Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Obligativitatea contractelor - obligativitatea contractului intre parti



Obligativitatea contractelor - obligativitatea contractului intre parti


In afara de efectele specifice in care conventia se comporta ca o specie de contract[1], determinand nasterea de drepturi si obligatii proprii speciei respective, ea produce un efect propriu genului, din care face parte, adica al actului juridic, acest efect este obligativitatea lui, dar care se manifesta specific in cadrul contractului. Pe de alta parte contractele produc si efecte specifice claselor de contracte, mai important fiind cazul efectelor specifice conventiilor sinalagmatice si ale celor cu titlu gratuit.

$ 1. Obligativitatea contractului

I. Obligativitatea contractului intre parti.

41. Notiune. Contractul este, potrivit art 969 C. civ., legea partilor (pacta sunt servanda), de aceea, pastrand proportiile, el are intre parti aceeasi forta obligatorie ca si actul normativ, adica acea calitate de a determina partile sa respecte indatoririle asumate (art 969 al 1) si sa nu le revoce unilateral (art 969 al. 2), In acest sens potrivit art. 969 al. 1 C.civ. conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.

Fundamentul acestei forte este faptul ca legea creeaza obligatii doar in domeniul relatiilor de interes public, in celelalte relatii lasa partile sa-si regleze interesele, insa obligatiile odata asumate trebuie sa fie respectate cu aceeasi forta ca si legea. Pe de alta parte, ea este justificata, cum am aratat deja, si pe regula morala a respectului cuvantului dat[2], si pe de alta parte o fundamentare sociala, nevoia de siguranta a circuitului civil care genereaza obligativitatea executarii prestatiei promise si a irevocabilitatii conventiei



Obligativitatea contractului nu actioneaza insa autonom in sensul ca odata incheiat contractul, acesta nu mai poate fi modificat sau desfiintat. In virtutea principiului libertatii contractuale, partile pot reveni de comun acord asupra conventiei initiale si sa o modifice ori sa o desfiinteze. In acest sens potrivit art. 969 alin. 2 C.civ. conventiile se pot revoca prin consimtamantul mutual al partilor sau din cauze autorizate de lege ceea ce romanii spuneau mutuus consensus, mutuus disensus.

Ca si in cazul legii, in virtutea principiului simetriei formelor contractele vor fi modificate si desfiintate cu respectarea acelorasi forme ca si cele cu care au fost incheiate.

Asa cum rezulta din ultima parte a art. 969 al. 2 C. civ., conventia poate fi modificata si "din cauze autorizate de lege". Aceasta regula actioneaza ca o exceptie de la principiul obligativitatii si irevocabilitatii conventiei, intemeind cazurile in care modificarea unor elemente ale contractului se face unilateral. Este necesar ca aceste exceptii sa fie prevazute in mod expres de normele speciale[3]. Aceste cazuri nu sunt propriu zis o exceptie deoarece partile incheind una din conventiile pentru care legea "autoriza" modificarea sau desfiintarea unilaterala, ele actioneaza ca si cand ar fi scrise in contract, prin caracterul supletiv al normelor civile. Adevaratele exceptii sunt insa cazurile in care legea modifica conventiile partilor, intre data incheierii lor si cea a expirarii contractului, asa cum vom vedea.

Pe langa cazurile prevazute expres in lege de desfiintare a contractului, si cele realizate prin acordul partilor, nimic nu se opune ca subiectii raportului juridic sa introduca in contract, in momentul incheierii sale, o clauza de denuntare unilaterala cu respectarea anumitor conditii: contractul sa nu fie declarat de lege ca irevocabil[4] si clauza sa nu reprezinte o conditie pur potestativa( nula in virtutea art. 1010 C.civ.).

42. Exceptii de la obligativitate.

Puterea obligatorie a contractelor intre parti este invinsa uneori, din cauze independente de vointa partilor sau numai a uneia dintre ele.

Sunt asemenea situatii:

- prorogarea legala a unor contracte, dincolo de termenul prevazut de parti, prin norme imperative intervenite intre data incheierii contractului si cea a expirarii termenului de locatie[5]. Este astfel, in ultimul timp, L. nr. 17/1994, si O.U.G. nr. 40/1999. Aceasta este o adevarata exceptie deoarece partile nu cunosteau inainte de incheierea contractului ca printr-o lege speciala se va prelungi efectele conventiei.

