Pacea si omenirea – valori sociale universale

PACEA SI OMENIREA – VALORI SOCIALE UNIVERSALE

Fenomenul infractional este un important fenomen social. Savarsirea anumitor fapte contrare valorilor superioare ale societatii, ordinii publice, vietii, drepturilor si intereselor cetatenilor,afecteaza intr-o masura insemnata societatea in ansamblul sau. Membrii oricarei societati manifesta fata de fenomenul infractional o atitudine de respingere, de blamare, iar statul ia masuri de autoprotectie a carei configuratie depinde, in mod direct, de amploarea si caracterul fenomenului, de recrudescenta sau atenuarea acesteia in diferite perioade, ca si de aspectele concrete ale valorilor atinse prin infractiune si care trebuie sa fie protejate[1].

Pacea este conditia esentiala a vietii; de dobandirea, mentinerea si consolidarea ei depind dezvoltarea normala a natiunilor, realizarea obiectivelor de progres si civilizatie ale intregii umanitati.

“Pacea este conduita creatiei, premisa fundamentala a marilor descoperiri ale geniului uman, garantia folosirii lor in scopul propasirii tuturor popoarelor. Numai pacea poate sa asigure omului climatului firesc, necesar al afirmarii si dezvoltarii sale multilaterale. Pacea reprezinta conditia existentei,  a linistii si sigurantei internationale”[2]

Nimic nu pricinuieste pierderi mai mari si mai grele, nimic nu provoaca daune atat de grave omului si statelor, ca incordarea, insecuritatea, nesiguranta zilei de azi si de maine, intr-o lume in care consecintele unei noi conflagratii mondiale sunt estimate, calculate, enuntate in detaliu, cu argumente stiintifice, in lumina ultimelor evolutii pe planul celor mai complexe si complicate cercetari dedicate deliberat distrugerii si pustiirii planetei.

Nesiguranta si insecuritatea au atins parametri nebanuiti vreodata. Astazi, arsenalele nucleare sporesc si se perfectioneaza necontenit. Cursa aberanta a inarmarilor arunca poveri de nesuportat pe umerii popoarelor.

Primejdiile la adresa pacii sunt imense si, din pacate, cu trecerea timpului, tot mai mari. Iar daca noi, oamenii, am facut si facem zilnic calcule cu privire la efectele materiale, economice ale acestei stari tensionale, n-am staruit suficient sau aproape deloc asupra acelora ce se regasesc in viata noastra de zi cu zi, in psihologia popoarelor.

Si, din nou astazi - in conditiile accentuarii incordarii, tensiunii - popoarele, fortele progresiste de pretutindeni, cu constiinta intelege­rii gravitatii situatiei, isi pun, cu si mai mare acuitate si cu toata raspun­derea, problema chezasiilor pacii, construirii unei lumi fara arme, fara razboaie.

Analiza aprofundata a evolutiei relatiilor internationale contemporane, duce la concluzia ca pacea este bunul suprem al omenirii, conditia oricarei creatii si impliniri, premisa majora a civilizatiei umane, un drept firesc, fundamental omului.

Este indiscutabil ca numai in conditii de pace fiecare natiune, fiecare popor, fiecare societate isi vor putea rezolva problemele proprii dupa cum considera ca este mai bine pentru ele si pentru intreaga umanitate. Numai in conditii de pace se vor da garantiile necesare dezvoltarii sociale si materiale, unei vieti libere si demne a popoarelor.

Conceptul pacii - incluzand intelegerea pacii ca un drept fundamental al omului - tine seama de invatamintele trecutului, ca si de complexitatea gravelor pericole ale prezentului si da expresie increderii in capacitatea popoarelor sa determine realizarea aspiratiilor lor vitale. Acest concept implica eliminarea fortei si a amenintarii cu forta, a oricaror practici si tendinte aventuriste, abolirea definitiva a politicii dobandirii sau reimpartirii sferelor de influenta si dominatie, garantarea respectarii neabatute a independentei si libertatii tuturor popoarelor. Dreptul firesc, fundamental al omului, al popoarelor de a trai in pace se realizeaza astazi, nu printr-o diplomatie echivoca, rupta de realitati, ci prin actiune ferma si curaj, prin dezvaluirea adevarului, a intregii complexitati a fenomenelor lumii de azi si prin lupta unita, solidara, a fortelor progresiste de pretutindeni, prin respectarea de catre toti a principiilor noi de relatii internationale, a independentei si suveranitatii tuturor natiunilor, prin infaptuirea dezarmarii, si in primul rand a dezarmarii nucleare, prin extinderea cooperarii si conlucrarii tuturor popoarelor[3].

Istoria demonstreaza ca intotdeauna pacea s-a dobandit cu pretul unor mari eforturi, ca rezultat al luptei si stradaniilor a milioane si milioane de oameni. Mentinerea si consolidarea pacii implica, de regula, confruntarea unor forte opuse - ca expresie a caracterului dialectic al proceselor si fenomenelor subsumate. Acest caracter se amplifica in zilele noastre, ca urmare a deteriorarii vadite a situatiei internationale.

Pacea este definita si inteleasa ca o stare temporara, caracterizata prin absenta razboiului. Aceasta acceptiune a pacii nu exclude ostilitatea latenta, cursa inarmarilor, echilibrul bazat pe forta, mentinerea si proliferarea unor focare de incordare si conflict. In consecinta, pacea nu are un caracter permanent, ea putand fi intrerupta in orice moment ca urmare a faptului ca nu s-au inlaturat cauzele razboiului, confruntarilor violente din viata internationala.

Asadar, pacea si razboiul sunt doua realitati diferite, cu sens diametral opus. Se spune chiar ca, in istoria sa, omenirea nu a cunoscut niciodata o stare de pace deplina. Pacea a ramas mereu o aspiratie, in timp ce razboiul a fost, din pacate, mereu o realitate. Nu de putine ori razboaiele au fost purtate sub pretextul instaurarii pacii. In timpurile moderne se recunoaste chiar dreptul comunitatii internationale de a impune pacea prin mecanisme reglementate de dreptul international si chiar prin operatii militare[4].

Razboaiele, ca stari opuse pacii, pot fi si ele locale, regionale sau mondiale, in functie de aria de extindere si numarul beligerantilor. Tot astfel, razboaie care se poarta intre tari sau grupuri de tari si razboaiele interne sau civile. Se mai face distinctie si intre razboaiele drepte si nedrepte[5].

Din cele mai vechi timpuri s-au recunoscut virtutile pacii ca stare normala de convietuire intre oameni si intre colectivitatile mari de oameni organizate in principal pe criterii nationale.

Treptat pacea ca stare de coexistenta fireasca intre oameni si natiuni, ca si omenirea au devenit valori sociale, universal recunoscute. Concomitent, pe plan international au fost concepute si instituite mecanisme cu ajutorul carora sa fie salvgardata pacea si sa fie protejata omenirea impotriva atrocitatilor pe care razboaiele le genereaza[6]. In contextul acestor instrumente si mecanisme, cele de natura juridica, inclusiv cele penale, au un rol deosebit de important, dupa cum va reiesi din continutul lucrarii.