Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica




Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Distrugerea



Distrugerea


Distrugerea

1. Continutul legal

Articolul 217 C.pen. pedepseste distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun apartinand altuia, sau impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum si inlaturarea masurilor luate. Fapta prezinta un pericol mai mare in cazul in care bunul are o deosebita valoare[1] artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare, ori cand consta in distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unei conducte petroliere sau de gaz, a unui cablu de inalta tensiune, echipamentelor si instalatiilor de comunicatii sau pentru difuzarea programelor de radio si tele­viziune, sistemelor de alimentare cu apa. Fapta este si mai grava cand consta in dis­tru­gerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun, savarsita prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc daca rezulta pericolul public. In cazul cand distrugerea se infatiseaza sub o forma grava sau foarte grava nu intereseaza daca bunul supus distrugerii apartine chiar faptuitorului.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic specific este reprezentat de acele relatii sociale a caror nastere, normala desfasurare si dezvoltare depind de asigurarea integritatii materiale a bunurilor si potentialul de utilizare al acestora.

Ar fi de neconceput exercitarea dreptului de proprietate sau a oricarui drept real daca legea penala nu ar apara existenta si capacitatea de utilizare a bunurilor ce formeaza obiectul acestor drepturi.

b) Obiectul material. Infractiunea are ca obiect material orice bun, acesta putand apartine patrimoniului privat sau public.




Bunul, in cazul variantei simple a infractiunii [art. 217 alin. (1) C.pen.], trebuie sa apartina altuia. Bunul poate fi mobil (obiecte, lucruri casnice, unelte) sau imobil (casa, magazine, garaj), trebuie sa prezinte valoare economica si sa fie susceptibil de a suferi o vatamare in substanta sa sau in ceea ce priveste potentialul sau de utili­zare. Nu are relevanta daca bunul este in stare perfecta sau prezinta un anumit grad de uzura, conditia este ca el sa fie utilizabil. Bunurile abandonate sau cele care nu mai pot fi utilizate conform destinatiei lor initiale nu pot constitui obiect material al infractiunii de distrugere. Daca bunul prezinta o importanta deosebita (arhivistica, istorica, stiintifica etc.), fapta de distrugere va fi mai grav pedepsita.

Distrugerea poate avea ca obiect material si un inscris, daca in acesta sunt consemnate raporturi patrimoniale.

Daca inscrisul este unul oficial si se afla in pastrarea unui organ sau a unei institutii de stat, sau a unei unitati din cele la care se refera art. 145, fapta de distru­gere va fi incadrata in art. 242 – sustragerea sau distrugerea de inscrisuri, iar daca inscrisul este emis de un organ de urmarire penala, de instanta de judecata sau de un alt organ judiciar, distrugerea acestuia va fi incadrata in dispozitiile art. 272 – ruperea sau distrugerea de inscrisuri. Daca inscrisul este o corespondenta adresata altuia se va aplica art. 195 C.pen. – violarea secretului corespondentei.

Daca obiectul material al distrugerii il constituie conducte petroliere sau de gaze, cablu de inalta tensiune, echipamentele si instalatiile de telecomunicatii sau pentru difuzarea programelor de radio si televiziune, sisteme de alimentare cu apa si conducte magistrale de alimentare cu apa, fapta va fi si mai grav sanctionata.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al acestei infractiuni, in varianta simpla, poate fi orice persoana, mai putin proprietarul bunului distrus; la formele agravate, subiect activ poate fi orice persoana, chiar si proprietarul bunului distrus. Participatia penala este posibila in oricare din formele acesteia (coautorat, instigare si com­plicitate).

b) Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica al carei bun a fost distrus, pre­cum si cea care avea un drept asupra acelui bun, de pilda, creditor gajist, locatar etc.

De asemenea, se poate intalni o pluralitate de subiecti pasivi, si anume in cazul in care distrugerea poarta asupra unor bunuri apartinand mai multor persoane, bunuri care se afla in indiviziune.

Cand faptuitorul este chiar proprietarul bunului, vor fi subiecti pasivi persoanele care aveau un drept asupra bunului distrus sau ale caror bunuri au fost distruse odata cu distrugerea lucrului ce apartine subiectului activ.

Dar, in situatia in care bunul distrus apartine faptuitorului, iar in raport cu mij­loacele folosite nu au fost cauzate pagube altor persoane, putem afirma ca nu exista subiect pasiv.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective consta intr‑o actiune alternativa de degradare, aducere in stare de neintrebuintare, de impiedicare a masurilor de conservare ori de salvare a unui bun sau de inlaturare a masurilor de conservare ori salvare a bunului dupa ce au fost luate.

