Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate istorieIstoria? O redescoperire conventionala a diverselor cacialmale din trecut! - Octav Bibere





Arheologie Arta cultura Istorie Personalitati Stiinte politice




Istorie


Qdidactic » istorie & biografii » istorie
Axa Moscova - tokyo. Proiectul panasiatic



Axa Moscova - tokyo. Proiectul panasiatic


Spre o comisie eurasiatica Tripartita


Noul Imperiu trebuie sa aiba o strategie bine pusa la punct cu privire la componenta sa rasariteana. De aceea limitele rasaritene ale Eurasiei au aceeasi importanta strategica pentru acest Imperiu ca si problemele Occidentului.

Pornind de la principiul fundamental al “dusmanului comun”, Rusia trebuie sa tinda spre o alianta strategica cu acele state care mai mult decat altele se simt apasate de presiunea politica si economica a superputerii atlantice, au o traditie istorica a proiectelor geopolitice opuse atlantismului si dispun de o suficienta putere tehnologica si economica pentru a deveni o realitate geopolitica - cheie a noului bloc.

In aceasta perspectiva este absolut indiscutabila necesitatea unei apropieri maxime de India care, conform parametrilor rasiali, politici si strategici este aliatul nostru geopolitic firesc in Asia. Dupa decolonizare, India tindea sa scape cu orice pret de intrarea in blocul capitalist si, de fapt, se afla in fruntea miscarii “tarilor neangajate” care cautau in spatiul geopolitic “al nimanui” posibilitati de a urma politica celui de-al “Treilea Drum”, manifestand o simpatie deschisa fata de URSS. Astazi, cand in Rusia a fost suprimata dogmatica comunista, nu exista nici o piedica pentru o apropiere mai stransa de India.

India insasi este un continent. Sfera ei de influenta geopolitica se limiteaza, totusi, la Hindustan si o mica zona din oceanul Indian, situata mai la sud de peninsula. Din necesitate, India va deveni un aliat strategic al Noului Imperiu, avanpostul lui sud-estic, desi in cazul acesta trebuie de luat in considerare ca civilizatia indiana nu inclina spre o dinamica geopolitica si o expansiune teritoriala si, pe langa toate acestea, traditia hindusa nu are o dimensiune religioasa universala si de aceea aceasta tara poate sa joace un rol important doar intr-o parte limitata a Asiei.



In acelasi timp, nivelul ei de subdezvoltare economica si tehnologica nu permite sa ne bizuim pe ea pe deplin si, prin urmare, alianta cu ea, in aceasta etapa nu va rezolva nici un fel de probleme ale Noului Imperiu. India ar putea servi ca avanpost strategic al Eurasiei, iar la aceasta etapa misiunea ei practic se epuizeaza (daca nu se ia in considerare cultura sa spirituala, iar initierea in aceasta cultura poate contribui la clarificarea celor mai importante orientari metafizice ale Imperiului).

India este un aliat important al Eurasiei, dar nu principalul. La rolul adevaratului pol de est al Eurasiei tind, in lumea de azi, doua realitati geopolitice - China si Japonia. Intre aceste doua tari exista insa un profund antagonism geopolitic cu o istorie indelungata si care corespunde tipologic la doua civilizatii. Prin urmare, Rusia trebuie sa aleaga una din ele. Problema nu poate fi pusa in felul acesta: si China si Japonia concomitent. E nevoie de o alegere.

La prima vedere China reprezinta o masa continentala terestra, civilizatia care are un caracter traditional autoritar (necomercial), iar pastrarea ideologiei comuniste in timpul reformelor liberale in China contemporana s-ar parea ca trebuie sa contribuie definitiv tocmai la alegerea Chinei, in opozitie cu Japonia insulara, capitalista. Totusi, istoria ne demonstreaza ca tocmai China si nu Japonia a fost, din punct de vedere geopolitic, baza principala a fortelor anglo-saxone pe continentul eurasiatic, pe cand Japonia, dimpotriva, a sustinut uniunea cu tarile Europei Centrale de orientare opusa.

