Raspunderea civila a magistratilor

Secțiunea 1

Evolutia institutiei raspunderii civile a magistratilor

In dreptul romanesc, raspunderea civila a judecatorilor a fost reglementata pentru intaia oara in anul 1865 prin Codul de procedura civila, art. 305 stabilea ca:"judecatorii se pot urmari in urmatoarele cazuri: daca a fost dol sau evictiune, ce se pretinde ca a comis in cursul instructiunii sau in timpul judecatii; daca urmarirea este anume pronuntata de lege; daca legea declara pe judecatori responsabili sub pedeapsa de daune-interese; daca este denegrare de dreptate." Codul de procedura civila republicat in anul 1900 mentinea posibilitatea obligarii judecatorului la plata de daune-interese.

In anul 1890 a fost consacrat acest tip de raspundere si intr-o lege de organizare judecatoareasca care prevedea ca "masurile disciplinare pronuntate de ministru sau de tribunalul disciplinar nu inlatura cu nimic actiunea recursorie organizata de art. 305-315 din Codul de procedura civila".

Prin art. 214 din Legea de organizare judecatoreasca din 1925 se prevedeau urmatoarele cazuri ce legitimau o actiune recursorie impotriva judecatorului: cand se pretindea ca in timpul cercetarii sau al judecatii, judecatorul a lucrat cu viclesug sau ca a fost mituit; cand legea il declara in mod expres responsabil; in caz de denegrare de dreptate. Subsecvent, in anul 1938 s-a adaugat un al patrulea caz si anume "daca exista o decizie disciplinara condamnatorie contra magistratului." Astfel, putem constata extinderea raspunderii si in cazul procurorilor.

In vechea reglementare, aceasta raspundere a avut drept model actiunea romana litem suam facit, dar mai ales pe cea franceza prise a partie. Astfel, art. 505-516 din Codul francez de procedura civila prevedea un sistem privitor la raspunderea judecatorului ce era aplicabila doar in caz de frauda, dol, greseala profesionala grava sau denegrare de dreptate. In dreptul germanic, actiunea impotriva judecatorului se numea "judecata lui Dumnezeu", iar partea nedreptatita il provoca la lupta pe judecator pentru ca izbanda sa hotarasca dreptatea.

Asadar, in mod traditional, principiul a fost acela al unei raspunderi civile de exceptie, raspunderea putea interveni doar in cazurile expres determinate de lege.

In perioada regimului comunist, institutia raspunderii magistratului a fost abrogata, ea fiind reglementata doar in Codul de procedura penala. Necesitatea reintroducerii reglementarii raspunderii civile a judecatorilor a fost semnalata in doctrina juridica inca din anul 1997, intrucat legislatia in vigoare la acea vreme, respectiv Codul de procedura civila si Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca nu contineau dispozitii in materie.

Secțiunea a 2-a

Justificarea reglementarii raspunderii civile a magistratilor

Majoritatea statelor democratice consacra dispozitii speciale privitoare la repararea pagubelor produse ca urmare a savarsirii unor erori judiciare. Intr-un stat democratic nimeni nu poate fi exonerat de raspundere pentru faptele comise in exercitiul unei functii publice, iar judecatorul nu poate face exceptie de la aceasta regula.

Avand in vedere puterile aproape exorbitante pe care judecatorul le are, daca acestea ar putea fi exercitate in afara oricarui control, iar raspunderea pentru consecintele lor nu ar putea fi niciodata angajata, judecatorul s-ar transforma intr-un monarh absolut caruia nimeni si niciodata nu i-ar putea cere socoteala. Un stat democratic nu poate tolera un asemenea personaj-cheie neresponsabil. Conform art. 16 din Constitutie "nimeni nu este mai presus de lege", ceea ce inseamna ca nici judecatorul nu este exonerat de raspundere atunci cand incalca legea, in exercitarea atributiilor sale. Raspunderea juridica a judecatorului reprezinta exceptia, ea putand fi angajata doar in cazurile in care legea o permite in mod expres. De obicei, hotararile judecatoresti au un caracter impersonal, ceea ce inseamna ca nu pot fi imputate unei anumite persoane. De asemenea, colegialitatea, compunerea completului de judecata din mai multi judecatori si secretul deliberarii fac ca hotararea sa apara ca o expresie a unei autoritati impersonale, pentru care este dificil de stabilit culpe si de imputat responsabilitati. In cazul judecatorului unic, acesta isi asuma in mod precis raspunderea pentru hotararea pe care o pronunta. Trebuie conciliata nevoia de a pastra si garanta particularitatile pozitiei judecatorului cu exigenta de a nu tolera imunitati sau privilegii in ceea ce-l priveste. Oricat de importanta ar fi misiunea judecatorilor si garantarea independentei lor, prin protejarea fata de orice constrangere care ar risca sa afecteze caracterul liber al hotararilor judecatoresti, nu se poate ignora faptul ca justitia umana este impartita de oameni, supusi greselii si ca societatea este datoare sa se apere impotriva unor asemenea greseli. Acest lucru se poate realiza prin supunerea lor la reguli pentru ca caror incalcare sa le poate fi angajata raspunderea juridica.    Judecatorul nu poate fi lasat la discretia justitiabililor, deoarece acestia pierzand procesul, ar putea promova actiuni civile impotriva magistratilor din spirit de sicana sau din alte motive. In plus, in practica pot interveni situatii in care lipsa raspunderii civile ar fi greu de justificat. De exemplu, in cazul condamnarii unui judecator pentru o fapta in legatura cu un litigiu civil, in ipoteza in care prejudiciul nu mai poate fi recuperat (decesul debitorului si lipsa mostenitorilor). Prin urmare, ar fi normal ca efectele negative ale unei conduite frauduloase a judecatorului sa fie suportate de catre el. De asemenea, se pot produce prejudicii fie din cauza unor erori de judecata, fie din cauza unei functionari defectuase a serviciului public care este justitia. Ar fi inechitabil ca ele sa ramana nereparate, sa se localizeze definitiv in patrimoniul celor care le-au suportat

O ipoteza de necorespunzatoare functionare a serviciului public de justitie este aceea in care prejudiciile ar fi consecinta directa a unei erori judiciare, a unei culpe imputabile judecatorului.