Distrugerea este o activitate care are drept urmare lezarea substantei bunului, in asa fel incat acesta inceteaza sa existe, de exemplu, daramarea unei constructii, uciderea unui animal, ruperea unui inscris al unei persoane in care sunt consemnate raporturi patrimoniale[2], chiar daca ulterior inscrisul poate fi reconstituit.

Degradarea presupune atingerea adusa bunului de asa maniera incat acesta isi pierde unele dintre calitatile sale, ceea ce face sa se reduca potentialul sau de utili­zare; nu intereseaza daca bunul ar putea fi reparat sau daca ar putea avea vreo intrebuintare chiar fiind degradat.

Actiunea de distrugere sau degradare a unui bun poate intra in alcatuirea con­tinutului altor infractiuni ca element constitutiv (de exemplu, actul de diversiune, distrugerea instalatiilor de cale ferata[3] etc.) sau ca circumstanta agravanta [de exem­plu, furtul calificat prevazut de art. 209 lit. i) C.pen.]. Daca actiunea de furt este dusa pana la capat, infractiunea de distrugere este incorporata in cea de furt, aceasta din urma capatand caracter complex. Daca faptuitorul, dupa ce a patruns prin efractia incuietorii sau a geamurilor intr‑un apartament, renunta sa mai comita furtul, raspun­derea penala va fi angajata doar pentru fapta savarsita pana in acel moment, si anume, distrugerea, pentru tentativa de furt operand efectele desistarii ca o cauza de nepe­depsire a tentativei.

In alte cazuri se pune problema absorbtiei faptei de distrugere in cea de furt atunci cand distrugerea reprezinta o conditie indispensabila a sustragerii (de exemplu pentru a sustrage un animal autorul mai intai il impusca). Uneori distrugerea intra in concurs cu fapta de furt (de exemplu atunci cand inculpatul vrea sa sustraga ferestrele de la o casa construita, lucru care nu este posibil fara distrugerea chiar si in mica masura a zidului). Intr‑o speta instanta a condamnat pe inculpati pentru savarsirea infractiu­nilor de furt calificat prevazute de art. 208 alin. (1) – 209 alin. (1) lit. a), g) si alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. si 75 lit. c) C.pen. si de distrugere prevazuta de art. 217 alin. (3) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) si 75 lit. c) C.pen. Instanta a retinut pe baza probelor administrate ca in perioada noiembrie 2001‑februarie 2002, cei doi inculpati ajutati si de minorul N.C. au sustras si distrus conductori electrici in zona autostrazii in constructie Bucuresti‑Constanta, la marginea satului Tanganu. Sustragerilor de conductori electrici li s‑a pus capat in noaptea de 8 februarie 2002, cand in timpul pandei organizate de politistii de la Biroul de Politie Pantelimon si cei de la Postul de Politie din comuna Cernica i‑au surprins pe cei trei[4].


In alte situatii distrugerea bunului nu are nici semnificatie penala.     Astfel, autorul unui furt va raspunde doar pentru aceasta infractiune, chiar daca atunci cand este surprins de organele de politie distruge bunul furat. In acest caz suntem in prezenta unui concurs de calificari, existand o singura rezolutie infractionala ce vizeaza insu­sirea bunului. Distrugerea nu este decat o materializare a atributului de dispozitie ce deriva din insusire. Suntem in prezenta calificarilor alternative deoarece o infrac­tiune este consecinta logica si intrucatva naturala a alteia cu care se confunda intim, caci ele tind sa protejeze acelasi interes colectiv sau individual si au la baza o rezo­lutie infractionala unica. In acest caz, se va retine doar calificarea principala, cea subsidiara fiind inlaturata.

Aducerea in stare de neintrebuintare consta intr‑o atingere adusa bunului, in asa fel incat, fara a fi distrus sau degradat, bunul este pus in situatia de a nu mai putea fi utilizat (de exemplu, sustragerea unei piese de la o masina care nu poate fi utilizata decat cu mare greutate).

Impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui bun constituie un mod indirect de distrugere a acestuia, intrucat faptuitorul nu actioneaza nemijlocit asupra bunului pentru a‑l nimici, dar prin activitatea sa impiedica luarea masurilor menite sa apere bunul de pericolul distrugerii care il ameninta.

Impiedicarea luarii masurilor de conservare sau de salvare a unui bun presupune o activitate de impiedicare a altei persoane, care intreprinde asemenea masuri.

