sarcinile care le reveneau, desi ar trebui sa se acorde o atentie mai mare dezvoltarii unor metode noi de evaluare a nevoilor, care ar conduce la diversificarea serviciilor oferite si la cresterea calitatii acestora.

Intre administratia publica si ONG-uri nu se stabileste un contract de parteneriat, ci aceste servicii se realizeaza in baza unei conventii de prestari servicii. Din acest motiv nu putem afirma ca exista un contract in care sa fie specificate clar tipul de servicii furnizate, natura si costul acestora, standardele de performanta pentru furnizarea acestor servicii, drepturile si obligatiile partilor, procedurile incheiere a parteneriatului (de exil), in conventia de prestari servicii sunt specificate: partile contractante, obiectul contractului, obligatiile partilor, sanctiuni prevazute in cazul nerespectarii contractului.

Pentru a evita aparitia unor efecte perverse, la incheierea unui parteneriat public-privat este necesar ca ambele parti implicate sa respecte anumite conditii. Vom analiza in ce masura, prin Legea nr. 34/1998, s-a reusit indeplinirea acestor conditii:

Definirea clara a bunurilor si serviciilor si specificarea asteptarilor (existenta stan­dardelor de performanta); in textul legii nu sunt definite clar tipurile de servicii de asistenta sociala ce pot fi finantate.

Transparenta; procedura de alocare a fondurilor nu este suficient de transparenta, deoarece nu se cunosc clar criteriile de evaluare a aplicatiilor. Desi aceste criterii sunt stabilite anual, ele nu sunt aduse la cunostinta ONG-urilor. Alte neclaritati sunt legate de procedura de acordare a sumei pe cap de beneficiar ;

Stabilirea mecanismelor de monitorizare si evaluare si a mecanismelor de exit  moni­torizarea si evaluarea activitatii ONG-urilor pe baza Legii nr. 34/1998 se realizeaza de catre directiile judetene de munca, solidaritate si familie. Evaluarea se face lunar, insa nu sunt stabilite criteriile de evaluare a activitatii, indicatorii de monitorizare si nu sunt prevazute nici mecanismele de exit. Asociatiile si fundatiile nu cunosc ca in textul legii sa existe referiri privitoare la retragerea subventiei in cazul in care un proiect se incheie inainte de termen sau in cazul in care unitatea de asistenta sociala nu indeplineste anumite standarde de performanta, insa cei care sunt nevoiti sa sisteze subventia si au un motiv intemeiat trebuie sa depuna o cerere la directiile judetene, care vor instiinta ministerul. Daca exista reclamatii din partea beneficiarilor, atunci organizatiile non-guvernamentale pot fi trase la raspundere si sunt obligate sa returneze fondurile primite drept subventie ;

Existenta unei competitii pe piata; in Romania nu se poate vorbi de o piata a serviciilor sociale in adevaratul sens al cuvantului deoarece nu exista inca sufi­ciente organizatii care sa ofere serviciile necesare satisfacerii nevoilor beneficiarilor. Dupa cum se poate observa, nici una dintre aceste conditii nu este indeplinita prin Legea nr. 34/1998. Din cauza neclaritatii in definirea serviciilor in textul legii exista confuzia ca sunt subventionate unitatile de asistenta sociala, si nu prestarea serviciilor. Nespecificarea asteptarilor si lipsa unui sistem de monitorizare si evaluare determina lipsa de transparenta in procedura de alocare a fondurilor publice si face ca evaluarile activitatilor sa nu vizeze in special calitatea serviciilor oferite. Lipsa competitiei de pe piata serviciilor sociale conduce la o calitate mai scazuta si la costuri mai mari ale acestora.