Pentru a intelege acest paradox trebuie studiata cu atentie harta si sa marcam pe ea geografia ultimelor doua razboaie mondiale. In emisfera nordica pot fi evidentiate, conventional, patru zone geopolitice corespunzatoare principalilor participanti la conflictele mondiale (tari sau blocuri de tari). Extremul Occident, atlantismul, uneste SUA, Anglia, Franta si alte cateva state europene. Aceasta zona are o orientare geopolitica perfect determinata, sinonima cu linia “maritima”, “cartagineza” a istoriei mondiale. Acesta este spatiul unei activitati civilizatoare maxime si izvorul tuturor transformarilor antitraditionale “progresive”.

A doua zona o constituie Europa Centrala, Germania, Austro-Ungaria. Acest spatiu care se invecineaza la Est cu blocul atlantic nemijlocit are, din punct de vedere geopolitic, toate indiciile unei orientari antiatlantice, continentale, de uscat, si inclina, din punct de vedere geopolitic, catre Rasarit.

A treia zona cuprinde insasi Rusia, situata in centrul gravitational al continentului, si este responsabila de soarta Eurasiei. Esenta terestra si neliberala, “conservatoare” a Rusiei este evidenta.

Si, in sfarsit, a patra zona cuprinde arealul Pacificului, unde rolul principal este atribuit tocmai Japoniei, care se dezvolta repede si dinamic si care dispune de un sistem dur de valori traditionale si de o percepere clara a rolului sau geopolitic. Totodata Japonia este orientata in esenta antioccidental si antiliberal, deoarece sistemul ei valoric reprezinta ceva diametral opus idealurilor lumii atlantice “progresiste”.

Lumea occidentala (atlantismul), in persoana celor mai reprezentativi ideologi ai sai (Mackinder, Mahan etc.), intelegea perfect ca cel mai mare pericol pentru atlantismul planetar l-ar fi constituit consolidarea celor trei zone ale Eurasiei - de la Europa Centrala pana la Oceanul Pacific cu participarea Rusiei in rolul principal - impotriva “progresismului” anglo-saxon si francez. De aceea obiectivul principal al strategilor atlantisti era sa opuna trei zone eurasiatice vecinilor sai nemijlociti si aliatilor potentiali. Atat conflictele ruso-germane cat si cele ruso-japoneze au fost activ provocate anume de catre atlantisti care activau atat in interiorul guvernelor eurasiatice cat si din afara folosind parghiile diplomatice si de forta. Adversarii atlantismului, incepand cu Haushofer, au ajuns irevocabil la concluzia ca o opozitie eficace atlantismului este posibila numai in cazul cand va fi respinsa logica impusa celor trei zone eurasiatice, adica in cazul refuzului categoric al rusilor la germano- si niponofobie, iar al japonezilor si nemtilor la rusofobie, indiferent de precedentele istorice la care vor apela adeptii acestor “fobii”.


