1. PREMIZE TEORETICE - DEFINITII SI CONCEPTE

Problemele legate de strategia de evaluare a riscurilor profesionale si de punere in aplicare a diverselor metode sunt numeroase; prezentul capitol al lucrarii va aborda doar patru probleme esentiale:

a)      terminologia, care trebuie sa fie clara astfel ca toti participantii la prevenire sa aiba aceeasi intelegere a termenilor, precum: factori de risc, consecinte, riscuri, prevenire, protectie, etc.;

b)      analiza riscurilor profesionale, care trebuie sa ia in considerare ansamblul tuturor problemelor ce conditioneaza sanatatea si securitatea si nu numai riscurile cele mai evidente sau cele care corespund competentelor disponibile;

c)      metodele de analiza si masurile de prevenire a riscurilor profesionale, care trebuie sa poata fi efectiv puse in evidenta nu numai in marile intreprinderi unde persoanele competente sunt mai usor disponibile, dar si in cele mici si mijlocii;

d)      structurarea abordarii prevenirii astfel incat sa se profite de competentele disponibile si sa se asigure complementaritatea intre diferiti intervievati.

Procedurile de evaluare si de prevenire a riscurilor profesionale utilizeaza 10 concepte precis definite:

1.1. Factorii de risc

Factorii de risc sunt toti factorii sistemului de munca susceptibili sa interfereze cu sanatatea si integritatea lucratorilor si care pot produce daune. Este vorba despre ceea ce majoritatea persoanelor, in mod eronat in limbajul curent, denumesc riscurile: zgomotul, munca in aer liber, etc. In cele ce urmeaza se va vedea ca un sens diferit trebuie rezervat cuvantului “risc”. Totusi, ar fi dificila indepartarea totala de acest cuvant si termenul “factor de risc” sa fie preferabil termenilor “pericol” si “noxe” utilizati in numeroase analize, dar care nu corespund vocabularului obisnuit. In plus, multe cuvinte ar trebui utilizate, pentru a defini despre ce se vorbeste, tinand cont de acceptia lor generala:

zgomotul este adesea considerat drept noxa si nu pericol,

munca la inaltime este considerata pericol si nu noxa,

activitatea la calculator nu este considerata nici pericol, nici noxa.

Definirea pericolului, data in general, pare de altfel ambigua: “proprietatea sau capacitatea intrinseca prin care un lucru (de exemplu: materie, material, metode si practici de munca) este susceptibil sa cauzeze o dauna”. In sprijinul afirmatiei de mai sus este de notat ca unii autori, de limba engleza, fac o distinctie intre cuvintele “hazard” si “pericol”, in timp ce altii se limiteaza la aspectele toxicologice, evita aceste cuvinte vorbind de agenti, aratand ca ei considera “lucrul” si nu proprietatea sa de a cauza o dauna. Sintagma “factor de risc” ar parea, deci, mai logica.

Acesti factori de risc pot fi relativi la:

securitate: munca la inaltime, o pardoseala cu denivelarii, utilizarea unui cutit, electricitate, etc.;

sanatatea fiziologica: zgomotul, solventii, manipulare manuala de sarcini, etc.;

stare de confort fizic, psihic si socioprofesional, confortul si dezvoltarea personala: munca prestata, autonomia, relatiile interumane in cadrul echipei, stresul.

In acest sens norma europeana EN 292-1 defineste pericolul, situatiile periculoase sau evenimentele periculoase asociate procesului de munca (factori de risc) ca fiind o “cauza capabila sa provoace o leziune sau un atac la sanatate”. Aceasta definitie constituie o apreciere calitativa a riscului uzitata in identificarea acestuia.

1.2. Consecinta

Al doilea concept este cel de consecinta (efect, dauna) care poate rezulta din acesti factori de risc. In cele trei categorii de factori de risc definiti mai sus, poate fi vorba despre:

fracturi, entorse, taieturi, electrocutari, deces, etc.;

asurzire, intoxicatii, dureri lombare, etc.;

tulburari de concentrare, oboseala, anxietate, lipsa de informatii, etc.

Nu trebuie uitat ca in conceptul de consecinta trebuie incluse si efectele asupra mijloacelor de productie ce se pot produce in cazul accidentelor de munca precum si in cazul incidentelor tehnice.

1. Gravitatea

Al treilea concept este gravitatea consecintelor asupra integritatii fiziologice si psihologice ale lucratorilor in cazul manifestarii factorilor de risc.

Se apreciaza, conform standardului MIL–STD–882 C, prin evaluarea consecintelor celui mai grav accident care ar putea fi provocat de factorul de risc respectiv. Gravitatea consecintei (severitatea daunei cea mai posibila) poate fi estimata luand in considerare urmatoarele:

natura obiectivului protejat (persoane, bunuri, mediu inconjurator);

gravitatea leziunilor sau a afectarii sanatatii (usoara - in mod normal reversibila, grava - in mod normal ireversibila, deces);

amploarea de manifestare a consecintei (o persoana, mai multe persoane).

Categoriile de gravitate a consecintelor permit atribuirea unei dimensiuni calitative accidentelor potentiale datorate erorii umane, a conditiilor de mediu, neconformitatii proiectului, deficientelor procedurale sau avarierii si disfunctiei produsului, subansamblurilor sau componentelor acestuia. Managerul de produs, managerul programului de asigurare a calitatii de securitate a produsului si cel care realizeaza produsul trebuie sa stabileasca exact ce se intelege prin distrugerea produsului, prin consecinte majore/minore aduse produsului/mediului si prin boala profesionala sau vatamare grava/minora.

Pornind de la aceasta modalitate de definire a gravitatii consecintelor aceasta se poate aprecia cu ajutorul unei scale calitative. In literatura de specialitate s-au propus mai multe scale, adesea specifice numai unei categorii de factori de risc (securitate, agenti chimici, etc.). Majoritatea acestora sunt scale cantitative, interesante in cazul studiilor epidemiologice, dar a caror oportunitate in contextul prevenirii nu isi gasesc aplicatie. Astfel gravitate poate fi definita pe baza consecintelor manifestate asupra personalului expus:

incapacitatea de munca temporara (I.T.M.), incapacitatea de munca permanenta (invaliditate), deces;

efecte asupra sanatatii, reversibile sau nu, pentru factorii de risc susceptibili sa aiba efecte psihologice;

interferenta cu starea de confort, satisfactia, motivatia lucratorului pentru factorii de risc sociali si organizatorici.

1.4. Expunerea

Expunerea la factorii de risc, reprezinta durata in timp sau frecventa in timp la care executantul este expus unui factor de risc si nivelul la care este expus. Aprecierea expunerii poate fi realizata, in anumite cazuri, in termeni cantitativi prin masuratori. Functie de necesitatile analizei se pot alege diverse grile de apreciere a expunerii. Expunerea este adesea integrata in notiunea de probabilitate, evaluarea propriu-zisa a riscului tinand cont de durata sau de frecventa expunerii. Considerarea expunerii, intr-un mod separat de probabilitate, este subtila si se impune o abordare complexa de evaluare a riscurilor profesionale. Aspectele care trebuie avute in vedere la estimarea expunerii in cadrul evaluarii riscului sunt legate de:

Persoanele expuse. Estimarea riscului trebuie sa ia in considerare toate persoanele expuse pericolelor. Persoanele expuse pot fi reprezentate de personalul de executie, de personalul de intretinere, de personalul de laborator, de personalul de supraveghere si conducere precum si alte categorii de personal pentru care este previzibil, in mod rezonabil, ca pot fi afectate de sistemul analizat.

Tip, frecventa si durata expunerii. Estimarea expunerii la pericolul considerat necesita analizarea si luarea in considerare a tuturor modurilor de functionare ale echipamentelor tehnice si a metodelor de lucru. Particularizand aceasta se refera la necesitatea de acces in timpul reglarii sau corectarii procesului, curatarii depistarii defectelor si mentenantei. Estimarea tipului de expunere trebuie sa ia in considerare si situatiile in care este necesar a se suspenda, partial sau total, functiile de securitate ale sistemului.

Relatia dintre expunere si efecte. In cazul evaluarii riscurilor se are in vedere relatia directa dintre expunerea la un pericol si efectele datorate acestuia. Se impune, de asemenea, a avea in vedere si efectele expunerii acumulate si efectele sinergetice. Intr-o astfel de situatie, cand se ia in considerare si aceste categorii de efecte, evaluarea riscului trebuie sa se bazeze, pe cat posibil, pe date precise deja recunoscute.

Factorii umani. Factorii umani pot influenta manifestarea riscurilor si ca atare trebuie luati in considerare in evaluarea riscurilor profesionale. Formele de influentare include de exemplu:

interactiunea persoanelor cu echipamentele tehnice;

interactiunea intre persoanele participante la procesul de munca;

aspecte psihologice;

aspecte ergonomice;

capacitatea persoanelor de a percepe riscurile in situatii date in functie de instruirea, experienta si aptitudinile lor.