In literatura de specialitate, a fost exprimat punctul de vedere conform caruia in lipsa unei reglementari speciale privind raspunderea civila a judecatorului, acesta ar putea fi actionat direct de persoana care se considera prejudiciata de hotararea pronuntata, in conditiile dreptului comun al raspunderii civile delictuale, deoarece fara a exista o dispozitie expresa care sa-i excepteze de la aplicarea regulilor generale ale raspunderii civile, excluderea judecatorilor de la incidenta lor ar fi lipsita de temei legal. Chiar daca prejudiciul apare in legatura cu un act jurisdictional emis de judecator in exercitarea atributiilor cu care a fost investit, angajarea raspunderii delictuale nu ar putea fi inlaturata pentru motivul ca acesta nu este un fapt ilicit delictual. Normele raspunderii civile delictuale, sanctionand nerespectarea unor reguli generale sunt aplicabile intotdeauna cand exista un prejudiciu de reparat si nu sunt prevazute dispozitii speciale pentru remedierea lui, chiar si in cazul unor prejudicii derivate din anularea unor acte juridice. Insa, aplicarea dreptului comun in materie, posibilitatea unei actiuni directe promovata de persoana ce se considera pagubita impotriva judecatorului reprezinta o amenintare la adresa statutului si a pozitiei acestuia. In plus, posibilitatea angajarii raspunderii judecatorului pentru cea mai usoara culpa este de natura sa destabilizeze activitatea justitiei prin reluarea proceselor definitiv judecate, fapt ce ar afecta inclusiv principiul independentei judecatorilor.

In acest context, putea raspunde civil magistratul in situatia de exceptie prevazuta in art. 507 de Codul de procedura penala. Mai exista o reglementare legala privitoare la raspunderea civila a magistratilor in cazul in care statul roman isi exercita dreptul de regres pentru paguba suferita ca urmare a obligarii sale la despagubiri prin hotarare a C.E.D.O. sau prin conventia de rezolvare de cale amiabila. In acest sens erau dispozitiile art. 12 alin. (3) din Ordonanta de Guvern nr. 94/1999, dar aceasta raspundere nu era aplicabila efectiv, deoarece se prevedea ca "raspunderea civila a magistratilor se stabileste in conditiile care vor fi reglementate prin Legea pentru organizarea judecatoreasca", insa aceasta lege nu reglementa raspunderea civila a magistratilor.

Problema raspunderii civile pentru erori judiciare a format obiect de preocupare in literatura de specialitate, formulandu-se propuneri semnificative de reglementare a materiei.

Pentru prima data, prin revizuirea Constitutie ce a avut loc in anul 2003, s-a introdus o prevedere privind raspunderea magistratilor. Astfel, art. 52, alin. (3), teza a II-a stabilea: "Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta."

Prevederile constitutionale au fost dezvoltate prin legi speciale, mai ales prin Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor.

Raspunderea patrimoniala a magistratilor are un caracter subsidiar si se poate angaja doar daca magistratul a actionat cu rea-credinta sau din grava neglijenta, deci numai pentru erorile savarsite cu un anumit grad de vinovatie. Dispozitiile privind raspunderea civila a judecatorilor si a procurorilor se vor aplica si magistratilor-asistenti, chiar daca Legea 303/2004 nu prevede expres acest lucru

Secțiunea a 3-a

Conditiile angajarii raspunderii civile a magistratilor

Art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor stabileste conditiile pentru promovarea actiunii in regres de catre stat impotriva judecatorului sau a procurorului.

Fiind o raspundere subsidiara si indirecta, conditiile angajarii acesteia sunt urmatoarele:

Actiunea in regres impotriva magistratului trebuie sa fie introdusa de catre Stat, acesta fiind unicul titular al ei. Statul isi poate astfel recupera despagubirile pe care le-a platit persoanei vatamate prin eroarea judiciara.

Prejudiciul sa fi fost acoperit de stat in temeiul unei hotarari irevocabile, fapt ce exclude posibilitatea ca in timpul judecarii cauzei statul actionat in judecata sa cheme in garantie magistratul vinovat de cauzarea erorii judiciare. Pentru ca statul sa formuleze actiune in regres, este necesar ca hotararea pronuntata impotriva sa sa fie irevocabila si sa se fi executat.

Sa se fi stabilit, in prealabil, printr-o hotarare definitiva, raspunderea penala sau disciplinara, dupa caz, a judecatorului sau a procurorului pentru o fapta savarsita in cursul judecatii procesului, iar fapta savarsita sa fie de natura a determina o eroare judiciara.

Magistratul sa fi actionat cu rea-credinta sau grava neglijenta. Intrucat conditia este ca raspunderea judecatorului sau procurorului sa fi fost stabilita printr-o hotarare disciplinara sau penala, rezulta ca acesta trebuie sa fi savarsit abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 sau o infractiune la care elementul subiectiv este intentia directa ce poate fi echivalata cu reaua-credinta sau infractiunea de neglijenta in serviciu.

Statul trebuie sa formuleze actiunea in regres in termen de 1 an, acesta fiind un termen de prescriptie a dreptului la actiune. Legea nu stabileste momentul de la care curge termenul de prescriptie, insa consideram ca acesta ar fi momentul acoperirii de catre stat a prejudiciului stabilit in sarcina sa prin hotarare irevocabila

Garantiile procesuale instituite in favoarea magistratilor

Din analiza conditiilor care trebuie indeplinite pentru formularea actiunii in regres de catre stat impotriva magistratului rezulta doua mari garantii procesuale. Actiunea directa formulata de catre victima erorii judiciare impotriva magistratului este inadmisibila. Potrivit art. 504 C. proc. pen. si art. 96 alin. (6) din Legea 303/2004, actiunea in despagubiri poate fi formulata numai impotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice. Este o solutie fireasca ce este destinata sa-l protejeze pe magistrat impotriva eventualelor actiuni sicanatorii si abuzive, iar acest principiu are un caracter absolut.

