Darea de mita

Darea de mita

1. Continutul legal

Potrivit art. 255 C.pen. darea de mita consta in promisiunea, ofe­rirea sau darea de bani sau alte foloase, in modurile si scopurile aratate in art. 254.

Din continutul normei de incriminare rezulta ca darea de mita este fapta aceluia care, pentru a determina un functionar public sau functionar sa indeplineasca, sa nu indeplineasca sau sa intarzie indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu, ori sa faca un act contrar acestor indatoriri, ii promite, ofera sau da, direct sau indirect, bani sau alte foloase care nu i se cuvin.

In ceea ce priveste structura incriminarii, observam ca art. 255 C.pen. nu prevede decat actiunile ce realizeaza elementul material al infractiunii, facand trimitere, pentru desemnarea modurilor in care se poate savarsi fapta si a scopurilor in vederea carora are loc mituirea functionarului, la dispozitiile din art. 254 C.pen.

Ratiunea incriminarii darii de mita consta in necesitatea combaterii faptelor care aduc atingere relatiilor sociale cu privire la desfasurarea serviciului. Cerand functio­na­rilor publici sau functionarilor corectitudine si probitate in indeplinirea indatori­rilor de serviciu, legea asigura acestora, in acelasi timp, o protectie eficienta impo­triva actelor de corupere la care ar putea fi expusi[1].

Prin combaterea actiunilor de corupere incercate sau savarsite de persoane parti­culare, se realizeaza o diminuare a sferei coruptiei active si, implicit, a sferei corup­tiei pasive[2]. Prin Legea nr. 78/2000, infractiunea de dare de mita a cunoscut unele modificari. Practic, prin Legea nr. 78/2000 s‑a extins aria de reglementare si la alte situatii. Potrivit art. 7 alin. (2), daca fapta de dare de mita a fost savarsita fata de o persoana care, potrivit legii, are atributii de constatare sau de sanctionare a contra­ventiilor ori de constatare, urmarire sau judecare a infractiunilor, sau fata de un func­tio­nar cu atributii de control, maximul pedepsei prevazute in art. 255 C.pen. se majo­reaza cu 2 ani. Mai trebuie sa precizam faptul ca art. 8 si 9 din lege sunt aplicabile infractiunii de dare de mita . De asemenea, potrivit art. 8², infractiunea de dare de mita este mai grava si are urmatorul continut legal: ,,promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui functionar al unui stat strain sau al unei organizatii publice internationale, pentru a indeplini sau a nu indeplini un act privitor la indatoririle sale de serviciu, in scopul obtinerii unui folos necuvenit in cadrul operatiunilor economice internationale, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 7 ani." Se observa ca legiuitorul, in acest caz, a urmarit sa alinieze legislatia romana in domeniul coruptiei la prevederile Conventiei penale privind coruptia .

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale a caror formare si dezvoltare nu ar fi posibila fara asigurarea unei comportari cinstite, loiale, din partea functionarilor in exercitarea atributiilor de serviciu si fara comba­terea actiunilor de corupere incercate ori savarsite de persoane rau intentionate, care cauta sa‑si rezolve in acest mod interesele, punand in pericol bunul mers al altor persoane juridice private sau publice.

b) Obiectul material. Infractiunea de dare de mita nu are obiect material.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ nemijlocit al infractiunii de dare de mita nu este determinat, putand fi orice persoana care in­deplineste conditiile generale cerute de lege subiectului unei infractiuni.

Darea de mita poate fi comisa si de un functionar; dar, in acest caz, el apare, in raport cu functia pe care o indeplineste functionarul mituit, ca o persoana particulara.

