Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica




Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Abuzul de incredere



Abuzul de incredere


Abuzul de incredere

1. Continutul legal

Abuzul de incredere este reglementat de art. 213 C.pen. si consta in insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau dispunerea de acel bun pe nedrept, ori refuzul de a‑l restitui.

De esenta abuzului de incredere este tocmai comportarea incorecta, abuziva, si pagu­bitoare a celui care detine un bun ce i‑a fost incredintat de altul pentru a‑l pastra sau pentru a‑i da o anumita intrebuintare; acesta, in dispretul increderii ce i s‑a acordat, trece acel bun in propria sa stapanire.

Pericolul pe care il prezinta aceasta infractiune consta in faptul ca loveste in acel minim de incredere si de probitate care trebuie sa existe in raporturile patrimoniale dintre membrii colectivitatii, incredere si probitate fara de care valorile sociale de ordin patrimonial nu s‑ar putea forma si consolida.

Devenind detentor al bunului, faptuitorul interverteste in mod abuziv aceasta deten­tie intr‑o stapanire deplina, comportandu‑se ca si cum ar fi proprietarul acelui bun, abuzand astfel de increderea celui care i l‑a incredintat[1].

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de relatiile socia­le de ordin patrimonial a caror dezvoltare implica o anumita incredere pe care participantii trebuie sa si‑o acorde unii altora, si fara de care nu sunt posibile relatii sociale patrimoniale normale.




b) Obiectul material. Abuzul de incredere are ca obiect material bunul mobil al altuia, detinut cu orice titlu de catre faptuitor si pe care prin intervertirea titlului acesta si l‑a insusit ori a dispus de el.

Pot constitui obiect material al infractiunii bunurile imobile prin destinatia lor (de exemplu, animalele pentru munca campului, utilajele, agregatele de munca cu utili­zari specifice agriculturii, bunurile mobile prin incorporare (de exemplu, tiglele, ulu­ci­le, tevile, recoltele, arborii de paduri – a se vedea enumerarea facuta in art. 462‑464 C. civ.)[2].

De asemenea, sunt asimilate bunului mobil inscrisurile[3] de orice fel daca au fost incredintate faptuitorului pentru a fi vandute sau pentru achizitionarea altui bun; banii obtinuti prin vanzarea acestuia sau bunul achizitionat constituie obiect material al infractiunii .

Pentru ca bunul mobil sa fie obiect al abuzului de incredere, trebuie ca in momentul savarsirii faptei acesta sa apartina altuia. Poate constitui obiect material al abuzului de incredere si bunul asupra caruia faptuitorul are numai un drept de coproprietate, daca acel bun este indivizibil, sau plusul care depaseste cota‑parte care ii apartine in cazul unui bun individual. De aceea, constituie abuz de incredere fapta unuia dintre soti de a‑si insusi sau de a dispune pe nedrept de un bun comun aflat in detentia sa exclusiva sau fapta unui concubin de a insusi din domiciliu comun un bun coproprietate a concubinilor[5]. In cazul bunurilor proprietate comuna a sotilor, pentru a fi incidente dispozitiile art. 213 C.pen., in momentul savarsirii infractiunii, bunul trebuie sa se afle in detentia exclusiva a faptuitorului. De exemplu, comite aceasta infractiune unul dintre soti care, avand in posesia sa exclusiva autoturismul pro­prietate comuna a sotilor il vinde altei persoane. Vanzarea fiind un act de dispozitie se realizeaza continutul infractiunii de abuz de incredere. In Codul familiei se prevede ca, in ceea ce priveste bunurile mobile, actele de dispozitie pot fi facute de un sot, consimtamantul celuilalt fiind prezumat numai daca actul de dispozitie este in interesul ambilor soti. Ori in situatia descrisa, actul de dispozitie profitand in exclusivitate unuia dintre soti, in mod corect se va proceda la incadrarea faptei ca abuz de incredere.