In al doilea rand, este inadmisibila actiunea in garantie formulata de stat, ca titular al actiunii in regres impotriva magistratului, in timpul judecarii actiunii in despagubiri formulate de persoana vatamata prin savarsirea erorii judiciare. Potrivit dispozitiilor art. 507 C. proc. pen. si art. 96 alin (7) din Legea 303/2004, actiunea in regres a statului poate fi introdusa numai dupa pronuntarea unei hotarari irevocabile, iar prejudiciul a fost acoperit, deci numai dupa executarea hotararii.

O masura suplimentara de garantie a magistratilor o constituie asigurarea acestora pentru risc profesional. Art. 78 din Legea 303/2004 prevede ca "magistratii beneficiaza de asigurare pentru risc profesional, realizata din fondurile bugetare ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ale Ministerului Justitiei sau, dupa caz, ale Ministerului Public, pentru viata, sanatate si bunuri, in limita veniturilor pentru anii lucrati in aceste functii, dar nu in mai mult de 15 ani de activitate." Magistratii se pot asigura pentru risc profesional si peste limita legala. Aceasta asigurare inceteaza odata cu functia lor.

Instanta competenta a solutiona actiunea in despagubiri introdusa de stat impotriva magistratului se va stabili in functie de valoarea reparatiilor pretinse de catre reclamant.

In doctrina a fost criticata formularea dispozitiei cuprinsa in art. 96 alin. (7) care a fost caracterizata ca fiind "vadit nefireasca si de natura a paraliza, practic dreptul de actiune al statului pentru despagubiri", si s-a propus in schimb modificarea acesteia pentru ca statul sa aiba posibilitatea sa formuleze o cerere de chemare in garantie impotriva magistratilor vinovati de savarsirea erorii judiciare pe motivul existentei unor avantaje practice prin scurtarea lantului de procese necesare pentru obtinerea restituirii despagubirilor avansate de catre stat. De asemenea, s-a sustinut ca pentru a ajunge la angajarea raspunderii magistratului pentru erori judiciare comise in alte procese decat cele penale este necesar a se pronunta cel putin patru hotarari: hotararea care contine eroarea judiciara, hotararea definitiva sau irevocabila prin care magistratul este condamnat penal sau disciplinar; hotararea irevocabila prin care statul este condamnat la plata despagubirilor civile; hotararea irevocabila prin care se admite actiunea statului impotriva magistratului.

Notiunile de rea-credinta si grava neglijenta

In ceea ce priveste conceptele de rea-credinta si grava neglijenta, acestea sunt susceptibile de a primi mai multe acceptiuni.

Un prim sens este acela care da continutul abaterii disciplinare prevazuta de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, potrivit caruia constituie abatere disciplinara "exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta daca fapta nu constituie infractiune". Continutul acestei prime acceptiuni nu este necesar a fi definit de lege, intrucat acesta urmeaza a fi stabilit prin jurisprudenta disciplinara din cadrul sectiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

A doua acceptiune este aceea care poate fi integrata in elementele constitutive ale unor infractiuni prevazute de legea penala. Nici continutul acestei acceptiuni nu trebuie definit printr-o lege, deoarece in legislatia penala exista suficiente elemente pentru a stabilit caracterul penal al faptei savarsite, gradul de vinovatie, reaua credinta fiind asimilata intentiei directe (abuz in serviciu, contra intereselor unei persoane, etc.).

O a treia acceptiune este aceea care da continutul uneia dintre conditiile formularii actiunii in regres impotriva magistratului pentru repararea prejudiciului la care statul a fost obligat prin hotarare judecatoreasca irevocabila si pe care l-a acoperit.

In cazul erorilor judiciare savarsite in alte procese decat cele penale, aceasta a treia acceptiune trebuie sa o cuprinda atat pe prima acceptiune, cat si pe cea de-a doua acceptiune, in sensul ca in cadrul actiunii in regres a statului se va stabili ca exista rea-credinta sau neglijenta, numai daca exista o hotarare penala de condamnare sau o hotarare disciplinara a magistratului.

Cea de-a treia acceptiune constituie un concept nou, introdus de Constitutie si preluat de Legea privind statutul magistratilor. Pentru ca statul sa se indrepte impotriva magistratului cu actiune in regres trebuie sa fie indeplinite o serie de conditii prevazute de lege, conditii care constituie garantii procedurale in stabilirea raspunderii judecatorilor si procurorilor

In ceea ce priveste reaua-credinta este vorba de dovedirea unui element subiectiv, instanta fiind singura in masura sa aprecieze, la judecarea actiunii, daca magistratul a actionat cu rea-credinta, plecand de la elemente exterioare, materiale, obiective si de la circumstantele personale si reale, dar si de la prezumtia bunei-credinte. Reaua-credinta a fost considerata o notiune de sine-statatoare care consta in faptul ca magistratul, cu buna-stiinta, fata de probele administrate si fata de realitatea pe care acestea o dezvaluie, pronunta o hotarare, stiind ca aceasta este gresita in fond, ca nu corespunde adevarului. Ea este o forma a vinovatiei, o intentie rau-voitoare. Aceasta trebuie dovedita de catre stat, in calitatea sa de reclamant in cadrul procesului.

Si grava neglijenta va trebui apreciata de catre judecator, in functie de toate imprejurarile cauzei, daca magistratul a actionat sau nu din grava neglijenta. Neglijenta este o forma a vinovatiei, mai usoara decat intentia, un fel de vinovatie neintentionata. Magistratul va raspunde doar pentru cea mai grava forma a neglijentei (culpa lata), spre deosebire de dreptul comun in care raspunderea civila delictuala se angajeaza chiar si pentru cea mai usoara culpa.