Prin inlaturarea masurilor luate, de conservare sau de salvare a unui bun, se intelege situatia in care, in urma intreprinderii unor masuri de aparare a bunului de pericolul distrugerii care il ameninta, faptuitorul inlatura aceste masuri. Actiunile pre­vazute de art. 217 alin. (1) C.pen., pot fi savarsite in orice mod sau mijloace, mai putin cele prevazute in art. 217 alin. (4) C.pen., care reprezinta circumstante inde­pendente de agravare.

Faptuitorul fie ca nu este de fata cand au fost luate astfel de masuri, fie asteapta ca cel care le‑a luat sa plece, dupa care le inlatura, urmarind distrugerea bunurilor.

In varianta descrisa in art. 217 alin. (2) C.pen., elementul material este comun cu cel al formei simple, iar in variantele prevazute de alin. (3), al aceluiasi text de lege, elementul material este mai restrans ca modalitati, in sensul ca acesta se realizeaza prin actiunile de distrugere limitativ aratate in dispozitiile incriminatoare.

In forma agravata prevazuta in art. 217 alin. (4), elementul material consta in oricare dintre actiunile ce pot fi intalnite la primele doua variante, cu deosebirea ca distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare se realizeaza prin mijloace deosebit de primejdioase: incendiere, explozie ori alt asemenea mijloc.

„Incendierea” inseamna a da, a pune foc unui bun.

„Explozia” presupune declansarea energiei distructive a unei materii explozive asupra unui bun sau a mai multor bunuri.

„Alte asemenea mijloace” pot fi considerate orice operatii materiale de natura sa declanseze o puternica energie distructiva, de pilda, deschiderea unui stavilar care a provocat inundatii, aruncarea intr‑o livada a unor gandaci distrugatori si de rapida raspandire etc.

Folosirea acestor mijloace atrage agravarea numai daca prin folosirea lor a rezultat un pericol public, adica un numar nedeterminat de bunuri au fost expuse dis­trugerii, punand in pericol, totodata, viata sau integritatea corporala ori sanatatea persoanelor.

In acest caz, pentru intregirea laturii obiective se impune in plus sa rezulte un pericol public.

Articolul 217 alin. (4) conditioneaza existenta infractiunii de crearea posibilitatii de a fi primejduita viata, sanatatea, integritatea corporala a mai multor persoane sau de a fi distruse mai multe bunuri.

Prin pericol public se intelege pericolul care ameninta o colectivitate de persoane sau bunuri[6].

Pentru existenta infractiunii este suficienta o singura actiune din cele alternative enumerate de lege. Daca se comit mai multe actiuni asupra aceluiasi bun, dar succesiv ori simultan, asupra mai multor bunuri, exista o singura infractiune.

b) Cerinte esentiale. Pentru realizarea laturii obiective a formei tip, bunul trebuie sa apartina altuia. Aceasta cerinta nu mai este necesara pentru existenta laturii obiective in cazul formelor agravate.

c) Urmarea imediata. Indiferent de forma (simpla, agravata) sub care s‑a concre­tizat fapta, urmarea imediata consta in schimbarea negativa, in rau, a existentei bunului sau a capacitatii de utilizare pe care o avea bunul inaintea savarsirii actiunii si prin aceasta in producerea unei pagube pentru persoana careia ii apartinea bunul.

d) Legatura de cauzalitate. Intre oricare dintre actiunile ce pot forma elementul material si urmarea imediata, trebuie sa existe o legatura de cauzalitate. De regula, ac­tiu­nile specifice infractiunii de distrugere produc aproape inevitabil urmarea ime­diata.



B. Latura subiectiva. Infractiunea se savarseste numai cu intentie, directa sau indirecta; daca fapta este comisa din culpa, va constitui o alta infractiune, si anume dis­trugerea din culpa prevazuta in art. 219 C.pen. daca vor fi indeplinite conditiile acestei infractiuni. Mobilul si scopul nu au relevanta in ceea ce priveste realizarea laturii subiective.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. a) Infractiunea de distrugere este susceptibila de toate formele imper­fecte ale infractiunii, insa actele de pregatire nu sunt pedepsite de lege. Tentativa la infractiunea de distrugere este pedepsita, conform art. 222 C.pen.

b) Consumarea. Infractiunea de distrugere se consuma in momentul in care exe­cutarea actiunii de distrugere a ajuns pana la sfarsit si s‑a produs urmarea ime­diata, adica distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare.

c) Epuizarea. Infractiunea de distrugere se poate savarsi in forma continuata (ipo­teza in care epuizarea are loc odata cu comiterea ultimului act din componenta acti­vitatii infractionale).

B. Modalitati. Infractiunea de distrugere prezinta mai multe modalitati normative, si anu­me: degradarea, distrugerea, aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun, im­­pie­dicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare si inlaturarea masu­rilor luate.