Estimarea aptitudinilor persoanelor expuse trebuie sa tina seama de urmatoarele aspecte:

aplicarea principiilor ergonomice la proiectarea echipamentelor tehnice;

aptitudinea naturala sau dezvoltata in executarea sarcinii de munca;

constientizarea riscurilor;

nivelul de incredere in indeplinirea sarcinilor de munca fara abateri voluntare sau involuntare;

tentatia de a se abate de la metodele de lucru nepericuloase prescrise si necesare.

1.5. Probabilitatea

Al cincilea concept este “probabilitatea” aparitiei daunei in timpul expunerii, dar fara a tine cont de durata sau de frecventa acestei expuneri. Aceasta etapa este adesea integrata celei ce urmeaza: evaluarea riscului propriu-zis tinand cont de durata sau de frecventa expunerii. Considerarea sa, intr-un mod separat, este atat de subtila si nu se impune la o abordare sumara de depistare in care sunt cautate solutiile imediate de prevenire. Aceasta probabilitate este functie de chiar conditiile de munca: fiabilitatea masinilor, inflamabilitatea materialelor, organizarea muncii, constrangeri temporale, etc.

O scala calitativa, precum urmatoarea, poate fi utilizata pentru a evalua aceasta probabilitate:

foarte frecvente – probabilitatea de producere a consecintelor foarte mare (P>1^-1/luna);

frecvente - probabilitatea de producere a consecintelor mare (1^-1/an<P<1^-1/luna);

putin frecvente – probabilitatea de producere a consecintelor medie (2^-1<P<1^-1/an);

rar - probabilitatea de producere a consecintelor mica (5^-1<P<2^-1/an);

foarte rar - probabilitatea de producere a consecintelor foarte mica (10-1<P<5-1/an)

extrem de rar - probabilitatea de producere a consecintelor extrem de mica (P<10^-1/an).

Probabilitate este in mod egal functie de factorii individuali precum sexul, varsta, vechimea, experienta profesionala, capacitatea fizica sau mentala, susceptibilitatea individuala, etc. Acesti factori sunt uneori desemnati prin termenul “factori de risc”. Aceasta denumire pare putin fericita intrucat se indeparteaza total de acceptiunea comuna si este susceptibila de a fi sursa de confuzie decat de claritate. Sexul lucratorului nu este nici “pericol” nici “noxa”. Este totusi susceptibil sa modifice probabilitatea unui anume efect cand lucratorul realizeaza o anumita sarcina. Astfel, probabilitatea aparitiei problemelor lombare este mai ridicata pentru o femeie decat pentru un barbat in cazul transportarii unei sarcini.

Acesti factori individuali sunt deci factori agravanti iar denumirea “co-factori de risc” pare mai potrivita.

Probabilitatea reprezinta conform standardului MIL–STD-882 C, frecventa de manifestare (aparitie de) a evenimentului si poate fi descrisa ca o aparitie potentiala in unitatea de timp sau raportat la populatie, element sau situatie.

Probabilitatea este conditionata de chiar conditiile procesului de munca: fiabilitatea echipamentelor tehnice, periculozitatea materialelor, organizarea muncii, constrangeri temporale, etc. Ca si in cazul gravitatii consecintelor, pentru estimarea probabilitatii de aparitie a unei consecinte se pot utiliza mai multe grile de apreciere. Pentru o estimare cat mai corecta a probabilitatii de aparitie a unei consecinte se recomanda a fi luate in considerare urmatoarele aspecte:

a)   frecventa si durata expunerii care sunt determinate de:

necesitatea de acces in zona periculoasa (in functionare normala, mentenanta sau reparatii);

natura accesului (de exemplu pentru alimentarea manuala cu materiale);

timpul petrecut in zona periculoasa;

numarul persoanelor care acced;

frecventa accesului.

b)   probabilitatea de producere a evenimentului periculos determinata de:

fiabilitatea echipamentelor tehnice si alte date statistice;

date statistice legate de frecventa accidentelor si a imbolnavirilor profesionale;

compararea riscurilor prezentate de sistemul analizat cu riscuri deja acceptate din sisteme similare.

c)    posibilitatile de evitare sau de limitare a consecintei unui eveniment periculos in functie de:

executant (care poate fi o persoana calificata sau necalificata, care poate executa sarcina de munca supravegheat sau nu, etc.);

viteza de aparitie a evenimentului periculos estimat (brusc, rapid, lent);

orice forma de constientizare a riscului (prin informatii generale, prin observare directa, prin intermediul semnalelor de avertizare si a dispozitivelor indicatoare);

posibilitatile executantului de a evita sau limita consecinta (de exemplu prin reflexe, prin indemanare, posibilitatile de salvare care fac ca posibilitatile executantului de a evita sau limita consecinta sa fi posibile, posibile in anumite conditii, imposibil);

experienta practica si cunostintele executantului (referitoare la procesul de munca analizat, referitoare la un proces de munca similar sau fara experienta).

1.6. Risc

Al saselea concept este cel al “riscului” propriu-zis, adica probabilitatea aparitiei unui efect al unei anumite gravitati, tinand cont de expunerea la factorul de risc si de probabilitatea producerii unei consecinte in timpul acestei expuneri.

Acest risc poate fi evaluat cantitativ, daca gravitatea, expunerea si probabilitatea au fost ele insele cuantificate. Aceasta poate fi interesant pentru a compara diferite riscuri si pentru a defini prioritatile sau pentru a compara riscul inainte si dupa diverse modificari posibile. Totusi, interesul principal al procedurii analizate pana in prezent nu este cuantificarea riscului in sine, ci reflexia asupra daunelor si efectelor potentiale, observarea expunerii, studiul influentei factorilor favorizanti. Aceste etape, adesea considerate ca intermediare, sunt cele mai importante in demersul prevenirii si cuantificarea riscului.

In general este admis ca la nivelul actual al cunostintelor stiintifice, al dezvoltarii tehnologiilor si civilizatiei, activitatile umane (in special cele de tip industrial) se desfasoara in conditii de risc. Functie de natura lor, riscurile inglobate in activitatea umana, pot afecta atat personalul implicat direct in procesul de munca cat si persoane neparticipante sau insusi mediul inconjurator (ca urmare a poluarii sau a unor catastrofe industriale). Acest fapt conduce la necesitatea ca la toate nivelurile de participare a factorului uman (conceptie, proiectare, exploatare, intretinere, etc.) sa se constientizeze faptul ca procesele de munca includ intrinsec factori de risc ce se pot transforma in evenimente ireversibile. Riscurile intalnite in practica sub forma unor pericole, noxe sau stari periculoase se pot transforma in accidente de munca, imbolnaviri profesionale sau catastrofe industriale ca urmare a unei perturbari instantanee a procesului de munca.

Notiunea de risc profesional este caracterizata printr-un raport dintre probabilitatea de producere si gravitatea consecintelor aplicat unui “eveniment” periculos in contextul unui proces de munca. In consecinta, riscul este echivalent cu o incalcare a reglementarilor, susceptibila de a provoca, adesea foarte direct, un accident. Date insa fiind limitele de cunoastere stiintifica precum si posibilitatile tehnice in unele situatii nu se poate asigura eliminarea integrala a riscurilor de producere a accidentelor sau imbolnavirilor profesionale. Din aceasta cauza practica a impus introducerea a doua notiuni si anume: riscuri acceptabile (asumate) si riscuri inacceptabile.

La identificarea riscurilor dintr-un sistem de munca va trebui sa se tina cont si de o serie de elemente ale analizei “a posteriori”, in speta de datele statistice de analiza a gravitatii consecintelor accidentelor precum si de analizele arborelui de cauze. Acestea ne pot transmite informatii cu privire la probabilitatea de producere a accidentelor, gravitatea consecintelor precum si la mecanismele de producere, dandu-ne astfel posibilitatea de a corecta unele elemente ale analizei ”apriori”.

Riscul este definit, in conformitate cu norma europeana EN 292-1, ca fiind “combinatia dintre probabilitatea si gravitatea unei leziuni sau atac la sanatate, ce poate surveni intr-o situatie periculoasa”. Aceasta definitie constituie o apreciere cantitativa a riscului ce se poate utiliza in ierarhizarea riscurilor. Altfel spus riscul reprezinta probabilitatea producerii unei daune de o anumita gravitate, in timpul unei expuneri la factorul de risc. In consecinta riscul profesional asociat unei situatii particulare sau unui procedeu tehnic particular rezulta din combinarea urmatoarelor elemente:

gravitatea consecintei previzibile (severitatea consecintei cea mai probabila);

probabilitatea producerii acestei consecinte.

Astfel definit riscul poate fi evaluat cantitativ, daca gravitatea si probabilitatea au fost ele insele cuantificate. Evaluarea cantitativa (cuantificarea) poate fi utilizata pentru a compara diferite riscuri in cadrul unui sistem si pentru a determina prioritatile de interventie sau pentru a compara nivelul riscului inainte si dupa realizarea masurilor de prevenire a manifestarii lui.

Aceste elemente sunt prezentate in figura 1.1.

Fig. 1.1. Elementele riscului.

In consecinta riscul profesional este reprezentat de caracteristica intrinseca a materialelor, echipamentelor tehnice sau a unor actiuni umane de a provoca leziuni ale integritatii corporale, vatamari ale starii de sanatate sau afectari ale confortului fizic sau psihic manifestate in procesul de munca. Riscurile profesionale se pot manifesta si ca distrugeri de bunuri materiale.

Producerea accidentelor de munca se afla intotdeauna intr-un raport de dependenta cu cel putin unul din elementele procesului de munca, cea ce a permis sa se faca o clasificare a riscurilor profesionale in functie de acest criteriu; astfel vom avea:

riscuri dependente de factorul uman;

riscuri dependente de mijloacele de productie;

riscuri dependente de sarcina de munca;

riscuri dependente de mediul de munca.

Absenta unui istoric al sistemului analizat, un numar mic de accidente sau imbolnaviri profesionale, gravitatea scazuta a consecintelor accidentelor nu trebuie considerata in mod automat ca prezumtie a unui risc scazut.

1.7. Notiunea de risc acceptabil

Al saptelea concept este cel al caracterului “acceptabil” sau “inacceptabil” al riscului. Legislatia nu vorbeste deloc despre aceasta notiune. Din contra, ea da valori limite de expunere peste care, implicit, riscul ar fi inacceptabil. Paradoxal totusi, acest risc nu este in general cunoscut: care este “riscul”, adica probabilitatea producerii consecinte cu o anume gravitate dupa 3 ani de expunere la o concentratie data a unui solvent, de exemplu. Ea precizeaza totusi faptul ca riscul trebuie sa fie redus la valoarea cea mai scazuta posibil, ceea ce inseamna ca:

reducerea expunerii la valoarea limita nu este suficienta, daca este “posibil” sa se faca mai bine;

trebuie facut totul pentru a reduce expunerea, chiar daca valorile limita raman depasite.

Caracterul acceptabil sau nu al riscului trebuie deci apreciat nu numai in functie de riscul insusi, ci si de posibilitatile de reducere.

In literatura de specialitate din tarile comunitatii europene a fost propusa de ANPAT o scala calitativa si, usor modificata pentru a evita o terminologie ambigua, care se poate prezenta astfel:

risc nesemnificativ;

risc gestionat la un nivel acceptabil;

risc insuficient sau ineficace gestionat;

risc ridicat sau ineficace gestionat;

risc foarte ridicat sau ineficace gestionat.

Asa cum s-a mai precizat, in general, este admis ca la nivelul actual de dezvoltare al cunostintelor stiintifice, al tehnologiilor si civilizatiei activitatile umane (in special cele de tip industrial) se desfasoara in conditii de risc. Se admite ca notiunea de risc profesional este definita printr-o combinatie dintre probabilitatea de intamplare si gravitatea consecintelor aplicate unui “eveniment” periculos in contextul unui proces de munca dat. Intr-adevar, daca admitem un anumit risc, putem sa-l reprezentam, in functie de gravitatea si probabilitatea de producere a consecintelor, prin suprafata unui dreptunghi F₁, dezvoltat pe verticala; rezulta ca aceeasi suprafata poate fi exprimata si printr-un patrat F₂, sau printr-un alt dreptunghi, F₃, extins pe orizontala (fig. 1.2.1.). In toate cele trei cazuri, dreptunghiurile avand aceeasi suprafata, riscul este la fel de mare.

In consecinta putem atribui unor cupluri gravitate-probabilitate diferite, acelasi nivel de risc. Daca unim cele trei dreptunghiuri printr-o linie trasata prin varfurile care nu sunt pe axele de coordonate, obtinem o curba cu alura de hiperbola, care descrie legatura dintre cele doua variabile: gravitate-probabilitate.

Date insa fiind limitele de cunoastere stiintifica precum si posibilitatile tehnice in unele situatii nu se poate asigura eliminarea integrala a riscurilor de producere a accidentelor sau imbolnavirilor profesionale. Din aceasta cauza practica a impus introducerea a doua notiuni si anume:

riscuri acceptabile (asumate);

riscuri inacceptabile.

Pentru reprezentarea riscului functie de gravitate si probabilitate, standardul CEN-812/85 defineste o astfel de curba drept curba de acceptabilitate a riscului.

Aceasta curba permite diferentierea intre riscul acceptabil si cel inacceptabil. Astfel, riscul de producere a unui eveniment A, cu consecinte grave, dar cu frecventa foarte mica, situat sub curba de acceptabilitate, este considerat acceptabil, iar riscul evenimentului B, cu consecinte mai putin grave, dar cu o posibilitate mai mare de aparitie, ale carui coordonate se situeaza deasupra curbei, este considerat inacceptabil.

De exemplu, in cazul unei centrale atomice se iau astfel de masuri incat riscul unui eveniment nuclear - fie el riscul evenimentului A - este caracterizat printr-o gravitate extrema a consecintelor, dar de o probabilitate de producere extrem de mica.

Din cauza frecventei foarte reduse de aparitie, activitatea este considerata sigura si riscul acceptat de societate. In schimb, daca pentru riscul evenimentului B luam ca exemplu accidentul rutier din activitatea unui conducator auto, desi acest tip de eveniment provoaca consecinte mai putin grave decat un accident nuclear, probabilitatea de producere este atat de mare (frecventa foarte ridicata), incat locul de munca al conducatorului auto este considerat nesigur.

Astfel, pornind de la aceste notiuni, printr-o analiza statistica se poate ajunge la intelegerea si mai profunda a notiunilor de riscuri acceptabile si riscuri inacceptabile. In concluzie asezand in abscisa x “probabilitatea” si in ordonata y “gravitatea consecintelor”, se poate descrie curba din figura 1.2.2. Se aleg in mod arbitrar doua puncte A si B reprezentand evenimentele A si B . Evenimentul A este un eveniment cu urmari foarte grave dar putin probabil si in consecinta, este judecat ca un risc acceptabil. Evenimentul B este un eveniment cu consecinte medii dar foarte probabil, corespunzand unui risc judecat ca inacceptabil. Aceasta curba reprezinta un punct de vedere pur teoretic, deoarece in realitate produsul dintre gravitate si probabilitate nu este constant el fiind influentat si de alte elemente perturbatorii.

Fig. 1.2.2. Reprezentarea grafica a notiunii de riscuri acceptabile/inacceptabile

Diagrama prezinta avantajul de a delimita domeniul riscurilor “acceptabile” de domeniul riscurilor “inacceptabile”.

Aceasta reprezentare grafica a riscurilor ridica doua probleme:

cum evaluam probabilitatea de producere a unui eveniment;

care sunt criteriile de delimitare a acceptabilului de inacceptabil.

Probabilitatea de producere a unui eveniment este in general evaluata in raport cu estimarile statistice in mod asemanator cu probabilitatea de defectare a unei piese simple. Exista si unele dificultati care intervin datorita faptului ca este vorba de evaluari de probabilitati foarte mici, altfel spus inaccesibile la exploatarea statistica dar, de o maniera generala, datele obtinute ne pot da informatii acceptabile. Delimitarea dintre domeniul riscurilor acceptabile si domeniul riscurilor inacceptabile este rezultatul unei decizii ce decurge din strategia politicii de securitate in munca. Cateva consideratii pot in acelasi timp sa aduca contributia lor la fixarea acestui prag si acestea ar fi urmatoarele:

evaluarea costurilor vietii umane (unde, de exemplu, se tine cont ca valoarea vietii umane individuale este legata de aportul individului la venitul national brut);

evaluarea prin comparare cu alte riscuri deja acceptate.

Pentru a le rezolva, premisa de la care s-a pornit a fost relatia risc - factor de risc. Se stie ca existenta riscului intr-un sistem de munca este datorata prezentei factorilor de risc. Prin urmare, elementele cu ajutorul carora poate fi caracterizat riscul, deci pot fi determinate coordonatele sale, sunt de fapt probabilitatea cu care actiunea unui factor de risc poate conduce la accident si gravitatea consecintei actiunii factorului de risc asupra victimei.

1.8. Prevenirea

Modalitatile de prevenire sunt masurile tehnice sau organizatorice colective susceptibile sa elimine factorul de risc, sa reduca gravitatea consecintelor, sa diminueze expunerea sau probabilitatea de producere a consecintei, adica in fapt, sa actioneze asupra unora sau tuturor elementelor definite mai sus, pentru reducerea “riscului”. Exemplele par evidente pentru a ilustra faptul ca depistarea solutiilor depinde inca de elementele de studiu al riscului ca si de valoarea finala a riscului.

1.9. Protectia

In lipsa masurilor de prevenire care suprima riscul, este necesar in anumite cazuri, de a se recurge la mijloace de protectie individuala. Este vorba despre mijloace de protectie purtate de muncitor in scopul reducerii probabilitatii producerii unei consecinte si constau, de obicei, in incaltaminte de protectie, antifoane, masti, ochelari de protectie, etc.

1.10. Supravegherea medicala

Prin supraveghere medicala, intelegem aici examenele medicale specializate precum testele functionale respiratorii, examenele audiometrice, etc. realizate astfel incat sa asigure ca un muncitor expus la un risc si deci pentru care exista o anumita probabilitate de producere a unei consecinte, nu a suportat aceasta consecinta.

Supravegherea medicala nu este singurul rol al medicului de medicina muncii, el va fi partenerul indispensabil pentru alti factori de prevenire, pentru definirea, in particular dar nu in exclusivitate, a consecintelor potentiale, a gravitatii lor si a aprecierii caracterului acceptabil sau nu al riscului.

Supravegherea medicala astfel definita, adica realizarea de examene specializate in raport cu o consecinta specifica, nu poate fi determinata, cum este cazul in unele legislatii plecand numai de la existenta unui factor de risc dar si in functie de risc. Unele practici au schimbat deja aceasta optica. Este cazul examenelor radiologice fata si profil al coatelor si al incheieturii mainii pentru muncitorii care folosesc masini vibrante mai mult de 7 zile pe an. In alte domenii aceasta evolutie ramane de facut si unele examene specializate ar putea fi economisite. In altele, din contra, tot atat de diverse ca problemele musculo-scheletice si stresul, s-ar putea utiliza alte examene medicale.

Natura supravegherii medicale nu ar trebui deci definita decat pe baza studiului riscurilor, in functie de probabilitatea producerii daunelor si caracterului acceptabil sau nu al riscului, atat la nivel individual cat si colectiv.

2. Relatia risc - securitate

In terminologia de specialitate, securitatea omului in procesul de munca este considerata ca acea stare a sistemului de munca in care este exclusa posibilitatea de accidentare si/sau imbolnavire profesionala. In limbajul uzual, securitatea este perceputa ca faptul de a fi la adapost de orice pericol, iar riscul ca posibilitatea de a ajunge intr-o primejdie, pericol potential. Daca luam in considerare, sensurile uzuale ale acestor termeni, se poate defini securitatea ca starea sistemului de munca in care riscul de accidentare si/sau imbolnavire profesionala este zero. Prin urmare, securitatea si riscul sunt doua notiuni abstracte, contrare, care se exclud reciproc. In realitatea practica, datorita trasaturilor oricarui sistem de munca, nu se pot atinge asemenea stari cu caracter absolut.

Nu exista sistem in care sa fie exclus complet pericolul potential de accidentare sau imbolnavire, apare intotdeauna un risc “rezidual”, fie si numai datorita imprevizibilitatii actiunii omului. Daca nu se fac interventii corectoare pe parcurs, acest risc rezidual creste pe masura ce elementele sistemului de munca se degradeaza prin “imbatranire”.

In consecinta, sistemele pot fi caracterizate prin “niveluri de securitate”, respectiv “niveluri de risc”, ca indicatori cantitativi ai starilor de securitate/risc.

Definind securitatea ca o functie de risc unde: se poate afirma ca un sistem va fi cu atat mai sigur, cu cat nivelul de risc va fi mai mic si reciproc.

Astfel, daca riscul este zero rezulta ca securitatea tinde catre infinit iar daca riscul tinde catre infinit, securitatea tinde catre zero potrivit curbei din figura 5.2.1.:

;

Fig. 2.1. Relatia risc-securitate

In acest context, trebuie admisa o limita de risc minim, respectiv un nivel al riscului diferit de zero, dar suficient de mic pentru a se considera ca sistemul este sigur ca si o limita de risc maxim, care sa fie echivalenta cu un nivel atat de scazut de securitate, incat sa nu mai fie permisa functionarea sistemului. In literatura de specialitate, nivelurile de gravitate a consecintelor si de probabilitate de producere care caracterizeaza diferitele grade de risc, sunt arareori reprezentate intr-un mod continuu. In practica, datorita greutatii de a defini curba determinata de ecuatia y=f(x), obiectivele globale de securitate “relativa” ale unui sistem pot fi mai usor exprimate printr-o grila prezentata sub forma de clase de risc.

CAP. 4. Evaluarea riscurilor profesionale

Potrivit SR EN 1050 evaluarea riscurilor profesionale reprezinta o procedura care urmeaza o serie de pasi logici care permit examinarea intr-un mod sistematic a pericolelor, a situatiilor periculoase si a evenimentelor periculoase (factori de risc) asociate proceselor de munca.

Evaluarea riscurilor profesionale sta la baza stabilirii strategiei manageriale in domeniul sanatatii si securitatii in munca si este urmata de reducerea riscului prin introducerea de masuri de securitate. Repetarea acestei proceduri conduce la un proces interactiv de eliminare a factorilor de risc pana la limita cunostintelor tehnice si stiintifice ale unui moment dat. Astfel evaluarea riscurilor profesionale devine un instrument extrem de util in aplicarea Managementului Securitatii Maxime.

Evaluarea riscurilor este o actiune ce trebuie reluata:

ori de cate ori intervine o modificare susceptibila sa afecteze modul de perceptie a riscurilor;

cand se introduc echipamente tehnice, materiale sau tehnologii noi;

cand se schimba modul de organizare a muncii;

cand se schimba conditiile de munca.

4.1. Aprecierea riscurilor profesionale

Apreciere a riscurilor profesionale reprezinta un proces, sistematic si metodic, de analiza a riscurilor reziduale ale unui proces de munca pe baza caruia acestea sunt catalogate in categoria riscurilor acceptabile sau inacceptabile.

Analiza: Studiu de caz asupra familiei - chestionare si raspunsuri pentru parinti si copii Referat: Cand intervine Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului?

Aprecierea riscurilor profesionale include:

analiza factorilor de risc;

aprecierea riscurilor profesionale.

Analiza factorilor de risc va avea in vedere determinarea limitelor procesului de munca, identificarea factorilor de risc, estimarea riscurilor profesionale.

Aprecierea riscului se bazeaza pe decizii rationale. Aceste decizii trebuie sa aiba la baza modele calitative completate, atat cat este posibil, de metode cantitative.

Metodele cantitative sunt in special adecvate atunci cand marimea gravitatii previzibile este ridicata. Metodele cantitative sunt de asemenea utile pentru a compara masurile de securitate alternative si a o stabili pe cea care asigura o protectie mai buna. Aprecierea riscului trebuie efectuata astfel incat sa fie posibil a confirma prin documente procedura care a fost urmata si rezultatele care s-au obtinut.

Informatiile referitoare la aprecierea riscurilor profesionale ale unui proces de munca si orice analiza calitativa si/sau cantitativa trebuie sa cuprinda, dupa caz, urmatoarele:

limitele procesului de munca;

cerintele tehnologice pentru fazele de viata ale procesului de munca;

documentatia de exploatare sau alte mijloace de definire a naturii procesului de munca;

informatii referitoare la alimentarea cu energie;

informatii cu privire la factorii de mediu de munca;

informatii cu privire la sarcina de munca;

nivelul de instruire, experienta sau abilitatea personalului;

istoricul accidentelor de munca, bolilor profesionale si a incidentelor tehnice, etc.;

informatii referitoare la posibilitatile de afectare a integritatii sau sanatatii persoanelor implicate in procesul de munca.

Procesul interactiv de realizare a securitatii unui proces de munca bazat pe aprecierea riscurilor profesionale se poate figura grafic dupa cum urmeaza, figura 4.1.1.

4.2. Metodologia de evaluare a riscurilor profesionale

Desi nu exista un principiu universal valabil privind metodologia de evaluare a riscurilor profesionale totusi doua reguli sunt esentiale in domeniu:

evaluarea trebuie astfel structurata incat toti factorii de risc (pericole sau situatii periculoase) potentiali sa fie analizati;

cand un factor de risc a fost identificat prima intrebare la care trebuie cautat un raspuns este daca riscul asociat poate fi eliminat.

Pe baza elementelor esentiale enumerate anterior pot fi adoptate diferite abordari sau combinatii de abordari. Acestea comporta, de regula, urmatoarele operatiuni:

observarea mediului specific locului de munca (de exemplu, cai de acces, starea cladirilor, securitatea echipamentelor tehnice, gaze, pulberi, temperatura, zgomot, iluminat etc.);

Fig. 4.1.1. Proces interactiv pentru realizarea securitatii unui proces de munca

determinarea tuturor sarcinilor de munca specifice locului de munca considerat, pentru a exista certitudinea ca toate vor fi luate in considerare in cadrul evaluarii;

analiza riscurilor induse de diferitele sarcini de munca;

observarea modului de desfasurare a proceselor de munca, pentru a se verifica conformitatea procedurilor aplicate cu cele stabilite si inexistenta unor riscuri suplimentare;

analiza modurilor de operare, pentru evaluarea expunerii la pericol;

analiza factorilor externi de influenta (de exemplu, factorii meteorologici, in cazul lucrarilor efectuate in exterior);

analiza detailata a factorilor psihologici, sociali si fizici susceptibili sa contribuie la starea de stres la locul de munca, precum si interactiunea acestora cu factorii organizationali si de mediu;

analiza dispozitiilor adoptate in vederea asigurarii conditiilor de securitate, indeosebi cu referire la existenta sistemelor de evaluare a riscurilor datorate noilor tehnologii si materiale si la actualizarea informatiilor privind riscurile.

Rezultatele observatiilor si analizelor vor fi confruntate cu criteriile minimale de securitate si sanatate in munca impuse de reglementarile in vigoare.

CAP. 5. DESCRIEREA METODEI DE ANALIZA PROPUSA

5.1. Premize ce stau la baza constructiei metodei

Intreprinderea moderna reprezinta un sistem organizat, in care posturile de munca se afla in interactiune constanta si necesara si in care functiile sale orientate spre realizarea unui produs sunt repartizate intre servicii. De aceea in analiza securitatii sistemelor, respectiv a etiologiei si profilaxiei accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale, este necesara o viziune globala asupra sistemului vizat, in care toate elementele sistemului sunt in interactiune si care are in vedere optimizarea sistemului prin adoptarea reciproca a elementelor componente.

In cadrul unei astfel de abordari, accidentele de munca si imbolnavirile profesionale constituie disfunctii ale sistemului de munca, abateri de la starea sa normala de functionare. Cauzele acestor disfunctii trebuie cautate la nivelul fiecarei componente a sistemului. Disfunctiile sistemului de munca pot aparea, deci, atat in sfera componentelor umane (executant, sarcina de munca) cat si in sfera componentelor materiale (mediu de munca, mijloace de productie). Analizele statistice arata ca producerea unui accident de munca sau a unei imbolnaviri profesionale nu au niciodata o singura cauza. In aceste conditii se poate spune ca la originea oricarui accident de munca si a oricarei imbolnaviri profesionale se gaseste suprapunerea cel putin a unei erori umane cu o neconformitate tehnica. Pornind de la aceasta teorie a genezei accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale se ajunge la concluzia ca neconformitatile tehnice se regasesc in componentele sistemului de munca reprezentate de “mijloace de productie” si respectiv “mediu de munca” iar erorile umane, in componentele sistemului de munca reprezentate de “executant” si respectiv “sarcina de munca”. Daca in cazul componentelor sistemului de munca reprezentate de “mijloace de productie” si respectiv “mediu de munca” aprecierea riscurilor profesionale se poate face prin combinatia dintre gravitate si probabilitate, nu acelasi lucru putem face si in cazul erorii umane determinate de “executant” si respectiv “sarcina de munca”. Totusi, si aceste doua componente fac parte integranta din sistemul de munca si pot influenta, uneori semnificativ, nivelul de risc global al sistemului. In scopul includerii influentei induse de “executant” si respectiv “sarcina de munca” in analiza de risc, metoda propusa a introdus o serie de coeficienti de corectie a nivelului de risc al sistemului functie de nivelul de securitate prezentat de cele doua componente. In cazul componentelor sistemului de munca reprezentate de “executant” si “sarcina de munca” determinarea nivelului de securitate serveste la stabilirea unor coeficienti specifici sistemului analizat necesari la calcularea “gravitatii corectate” si a “probabilitatii corectate” a domeniilor ce evalueaza nivelul de risc prezentat de neconformitatile tehnice ale “mijloacelor de productie” si respectiv “mediu de munca” si care reflecta influenta acestora asupra nivelului de risc al sistemului analizat:

e₁ - coeficient de corectie a probabilitatii, direct proportional cu nivelul de securitate;

sm₁ – coeficient de corectie a gravitatii consecintelor, direct proportional cu nivelul de securitate, determinat de nivelul de securitate prezentat de masurile organizatorice de reducere a gravitatii;

sm₂ – coeficient de corectie a probabilitatii direct proportional cu nivelul de securitate, determinat de nivelul de securitate prezentat de masurile organizatorice de reducere a probabilitatii.

5.1.1. Probabilitatea

Probabilitatea de producere a unui eveniment nedorit este conditionata de chiar conditiile procesului de munca: nivelul de securitate a componentelor materiale ale sistemului de munca (mijloace de productie, mediu de munca), de fiabilitatea echipamentelor tehnice, de vechimea in serviciu a echipamentelor tehnice, de ponderea in structura de personal a personalului sensibil, de periculozitatea materialelor, de organizarea muncii, de constrangeri temporale etc. Pentru determinarea probabilitatii de producere a unui accident de munca sau imbolnavire profesionala, metoda de analiza a riscurilor profesionale porneste de la premiza ca probabilitatea de manifestare a unui factor de risc prezentat de componentele materiale ale sistemului de munca este invers proportionala cu nivelul de securitate prezentat de acestea. Pentru aprecierea probabilitatii s-a ales o scala cu sase clase de probabilitate conform tabelului 5.1.1.:

La alegerea scalei de apreciere a probabilitatii de manifestare a factorilor de risc s-a tinut cont de scalele utilizate ca instrumente in cadrul metodei de evaluare a nivelului de risc pe loc de munca, astfel ca informatiile obtinute sa fie comparabile cu rezultatele altor metode cunoscute.

Tabelul 5.1.1.

In scopul unei aprecieri cat mai obiective a nivelului de risc prezentat de sistemul supus analizei, clasa de probabilitate determinata functie de nivelul de securitate a domeniului analizat se corecteaza cu o serie de coeficienti de corectie determinati de:

raportul dintre indicatorul de frecventa al sistemului analizat si indicatorul de frecventa al ramurii sau bransei profesionale;

ponderea in structura de personal a lucratorilor cu mai putin de patru ani si mai mult de douazeci de ani la locul de munca;

vechimea in serviciu a echipamentelor tehnice;

nivelul de securitate globala prezentat de executant;

nivelul de securitate globala prezentat de domeniile sarcinii de munca ce vizeaza cresterea nivelului de securitate.

5.1.2. Expunerea

Componenta comensurabila a probabilitatii, expunerea se propune a se analiza separat din dorinta de a elimina, cat mai mult posibil, influenta subiectiva a evaluatorului in aprecierea probabilitatii de producere.

Aprecierea de mai sus se bazeaza pe faptul ca expunerea se poate stabili cu usurinta analizand foto-cronograma de timp pentru fiecare categorie de participanti la procesul de munca, analizand procedurile de lucru prin observare directa a procesului de munca sau prin discutii directe cu participantii la procesul de munca si conducatorii acestora. Pentru aprecierea influentei expunerii asupra probabilitatii de producere se pot utiliza scale diferite exprimate fie procentual, fie sub forma unor coeficienti de corectie. Cu cat scala aleasa pentru aprecierea expunerii are mai multe posibilitati de cotare cu atat analiza este mai fina. In cadrul metodei propuse influenta expunerii asupra probabilitatii de producere se exprima sub forma unui coeficient de corectie ale carui valori scad exponential functie de timpul de expunere.

Avand in vedere importanta expunerii, ca parametru obiectiv, in determinarea probabilitatii de producere a evenimentelor nedorite, in mod arbitrar pentru nivelul de expunere s-a ales o scala de cinci niveluri conform tabelului 5.1.2.:

Tabelul 5.1.2.

5.1. Probabilitate corectata

In scopul particularizarii analizei de evaluare a riscurilor profesionale pentru un sistem de munca dat, metoda propune introducerea notiunii de probabilitate corectata in calculul careia se au in vedere influentele unor date de analiza statistica “a posteriori” a accidentelor si a unor elemente de caracterizare a structurii de personal si a vechimii in serviciu a echipamentelor tehnice sub forma unor coeficienti de corectie specifici pentru sistemul analizat.

De asemenea, la calculul probabilitatii corectate metoda propune sa se tina cont si de influenta nivelului de securitate determinat de executant si de sarcina de munca sub forma coeficientilor e₁ si sm₂.

In acest fel se considera ca au fost luate in calcul principalele particularitati ale sistemului de munca supus unei analize de riscuri profesionale.

Astfel, modelul matematic de calcul a probabilitatii corectate corespunde formulei:

P_c=PxExk₂xk₃xk₄xe₁xsm₂             

Unde:

E – reprezinta un coeficient de corectare a probabilitatii de producere functie de nivelul expunerii;

k₂ - reprezinta un coeficient de corectare a probabilitatii dat de raportul dintre indicele de frecventa al sistemului analizat si indicele de frecventa al ramurii industriale careia ii apartine sistemul analizat;

k₃ - reprezinta un coeficient de corectie dat de vechimea in serviciu a echipamentelor tehnice;

k₄ - reprezinta un coeficient de corectie dat de ponderea in structura de personal a lucratorilor cu o vechime la locul de munca mai mica de 4 ani si a lucratorilor cu o vechime la locul de munca mai mare de 20 ani.

5.1.4. Gravitatea consecintelor

Conceptul de gravitate a consecintelor este dat de severitatea maxima cea mai probabila de manifestare a factorilor de risc asupra persoanelor expuse in contextul sistemului analizat. Gravitatea consecintelor poate fi definita pe baza unor criterii cum ar fi:

efecte asupra integritatii fizice, la aprecierea carora se va tine cont de lista de consecinte probabile ale actiunii factorilor de risc asupra organismului uman stabilita de MSF si MMPS;

efecte asupra starii de sanatate, la aprecierea carora se va tine cont de tabelul bolilor profesionale stabilit de MSF.

Estimand tipurile de leziuni si vatamari ca si localizarea potentiala a acestora, in cazul accidentelor si bolilor profesionale, asa cum sunt ele precizate de criteriile medicale de diagnostic clinic, functional si de evaluare a capacitatii de munca elaborate de MSF si MMPS se poate aprecia pentru fiecare factor de risc in parte la ce leziune va conduce in extremis, ce organ va fi afectat si, in final, ce tip de consecinta va produce: incapacitate, invaliditate sau deces.

La randul lor, aceste consecinte se pot diferentia in mai multe clase de gravitate. Pentru aprecierea gravitatii consecintelor, in cadrul metodei, s-a ales o scala cu sapte clase de gravitate conform tabelului 5.1.3:

Tabelul 5.1.

Ca si in cazul probabilitatii, la alegerea scalei de apreciere a gravitatii consecintelor s-a tinut cont de scalele utilizate ca instrumente in cadrul metodei de evaluare a nivelului de risc pe loc de munca, astfel ca informatiile obtinute in urma analizei de risc sunt comparabile cu cele prezentate de alte metode utilizate.

5.1.5. Gravitatea consecintelor corectata

In scopul particularizarii analizei de evaluare a riscurilor profesionale pentru un sistem de munca dat, metoda propune si introducerea notiunii de gravitate corectata, in aprecierea careia se iau in calcul influenta indicelui de gravitate rezultat din analiza statistica “a posteriori” a accidentelor de munca sub forma unui coeficient de corectie propriu sistemului analizat. De asemenea, la calculul gravitatii corectata metoda propune sa se mai tina cont de influenta nivelului de securitate determinat de sarcina de munca sub forma coeficientului sm₁ prezentat in prezentul capitol la paragraful legat de analiza de securitate a sistemului de munca.

Astfel, modelul matematic de calcul al gravitatii corectata corespunde relatiei:

GC_c=GCxk₁xsm_i           

Unde:

k₁ - reprezinta un coeficient de corectare a gravitatii consecintelor dat de raportul dintre indicele de gravitate a sistemului analizat si indicele de gravitate a ramurii industriale careia ii apartine sistemul analizat.

5.2. Etapele analizei de risc profesional

Metoda de analiza a riscurilor profesionale cu caracter general (MARPCG) propusa pentru evaluarea riscurilor profesionale cu caracter general imbina etape si instrumente ale metodei de evaluare a nivelului de securitate cu etape si instrumente ale metodei de evaluare a nivelului de risc pe loc de munca, pe baza analizei sistematice si evaluarii riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala pentru categoriile generale de riscuri. Principiul metodei consta in identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat pe baza unor liste de control prestabilite, intocmite pe baza unei scheme logice, specifice pentru fiecare componenta a sistemului de munca prin evaluarea nivelului de securitate, evaluarea si cuantificarea nivelului de risc rezidual. Pe baza incadrarii intr-o clasa de risc, in cadrul metodei se face si aprecierea privind acceptabilitatea sau inacceptabilitatea riscului profesional rezidual prezentat de domeniul analizat.

In cadrul metodei de analiza de riscuri profesionale cu caracter general propusa se vor parcurge urmatoarele etape obligatorii:

definirea sistemului;

identificarea factorilor de risc prin evaluarea nivelului de securitate al sistemului;

identificarea personalului expus;

evaluarea si cuantificarea nivelului de risc;

aprecierea riscurilor profesionale reziduale;

propunerea masurilor de prevenire si stabilirea prioritatilor de abordare a acestora.

Definirea sistemului

Este foarte important de stabilit, de la bun inceput, sistemul la care se face evaluarea (echipament tehnic, activitate, incinta, atelier, instalatie tehnologica, sectie etc.). In aceasta etapa se precizeaza principalele caracteristici ale procesului tehnologic, ale echipamentelor tehnice utilizate in cadrul procesului de munca, caracteristicile materiilor prime, materialelor, produselor semifinite sau finite etc. si se identifica principalele surse de risc profesional. De asemenea, trebuie cunoscut numarul, ponderea si structura profesionala a personalului expus, durata de expunere, programul de lucru, interconditionarile cu alte sisteme, principalele elemente ale sarcinii de munca si principalele caracteristici ale mediului de munca etc. In acest mod se pot cunoaste toti factorii ce pot influenta gradul de pericol.

Identificarea factorilor de risc profesionali proprii sistemului studiat

Identificarea factorilor de risc cu caracter general (de natura mecanica, electrica, chimica, fizica, biologica) din cadrul fiecarei componente a procesului de munca se face prin compararea unei situatii ideale, prevazuta prin acte reglementative (norme, standarde, instructiuni), cu o situatie reala prezentata de sistemul analizat. Pentru o identificare cat mai buna a riscurilor profesionale prezentate de sistemului analizat si pentru a putea stabili o lista cat mai completa a conditiilor esentiale de securitate aplicabile acestuia, componentele sistemului de munca au fost impartite in mai multe domenii.

Pentru stabilirea criteriilor (indicatorilor) pe baza carora se realizeaza identificarea factorilor de risc metoda propune o schema logica in cadrul careia, pentru fiecare domeniu al componentelor sistemului de munca care pot prezenta neconformitati (mijloace de productie si mediu de munca), se pune succesiv intrebarea daca domeniul prezinta factori de risc de natura mecanica, electrica, chimica, termica, fizica sau biologica, conform tabelului 5.2.1.prezentat in anexa 1.

In felul acesta, in paralel cu stabilirea criteriilor de determinare a factorilor de risc, se identifica si cerintele minimale de securitate impuse domeniului respectiv prin Normele Generale de Protectia Muncii, Normele Specifice de Protectia Muncii, standardele de securitate sau prin alte reglementari in domeniu. Cerintele minimale de securitate stabilite vor fi constituite astfel in criterii de evaluare a nivelului de securitate a domeniului analizat. In baza lor se vor stabili intrebarile care alcatuiesc check-list-urile pentru evaluarea nivelului de securitate pentru fiecare domeniu in parte.

Divizarea componentelor sistemului de munca in domenii este o problema a colectivului de evaluare, deoarece membrii acestui colectiv cunosc cel mai bine particularitatile sistemului de munca supus evaluarii. Exemplul de metoda propus este informativ si nu are un caracter exhaustiv sau limitativ. In principiu, divizarea componentei sistemului de munca in domenii trebuie sa raspunda cat mai bine necesitatilor de evaluare in functie de particularitatile sistemului analizat. Astfel, nu are rost sa analizam domeniul intitulat “Incinte de lucru”, daca activitatea se desfasoara integral in aer liber. Dimpotriva, nu putem sa nu introducem in cadrul componentei sarcina de munca un nou domeniu intitulat “Organizarea cooperarii cu mijloacele de transport”, atunci cand analizam un depozit important de marfuri sau materiale.

5.2. Evaluarea nivelului de securitate a sistemului analizat

In cadrul metodei de analiza a riscurilor profesionale cu caracter general propusa aprecierea nivelului de securitate prezentat de sistemul supus evaluarii se face, cu ajutorul unui instrument preluat de la metoda de evaluare a nivelului de securitate (ENS), prin compararea situatiei existente in cadrul sistemului analizat cu o situatie standard determinata de conditiile esentiale de securitate prevazute pentru asigurarea securitatii si sanatatii in munca, stabilite prin reglementarile in vigoare (Legea 90/1996, NGPM, NSSM, standarde s.a.).

Spre deosebire de metoda de evaluare a nivelului de securitate (ENS) criteriile de evaluare (conditiile esentiale de securitate) nu sunt prestabilite si se aplica in cazul tuturor sistemelor analizate. In cadrul metodei propuse check-list-urile, care reprezinta instrumentele de analiza, se construiesc, in mod particular, functie de particularitatile sistemului ce urmeaza a fi supus analizei de risc, astfel incat sa defineasca cel mai bine nivelul de securitate al acestuia. In concluzie, important de retinut este faptul ca, functie de sistemul supus evaluarii, check-list-ul care defineste conditiile esentiale de securitate pentru fiecare domeniu poate fi modificat functie de standardele sau normele care definesc conditiile de securitate specifice. In felul acesta metoda devine foarte elastica si usor de particularizat pentru fiecare sistem studiat.

Pentru aprecierea conformitatii pentru fiecare criteriu al check-list-ului s-a pastrat principiul de cotare uzitat in cadrul metodei de evaluare a nivelului de securitate (ENS) al utilizarii unei scale cu sase niveluri (de la 0 la 5). De asemenea, functie de importanta acordata fiecarui criteriu de evaluare a nivelului de securitate in cadrul check-list-ului, importanta acestuia acesta poate fi ponderata cu coeficienti de la 0,5 la 2 (vezi figura 5.2.). Coeficientul de ponderare are drept scop stabilirea unui echilibru relativ cu privire la importanta criteriului de evaluare in procesul de gestionare a riscurilor. Stabilirea coeficientului de ponderare ramane in competenta colectivului de evaluare care cunoaste cel mai bine particularitatile sistemului supus evaluarii.

Fig. 5.2. Grila de cotare a indicatorilor din check-list

Calculul nivelului de securitate se face, ca si in cazul metodei de evaluare a nivelului de securitate, folosind o relatie matematica prin care se face raportul procentual intre suma nivelelor de securitate reale, pentru fiecare criteriu aplicabil si suma nivelului maxim posibil (teoretic) pentru aceleasi criterii.

Relatia matematica pentru calcularea nivelului de securitate este urmatoarea:

Unde:

Punctajul obtinut este suma produselor dintre punctajul acordat pentru fiecare criteriu (valabil) si coeficientul de ponderare al indicatorului, adica:

Punctajul obtinut = (punctaj individual acordat x coeficient de ponderare)

Punctajul maxim posibil este suma produselor dintre punctajul maxim (5) pentru fiecare indicator (valabil) si coeficientul de ponderare al indicatorului, adica:

Punctajul maxim posibil = (5 x coeficient de ponderare)

In functie de rezultatul obtinut, nivelul de securitate se poate inscrie intr-una din urmatoarele 6 clase prezentate in tabelul 5.2.7:

Tabelul 5.2.7.

Asa cum s-a mai aratat, in cazul componentelor sistemului de munca reprezentate de “executant” si “sarcina de munca” determinarea nivelului de securitate serveste la stabilirea unor coeficienti specifici sistemului analizat necesari la calcularea “gravitatii corectate” si a “probabilitatii corectate”:

e₁ - coeficient de corectie a probabilitatii de producere ce corespunde nivelului global de securitate indus de executant;

sm₁ – coeficient de corectie a gravitatii consecintelor ce corespunde nivelului global de securitate indus de sarcina de munca prin domeniile legate de masurile organizatorice de reducere a gravitatii consecintelor;

sm₂ – coeficient de corectie a probabilitatii de producere ce corespunde nivelului global de securitate indus de sarcina de munca prin domeniile legate de masurile organizatorice de reducere a probabilitatii de producere.

Identificarea personalului expus

Pentru identificarea lucratorilor expusi la pericole s-a introdus un tabel din care rezulta principalele categorii de ocupatii, numarul lucratorilor in cadrul fiecarei ocupatii, ponderea in structura de personal. La gruparea pe tipuri de activitati a personalului s-a avut in vedere gruparea propusa de Comisia Europeana in “Mémento pour l’évaluation des risques professionnels” de aplicare a prevederilor Directivei cadru 89/391/CCE. Pentru simplificarea formularisticii, tinand cont ca in economia romaneasca nu se regasesc inca toate aceste categorii socio-profesionale, metoda propusa face referire doar la cinci categorii de participanti la procesul de munca:

personal operativ;

personal de intretinere;

personal de laborator;

personal de birou;

alte categorii de participanti.

In functie de sistemul analizat, de scopul urmarit la efectuarea evaluarii si de necesitatile de analiza a riscurilor profesionale aceste categorii de participanti se pot detalia.

5.2.5. Evaluarea riscurilor profesionale

Evaluarea riscurilor, in cadrul metodei propusa, se face numai pentru componentele materiale ale sistemului de munca. Pentru determinarea nivelului de risc s-a avut in vedere conceptul lui William T. Fine care stabileste ca nivelul de risc (NR) este dat de combinatia dintre expunere, gravitatea maxima a consecintelor cele mai probabile si probabilitatea de producere a evenimentelor, in care factorul de risc se poate manifesta producand consecinte.

Valoarea semantica a notiunii de nivel de risc, in cadrul conceptului metodei propuse, defineste nivelul riscului rezidual (nivelul riscului ramas functie de nivelul de securitate al sistemului existent la momentul evaluarii). Pentru fiecare dintre parametrii care definesc expunerea, gravitatea si probabilitatea sunt stabilite clase de cotatie sau coeficienti de corectie, astfel ca marimea nivelului de risc este exprimata valoric.

Pentru analiza nivelului de risc metoda propune utilizarea unui tabel centralizator in care sunt inscrise: structura de personal, numarul de lucratori pe fiecare categorie de participanti la procesul de munca, ponderea in raport cu numarul total de lucratori din sistemul supus analizei, expunerea, gravitatea consecintelor si probabilitatea de producere.

Cuantificarea nivelului de risc

Cuantificarea nivelului de risc se face prin atribuirea unui nivel de risc pentru fiecare cuplu gravitate maxima previzibila a leziunii sau afectarii sanatatii – probabilitate de producere a unei leziuni sau afectari a sanatatii utilizand pentru aprecierea celor doi parametri ai scalelor descrise mai sus. De precizat ca, la stabilirea cuplului gravitate - probabilitate se au in vedere gravitatea consecintelor corectata si respectiv probabilitatea corectata, astfel ca nivelul (clasa) de risc atribuit cuplului reprezinta un nivel de risc la determinarea caruia s-a tinut cont de toate particularitatile sistemului. Rezultatele aprecierilor gravitatii consecintelor corectata si respectiv a probabilitatii de producere corectata se identifica in grila de incadrare a nivelurilor de risc, care reprezinta un centralizator al tuturor combinatiilor dintre gravitatea consecintelor si probabilitatea producerii lor ordonate pe niveluri de risc. Scala de incadrare a nivelurilor de risc este scala de cotare folosita in cazul metodei de evaluare a nivelului de risc. Grila de determinare a nivelului de risc functie de cuplul gravitate – probabilitate este redata in figura 5.2.2.

Se obtine astfel o ierarhizare a dimensiunii riscurilor la locul de munca, ceea ce da posibilitatea stabilirii unei prioritati a masurilor de prevenire si protectie, functie de factorul de risc cu nivelul cel mai mare de risc.

Nivelul de risc global al sistemului analizat (N_r) se calculeaza, ca si in cazul metodei de evaluare a nivelului de risc, ca o medie ponderata a nivelurilor de risc stabilite pentru factorii de risc identificati.

Fig. 5.2.2. Grila de stabilire a nivelului de risc

Pentru ca rezultatul obtinut sa reflecte cat mai exact posibil realitatea, se utilizeaza ca element de ponderare rangul factorului de risc care este egal cu nivelul de risc. In acest mod, factorul cu cel mai mare nivel de risc va avea si rangul cel mai mare. Se elimina astfel posibilitatea ca efectul de compensare intre extreme, pe care-l implica aria medie statistica, sa mascheze prezenta factorului cu nivel maxim de risc. Formula de calcul a nivelului de risc global este urmatoarea:

Unde:

N_r - reprezinta nivelul de risc global pe loc de munca;

r_i - reprezinta rangul factorului de risc 'i';

R_i - reprezinta nivelul de risc pentru factorul de risc 'i';

n - reprezinta numarul factorilor de risc identificati la locul de munca.

Programul informatizat de aplicare a metodei insoteste raportul centralizat al nivelului de risc global al sistemului analizat (detaliat pe fiecare categorie de participanti la procesul de munca) de un raport care exprima nivelul de risc detaliat pe riscuri functie de natura lor.

Aceste rapoarte sintetizeaza informatiile din fisele de evaluare a riscurilor profesionale pentru toate domeniile aplicabile permitand o analiza mai coerenta in determinarea prioritatii de realizare a masurilor de prevenire.

5.2.7. Aprecierea riscurilor profesionale reziduale

Pentru aprecierea riscurilor profesionale reziduale sub aspectul acceptabilitatii sau inacceptabilitatii, metoda propune utilizarea unei diagrame de apreciere a riscurilor in care sens fisa de evaluare a riscurilor profesionale, pentru fiecare domeniu analizat, a fost completata cu o grila a claselor de risc, in care pe ordonata s-au inscris clasele de probabilitate corectata iar pe abscisa s-au inscris clasele de gravitate corectata. Inscrierea pe aceasta diagrama a valorilor cuplului gravitate – probabilitate determinate pentru un factor de risc permite aprecierea caracterului acceptabil sau inacceptabil al acestuia.

Grila descrisa se imparte in trei domenii ale claselor de risc:

domeniul riscurilor acceptabile;

domeniul riscurilor acceptabile cu luarea de masuri organizatorice suplimentare;

domeniul riscurilor inacceptabile.