Bunul mobil apartinand altuia trebuie sa fie detinut de faptuitor cu orice titlu. Daca bunul nu este detinut de faptuitor, ci se afla in detentia altuia ori este un bun iesit fara voie din detinerea unei persoane, insusirea acestuia nu constituie infractiu­nea de abuz de incredere, ci infractiunea de furt, sau eventual, de insusire a bunului gasit. Daca faptuitorul are un simplu contact material cu bunul si il insuseste se va retine infractiunea de furt. Intr‑o speta instanta l‑a condamnat pe inculpat pentru infrac­tiunea de furt calificat, retinand ca i‑a cerut partii vatamate sa‑i arate un inel, dispa­rand din bar imediat ce a intrat in posesia acestuia. Din modul cum a procedat inculpatul, parasind barul imediat ce partea vatamata i‑a inmanat inelul pentru a‑l vedea, rezulta ca acesta s‑a hotarat sa‑si insuseasca bunul inca inainte de a intra in posesia lui[6].

Prin ,,bun detinut cu orice titlu” se intelege situatia in care faptuitorul detine bunul in virtutea unui raport juridic patrimonial, in baza caruia are fie obligatia de a‑l pastra si conserva, fie de a‑l folosi in anumite conditii, de pilda bunul i‑a fost dat in gaj, in depozit, pentru transport ori i‑a fost imprumutat.

Abuzul de incredere este exclus in cazul in care nu exista un raport juridic care sa confere detentia asupra bunului, faptuitorul aflandu‑se numai in situatia de a efectua anumite operatii asupra bunului sau de a veghea asupra acestuia.

O problema destul de dezbatuta este aceea daca nerestituirea unei sume de bani, obiect al unui contract de imprumut de consumatie poate fi calificata ca abuz de incre­­dere sau nu. Ne referim la aceasta situatie, deoarece in fata instantelor de judecata se ridica tot mai frecvent problema incadrarii juridice a unor astfel de fapte. Aceasta chestiune a format de altfel si obiectul discutiilor purtate in trecut cu ocazia adoptarii Codului penal din 1936. Potrivit opiniei exprimate cu acel prilej fapta nu constituie abuz de incredere, dar nicio alta infractiune.

Afirmam acest lucru avand in vedere ca abuzul de incredere presupune ca acela care detine un bun sa nu aiba vreun drept de dispozitie cu privire la acel bun, ori in cazul imprumutului de bani, imprumutatul are dreptul sa foloseasca acesti bani dupa cum doreste, bineinteles cu obligatia restituirii la termen, din momentul incheierii contractului si primirii banilor el devenind proprietarul acestora. Nerestituirea sumei de bani constituie un litigiu civil, care va fi rezolvat conform regulilor specifice drep­tului civil si procesual civil. Aceeasi solutie este sustinuta si in literatura de specia­litate afirmandu‑se ca in astfel de cazuri banii sunt bunuri consumptibile iar prin contractul – imprumutul de consumatie – incheiat acestia devin proprietatea impru­mu­tatului. In astfel de cazuri se impune, dupa caz, scoaterea de sub urmarire penala sau achitarea in temeiul art. 10 lit. d) C.proc.pen. (faptei ii lipseste un element constitutiv al infractiunii) deoarece banii nu sunt detinuti cu un titlu ci ei devin pro­prie­tatea autorului. In alte cazuri refuzul restituirii unei sume de bani poate constitui infractiunea de abuz de incredere daca acestia sunt detinuti cu un titlu (contract de depozit al unei sume de bani)[7].

Pentru toate situatiile asemanatoare cu cea descrisa, doctrina penala a instituit o regula general valabila, conform carora nu va fi savarsita infractiunea de abuz de incre­dere atunci cand in temeiul raportului juridic existent intre parti detinatorul bunu­lui este indreptatit sa dispuna de bun, sa si‑l insuseasca ori sa refuze restituirea[8].

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ. Autor al infractiunii de abuz de incre­dere este totdeauna persoana care detine cu orice titlu un bun mobil al altuia si trans­forma in mod abuziv calitatea de detinator al bunului in cea de pretins pro­prietar.

In practica judiciara mai veche s‑a decis ca fapta vanzatorului de la o societate comerciala cu capital de stat, privat sau mixt de a‑si insusi banii rezultati din vanzarea bunurilor ce i‑au fost incredintate, constituie abuz de incredere. Se afirma ca „reprezinta un abuz de incredere, faptul aceluia care isi insuseste sumele incasate drept pret al vanzarii unor marfuri ce‑i fusesera incredintate cu insarcinarea de a le vinde si a primi pretul”[9], deci in anumite situatii subiectul activ poate avea o anumita calitate.