Notiunile de rea-credinta si grava neglijenta trebuie intelese in sens larg, incluzand atat incompetenta, cat si lipsa de profesionalism

Unii practicieni au sustinut ca odata stabilita raspunderea penala sau disciplinara, in conditiile alin. (4) din art. 96 din Legea privind statutul magistratilor(repararea prejudiciului de catre stat), aceasta prezuma reaua-credinta sau grava neglijenta si ca urmare ca ea n-ar mai trebui dovedite in cadrul actiunii in regres a statului impotriva magistratului. Nu este suficient sa fie angajata raspunderea statului pentru a fi in prezenta unei raspunderi a magistratului, ci reaua-credinta, respectiv grava neglijenta trebuie apreciate si stabilite in mod separat in cadrul actiunii in regres a statului impotriva magistratului

In jurisprudenta s-a statuat ca procurorii si judecatorii care instrumenteaza in cauzele civile sau penale, pe care le au de solutionat, nu pot fi trasi la raspundere penala si nici macar civila, pentru interpretarile date legii, chiar daca acestea ar fi gresite, pentru acest lucru existand doar caile de atac prevazute de lege. Raspunderea lor juridica poate fi atrasa numai atunci cand se dovedeste ca au lucrat cu rea-credinta sau cu o culpa grosiera, ceea ce nu este cazul atunci cand acestia aplica si interpreteaza dispozitiile legale potrivit convingerilor proprii.

Actiunea in regres a statului poate fi promovata in conditii strict determinate de lege si este de natura sa realizeze scopul prevazut de legiuitorul constitutional si anume de a evita actiunile sicanatorii impotriva magistratilor, de natura a le afecta impartialitatea si independenta, dar si de a-i trage la raspundere ori de cate ori acestia au actionat cu rea-credinta sau grava-neglijenta. Intr-o societate democratica, magistratul nu poate beneficia de o imunitate absoluta ori de cate ori isi incalca atributiile de serviciu cu rea-credinta sau grava neglijenta. Printre factorii de presiune de natura a afecta independenta magistratilor au fost indentificate si dispozitiile legale care prevad raspunderea materiala a magistratilor pentru erorile judiciare.

Dupa revizuirea Constitutiei din anul 2003, a fost sustinut in doctrina si un punct de vedere potrivit caruia dispozitiile art. 998 n-ar putea constitui fundamentul raspunderii delictuale a judecatorului, fiindca principiul este neraspunderea civila a magistratului pentru actele si faptele savarsite in exercitiul functiei sale, iar raspunderea este exceptia si atunci regulile pe temeiul carora raspunderea poate fi angajata trebuie sa fie si ele de exceptie

Actiunea in regres a statului poate fi promovata in conditii strict determinate de lege si este de natura sa realizeze scopul prevazut de legiuitorul constitutional si anume de a evita actiunile sicanatorii impotriva magistratilor, de natura a le afecta impartialitatea si independenta, dar si de a-i trage la raspundere ori de cate ori acestia au actionat cu rea-credinta sau grava-neglijenta. Intr-o societate democratica, magistratul nu poate beneficia de o imunitate absoluta ori de cate ori isi incalca atributiile de serviciu cu rea-credinta sau grava neglijenta. Printre factorii de presiune de natura a afecta independenta magistratilor au fost indentificate si dispozitiile legale care prevad raspunderea materiala a magistratilor pentru erorile judiciare.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Reglementarea constitutionala si cea privind statutul magistratilor privind raspunderea lor patrimoniala este in concordanta cu prevederile art. 5 din Carta europeana asupra statutului judecatorilor , consacrand principiul primordialitatii raspunderii statului pentru pagubele cauzate prin decizii judiciare, precum si cu principiile Declaratiei de la Milano.

Secțiunea a 4-a

Institutia raspunderii civile a magistratilor in dreptul comparat

Pe planul dreptului international , raspunderea magistratilor pentru activitatea lor a fost dezbatuta inca din anul 1989 in cadrul Congresului Uniunii Internationale a Magistratilor, ce a avut loc la Macao.

In tari precum Marea Britanie, Austria, Canada, Elvetia, Germania Federala, Senegalul, Malta si Irlanda, raspunderea directa a judecatorilor pentru hotararile pe care le pronunta era exclusa. Justificarea acestei pozitii este fundamentata pe ideea ca in felul acesta ar fi pusa in discutie independenta judecatorilor, pentru ca judecatorul, stiind ca este posibil sa-i fie intentata o actiune in raspundere, poate fi tentat sa judece in asa fel incat sa-si asume cele mai mici riscuri (riscuri mai mari provin de la parti puternice din punct de vedere financiar). Astfel, judecatorul poate fi banuit de partialitate. In plus, daca magistratul va fi judecat de colegii sai, reclamantul neobtinand ceea ce a dorit in cadrul actiunii in despagubiri, le va reprosa magistratilor ca si-au acoperit colegul in mod deliberat. Ulterior, reglementarea elvetiana s-a modificat in sensul ca magistratii pot sa raspunda insa doar in caz de neglijenta grava. In sistemul judiciar al Marii Britanii, care consacra in mod traditional regula conform careia acestia nu pot fi chemati in judecata pentru opiniile exprimate sau actele indeplinite cu buna credinta in cursul activitatii de judecata, au inceput sa fie exprimate opinii in sensul posibilitatii atragerii raspunderii judecatorilor pentru coruptie sau rea-credinta

Alte tari admiteau raspunderea judecatorului, dar in mod limitat. Aceasta raspundere personala limitata se intalneste in Spania, Suedia (numai in legatura cu cauzele penale), Islanda (in caz de frauda sau neglijenta grava), Portugalia (in cazuri de rea-credinta), Coasta de Fildes (in caz de delapidare, culpa grea, denegrare de dreptate), Olanda (in caz de decizii manifest eronate), Belgia (in caz de favorizare). In conformitate cu art. 411 din Legea organica nr. 6/1985 privind organizarea puterii judecatoresti in Spania, magistratii raspund civil pentru prejudiciile cauzate in execitarea functiei, din intentie sau culpa.