Totodata, anume Japonia, ca simbol al intregului spatiu din oceanul Pacific, are in aceste proiecte antiatlantice o importanta primordiala, deoarece pozitia strategica a Japoniei, dinamismul dezvoltarii ei, specificul sistemului ei valoric, fac din ea un partener ideal in lupta planetara impotriva civilizatiei Occidentului. China, la randul ei, n-a avut un rol deosebit in acest tablou geopolitic, fiind lipsita de la inceputuri de independenta politica (colonizarea engleza), iar apoi de dinamism geopolitic. Doar in perioada maoismului activ in China a aparut o tendinta eurasiatica cand predominau proiectele “socialismului taranesc”, ale nationalismului chinez si ale unei sovietofilii foarte pronuntate. Aceasta stare de lucruri a durat, insa, foarte putin, si China, sub pretextul ca nu ar fi de acord cu dezvoltarea modelului sovietic s-a intors din nou la realizarea functiei geopolitice dubioase de destabilizare a intereselor din Extremul Orient ale Eurasiei si de intensificare a conflictelor cu Rusia. Nu exista nici un fel de dubii ca perestroica chineza inceputa in anii ’80 a fost o cotitura definitiva de la perioada maoista catre modelul proatlantic, ceea ce ar fi trebuit sa intareasca definitiv fisura dintre China si URSS si orientarea ei catre Vest. Totodata, “atlantizarea” Chinei contemporane a avut loc cu un succes mult mai mare decat in Rusia, deoarece liberalismul economic, fara democratizarea politica, a permis situarea fara conflict a Chinei in dependenta de grupele financiare din occident, pastrand sistemul totalitar si aparenta independentei politice. Liberalismul a fost impus in China prin metode totalitare si tocmai de aceea reforma a reusit pe deplin. Puterii politice a oligarhiei partinice i s-a adaugat puterea economica a aceleiasi oligarhii care a privatizat cu succes economia nationala si bogatiile nationale si care s-a contopit cu elita internationala cosmopolita a Oranduirii Comerciale. Succesele economice ale Chinei reprezinta o realitate destul de ambigua, deoarece ele au fost obtinute cu pretul unui compromis profund cu Occidentul si nu se potrivesc cu nici o conceptie geopolitica clara ce ar fi putut sa serveasca drept dovada a independentei politice si a suveranitatii. Noua China liberala avand alaturi doi concurenti importanti - Japonia, un gigant economic, si Rusia, un gigant strategic - se va intoarce mai curand, cum s-a mai intamplat in istorie, la functia pur atlantica in Extremul Orient, unind in acest scop dictatura politica si potenta dezvoltarii capitaliste. Mai mult decat atat, din punct de vedere pur pragmatic alianta strategica a Rusiei cu China, in vederea crearii unui bloc unic, va indeparta imediat Japonia de rusi, si, in mod corespunzator, va face ostila din nou acea regiune - cheie din oceanul Pacific, de participarea careia depinde succesul geopolitic final al opozitiei dintre Mare si Uscat.

Axa de est a Noului Imperiu trebuie sa fie axa Moscova-Tokyo. Este un imperativ categoric al componentei estice, asiatice a eurasiatismului. Anume in jurul acestei axe trebuie sa se adune principiile fundamentale ale politicii asiatice a Eurasiei. Japonia, fiind punctul cel mai de nord dintre insulele oceanului Pacific, este situata intr-un punct geografic extrem de avantajos pentru infaptuirea unei expansiuni strategice, politice si economice spre Sud. Federatia spatiului pacific din jurul Japoniei a fost ideea fundamentala a asa-numitului “proiect panasiatic” care a inceput sa se realizeze in anii ’30 - ’40 si care a fost intrerupt doar din cauza infrangerii tarilor Axei in razboi. Revenirea la acest proiect panasiatic este necesara in prezent pentru a submina expansiunea influentei americane in aceasta regiune si a-i lipsi pe atlantisti de principalele lor baze strategice si economice. Conform unor prognoze futurologice, arealul oceanului Pacific va deveni in viitor unul din principalele centre ale civilizatiei in general si de aceea lupta pentru influenta in aceasta zona este mai mult decat actuala, este lupta pentru viitor.

Proiectul panasiatic este centrul orientarii estice a Noului Imperiu. Alianta cu Japonia este de importanta vitala. Axa Moscova - Tokyo, contrar axei Moscova - Beijing, este prioritara si de perspectiva, ea deschide pentru constructia continentala a imperiului asemenea orizonturi care vor desavarsi Eurasia din punct de vedere geopolitic, ce va slabi Imperiul Atlantic al Occidentului si, posibil, il va zdrobi definitiv.

Antiamericanismul japonezilor care tin bine minte genocidul nuclear si inteleg destul de bine rusinea ocupatiei politice care dureaza de cateva decenii, nu poate fi pus la indoiala. Principiul “dusmanului comun” este evident aici. In cartea americanului Serge Friedman “viitorul razboi cu Japonia” (“Coming War with Japan”) este inevitabil. Razboiul economic dintre Japonia si SUA a inceput deja. Pentru Rusia care construieste Imperiul Eurasiatic, nu poate sa existe un aliat mai bun.