Intr‑o speta s‑a retinut ca in baza unei conventii civile pentru prestari de servicii, inculpatul si‑a desfasurat activitatea la SC „AT” SRL, avand ca atributii incasarea sumelor rezultate din vanzarea marfurilor catre diferiti beneficiari si depunerea lor la casieria societatii. Se sustine ca inculpatul avea calitatea de gestionar al acestor bani iar prin insusirea, din gestiune, a sumei de 51.883.825 lei, reprezentand contrava­loarea marfurilor in numele societatii angajatoare, imprejurare recunoscuta de incul­pat, acesta a comis infractiunea de delapidare in forma simpla[10].

Dimpotriva, intr‑o alta speta[11] instanta a retinut ca inculpatul a fost angajat ca mer­ceolog la o societate comerciala, pe baza unui contract de prestari de servicii, potrivit caruia avea obligatia sa achizitioneze produse pentru plata carora ridica sumele necesare de la casierie. In perioada iulie‑septembrie 1999, inculpatul a ridicat de la casieria societatii 10.000 DM si suma de 14.452.585 de lei pentru plata unor marfuri si cheltuieli de deplasare, bani pe care i‑a folosit in interesul sau. Din actele dosarului rezulta ca intre societatea comerciala si inculpat a intervenit un contract civil de prestari de servicii, pe baza caruia executantul – inculpatul – s‑a obligat sa achizitio­neze pentru societate metale neferoase, activitate pentru care i s‑a fixat un onorariu. Pe baza acestui contract, inculpatul a primit mai multe sume de bani, dintre care pe unele si le‑a insusit, asa cum au retinut instantele.


Inculpatul nu si‑a insusit banii in calitate de gestionar al acestora, de salariat sau functionar cu atributii de gestiune, ci in baza unui contract civil de prestari de servicii, in baza caruia a dobandit detentia juridica a acelor sume. Devenit detinator al bunului, faptuitorul interverteste in mod abuziv detentia intr‑o stapanire deplina, se comporta ca si cum ar fi proprietarul acelui bun, abuzand de increderea celui care i l‑a incredintat.

In cazul de fata, inculpatul a dispus pe nedrept, in interesul sau, de banii ce i‑au fost incredintati pentru achizitionarea unor marfuri si efectuarea altor activitati. Ca atare, fapta savarsita de inculpat constituie infractiunea de abuz de incredere preva­zuta de art. 213 C.pen.

Participatia penala este posibila in oricare din formele sale.

b) Subiect pasiv este persoana fizica sau juridica privata ori publica de la care autorul a primit, cu un anumit titlu, un bun mobil pe care l‑a insusit.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material se poate realiza printr‑una din urma­toa­rele actiuni: insusirea bunului, dispunerea pe nedrept de acel bun sau refuzul de a‑l restitui.

In cazul in care faptuitorul detine mai multe bunuri ale aceleiasi persoane, daca isi insuseste unele dintre acestea, dispune de altele sau refuza sa le restituie, el va comite o singura infractiune. Prin expresia „insusirea unui bun mobil al altuia” folosita in art. 213 C.pen. se intelege luarea acelui bun in stapanire de catre faptuitor care, desi este numai detinator al bunului, se comporta fata de acesta ca si cand ar avea calitatea de proprietar. Insusirea are un caracter abuziv, deoarece se efectueaza asupra bunului apartinand altei persoane.

A dispune pe nedrept de un bun presupune a efectua acte de dispozitie pe care, potrivit titlului detinatorul nu avea dreptul sa le faca. Nu va exista infractiune in situatia in care, detentorul bunului dispune de acel bun, iar in actul juridic prin care s‑a transmis detentia, nu se interzicea acest lucru. Intr‑o speta s‑a retinut ca inculpa­tului, in calitate de paznic al unei societati comerciale ce avea ca obiect de activitate repararea autoturismelor, i s‑au inmanat cheile masinii partii vatamate, de catre un alt angajat al societatii comerciale, comunicandu‑i‑se ca partea vatamata urmeaza sa vina in acea zi sa‑si ridice masina. Inculpatul s‑a urcat la volanul masinii partii vatamate si s‑a deplasat cu aceasta in localitatea Ineu de Arad, de unde intorcandu‑se, a predat masina partii vatamate. Inculpatul nu a sustras masina partii vatamate, ci doar a depasit limitele contractului de depozit convenit de societatea comerciala, al carei angajat este inculpatul, cu partea vatamata, infractiunea comisa fiind cea preva­zuta de art. 213 C.pen., si nu furt de folosinta. Este cert ca inculpatul a ajuns in pose­sia cheilor masinii (ce semnifica insasi posesia masinii) in mod legal, i‑au fost incredintate de un alt angajat al societatii comerciale al carei paznic era inculpatul. Asa fiind, chiar avand calitatea de detentor precar al autoturismului, inculpatul depasind acest mandat, nu se poate retine in sarcina sa savarsirea infractiunii de furt, lipsind tocmai elementul esential al luarii fara consimtamantul proprietarului a cheilor masinii si implicit a masinii[12].

Dimpotriva, intr‑o alta speta inculpatii au fost condamnati pentru comiterea infractiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 alin. (4), art. 209 lit. a) si g) C.pen. si nu pentru abuz de incredere. Instanta a stabilit ca inculpatii, la data de 6 februarie 1998, in calitate de mecanici auto la SC „C.T.” SRL Cluj au luat cheile de la un autoturism lasat societatii pentru efectuarea unor reparatii, au iesit cu acesta in oras conducandu‑l pe mai multe strazi, iar la un moment dat, fiind implicati intr‑un accident de circulatie, l‑au abandonat. Din probele de la dosar rezulta fara dubiu ca inculpatii, luand autoturismul incredintat societatii pentru efectuarea unor reparatii de catre o persoana fizica, in lipsa sefului atelierului si fara consimtamantul acestuia, prin patrunderea pe ascuns in birou, pe timp de noapte, au avut in mod evident repre­zentarea ca iau autoturismul impotriva vointei detinatorului lui; este vadit ca, proce­dand in modul aratat, inculpatii au actionat cu intentia de a‑si insusi pe nedrept folosinta autoturismului si a‑l trece in proprietatea lor exclusiva.

Acelasi probatoriu releva ca niciun moment autoturismul luat de cei doi inculpati nu le‑a fost incredintat pentru efectuarea niciunei lucrari in cadrul atelierului, astfel ca pe nedrept si‑au insusit vehiculul din posesia sau detentia unitatii, fara consimta­mantul partii vatamate, fapta avand un caracter nelegitim[13].

Refuzul de restituire consta in manifestarea de vointa a faptuitorului de a nu inapoia bunul care i‑a fost incredintat si de a‑l retine pentru sine; actul constituie un abuz din partea detinatorului.

Refuzul restituirii poate fi, pe de o parte, expres atunci cand faptuitorul declara explicit ca nu intelege sa restituie bunul, iar pe de alta parte, implicit, cand fara a exista o declaratie expresa a faptuitorului, refuzul rezulta din manifestarea acestuia (de exemplu, faptuitorul sustine neadevarat ca bunul s‑a furat, distrus etc.).

Pentru existenta infractiunii de abuz de incredere prin refuzul restituirii bunului este necesar ca acest refuz sa fie nejustificat[14], sa se intemeieze pe intentia fap­tui­torului de a‑l insusi; aceasta nu presupune si efectuarea unui act de dispozitie asupra bunului, intrucat simplul refuz neintemeiat este suficient .

Refuzul intotdeauna presupune in mod normal o cerere de restituire. Cererea de restituire trebuie sa fie adresata la data scadentei, iar lipsa unei asemenea cereri, urmata de refuzul detentorului de a inapoia bunul nu poate angaja raspunde­rea penala a acestuia. Cererea de restituire trebuie sa fie adresata celui ce detine bunul de catre persoana ori persoanele indreptatite (proprietarul bunului, mandatarul sau de acela de la care detentorul a primit bunul) si nu de o alta persoana care pretinde un drept asupra bunului respectiv[16]. Refuzul de a restitui bunul trebuie sa fie o manifestare certa, o simpla intarziere, amanare de scurta durata, invocarea unor obiectii serioase nu echivaleaza cu un refuz .

Oferirea unei restituiri partiale sau numai a bunului, fara fructele cuvenite, va constitui un refuz de a restitui diferenta retinuta pe nedrept. Intr‑o speta s‑a retinut infractiunea de abuz de incredere in sarcina inculpatei, stabilindu‑se ca partea vata­mata a incredintat acesteia un lantisor din aur pentru a‑l purta in local pe timpul petre­cerii si ca apoi a refuzat sa‑l restituie[18].

b) Urmarea imediata. Actiunea care constituie elementul material al infractiunii de abuz de incredere trebuie sa aiba ca urmare imediata modificarea situatiei bunului si crearea unei situatii contrare celei care ar fi trebuit sa existe daca nu ar fi fost in­calcata in mod abuziv increderea acordata faptuitorului[19]. Subiectul pasiv nu mai poate sa‑si exercite drepturile asupra bunului care ii apartine.



Prin schimbarea situatiei bunului se produce, pe cale de consecinta, si un preju­diciu material persoanei fizice sau juridice private ori publice. Urmarea imediata nu trebuie confundata cu prejudiciul, care este subsecvent producerii consecintelor men­tio­nate, adica schimbarea situatiei bunurilor materiale. Pentru existenta infractiu­nii este suficienta numai urmarea imediata, de aceea acoperirea ulterioara a prejudi­ciu­lui sau chiar anticipata nu inlatura existenta infractiunii. De asemenea, nu are relevanta pentru existenta infractiunii daca faptuitorul a obtinut sau nu vreun profit din comi­terea infractiunii.

c) Legatura de cauzalitate. Intre actiunile incriminate si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate; aceasta rezulta implicit din savarsirea actiunilor descrise in norma de incriminare.

B. Latura subiectiva. Elementul subiectiv al infractiunii de abuz de incredere il for­mea­za intentia sub ambele modalitati (directa sau indirecta); faptuitorul prevede, urmareste sau accepta ca prin actiunile sale abuzive, sa‑l puna pe proprietarul bunu­lui in imposibilitatea de a‑si exercita drepturile privitoare la acel bun si sa‑i produca in acest mod o paguba. Mobilul sau scopul nu au relevanta in realizarea laturii subiec­tive; de ele se va tine seama la individualizarea pedepsei.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Desi infractiunea de abuz de incredere este susceptibila de toate for­mele imperfecte, legea nu pedepseste nici actele pregatitoare, nici tentativa la in­frac­tiune. Infractiunea de abuz de incredere este o infractiune instantanee, consumarea ei are loc odata cu executarea in intregime a oricareia dintre actiunile ce formeaza elementul material.

In modalitatea refuzului de restituire, practica judiciara a decis ca aceasta infrac­tiune se consuma odata cu refuzul nejustificat de restituire a bunului.

Asa cum am mai precizat, daca in contractul de depozit, gaj etc. sau in orice alt contract care a transmis detentia bunului, se prevede o data de restituire, cererea facuta pana la acea data neavand temei legal, orice refuz de restituire nu va avea caracter ilicit. Dupa primul act prin care faptuitorul refuza sa predea, sa restituie bunul, infractiunea se consuma, repetarea ulterioara a refuzului fiind lipsita de rele­vanta.

Daca in urma solicitarii bunului imprumutat partile au convenit asupra unei date de restituire, consumarea are loc la expirarea termenului astfel stabilit[20]; simpla neresti­­tuire a bunului la termen nu echivaleaza cu consumarea infractiunii .

Intrucat abuzul de incredere este o infractiune intentionata si susceptibila de repetabilitate, ea se poate comite si in forma continuata; in acest caz, epuizarea are loc odata cu savarsirea ultimului act din componenta activitatii infractionale.

B. Modalitati. Abuzul de incredere se poate realiza prin mai multe modalitati nor­mative, si anume: insusirea bunului altuia, dispunerea pe nedrept de un asemenea bun, ori refuzul de a‑l restitui, ca si printr‑o varietate de modalitati faptice determi­nate de natura relatiilor juridice dintre detinatorul bunului si persoana care i l‑a incredintat, de specificul bunului mobil detinut ori de sarcinile care revin celui caruia i s‑a incredintat bunul altuia.