La delimitarea celor trei campuri s-a tinut cont de echilibrul ce trebuie realizat in raportul dintre necesitatea obtinerii unui maxim de securitate si costurile necesare realizarii acestui nivel de securitate. Transpunerea pe aceasta grila a perechii de valori (gravitate corectata, probabilitate corectata) caracteristice fiecarei categorii de participanti la procesul de munca ne da o apreciere globala despre zona de situare a riscurilor profesionale la care sunt supusi acestia.

Grila de apreciere a riscurilor profesionale sau diagrama claselor de risc este redata in figura 5.2.

Delimitarea dintre domeniul riscurilor acceptabile si domeniul riscurilor inacceptabile este rezultatul unei decizii ce decurge din strategia politicii de securitate in munca. Cateva consideratii pot, in acelasi timp, sa aduca contributia lor la fixarea acestui prag si acestea ar fi urmatoarele:

evaluarea costurilor vietii umane (unde, de exemplu, se tine cont ca valoarea vietii umane individuale este legata de aportul individului la venitul national brut);

evaluarea prin comparare cu alte riscuri deja acceptate.

Fig. 5.2.2. Diagrama claselor de risc

5.2.8. Analiza riscurilor

In general este admis ca la nivelul actual al cunostintelor tehnice si stiintifice, al dezvoltarii tehnologiilor si civilizatiei, activitatile umane (in special cele de tip industrial) se desfasoara in conditii de risc. Functie de natura lor, riscurile inglobate in activitatea umana, pot afecta atat personalul implicat direct in procesul de munca cat si persoane neparticipante sau insusi mediul inconjurator (ca urmare a poluarii sau a unor catastrofe industriale).

Acest fapt conduce la necesitatea ca la toate nivelurile de participare a factorului uman (conceptie, proiectare, exploatare, intretinere etc.) sa se constientizeze faptul ca procesele de munca includ intrinsec pericole si stari periculoase ce se pot transforma in evenimente ireversibile. Riscurile intalnite in practica sub forma unor pericole sau stari periculoase (factori de risc) se pot transforma in accidente de munca imbolnaviri profesionale sau catastrofe industriale ca urmare a unei perturbari instantanee a procesului de munca.

Notiunea de risc profesional este caracterizata printr-un raport dintre probabilitatea de intamplare si gravitatea consecintelor aplicat unui “eveniment” periculos in contextul unui proces de munca. In consecinta, riscul este deci echivalent cu o incalcare a reglementarilor, susceptibila de a provoca, adesea foarte direct, un accident.

Mecanismul de producere a unui accident de munca sau imbolnavire profesionala este complex, determinat de elemente ce pot apartine celor patru componente ale sistemului de munca aflate intr-o miscare dinamica activa si interactiva. La analiza lui trebuie tinut cont de interconditionarile ce se produc in desfasurarea in timp a acestuia .

Analiza apriorica a riscurilor este un proces deductiv, ipotetic, in care tinand cont de pericolele existente ne imaginam conditionari si fenomene cu probabilitate de producere a unor evenimente ce se pot solda cu accidente. Cunoscand elemente “ statice “ imaginam actiuni “ dinamice “ si ne inchipuim consecinte si probabilitati de expunere la risc. Functie de rezultatele unei astfel de analize concepem masuri pentru eliminarea sau reducerea riscurilor si a posibilitatilor de declansare a acestora.

La analizarea riscurilor dintr-un sistem de munca va trebui sa se tina cont si de o serie de elemente ale analizei “posteriori” in speta de datele statistice de analiza a accidentelor precum si de analizele arborelui de cauze.

Acestea ne pot transmite informatii cu privire la probabilitatea de producere a accidentelor, gravitatea consecintelor precum si la mecanismele de producere dandu-ne astfel posibilitatea de a corecta unele elemente ale analizei ”apriori”.

Producerea accidentelor de munca se afla intotdeauna intr-un raport de dependenta cu cel putin unul din elementele procesului de munca, cea ce a permis sa se faca o clasificare a riscurilor profesionale in functie de acest criteriu, astfel vom avea:

riscuri dependente de factorul uman;

riscuri dependente de mijloacele de productie;

riscuri dependente de sarcina de munca;

riscuri dependente de mediul de munca.

La analiza riscurilor va trebui sa se aiba in vedere ca ele nu actioneza izolat ci in cadrul unui sistem interconditionat. De aceea riscurile nu vor fi judecate separat se va tine cont de numarul persoanelor expuse la risc, de perioada de expunere la risc, de gravitatea consecintelor si de probabilitatea de manifestare a riscului profesional.

{n consecinta, la stabilirea masurilor corective, nu se va putea lua in considerare intotdeauna de corespondenta biunivoca intre cauza si masura preventiva. Aceasta pentru ca, uneori, pentru eliminarea unui risc sunt necesare mai multe masuri iar in alte situatii este posibil ca o singura masura sa elimine mai multe riscuri.

Daca tinem insa cont ca producerea unui accident este posibila la intalnirea unui element material periculos cu o eroare umana putem imparti masurile corective in doua mari categorii:

masuri organizatorice, care vizeaza in special evitarea erorii umane atat la executant (gesturi, pozitii, metode de lucru, atitudini etc.) cat si in sarcina de munca (omisiuni, suprasolicitari etc.). Nu trebuie uitat nicicum ca omul se afla, direct sau indirect, in spatele tuturor elementelor procesului de munca.

masuri tehnice, care vizeaza in special echipamentele tehnice (in scopul asigurarii conditiilor minime de securitate) materialele utilizate (urmarind riscurile chimice, de incendiu sau de explozie) precum si conditiile legate de mediul de munca.

5.2.9. Propunerea masurilor si stabilirea prioritatilor de prevenire

In baza rezultatelor analizei de riscuri profesionale se va stabili strategia si programul de prevenire ce trebuie adoptat. In conditiile unui sistem de munca real, aflat in functiune, nu exista suficiente resurse (de timp, financiare, tehnice etc.), pentru a se putea interveni simultan asupra tuturor factorilor de risc de accidentare si imbolnavire profesionala.

Chiar daca ar exista, criteriul eficientei (atat in sensul restrans al eficientei economice, cat si al celei sociale) face, practic, imposibila o astfel de actiune. Din acest motiv nici in cadrul analizelor de securitate nu se justifica luarea lor integral in considerare.

Din multitudinea factorilor de risc a caror inlantuire se finalizeaza potential cu un accident de munca sau o imbolnavire profesionala, factorii de risc care pot reprezenta cauze finale, directe sunt cei ai caror eliminare garanteaza imposibilitatea producerii evenimentului, deci devine obligatorie orientarea studiului asupra acestora.

Incadrarea in domeniul riscurilor acceptabile sau inacceptabile rezultata din grila din fisa de evaluare a riscurilor profesionale, corelata cu raspunsurile la cerintele minime de securitate din check-list-uri si nivelul de pericol calculat asigura baza stabilirii unor masuri de prevenire si a prioritatilor de aplicare a acestora cat mai corect.

Rezultatele obtinute in cadrul evaluarii riscurilor profesionale constituie un material pretios la luarea deciziei pentru modificarea sistemului in vederea imbunatatirii starii de securitate.

Pentru stabilirea prioritatii de interventie, la realizarea masurilor de prevenire, modelul propus face urmatoarele recomandari conform tabelului 5.2.8.:

Tabelul 5.2.8.

Rezultatele obtinute in cadru evaluarii riscurilor profesionale constituie un material pretios la luarea deciziei pentru modificarea sistemului in vederea imbunatatirii starii de securitate.

Metoda propune centralizarea tuturor informatiilor necesare din fisa de evaluare a riscurilor profesionale intr-un program de prevenire in care se inscriu:

codul fisei de evaluare a riscurilor profesionale,

domeniul de activitate analizat,

nivelul de conformitate

nivelul riscului rezidual prezentat de domeniul analizat,

masurile de prevenire propuse si prioritatea de solutionare.

Pentru stabilirea gradului de prioritate de aplicare a actiunilor de prevenire a riscurilor profesionale literatura de specialitate recomanda gruparea in patru grupe de prioritate dupa cum urmeaza:

In cadrul metodei de apreciere a riscurilor profesionale cu caracter general, pentru stabilirea prioritatii de interventie a masurilor de prevenire se propune urmatoarea grila de apreciere a gradului de prioritate:

Pentru stabilirea masurilor de prevenire necesare imbunatatirii nivelului de conformitate a sistemului de munca analizat se mai impune luarea in considerare a ierarhiei riscurilor evaluate, conform scalei de incadrare a nivelurilor de risc/securitate. De asemenea, se tine seama de ordinea ierarhica generica a masurilor de prevenire, respectiv: masuri de prevenire intrinseca, masuri de protectie colectiva, masuri de protectie individuala.

Rezultatele obtinute in cadrul evaluarii riscurilor profesionale constituie un material pretios la luarea deciziei pentru modificarea sistemului in vederea imbunatatirii starii de securitate. De obicei o astfel de analiza se face la nivelul relatiei intersubsistemice om – echipament tehnic.