Axa Moscova-Tokyo rezolva de asemenea o serie de probleme importante in amandoua tarile. In primul rand, Rusia primeste ca aliat un gigant economic, inzestrat cu o tehnologie foarte dezvoltata si un potential financiar enorm. Totusi, Japoniei ii lipseste o independenta politica, un sistem militar-strategic, accesul direct la resurse. Ceea ce-i lipseste Japoniei are din abundenta Rusia, iar ceea ce le lipseste rusilor au din belsug japonezii. Unindu-si eforturile in munca de construire a Imperiului continental, japonezii si rusii ar putea, in cel mai scurt timp, sa creeze un centru geopolitic puternic, fara precedent, care cuprinde Siberia, Mongolia, Japonia insasi, si in perspectiva toata regiunea Oceanului Pacific. In schimbul unei aparari strategice si a accesului direct la resursele eurasiatice, Japonia ar putea sa ajute pe rusi in dezvoltarea tehnologica si la valorificarea Siberiei, punand temelia unui organism regional independent. Ajutorul tehnologic si financiar al Japoniei ar rezolva multe probleme in Rusia.



Pe langa toate acestea, Rusia si Japonia ar putea sa restructureze si partea Extremului Orient al Eurasiei continentale. Semnificativa in acest sens este intensitatea mereu crescanda a contactelor mongolo-japoneze, bazate pe unitatea originii, afinitatea rasiala, si pe inrudire spiritual-religioasa. Mongolia (posibil chiar Mongolia Interna si Tibetul care in prezent se afla sub ocupatia chineza), Kalmucia, Tuva, Buriatia formeaza enclava budista eurasiatica care ar fi putut sa serveasca drept element unificator de nadejde intre Rusia si Japonia, sa dea axei Moscova-Tokyo niste verigi intermediare. Pe de o parte, aceste regiuni sunt strans legate de Rusia, iar pe de alta parte - cultural si rasial - sunt aproape de Japonia. Blocul budist ar putea sa joace un rol extrem de important in crearea unei structuri geopolitice durabile in Extremul Orient care ar fi fost veriga continentala a uniunii panasiatice din oceanul pacific. In cazul inrautatirii relatiilor cu China, lucru ce se va intampla la inceputul realizarii axei Moscova-Tokyo, factorul budist va fi folosit ca un stindard al luptei de eliberare nationala a popoarelor Tibetului si a Mongoliei Interne pentru extinderea spatiilor continentale in detrimentul Chinei proatlantice.


Harta Pag.235


In general vorbind, China are toate sansele sa devina “tapul geopolitic ispasitor” in realizarea proiectului panasiatic. Aceasta se poate realiza atat prin provocarea separatismului chinez intern (tibetanii, mongolii, populatia musulmana Sintzean) cat si prin jocul cu contradictiile regionale, de asemenea prin sustinerea politica activa a fortelor continentale ale lobby-ului budist (si daoist) in interiorul Chinei, fapt ce in perspectiva poate duce la instaurarea unui asemenea regim politic in China care va fi loial Imperiului Eurasiatic. Pe langa toate acestea, trebuie sa-i propunem Chinei un vector deosebit al politicii regionale, indreptat strict spre Sud - spre Taiwan si Hong Kong. Expansiunea in directia sudica compenseaza partial pierderea influentei politice a Chinei la Nord si la Est.

In regiunile estice ale Noului Imperiu, China ar trebui sa se compare la Vest cu Franta si nu cu Anglia, deoarece in raport cu ea Imperiul Eurasiatic va aplica doua criterii - in cazul contracararii active a proiectelor eurasiatice China va fi tratata ca un adversar politic cu toate consecintele ce rezulta din aceasta, iar daca se reuseste crearea simultana in interiorul tarii a unui lobby politic pro-rus si pro-japonez, atunci China devine in perspectiva un participant real, egal in drepturi, la proiectul continental.

Axa Moscova-Tokyo, impreuna cu axa occidentala Moscova-Berlin, va crea un spatiu geopolitic diametral opus modelului principal al ideologilor atlantici, a caror instanta suprema a devenit astazi, “Trilaterala”, “Comisia Tripartita”.

