Creativitatea resurselor umane

Creativitatea resurselor umane

1. 1Conceptele si fenomenele de creactivitate si creatie

Creactivitatea, forma superioara a activictatii umane, a devenit, mai ales in ultimele doua decenii, o problema importanta a cercetarii stiintifice in numeroase tari. Prin preluarea de catre masini a activitatilor intelectuale repetitive, creste tot mai mult cerinta de munca creactoare si inventivitate. Progresul tehnico-stiintific nu se poate realiza fara dezvoltarea capacitatilor creatoare ale omului. De aici unele sarcini importante ce revin stiintelor social-umane, cu deosebire psihologiei, in studiul creativitatii.

In 1950, J. P. Guilford arata, in cuvantarea sa in calitate de presedinte al Asociatiei americane de specialitate, ca, examinand indexul buletinului'Psychological Abstracts', pe o perioada de 23 de ani de la aparitie, aconstatat ca, din numarul total de 121. 000 de titluri semnalate si adnotate, numai 186 se referau la creativitate. Aceste lucrari erau subsumate in index conceptelor creativitate, imaginatie,

originalitate, gandire, teste referioare la aceasta arie de probleme. Prin urmare, numai 0, 153% din cartile si articolele cuprinse in indexul buletinului mentionat pe o perioada de aproape un sfert de secol, se referau la creativitate.

Intr-o lucrare mai recenta cu caracter bibliografic a cercetatorului cehoslovac J. Hlarsa, sant redate 2419 titluri de lucrari privitoare la creativitate, culese din surse foarte numeroase. Dintre aceste titluri, 9, 5% sant aparute inainte de 1950, 18%intre 1950-1960, iar 72, 5%intre 1960-1970.

Aceasta crestere exponentiala a numarului de studii si cercetari in domeniul creativitatii se datoreaza mai multor imprejurari. In primul rand complexa societate contemporana necesita un numar tot mai mare de specialisti, capabili sa rezolve probleme care solicita in tot mai mare masura spirit creator. Guilford mentioneaza, in opusul citat, cerinta mare de cadre cu talent creativ subliniind' valuarea economica enorma a noilor idei'si necesitatea identificarii celor cu pontential inventiv. In acelasi timp, stiintele sociale si umane, carora le revine sarcina studierii fenomenului extrem de complex al creativitatii, au devenit tot mai in masura sa abordeze riguros acest fenomen, nu numai sub aspect teoretic, ci si practic-aplicativ.

S-a schimbat modul de abordare al studiului creativitati, comparetiv cu majoritatea lucrarilor aparute aproximativ in jumatatea a doua a secolului trecut si prima jumatate a secolului nostru . In aceasta perioada, au aparut numeroase lucrari, care s-au ocupat de'omul de geniu'sau de 'oameni mari', din care pot fi mentionate:G. Brandees, 'Le grand homme'(1903);W. Ostwald, 'Grosse Maenner'(1910);W. Lange-Eichbaum, 'Das Genie-Problem'(1931), G. Revesz, 'Talent and Genie'(1952) s. a. In general in aceste lucrari ca si in multe altele, domina conceptia individualista despre personalitatea creatoare, a elitei opusa masei.

Conform conceptiei individualiste de la baza lucrarilor mentionante (sau chiar a unui individualism extrem, cum este cazul lui Carlyle, a carui lucrare a fost tradusa si in limba romana in 1921), orice mare descoperire, teorie, creatiei etc. este produsul unui spirit solitar, a unei infime minoritati, rolul societatii, al maselor fiind de conservare a traditilor sau chiar inhibitiv.

Cercetarile asupra creativitatii au abordat dreptat cele mai variate tipuri, grade si niveluri ale creativitatii creatoare. Gruber, Terrell si Wertheimer scriu, in prefata culegerii'

Contemporary approaches to creative thinking', ca studiul creativitatii nu trebuie sa se limiteze la eminenta, la extraordinar:'Exista inrudiri intre creativitatea mica si mare si probabil intre creativitatea de fiecare zi si aceea a unui mare om de stiinta si artist.

Daca noi includem 'creativitatea de toate zilele'in studiul nostru, putem fi in primejdia de a face conceptia noastra fara sens;dar daca o excludem, putem cadea in capcana teoriei'omului mare', care nu ne lasa nici o cale de miscare intre comun si sublim'.

Prin deceniul al treilea al secolului nostru, problema creativitatii a inceputul sa fie abordata prin studii de'selectia capacitatilor'si'selectia valorilor', 'copii superiori inzestrati'etc. Accentul s-a pus pe identificarea cu ajutorul testelor de inteligenta a copiilor cu un coeficient de inteligenta ridicat si studierea dezvoltarii lor. Una din cele mai ample cercetari in aceasta directie a fost efectuata de L. M. Terman, incepand din 1922. Terman si grupul sau de colaboratori au selectat, dintr-o populatie scolara de 250. 000 de elevi, un numar de circa 1500, avand un coeficient de inteligenta de peste 140*. Acest esantion de subiecti a fost urmarit pe parcursul a catorva decenii pentru a se cunoaste dezvoltarea lor ulterioara si succesul lor in viata.

Desi cercetarile lui Terman, ca si alte cercetari similare, au aratat o anumita relatie intre nivelul inteligentei masurat prin testele traditionale si anumite performante creative, s-a considerat ca'I. Q. '(coeficientul de inteligenta) nu este o conditie satisfacatoare a creativitatii.

J. P. Guilford a aratat ca testele de intelingenta cer subiectilor un raspuns corect predeterminat, un singur raspuns posibil, ceea ce favorizeaza mai degraba pe subiectii cu gandire convergenta decat pe cei cu gandire divergenta, pentru care ar fi indicate probe ce permit o varietate de raspunsuri si in carese poate manifesta independenta de gandire a subiectului. Gandirea divergenta ar fi in esenta gandirea creatoare. Spre deosebire de gandirea convergenta, care implica o metoda standar de rezolvare, de cautare a solutiei corecte, care este una singura, gandirea divergenta este orientanta in directii diferite, spre o diversitate de solutii, cand pot fi mai multe solutii acceptabile, dar cai date de rezolvare nu sunt. Aceste cai trebuie sa fie gasite prin modificarea directiei gandirii, plecand de la o informatie data.

Cercetarile lui Guilford initiaza o noua directie in studiul creativitatii. Trebuie totusi sa mentionam ca aceste studii reduc, in general, creativitatea la activitatea multilarerala a gandirii, o considera ca o forma a activitatiicognitive. Treptat acest inteles a fost depasit, prin includerea in fenomenul creativ si a factorilor de personalitate.

Este necesar sa se mentioneze ca cercetarile lui Terman, Hollingworth s. a., care au efectuat selectia celor inzestrati prin teste de intelingenta, au mers pe linia lui Galton, in sensul de a pune accentul pe factorii de ereditate. Si aceasta orientare a suferit modificari in anii care au urmat. Astfel, A. Anastasi mentioneaza ca:'astazi sant inndicatii de interes crescand in directia formarii geniului, mai curand decat numai in directia indentificarii lui'.

La noi in tara problema'inzestrarii superioare'a fost pusa prima data de catre

F. Stefanescu-Goana in lucrarea sa'Selectia capacitatilor si orientarea profesionista'

(1929). El arata ca niciodata ca in timpurile noastre n-a fost o cerinta atat de imperioasa de oameni cu capacitati remarcabile, datorita problemelor atat de numeroase si complexe pe care cocietatea le are de rezolvat. 'In astfel de imprejurari, nu e de mirare ca fiecare popor constient de menirea sa face cele mai mari sfortari sa produca un numar cat mai mare de oameni eminenti, cu aptitudini superioare si variate, de specialisti indemanatici si creatori in toate ramurile activitatii umane'.

