Criza imperiului roman in sec. iii

Criza Imperiului Roman In sec. III

Izvoare: primare: Herodian 8; secundare: Enmannsche Kaisergeschichte, denumirea tehnica data dupa numele savantului german A. Enmann, care, studiind intreaga istorie antica tarzie, a propus reconstituirea unei presupuse istorii imperiale care ar fi stat la baza lui Eutropius, A. Victor, Historiae Augustae etc.; Historia Augusta, din care sunt pierdute vitae al lui Philippus Arabs, Decius, Trebonianus Gallus, Volusianus, Aemilianus, adica pentru a. 244-253, ca si inceputul vitae imparatului Valerianus. Capitolul referitor la cei 30 de tirani contine multe figuri inventate; monede (Mattingly, H. Cohen); inscriptii: ILS 487-611. Din istoriografia moderna, de mentionat sintezele semnate de Besnier, Piganiol, Rémondon, Kornemann etc.

Pentru o caracterizare generala a sec. III sunt nimerite cuvintele lui Christ: 'In intreaga desfasurare a istoriei romane, secolul III d.Hr. apare ca 'valea' dintre doua gigantice valuri ale marii. In timp ce fortele si formele primei parti a Principatului se epuizeaza, apar deja cele ale Antichitatii tarzii, astfel incat se creeaza o noua formatiune istorica ale carei structuri incep sa devina vizibile cu adevarat doar prin considerarea atenta a premiselor lor din sec. III'.

Secolul III mai este denumit si secolul anarhiei militare sau epoca imparatilor soldati. Epoca e marcata pe plan extern de razboiul pe doua fronturi: in Orient, impotriva imperiului neopersan, si in Occident, impotriva germanicilor barbari, aflati in plina miscare. Se remarca si crearea temporara de 'imperii locale' desprinse din Imperiul Roman, de exemplu cele din Gallia si Palmyra.

Un alt fenomen il constituie stagnarea economiei si comertului. Nu trebuie ignorate persecutiile religioase impotriva crestinilor. Cea mai mare nenorocire pentru Imperiul Roman a fost lipsa continuitatii autoritatii supreme. Secolul III a fost dominat de soldatime si generali. Senatul isi pierde importanta, in egala masura Roma si Italia, primatul trecand la provincialii dunareni, care prin ofiterii si soldatii de aici ajung sa joace un rol eminent in Imperiu. Paturile bogate sunt lovite de impovaratoare obligatii, in sarcina lor cazand obligatia incasarilor fiscului, careia comunitatile din care acestea fac parte nu ii mai pot face fata.

Administratia este incapabila sa faca fata situatiei create prin atatea disfunctionalitati. Limes-ul roman, glorificat in timpul lui Hadrianus si Antoninus Pius isi vadeste inutilitatea in fata invaziilor barbare, ceea ce l-a determinat pe Gallienus sa formeze o armata mobila cantonata ca rezerva in nordul Italiei.

Elemente succinte de istorie politica

Numarul imparatilor este impresionant - 22 - in afara celor care nu fusesera recunoscuti in tot Imperiul. Cei mai multi erau ofiteri: Maximinus Thrax (235-238); Gordian I si II; Balbinus si Upienus (imparati senatoriali) - 238; Gordian III (238-244); Phillipus Arabs (244-249), cade in lupta cu Decius (249-251), care are o moarte eroica in lupta cu gotii; Trebonianus Gallus (251-253); Volusianus (251-253); Aemilianus (253); Valerianus (253-260), infrant de Shappur si luat captiv, mort in captivitate; Gallienus (253-268) a domnit singur intre 260-268; Claudius Gothicus (268-270); Quintilius (apr.-mai 270); Aurelianus (270-275); Tacitus (275-276); Probus (276-282); Carus (282-283); Numerianus(283-284); Carinus (283-285); Diocletianus (285-304).

In timpul lui Gallienus, Historia Augusta aminteste de cei 30 de tirani. Se ajunsese la o situatie intr-atat de confuza, incat cetateanul roman nu mai stia care imparat este cel legitim.

In Rasarit, cu toate interventiile energice ale imparatilor, devin curente atacurile barbare, germanicii si carpii atacand si pe mare si pe uscat. In 268, Gallienus acorda germanicului Naulobatus insemnele consulare. Tot in timpul lui, trebuie mentionata evacuarea Daciei. In Apus, alamanii si francii ataca continuu, ultimii reusind sa ajunga cu vasele lor pana in Mauretania.

De notat este ca intre 258-268 apare un 'imperiu local: Postumus creeaza un Imperium Gallicum, dar pastrand mai departe vechile simboluri, Roma aeterna, Pax Augusta, Genius p. Romani. Isi ia titlul de restituitor Galliarum, dar si pe cel de restitutor orbis. Succesorul sau este Tetricus (268-273).

Trebuie, de asemenea, de retinut ca acesti imparati-soldati, desi aflati in lupta pentru tron, se straduie sa nu neglijeze apararea Imperiului, ea fiind un factor esential de legitimare. 'Imperiile locale' din Gallia sau din Palmyra reprezinta, in fond, reactia fortelor regionale impotriva incapacitatii autoritatii centrale de a mai asigura securitatea Imperiului si a locuitorilor lui. Aceste forte locale se mobilizeaza si preiau sarcina apararii frontierelor. Astfel, 'Imperiul Gallic' ii va respinge pe germanici, usurand, cu aceasta, operatiunile armatei imperiale. Astfel, Probus, viitorul imparat, reusete sa reocupe pozitii pe malul drept al Rhinului.

Revenirea partha prin Sassanizi atinge apogeul in a. 260, cand Shappur (cf. 'Res gestae divi Saporis') il infrange si-l captureaza pe nefericitul imparat Valerianus. Este interesant ca revenirea romana in orient s-a produs tot datorita fortelor locale. Odainathos (=Odenathus), un principe din Palmyra, ii infrange pe persi si inainteaza in Mesopotamia cu o armata recrutata de el si organizata dupa modelul persilor. Isi ia titlul de 'rRge al Regilor', restitutor totius Orientis, dupa cum spune o inscriptie din 267. Dupa moartea sa, sotia sa, Zenobia, si fiul sau Vaballathos ocupa Arabia si Egiptul si o parte a Asiei Mici, proclamandu-se Augusta si Augustus.

Aceste 'imperii locale' iau sfarsit prin interventia energica a lui Aurelianus, adoratorul lui Sol Invictus, care in a. 272 ocupa si distruge Palmyra, iar mai apoi primeste capitularea lui Tetricus.

Situatia din Orient se amelioreaza in a. 283, cand Carus obtine succese notabile impotriva sassanidului Vahram II (275-293), ocupand Ktesiphonul si luandu-si titlul de Persicus Maximus et Parthicus Maximus. Drept rezultat al acestor victorii, Imperiul pastreaza provincia Mesopotamia.

In timpul lui Gallienus, au loc schimburi majore in organizarea si conducerea armatei. Senatorii sunt exclusi in favoarea cavalerilor de la marile comandamente militare. Daca inainte de Gallienus, legati legionis, proconules, propraetores, praesides erau doar senatori, de acum incolo cavalerii ajung in fruntea armatei si a provinciilor. In materialul epigrafic, ei apar ca praefecti legionis agentes vice legati si agentes vice praesidis pentru a pastra fictiunea continuarii prezentei senatorilor in aceste demnitati. El creeaza corpuri de cavalerie al caror comandant era cel mai puternic om dupa imparat. Totodata, au fost create rezervele mobile, numite vexillationes, cantonate la Verona si Aquileia, comandate de duces sau praepositi.

Aurelianus mareste numarul acestor corpuri adaugandu-le corpuri de cavalerie grea, cataphracti, clibanarii. Creste numarul germanicilor ca foederati servind in armata romana, fiind evidenta accentuarea barbarizarii. Tot mai putini cetateni romani servesc in armata: armata pierde legatura cu populus Romanus, devenind stat in stat.

De retinut, de asemenea, ca, sub unghi cultural, in vremea lui Gallienus se constata o renastere a hellenismului, ilustrata prin aparitia unui mare si interesant filosof, Plotin.

Nu pot fi trecute sub tacere nici cateva date despre marele imparat, L. Domitius Aurelianus (270-275). In afara construirii acelui celebru murus Aurelianus, desavarsit de catre Probus, se pare ca el a adus sub controlul statului asociatiile profesionale ale mesterilor, asa-numitelor collegia. Tot el a introdus o reforma monetara, care a provocat o violenta rascoala. Aurelianus a incercat sa reformuleze statutul imparatului in cadrul Statului, statut rau zdruncinat de anarhia militara. In inscriptii, Aurelianus este numit deus Aurelianus, mandatar al lui Sol Invictus pe pamant. Astfel, in ILS 583: Herculi Augusto consorti Domini nostri Aurelliani invicti Augusti. Nu trebuie trecut cu vederea ca aceste vederi ale lui Aurelianus, fara ca el sa vrea, au usurat progresul crestinimului. 

Imperiul Roman si crestinismul

In sec. III, raspandirea crestinismului a facut progrese sensibile, patrunzand si in mediile politico-militare. Progresele trebuie intelese prin prisma erodarii vechilor religii si progreselor facute de cultele orientale care sunt tot mai raspandite in Imperiul Roman. Pentru exemplificare, imparatul Aurelianus promova si un henoteism accentuat, adorand pe Sol Invictus, care intrunea atributele lui Sarapis, Baal, Mithras. Aceasta divinitate va fi adorata si de Constantin.

Persecutiile impotriva crestinilor in sec. III au fost intreprinse de catre Valerianus, inlaturate de catre Gallienus si au fost relativ putine in vremea lui Aurelian, pentru a culmina cu persecutiile din timpul lui Diocletianus si daco-romanul Galerius.

Revenind la o concluzie generala privind criza Imperiului din secolul al III-lea si cauzele care au generat-o, trebuie spus ca ele nu trebuie sa fie vazute exclusiv prin prisma factorilor externi. Exista tendinta de a explica criza prin ridicarea neopersana din vremea lui Ardashir si Shappur.

O explicatie care sa incerce sa surprinda toti factorii trebuie sa aiba in vedere si cauzele interne. Este foarte greu de determinat intotdeauna relatiile dintre cauzele interne si externe; daca se face acest lucru, el are doar ratiuni didactice.

In incercarea de a explica aceasta criza, nu trebuie ignorata imposibilitatea de a controla teritoriul de pornire a navalirilor barbare. Aceste mari solicitari militare nu au mai putut fi implinite prin resurse proprii, fapt care a dus la angajarea strainilor, mai cu seama germanici, in armata si, deci, la barbarizarea armatei. Acest fenomen trebuie corelat cu scaderea fortei economice, de unde si imposibilitatea platii soldelor; soldatii se vor 'salariza' singuri prin jefuirea populatiei.

Agresiunile interne si externe au dus la scaderea populatiei, la saracirea ei prin cresterea obligatiilor fiscale, ajungandu-se la deprecierea monedei si cresterea preturilor. De exemplu, o masura de grau costa 7-8 drahme in secolul I si 120.000 de drahme in vremea lui Diocletianus. Scaderea moralului economic al populatiei este vizibil prin tezaurizare. Toate acestea au facut ca Imperiul sa nu-si mai poata apara locuitorii, contribuabilii, in conditiile in care soldatii erau adevaratii stapani ai Imperiului.

Evident ca aceasta situatie a generat si aici, ca si in alte zone, indiferent de spatiu si timp, accentuarea caracterului coercitiv al statului. Bengtson se intreba, pe buna dreptate: 'Cum sa nu-si piarda cetatenii increderea si cum sa nu evite un stat, cum sa se increada in el, daca acesta se purta mai rau decat hotii si talharii care misunau in toata tara ?' O reactie la aceste nenorociri pe capul necajitilor humiliores o reprezinta extinderea patronatului. Pentru a se apara de aceste nevoi, oamenii liberi renuntau la libertate, punandu-se sub protectia celor puternici, impreuna cu persoana si averea ei.

Toate aceste nenorociri influenteaza psihologia colectiva. Crestinii vedeau in toate acestea semnele apropierii Judecatii de Apoi, in timp ce imparatii, e. g. Aurelianus incercau formarea unei noi religii. Ideea de stat roman incepe sa decada. Decade si ideea de civitas, cu toate elementele ei constitutive si, implicit, de responsabilitate civica. Semnificativ este si faptul ca armata romana adopta tactica de lupta a adversarului, ccea ce arata neincrederea in propriile si vechile ei valori, tocmai acelea care au dus-o, odinioara, la cucerirea intregii lumi.

A. Alföldi, studiind numismatica si imagistica Antichitatii tarzii, constata ca se modificase si ideea de imparat roman. Imparatul este imparat prin bunavointa zeilor si apoi a lui Dumnezeu.

Imagistica imperiala si titulatura arata schimbari majore de optica: imparatul-zeu sau imparat prin vointa lui Dumnezeu, aparand cu sceptrul si globul, intitulandu-se pacator orbis, restitutor generis humani, restitutor saeculi etc., totul prefigurand modificarea structurala a ideologiei imperiale, asa cum o vom vedea la Eusebeios din Kaisareia, Vita Constantini Magni.

Totul prefigureaza o noua mentalitate si o noua lume. Consecintele ei pe plan economic, social, politic, mental, ideologic, se vor concretiza in actiunea lui Diocletianus si Constantinus de renovatio Imperi.