- Suspendarea efectelor contractului cu executare succesiva, pe perioada intervenirii unui caz de forta majora[6];

- Revizuirea legala sau judiciara a contractelor;

- Decesul, incapacitatea sau punerea sub interdictie a partii care trebuia sa efectueze o prestatie, in executarea unui contract intuituu personae, duce la stingerea contractului deoarece asemenea obligatii nu se transmit mostenitorilor[7].


II. Obligativitatea contractelor in raport cu tertele persoane. Relativitatea si opozabilitatea contractului.

43. Principiul relativitatii si opozabilitatii efectelor contractului.

Conventiile n-au efect decat intre partile contractante (art 969 C. civ.,), Aceeasi regula rezulta si din interpretarea textului art. 973 C.civ. Din aceste articole rezulta principiul ca: pe de o parte nimeni nu poate fi obligat prin vointa altor persoane iar pe de alta parte, in principiu conventia nu poate crea drepturi in profitul tertei persoane, regula exprimata prin adagiul: res inter alios acta, aliis neque nocere neque prodesse potest. Daca prima parte a principiului nu suporta derogari totusi in privinta celei de-a doua, reglementarea permite ca, in anumite conditii, prin contractul incheiat intre anumite persoane sa se nasca drepturi pentru terti[8].

Acest principiu este denumit relativitatea efectelor contractului, care trebuie distins de regula opozabilitatii acestuia fata de terti.

Un contract nu poate obliga sau, in principiu, profita tertelor persoane (relativitatea) dar asta nu inseamna ca ele pot ignora existenta raportul juridic dintre parti, ca fapt social, atata timp cat nu-i vatama, fiind nevoiti sa respecte drepturile si obligatiile partilor, nascute din conventie (opozabilitatea).

In virtutea opozabilitatii un contract incheiat intre alte persoane, fiind un fapt social, va putea fi invocat impotriva unui tert, pentru justificarea dobandirii anumitor drepturi[9], dar si tertii pot sa invoce o conventie la incheierea careia nu au participat, impotriva partilor acesteia. Este astfel cazul unor persoane care invoca tranzactia incheiata de fostii soti si in care acestia din urma recunosteau ca au cumparat un autoturism cu banii imprumutati de primii .

In unele cazuri, pentru ca un anumit act sa fie opozabil tertilor (interesati) legea cere indeplinirea anumitor conditii de publicitate, care daca nu sunt realizate ridica partilor dreptul de a se folosi de opozabilitate[11].

Daca intre parti contractul are valoare de act juridic, fata de terti acesta este privit ca simplu fapt social, ceea ce determina consecinte sub aspectul responsabilitatii civile si al mijloacelor de dovada. Partea care nu executa o prestatie stabilita prin contract va raspunde contractual, iar tertul care impiedica o parte sa execute obligatia contractuala sau incalca un drept stabilit in conventie, va raspunde pe teren delictual (art 998 C. civ.,). De asemenea, intre parti proba se va face dupa regulile dovezii conventiilor(art. 1170-1198 C. civ.,), pe cand tertii vor putea dovedi cu orice mijloc de proba existenta contractului.


Categoria de persoane a avanzilor cauza

Pentru determinarea continutului principiului relativitatii efectelor contractului si al regulii opozabilitatii lor, este necesara prezentarea domeniului sau de aplicare prin analizarea notiunilor de "parti" respectiv "terti".

Este parte acea persoana care a participat la incheierea contractului personal sau prin reprezentare.

Este tert persoana care nu a participat direct si nici prin reprezentare la incheierea actului juridic. La randul lor tertii sunt penitus extraneus, sau tertii puri, si tertii interesati, adica subiectii care au o legatura cu raportul juridic dintre parti.

Intre terti in general si parti exista o categorie intermediara de subiecti care desi nu au participat direct sau prin reprezentare la incheierea actului juridic suporta consecintele acestuia. Ei se aseamana cu tertii, nefiind prezenti la nasterea actului dar au si trasaturi care ii apropie de parti datorita faptului ca efectele actului se produc si asupra lor. Ei sunt denumiti ayant causa si se subdivid in mai multe categorii: succesori universali si cu titlu universal, succesori cu titlu particular si, potrivit unor opinii, creditorii chirografari. Mai sunt numiti si succesorii partilor, insa prin aceasta denumire exista riscul confundarii cu categoria mostenitorilor, fata de care se deosebeste prin faptul ca prima notiune semnifica puterea unei conventii de a da nastere la drepturi si obligatii in patrimoniul unor persoane (ayant causa sau succesorii partilor) care nu au participat la incheierea ei dar care datorita legaturii stipulatorii, conventionale sau legale cu una din partile conventiei suporta ori beneficiaza de consecintele acesteia.

a) Succesorii (ayant cause) universali si cei cu titlu universal. Persoana care are vocatia la dobandirea intregului patrimoniu al unei persoane se numeste succesor universal[12], iar cel care are vocatie la dobandirea unei fractiuni din patrimoniu poarta denumirea de succesor cu titlu universal .