Parteneriatul public-privat permite obtinerea unor beneficii pentru ambii actori implicati. Astfel, parteneriatul public-privat realizat in baza Legii nr. 34/1998 a adus pentru administratia publica urmatoarele beneficii:

reducerea costurilor; subventia pe cap de beneficiar este de maximum 600.000 lei, iar suma alocata intr-o institutie de stat este de 1.800.000 lei/beneficiar. Nivelul fondurilor publice in totalul fondurilor organizatiei este de circa 10%. Din acest motiv, multe dintre organizatiile nonguvernamentale depind inca foarte mult de fondurile care le primesc de la diversi finantatori internationali;

impartirea riscurilor; riscurile au fost impartite intre cei doi parteneri. De multe ori, banii din subventie ajung tarziu la organizatii, iar acestea sunt nevoite sa cheltuiasca fonduri din alte surse pentru a furniza serviciile. Apoi, subventia acopera doar o mica parte din costurile de producere si furnizare a serviciilor, restul fiind acoperit de catre ONG-uri;

cresterea nivelului de furnizare a servi­ciilor; calitatea serviciilor furnizate de ONG-uri in baza Legii nr. 34/1998 a crescut de-a lungul timpului, aceasta si datorita adoptarii unor standarde proprii de calitate ;

eficienta in implementare; flexibilitatea de care au dat dovada organizatiile non-guvernamentale a facut ca serviciile sa fie acordate, furnizarea serviciilor a fost prompta, fara sa existe intarzieri, chiar si in cazul in care fondurile au fost primite tarziu. Din pacate, administratia nu permite schimbarea serviciului acordat unui individ. De aceea, toate serviciile sociale oferite in plus sunt suportate de catre ONG.

Daca luam in considerare beneficiile obtinute de catre sectorul public in urma derularii de parteneriate in domeniul furnizarii de servicii sociale, putem afirma ca solutia contractarii sociale este viabila pentru imbunatatirea serviciilor de asistenta sociala, in plus, parteneriatul public-privat permite statului degrevarea de anumite cheltuieli si oferirea de servicii sociale de calitate mult mai multor persoane cu handicap aflate in dificultate.

Directii de actiune pentru stimularea parteneriatului public-privat in furnizarea de servicii sociale in Romania.

Furnizarea de servicii sociale poate sa faca obiectul parteneriatului public-privat datorita faptului ca pe piata exista alternative (camine private pentru batrani, centre de zi, centre de noapte, centre de ingrijire si asistenta, centre de recuperare si reabilitare etc.). Aceste alternative au fost create si dezvoltate de catre organizatii ale societatii civile ce au furnizat o serie de servicii sociale pe care institutiile publice nu le acordau. Fata de alte tipuri de servicii, cum ar fi apararea, salubritatea etc., unde rezultatele sunt evidente si mult mai usor de cuantificat, serviciile sociale au un caracter mult mai complex, ceea ce le face mult mai greu de evaluat. Aceste servicii sociale au ca rezultat cresterea calitatii vietii persoanelor. Deoarece ele sunt furnizate persoanelor aflate in nevoie, celor cu venituri foarte mici sau cu handicap, este necesara interventia statului. Din acest motiv putem afirma ca, fiind cel mai important beneficiar al acestor servicii, statul este si cel mai important client pentru furnizorii de servicii sociale.

Din cauza fondurilor limitate de care dispune statul, crearea unei piete de servicii sociale este importanta pentru evitarea monopolului si promovarea competitiei, care va avea drept rezultat cresterea calitatii serviciilor sociale furnizate si scaderea costurilor. Datorita caracterului filantropic, nonprofit si voluntar, organizatiile societatii civile constituie cel mai indicat partener in furnizarea de servicii sociale. ONG-urile nu au drept scop realizarea profitului si implica de multe ori munca voluntara, fapt care determina costuri reduse pentru aceste servicii. Un alt motiv il constituie experienta pe care acestea au acumulat-o in producerea si furnizarea de servicii sociale si existenta unor standarde de calitate la nivelul ONG-urilor pentru realizarea acestor servicii. Comunicarea cu beneficiarii si cunoasterea foarte buna a nevoilor acestora este un alt atu pe care il au organizatiile societatii civile.

Decentralizarea administratiei reprezinta cadrul propice pentru realizarea unor parteneriate public-privat la nivel comunitar, in cadrul comunitatilor, parteneriatul cu ONG-urile pentru furnizarea de servicii sociale constituie un factor de dezvoltare comunitara. Este de preferat ca aceste parteneriate sa fie dezvoltate la nivel comunitar, deoarece se va putea oferi o rezolvare adecvata nevoilor comunitatii. Nu toate comunitatile au aceleasi nevoi si, din acest motiv, este nevoie de furnizarea unor servicii sociale diferentiate. Delegarea de autoritate decizionala la nivel local permite celor mai afectate comunitati sa influenteze caracterul programelor si al politicilor de furnizare a serviciilor.

