Raporturile patrimoniale dintre soti: Natura juridica a comunitatii de bunuri a sotilor

1. Consideratii generale

1.1. Categorii de raporturi patrimoniale

Numeroasele raporturi patrimoniale care iau fiinta intre soti in timpul casatoriei pot fi cuprinse in trei categorii:

a) raporturi care se nasc cu privire la contributia sotilor la cheltuielile casniciei;

b) raporturi cu privire la bunurile lor;

c) raporturi privitoare la obligatia reciproca de intretinere.

Bunurile sotilor, in legatura cu care se creeaza raporturile care au cea mai mare pondere in ansamblul relatiilor patrimoniale dintre ei, sunt, potrivit Codului familiei, impartite in: bunuri comune, care constituie regula, si bunuri proprii, care constituie exceptia. Aceasta afirmatie isi are temeiul in aceea ca toate bunurile dobandite de soti in timpul casatoriei sunt prezumate de lege a fi comune. In schimb, pentru ca un bun sa poata fi considerat propriu al unuia dintre soti, va trebui sa se faca dovada in acest sens. Prezumtia de comunitate are la baza realitatea ca, in mod obisnuit, sotii dobandesc bunuri in timpul casatoriei din veniturile ce sunt rezultatul muncii lor. Legiuitorul a inteles sa acorde prioritate comunitatii de bunuri tocmai datorita faptu­lui ca aceasta este destinata acoperirii sarcinilor rezultate din casatorie, precum si cresterii si educarii copiilor.

1.2. Regimul matrimonial in dreptul roman actual. Caracteristici

Regimul matrimonial desemneaza totalitatea regulilor care guverneaza raporturile dintre soti privitoare la bunurile lor, precum si acelea ce se formeaza in relatiile cu tertii.

O prima caracteristica a regimului juridic al bunurilor sotilor este aceea ca este in exclusivitate legal, nefiind ingaduit ca in locul regimului legal sau paralel cu acesta sa existe un regim convenit de parti. Bunurile dobandite de oricare dintre soti in tim­pul casatoriei sunt bunuri comune, orice conventie contrara fiind lovita de nuli­tate, in temeiul dispozitiilor art. 30 C.fam. Numai anumite bunuri, limitativ determinate de lege prin art. 31 C.fam., sunt considerate proprii ale fiecaruia dintre soti.

In ceea ce priveste continutul propriu‑zis al conventiilor prohibite de lege este unanim admis, in literatura juridica, faptul ca sunt sanctionate cu nulitatea acele con­ventii prin care s‑ar urmari o restrangere a comunitatii de bunuri, insa exista diversi­tate de opinii cu privire la conventiile de largire a comunitatii, adica acelea prin care s‑ar urmari ca anumite bunuri care, potrivit dispozitiilor art. 31 C.fam., sunt consi­derate proprii, sa fie incluse in masa bunurilor comune.

Socotim ca nu numai conventiile prin care s‑ar micsora comunitatea de bunuri a sotilor sunt nule, astfel cum rezulta din prevederile art. 30 alin. (2) C.fam., ci si acelea prin care, in vederea maririi ei, anumite bunuri proprii ar fi considerate ca facand parte din comunitate, dar pentru alte argumente decat acelea aratate mai sus ca stand la baza primei opinii.

Intr‑adevar, art. 30 alin. (1) C.fam. prevede ca „Bunurile dobandite in timpul casa­toriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune”, pentru ca in alin. (2) sa se arate ca „Orice conventie contrara este nula”. Credem, din modul de redactare a textului si din locul unde dispozitia cuprinsa in alin. (2) este plasata, ca legiuitorul a inteles sa proteguiasca comunitatea de bunuri si sa sanctio­neze cu nulitatea numai conventiile care ar fi contrare dispozitiilor alin. (1) al art. 30 C.fam.

Intrebarea care se poate pune este: ce fel de conventii pot incheia sotii intre ei? Desigur, ei pot incheia orice conventii care nu modifica regimul juridic legal si obligatoriu al bunurilor lor. Astfel, vor putea incheia conventii privind modul de administrare si de folosinta a bunurilor comune[1]; unul dintre soti va putea face celui­lalt donatii, care insa sunt revocabile, potrivit dispozitiilor art. 937 C.civ. O con­ven­tie prin care unul dintre soti ar da mandat general celuilalt sot de a dispune de bunu­rile comune ar fi lovita de nulitate absoluta, caci ar echivala cu o renuntare la unul din drepturile pe care legea le confera sotilor in mod egal. Tot nula ar fi si con­ventia prin care unul din soti ar renunta la dreptul de dispozitie asupra bunurilor comune .

Sintetizand caracteristicile regimului juridic al bunurilor sotilor, putem afirma ca acesta este un regim legal, unic, obligatoriu si imuabil, legea neingaduind modificari si neadmitand un alt regim decat acela pe care‑l consacra[3].

In literatura juridica[4], ca o propunere de lege ferenda, s‑a sustinut ca s‑ar impune recunoasterea dreptului sotilor ca, pe cale conventionala, sa aduca restrangere regi­mului comunitatii de bunuri sau chiar ca acest regim sa fie inlaturat, adoptandu‑se regimul separatiei bunurilor, capabil a ocroti in aceeasi masura egalitatea sotilor in raporturile patrimoniale ce se nasc ca urmare a incheierii casatoriei. Parerea a ramas izolata, dar consideram ca ea nu este nicidecum exagerata, raportandu‑ne la noile reali­tati economico‑sociale si avand in vedere tendintele actuale, astfel incat ar fi indicata o regle­mentare legala in acest sens. Instituirea unei separatii de patrimonii, cu mentinerea, totusi, a obligatiei sotilor de a contribui la cheltuielile comune (simi­lar dispozitiilor anterioare din Codul civil), ar fi in masura a imbina interesele perso­nale ale sotilor cu obligatiile patrimoniale ce incumba acestora, pentru susti­nerea cas­niciei si apararea intereselor copiilor minori.

1. Natura juridica a comunitatii de bunuri a sotilor

Pentru a califica juridic comunitatea matrimoniala a sotilor, doctrina a consacrat notiunea de proprietate comuna in devalmasie.

S‑a propus insa[5], justificat credem noi, notiunea de comunitate matrimoniala in devalmasie, intrucat continutul acestei categorii juridice este determinat nu numai de dreptul de proprietate, ci si de alte drepturi reale, ca: dreptul de uzufruct, de uz, de abitatie, de servitute, de superficie, creantele comune si garantiile acestor drepturi. Sotii raspund, potrivit art. 32 C.fam., impreuna si pentru datoriile lor comune. Desigur, este corecta notiunea de proprietate comuna in devalmasie, atunci cand ne referim la dreptul de proprietate al sotilor, sintagma de comunitate matrimoniala urmand a fi folosita atunci cand este vorba de intregul comunitatii matrimoniale.

Eseu: Politica regionala a Uniunii Europene - oportunitati pentru Romania Referat: Dezvoltarea autosustinuta a comunitatii prin identificarea si utilizarea eficienta a resurselor

Proprietatea comuna in devalmasie se caracterizeaza prin aceea ca dreptul fieca­ruia dintre soti asupra bunurilor lor nu este determinat prin cote‑parti, la fel ca si in cazul coproprietatii de drept comun.

Ea cuprinde atat drepturi, cat si obligatii (avand pasiv si activ), asemanandu‑se deci cu indiviziunea, dar de un alt tip, fara cote‑parti, apartinand ambilor soti in devalmasie pana la desfacerea casatoriei sau la impartirea

Proprietatea comuna in devalmasie se deosebeste de proprietatea comuna pe cote‑parti in mai multe privinte:

a) in timp ce, in cazul proprietatii comune pe cote‑parti, sunt determinate, abstract, cotele fiecarui copartas, in ceea ce priveste proprietatea comuna in devalmasie, cota fiecaruia dintre soti nu este determinata in niciun fel, aceasta stabilindu‑se numai cu ocazia unei eventuale impartiri a bunurilor comune;

b) in cazul coproprietatii, oricare dintre coproprietari poate dispune de cota sa abstracta de proprietate, instrainand‑o total sau partial, fara consimtamantul celorlalti. Nici unul dintre soti insa nu poate dispune in timpul casatoriei, prin acte intre vii, de dreptul sau asupra bunurilor comune, acesta nefiind determinat;

c) potrivit art. 35 C.fam., oricare dintre soti poate face singur acte de folosinta si de administrare asupra bunurilor comune, chiar si acte de dispozitie, prezumandu‑se ca are mandat de la celalalt sot, cu exceptia actelor de dispozitie privitoare la imo­bile, cand este necesar consimtamantul expres al ambilor soti, pe cand, coproprietarii nu pot indeplini astfel de acte decat cu acordul tuturor;

d) proprietatea comuna in devalmasie isi are izvorul in actul juridic al casatoriei, pe cand proprietatea comuna pe cote‑parti poate rezulta din multiple cauze precum: legea, succesiunea, conventia partilor;

e) impartirea proprietatii comune pe cote‑parti se face in raport de cotele dinainte cunoscute, pe cand, in cazul proprietatii comune in devalmasie, cotele nefiind cunos­cute, ele urmeaza a fi stabilite chiar cu ocazia impartirii, in functie de contributia fiecarui sot la achizitionarea bunurilor comune;

f) proprietatea devalmasa a sotilor este legata exclusiv de persoana lor, respectiv de calitatea de sot, pe cand, in cazul proprietatii comune pe cote‑parti, titular al drep­tu­lui de proprietate poate fi orice persoana. Calitatea de coproprietar poate fi si transmisa prin acte juridice, ceea ce nu e posibil in cazul proprietatii comune in devalmasie a sotilor;

g) exercitarea actiunilor posesorii si in revendicare are loc in mod diferit la cele doua forme de proprietate.

Sotii nu pot intenta, unul fata de celalalt, actiunea posesorie, intrucat nici unul nu exercita o posesie exclusiva, nefiind indeplinite cerintele art. 674 C.proc.civ.

In ceea ce priveste actiunea in revendicare, de vreme ce bunurile comune sunt in detentia ambilor soti, nici unul dintre ei nu are actiune in revendicare impotriva celuilalt. Pentru motive temeinice, potrivit dispozitiilor art. 36 alin. (2) C.fam., sotul interesat are la indemana actiunea in impartirea bunurilor comune[6].

Test de evaluare

Intrebari:

Ce variante pot alege viitorii soti in legatura cu numele pe care fiecare dintre ei urmeaza sa-l poarte dupa casatorie?

Este posibil ca sotii sa aiba domicilii separate? Comentati raspunsul.

Prin ce se deosebeste proprietatea comuna in devalmasie de proprietatea comuna pe cote-parti?

Raspunsuri:

1. La incheierea casatoriei, prevede art. 27 alin. (1) C.fam., viitorii soti vor declara ofiterului de stare civila numele pe care inteleg sa‑l poarte in timpul casatoriei. Men­tio­nata dispozitie legala ofera trei posibilitati:

a) sotii sa‑si pastreze, fiecare, numele avut inainte de incheierea casatoriei;

b) sa‑si aleaga, de comun acord, un nume comun al unuia sau altuia dintre ei; situatie in care se va schimba numai numele unuia dintre soti;

c) sa‑si aleaga ca nume comun numele lor reunite, situatie in care se vor schimba numele ambilor soti.

Legiuitorul, facand o enumerare limitativa a posibilitatilor de alegerea numelui la incheierea casatoriei, restrange posibilitatea ca sotii sa poata crea alte situatii relative la numele ce‑l vor purta.

2. Este posibil ca, pentru motive temeinice, sotii sa aiba, de obicei pentru perioade limitate de timp, domicilii separate. Fosta instanta suprema s‑a pronuntat in sensul ca imprejurari ca cele impuse de: exercitarea unei profesiuni, necesitatea pregatirii de specialitate, ingrijirea sanatatii sau chiar situatia in care nici una dintre locuintele sotilor nu asigura norma locativa, justifica domiciliile separate ale sotilor.

Acestea sunt situatii, dupa cum s‑a remarcat si in literatura de specialitate, in care sunt posibile domiciliile separate ale sotilor, justificate tocmai de temeinicia motive­lor care au stat la baza alegerii unei asemenea solutii. In lipsa unor motive temeinice, refuzul unuia dintre soti de a locui impreuna cu celalalt poate constitui motiv de divort.

Proprietatea comuna in devalmasie se deosebeste de proprietatea comuna pe cote‑parti in mai multe privinte:

a) in timp ce, in cazul proprietatii comune pe cote‑parti, sunt determinate, abstract, cotele fiecarui copartas, in ceea ce priveste proprietatea comuna in devalmasie, cota fiecaruia dintre soti nu este determinata in niciun fel, aceasta stabilindu‑se numai cu ocazia unei eventuale impartiri a bunurilor comune;

b) in cazul coproprietatii, oricare dintre coproprietari poate dispune de cota sa abstracta de proprietate, instrainand‑o total sau partial, fara consimtamantul celorlalti. Nici unul dintre soti insa nu poate dispune in timpul casatoriei, prin acte intre vii, de dreptul sau asupra bunurilor comune, acesta nefiind determinat;

c) potrivit art. 35 C.fam., oricare dintre soti poate face singur acte de folosinta si de administrare asupra bunurilor comune, chiar si acte de dispozitie, prezumandu‑se ca are mandat de la celalalt sot, cu exceptia actelor de dispozitie privitoare la imo­bile, cand este necesar consimtamantul expres al ambilor soti, pe cand, coproprietarii nu pot indeplini astfel de acte decat cu acordul tuturor;

d) proprietatea comuna in devalmasie isi are izvorul in actul juridic al casatoriei, pe cand proprietatea comuna pe cote‑parti poate rezulta din multiple cauze precum: legea, succesiunea, conventia partilor;

e) impartirea proprietatii comune pe cote‑parti se face in raport de cotele dinainte cunoscute, pe cand, in cazul proprietatii comune in devalmasie, cotele nefiind cunos­cute, ele urmeaza a fi stabilite chiar cu ocazia impartirii, in functie de contributia fiecarui sot la achizitionarea bunurilor comune;

f) proprietatea devalmasa a sotilor este legata exclusiv de persoana lor, respectiv de calitatea de sot, pe cand, in cazul proprietatii comune pe cote‑parti, titular al drep­tu­lui de proprietate poate fi orice persoana. Calitatea de coproprietar poate fi si transmisa prin acte juridice, ceea ce nu e posibil in cazul proprietatii comune in devalmasie a sotilor;

g) exercitarea actiunilor posesorii si in revendicare are loc in mod diferit la cele doua forme de proprietate.

Bibliografie:

Al. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, Dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2006.

I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, Bucuresti, ed. a VIII-a