Ca si in strainatate la vremea respectiva, cercetarile urmareau, in primul rand, dectetarea copiilor superiori inzestrati, pe baza testelor de inteligrnta.

Cercetarile asupra creativitatii, in sensul propiu al cuvantului, au inceput sa fie abordate in tara noastra aproximativ dupa 1956. Preocupari sustinute in acest sens au existat si inainte de aceasta data, fiind cunoscut aportul romanesc la patrimoniul universal de inventii si inovatii, in numeroase domenii ale stiintei si tehnici (G. Constantinescu-rezultate remarcabile in domeniul sonicitatii, efectul Coanda, cibernetica lui Odobleja, avionul lui Vuia, stiloul lui Poenaru, rachetele lui Herman Oberth – profesorul lui Werner von Braun, parintele temutelor V1 si V2, al unor programe ale NASA etc. ). Pshiologii au abordat probleme cum sunt:particularitatile gandirii creative, creativitatea individuala si de grup, detectarea si informarea cercetatorilor stiintifici, creativitatea tehnica etc. (Rosca Alexandru – gandirea creativa;

Rocco Mihaela – creativitatea individuala si de grup. )

Studiul multilateral al creatiei umane presupune o abordare interdisciplinara.

Sub aspectele ei cele mai generale, creatia poate fi studiata in primul rand de filozofia sociala;raporturile exterioare cu alte discipline presupun la randul lor informatii din economia politica, praxiologie, axiologie sau antropologie. Pe un alt plan, creatia poate fi studiata din perspectiva scienticii, a politologiei, esteticii, eticii sau lingvisticii, dupa cum si din aceea a sociologiilor particulare si a psihologiilor corespondente, toate avand conexiuni cu explicatia fiziologica, mai ales sub aspectul ei energetic. Sistemul acestor corelatii este redat in fig. 2. 1.

In comunicarea facuta de Guilforf in 1959 la Universitatea statului Michigan, el prezinta'modelul teoretic al strucuturii intelectuale complete 'si subliniaza ca'

iteligenta e greu de definit', ca'e ceva pluridimensional,

REFERAT: Abordari teoretice cu privire la persoanele cu dizabilitati REFERAT: Cadrul legislativ din domeniul violentei in familie in Romania

Antropologia

Economia

Axiologia

Praxiologia

Fig. 2. 1 Problematica creatiei (abordarea interdisciplinara)

cu multe componente'. Se intreaba daca'componentele talentului creativ nu pot fi considerate si componente ale intelingentei'si in cele din urma, isi pune problema'daca nu cumva ele au o importanta mare intre capacitatile intelectuale'. Aceasta puternica evidentiere a rolului inteligentei in creativitate este astazi unanim acceptata de catre cei ce cerceteaza sistematic problemele creativitatii. Totodata, Guilford largeste'schema'din 1956, incluzand o serie de factori din ariile efectivitatile si vointei. Se disting astfel, in procesualitatea talentului creator, doua categorii de calitati(caracteristici):aptitudinale si nonaptitudinale. Primele constituie

potentialul creativ propriu-zis, cele din grupa a II a, potentialul 'declansator '. Gandirea are un rol instrumental, pe cand inteligenta un rol adaptiv functionalitate, promovand ceea ce Mario Mencarelli(1970)numeste'

interfunctionalitatea creativitatii'. Hubert Jaoni(1975)considera drept o cheie a creativitatii'permeabilitatea psihica', adica permeabilitatea dintre resorturile constiente si inconstiente, dintre functiile intelectului si cele efective, pe care o numeste in paranteza si empatice.

Cunoscutul model tridimensional al structurii inteligentei prezentat in fig. 2. 2 este organizat pe urmatoarele criterii:

a)Criteriul materiei pe care omul o gandeste (continutul gandirii);

b)Criteriul operatiilor prin care se dobandesc noi si diferite cunostinte, sensibilitati si care constituie, dupa Guilford, esenta capacitatii de a descoperi, inventa, crea;

c)Criteriul produsului realizat.

Contintul gandirii este 'materia'asupra careia lucram cu intelingenta. Intelingenta 's-ar amplasa'ca un nivel comportamental aflat intre instinct,

deprinderi si creativitatea. E un nivel comportamental educabil, conditionat de ereditate, de mediul social, cultural si natural. Jean Piaget o numeste 'conduita cu traiectorie propie'.

Continutul poate avea patru domenii:

1. figural, intrucat opereaza cu figuri;

2. semantic, intrucat opereaza cu cuvinte care au sens;

3. simbolic, intrucat operatia este cu abstractii de diferite niveluri (simboluri);

4. comportamental, intrucat se lucreaza cu relatiile si in randul relatiilor umane.

Trecand la al doilea criteriu, cel al operatiilor, se disting 5 feluri de operatii:

1. de cunoastere, prin care Guilford intelege operatii de informare,

acumulare si descoperire de cunostinte, constientizare a cunostintelor stocate si combinarea cunostintelor vechi cu noile informatii-cunostinte;

2. de memorare, operatii care retin cantitati determinate de informatii, le reactualizeaza, le regasesc pana la o anumita cota, le structureaza si le reproduc cu un anumit grad de fidelitate;

3. de gandire divergenta, operatii care retin cantitati determinate de informatii, le reactualizeaza, le regasesc pana la o aproblema, la realizarea de noi elemente si aspecte, obtinand astfel transferuri, analogii si reactualizari;

4. de gandire convergenta, operatii prin care se da o solutie sau o solutie cu aspect unic, vizat, fiind considerat cel mai bun sau corespunzator din punct de vedere conventional;

5. de gandire evalutiva prin operatii de comparare a produsului nou cu cel cunoscut pe baza de criterii determinate. Cunoasterea a progresat considerabil pe aceasta linie in ultimul timp. Dovada o constituie metodologiile de ierarhizare si selectie la care s-au ajuns.

Cel de al treilea criteriu, al modelului teorectic tridimensional al structurii intelingentei, este produsul inteligentei, care poate fi clasificat in:

1. unitati;

2. clase;

3. relatii;

4. sisteme(inductive si predictiv);

5. transformari;

6. implicatii.

Modelul tridimensional propus de Guilford (fig. 2. 2. ) exprima cele trei categorii ale activitatii intelectuale (operatia, produsul si continutul), fiecare cu aspectele sale. La intalnirea fiecarui aspecte, al fiecarei categorii apare un factor ( aptitudine intelectuala), exprimat prin cate un cubulet. In total sunt 120 de factori (5 operatii x 6 produse x 4 continuturi =120 factori).

Dintre acestia, Guilford a reusit sa indentifice 82 pana la data aparitiei cartii sale (1967).

Pe modelul lui Guilford, se identifica trei fete ale unor paralelograme, notate cu D (gandire divergenta), T(transformari)si F(figural), toate impreuna reprezentand factorul flexibilitatea adaptiva a gandirii. Paralelogramul care reuneste aceste dimensiuni este desenat in fig. 2. 2 separat pentru a demonstra modul de cautare a factorilor in modelultridimensional al structurii intelectului.

In tabelul 2. 1 este redata matricea factorilor gandirii divergente, care sunt cel mai frecvent asociati gandirii creator.

T

Fig. 2. 2. Modelul structurii intelectului de Guilford

Tabelul 2. 1

Matricea factorilor gandirii divergente

Alaturi de fiecare factor, din fiecare celula, se arata numarul analizelor cunoscute prin care factorul respectiv a fost demonstrate. De exemlpu, factorul DUF (Gandirea divergenta a unitatilor figurale)a fost identificat de doua ori ;DUSm (gadirea divergenta a unitatilor semantice)de multe ori(M)etc.

Cand factorul a fost demonstrat de mai mult de doua ori, dar mai putin de zece, a fost notat cu C(cateva), iar peste zece a fost notat cu M(de multe ori ). Zero inseamna ca nu a fost demonstrat.