In Danemarca si Norvegia, atunci cand judecatorul pronunta o hotarare vadit inexacta, poate fi condamnat la cheltuieli de judecata suplimentare pe care le-a ocazionat hotararea sa. In Norvegia, judecatorul poate fi raspunzator si de daunele pe care le-a cauzat prin neglijenta sa sau prin procedeele gresite la care a recurs in cursul dezbaterilor.

In Italia, raspunderea civila a judecatorului intervenea in caz de dol, frauda sau cand fara motiv intemeiat acesta omitea sau intarzia sa se pronunte asupra unei cereri conform fostulului art. 55 C. pr. Civ. italian, insa acesta a fost abrogat. In prezent, raspunderea judecatorilor este reglementata de Legea nr. 117 din 13 aprilie 1988 care recunoaste dreptul la despagubiri in cazul unui prejudiciu creat cu intentie sau grava neglijenta prin conduita, decizia sau ordinul judecatorului sau decurgand dintr-o denegrare de dreptate. Raspunderea civila a judecatorilor este considerata similara cu raspunderea oricarui alt functionar public, in baza art. 28 din Constitutia italiana

In dreptul columbian, magistratii raspund pentru prejudiciile cauzate partilor litigante in cazurile in care actioneaza prin "dol, frauda sau abuz de autoritate", cand omit sau intarzie nejustificat realizarea unor proceduri, precum si atunci cand actioneaza cu o "eroare nescuzabila"(art. 40 C. pr. Civ. columbian). O solutie asemanatoare este consacrata si in art. 133 C. pr. Civ. brazilian.

In dreptul francez, potrivit art. 11-1 din Ordonanta nr. 58-1270 din 22 decembrie 1958 privind statutul magistratilor , modificata prin lege organica in 1979 "magistratii corpului judiciar nu sunt responsabili decat de greselile lor personale".             

Secțiunea a 5-a

Raspunderea civila a judecatorului sau a procurorului in raport de art. 507 C. proc. pen., pentru erorile judiciare savarsite in cursul

proceselor penale

Actiunea in regres este o actiune civila prin care cel obligat impreuna cu altii sau pentru altii printr-o hotarare judecatoreasca definitiva poate cere in justitie obligarea aceluia sau acelora pentru care a platit, la restituirea platii facute pe seama lor

Conditii necesare pentru angajarea raspunderii civile a persoanelor vinovate de producerea pagubei

Pentru antrenarea raspunderii civile a persoanei vinovate de producerea prejudiciului statului trebuie indeplinite mai multe conditii pe care le vom expune in continuare.

1).Repararea daunelor trebuie sa fi fost acordata de catre stat in temeiul unei hotarari definitive.

2).Pentru ca statul sa poata formula actiunea in regres, trebuie ca hotararea pronuntata impotriva sa sa fie irevocabila si sa se fi executat.

3). Persoana impotriva careia se indreapta statul, inclusiv judecatorul sau procurorul, sa fi actionat cu rea-credinta sau grava neglijenta. Pentru folosirea actiunii in regres nu este nevoie sa existe o hotarare de condamnare impotriva celui care s-a facut vinovat de provocarea situatiei generatoare de daune, fiind suficient sa faca dovada ca cel chemat sa raspunda a contribuit cu rea-credinta sau printr-o grava neglijenta la producerea situatiei generatoare de daune.

Reaua credinta si grava neglijenta trebuie demonstrate in cursul actiunii in regres intentate de stat impotriva judecatorului sau procurorului.

Neglijenta este o forma a vinovatiei, mai usoara decat intentia, o vinovatie neintentionata. Legea nu defineste reaua-credinta, dar aceasta va putea fi stabilita de catre instanta in functie de probatoriul administrat in cauza. Aceste doua elemente sunt elemente de baza ale raspunderii civile delictuale

Greselile simple ce pot aparea in cursul procesului penal nu sunt de natura sa atraga raspunderea civila.

Victima erorii judiciare penale poate chema in judecata doar statul, neavand posibilitatea unei actiuni directe impotriva magistratului sau a persoanei vinovate de situatia generatoare de pagube.

Reaua-credinta este implicit dovedita in situatia in care exista hotarari de condamnare impotriva unor persoane care s-au facut vinovate de producerea unei erori judiciare (art. 395 alin. (1) C.proc. pen.).

Eroarea judiciara poate fi cauzata de catre magistrat, dar si de catre alti participanti, in sens larg, la procesul penal, si anume martori, experti, etc.

Actiunea in regres poate fi indreptata impotriva persoanei sau a persoanelor care au provocat situatia generatoare de daune, fie ca acestea au calitatea de magistrat sau o alta (martor, expert, interpret). Numai statul poate formula actiune in regres impotriva persoanei vinovate de cauzarea prejudiciului pentru recuperarea despagubirilor platite persoanei vatamate prin savarsirea erorii judiciare.

Termenul de exercitare al actiunii in regres

Termenul special de prescriptie in care se poate introduce aceasta actiune este de 1 an, deoarece in art. 96 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se prevede ca: "Termenul de prescriptie a dreptului la actiune in toate cazurile prevazute de prezentul articol este de un an.", adica pentru toate cazurile care antreneaza raspunderea statului pentru erori judiciare, inclusiv cele penale. Aceasta interpretare este in conformitate atat cu normele constitutionale, cat si cu cele din tratatele internationale la care Romania este parte, care nu prevad imprescriptibilitatea dreptului la actiune nici in cazul persoanei prejudiciate prin masuri ilegale de detinere si nici in cazul statului prejudiciat prin acordarea reparatiei

Termenul de 1 an incepe sa curga din momentul in care statul a fost condamnat definitiv si irevocabil la plata despagubirilor si a efectuat aceasta plata persoanei indreptatite.

Instanta competenta a solutiona actiunea in regres este instanta civila si anume Tribunalul.

Obligativitatea promovarii actiunii in regres

Art. 507 C. proc. pen. prevede ca in cazul in care repararea pagubei a fost acordata potrivit art. 506, cat si in situatia in care statul roman a fost condamnat de catre o instanta internationala, actiunea in regres impotriva aceluia care, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a provocat situatia generatoare de daune, este obligatorie.