C. Sanctiuni. Abuzul de incredere se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amenda.

In legatura cu punerea in miscare a actiunii penale s‑a decis ca aceasta se poate face la plangere prealabila si in situatia cand bunul apartine in tot sau in parte pro­prietatii private a statului. De fapt, o asemenea concluzie se desprinde si din inter­pretarea art. 41 alin. (2) din Constitutie [art. 44 alin. (2) dupa revizuire] care stabi­leste acelasi regim juridic si aceeasi ocrotire a proprietatii private, ca si domeniului privat al proprietatii statului.

In acest sens, s‑a admis exceptia de neconstitutionalitate si s‑a constatat ca dispo­zitia „cu exceptia cazului cand acesta este in parte sau in intregime al statului” preva­zuta la art. 213 alin. (2) C.pen. este neconstitutionala[22].

Potrivit art. 90 C.pen., daca prin comiterea infractiunii de abuz de incredere s‑a pro­dus o paguba ce nu depaseste 10 lei si sunt indeplinite si celelalte conditii, instanta de judecata poate dispune inlocuirea raspunderii penale cu raspunderea care atrage o sanctiune cu caracter administrativ.

Potrivit art. 711 alin. (2) C.pen. persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5.000 si 600.000 lei.




A se vedea Gh. Voinea, Abuz de incredere. Gestiune frauduloasa. Prezentare compa­rativa, R.D.P. nr. 3/1995, p. 73.

A se vedea V. Dongoroz si colab., op. cit., p. 508.

Ibidem, p. 509.

C.S.J., sectia penala, decizia nr. 3286/1999, Dreptul nr. 2/2001, p. 222.

Trib. Suprem, sectia penala, decizia nr. 2593/1974, R.R.D. nr. 3/1973, p. 62.

C.A. Suceava, sectia penala, decizia nr. 9/2001, Legis – baza de date.

A se vedea Gh. Voinea, Abuzul de incredere. Nerestituirea sumelor de bani date cu titlu de imprumut, Dreptul nr. 3/2006, p. 165‑168.

Idem, Abuzul de incredere, gestiune frauduloasa, prezentare comparativa, R.D.P.
nr. 3/1995, p. 73.

Cas. II pen. italiana, 2 mai 1923 in Codul penal Carol al II‑lea, R.D.P. nr. 3/1995, p. 76.

C.S.J., sectia penala, decizia nr. 167/2003, Legis – baza de date.

C.S.J., sectia penala, decizia nr. 3502/2002, Legis – baza de date.

C.A. Oradea, sectia penala, decizia nr. 2/R/2000, Legis – baza de date.

C.A. Cluj, sectia penala, decizia nr. 50/2000, Legis – baza de date.

A se vedea Decizia de indrumare nr. 9/1961, a Plenului Trib. Suprem, C.D. 1961,
p. 61‑62.

A se vedea Gh. Voinea, Abuzul de incredere. Nerestituirea sumelor de bani cu titlu de imprumut, Dreptul nr. 3/2006, p. 165.

Trib. Suprem, sectia penala, decizia nr. 2534/1983, R.R.D. nr. 8/1984, p. 65; T.M.B., sectia a II‑a penala, decizia nr. 2167/1984, R.R.D. nr. 3/1986, p. 77.

A se vedea D. Lucinescu, Codul penal comentat si adnotat, op. cit., p. 350.

I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 534/2004, Legis – baza de date.

A se vedea V. Dongoroz si colab., op. cit., vol. I, p. 512.

Trib. jud. Sibiu, decizia penala nr. 477/1981, R.R.D. nr. 6/1982, p. 80 cu nota de
G. Kovacs.

T.M.B., sectia a II‑a penala, decizia nr. 2316/1984, Repertoriu alfabetic de practica judi­ciara in materie penala pe anii 1981/1985, p. 9.

Curtea Constitutionala, decizia nr. 177/1998 (M. Of. nr. 77 din 24 februarie1999).







Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|

Drept



Legislatie

Referate pe aceeasi tema


Continutul contractului individual de munca - clauza de neconcurenta
Arestarea nelegala si cercetarea abuziva
Nedenuntarea unor infractiuni
Perchezitia in Statele Unite ale Americii
Contratul normativ - actul normativ
Viciile de consimtamant - eroarea
Jurisdictii nationale si internationale
Efectele nulitatii casatoriei
Organe infiintate
Dreptul constitutional



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.