Studiul nivelurilor de creativitate este abia la inceput. Nivelurile propuse sunt contestate, numarul lor este completat sau redus. Dar, creativitatea se verifica prin produse, se explica prin cauzalitate si poate fi promovata de societate prin stiinta deoarece este o forta umana supusa legilor social-istorice .

Creatia este un fapt, terminat odata ce a fost indeplinit, o consecinta a unei stari aproape permanente;CREATIVITATEA, o stare in continua evolutie de investigare neintrerupta, asemanatoare 'starii geometrice'de care vorbesc mari matematicieni. In acest sens este semnificativa reprezentarea din fig. 2. 3

Dupa Lehman, imaginatia cea mai bogata o au oamenii in jurul varstei de 15ani;iar puterea de creatie maxima-depinzand si de ramura de creatie-intre 20 si30 de ani;el explica decalajul intre curba imaginatiei si cea a capacitatii de creatie prin 'interventia acumularilor de cunostinte si e experientei –curbe de repatitie pe varste a cercetatorilor din electronica romaneasca in1988.

Dupa studiile lui Lehman, varsta optima de creatie este cu atat mai timpurie cu cat in activitatea respectiva intervine mai mult judecata de 'mana stanga 'astfel:in poezie, muzica, matematica, arte plastice, varsta optima se deplaseaza in intervalul 20-25 de ani, pe cand in medicina, chimie, stiinte, economice, ea poate atinge chiar 35 – 40 de ani.

		Creativitatea Continut:obiectuala, profesionala, economica, sociala stiintifica, tehnica, eica, filozofica, artistica, literala, etc. Niveluri:expresiva, productiva, inventiva, inovativa, emergentiva.

Fig. 2. 3 Creativitatea, valorile si procesul de creatie.

1. 2 Metode ale creativitatii. Organizarea si dezvoltarea creativitatii individuale si de grup.

1. 1. 1Metoda brainstorming

Cea mai raspandita metoda de creativitate colectiva, simpla ca organizare si extreme de productiva, este 'brainstorming-ul'(furtuna de idei).

Principul de baza al metodei este productia de idei (cantitatea naste calitate), prin stimularea unui grup restrans de personae pentru a gasi repede idei noi (fig. 2. 8).

Fig. 2. 8'Productivitatea'in cazul metodei brainstorming (A. Osborn)

Metoda are doua variante:

1. Varianta'deschisa'a fost conceputa de initiatorul metodei profesorul Alexander Osborn de la Universitatea Buffalo;dupa ce participantilor li se expune tema consfatuirii, li se solicita parerea cu privire la rezolvarile posibile.

2. Varianta'inchisa'a fost adoptata mai recent:membrii grupului, fara sa comunice intre ei, cauta rezolvari persoanele pe care le inainteaza in scris liderului, iar liderul organizeaza rude informationale de antrenare.

In ambele variante, propunerile sunt triate de lider sau de aceasta in cadrul unei mici comisii inputernicite cu selectionarea solutiilor, 'ajustarea'lor, posibila imbinare a doua sau mai multe idei si – enventual – anularea si refacerea consfatuirii cu aceeasi tema, dar cu alti participanti.

'Brainstorming'-ul poate fi deci utilizat si ca metoda auxiliara servind'materia prima'necesara altor specialisti, in cadrul altor metode (Delphi, ELECTRE, Aida, Pindar etc. ).

Statistiicile arata ca, prin metoda brainstorming, se pot genera in acelasi timp de 1, 7 ori mai multe idei decat individual, iar din opiniile emise cca 20% sunt direct aplicabile, dintre care o cincime (4% din total)sunt de o reala valuare.

1. 1. 2Metoda Philips-66

Metoda'PHILPS-66'poate fi considerata drept o varianta a 'Brainstorming'-ului, in care numarul participantilor este fixat la 6, iar durata discutiilor este limitata la 6 minute. Este de la sine inteles ca aceasta dubla restrictie reprezinta o clauza a optimalitatii pentru ca daca la discutie ar lua parte 5 sau 7 persoane, iar durata acestui brainstorming ar fi de cinci minute sau mai mult – pana in zece minute – rezultatele, se dovedeste ca ar fi aproximativ acelasi. Apare ca o varianta a metodei lui Osborn, o varianta mai intensiva, in care 'asaltul creierului'este accentuat datorita duratei extrem de scurte a discutilor (mai putin de un minut pentru fiecare membru al grupei, considerand in mod firesc si pauzele inevitabile dintre vorbitori).

Fragmentarea in grupe restranse permite activizarea participarii unui numar mare de specialisti, imbunatatirea intercomunicarii si o mare intima indetificare a individului cu sarcinile colectivului. Impartirea in grupe de cate6 persoane se poate face la intamplare, structural sau pe profile.

1. 1. 3Metoda Delphi

Metoda a fost pusa la punct in 1964-1965 de catre O. Helmer si colaboratorii sai, in cadrul unui program de cercetare al marelui trust american Rand Corporation din Santa Monica, statutul California.

Scopul metodei este de a obtine directionari, prognoze sau chiar solutii in probleme de mare anvergura si deosebita dificultate prin valorificarea competentei unui grup de experti, combinand in mod fericit creativitatea individului cu cea de echipa.

Caracteristca principala a tehnicii Delphi este utilizarea'feed-back' –ului de opinii prin consultarea reciproca, periodica, de mare efect stimulativ si corectiv, fara sa inlature 'culoarea' contributiei personale a participantilor.

Procedeul de lucru consta din intocmirea unor teme sau chestionare care se trimit unor specialisti neintruniti – spre deosebire de celelalte metode descries anterior – solicitati sa raspunda intr-un interval oarecare de timp, in functie de dificultatea si amploarea problemelor supuse spre rezolvare.

“Intinerariul” setului de raspunsuri incepe cu un traseu unor foarte sinuos (“dispersie “mare a rezolvarilor propuse);traseul se directioneaza pe masura ce consultarile se inmultesc.

1. 1. 4Metoda Frisco

Metoda”FRISCO”propusa de celebrul “team”de creativitatea tehnico-stiintifica “Four boys of Frisco”(“cei patru baiet din San Francisco”)are ca scop gasirea – in vederea solutionarii unor probleme foarte dificile – a altor cai de rezolvare decat cele bisnuite, pe cat posibil mai simple si cel putin la fel de eficiente. Echipa celor”patru baieti”(un arhitect, un inginer, un fizicean si un economist) lucreaza calauzita de preceptul lui Peter Brian Medawar, Iaureat al premiului Nobel:”orice cercetare stiintifica incepe intotdeauna prin inventarea unei lumi posibile sau a unui fragment al acestei lumi”.

Metoda Frisco necesita construirea a doua echipe:

-echipa A (investigation team=echipa de investigare )cuprinde 12-15 persoane de varsta si competente diferite

-echipa B (inference team=echipa de concluzionare )reprezinta colectivul de creatie propriu-zisa, format din 5-6specialisti de foarte inalta calificare.

1. 1. 5Metoda morfologica

Metoda morfologica, elaborata de astronomul F. Zwicky, profesor la Institutul tehnologic din California, isi propune examinarea posibilitatilor de realizare a unor proiecte in “premiera”. Termenul “proiect”are aici un inteles foarte larg:scenario de film sau de teatru, produse noi, reclame comerciale,

servicii si in general, tot ce poate face obiectul gandirii omului.

In acest scop intocmesc “diagrame”care permit inventarierea tuturor combinatiilor coerente, compatibile cu tema data;aceste “diagrame Zwicky”, ”cutii morfologice “sau “multimi formatoare “sunt constructii n-dimensionale.

