Terapia cognitiva

Terapia cognitiva

Terapia cognitiva, in sens larg,  se bazeaza pe teoria potrivit careia trairile afective si comportamentul sunt determinate de felul in care persoana isi structureaza lumea, de modul in care gandeste. Cognitiile unei persoane se bazeaza pe atitudini sau scheme dezvoltate pe baza unor experiente anterioare.

Cognitiile sunt considerate ca cele mai importante legaturi in lantul evenimentelor care duc la tulburari comportamentale sau la disfunctii psihologice.

Gandurile, imaginatia si alte cognitii ale unei persoane afecteaza comportamentul. Acest lucru este in special valabil la copil, care nu-si poate manifesta gandirea rationala si pentru cei pentru care sentimentele si imaginile sunt la fel de importante ca si faptele.

Teoreticienii si practicienii cognitiv-comportamentalisti se ghideaza dupa cat eva principii:

Procesele mediate cognitiv sunt cuprinse in invatarea umana.

Gandurile, sentimentele (trairile) si comportamentele sunt intercorelate.

Activitatile cognitive ca si expectatiile, propriul bilant sunt importante in intelegerea si predictia psihopatologiei si a schimbarilor psihoterapeutice.

Cognitiile si comportamentele sunt compatibile: procesele cognitive pot fi interpretate sub forma unor paradigme comportamentale si tehnicile cognitive pot fi combinate cu proceduri comportamentaliste.

Sarcina terapeutului cognitivist sau cognitivist-comportamentalist este de a colabora cu clientul in scopul de a-i evalua si a-i depista procesele cognitive si comportamentele deficiente sau distorsionate si sa desemneze noi experiente de invatare care sa-i remedieze aceste cognitii, comportamente si modele de traire.

In cazul activitatii cu copii cu diferite deficiente, terapia cognitiva are un alt sens. Ea trebuie inteleasa ca un proces complex de echilibrare mintala, prin organizarea specifica a cunoasterii la copii cu cerinte educationale speciale, al caror comportament cognitiv se caracterizeaza printr-un fenomen general de perturbare a organizarii cunoasterii (perturbare si imaturitate cognitiva, lipsa de motivatie pentru cunoastere etc.).

Fenomenul perturbarii comportamentului cognitiv al deficientului mintal se exprima fie la nivelul cunoasterii teoretice (invatarea conceptelor), fie la nivelul cunoasterii psihosociale, determinand schimbari fundamentale in personalitatea acestuia, fapt pentru care interventia asupra comportamentului cognitiv si terapia cognitiva sunt considerate esentiale pentru intregul sistem de terapie reeducationala (Paunescu apud. Musu, I., Taflan., A., 1999).

Terapia cognitiva pentru copiii cu C.E.S. include doua domenii mari: terapia cognitiva de tip A si terapia cognitiva de tip B.

Terapia cognitiva de tip A are ca obiective principale consolidarea, sistematizarea, completarea intr-o maniera deosebita de cea a procesului de predare-invatare, a faptelor, informatiilor, abilitatilor, competentelor, deprinderilor, precum si un mod diferit de organizare a activitatilor de cunoastere. Ea este o reordonare a invatarii initiale, fara a se rezuma la efectuarea temelor de casa, care repeta aproape identic si mecanic lecturile, faptele, informatiile. Acest tip de terapie va avea toate notele terapiei cognitive de tip B, cu diferenta ca prima isi extrage subiectele, temele din disciplinele de invatamant si au menirea sa sprijine intelegerea si insusirea continutului acestor discipline.

Terapia cognitiva de tip B include activitatile si programele care organizeaza procesul de cunoastere, cu nuantari pentru diferitele procese psihice. Vor fi vizate dificultatile de cunoastere a notelor specifice ale obiectelor si fenomenelor, facilitand evocarea lor prin structuri informationale de disociere a elementelor specifice. De asemenea, este sustinut releul simbolic prin asociere, comparari, si modele speciale.