Amenintarea

Amenintarea

1. Continutul legal

Potrivit art. 193 C.pen., infractiunea consta in fapta de a ameninta o persoana cu savarsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare indreptate impotriva ei, a sotului ori a unei rude apropiate, daca este de natura sa alarmeze.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de valorile so­ciale a caror existenta este legata de libertatea psihica a persoanei. Libertatea indivi­dului de a se comporta dupa vointa sa si fara a fi constrans in vreun fel are o mare importanta pentru existenta individului in statul de drept. Faptele de amenintare creeaza o stare de temere, de neliniste persoanei amenintate, impiedicand‑o sa‑si desfasoare in bune conditii activitatea obisnuita.

b) Infractiunea de amenintare nu are obiect material.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii nu este determinat de lege, putand fi orice persoana; fapta poate fi comisa si in participatie, sub toate for­mele sale.

b) Subiectul pasiv este persoana amenintata cu savarsirea unui rau privitor la persoana sa, a sotului sau a unei rude apropiate. Subiect pasiv poate fi orice persoana care este in masura sa‑si dea seama ca este supusa unei forme de constrangere psihica, careia i se lezeaza libertatea morala, libertatea psihica.

Atat in doctrina, cat si in practica judiciara s‑a apreciat ca nou‑nascutul, bolnavul in stare de coma ori cel care, din cauza starii psihice, nu‑si poate da seama ce se petrece in jurul sau, cel aflat in stare de betie completa, nu sunt susceptibili de a fi ame­nintati, neavand capacitatea de a percepe efectul psihic al amenintarii.[1]

Nu exista cerinte speciale privitoare la locul si timpul savarsirii infractiunii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Infractiunea se savarseste sub aspectul elementului mate­rial al laturii obiective, printr‑o actiune de amenintare a unei persoane, de insuflare a temerii ca victima va fi supusa unui pericol sau ca sotul ori o ruda apropiata vor suferi un rau. Aceasta actiune poate fi savarsita direct, prin orice mijloace de comu­nicare: cuvinte, gesturi, fapte etc. sau indirect, adica printr‑o terta persoana. In fiecare situatie, actiunea de amenintare, pentru a avea relevanta penala, trebuie sa aiba ca obiect savarsirea unei infractiuni, oricare ar fi aceasta, sau a unei fapte pagubitoare, indiferent de gravitate. Infractiunea sau fapta cu care se ameninta poate fi indreptata nu numai impotriva celui amenintat, dar si a sotului sau a unei rude apropiate. Calitatea de sot trebuie sa existe in momentul proferarii amenintarii, iar nu la data judecatii. Prin rude apropiate se inteleg ascendentii, descendentii, fratii, surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin infiere, potrivit legii, astfel de rude (art. 149 C.pen.). Nu intereseaza daca amenintarea este neconditionata sau condi­tionata; este suficient sa fi fost obiectiv credibila si serioasa, susceptibila de a alarma victima, de a‑i produce o temere serioasa. Infractiunea subzista chiar daca subiectiv, victima n‑a fost alarmata, nu a avut un sentiment de teama.

Daca din atitudinea faptuitorului nu rezulta cu nimic ca acesta va trece la infap­tuirea amenintarii sau daca amenintarea, in mod obiectiv, nu poate fi realizata, fapta nu este de natura sa alarmeze[2]. Exista, de pilda, infractiunea de amenintare daca incul­patul a amenintat victima cu moartea, aratandu‑i un cutit si spunandu‑i ca o va omori, fara a trece, desigur, la punerea in executare a acestei intentii (in acest caz, ar fi fost tentativa de omor ). Nu exista infractiune atunci cand se ameninta cu rea­lizarea unui drept sau cu folosirea unei cai legale . Daca amenintarea se refera la savarsirea unei infractiuni si acea infractiune este comisa imediat, atunci infractiunea de amenintare este absorbita in infractiunea la care s‑a referit. Daca faptul cu care este amenintata victima se va produce mult mai tarziu, devine indoielnic ca ar putea constitui o temere pentru aceasta . Aptitudinea amenintarii de a alarma se stabileste in raport cu toate imprejurarile care pot produce celui amenintat starea de temere, inclusiv cu particularitatile sale de ordin subiectiv .

b) Urmarea imediata consta in insasi savarsirea actiunii de amenintare si in crearea, prin aceasta, a unei stari de alarmare a victimei.

c) Intre actiunea faptuitorului si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de amenintare se savarseste cu intentie directa sau indirecta. In cazul amenintarii cu savarsirea unei infractiuni, nu are relevanta daca faptuitorul a luat sau nu hotararea de a comite acea infractiune; este suficient ca faptuitorul sa fi avut reprezentarea ca prin fapta comisa va provoca victimei o stare de neliniste, ca o va alarma si urmareste sau accepta posibilitatea producerii acestei urmari. Exprimarea unor cuvinte din culpa, susceptibile de a fi interpretate de o per­soana ca alarmante pentru ea, nu constituie infractiune.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunea se consuma in momentul cand, ca urmare a actiunii fap­tuitorului, s‑a produs cerinta legala, anume starea de temere victimei. Tentativa, desi posibila, nu se pedepseste.

In ipoteza in care amenintarea reprezinta elementul constitutiv al unei infractiuni complexe (de pilda, in cazul infractiunii de talharie, santaj, ultraj etc.) ori o cir­cumstanta agravanta a altei infractiuni [de exemplu, in cazul infractiunii prevazute de art. 271 alin. (3) C.pen.], ea va fi absorbita in continutul acesteia. Cu alte cuvinte, infrac­tiunea de amenintare se absoarbe in infractiunea pe care autorul urmareste sa o reali­zeze prin amenintare.

B. Modalitati. Fapta de amenintare este incriminata sub doua modalitati nor­mative: amenintarea cu savarsirea unei infractiuni si amenintarea cu savarsirea unei fapte paguboase. Fiecare din modalitatile normative aratate poate sa‑si exprime o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Infractiunea de amenintare se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la un an sau cu amenda, fara ca pedeapsa aplicata sa poata depasi sanctiunea preva­zuta de lege pentru infractiunea care a format obiectul amenintarii.

Actiunea penala este promovata numai la plangerea prealabila a persoanei vata­mate, iar impacarea partilor inlatura raspunderea penala.