In legatura cu participatia penala, la infractiunea de dare de mita se impun unele precizari. In primul rand, atata timp cat in sistemul Codului penal darea si luarea de mita sunt doua infractiuni distincte, fiecare cu subiect activ (autor) propriu, mitui­torul trebuie socotit totdeauna ca autor al infractiunii de dare de mita, si nu ca insti­gator sau complice la infractiunea corelativa de luare de mita, dupa cum functionarul mituit va fi totdeauna considerat autor al infractiunii de luare de mita, si nu instigator sau complice la darea de mita. Calitatea de autor al celor doua infractiuni corelative exclude pentru persoana respectiva posibilitatea de a fi socotita, in acelasi timp, si participant, sub orice forma, la cealalta infractiune. In al doilea rand, se impune preci­zarea ca, in cazul darii de mita, fapta poate fi comisa de catre autor nu numai direct, ci si indirect, adica prin intermediar.

Darea de mita prin intermediar constituie infractiune numai daca promisiunea, oferta sau folosul ajunge la functionar, nu si atunci cand actiunea tipica (necunoscuta functionarului) se opreste la intermediar. In asemenea situatie nu se poate retine exis­tenta infractiunii si nici calitatea de complice in persoana intermediarului. In ipoteza in care chiar intermediarul l‑a determinat pe mituitor sa comita fapta prin intermediul sau, el va dobandi calitatea de instigator la darea de mita, in care se absoarbe aceea de complice[5].

b) Subiectul pasiv este orice unitate dintre cele prevazute in art. 145 C.pen. sau o persoana juridica privata in al carui serviciu isi desfasoara activitatea functionarul caruia i se promite, i se ofera sau i se da mita.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material poate fi realizat prin una din urma­toarele actiuni, prevazute alternativ in textul de incriminare: promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui functionar pentru a indeplini, a nu indeplini sau a intarzia indeplinirea unui act referitor la indatoririle sale de serviciu ori pentru a efectua un act contrar acestor indatoriri.    

Prin "promisiune" se intelege obligatia pe care o persoana si‑o ia fata de un func­tionar public sau fata de un functionar de a‑i remite in viitor o suma de bani sau alte foloase daca va actiona sau nu in sensul dorit de acea persoana. Promisiunea se poate face verbal, in scris sau in orice alt mod; ea trebuie sa ajunga la cunostinta destina­tarului; nu are relevanta daca acesta o accepta sau o respinge.

Prin "oferire" se intelege a prezenta, a arata, a etala ori a infatisa bani sau alte foloase functionarului pe care acesta urmeaza sa le primeasca pentru indeplinirea, neindeplinirea actului ce intra in atributiunile sale de serviciu. Oferta trebuie sa fie precisa, sa se concretizeze intr‑o actiune efectiva, reala, sa porneasca din initiativa mituitorului.

Pentru existenta infractiunii de dare de mita nu are relevanta refuzul sau accep­tarea ofertei; este suficienta efectuarea ei de catre mituitor.

"Darea" de bani sau alte foloase consta in actiunea mituitorului de a inmana, a preda celui mituit aceste valori; ea implica, in mod ne­cesar, actiunea corelativa a celui mituit de a le primi. Este indiferent daca banii sau folosul au fost dati din proprie initiativa sau cedand so­licitarilor functionarului. Pentru existenta infractiunii este suficienta activitatea de transmitere a banilor, valorilor sau a altor foloase, fara a fi necesara si indeplinirea actului pentru care s‑a dat mita.

Este nerelevanta imprejurarea ca mituirea nu a reusit, adica nu l‑a determinat pe functionar sa ia mita, intrucat infractiunea se consuma odata cu actiunea de predare, inmanare a avantajului material.

Pentru existenta infractiunii de dare de mita nu intereseaza daca faptuitorul da, ofera sau promite bani sau alte foloase in mod direct sau indirect (prin intermediar).

b) Cerinte esentiale. Pentru intregirea laturii obiective a infrac­tiunii de dare de mita este necesara intrunirea unor cerinte esentiale.

O prima cerinta esentiala consta in aceea ca promisiunea, oferirea sau darea sa aiba ca obiect bani sau alte foloase. In lipsa acestora nu poate sa existe infractiunea, intrucat legea penala nu pedepseste demer­surile, rugamintile, insistentele sau reco­man­darile, chiar daca ele ar avea drept rezultat determinarea functionarului sa faca un act nedrept si sa incalce, din slabiciune, indatoririle functiei sale[6].

A doua cerinta esentiala este aceea ca banii sau foloasele primite, oferite sau date sa fie necuvenite, sa aiba caracter de retributie, sa con­stituie plata sau rasplata in vederea efectuarii unui act determinat.

A treia cerinta presupune ca promiterea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase sa fie comisa anterior indeplinirii sau neindeplinirii de catre functionarul public sau functionar a actului in vederea caruia mituitorul a actionat sau cel mai tarziu in timpul indatoririlor de ser­viciu. In cazul in care elementul material a constat in promisiunea de bani sau alte foloase, darea efectiva a acestora poate avea loc si dupa indeplinirea actului de serviciu solicitat, intrucat fapta s‑a consumat in momentul efectuarii promisiunii.

O ultima cerinta esentiala este aceea ca actul pentru a carui inde­plinire, nein­deplinire etc. faptuitorul promite, ofera sau da bani ori alte foloase sa fie un act pri­vitor la indatoririle de serviciu ale functionarului ori un act contrar acestor inda­to­riri. Nu are relevanta deci daca actul in vederea caruia se da mita este licit sau ilicit.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

In practica judiciara s‑a decis ca exista infractiune de dare de mita in cazul in care faptuitorul ofera unui ofiter de politie o suma de bani pentru a nu da curs dosarului de cercetare penala pentru sustragerea constatata ori ofera o suma de bani paznicului de la paza civila contractuala, deoarece si acesta are ca insarcinare de serviciu sesizarea faptelor de sustragere si denuntarea lor organelor de politie.

Nu va exista dare de mita atunci cand functionarul caruia i s‑au promis, oferit sau dat foloasele nu are competenta de a efectua actul in vederea caruia particularul a comis fapta. In acest sens, in practica ju­diciara s‑a hotarat ca nu constituie dare de mita fapta unei persoane de a oferi o suma de bani secretarului tehnic al unei co­misii pentru solutionarea litigiilor de munca, in vederea obtinerii unei solutii favorabile, intrucat secretarul tehnic al acestei comisii nu face parte din compunerea comisiei.

c) Urmarea imediata consta in producerea unei stari de pericol, concretizata in crearea posibilitatii unei indepliniri incorecte sau a unei neindepliniri a indatoririlor de serviciu de catre functionarul public sau functionar. De asemenea, exista si peri­colul stanjenirii desfasurarii in bune conditii a activitatii unui organ de stat, institutii sau a oricarei persoane juridice. Aceasta urmare rezulta din insasi savarsirea actiunii incriminate, deoarece legea nu conditioneaza existenta infractiunii de pro­ducerea unui rezultat determinat.

c) Pentru ca actiunea mituitorului sa fie socotita cauza urmarii imediate, nu tre­buie sa se probeze ca ea a creat, in concret, prin coruptie, posibilitatea incalcarii inda­to­ririlor de serviciu. Prin urmare, orice ac­tiune de promisiune, oferire sau dare de bani sau alte foloase savarsita de mituitor, pentru realizarea unui interes actual sau de perspectiva, se retine drept cauza a urmarii imediate.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de dare de mita se comite cu intentie directa. Aceasta inseamna ca faptuitorul isi da seama ca actiunea sa constituie o promisiune, oferire sau dare de bani sau alte foloase ne­cuvenite unui functionar pentru a inde­plini, neindeplini etc. un act pri­vitor la atributiunile sale de serviciu si urmareste sa o realizeze in scopul aratat, creand prin aceasta, implicit, o stare de pericol pentru buna des­fasurare a activitatii de serviciu.

Daca faptuitorul nu a avut constiinta ca savarseste una din actiu­nile incriminate, fapta sa nu constituie infractiunea de dare de mita. In practica judiciara, in acest sens, s‑a decis ca oferta facuta in stare de betie totala si in imprejurari care dovedesc ca nu este rezultatul unui act deliberat nu este de natura a conduce la concluzia existentei laturii subiective a acestei infractiuni.

De asemenea, nu este realizat elementul subiectiv al infractiunii de dare de mita nici in ipoteza in care faptui­torul s‑a aflat in eroare de fapt cu privire la caracterul actului solicitat functionarului.

Latura subiectiva a infractiunii de dare de mita include si cerinta unui scop urmarit de faptuitor, si anume indeplinirea, neindeplinirea sau intarzierea indeplinirii unui act privitor la indatoririle de serviciu ale celui asupra caruia se comite actul de corupere ori efectuarea unui act contrar indatoririlor de serviciu ale acestuia. Prezenta acestui scop confera caracter calificat intentiei cu care actioneaza faptuitorul.

In practica judiciara s‑a decis ca daca s‑a dat o suma de bani unui functionar ca sa falsifice un inscris oficial, fapta constituie dare de mita, si nu instigare la fals. In legatura cu aceasta solutie s‑ar putea discuta daca, in speta, nu ar fi fost mai potrivit sa se retina existenta concursului formal de infractiuni, dat fiind ca fapta mituitorului, desi unica, datorita urmarilor multiple pe care le‑a produs, intruneste ele­mentele ambelor infractiuni.

C. Cauze care exclud existenta infractiunii. Potrivit art. 255 alin. (2) C.pen., darea de mita nu constituie infractiune atunci cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de catre cel care a luat mita.

Prin aceasta dispozitie se instituie o cauza speciala de excludere a caracterului penal al faptei, care se intemeiaza, ca si cauzele generale prevazute in art. 44‑51 C.pen., pe lipsa vinovatiei a faptuitorului.

Intre constrangerea prevazuta in art. 46 C.pen. si cea prevazuta in art. 255 alin. (2) C.pen. exista unele deosebiri de exprimare a legiuitorului. In cazul constrangerii reglementate in art. 46 C.pen., mijlocul de infaptuire il constituie numai amenintarea cu un pericol grav, in timp ce, potrivit art. 255 alin. (2) C.pen., constrangerea se reali­zeaza prin orice mijloace, chiar printr‑un refuz al functionarului de a indeplini actul ce­rut de solicitant fara acordarea unor foloase, perspectiva de natura a crea, in psihi­cul celui constrans, o presiune puternica, determinandu‑l sa predea acele foloase[7].

De asemenea, daca valoarea periclitata prin actiunea faptuitorului, in cazul constran­gerii din art. 46 C.pen., ar parea sa fie numai o va­loare legata de persoana omului (viata, sanatatea, integritatea corporala, libertatea etc.), in cazul constrangerii din art. 255 alin. (2) C.pen. poate fi orice valoare de interes deosebit pentru cel constrans, inclusiv valorile de ordin patrimonial.

In sfarsit, daca, in cazul constrangerii morale prevazute in art. 46 C.pen., celui constrans nu‑i ramane nicio posibilitate de optiune, peri­colul de care este amenintat neputand fi inlaturat decat prin savarsirea faptei la care este silit, in cazul prevazut in art. 255 alin. (2) C.pen., cel constrans ar avea, in principiu, si alte posibilitati (de pilda, sa re­nunte la actul pretins functionarului), insa importanta pentru sine a ac­tului pe care il solicita il determina sa opteze pentru alternativa de a ceda in fata constrangerii.

Am adauga la aceste argumente si ideea ca despre o constrangere a mituitorului poate fi vorba numai cand acesta solicita de la functionar un act licit, deoarece in celelalte ipoteze nu functionarul exercita o pre­siune asupra solicitantului, ci acesta preseaza asupra functionarului, in­cercand sa‑l determine cu bani sau alte foloase sa‑si incalce indatoririle de serviciu. Dispozitiile art. 255 alin. (2) C.pen., nu sunt aplicabile in situatia in care initiativa darii de mita a apar­tinut mituitorului, chiar daca, ulterior, functionarul care a primit mita a staruit, pe langa cel dintai, sa‑i aduca bunurile oferite.

Particularitatile de mai sus nu exclud ipoteza cand asupra mitui­torului sa se fi exercitat o constrangere fizica si psihica in conditiile art. 46 C.pen., obligandu‑l sa comita infractiunea de dare de mita (de exemplu, il obliga sub amenintarea unei arme sa semneze o scrisoare catre functionar, prin care ii promite o suma de bani pentru un serviciu ile­gal, in care este interesat, in principal, cel care exercita constrangerea).

Asadar, pentru existenta cauzei speciale care inlatura caracterul penal al faptei pre­vazute in art. 255 alin. (2) C.pen., se cer a fi indeplinite urmatoarele cerinte esen­tiale:

a) sa existe o constrangere prin orice mijloace din partea celui care a luat mita;

b) initiativa darii de mita sa nu provina de la cel care promite; daca initiativa porneste de la cel care da mita, chiar daca ulterior se razgandeste, fiind obligat in final sa comita fapta la insistentele functionarului, va exista infrac­tiunea de dare de mita prevazuta in art. 255 alin. (1) C.pen.;

c) constrangerea trebuie sa aiba caracter real, adica sa fie atat de puternica incat sa suprime sau sa restranga libertatea ori capacitatea de autodeter­minare a persoanei asupra careia este exercitata, sa o sileasca la o con­duita impusa sau pretinsa de infractor[8];

d) constrangerea trebuie sa fie anterioara promisiunii, ofertei sau darii foloa­selor.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunea de dare de mita este o infractiune de consu­mare anticipata, tentativa fiind asimilata faptei consumate. Oferirea si promisiunea care constituie in fapt un inceput de executare a hotararii infractionale sunt suficiente pentru a se consuma infractiunea.

Infractiunea de dare de mita se consuma in momentul in care faptuitorul promite, ofera sau da functionarului public sau functionarului banii sau foloasele in scopul aratat in norma de incriminare, moment in care se produce si urmarea socialmente periculoasa (starea de pericol pentru buna desfasurare a activitatii de serviciu).

Darea de mita poate imbraca forma infractiunii continuate, daca sunt intrunite cerintele prevazute de art. 41 alin. (2) C.pen.

B. Modalitati. Infractiunea de dare de mita cuprinde urmatoarele modalitati nor­mati­ve:

- promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite unui functionar public sau func­tionar;

- oferirea de bani sau alte foloase necuvenite unui functionar public sau func­tionar;

- darea de bani sau alte foloase necuvenite unui functionar public sau functionar.

Modalitatile faptice sunt variate, determinate de circumstantele concrete ale infractiunii; ele pot viza calitatea celui caruia i s‑a dat mita, importanta si valoarea foloaselor, acceptarea sau respingerea mitei, felul si importanta scopului mitei etc. De toate aceste circumstante se va tine seama la stabilirea gradului de pericol social al faptei si la indi­vidualizarea pedepsei.

C. Sanctiuni. Infractiunea de dare de mita este sanctionata cu inchisoare de la
6 luni la 5 ani. Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi se poate aplica de instanta de judecata, daca pedeapsa prin­cipala stabilita este inchisoarea de cel putin
2 ani si se apreciaza a fi necesara. Potrivit art. 71¹ alin. (2) C.pen., persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5.000 si 600.000 lei.

Potrivit art. 255 alin. (4) C.pen., banii, valorile sau orice alte bu­nuri care au facut obiectul darii de mita se confisca, chiar daca oferta nu a fost urmata de acceptare,
iar daca acestea nu se gasesc, condam­natul este obligat la plata echivalentului lor
in bani.

Prin urmare, confiscarea speciala opereaza, in cazul darii de mita, numai atunci cand infractiunea se comite prin oferire si prin darea de bani sau alte foloase, nu si in varianta savarsirii faptei prin promisiunea unor asemenea foloase[9].

Daca mita a fost primita, oferita sau data ca urmare a constrangerii, nu se va proceda la aplicarea masurii de siguranta a confiscarii speciale, ci, in baza art. 255 alin. ultim C.pen., bunurile care au facut obiectul darii de mita vor fi restituite per­soanei care le‑a dat.

Cauza de nepedepsire. Potrivit art. 255 alin. (3) C.pen., mitui­torul nu se pedep­seste daca denunta autoritatii fapta inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea infractiune.

Pentru a opera aceasta cauza de nepedepsire este necesar sa se con­state intrunirea a trei conditii.

1. O prima conditie este ca mituitorul sa denunte fapta. Aceasta nu presupune neaparat introducerea unui denunt propriu‑zis, in forme pres­crise de lege. Fapta se considera denuntata, de pilda, si in cazul in care mituitorul, fiind urmarit pentru o alta infractiune, face o declaratie prin care aduce la cunostinta organului de urmarire penala fapta sa de dare de mita si fapta functionarului care a primit mita, iar in urma acestui denunt se pornesc cercetarile. Nu constituie insa o denuntare, in sensul dispo­zitiilor art. 255 alin. (3) C.pen., recunoasterea facuta de faptuitor in fata organului de urmarire penala care a constatat savarsirea infractiunii de dare de mita.

2. A doua conditie este ca denuntarea sa fie facuta unei autoritati. In lipsa unei precizari a legii, denuntarea poate fi facuta si unei autoritati necompetente a efectua urmarirea penala in aceasta materie, intrucat, in acest caz, autoritatea care a primit denuntul va sesiza de indata or­ganul de urmarire competent.

In practica judiciara s‑a apreciat ca este valabil, in sensul art. 255 alin. (3) C.pen., denuntul mituitorului facut in fata unui revizor contabil, deoarece acesta are atributii de control si este obligat sa sesizeze pro­curorul.

3. A treia conditie este ca denuntarea sa fie facuta mai inainte ca organul de urma­rire penala sa fi fost sesizat cu privire la fapta de mi­tuire.

In literatura de specialitate s‑au exprimat diferite opinii in ceea ce priveste justificarea cauzei de nepedepsire prevazute de art. 255 alin. (3) C.pen. Intr‑o prima opinie, s‑a afirmat ca aceasta are menirea de a pre­veni savarsirea infractiunii de luare de mita, prin crearea pentru cel care ar fi ispitit sa ia mita a unei temeri ca va fi denun­tat. Intr‑o alta parere, s‑a spus ca pedepsirea mituitorului ar fi o piedica in calea desco­peririi infractiunii, deoarece daca ar fi si el pedepsit nu ar indrazni niciodata sa se planga impotriva functionarului incorect, care, in felul acesta, s‑ar vedea la adapost de raspunderea penala pentru fapta savar­sita.

In sfarsit, pentru justificarea cauzei de nepedepsire s‑a invocat ca mituitorul este aparat de pedeapsa numai atunci cand denuntarea ar duce la descoperirea unei fapte de luare de mita. Intr‑o alta opinie, se sustine ca denuntarea faptei de catre mituitor ar tre­bui sa constituie nu o cauza de nepedepsire, ci numai o cauza de redu­cere a pedepsei[10].