“Comisia Tripartita”, creata de cercurile americane ale varfurilor establishment-ului politic presupune in calitate de o noua configuratie a planetei unificarea strategica a trei zone geopolitice care corespund intocmai celor trei elemente geopolitice din patru despre care s-a vorbit mai sus. Trei parti ale acestei comisii care nazuiesc sa indeplineasca functia de “Guvern Mondial” corespund:

1) zonei americane (SUA, Extremul Occident, atlantismul pur);

2) zonei europene (Europa continentala, Europa Centrala, dar sub egida Frantei si a Angliei nicidecum a Germaniei);

3) zona oceanului Pacific (unita in jurul Japoniei).

In felul acesta “Trilaterala” nazuieste sa construiasca un asemenea model geopolitic in care insasi Eurasia (Rusia) va fi inconjurata, din doua parti, de partenerei geopolitici de nadejde ai SUA, adica trei zone din patru care cuprind regiunile nordice ale planetei ajung sub controlul direct al SUA. Totodata, intre adversarul eurasiatic potential al atlantistilor (Eurasia) si insusi centrul atlantismului (SUA) se afla doua spatii geopolitice de serviciu (Europa si Japonia). Este important de remarcat ca “perestroica” din China de la inceputul anilor ’80 a inceput cu concursul reprezentantilor “comisiei Tripartite” care sperau sa intoarca definitiv China in albia politicii atlantice.

Proiectul eurasiatic propune ceva cu totul diferit de planurile “Trilateralei”. Noul Imperiu este anti-trilateral, este modelul ei invers, rasturnat. Acesta reprezinta unificarea a trei zone geopolitice cu centrul in Rusia, orientate impotriva Americii. Potrivit aceleiasi logici conform careia SUA vor sa mentina Eurasia si Japonia sub controlul lor, intelegand care sunt avantajele strategice pentru puterea americana intr-o asemenea amplasare a fortelor, Rusia, construind Noul Imperiu, trebuie sa tinda cu orice pret, spre crearea unei uniuni strategice durabile cu Europa si Japonia, pentru a ajunge la o stabilitate si la o putere geopolitica proprie si sa garanteze libertatea politica tuturor popoarelor eurasiatice. In principiu, poate fi vorba despre crearea unei “comisii Tripartite” eurasiatice proprii, cu sectiunile rusa, europeana si japoneza, la care vor participa nu politicienii de nuanta atlantica si proamericana, ci liderii intelectuali si politici de orientare nationala care inteleg logica geopolitica a starii actuale de lucruri din lumea intreaga. Totodata, este firesc ca, spre deosebire de “Trilaterala” atlantica, “Comisia Tripartita” eurasiatica sa aiba in calitate de reprezentant principal al Europei un neamt si nu un francez.

Tinand cont de necesitatea strategica a factorului japonez in proiectul eurasiatic, devine absolut clar ca problema restituirii Kurilelor nu este o piedica pentru alianta ruso-japoneza. In cazul insulelor Kurile ca si in cazul regiunii Kaliningrad, noi avem de-a face cu niste simboluri teritoriale ale celui de-al doilea razboi mondial, ale carui aliante si desfasurare au fost un triumf total al atlantistilor, care s-au rafuit cu toti adversarii lor in acelasi timp - prin extenuarea maxima a URSS - (impunandu-i o asemenea pozitie geopolitica ce nu putea sa nu duca decat la o prabusire a “perestroicii”) si ocuparea directa a Europei si Japoniei.

Kurilele sunt amintirea unui macel fratricid absurd si nefiresc al rusilor si japonezilor, a carui uitare este o conditie necesara pentru inflorirea noastra reciproca. Kurilele trebuie retrocedate Japoniei, iar aceasta trebuie sa se realizeze in cadrul procesului general al unei noi organizari a Extremului Orient eurasiatic. Restituirea Kurilelor nu se poate infaptui pastrand actuala repartizare a fortelor politice din Rusia si Japonia. Aceasta tine de resortul politicienilor eurasiatici, de orientare imperiala, care vor fi capabili sa raspunda de adevaratele interese nationale ale propriilor popoare. Insa elita eurasiatica trebuie sa inteleaga de pe acuma necesitatea geopolitica de restituire a Kurilelor.








Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2021 - Toate drepturile rezervate -|