Actiunea in regres se poate exercita cand statul a fost obligat la reparatii civile de catre o instanta internationala sau cand a fost obligat conform art. 506, adica de catre o instanta romana.

Condamnarea statului la despagubiri conform Conventiei pentru incalcari ale prevederilor sale am analizat-o deja.

Instituirea obligativitatii actiunii in regres a statului impotriva aceluia care cu rea-credinta sau grava neglijenta a produs situatia generatoare de daune este fireasca, deoarece nu ar fi echitabil sa suporte despagubirile contribuabilii care nu poarta nicio vina in ceea ce priveste cauzarea pagubei.

Secțiunea a 6-a

Dreptul de regres al statului roman impotriva persoanelor vinovate de condamnarea sa de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului la plata unor sume de bani cu titlu de satisfactie echitabila

Regresul statului impotriva celor care au determinat condamnarea sa la plata indemnizatiei de satisfactie echitabila nu este reglementata de Conventie, ci este exclusiv o chestiune de drept intern, lasata in domeniul competentei nationale. Institutia juridica a regresului statului impotriva celor vinovati de unele pagube care i-au fost produse in urma proceselor europene apare in dreptul roman abia prin O.G. 94/1999. Astfel, art. 12 alin. (1) al acestei ordonante prevede ca statul are drept de regres impotriva persoanelor care, prin activitatea lor, cu vinovatie, au determinat obligarea sa la plata sumelor stabilite prin hotarare a Curtii sau prin conventie de rezolvare pe cale amiabila". Rezulta ca in cazul in care statul nu este responsabil de emiterea unor acte normative care incalca prevederile Conventiei, cel care a facut plata(statul prin Ministerul Finantelor Publice) are un drept de regres impotriva celor vinovati de producerea prejudiciului, printr-o procedura speciala de regres

Dreptul de regres al statului se poate exercita pentru orice sume de bani stabilite in sarcina statului prin hotararea de condamnare a Curtii Europene, iar nu numai pentru sumele constituind reparatia pentru prejudiciul suferit ca urmare a violarii drepturilor omului(daune morale si materiale), ci si pentru cheltuielile efectuate de partea vatamata, in procedurile interne si europeana, in vederea remedierii incalcarii, ca si pentru dobanzile de intarziere stabilite prin hotararea instantei de la Strasbourg in caz de executare cu intarziere a acesteia. Limitarea procedurii regresului numai la pagube constand in plata unor sume de bani se justifica prin faptul ca acestea sunt intotdeauna certe, determinate sau determinabile, astfel incat nu pot starni controverse cu privire la existenta si intinderea lor. Intinderea regresului se rezuma la recuperarea stricta a sumelor pe care statul le-a datorat si le-a platit.     

Cerinte pentru introducerea actiunii in regres

Pentru exercitarea regresului trebuie indeplinite urmatoarele conditii: sa existe o incalcare a Conventiei sau a Protocoalelor acesteia, sa existe o condamnare de natura pecuniara definitiva a statului roman la Curtea Europeana, sa existe o legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, fapta sa fi fost comisa cu vinovatie, statul sa fi platit sumele la care a fost obligat.

In ceea ce priveste existenta vinovatiei, aceasta poate imbraca atat forma intentiei, cat si a culpei, intrucat textul legal nu face distinctie. Sub aspectul achitarii efective a despagubirilor victimei incalcarii Conventiei sau a Protocoalelor acesteia, consideram ca este o conditie indispensabila, deoarece in caz contrar statul s-ar imbogati fara justa cauza. Statul, abia dupa ce achita efectiv suma datorata, adica cand prejudiciul acestuia este cert, lichid si exigibil, deoarece numai din acest moment statul a suferit o paguba, are dreptul de a se indrepta cu actiune impotriva persoanei vinovate de obligarea sa la efectuarea acestei plati.

Exercitarea dreptului de regres este lasata la aprecierea statului, nefiind instituita obligativitatea actiunii in regres, rezulta deci ca aceasta este facultativa. In doctrina s-a exprimat opinia conform careia prejudiciul statului constand in bani publici, exercitarea regresului nu este numai un drept al statului, dar si o obligatie a acestuia. Ceea ce este cert este faptul ca in practica nu s-a exercitat actiunea in regres.

Categoriile de persoane impotriva carora statul poate exercita actiunea in regres sunt prevazute in art. 12 alin. (2)-(6): functionari publici, magistrati, membri ai Guvernului, alte persoane, cu mentiunea ca acestia raspund civil. alin. (7) al aceluiasi articol ii exonereaza de raspundere pe Presedintele Romaniei, parlamentari si judecatorii Curtii Constitutionale

Printre persoanele vinovate de crearea unui prejudiciu statului se numara si magistratii, art. 12 alin. (3) prevede ca acestia vor raspunde "in conditiile care vor fi reglementate prin Legea de organizare judecatoreasca". Insa aceasta lege a fost adoptata cu intarziere, abia in anul 2004. Prin Legea 303/2004 s-a instituit si raspunderea civila a magistratilor, acoperindu-se o lacuna legislativa ce dainuia de cativa ani. Astfel, raspunderea magistratilor se va angaja in conditiile prevazute de Statutul magistratilor, pe care le-am analizat deja in cuprinsul lucrarii de fata.

Concluzii

Avand in vedere modul in care opereaza raspunderea civila a judecatorului, de lege lata, pot fi formulate doua actiuni cu titulari diferiti, avand cauze juridice distincte si anume: actiunea in despagubiri formulata de partea care a fost vatamata prin savarsirea erorii judiciare impotriva statului, care poate avea ca temei atat dispozitiile art. 504 C. proc. pen., cat si art. 96 alin. (1) si (4) din Legea nr. 303/2004; actiunea in regres a statului impotriva magistratilor, care este subsecventa actiunii in despagubiri formulata de parte. Actiunea in regres a statului are ca temei juridic dispozitiile art. 507 C. proc. pen. si art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004. Prin prima actiune se antreneaza raspunderea patrimoniala a statului ca si garant al sistemului public de justitie, iar prin a doua raspunderea civila a magistratului pentru erori judiciare. Raspunderea statului pentru erori judiciare este una speciala, consacrata de art. 504 C. proc. pen. si de art. 52 alin. (3) care trebuie sa indeplineasca conditiile de drept comun ale raspunderii civile delictuale.

Raspunderea civila a magistratilor nu este o raspundere directa, ci una mediata, printr-o raspundere primara a statului, care in anumite conditii(rea-credinta sau grava neglijenta) constatate prin hotarari judecatoresti sau disciplinare, se poate intoarce impotriva magistratului vinovat. Raspunderea civila a magistratilor, mediata prin raspunderea statului nu trebuie apreciata ca o raspundere a comitentului pentru faptele prepusului, intrucat magistratul nu este prepusul nici unei persoane sau institutii, ci se supune numai legii. In acest sens, reglementarile legislative romanesti in domeniu sunt compatibile cu cele internationale, cu Principiile de la Milano si cu Carta Europeana a Statutului Judecatorilor.

Este justificata existenta dreptului de regres al statului impotriva persoanelor vinovate de producerea prejudiciului. Chiar daca de lege lata este instituita obligativitatea actiunii in regres a statului, nu trebuie neglijat principiul disponibilitatii, in temeiul caruia statul poate introduce sau nu actiunea, daca acesta o considera oportuna, in functie de circumstantele concrete ale cauzei, insa nu trebuie pagubiti contribuabilii prin neexercitarea actiunii in mod abuziv, deoarece ei sunt inocenti in raport de cauzarea erorii judiciare.

In ultimii ani s-au facut progrese in ceea ce priveste raspunderea patrimoniala a statului, statul raspunzand pentru erori judiciare savarsite in orice proces, indiferent de natura lui.

Cadrul legislativ actual reglementeaza raspunderea patrimoniala a statului roman si raspunderea civila a magistratilor, stabilind cazurile in care acestea opereaza, procedura ce trebuie urmata si garantiile procedurale pentru a evita exercitarea abuziva a acestor raspunderi, iar in ceea ce-i priveste pe magistrati independenta lor ramane nestirbita.

Garantiile procedurale sunt concretizate in cazul actiunii civile prin conditiile de exercitare a actiunii in regres impotriva magistratilor in ceea ce priveste raspunderea civila. Prin conditionarea chemarii in judecata a statului de stabilirea in prealabil a raspunderii penale sau disciplinare a magistratului se va evita introducerea unor cereri neintemeiate.

Raspunderea civila a magistratilor reglementata in mod special prin Statutul magistratilor este corespunzatoare exigentelor unui stat democratic.

Chiar daca reglementarea actuala asigura o serie de garantii procedurale in ceea ce priveste raspunderea materiala a judecatorului si a procurorului, ramane deschisa intrebarea daca este necesara o noua reglementare pentru a defini eroarea judiciara, in materie civila si de a defini notiunile de rea-credinta si grava neglijenta.

Institutia juridica a raspunderii magistratilor cum este reglementata de lege lata asigura o transpunere adecvata a dispozitiilor art. 52 alin. (3) din Constitutia Romaniei, in cuprinsul legilor organice si stabileste garantiile procedurale necesare pentru a evita folosirea acesteia ca un mijloc de presiune.

Totusi, mai presus de orice reguli substantiale si procedurale de angajare a raspunderii judecatorului, ramane ideea ca justitia este infaptuita de oameni. Astfel, pentru ca justitia sa functioneze intr-un mod cat mai bun, nu este suficienta reglementarea raspunderii judecatorilor si modul de acoperire a prejudiciilor suferite, ci este nevoie de crearea si mentinerea unei stari prin care fiecare judecator sa se simta el insusi in permanenta raspunzator de activitatea pe care o desfasoara, sa fie bine pregatit profesional si sa aiba o deontologie de inalt nivel, conducand in mod firesc la respectul si increderea justitiabililor. Instituirea raspunderii civile a judecatorului consolideaza prestigiul autoritatii judecatoresti si influenteaza favorabil calitatea actului de justitie. Aceasta raspundere trebuie sa aiba, mai ales, rolul de a impune un model de comportament al judecatorului, capabil sa-si asume independenta si impartialitatea necesare si constient de riscurile pe care exercitarea puterii sale le poate antrena pentru justitiabili. Judecatorul stiind ca poate fi chemat sa raspunda civil pentru activitatea sa de judecata va trebui sa fie mai atent la respectarea legii, inclusiv a reglementarilor internationale la care Romania este parte si a jurisprudentei C.E.D.O., mai responsabil fata de misiunea sa de a imparti dreptatea.

Bibliografie

ARTICOLE NOTE, STUDII

Alexe Cristina, Raspunderea judecatorilor, garantie a independentei justitiei, in Pandectele Romane nr. 1/2004 

Boar Ana, Judecatorul putere si raspundere, in Revista Dreptul nr. 1/1998 

Ciobanu Viorel Mihai, Responsabilitatea serviciului public al justitiei si a judecatorului, in Revista Romana de Drept Privat nr. 1/2007 

Dragut Elisabeta, Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal, in Revista Dreptul nr. 4/2005 

Ivanovici Laura, Danilet Cristi, Raspunderea judecatorilor si procurorilor, in Curierul Judiciar nr. 1/2006 

Les Ioan, Consideratii privind statutul judecatorilor si perspectiva unei noi organizari a Consiliului Superior al Magistraturii, in lumina Legii nr. 161/2003, in Curierul Judiciar nr. 6/2003 

Les Ioan, Statul de drept si raspunderea civila a judecatorilor, in Revista Dreptul nr. 5/1997 

Patulea Vasile, Rolul si pozitia magistratului in societatea pluralista moderna, in Revista Dreptul nr. 7/2006 

Perju Pavel, Eroare judiciara.Dreptul la reparatie, Aspecte teoretice si practice, in Dreptul nr. 11/2006

Petre Ileana, Consideratii in legatura cu raspunderea patrimoniala a statului si a judecatorilor si procurorilor pentru erori judiciare, in lumina dispozitiilor constitutionale si legale, in Revista Dreptul nr. 9/2005  

Popescu Corneliu-Liviu, Regresul statului impotriva persoanelor vinovate de obligarea sa la plata satisfactiei echitabile prin hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, in Revista Dreptul nr. 9/2002  

Popescu Corneliu Liviu Natura juridica a procedurii recuperarii de stat a prejudiciului suferit in urma contenciosului european al drepturilor omului, in Curierul Judiciar nr

Prisacaru Valentin, Unele consideratii privind revizuirea Constitutiei, in Pandectele Romane nr. 1/2004 

Puie Oliviu, Raspunderea autoritatilor publice si a persoanelor fizice pentru prejudiciile cauzate in material contenciosului administrative, precum si aspecte privind raspunderea patrimoniala a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, in Revista Dreptul nr. 2/2007 

Stoica Ion, Raspunderea magistratilor pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale, in Revista Dreptul nr. 2/2007 

Eroare judiciara penala. Daune materiale si morale. Termenul prescriptiei cererii. Repunerea in termen, in Buletinul Casatiei nr. 2/2005 

Persoana condamnata pentru infractiuni prevazute de Codul penal anterior. Recurs in anulare. Achitare. Cerere pentru repararea pagubei suferite in urma condamnarii pe nedrept. Aprecierea instantei asupra intinderii despagubirilor, in Pandectele Romane nr. 8/2008 

Prezentare sintetica a cauzelor impotriva Romaniei solutionate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in perioada mai 2007-iulie2007, in Justitia in actualitate nr. 2/2007 

Prezentare sintetica a cauzelor impotriva Romaniei solutionate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in perioada 01.01.2007-01.06.2007, in Justitia in actualitate nr. 1/2007 

Prezentare sintetica a cauzelor impotriva Romaniei solutionate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in perioada 01.09.2007-30.11.2007, in Justitia in actualitate nr. 1/2008 

Prezentare sintetica a cauzelor impotriva Romaniei solutionate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in perioada 01.12.2007-31.03.2008, in Justitia in actualitate nr. 2/2008 

Raspunderea juridica a magistratilor. Conditii. Plangere privind savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, in Pandectele Romane nr. 5/2007 

Raspunderea patrimoniala a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Daune morale. Principiul reparatiei integrale, in Pandectele Romane nr. 2/2008 

Raspunderea statului pentru eroare judiciara. Temeiul juridic si limitele reglementarii, in Buletinul Casatiei nr. 3/2005 

Raspunderea statului pentru erori judiciare. Arestare. Infractiune flagranta. Dreptul la despagubiri, in Buletinul Casatiei nr. 2/2005 

Repararea prejudiciilor materiale eroare judiciara, raspunderea statului, acces la justitie (exceptie de neconstitutionalitate art. 21 Constitutie in Curierul Judiciar nr. 6/2008

II. CURSURI, TRATATE ,MONOGRAFII

Antoniu George, Vlasceanu Adina, Barbu Alina Andreea, Codul de procedura penala: texte, jurisprudenta, hotarari C.E.D.O, editia a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008

Basarab Matei, Drept procesual penal, vol. II, Editia a 2-a revazuta si adaugita, Cluj, 1973

Birsan Corneliu, Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005

Chirita Radu, Conventia europeana a drepturilor omului: comentarii si explicatii, vol. II, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2007

Constantinescu Mihai, Iorgovan Antonie, Muraru Ion, Tanasescu Elena Simina, Constitutia Romaniei revizuita. Comentarii si explicatii, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004 

Costin Mircea N., Costin Calin M., Dictionar de drept civil de la A la Z, editia a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007 

Costin Mircea N., Les Ioan, Minea Mircea Stefan, Costin Calin M., Spinei Sebastian, Dictionar de procedura civila, editia a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007 

Deleanu Ion, Tratat de procedura civila, vol. 1, editia a II-a revazuta, completata si actualizata, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2007 

Deleanu Ion, Institutii si proceduri constitutionale, Ed. Servo-Sat, Arad, 2003 

Dongoroz Vintila, Siegfried Kahane Antoniu George Bulai Constantin Iliescu Nicoleta Stanoiu Rodica Explicatii teoretice ale Codului de Procedura Penala roman Partea speciala, vol. II, Ed. Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1976

Dongoroz Vintila, Noul Cod de procedura penala si Codul de procedura penala anterior, Ed. Politica Bucuresti, 1969

Ionescu Cristian, Constitutia Romaniei. Legea de revizuire comentata si adnotata cu dezbateri parlamentare, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003

Les Ioan, Sisteme judiciare comparate, Ed. All Beck, Bucuresti

Neagu Ion, Anastasiu Crisu, Codul de procedura penala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003

Pivniceru Mona-Maria, Luca Catalin, Costiniu Florin, Luca Sofia, Manea Tamara, Cozma Carmen, Labus Ana-Cristina, Bulancea Diana-Magdalena, Magurianu Liviu-Adrian Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane Ed. Hamangiu Bucuresti

Pop Liviu Drept civil roman Teoria generala a obligatiilor Ed Lumina Lex Bucuresti

Popa Ion, Tratat privind profesia de magistrat in Romania, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007 

Selejan-Gutan Bianca, Rusu Horatiu Alexandru, Hotararile C.E.D.O. in cauzele impotriva Romaniei(1998-2006), Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2006 

Theodoru Grigore, Tratat de drept procesual penal, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007

III. LEGISLAȚIE, JURISPRUDENȚA

Constitutia Romaniei

Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale amendata de Protocoale

Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor 

Ordonanta de Guvern nr.94/1999 privind participarea Romaniei la procedurile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului Ministrilor ale Consiliului Europei si regresul statului in urma hotararilor si conventiilor de rezolvare pe cale amiabila 

Ordonanta franceza nr. 58-1270/1958 

Pactului International cu privire la drepturile civile si politice