In art. 8² din Legea nr. 78/2000 este incriminata fapta persoanei care promite, ofera sau da, direct ori indirect, bani sau alte foloase unui functio­nar al unui stat strain ori al unei organizatii publice internationale, pentru a inde­plini sau a nu inde­plini un act privitor la indatoririle sale de serviciu, in scopul obtinerii unui folos necu­venit in cadrul operatiunilor economice internationale. La prima vedere, am avea de a face cu o modalitate speciala a infractiunii de dare de mita, urmand ca infractiunea din legea speciala sa se completeze cu dis­pozitiile din Codul penal referi­toare la infractiunea de dare de mita, care ar con­stitui dreptul comun in materie. Aceasta nu este insa si opinia legiuitorului, care in art. 5 din Legea nr. 78/2000 prevede ca, in intelesul legii sunt infractiuni de coruptie infractiunile prevazute la
art. 254‑257 C.pen., la art. 6¹ si art. 8² din lege, precum si infractiunile prevazute in legi speciale, ca modalitati speci­fice ale infractiunilor prevazute la art. 254‑257 din Codul penal, si la art. 6¹ si art. 8² din lege. Interpretand aceste dispozitii, rezulta faptul ca, daca in alte legi speciale pot exista modalitati specifice ale infractiunilor de coruptie, infractiu­nile prevazute in art. 254‑257 C.pen. si art. 6¹ si art. 8² din Legea nr. 78/2000 constituie infractiuni de coruptie de sine statatoare. Deci, infractiunea preva­zuta in art. 8² din Legea nr. 78/2000 nu poate fi o modalitate speciala a infrac­tiunii prevazute in art. 255 C.pen.

Fiind o infractiune de sine statatoare, nu i se pot aplica dispozitiile prevazute in art. 255 alin. (2) referitoare la cauza speciala de inlaturare a caracterului penal al faptei (daca mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de catre cel care a luat mita), nici cele prevazute in alin. (3) referi­toare la cauza de inlaturare a raspunderii penale (daca mituitorul denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru aceasta infractiune). De asemenea, dispozitiile referitoare la restituirea banilor sau foloaselor, in cazul constrangerii mituitorului ori al denuntarii de catre acesta a faptei, incidente in cazul infractiunii de dare de mita prevazute in art. 255 C.pen., sunt inaplicabile in cazul infractiunii prevazute in art. 8², in lipsa unei preve­deri exprese a legiui­torului a acestora in textul de lege in care se incrimineaza fapta ori a unei dispo­zitii din care sa rezulte ca aceasta infractiune este o modalitate speciala a infrac­tiunii de dare de mita prevazute in art. 255 C.pen.

In opinia noastra, infractiunea prevazuta in art. 8² din Legea nr. 78/2000 este o moda­litate speciala a infractiunii de dare de mita, deosebind‑o de aceasta numai scopul urmarit de faptuitor si sanctiunea mai mare aplicata. Consideram ca acest text de lege ar fi putut fi in­trodus ca o modalitate agravata in textul art. 255 C.pen., inlatu­randu‑se in acest fel toate inadvertentele si inechitatile analizate mai sus. Aceasta pare a fi si opinia legiuitorului, care in noul Cod penal adopta aceasta din urma solutie. Incriminand fapta prevazuta in art. 8² din Legea nr. 78/2000 ca o modalitate agravata a infractiunii de dare de mita, in cazul acesteia opereaza atat cauza de inlatu­rare a caracterului penal al faptei, cat si cauza de nepedepsire si restituirea bunurilor sau foloaselor.

Asadar, in actuala reglementare, dispozitiile referitoare la infractiunea prevazuta de art. 8² din Legea nr. 78/2000 sunt incomplete si genereaza inechitate si un regim sanctionator diferentiat in materia infractiunilor de coruptie. Intr‑o viitoare reforma a legislatiei penale, situa­tia pare a se reglementa in cazul infractiunii prevazute in
art. 8² din Legea nr. 78/2000, fiind prevazuta ca o modalitate agravata a infractiunii de dare de mita[11].