Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi

Resurse umane


Qdidactic » bani & cariera » management » resurse umane
Discriminarea femeii pe piata muncii



Discriminarea femeii pe piata muncii


DISCRIMINAREA FEMEII PE PIATA MUNCII


1.Cadru legislativ

Prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie, preferinta sau tratament diferit care dezavantajeaza o persoana/un grup in comparatie cu altele aflate in situatii similare/comparabile. Motivele care stau la baza discriminarii pot diverse: rasa, nationalitatea, etnia, religia, sexul, orientarea sexuala, convingerile, apartenenta la o categorie defavorizata, limba, orientarea sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV. Orice persoana poate fi expusa discriminarii, pe un motiv sau altul, in anumite situatii; discriminarea, pe orice criteriu, este interzisa atat de legislatia nationala cat si cea europeana si de legislatia internationala referitoare la drepturile omului.



Mai mult, nediscriminarea si egalitatea de sanse se afla printre prioritatile politicii sociale si economice ale Uniunii Europene. Problema realizarii egalitatii de sanse in societate a insotit, inca de la inceput, proiectul Uniunii Europene. Articolul 13 din Tratat statueaza: “Fara a desconsidera prevederile celorlalte dispozitii ale Tratatului si in limitele puterii conferite de acesta Comunitatii Europene, Consiliul in unanimitate, actionand la propunerea Comisiei si dupa consultarea cu Parlamentul European, poate lua decizii necesare pentru combaterea discriminarii bazate pe sex, origine rasiala sau etnica, religie sau credinta, dizabilitate, varsta sau orientare sexuala.” Aceasta nu reprezinta o interdictie directa a discriminarii, ci mai mult o prevedere prin care se acorda UE mai multe competente in domeniul combaterii tuturor formelor de discriminare. Cele doua directive europene: Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalitatii de tratament intre persoane, fara deosebire de orgine rasiala sau etnica, si Directiva Consiliului 2000/78/EC, privind crearea unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament, in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca interzic atat discriminarea directa, cat si discriminarea indirecta si dau aceeasi definitie a discriminarii. Directivele sunt completate prin Adoptarea Planului de Actiune al Comunitatii 2001-2006 (Decizia 2000/750/EC) privind combaterea discriminarii pe toate criteriile enumerate in Articolul 13 (altele decat criteriul sex).

Cadrul legislativ din Romania, care a transpus normele europene in domeniul nediscriminarii, prevede egalitatea tuturor cetatenilor fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala precum si sanctionarea actelor de discriminare. De asemenea, Constitutia consacra prioritatea pactelor si a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte.

De asemenea, fost adoptata o legislatie speciala in domeniul antidiscriminarii si egalitatii de sanse: Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare, cu modificarile si completarile ulterioare. Legea cuprinde dispozitii specifice si in materie de angajare si profesie, accesul la serviciile publice administrative si juridice, de sanatate, la servicii, bunuri si facilitati, educatie, libertatea de circulatie, libera alegere a domiciliului, accesul in locurule publice precum si la dreptul la demnitatea personala.

In domeniul egalitatii de sanse intre femei si barbati se aplica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati, cu modificarile si completarile ulterioare. Exista si alte acte normative care reglementeaza aceste domenii: Legea 215/2000 a administratiei publice locale, Legea 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificarile si completarile ulterioare.

In plus, au fost infiintate si functioneaza institutii specializate: Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, abilitat sa investigheze, sa constate si sa sanctioneze contraventiile prevazute de OG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare. Agentia Nationala pentru Egalitate de Sanse intre Femei si Barbati(ANES) este institutia insarcinata cu implementarea principiului egalitatii de gen. Agentia este un organ al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si a Familiilor. Presedintele ANES coordoneaza activitatea Comisiei Nationale in domeniul Egalitatii de Sanse intre femei si barbati (CONES), care este alcatuita din reprezentanti ai ministerelor si ai altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale din subordinea Guvernului sau ai autoritatilor administrative autonome, ai confederatiilor sindicale, patronale si ai ONG-urilor cu activitate recunoscuta in domeniu. La nivel judetean functioneaza comisii similare (COJES).


2.TIPURI SI FORME DE DISCRIMINARE


A discrimina inseamna a diferentia sau a trata diferit doua persoane sau doua situatii, atunci cand nu exista o distinctie relevanta intre acestea, sau de a trata intr-o maniera identica situatii care sunt in fapt diferite.

Discriminarea directa intervine atunci cand o persoana este tratata mai putin favorabil decat o alta persoana, care este, a fost sau ar fi intr-o situatie comparabila, pe baza oricarui criteriu de discriminare prevazut de legislatia in vigoare. Discriminarea este destul de greu de demonstrat deoarece nu este usor sa identifici „situatia comparabila”: trebuie gasite situatii care sa poate sa fie comparate cu situatia celui care sustine ca a fost victima a discriminarii. Daca situatiile sunt similare, comparatia poate avea loc insa exista cazuri in care aceasta comparatie nu este posibila. Sunt si cazuri in care aceasta diferentiere de tratament este permisibila, in unele cazuri prevazute expres de directivele europene, cum ar fi cazul unor cerinte ocupationale determinante, actiunilor pozitive. O lipsa a legislatiei romanesti in domeniu se leaga de inexistenta cerintelor legate de adaptarea rezonabila pentru persoanele cu dizabilitati, prevazuta de legislatia europeana, sau a exceptiilor exprese, in cazul discriminarii pe criteriul de varsta.

Discriminarea indirecta este, de asemenea, interzisa de legislatia nationala, cat si cea europeana. Discriminarea indirecta intervine atunci cand o prevedere, criteriu sau practica, aparent neutra, pune intr-o situatie de dezavantaj persoane apartinad unui grup fata de alte persoane. Sunt exceptate de la aceasta regula situatiile in care prevederea, criteriul sau practica sunt justificate in mod obiectiv de un scop legitim si masurile folosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate si necesare. Tot ca discriminare indirecta, poate fi considerat orice comportament active sau pasiv, care, prin efectele pe care le genereaza, favorizeaza sau defavorizeaza nejustificat, supune unui tratament injust sau degradant o persoana sau grup de persoane, sau chiar o comunitate fata de altele, care se afla in situatii egale.

Hartuirea este o alta forma de discriminare sanctionata prin lege. Hartuirea este definita ca fiind un comportament nedorit, in legatura cu un criteriu de discriminare, care are ca scop sau efect violarea demnitatii personale a persoanei sau crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv. Atunci cand se analizeaza daca o hartuire a avut loc, nu este necesaraidentificarea unui element comparativ.

Legislatia nationala, in conformitate cu normele europene, specifica faptul ca ordinul de a discrimina o persoana este tot o forma de discriminare. Dispozitia sau ordinul de a discrimina este acel ordin primit de o persoana sau de un grup de persoane pentru a discrimina.

Legea romana include si victimizarea ca unul din actele interzise. Statul trebuie sa aplice masurile necesare pentru a proteja indivizii de la orice forma de tratament advers (precum concedierea) ca reactie la o plangere, actiune sau alte proceduri prin care se urmareste respectarea principiului egalitatii de tratament. Aceasta prevedere ofera protectie atat persoanelor discriminate dar si celor care pot oferi probe utile in procedura anti-discriminare.

Discriminarea multipla este un termen dezvoltat pentru a adresa experientele de discriminare care se face pe mai multe criterii (varsta, gen, orientare sexuala, etnie, dizabilitate, religie). Discriminarea multipla descrie o situatie in care nedreptatea apare pe baza a doi sau mai multi factori de discriminare, care actioneaza separat. De exemplu, o femeie cu dizabilitate fizica poate fi discriminata, pe baza genului ei, in a accesa posturi de management si, pe baza dizabilitatii, in situatia in care cladirea de birouri in care lucreaza nu are rampa de acces. In acest caz, discriminarea multipla descrie riscul cumulativ al unor experiente de discriminare distincte de cele ale unor grupuri de indivizi care au doar una din aceste caracterstici. Legea prevede sanctionarea oricarei deosebiri, excluderi, restrictii sau preferinte, bazata pe doua sau mai multe criterii de discriminare, si constituie circumstanta agravanta in stabilirea raspunderii penale.


Exista persoane care sunt in mod frecvent dezavantajate ca rezultat al mai multor cauze: o persoana poate suferi dezavantaje pentru ca este femeie peste 45 de ani, alta poate fi discriminata pentru ca este barbat homosexual cu dizabilitate, iar o alta poate fi dezavantajata pentru ca este femeie de etnie roma. Aceste persoane au un risc mai mare sa fie supuse discriminarii, cumulat din mai multe tipuri separate de discriminare.

De asemenea, persoanele care apartin mai multor grupuri vulnerabile au riscul de a trai experiente de discriminare mult mai frecvent. Exista mai multi factori de discriminare care, combinati, conduc la discriminare multipla. De exemplu, un angajator nu discrimineaza in general femeile sau persoanele de etnie roma, dar combinatia acestor doua caracteristici reprezinta, in cazul acestui angajator, un context favorabil pentru aparitia comportamentelor de discriminare.

Discriminarea multipla merita o atentie speciala pentru ca cei care traiesc aceste forme complexe de discriminare sunt cei mai vulnerabili, marginalizati si dezavantajati. In cazul acestor persoane apare un efect mai puternic al discriminarii multiple decat suma tipurilor distincte de discriminare. Se creeaza forme de discriminare care afecteaza persoanele in moduri foarte specifice, si care sunt unerori greu de identificat, de prevenit sau de sanctionat de lege.

DISCRIMINARE DE GEN

Exista o serie de probleme specifice de gen care trebuie luate in considerare atunci cand se vorbeste despre discriminarea de gen. Aceste probleme sunt: violenta domestica, exploatarea sexuala, discriminarea la locul de munca. Cercetarea de teren in comunitatile selectate si in familiile identificate pentru studiile de caz a fost completata de realizarea unor focus grupuri cu femei si barbati. S-a urmarit identificarea modului de raportare la probleme diferite cu caracter public sau privat al femeilor in comparatie cu barbatii. Au fost abordate teme care reflectau raportarea subiectilor respectivi la probleme de cuplu, de familie si de munca, atat pe dimensiunea publica, precum si pe dimensiunea privata a vietii sociale. Discutiile au abordat si rolurile de gen: rolul femeii, de sotie/ mama incorporeaza un complex normativ cu dinamica proprie. Aceasta dinamica este pusa in valoare in special de catre femeile divortate, cu studii medii sau superioare.

Ce arata datele studiului:


Discriminarea relativa: analiza datelor de teren graviteaza in jurul acestui concept, care are la baza ideea compararii intre grupuri culturale sau sociale, in perioade istorice diferite, in conditiile uniformizarii sistemelor si institutiilor similare. Societatea moderna, in general, este asociata cu principii generale, comune, printre care si egalitatea drepturilor dintre barbati si femei. Discriminarea relativa nu este generata de sistemele de institutii sau de prevederile legislative, ci de modul efectiv, concret, in care aceste institutii functioneaza.


Discriminarea femeilor este semnalata si criticata doar de femei si de barbati cu studii medii si superioare, din toate regiunile cuprinse in cercetare. Rolurile de gen sunt in majoritate roluri dobandite prin procesul de socializare, si sunt majoritar cele specifice unei societati de tip patriarhal (mult mai evidente si mai stricte in comunitatile rurale si in comunitatile traditionale de romi) Normele, valorile, modele comportamentale si instrumente de punere in practica converg catre o serie de stereotipuri sau idei considerate ca fiind de la sine intelese:

„Sunt convingeri … am fost nedreptatita poate: Esti femeie si nu rezolvi lucrurile ca un barbat. Daca esti blonda e si mai rau!”

Femeile care se afla sub incidenta mecanismelor de discriminare de cele mai multe ori considera acest lucru ca „natural”; resemnarea, pasivitatea, lamentarea sau accentuarea statutului de „asistat” se asociaza frecvent cu asemenea femei. Dependenta de sprijinul institutiilor de asistenta sau de alte ajutoare financiare perpetueaza cercul vicios al discriminarii. De regula, femeile cu varsta peste 40 de ani, cu nivel educational scazut, asociat cu nivel scazut de calificare profesionala sau fara calificare, sunt cele care devin victimele violentei domestice si saraciei. In mediul urban de multe ori asemenea femei isi cresc singure copiii, sotii fiind plecati; si in mediul rural am regasit asemenea situatii, dar cu o frecventa ceva mai mica.

Supra-responsabilizarea: in fostele zone miniere, statutul de casnica, intretinuta de sot si dependenta total de acesta, s-a schimbat brusc in statutul de intretinatoare a intregii familii. Aceasta schimbare si-a pus amprenta asupra situatiei femeilor, care s-a inrautatit:

„Se munceste foarte mult, ele (femeile, n.n.) trebuie sa sustina si familia. Pe umerii lor este o greutate din ce in ce mai mare, pentru ca sotii lor au ramas fara serviciu. Cand esti in postura de intretinut este o lovitura atat psihic, cat si financiar. Nu mai ai capacitatea de a face ceea ce faceai. Automat, n-au fost trepte, a fost o cadere libera.”

„Majoritatea femeilor erau casnice cand mergea mineritul. Dupa Revolutie au inceput sa dispara intreprinderile, barbatii au ramas fara serviciu.”

„E mult mai greu pentru femei. Locuri de munca se gasesc, dar ele muncesc mult mai mult.”


Eligibilitate si performanta pe piata fortei de munca: nivelul educational al femeilor este, in medie, mai scazut decat al barbatilor, in comunitatile rurale sau traditionale ( dar usor mai ridicat in cele urbane). Dincolo de propriile aspiratii ale femeii, durata si calitatea traiectoriei educationale depind de nivelul economic si educational al familiei de provenienta, de increderea in capitalul educational si adeseori de circumstante care determina mariajul timpuriu. Aceasta corelatie este dominanta in randul femeilor rome, dar se regaseste si in randul femeilor din alte grupuri etnice. De regula, casatoria, ulterior sarcina, marcheaza finalul carierei educationale si intrarea intr-un cadru social si profesional care reproduce conditii, norme, valori dedicate unor statusuri si roluri stricte si limitative, care adeseori sunt constrangatoare si defavorabile femeilor ca persoane.

Nivelul educational mai scazut se coreleaza cu faptul ca femeile ocupa locuri de munca ce presupun sarcini de executie si niveluri inferioare de decizie si responsabilitate, care se reflecta si in salarii mai mici, chiar daca sunt capabile de mai mult.

„(O tanara,) foarte buna in meseria pe care o facea, avea doar 8 clase, dar se descurca foarte bine la computer. S-a casatorit tanara, a intrerupt scoala. A zis ca vrea sa continue, dar timpul pentru studiu nu mai este. Se considera ca nu mai e necesar, daca te-ai descurcat pana acum fara scoala… Era nemultumita de ceea ce este. Vedeam asta… Era multumita din punct de vedere material si apreciata ca persoana la slujba (intr-o companie straina, n.n.). am ramas uimita cand am vazut ca are doar 8 clase.”

Dincolo de nivelul salarial, este semnalat caracterul rutinier al activitatii profesionale si lipsa perspectivelor de dezvoltare profesionala sau personala:

„Nu vedem viata unei femei asa… nu te-ai nascut sa muncesti, viata nu inseamna numai munca. Asta e politica lor, a firmei, nu e rau ca firma sa evolueze, dar este vorba si de calitatea muncii. Ele s-au plafonat, nu mai au nimic, beneficii materiale, lucreaza 10 -12 ore, cand trebuie sa plece marfa este flux continuu, lucreaza si sambata. E o problema a angajatorului.”

„Grupul de femei care sunt pur si simplu suprasolicitate, muncesc, familie, responsabilitati. Muncesc peste 8 ori in mediu cu scame, conditii groaznice, inumane.”

„Femeile sunt mai vulnerabile, mai fragile, au si copiii in spatele lor. Sunt suprasolicitate de sarcini, barbatii nu mai muncesc, ele au grija de copii si de tot.”


Plecarea in strainatate reprezinta o alternativa invocata si in cazul femeilor, si al barbatilor, pentru a iesi din aceasta stare. Dar si in aceasta varianta, femeile sunt mai vulnerabile si mai susceptibile de a fi tratate incorect. Violenta domestica din tara este inlocuita uneori de abuz sexual sau alte comportamente abuzive. Victimele sunt multiple: atat femeile respective, cat si familiile ramase in Romania. Barbatii sunt doar exploatati pentru ca muncesc prea mult, nu pentru ca ar fi supusi si la alte abuzuri:

„ Stiu femei la 50 si ceva de ani si pleaca dincolo, pentru 600 euro. Dupa 3 luni am internat-o la nebuni. Foarte prost tratati. O doamna avea grija de un domn si in fiecare seara trebuia sa ii satisfaca anumite placeri sexuale.”

„Decat sa stai in somaj, nici asta nu mai ai, nimeni nu te angajeaza, am auzit multe povesti despre munca dincolo. Femei care au familie, gasesc pe cineva, italienii sunt foarte posesivi, o bat bine daca incearca sa plece…ce indura femeile dincolo… barbatii sunt foarte exploatati. Pentru 600 de euro sa suporti atatea…aici nu au alta alternativa.”


Supracalificarea femeilor angajate pentru un loc de munca: in comunitatile din Iasi si Hunedoara acest fenomen are o incidenta mai mare in cazul femeilor decat al barbatilor. Cu toate ca sunt pregatite, nu sunt angajate pe posturi conforme cu nivelul de pregatire.

Am facut dreptulnu m-au avansat, puteau sa-mi dea un post mai de raspundere. N-a contat deloc”

Divortul: Normativitatea rolului social este mai putin flexibila in mediul rural decat urban. Vaduvia, pierderea rolului de sotie, ca rol definitoriu din punct de vedere social, trece femeia in zona de umbra. Statutul de divortata are semnificatii sociale foarte puternice si s-a corelat semnificativ cu procesele si mecanismele discriminarii multiple. Dincolo de trauma emotionala presupusa de procesul de divort si efectele resimtite de catre copii, divortul atrage o schimbare radicala a profilului individual in contexte sociale profesionale si in cercurile de prieteni si cunoscuti. In ciuda vizibilitatii in mass media si a ratei inalte a divortialitatii in Romania, marturiile femeilor intervievate reflecta stigmatizarea femeilor divortate sau a celor care decid sa divorteze:

„Eu am o problema de discriminare mai mult personala decat profesionala. Nu stiu daca intentia celorlalti a fost o intentie tintita sau acesta e comportament mai mult studiat. Dupa ce am divortat si mi s-a spus la un moment dat ca comportamentul celorlalti se va schimba. Esti privita ca lipsita de aparare. Vorbim despre lucrurile cu impact asupra vietii noastre… Lumea te priveste ca lipsita de aparare, lumea te loveste mai usor. Aveai un statut social inainte, avand o familie, nu conteaza cum era inauntru, insemna ca faci parte dintr-o categorie cu credibilitate. Am simtit si de la persoane de la care aveam pretentii, privita ca o paria a societatii. Daca divortezi, actiunile sunt judecate mult mai aspru, net mai aspru criticate, greselile tale sunt enorme.”