Dupa ce am analizat nivelul la care se afla parteneriatul public-privat in domeniul furnizarii de servicii sociale in Romania, se impune formularea unor recomandari privind o strategie de dezvoltare a acestuia, in cadrul parteneriatului vom pune accent pe cresterea functiei de reglementare a statului, dar si a rolului de facilitator al acestuia.

Obiectivele parteneriatului public-privat in furnizarea de servicii sociale trebuie sa fie :

cresterea calitatii;

cresterea numarului beneficiarilor;

dezvoltarea si diversificarea serviciilor so­ciale oferite persoanelor aflate in nevoie ;

cresterea calitatii vietii beneficiarilor acestor servicii.

In cadrul parteneriatului public-privat, statul este obligat sa:

Asigura transparenta prin :

elaborarea unui set unitar de criterii de evaluare a ofertelor depuse de catre furnizorii de servicii sociale, care sa fie adus la cunostinta acestora in timp util;

organizarea unor licitatii pe Internet;

formularea de criterii de evaluare a activitatii ONG-urilor care utilizeaza  bani publici.

Sa stabileasca un contract de parteneriat in care sa fie specificate :

tipul de servicii sociale care se con­tracteaza de catre ONG-uri;

drepturile si obligatiile ambelor parti;

costurile furnizarii acestor servicii;

durata contractului si data la care se furnizeaza serviciile catre beneficiari;

standardele de performanta pentru servicii care trebuie respectate de catre ONG-uri;

mecanismele de evaluare si monitorizare a activitatii;

sanctiunile aplicate partilor in cazul nerespectarii termenilor contractuali;

procedurile de exit.

Pentru a gestiona corect si eficient un asemenea parteneriat, administratia publica trebuie sa isi dezvolte capacitatile de management. Acest lucru se realizeaza prin :

fixarea unor costuri unitare pe servicii care sa fie respectate de catre toti furnizorii ;

elaborarea unor standarde de performanta pentru furnizarea serviciilor sociale ;

stabilirea prioritatilor de finantare a acestor servicii in functie de nevoile comunitatilor si aducerea lor la cunostinta posibililor furnizori;

elaborarea unui set de indicatori pentru monitorizarea furnizarii serviciilor sociale;

formularea unui set unitar de criterii de evaluare a activitatii furnizorilor de servicii sociale ;

formarea unui personal specializat in cadrul administratiei publice care sa coordoneze si sa evalueze activitatea pe tipuri de servicii.

Organizatiile nonguvernamentale indeplinesc roluri in:

cresterea  calitatii serviciilor sociale furnizate;

dezvoltarea de noi servicii care sa raspunda in mod adecvat nevoilor indivizilor din comunitate;

dezvoltarea capacitatea de evaluare a nevoilor comunitatii;

eficientizarea managementul furnizarii de servicii sociale ;

asigurarea personalului specializat bine pregatit pentru a oferi aceste servicii sociale.

Desi atunci cand se realizeaza parteneriate in alte sectoare de activitate se produce si o reducere de personal in cadrul administratiei publice, in cazul parteneriatului in serviciile sociale este nevoie de o suplimentare a personalului specializat, deoarece monitorizarea si evaluarea in acest domeniu sunt dificile.

Monitorizarea si evaluarea performantei si a rezultatelor in domeniul serviciilor sociale cer un nivel de expertiza ridicat, fiind consumatoare de timp si resurse financiare. Aceste dificultati deriva din faptul ca multe tipuri de servicii sociale sunt greu de observat si masurat.

Data fiind complexitatea serviciilor sociale, trebuie sa creasca posibilitatea institutiilor publice de a face un bun management al relatiilor public-privat. Mai precis, trebuie sa creasca posibilitatea agentiilor guvernamentale de a analiza si dezvolta piata de servicii sociale si de a sustine competitia in oferta de servicii sociale, managementul procedurii de contractare, monitorizare si de evaluare a contractorilor.

Administratia publica trebuie sa isi dezvolte capacitatile de management pentru a gestiona eficient acest proces de contractare sociala. Este insa nevoie nu numai de reglementari clare in acest domeniu, ci si de o deschidere mai mare a statului pentru realizarea de parteneriate public-privat.