Acesti subiecti dobandesc drepturi si obligatii din conventia incheiata de autorul lor, deoarece sunt considerati continuatorii persoanei autorului lor, si in aceasta calitate primesc intregul patrimoniu (atat latura activi cat si cea pasiva) respectiv doar o fractiune din el, astfel ca vor deveni titularii drepturilor si obligatiilor contractate de autorii lor[14]. Intr-o alta conceptie, se considera ca ei participa la incheierea contractului printr-un fel de reprezentare a lor de catre autor.

Prin exceptie insa, nu pot fi obligati prin contractele intuituu personae, incheiate de autor, datorita caracterul personal al acestor obligatii, ex. societatile de persoane.

b) Succesorii (ayant cause) cu titlu particular. Sunt tertele persoane interesate care primesc numai un anumit drept de la o alta persoana, denumita autor, nefiind tinut de obligatiile acesteia din urma[15]. In aceasta situatie trebuie distins dupa cum e vorba de drepturi legate de bunul transmis sau de obligatiile contractate de autor in legatura cu bunul, obiect al conventiei. In primul caz ayant causa cu titlu particular va profita si va suporta situatia juridica a bunului dobandit, existenta la data incheierii conventiei, adica: de drepturile dobandite de transmitatorul (autorul) sau anterior incheierii conventiei; si de drepturi aflate intr-o conexiune stransa cu cel transmis, cum sunt garantiile unei creante sau servitutile create in favoarea fondului. In ce priveste obligatiile, succesorul cu titlu particular nu poate fi tinut sa le execute, deoarece nimeni nu poate fi obligat prin vointa altuia, fata de acestea succesorul avand calitatea de tert. Totusi, obligatiile reale propter rem si cele opozabile tertilor , avand un caracter real, adica fiind strans legate de bunul material, se vor mentine, astfel ca dobanditorul va trebui sa le respecte. Astfel, daca transmitatorul a consimtit anumite sarcini asupra bunului inainte de incheierea conventiei, sarcini care constituie adevarate obligatii reale cu privire la obiectul transmis, succesorul cu titlu particular va fi nevoit sa suporte consecintele acestora, dar nu se poate considera ca ar fi vorba despre nasterea unei obligatii asupra altei persoane, ce nu a participat la realizarea actului, pentru ca propriu-zis titularul nu putea transmite mai mult decat avea in patrimoniu la momentul consimtirii conventiei .


In concluzie succesorul cu titlu particular va suporta consecintele unor conventii la care nu a participat daca acestea sunt anterioare dobandirii dreptului si daca s-au respectat cerintele privind publicitatea, in caz contra actul nu-i este opozabil si deci succesorul cu titlu particular devine tert fata de acest din urma act[19].

c) Creditorii chirografari pot fi atinsi, in anumite conditii, de efectele actelor incheiate de debitorul lor. Sunt creditori chirografari aceia care nu au o garantie reala asupra creantei lor, fiind doar titularii unui drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului lor (art. 1718 C. civ.,). De aceea, actele consimtite de acesta ii afecteaza indirect, in sensul ca vor suporta consecintele maririi sau micsorarii patrimoniului debitorului realizate prin incheierea anumitor acte. Prin faptul ca ei suporta ori beneficiaza de consecintele actelor debitorului lor, creditorii chirografari desi sunt terti, ei se aseamana prin aceasta cu avanzii cauza universali ori cu titlu universal. De aceea, actele incheiate de debitorilor lor, le sunt opozabile cu conditia indeplinirii formalitatilor prevazute de art 1182, a datei certe.

Creditorii chirografari nu dobandesc calitatea de parte in contractele incheiate de debitor, cum este cazul succesorilor universali sau cu titlu universal. Ei raman terti fata de aceste acte, care le sunt opozabile ca fapte juridice. Daca insa aceste acte ii prejudiciaza, fiind facute in frauda lor, si exista posibilitatea sa nu-si mai poata realiza creanta din cauza ajungerii debitorului in stare de insolvabilitate datorita actelor consimtite de acesta, creditorul chirografar poate inlatura aceasta opozabilitate, si desfiinta consecintele pagubitoare pentru el.

Pentru evitarea acestor consecinte negative legea pune la dispozitia creditorilor prin textul art. 974 C. civ., actiunea revocatorie denumita si actiunea pauliana precum si actiunea in declararea simulatiei, in scopul inlaturarii opozabilitatii actelor care ii prejudiciaza.

Concluzionand putem spune ca principiul relativitatii efectelor contractului se mentine in raportul cu creditorii chirografari, ei ramanand terti fata de contract, dar opozabilitatea poate fi inlaturata prin intermediul mijloacelor puse la dispozitia lor de catre lege. La randul lor, succesorii universali si cu titlu universal vor suporta consecintele actelor autorului lor, devenind parti in contract, relativitatea efectelor contractului fiind infranta in privinta lor. Succesorii cu titlu particular nu devin parti in conventiile realizate de transmitator anterior dobandirii dreptului de catre ei, dar vor primi numai ceea ce le putea transmite autorul, fiind afectati in masura in care nu au cunoscut adevarata situatie juridica a dreptului dobandit, de ex o conditie rezolutorie existenta in conventia autorului cu o teta persoana relativa la transferul proprietatii asupra bunului.


2. Exceptiile de la principiul relativitatii efectelor contractului.

. Notiune.

Prin exceptie de la principiul aratat se intelege situatia juridica in care drepturile si obligatiile nascute dintr-un contract incheiat intre anumite persoane, apartin respectiv obliga un subiect de drept care nu a luat parte la incheierea actului, adica o terta persoana

Daca in ceea ce priveste latura pasiva, legea civila in principiu nu admite crearea de obligatii in sarcina unei persoane prin incheierea unui contract intre alti subiecti de drept, exista insa cazuri in care printr-un act juridic se pot naste drepturi in favoarea unui tert[20]. Situatie juridica consacrata legal pentru a crea astfel de drepturi, este: stipulatia pentru altul. In doctrina si jurisprudenta se discuta si alte cazuri ca fiind exceptii de la regula relativitatii contractului: promisiunea faptei altuia, actiunea directa, concordatul creditorilor, actul juridic facut de succesorul aparent , etc.


. Promisiunea faptei altuia.

Doctrina si jurisprudenta noastra, in lipsa textului art. 119 C. civ. fr., pe care legea noastra nu la mai preluat, au consacrat constructia juridica denumita promisiunea faptei altuia, ce reprezinta un contract in virtutea caruia debitorul se obliga sa determine o terta persoana sa efectueze o prestatie in beneficiul creditorului. In virtutea acestui contract denumit si clauza de porte fort "cel care se face tare" este liberat de obligatia sa daca a reusit sa-l convinga pe tert sa se angajeze fata de creditor.

Aceasta operatie juridica nu constituie o exceptie de la relativitatea efectelor contractului deoarece tertul nu este obligat prin incheierea conventiei, debitorul angajandu-se in realitate la propriul fapt - de a determina pe tert sa efectueze o prestatie in favoarea creditorului[22].

Daca debitorul asumandu-si o obligatie de rezultat nu reuseste in demersul sau, va fi tinut raspunzator in raport cu creditorul. Tertul a carui fapta s-a promis neavand nici o legatura cu partile nu poate raspunde. Daca insa debitorul il convinge pe tert si acesta se angajeaza fata de creditor, obligatia sa este executata astfel ca suntem in prezenta a doua contracte diferite sub aspectul continutului.


41.3. Stipulatia pentru altul.

Reala exceptie de la relativitatea efectelor contractului o constituie stipulatia pentru altul, si anume acea conventie prin care o persoana numita stipulant convine cu o alta persoana denumita promitent, ca cel din urma sa efectueze o prestatie in beneficiul unui subiect strain de contract denumit tert beneficiar[23].

Utilitatea practica a acestui contract este aceea ca tertul nu va mai suporta concursul creditorilor stipulantului, dreptul neaflandu-se nici un moment in patrimoniul acestuia, si nu-i sunt aplicabile regulile reductiunii ori cele ale raportului succesoral.

Pentru a fi in prezenta unei stipulatii pentru altul, conventia trebuie sa indeplineasca toate cerintele legale generale pentru validitatea contractului[24] dar si anumite conditii speciale.

Astfel este necesar ca vointa de a stipula in folosul tertului sa fie neindoielnica si ca la momentul incheierii conventiei tertul sa fie determinat sau cel putin determinabil.

Stipulatia pentru altul creeaza un dublu raport juridic: pe de o parte, intre stipulant si promitent ; precum si intre promitent si tertul beneficiar pe de alta parte.

Din contractul initial (intre stipulant si promitent), nu izvoraste un drept nou in patrimoniul stipulantului caci dreptul promis se naste direct in patrimoniul tertului beneficiar. Totusi, stipulantul pastreaza drepturile generale izvorate din contract. Astfel, in caz de neexecutare a obligatiei asumate de catre promitent, stipulantul il poate actiona in justitie pentru a-l determina sa-si respecte angajamentul luat fata de el, dar in beneficiul tertului. De asemenea stipulantul poate solicita daune interese in cazul in care neexecutarea catre tert i-a produs un prejudiciu[25], iar daca stipulatia pentru altul este un contract sinalagmatic se poate cere rezolutiunea ori se poate invoca exceptia de neexecutare a contractului.

Tertul beneficiar nu este parte in contract dar, asa cum am aratat, dreptul se naste direct in patrimoniul sau, din momentul stipularii, independent de acceptarea sa. Nimeni nu poate fi obligat sa dobandeasca un drept, de aceea tertul poate refuza primirea prestatiei de la promitent insa neacceptarea nu afecteaza existenta dreptului sau.

In raporturile dintre promitent si tert, acesta din urma poate cere de la primul, pe calea unei actiuni directe, executarea obligatiei asumate sau plata de daune interese pentru prejudiciul suferit din cauza neandeplinirii angajamentului luat. Actiunea in rezolutiune insa nu se afla la indemana tertului pentru ca nu se poate cere desfiintarea unui contract la care nu a participat.

La randul sau promitentul poate opune tertului toate exceptiile pe care le putea invoca si contra stipulantului, pentru a justifica neexecutarea. Astfel, daca stipulantul nu si-a indeplinit propria obligatie aratata in contractul incheiat cu promitentul(in ipoteza conventiei sinalagmatice), acesta din urma are dreptul la invocarea exceptiei de neexecutare pentru a nu fi tinut sa presteze fata de tertul beneficiar.

Stipulatia pentru altul nu creeaza raporturi intre stipulant si tert, dar la baza sa pot sta relatii anterior stabilite intre cei doi, prin intermediul acestei operatiuni urmarindu-se stingerea acestora[26]. Motivatia stipulantului poate consta si in intentia de a face o liberalitate tertului sau de a-i acorda un imprumut, insa acestea nu au nici o incidenta asupra raportului creat cu promitentul.

Ca natura juridica stipulatia pentru altul este o institutie de sine statatoare, cu efecte proprii, care nu poate fi justificata nici prin intermediul gestiunii de afaceri, nici pe ideea angajamentului unilateral ori pe teoria ofertei[27].


41.4. Actiunea directa.

In virtutea regulii relativitatii contractului numai una dintre partile conventiei poate avea actiunea in raspundere, in cazul cand partea adversa nu si-a executat obligatiile. In anumite situatii legea consacra insa posibilitatea intentarii unei actiuni directe intre persoane care nu sunt parti ale aceluiasi act juridic.

Sunt asemenea cazuri: actiunea directa recunoscuta lucratorilor contra clientului, pentru plata sumelor ce li se cuvin, chiar daca ei au contractat numai cu antreprenorul (art. 1488 C. civ.,); si actiunea directa recunoscuta mandantului contra submandatarului desi intre ei nu exista raport juridic (art. 1542 C. civ.,).


$ 3. Exceptie de la opozabilitatea contractului fata de terti - Simulatia.

42. Notiune si forme.

Relativitatea efectelor contractului nu exclude opozabilitatea fata de terti a contractului. Astfel, daca prin conventia incheiata intre doua persoane nu se pot naste drepturi si obligatii pentru persoanele care nu au participat la incheierea contractului nici personal nici prin reprezentare, totusi, aceste persoane, sunt tinute sa respecte situatiile juridice create prin contract, atata timp cat nu le vatama interesele.

Prin exceptie de la opozabilitatea fata de terti se intelege situatia in care o terta persoana are dreptul, sau i se permite sa nu tina seama de situatiile juridice create prin contractul dintre alte persoane.

In aceasta categorie se incadreaza simulatia, notiune care intr-o acceptie generala are semnificatia incheierii unui act cu intentie frauduloasa, nesincera si este definita ca fiind situatia juridica creata prin incheierea a doua contracte diferite dintre care unul public, numit si aparent sau simulat, deoarece consacra o situatie juridica necorespunzatoare realitatii si altul secret[28], denumit si contraanscrisul, care corespunde realitatii, vointei reale a partilor, dar care contrazice actul public.

Conditia esentiala pentru existenta simulatiei este aceea ca actul secret sa fie incheiat anterior sau cel mai tarziu in acelasi timp cu actul public. In cazul in care nu se respecta simultaneitatea sau conditia anterioritatii, contractul secret poate fi considerat ca modificator al actului public, astfel ca nu mai suntem in prezenta simulatiei ca exceptie de la opozabilitatea fata de terti.

Simulatia poate imbraca mai multe forme sau grade, si anume: cazul in care actul aparent este fictiv, cazul actului deghizat si interpunerea de persoane.

a) Daca in actul secret se arata ca actul public nu exista in realitate, suntem in prezenta simulatiei prin act fictiv. Exista cazuri in care o persoana poate avea interesul sa scoata de sub urmarirea creditorilor numite bunuri, astfel ca incheie un act de instrainare a acestora (actul public) dar pe care il contrazice prin incheierea unui alt act(secret), din care reiese caracterul fictiv al celui public.

b) Pe de alta parte partile pot avea interesul sa ascunda fata de terti adevarata natura a contractului incheiat. In aceasta situatie actul public va fi diferit ca natura de cel secret, pe care, in virtutea dispozitiilor legale, partile nu il pot incheia (deghizare totala).

De asemenea partile pot avea interesul sa deghizeze doar partial actul incheiat, astfel incat vor arata in actul secret care anume elemente ale actului public nu corespund realitatii. De exemplu, in actul public se mentioneaza un pret iar in cel secret un alt cuantum al acestuia, mai mare sau mai mic, in functie de vointa si interesul partilor(deghizare partiala).

c) Ultima forma de simulatie priveste contractul prin interpunere de persoane. In actul public vor fi mentionate anumite persoane, in calitate de parti, iar in actul secret se va arata ca adevaratul beneficiar este o alta persoana decat cea retinuta in actul public. Partile vor recurge la acest procedeu atunci cand legea consacra anumite interdictii asupra unor persoane cu privire la incheierea unor contracte. Acestea vor imprumuta numele altor subiecte de drept, pentru a nu li se cunoaste adevarata identitate, in scopul eludari normei juridice[29].

In acest caz de simulatie partile contractului public cunosc faptul ca beneficiar va fi o alta persoana, aratata in actul secret, care la randul sau cunoaste ca actul public nu are efecte in privinta beneficiarului aratat in acesta.

Trebuie sa distingem intre simulatie si alte acte cu care se aseamana:

- se deosebeste de dol, prin faptul ca acesta reprezinta uneltiri efectuate cu intentia de a-l pagubi pe cocontractant, pe cand simulatia poate sa vizeze doar ascunderea unui element al actului;

- fata de actul fraudulos, acesta este incheiat in scopul de a-l frauda pe creditor si este public, pe cand actul simulat este secret si nu vizeaza neeaparat fraudarea creditorului;

- fata de actul fals, intelectual sau material,se deosebeste prin faptul ca aceste acte nu redau vointa partilor, pe cand actul simulat reda acesasta vointa, in contrainscris.

43. Efectele simulatiei.

Sanctiunea specifica pentru simulatie este inopozabilitatea actului secret fata de terti, desi acesta exprima vointa reala a partilor (art 1175C. civ.,).

Efectele simulatiei sunt diferite dupa cum se analizeaza raporturile dintre parti si succesorii acestora pe de o parte(a) si fata de terti pe de alta parte(b).

a) Intre parti, actul secret va produce efecte juridice datorita regulii conform careia vointa interna, reala, prevaleaza fata de vointa declarata. Insa contractul secret trebuie sa indeplineasca toate conditiile de validitate cerute de lege in privinta formei si fondului, pentru a se produce efectele dorite.

Succesorii universali si cu titlu universal vor suporta consecintele actului secret, datorita faptului ca ei sunt considerati a avea pozitia partilor, urmand soarta acestora.

b) Fata de terti va produce efecte actul public, acesta fiindu-le cunoscut, neputand admite sa li se opuna actul secret, pe care numai partile il cunosc. Ei se bazeaza pe situatia juridica nascuta din actul public, astfel ca acceptarea opozabilitatii actului secret fata de ei ar aduce atingere bunei credinte a acestora[30].

Totusi aceasta regula prevazuta de articolul 1175 C.civ. suporta anumite interpretari si precizari izvorate din conceptia ca un act nesincer, fraudulos, (actul public) nu trebuie sa prejudicieze tertele persoane in virtutea regulii aratate. In aceasta interpretare trebuie sa distingem tertii interesati (dobanditorii bunului asupra caruia s-a creat simulatia, si creditorii chirografari), si tertii penitus extraneus.

b1) Astfel, daca tertii nu au cunoscut existenta actului secret ei se pot prevala numai de actul public;

b2) iar in caz contrar, daca au cunoscut actul secret in momentul nasterii drepturilor lor legate de acest act, ei nu vor putea invoca inopozabilitatea actului secret.

b3) In schimb, daca tertii au fost de buna credinta in momentul realizarii simulatiei, si nu au stiut de existenta actului secret, ei vor avea posibilitatea de a renunta la inopozabilitatea actului secret si sa-l invoce ca opozabil lor, daca aceasta opozabilitate ii avantajeaza. In consecinta, in acest caz tertii pot opta in a invoca actul public sau actul secret contra partilor.

In schimb, partile nu vor putea invoca, impotriva tertilor, actul secret, avand in vedere ca acestia nu il cunosc, insa cei din urma pot invoca impotriva partilor actul secret, daca efectele acestuia le profita.

In raporturile dintre terti este posibil ca unii dintre acestia sa aiba interesul de a invoca fata de parti actul secret iar altii actul public. In cadrul acestui conflict de interese se va da intaietate tertilor care cu buna credinta se bazeaza pe actul public.

In cazul in care prin actul simulat, sunt vatamati si succesorii cu titlu universal si cei universali, in categoria tertilor interesati intra si acestia deoarece acel act le vatama interesele.

44. Actiunea in simulatie.

Prin intermediul acesteia se urmareste demonstrarea caracterului simulat al operatiunii, pentru a determina aplicarea contractului secret, si inopozabilitatea celui public fata de ei.

Actiune poate fi intentata de catre orice persoana interesata, de exemplu tertul pe care actul public il prejudiciaza. Cum pentru terti actul incheiat de parti are valoarea unui fapt juridic, acesta va putea fi demonstrat cu orice mijloc de proba.

In urma admiterii acestei actiuni efectele actului aparent vor fi inlaturate singurul care va produce consecinte juridice fiind actul secret, cu conditia ca acesta sa respecte conditiile de validitate cerute de lege pentru actul respectiv. Asadar, daca actul secret al carui caracter ocult inceteaza prin declararea simulatiei, este nul absolut sau anulabil el va fi desfiintat, deoarece actiunea in simulatie nu valideaza acest act juridic[31].




Acestea vor fi studiate in cadrul cursului: "contractele speciale"

Aceasta regula trebuie sa fie avut in vedere atat de parti cat si de instanta de judecata care au sarcina de a asigura executarea contractului. In acest sens a se vedea L. Pop, op.cit., p. 60-61.

Sunt avute in vedere contractele de mandat (art. 1552 si 1556 C.civ.), contractul de depozit(art. 1616 C.civ.), contractul de locatiune fara termen(art. 1436 C.civ.) etc, a se vedea: C. Statescu C. Barsan, op. cit., p. 58

Este cazul contractului de donatie, caracterizat prin irevocabilitate de gradul 1, anumite clauze nefiind permise de lege a face parte din continutul acestui contract.

I. Albu, Drept civil, Contractul si raspunderea contractuala, Ed. Dacia,Cluj- Napoca, 1994, p.97

P. I. Demetrescu, Drept civil, Teoria generala a obligatiilor, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti 1966, p. 50

Articolul 1552 punctul 3 C.civ. referitor la contractul de mandat, arata ca decesul sau punerea sub interdictie a mandantului sau mandatarului inceteaza contractul.

Cazul stipulatiei pentru altul care se reflecta in materia anumitor contracte.

Contractul poate fi opus de o persoana tertului care il cheama in revendicare pentru a justifica titlul cu care detine; contractul poate constitui just titlu in favoarea paratului dintr-un proces, care tinde sa beneficieze de efectele uzucapinuii, a se vedea in acest sens C. Statescu, C. Birsan, op. cit., p. 59.

T. Arges, dec nr 1243/1994 (nepublicata)

Avem in vedere publicitatea in materie imobiliara, ori necesitatea existentei datei certe pe un inscris sub semnatura privata.

Prin acte inter vivos nu se poate transmite intregul patrimoniu al unei persoane astfel ca in acest caz intra unicul succesor(mostenitor) al unei persoane fizice respectiv subiectul colectiv de drept care in urma absorbtiei sau contopirii inglobeaza patrimoniile altor persoane juridice, care isi inceteaza astfel existenta.

Intra in aceasta sfera mostenitorul unei fractiuni din patrimoniul defunctului respectiv persoanele juridice dobanditoare a fractiunilor din patrimoniul celei care se divizeaza sau din care se desprinde o parte a patrimoniului.

Este astfel cazul conmasarii si divizarii unui agent economic, cand noile societati preiau activul si pasivul vechii societati (art.40 si 51 din D. nr 31/1954)

Este cazul dobanditorului unui bun prin cumparare, donatie, schimb, prin cesiunea de creanta, legatul cu titlu particular, etc.

Obligatiile propter rem sunt atat de legate de bun incat ele il urmeaza indiferent de patrimoniul in care trece, succesorul cu titlu particular fiind tinut sa le indeplineasca.

Desi succesorul cu titlu particular nu a fost parte in contractul ce a dat nastere acestei obligatii, daca se indeplinesc formele de publicitate cerute de lege el va fi tinut sa le respecte. Este de exemplu cazul locatiei prevazuta de art. 1441 C. civ.

De exemplu daca un proprietar consimte la crearea unei servituti pe terenul sau, in favoarea unui alt fond, dupa care vinde fondul aservit unui tert(succesor cu titlu particular), acesta din urma va dobandi bunul in starea in care se afla, adica afectat de servitute, pe care va trebui sa o respecte, indiferent de continutul contractului in care nu se mentioneaza nimic despre aceasta. Cu alte cuvinte fostul proprietar nu putea transmite mai mult decat avea situatie exprimata si in adagiului latin "nemo plus juris ad alium transfere potest quam ipse habet".

De exemplu necesitatea datei certe sau efectuarea publicitatii in Cartea funciara.

Se mai considera in literatura de specialitate ca si contractul colectiv de munca ar reprezenta o exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului, insa nu se tine seama de faptul ca aceasta reprezentare deriva in realitate din lege, iar nu din conventia partilor. Pentru opinia care critica acest punct de vedere a se vedea L. Pop, op.cit., p. 101.

G. Plastara, Curs de drept civil roman, Ed. Cartea romaneasca, Bucuresti, 1925, Vol. IV, p.286

De exemplu antreprenorul cu care clientul a contractat o lucrare de instalare gaze, se angajeaza prin conventie fata de acesta sa determine Directia generala a gazelor sa receptioneze lucrarea, conditie necesara pentru pornirea instalatiei.

Aplicatii ale acestei operatiuni juridice se regasesc in materia contractului de transport, de donatie cu sarcina sau de asigurare facultativa.

Capacitatea, obiectul, cauza, consimtamantul si forma contractului.

Daca de exemplu stipulantul avea o datorie catre tert, pe care promitentul s-a obligat sa o plateasca insa nu o face, acesta din urma va fi tinut fata de stipulant la repararea pagubei cauzate si anume despagubirea pe care acesta a fost nevoit sa o plateasca tertului pentru neexecutare.

Este posibil ca stipulantul avand o datorie fata de tert sa incheie un contract cu promitentul pentru ca acesta sa achite datoria in locul sau, urmarindu-se deci stingerea unui raport obligational anterior.

P. C. Vlachide, Repetitia principiilor de drept civil, vol. II, Ed. Europa Nova, Bucuresti 1994, p. 94-95

Determinarea caracterului secret al actului este o chestiune de fapt, astfel ca de exemplu inregistrarea lui la organele fiscale nu constituie publicitate datorita faptului ca Administratia financiara nu este organism de publicitate. In acest sens a se vedea L. Pop, op. cit., p. 115.

C.Statescu si C. Barsan, op.cit., p. 76. Cu privire la scopul partilor de a inlatura aplicarea dispozitiilor legale cu privire la realizarea unor liberalitati de catre sau catre anumite persoane.

C.Statescu si C.Barsan, op.cit., p. 77.

A se vedea C. Statescu si C. Barsan, op.cit., p. 79, cu privire la consecintele actiunii in declararea simulatiei, in alte legislatii, de exemplu nulitatea absoluta a inscrisului secret si mentinerea actului public, ca o sanctiune a fraudarii legii.



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright