Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica




Didactica


Qdidactic » didactica & scoala » didactica
Cunoasterea copilului – un preludiu al prestantei didactice



Cunoasterea copilului – un preludiu al prestantei didactice



,,Educatori, invatati sa va cunoasteti copiii!“

J.J.Rousseau


Aceasta este invitatia pe care o face J.J.Rousseau educatorilor din toate timpurile.

Interventia educativa nu poate sau mai bine zis nu trebuie sa fie stereotipa, ci adaptata la personalitatea copilului caruia i se adreseaza, sa se faca individualizat, fiindca fiecare personalitate este in felul ei unica si nerepetabila. Nici un fel de asistenta educativa nu poate fi realizata inaintea cunoasterii temeinice a copilului de catre invatator.

A. N. Leontiev vede in dezvoltarea psihica atat o miscare dialectica in care se trece de la comportamente simple, primare cu o motivatie redusa, la comportamente complexe intretinute de o motivatie coerenta-socializata, cat si un proces de largire a conditiei interne structurale psihice formale care coexista, influenta conditiilor externe se realizeaza prin intermediul conditiilor interne.

F.N.Planchard arata ca: ,, A cunoaste in mod precis fiintele asupra carora trebuie sa se exercite actiunea educatorului este prima conditie a succesului pedagogic.“

Ocupandu-ne in mod special de cunoasterea elevilor, trebuie precizat faptul ca acest lucru nu prezinta in scoala un scop in sine. In pedagogia practica este cunoscuta ideea ca educarea si cunoasterea copiilor constituie momente solidare ale aceleiasi activitati. invatatorul cunoaste elevul educandu-l si il educa mai bine cunoscandu-l. Prin urmare, necesitatile curente ale procesului instructiv-educativ impun preocuparea de a gasi mijloace adecvate pentru cunoasterea personalitatii elevului.

Oricine poseda o oarecare experienta pedagogica isi da seama ca influentele mediului social, masurile si cerintele prezentate de scoala sau de familie nu se proiecteaza in mod automat – ca in oglinda – in constiinta si conduita copilului. Acelasi mesaj didactic, spre exemplu lectia, aceleasi cerinte fata de inteligenta si comportarea elevilor sunt receptate diferit si pot duce la rezultate concrete diferite in functie de particularitatile individuale si de varsta ale acestora.



Dezvoltarea psihica a copilului cuprinde mai multe perioade:

perioada copilului mic,pana la trei ani – perioada de insusire a deprinderilor elementare de autoservire si a instrumentelor independentei, a mersului si vorbirii;

perioada prescolara,de la trei la sase ani - perioada in care se pun bazele personalitatii;

perioada scolara mica – perioada formarii strategiilor de invatare organizata;

√perioada scolara mijlocie – perioada de accelerare a dezvoltarii si maturizarii, inclusiv a planului mintal;

perioada adolescentei – perioada de dezvoltare a vietii spirituale si orientarea socio-profesionala a personalitatii.

Exista insa o corespondenta intre stadiul dezvoltarii psihice si varsta cronologica chiar daca reperele cronologice corespunzatoare stadiilor au anumite variabilitati in functie de conditiile si solicitarile mediului social.

Dezvoltarea psihica se deosebeste de alte forme de dezvoltare prin urmatoarele caracteristici:

• este un proces complex,plurideterminat si multifactorial fiind determinata de:

-caracteristicile speciei (treapta filogenetica);

- caracteristicile psihoindividuale (treapta ontogenetica);

- interactiunea dintre persoana si mediu (treapta psihosociala).

• se sprijina pe ereditate, isi extrage continutul din datele mediului socio-cultural si este dirijata de educatie;

• are o directie calitativ ascendenta desi este discontinua, neuniforma si polimorfa. Presupune acumulari cantitative dar si perioade de stagnare relativa, momente de criza sau chiar regres, ca apoi pe noile baze sa se produca restructurari si consolidari mai ample si adecvate noilor imprejurari de viata;

• este concreta si personala, ceea ce inseamna ca nu este identica la copiii aflati in acelasi stadiu de dezvoltare sau la aceeasi varsta, ci pe fondul general al particularitatilor de varsta se manifesta particularitatile psiho-individuale.

Dezvoltarea psihica reprezinta procesul formarii la copil a noi seturi de procese, insusiri si dimensiuni psihice – proces care se sprijina pe:

• ereditate;

• mediu;

• educatie; si care se desfasoara in contextul propriei activitati a copilului, fiind impulsionata de motivatie si avand drept mecanism interiorizarea achizitiilor, formarea organelor functionale la nivelul creierului, a scoartei cerebrale.

Cunoasterea psihologica este una dintre cele mai complexe forme ale cunoasterii umane, pentru ca obiectul ei se diferentiaza extrem de mult de obiectul altor forme de cunoastere pentru ca in psihologie acesta este subiectiv, ideal, apartine subiectului (in cazul nostru elevul) este dependent de starile lui de moment, de istoria vietii sale personale. Este mai usor sa cunosti forma, marimea, culoarea, asperitatea, duritatea, greutatea unui obiect fizic, decat atitudinile si sentimentele unui om, intentiile si motivatiile lui, aspiratiile, conceptiile si convingerile sale.

,,Fiecare om in acelasi timp, seamana cu toti, seamana cu unii si nu seamana cu nimeni“ afirma V.Pavelcu,evidentiind astfel caracterul unic , original, irepetabil al personalitatii umane.

Specificul cunoasterii psihologice provine si din faptul ca ea nu se realizeaza direct, ca in celelalte forme de cunoastere, ci indirect, manifestarile exterioare, comportamentele fiind considerate ca indicatori ai starilor si relatiilor interne, subiective. Ea depinde atat de capacitatea de exteriorizare a subiectului,cat si de cea de evaluare si interpretare a pedagogului.

Cunoasterea psihologica reprezinta o sarcina serioasa si dificila la care sunt chemate sa participe toate cadrele didactice, invatatorului revenindu-i functia de a insemna si centraliza datele necesare pentru a ajunge la o imagine unitara si suficient de diferentiata. Pentru aceasta, invatatorul care realizeaza ,,cunoasterea“ trebuie sa posede competenta psiho-pedagogica si creativitate, sa stie sa modeleze sufletele elevilor sai, asa cum afirma R. Tagore: ,,Bazinul se umple cu apa, focul se aprinde cu foc, iar sufletul omului se modeleaza datorita sufletului unui alt om.“

Practica pedagogica demonstreaza ca in domeniul instruirii si educatiei, strategii didactice identice genereaza rezultate diferite, in functie de caracteristicile individuale si de varsta ale educatilor, nivelul intelectual, structura atitudinala, atitudinile proprii determinand o receptare diferentiata a mesajului transmis. Pentru o actiune eficienta, orice educator trebuie sa renunte la tipare unice si la prejudecati si sa-si directioneze actiunea bazandu-se pe cunoasterea capacitatilor, intereselor si atitudinilor elevilor, pe cunoasterea reprezentarilor acestora la varste diferite, a particularitatilor proceselor lor psihice. Potentialitatile fiecarui copil trebuie puse in valoare prin formarea deprinderilor si oferirea unor tehnici adecvate de exteriorizare care sa-i ofere posibilitati de exprimare cu valoare individuala si sociala.

Actiunea pedagogica devine eficienta numai daca procesul de formare se realizeaza urmarindu-se aptitudinile si caracteristicile generale ale proceselor psihice si ale personalitatii elevilor, asigurandu-se concordanta dintre caracteristicile persoanei si obiectivele procesului formativ. Pentru asigurarea unui proces de instruire si formare eficienta, cadrul didactic trebuie sa foloseasca metodologii adecvate de cunoastere a elevilor.

Dupa G.Dumitriu si E.Dumitriu, metodele de cunoastere psihologica a elevilor sunt:

1.Observatia care consta in urmarirea intentionata si inregistrarea exacta, sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului. Conditiile si relatiile in cadrul carora putem observa elevul sa refera la dezvoltarea sa fizica si psihica, la climatul familial, precum si la colectivul in care lucreaza. Observatia se utilizeaza in imprejurari in care elevul isi poate manifesta unele particularitati psihice, unele aptitudini, interese, deprinderi, trasaturi caracterial-temperamentale si aspiratii legate de anumite motivatii. Important este ca observam elevul in toate imprejurarile pe care ni le ofera desfasurarea activitatii sale obisnuite in scoala si in afara scolii.

Observatia se poate realiza cu prilejul lectiilor, la manifestarile cultural-artistice, pe timpul pauzelor precum si in alte momente petrecute in colectivitatea scolara. Avantajul utilizarii acestei metode consta in faptul ca ea permite surprinderea manifestarilor comportamentale naturale (,,pe viu“) in conditiile firesti de activitate, ofera date de ordin calitativ, fiind folosita cu multa eficienta in studiul longitudinal al evolutiei elevului.


2. Experimentul este de trei feluri:


a. experimentul de laborator;

b. experimentul natural;

c. experimentul psiho-pedagogic.

Experimentul psiho-pedagogic se realizeaza de catre cadrele didactice in cadrul activitatii instructiv-educative. El poate fi:

a. constatativ – urmareste fotografierea, consemnarea situatiei existente la un moment dat;

b. formativ – tinteste spre interventia in grupul de elevi, schimbarea comportamentelor lor.

Daca dorim sa vedem care este nivelul de dezvoltare al diferitelor capacitati psihice ale unor copii de varste diferite sau de aceeasi varsta dar apartinand unor clase diferite, atunci vom aplica pentru ei aceleasi teste de evaluare si vom compara rezultatele obtinute. Acesta este un experiment de tip constatativ.

In experimentul formativ, metodologia de lucru este alta: se face testarea nivelului intelectual sau de cunostinte al elevilor, in a doua faza se introduc factori de progres, in a treia faza se aplica testul din prima faza pentru a vedea in ce masura ,,factorii de progres“ au modificat conduitele intelectuale ale elevilor si apoi se compara rezultatele obtinute.


3. Chestionarul este definit ca un sistem de intrebari elaborat in asa fel incat sa obtinem date cat mai exacte cu privire la un elev sau un grup de elevi. Chestionarul prezinta avantajul ca permite investigarea unui numar mare de subiecti intr-un timp relativ scurt, oferind posibilitati multiple de cunoastere a personalitatii elevilor mai ales a preferintelor, gusturilor, opiniilor, aspiratiilor, optiunilor profesionale, mentalitatilor acestora si a modului lor de raportare la unele evenimente, situatii, comportamente. Datele obtinute pot fi prelucrate si analizate cantitativ in vederea surprinderii unor legitati statistice.

4. Metoda analizei produselor activitatii, furnizeaza date despre ,,lumea interioara“ a elevului, despre imaginatia sa, despre gradul de originalitate, aptitudini si interese obiectivate in ceea ce se realizeaza. Produsele activitatii scolare a elevilor poarta, pe de o parte, cerintele obiectivelor de invatamant, iar pe de alta parte, caracteristicile individuale ale copilului. Prin produs al activitatii elevului se intelege tot ceea ce realizeaza el in scoala si in afara acesteia.

In functie de activitatile desfasurate pot fi considerate produse ale activitatii: probele de evaluare, compunerile, desenele, modelajele, compozitiile aplicative, creatiile literare, modul de formulare si rezolvare a unor probleme.

Alte informatii obtinute prin intermediul acestei metode vizeaza:

• stilul realizarii;

• nivelul si calitatea cunostintelor, deprinderilor;

• caracteristicile observatiei;

• capacitatea de concentrare a atentiei;

• profunzimea intelegerii diferitelor materiale cercetate;

• spiritul de independenta si initiativa;

• capacitatea de aplicare in practica a cunostintelor teoretice;

• bogatia vocabularului si precizia lui;

• unele trasaturi temperamentale si caracteriale.

Analiza psihologica a acestor produse ale activitatii trebuie realizata dupa o serie de criterii, cum ar fi: originalitatea, corectitudinea, complexitatea, expresivitatea, progresul inregistrat de la o etapa la alta.

5. Convorbirea furnizeaza informatii pentru intelegerea motivelor interne ale conduitei, a opiniilor si preferintelor elevului si dezvaluie mersul gandirii sale, atitudinea fata de ceilalti copii, fata de grupul scolar si invatator, influenta familiei si a grupului social.

Exista mai multe forme de convorbiri:convorbirea standardizata, dirijata, structurata, pe baza de intrebari formulate anterior, libera si spontana.

Marele avantaj al convorbirii consta in faptul ca permite recoltarea unor informatii numeroase, variate si pretioase despre motivele, aspiratiile, interesele, trairile afective intr-un timp relativ scurt.

6. Metoda testelor este utilizata in determinarea dezvoltarii intelectuale a copiilor, marcand o importanta etapa spre un diagnostic obiectiv si stiintific al aptitudinilor. Testele sunt folosite, in prezent, pentru masurarea capacitatilor, insusirilor psihice ale individului in vederea stabilirii prezentei sau absentei lor, a gradului lor de dezvoltare si a particularitatilor de manifestare. Ca metode de psihodiagnoza, testele sunt frecvent utilizate pentru diagnosticarea nivelului dezvoltarii unor insusiri psihice apartinand copiilor si formularii pe aceasta baza a unui prognostic asupra evolutiei ei viitoare.

Exista mai multe feluri de teste:de atentie, de imaginatie, de memorie,de inteligenta, de reprezentare.

Datele obtinute prin aplicarea testelor trebuie corelate cu rezultatele obtinute prin aplicarea celorlalte metode si folosite pentru completarea fisei psihopedagogice a elevului. Fisa indeplineste un rol important in asigurarea continuitatii procesului de cunoastere si indrumare educationala corecta. Ea indeplineste, totodata, si un rol psihodiagnostic educational diferential, evidentiind problemele specifice fiecarui caz in vederea adoptarii unor masuri cu caracter preventiv, corectiv sau constructiv-progresiv.

7. Metoda biografica este considerata, in opinia unor autori, ca o varianta a metodei studiului de caz, cu mentiunea ca ea se bazeaza pe cercetarea vietii si activitatii individului, in vederea cunoasterii ,,istoriei personale“ necesare in stabilirea profilului personalitatii sale, precum si pentru explicarea comportamentului actual al persoanei.

Psihologia dezvoltarii si a invatarii subliniaza cele trei forme ale dezvoltarii umane:

• dezvoltarea biologica,tradusa in schimbarile fizice,morfologice si biochimice ale organismului;

• dezvoltarea psihica,ce consta in aparitia, instalarea si transformarea proceselor, functiilor si insusirilor psihice;

• dezvoltarea sociala,concretizata in reglarea conduitei individului, in conformitate cu normele si cerintele impuse de colectivitate, de mediul social existential.

In analiza caracteristicilor psihoindividuale se urmaresc trei dimensiuni:dezvoltarea fizica, dezvoltarea cognitiva, dezvoltarea socio-afectiva.



Se disting astfel particularitatile de varsta ca ansamblu al caracteristicilor ce se datoreaza modificarilor si transformarilor care au loc in organizarea bio-fiziologica si psihica a individului in diferite perioade ale vietii sale si particularitatile individuale ca ansamblu al insusirilor bio-constitutionale si psihice prin care un copil se deosebeste de alti copii in cadrul aceleiasi varste si aceluiasi stadiu de dezvoltare. Prin cunoasterea profunda a acestor particularitati, scoala isi exercita calitatea ei formatoare asupra evolutiei psihice a copilului. Dar, datorita faptului ca fiecare copil este o personalitate unica, scolii ii revin urmatoarele sarcini:

▪ de a descoperi predispozitiile native ale elevului;

▪ de a le sprijini si stimula dezvoltarea;

▪ de a ameliora progresiv capacitatea de adaptare a elevului la cerintele impuse de complexitatea si mobilitatea vietii sociale;

▪ de a cunoaste temeinic profilul psihologic de varsta si individual al elevului.

Intrarea in scoala este un eveniment extrem de important in viata copilului. Acum se modifica mediul dar si activitatea fundamentala, elevului impunandu-i-se o serie de cerinte scolare si o comportare disciplinata.

Mica scolaritate – etapa distincta a copilariei – este perioada scursa de la intrarea copilului in scoala pana la finalizarea ciclului primar.

Evidente sunt transformarile psiho-comportamentale pe care acum copilul le suporta, sub influenta modificarii activitatii fundamentale care nu mai este jocul, ci invatarea. Scoala solicita intens intelectul copilului, care, sub presiunea cerintelor curriculumu-lui scolar, dezvolta strategii de invatare, constientizeaza rolul atentiei si repetitiei si isi formeaza deprinderi de citit-scris si calcul.

Realizand o educatie institutionalizata si obligatorie, scoala egalizeaza social accesul la cultura, ofera copilului cunostinte pe care el nu ar putea sa le dobandeasca singur,creaza virajul de mentalitate spre lumea realului complex si raspunde dorintei copilului de realizare, satisfacere si dezvoltare a curiozitatii sale cognitive. Adaptarea copilului se precipita si se concentreaza pe atentia fata de un alt adult decat cel din familie. Acest adult, invatatorul, joaca un rol de prim ordin in viata copilului. El este si devine tot mai mult reprezentantul marii societati, al tarii, cu idealurile si aspiratiile sale si ale comunitatii din care face parte micul scolar.

Invatatorul este cel care antreneaza energia psihica.,modeleaza activitatea intelectuala a copilului si organizeaza viata scolara in ansamblul ei.

Eficienta educatiei depinde de gradul in care pregateste omul din cea mai frageda varsta pentru participarea la dezvoltarea de sine a natiunii. De aceea, putem spune ca remarca celebra a lui Rabelais,potrivit careia ,,stiinta fara constiinta nu este decat ruina sufletului“ ceea ce este, inca, de mare actualitate.

























CUNOASTEREA TEMEINICA A COPILULUI – UN PRELUDIU

AL PRESTANTEI DIDACTICE


,,Educatori, invatati sa va cunoasteti copiii! “

J.J.Rousseau


Educarea si cunoasterea copiilor constituie momente solidare ale aceleiasi activitati: invatatorul cunoaste elevul educandu-l si il educa mai bine cunoscandu-l.

Cunoasterea psihologica este una dintre cele mai complexe forme ale cunoasterii umane pentru ca subiectul, in cazul nostru elevul, este dependent de starile lui de moment, de istoria vietii lui personale. Este mult mai usor sa cunosti forma, marimea, culoarea, duritatea, greutatea unui obiect fizic, decat sa cunosti atitudinile, sentimentele unui om, interesele si motivatiile lui, aspiratiile, conceptiile si convingerile sale.

In analiza caracteristicilor psihoindividuale se urmaresc cele trei dimensiuni ale dezvoltarii: dezvoltarea fizica, cognitiva si social-afectiva. Se disting astfel particularitatile de varsta ca ansamblu al caracteristicilor ce se datoreaza modificarilor si transformarilor care au loc in organizarea bio-fiziologica si psihica a individului in diferitele perioade ale vietii sale si particularitatile individuale ca ansamblu al insusirilor bioconstitutionale si psihice prin care un copil se deosebeste de alti copii in cadrul aceleiasi varste si a aceluiasi stadiu de dezvoltare.

Prin cunoasterea profunda a acestor particularitati, scoala isi exercita calitatea ei formatoare asupra evolutiei psihice a copilului.

Invatatorul este cel care antreneaza energia psihica, modeleaza activitatea intelectuala a copilului si organizeaza viata scolara in ansamblul ei.

Adevarat este ceea ce afirma A. Paunescu:

,,Invatatorul este o lumanare

Care se consuma luminand pe altii.“















PROFOUND KNOWLEDGE OF THE CHILD

- A PRELUDE OF DIDACTIC ATTITUDE-







,, Teachers, learn to know your students!“

J.J.Rousseau




The education and the knowledge of children are united aspects of the same activity: the teacher knows his student by educating him and he educates him better by knowing him.

The psychological knowledge i sone of the most complex forms of the human knowledge because the subject, in our case the student, is dependent on his momentary states, on his personal attitude. I tis much easier to know the form, the size, the color, the hardness, the weight of a psychical object than to know the attitudes and the feelings of a human being, his interests and motivation, his aspirations, his conceptions and his beliefs.

In the analysis of the psycho individual features we follow three fields of development: the physical one, the cognitive one and the socio- affectionate one. We thus distinguish the specific features of the age as a whole of the characteristics that are duet o the changes that take place in the bio-physical and psychic organization of the human being in different ages of his life and the individual features as a whole of the bio-constitutional and psychic features through which a chil dis different from other children, at the same age an dat the same stage of development.

Through the profound knowledge of these features the school practices its formative quality over the psychical evolution of the child.

The teacher is the one who trains the psychical energy, who models the intellectual activity of the child and who organizes the school life in its whole.

I tis true what A. Paunescu says:

,, The teacher is a candle

That vanishes away while it enlightens the others.“



















Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2021 - Toate drepturile rezervate -|