Prin”morfologie”se intelege, de fapt, ”structura “studiata si de aceea, metoda s-ar putea numi mai degraba”analiza structurala”;ea se bazeaza pe principii asemanatoare celor din ARS MAGNA de Romon Luil(1235-1315)si lucrarile lui G. Leibniz(1646-1716):PRINCIPIA si CARACTERISTICA UNIVERSALIS.

O”structura”concreta abstracta, formata din anumite elemente bine definite, poate cuprinde “asociate”elementelor structurale oricate alte elemente omoloage:A, B, …., Z

A=

B=

Z=

Multimile A, B, …., Z sunt “multimi formatoare”;multimea unor multimi formatoare A, B, …., Z, poarta numele de”morfologie”sau, mai precis”structura”.

Daca din fiecare multime formatoare se “extrage”un element(si numai unul)si daca – din motive de organizarea structurala – ordonam aceste elemente in ordinea multimilor din care au facut parte, se realizeaza o multime Z*:

sau

sau inca

etc.

Multimea multimilor Z*va fi o multime “produs morfologic”, ”cutie morfologica”sau “cutie structurala (fig. 2. 9).

Pentru exemplu din fig. 2. 9 cutia structurala este considerata ca un fisier cu sertare deschise in trei directii;numarul de sertare de exmplu citat este 4la3=64, continutul fiecarui sertar constituind o combinatie distinctea a celor trei grupe de elemente formatoare ale solutiilor

Fig. 2. 9Un exemplu de constructie n-dimensionala a “cutiei morfologice”pentru solutionarea problemelor energetice in cazul zborurilor comice

Metoda morfologica permite clasarea combinatiilor obtinute in patru categorii:

a)solutii neinteresante, banale;

b)solutii neutilizabile din cauza neafinitatii elementelor combinate ;

c)solutii rationale, mai mult sau mai putin”clasice”, de o restransa folosinta, oferind insa unele avantaje notabile (cost redus, fiabilitate deosebita, succes public );

d)solutii noi, inca neluate in consideratie.

Exemplul dat, unele combinatii sunt banale (energie electrica produsa la sol, inmagazinata intr-o baterie purtata de nava si utilizata in forma ei primara ), altele incompatibile (energie obtinuta din combustibili gazosi pe un satelit ).

Un exemplu de aplicare a metodei morfologice il constituie realizarea unui dispozitiv pentru actionarea ventilului la un robinet, aceasta functie fiind definita sub forma”actioneaza ventilul”.

Fig. 2. 10 Diagrama morfologica a realizarii unui dispozitiv pentru actionarea ventilului la un robinet.

1. 1. 6Metoda analizei valorii

Analiza valorii este un caz particular al analizeicriteriale initiata prin anii “30 de inginerul german F. Porsche, ca o tehnica de analiza monocriteriala, criteriul unic avut in vedere fiind corelatia necesara si suficienta dintre valoarea “functiunilor”unui produs, proces sau serviciu si costurile de realizare a acestora.

Analiza valorii, dupa ideile lui Porsche sau metodologia lui Miles, se ocupa in principal cu indentificarea si realizarea cat mai eficienta a functiunilor produselor existente. Aplicarea metodei la conceperea unui produs, process sau serviciu nou face obiectul ingineriei valorii (“Value Engineering”).

Etapele analizei valorii sunt:

1. indentificarea functiunilor;

2. dimensionarea tehnica a functiunilor;

3. dimensionarea economica a functiunilor(evaluarea costului fiecarei functii);

4. analiza cost-valuare pe multimea functiunilor;

5. eliminarea disproportiilor dintre cost si valuare si asociat acesteia-elaborarea masurilor de sincronizare a costurilor cu valuarea functiunilor (partea creativa a metodei);

6. verificarea eficientiei masurilor propuse.

In fig. 2. 11este reprezentata curba evolutiei efectelor economice obtinute de firma General Electric ca urmare a aplicarii analizei valorii in activitatea sa.

Fig. 2. 11 Graficul economiilor realizate de firma General Electric prin aplicarea metodei “Analiza valorii”