In variantele agravate, modalitatile normative sunt numai distrugerea, degra­darea si aducerea in stare de neintrebuintare.

Agravanta din art. 217 alin. (2) C.pen. se prezinta sub toate modalitatile nor­mative prevazute in art. 217 alin. (1), dar se are in vedere un anumit obiect material. Tot astfel, modalitatile normative prevazute in art. 217 alin. (3) si (4) au in vedere fie obiectul material specific, fie mijloacele folosite in actiunea de distrugere.

Dispozitiile prevazute in alin. (2), (3) si (4) se aplica chiar daca bunul apartine faptuitorului.

Fiecareia din aceste modalitati normative poate sa‑i corespunda o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Infractiunea de distrugere [art. 217 alin. (1) C.pen.] este sanctionata cu inchisoarea de la o luna la 3 ani sau cu amenda. In varianta agravata prevazuta in art. 217 alin. (2) si (3), sanctiunea este inchisoarea de la 1 la 10 ani, iar in varianta agravata prevazuta in art. 217 alin. (4) sanctiunea este inchisoarea de la 3 la 15 ani.

In ceea ce priveste punerea in miscare a actiunii penale, ca urmare a deciziilor de neconstitutionalitate nr. 1777/1998, referitoare la exceptia de neconstitutionali­ta­te a dispo­zitiilor art. 213 alin. (2) C.pen.[7] si a deciziei nr. 5/1999 privind exceptia de neconsti­tutionalitate a dispozitiilor art. 214 alin. (3) C.pen. , aceasta se face din oficiu doar in situatia in care bunul apartine domeniul public al statului. Daca bunul apartine unei persoane fizice, unei persoane juridice private sau face parte din dome­niul privat al proprietatii statului actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Conform art. 41 alin. (2) din Constitutie [art. 44
alin. (2) dupa revizuire], proprietatea privata si domeniul privat al pro­prietatii statului au acelasi regim juridic si se bucura de protectie egala.

Conform art. 90 C.pen., pentru infractiunea de distrugere, forma simpla, indife­rent ca aceasta este comisa contra patrimoniului privat ori public se poate dispune inlocuirea raspunderii penale, daca sunt indeplinite conditiile descrise de acest text de lege. Textul art. 90, in acest caz, nu face referire la valoarea pagubelor produse.

Potrivit art. 711 alin. (2), cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este de 5.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 600.000 lei.

Potrivit art. 711 alin. (3), cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este de 10.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 900.000 lei.




Dispozitiile art. 217 alin. (2) C.pen. trebuie corelate si cu dispozitiile art. 280¹ C.pen. atunci cand bunul de o deosebita valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare face parte din patrimoniul cultural national sau din fondul arhivistic national.

Potrivit art. 280¹ alin. (1) C.pen. „instrainarea, ascunderea sau orice alta fapta prin care se pricinuieste pierderea pentru patrimoniul cultural national sau pentru fondul arhivistic national a unui bun care, potrivit legii, face parte din acel patrimoniu sau fond, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani”.

Potrivit art. 280¹ alin. (2) C.pen., „daca pierderea bunului pentru patrimoniul sau pentru fondul prevazut in alineatul precedent a fost pricinuita prin savarsirea unei fapte care consti­tuie prin ea insasi o alta infractiune, pedeapsa este cea prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, al carei maxim se majoreaza cu 3 ani”.

Trib. Jud. Valcea, decizia penala nr. 44/1969, R.R.D. nr. 5/1969, p. 161.

Intr‑o speta instanta a retinut ca in perioada 16 iunie‑9 iulie 1999, impreuna cu alte per­soane condamnate in cauza, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, pe timp de noapte si prin efractie, inculpatii au sustras sarma din cupru aferenta instalatiilor aflate pe raza Regionalei C.F.R. Timisoara, punand in pericol siguranta circulatiei pe calea ferata. In acest caz se va retine un concurs intre infractiunea prevazuta de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) si
alin. (3) lit. f), respectiv infractiunea prevazuta de art. 276 alin. (1) C.pen. – C.S.J., Completul de 9 judecatori, decizia nr. 19/2003, Legis – baza de date.

C.S.J., sectia penala, decizia nr. 804/2003, Legis – baza de date.

A se vedea Fl. Streteanu, Drept penal, partea generala, Bucuresti 2003, Ed. Rosetti,
p. 278‑285.

A se vedea V. Dobrinoiu, Drept penal. Partea speciala, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucu­resti, 2000, p. 366.

M. Of. nr. 77 din 24 februarie 1999.

M. Of. nr. 95 din 5 martie 1999.







Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|