„Nu m-am gandit strict la lucrul acesta, la cuvantul acesta, discriminare… Dar de multe ori am zis ca sunt nedreptatita. In momentul cand ti-ai schimbat statutul (dupa divort, n.n.), lumea se uita altfel la tine, chiar cei care te cunosc foarte bine, e lucru foarte dureros. I-am lasat pe toti in banii lor, care si-au dat seama ca face o greseala, bine. Nu am facut nimic sa schimb parerea. E o decizie personala, nici tu nu stii daca e bine sau e rau. M-am gandit in situatiile acelea ca sunt foarte tare nedreptatita.”

Cercetarea a identificat o alta forma de discriminare: statutul de divortat/a se asociaza cu discriminare din partea bancilor. Femeile divortate au semnalat faptul ca bancile nu acorda credite persoanelor divortate, pe criteriul lipsei de solvabilitate. La acelasi nivel salarial, cei necasatoriti pot obtine credit, iar cei divortati nu, fapt reclamat si de barbatii homosexuali.

„Sunt anumite banci unde nu se acorda credit daca esti divortata. Nu exista la ei o norma pentru astia divortatii. Ori esti necasatorita, ori casatorita.”

„Bancile… institutiile financiare au propriile reguli. Lucreaza fiecare intr-o institutie si fiecare apara institutia. Cum poti sa dai un credit unei femei singure? Nu e solvabila.”

Supradimensionarea importantei aspectului fizic: „Discriminarea de imagine” a fost sintagma propusa de una dintre femeile chestionate, care surprinde chestiuni legate de: vestimentatie, aspect fizic.

„Se intampla in orice institutie. Daca merg mai sport, mai putin dichisit…e ceva. Daca ma imbrac cu lucruri scumpe, care au anumit pret… e altceva. Copilul la gradinita si la scoala, invatatoarea vorbeste intr-un anumit fel, daca merg in costum si toc, deja impactul este altul. Sunt acelasi om… dar conteaza pentru ceilalti.”


„Lucram in asigurari, m-am dus imbracata de strada. Secretarei i-a zis directorul respectiv „Zi-i ca-s ocupat”, iar cand m-am dus la acelasi domn a doua oara m-am imbracat la costum, pantofi cu tot. Si a zis „Va rog, poftiti, doamna, o cafea”

„Vrei sa faci ceva… trebuie sa arati foarte bine, nu poti promova daca nu arati bine.”

Ierarhii profesionale: in majoritatea cazurilor relatate, pozitiile de conducere sunt detinute de barbati. Sentimentul de nedreptate asociat cu aceasta situatie deriva nu neaparat din structura ierarhica propriu-zisa, masculinizata la varf, ci din lipsa de acces la instrumentele derivate din structura de putere. In domeniul medical, multe dintre cele care lucreaza ca asistente medicale au experienta si sunt supracalificate pentru posturile ocupate (deoarece unele erau absolvente de studii superioare si mastere), care exprima diverse nemultumiri:

„Sunt situatii cand sunt nedreptatita. Sunt nedreptatita ca nu pot lucra ce am invatat, in domeniul juridic E imposibil acum sa acced, ma simt nedreptatita. Acesta e sistemul, nu ma nedreptateste nimeni.”

„De multe ori m-am simtit nedreptatita. S-a intamplat, se intampla frecvent, de exemplu la serviciu se intampla sa fii nedrept din cauza organizarii sociale a relatiilor. Trebuie sa muncesti foarte mult si sa fii foarte serios si trebuie multa rabdare ca ceilalti sa vada calitatea umana pe care o ai. Se intampla de foarte multe ori sa nu fii ascultat, sa primesti observatie fara posibilitatea de a remedia situatia.”

Femeile cu studii medii sunt nemultumite si de faptul ca nu se simt considerate ca parte a echipelor medicale:

„Exista acele mentalitati… lucrand ca asistent medical totul vine din partea sefilor. Se spune ca tu nu ai dreptul la o opinie, ce spui tu nu e corect, desi stii foarte bine ca asa este. Ne place aceasta meserie si avem o satisfactie cand un bolnav pleaca acasa si iti multumeste. Totul vine din partea sefilor. Putini sunt cei care lucreaza cu tine ca o echipa. Sigur ca esti nedreptatit. Fiecare suntem buni la ceva.”

Una dintre femeile intervievate a nuantat problema ierarhiei si structurii inechitabile de putere dintre femei si barbati si descrie situatia discriminarii pe criterii de afiliere sau simpatie politica, ce intervin in licitatii si incheierea contractelor: „Esti sau nu in arealul de placere al unui decident, iei contracte altii au primit contracte pe criterii politice (barbatii).


Efecte ale discriminarii asupra femeilor

Discriminarea subiectiva sau individuala reflecta evolutia si dinamica normativa a societatii. Perceperea acestui tip de discriminare s-a regasit ca problema in discursul femeilor divortate si cu studii medii si superioare. Acest tip de discriminare pune accentul pe sentimentul unei persoane ca a fost nedreptatita sau respinsa de sistem doar datorita unui criteriu. In cazul femeilor rome din comunitatea traditionala, transpar vag emotii negative asociate cu discriminarea subiectiva, ele nu sunt exprimate suficient de consistent pentru a sustine schimbarea modelelor culturale traditionale dominante.

Atata vreme cat discriminarea subiectiva nu este reflectata de un nivel semnificativ de frustrare vizibil la nivel de grup, este foarte putin probabil sa apara oportunitati de exprimare si recunoastere si, cu atat mai putin, mecanisme de schimbare sociala.

Totusi, sunt evidente efectele negative pe care le are discriminarea asupra femeilor. Indiferent daca femeia este expusa unor comportamente, practici sau atitudini discriminatorii acasa, la munca sau in strainatate, efectele transpar in stari emotionale marcate de depresie, stima de sine foarte scazuta, lipsa de aspiratii, pesimism si in recurgerea la strategii de supravietuire marcate de resemnare, refuzul adevarului, lipsa de reactie. Reprezentantii organizatiilor ofertante de servicii de consiliere si asistenta au semnalat aceste fenomene, insistand asupra incapacitatii femeilor discriminate de a rupe cercul vicios al propriei vulnerabilitati.

Resemnare: Asteptarile si regulile asociate unor statusuri si roluri traditionale sunt foarte constrangatoare si imbraca forme opresive asupra femeilor din orasele mai mici si comunitatile rurale. „Ce zice lumea?” cantareste mult mai mult decat optiunile personale, care adeseori sunt negate, sunt ignorate si, in mod distructiv, interpretate ca fiind maligne pentru propria persoana. Dependente financiar de sot sau supra-responsabilizate in intretinerea familiei, femeile nu isi recunosc problemele, le neaga si, in orice caz, nu dispun de energia de a le rezolva in favoarea propriei persoane:

,,Ele nu isi dau seama. Sau sunt atat de obosite, nu mai au rabdare, educate, sau in familie au fost invatate sa indure. Rolul tau este sa taci si sa induri pentru copii.”

Refuzul adevarului: Nefiind imputernicite sa admita problemele, astfel de femei nu indraznesc sa faca apel sau refuza ajutorul venit din partea unor organizatii de consiliere sau sprijin pentru femei aflate in dificultate:

,,Sunt putine care spun ca au probleme. Avem relatii foarte bune cu politia. E greu in orasul mic sa spuna ca e batuta. Nu are bani, unde sa mearga. Era urmarita de sotul ei. E orasul mic si nu spun, oamenii se cunosc. Foarte putine spun, nu poti sa dovedesti, trebuie certificat medical, si le e rusine, automat stiu vecinii, te vede ca esti lovita. Noi oferim consiliere, mai mult nu putem sa facem.’’

,,Femeile sunt discriminate, traficul de carne vie, mult mai mult decat violenta domestica. Ce consiliere (sa faci n.n.) cu ele, cand sunt obosite de munca si de bataie? Ajunge sa omoare personalitatea, ajung sa se considere vinovate pt. ceea ce li se intampla, mai rau, aia merita, nu gandeste ca se traieste si mai bine, ca poti sa fii fericit. Au ajuns sa nu mai aiba incredere in ele, (isi zic ca n.n.) isi merita soarta, asta e crucea, trebuie sa o duc. .. Te doare, poti sa faci altceva, ii spui intr-o ora, o saptamana, spune ca isi merita soarta…mai rau este ca vin , au fost casnice, sotii aduceau banii, ele nu aveau capacitate financiara, le mai si urmareau…Asta e vorba caracteristica in localitati mici, „ce zice lumea?”. Ar trebuie schimbate creierele.”

Starea de depresie si complexe se asociaza nu numai cu violenta domestica, suprasolicitarea sau munca in strainatate, ci si cu somajul sau pensionarea precoce:

,,Sunt doamne pe care le stiu, s-au 'doborat la pensie”, le mai dau sa faca ceva la club Daca as intrerupe clubul seniorilor pentru 3 saptamani, ar fi disperate. Se vede dupa cum se imbraca. Trec pe culorile inchise, neglijente, nu se mai simt femei, nu se mai aranjeaza.”

,,Sa tina la ele, asta e important. Ar trebui sa fie invatate din nou sa se vada pe ele, sa se simta bine.”

Dintre persoanele intervievate sau studiate in comunitate, au fost si femei care au gasit strategii de a face fata discriminarii multiple la care sunt supuse, prin imputernicire, autocunoastere si depasirea propriilor limite, control asupra propriului corp.

Purificare si imputernicire: Femeile divortate (cu studii medii sau superioare, cu domiciliu in mediu urban, orase mari) au mentionat efectele purificatoare si imputernicirea construite dupa depasirea rupturii de fostul sot. In cazul lor, propria emancipare poate constitui premisa unei schimbari care eventual va depasi cadrul strict individual.

,,Depinde foarte, foarte mult cum privesti lucrurile. M-a durut, deranjat pe moment nedreptatea, dar am privit-o ca moment de purificare. Cum se intampla, asa este cel mai bine. Asa imi este favorabil. Acea nedreptate inseamna ceva pentru mine.”

,,Chiar daca am trecut printr-un divort am reusit sa rezolv problemele…Am reusit sa rezolv problemele cu fostul meu sot.”

,,Sunt genul de persoana care incerc sa gandesc pozitiv, nu ma mai afecteaza orice chestie (dupa divort, n.n.).’’

,,Cu fruntea sus, cu multa rabdare si cu piciorul in prag, am incercat sa depasesc situatia.”

Autocunoastere si depasirea propriilor limite: Alte comentarii au evidentiat rolul formativ al trairii discriminarii, interpretarea comportamentelor discriminatorii ca probe de autocunoastere si oportunitati de dezvoltare personala:

,,Era un sistem de relatii, eram nedreptatita, dar m-a stimulat asta. Nu am stiut sa fac ceva pentru a indrepta lucrul asta. Mi s-a transmis de catre cea mai inalta persoana mai bine sa nu ma inscriu la concurs. Nici nu am putut sa ma inscriu, sa vad daca sunt desteapta sau proasta.”

,,Eu am fugit de acasa, n-am stat sa ma marite..Am strins din dinti cind faceau glume cu tigani la facultate, cu mine de fata, dar numai eu stiam ce e in sufletul meu. Nu m-am lasat pana nu mi-am luat diploma. Acum nu ma mai tem de nimeni, merg in comunitate si daca se uita urat la mine, nu-mi pasa, nu mai au ce sa-mi faca.”

,,Mi-a zis, la mine in masina nu se urca tigani. Si eu am ras, si i-am spus ca tocmai s-a urcat o tiganca. Soferul mi-a zis, cred ca glumiti, o doamna asa draguta nu poate fi tigancaeu i-am raspuns ca poate glumeste el.”

Control asupra propriului corp: In cazul femeilor rome (cu status economic mediu si peste medie) din comunitatea traditionala, singura modificare notabila tine de educatia contraceptiva si de sanatatea reproducerii. Femeile nu mai au „cati copii le da Dumnezeu”, merg la medic si iau masuri pentru controlul nasterilor.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright