Analiza interdependentelor dintre efectele ISD, efectele STN si dinamica competitiva a tarilor in tranzitie

Analiza interdependentelor dintre efectele ISD, efectele STN si dinamica competitiva a tarilor in tranzitie.

Cei mai mari detinatori de capital antreprenorial, adica producatorii si utilizatorii de resurse productive, precum si cei mai mari organizatori ai miscarii acestora pe plan international sunt corporatiile transnationale (CTN). In coordonatele industriei globale, investitia, presupune nu doar un transfer de capital banesc spre alte regiuni ale lumii, ci de fapt realizarea unor transferuri de "capital antreprenorial"[1], respectiv de resurse productive precum:

financiare,

tehnologice si inovationale,

resurse umane sub aspectele lor calitative,

respectiv abilitatile manageriale si organizationale etc.

Desi poate cea mai putin importanta componenta a "pachetului investitional" de resurse transferat de CTN in tarile de implantare, capitalul financiar poate juca un rol potential benefic de suplimentare a resurselor financiare interne si de antrenare a unei utilizari mai eficiente a acestora.

Un tablou sintetic al rolului pe care poate sa-1 joace influxul de capital in tarile receptoare de capital financiar este realizat de Neil Hood si Stephen Young in termeni de potentialitate[2]

. influxul de capital poate sa suplimenteze resursele interne, acoperind sau reducand deficitul intre economiile interne si necesarul de investitii. El poate conduce la utilizarea mai eficienta a resurselor locale;

. in mod indirect, activitatea CTN poate contribui la mobilizarea economiilor locale, care altfel ar ramane nefolosite sau ar fi utilizate in activitati mai putin productive, prin oferirea unor oportunitati de investitii atractive; pot fi stimulate si antrenate investitii ale unor firme locale in activitati economice situate in amonte sau m aval fata de obiectul de activitate al filialei straine;

. intr-o perspectiva si mai larga, prezenta si operatiunile CTN pot stimula, prin puterea exemplului, intrarea de alte fluxuri financiare, credite din partea unor agentii internationale sau chiar asistenta externa nerambursabila. In unele cazuri, cum ar fi cele ale tarilor cu economie in tranzitie, succesiunea este inversa: asistenta financiara internationala, constand in creditele acordate de Banca Mondiala sau in imprumuturile acordate de Fondul Monetar International, contribuie la construirea unei anumite credibilitati si atrage dupa sine intrarea fluxurilor investitionale private;

. beneficiile potentiale ale componentei financiare a pachetului investitional pot sa fie reduse de o serie de aspecte cu efecte adverse. Procurarea de capital de pe pietele de implantare, prezentata mai sus ca un aspect pozitiv, poate avea efecte negative daca economisirile locale ar fi putut fi utilizate mai eficient sub o alta forma. Pe de alta parte, investitiile directe private se pot dovedi o modalitate destul de costisitoare de atragere a capitalului strain, rata de profitabilitate a CTN situandu-se mult peste rata dobanzii la imprumuturile pe termen lung, practicate pe pietele internationale de capital. La acest punct poate fi remarcat faptul ca in masura in care profiturile sunt reinvestite in tara-gazda, argumentul lui Hood si Young nu functioneaza.

In ceea ce priveste dimensiunea cantitativa a aportului de capital al investitiilor internationale, in majoritatea tarilor, raportul dintre acesta si nivelul formarii interne brute a capitalului fix nu depaseste, de regula, 10%, desi este mai inalt in cazul unor tari precum Belgia si Luxemburg - peste 20%, Singapore - aproape 40%. In ciuda contributiei, in general, minore prin raportare la capitalul intern, resursele financiare furnizate prin capital antreprenorial sunt importante pentru tarile in dezvoltare, atat pe fondul reducerii, in ultimii ani, a altor fluxuri de capital strain publice sau private, cit si in virtutea asigurarii unui echilibru necesar intre imprumuturi si investitii in ansamblul fluxurilor de capital strain atrase de aceasta categorie de state.

Daca in tarile dezvoltate, cea mai mare parte a ISD o constituie preluarile de firme - in 1993, in SUA, aproximativ 90% din fluxurile de ISD au imbracat aceasta forma - in tarile in dezvoltare ponderea acestora este mai redusa, fie pe fondul unor restrictii care sunt mentinute, fie in conditiile lipsei sau insuficientei dezvoltari a unei piete de capital. De aceea, se apreciaza ca efectul direct de sporire a stocului de capital intern prin ISD este mai important in aceste din urma tari.

Importanta CTN pentru procesul de inovare tehnologica, parte componenta esentiala a pachetului investitional este considerabila. Marile firme sunt cei mai mari producatori si utilizatori de tehnologie, precum cei mai mari organizatori ai miscarii acestei resurse productive pe plan international, parte componenta a capitalului antreprenorial. Aceasta reflecta, pe de o parte, avantajele competitive ale tarilor de origine ale transnationalelor, iar, pe de alta parte, faptul ca managementul productiei si utilizarii tehnologiei favorizeaza marile firme.

In prezent, rolul tehnologiei in procesul de crestere economica este unanim calificat drept crucial. Teoria economica moderna a cresterii are in centrul sau ideea ca nu simpla prezenta a factorilor de productie clasici, capitalul si forta munca, este cea care conduce la un anume ritm de crestere economica, ci organizarea si utilizarea tehnologica a respectivilor factori de productie.

Alaturi de capitalul financiar si tehnologie, CTN transfera prin intermediul capitalului antreprenorial economiei receptoare si competentele manageriale si organizationale ale sale, influentind hotaritor competitivitatea firmelor si performanta economica a tarilor date.

In calitate de resursa productiva cheie, practicile manageriale si organizationale reprezinta multitudinea si diversitatea de strategii, metode si tehnici, regasite la nivelul diferitelor coordonate ale activitatii firmei ca structura economica[3] in urmatoarele domenii

in domeniul strategiilor de internationalizare, care inregistreaza o tendinta de crestere a gradului de integrare a activitatilor firmei-mama cu cele ale filialelor. De la strategia filialei cu autonomie functionala, firmele trec intr-o tot mai mare masura la strategii de integrare simpla si de integrare functionala. in cazul celei din urma se produce o descentralizare a activitatilor complexelor transnationale, filialele din strainatate putand localiza cele mai importante functii din cadrul acestora, de la managementul financiar la functia juridica, daca se dovedesc a fi m masura sa le deruleze optim. in consecinta, gradul de integrare se adanceste si dobandeste o noua dimensiune, realizandu-se nu la nivelul unor segmente ale procesului de productie propriu-zis, ci la nivelul compartimentelor functionale, inclusiv al celor strategice;

in domeniul desfasurarii procesului de productie propriu-zis, transformarile incluzind dezvoltarea sistemelor "just-in-time", a productiei flexibile, in detrimentul tehnicilor si metodelor specifice productiei de masa;

in domeniul relatiilor de munca si al resurselor umane se practica formule diverse: salarizare direct proportionala cu rezultatul muncii, salarizare bazata pe durata prezentei in acelasi loc de munca si pe caracteristicile postului, nu ale individului, lucrul in echipa, rotatia posturilor etc.;

in ceea ce priveste procesul decizional, si-a facut tot mai mult loc ideea de descentralizare a deciziei, de adoptare a ei la nivelul functional direct vizat, oricat de jos s-ar afla acesta in plan ierarhic;

in sfera relatiilor cu furnizorii tind sa se regaseasca atat clasicele raporturi determinate de sistemul productiei de masa, in care selectarea furnizorilor se face in principal in functie de pret, cit si relatiile de tip retea, aflate in plina dezvoltare. De remarcat, totodata, tendinta de promovare a unui nou tip de relatii cu furnizorii, bazate pe incredere si cooperare, pe calitatea si livrarea la termen a produselor sau serviciilor.

Nevoia CTN de a sustine inovarea manageriala si organizationala tine de trei motivatii principale.

In primul rand, ele opereaza, de regula, in sectoare economice extrem de dinamice, care reclama innoirea continua a avantajelor competitive, inclusiv prin intermediul competetelor manageriale.

In al doilea rand, operarea simultana in mai multe medii economice, cu caracteristici diferite, implica un management si o coordonare a activitatilor cu mult mai pretentioase si dificile decat in cazul firmelor locale.

In al treilea rind, inovarea tehnologica pe care transnationalele o sustin implica, in mod necesar, realizarea de adaptari in planul metodelor organizationale si al tehnicilor de conducere.

Pe de alta parte, faptul ca CTN sunt mai apte sa sustina progresul in ceea ce priveste o astfel de resursa productiva, tine de doua avantaje ale acestora fata de alte firme:

transnationalele dispun de resursele necesare pentru sustinerea acestui proces,

sfera lor globala de actiune le asigura accesul la un amplu ansamblu de experienta organizationala si talent managerial.

Daca se poate afirma ca practicile perfectate la nivelul firmei-mama sunt diseminate catre filialele din tara si din strainatate, la fel de adevarat este ca dezvoltarea de tip retea, tot mai integrata in contextul strategiilor de internationalizare, a permis acumularea de expertiza manageriala si organizationala de catre firmele-mama printr-un flux in sens invers, dinspre filialele din strainatate.

Succesul transferului de competentele manageriale in economiile-gazda depinde de o serie de factori. Diferentele de ordin cultural general si de cultura de afaceri, in special, sunt importante in cazurile in care este vorba despre competentele manageriale care au o incarcatura semnificativa, din acest punct de vedere. Transferul acestora intr-un mediu cultural total diferit se poate dovedi nelucrativ, chiar in cadrul complexelor CTN. Spre exemplu, practica participarii voluntare a muncitorilor la efectuarea controlului de calitate dezvoltata de firmele japoneze din industria prelucratoare a putut fi transferata la filialele acestor firme din Europa de Vest in mai putin de o treime din cazuri in 1992[4]

Dezvoltarea operatiunilor unor CTN in tarile cu fosta economie de comanda din centrul si estul Europei s-a izbit de lipsa acuta de competente manageriale si organizationale locale, chiar si a celor considerate de baza. Dificultatile de acest gen au facut ca multe firme sa recurga, cel putin in primele etape ale activitatii, la angajarea de personal strain in posturi de conducere. In aceste conditii, la care se adauga o puternica motivatie legata de costuri, cele ale fortei de munca locale fiind mult inferioare, firmele care au realizat investitii in tarile cu economie in tranzitie au recurs, in buna masura, la organizarea de programe de pregatire a personalului, inclusiv a celui din pozitiile de mijloc sau de conducere in ierarhia organizatiilor locale. Cele mai frecvente domenii de training, acestea variaza de la pregatirea in strainatate, in cadrul structurilor firmei-mama, ale filialelor acesteia, sau in cadrul unor centre de pregatire finantate de CTN, la training-ul asa-numit "on-the-job", la locul de munca, in virtutea caruia deciziile sunt adoptate in tandem de un manager experimentat alaturi de un altul, cel local, in formare. In concluzie, la nivelul filialelor locale, se concentreaza inputurile de capital, tehnologie si competente manageriale si organizationale transferate prin pachetul investitional.

Toate acestea conduc, de regula, la un plus de performanta economica a firmei cu capital international atat prin comparatie cu propria performanta a fostei firme locale pe care s-a grefat investitia straina, cat si prin comparatie cu performantele firmelor locale concurente.

Iar din unghiul de vedere al tarii-gazda, o performanta superioara a unui agent economic realizata pe baza unui capital antreprenorial inseamna un spor de venituri bugetare, o posibila crestere a exporturilor, dar si a importurilor, a investitiilor si, mai ales, o pirghie de antrenare a dezvoltarii firmelor locale care intra in relatii economice cu filialele firmelor straine[5]

Modalitatile prin care influxul de ISD poate suplimenta lacunele de capital intern sunt in functie de forma pe care o imbraca respectivul influx. Cel mai evident impact il au asa-numitele investitii pe loc gol care conduc la dezvoltarea de noi activitati economice. Investitiile straine care realizeaza schimbarea formei de proprietate, cum ar fi privatizarile sau preluarile de firme pot, de asemenea, sa influenteze pozitiv stocul de capital intern in situatia in care firma care a fost cumparata ar fi fost, alternativ, inchisa sau daca, in general, performantele sale sunt imbunatatite in urma investitiei straine.

Chiar si in afara unor astfel de prezumtii, sumele care provin din vanzarea catre investitorul strain pot fi reinvestite in tara-gazda. Daca in tarile dezvoltate, cea mai mare parte a ISD o constituie preluarile de firme - in 1993, in SUA, aproximativ 90% din fluxurile de ISD au imbracat aceasta forma - in tarile in dezvoltare ponderea acestora este mai redusa, fie pe fondul unor restrictii care sunt mentinute, fie in conditiile lipsei sau insuficientei dezvoltari a unei piete de capital. De aceea, se apreciaza ca efectul direct de sporire a stocului de capital intern prin ISD este mai important in aceste din urma tari.

In afara de aceasta, orice ISD poate atrage investitii din partea firmelor straine care sunt asociate cu firma investitoare, actionind indirect in sensul sporirii resurselor de capital ale economiei-gazda. Astfel de ISD asociate sunt realizate de companii care furnizeaza produse intermediare investitorului initial, sau care sunt distribuitori ai produselor finale ale acestuia.

Operatiunile CTN in economiile-gazda genereaza o serie de efecte de antrenare si de externalitati, avind ca element comun cunoasterea tehnologica, de care pot beneficia urmatoarele categorii de firme:

firmele locale-filiale integral detinute de firma-mama straina sau firmele asociate sub o forma sau alta cu firma investitoare straina si aflata sub controlul acesteia;

firmele locale-partenere in tranzactii comerciale cu firma straina, respectiv firme furnizoare de bunuri si servicii pentru firma straina sau beneficiare a unor bunuri furnizate de firma straina;

firmele locale-concurente ale firmei straine.

In functie de ipostaza concreta, efectele generate de ISD vor fi mai mult sau mai putin intense, mai mult sau mai putin directe, iar, in ceea ce priveste situatia de firme concurente, chiar benefica sau adversa. Respectivele efecte de antrenare si externalitati sunt prezente, cu deosebire, atunci cand transferul de tehnologie este realizat prin intermediul investitiilor straine directe. In general, se apreciaza ca impactul cel mai puternic asupra ameliorarii performantei economice a firmei locale in toate cele trei ipostaze il au anume, tehnologia si practicile manageriale si organizationale.

In ceea ce priveste piata fortei de munca a tarii-gazda efectele cantitative ale ISD asupra acesteia se refera la urmatoarele aspecte:

a)     STN contribuie la intensificarea angajarii fortei de munca in cazul in care ea recurge la crearea filialelor straine sau extinderea acestora.

b)     Efectele pozitive asupra nivelului de angajare vor fi mult mai importante in cazul implementarii unei filiale care ar fi orientata spre producerea si exportul produselor pe care tara le importa decat spre satisfacerea nevoilor interne. Aceasta situatie nu va afecta concurentii locali care in conditii de concurenta puternica ar putea disparea de pe piata ceea ce ar conduce la marirea somajului.

c)      STN achizitionand si restructurand intreprinderile care au dat faliment contribuie la pastrarea si ocuparea fortei de munca.

Efectele calitative ale ISD se refera la salarii, securitatea muncii, alte conditii de munca ai angajatilor filialelor straine:

a)     cit priveste nivelul salariului, in general, filialele STN ofera salarii mai inalte ca societatile nationale la activitati similare, in primul rand datorita nivelului inalt al salariilor in tara de origine a STN, datorita dimensiunii, productivitatii si rentabilitatii superioare fata de intreprinderile nationale. Ca urmare, acest nivel al salariului nu este atat de important pentru firmele straine in comparatie cu cele locale care nu pot realiza acest lucru.

b)     STN recurge la strategia salariilor inalte si atunci cand exista o oarecare concurenta pe piata sau cand intreprinderea practica anumite activitati ( ex. export care cere calitate si livrare in termen) care necesita personal calificat, cu practica de marketing, in scopul atragerii specialistilor adecvati.

Referat: Raspunde repede si bine - joc didactic la matematica Referat: PROBA DE EVALUARE - numerele naturale de la 100 la 1000

c)      cit priveste securitatea muncii si conditiile de munca filialele STN, tind sa ofere o mai buna securitate a muncii datorita dimensiunii, puterii concurentiale, tind sa respecte normele locale, internationale si cele din tara de origine;

d)     Ceea ce se refera la nivelul de calificare a personalului, STN urmaresc sa-l  mareasca prin investitii in perfectionare. Calificarea personalului are loc ca urmare a utilizarii metodelor de producere mai rentabile in comparatie cu intreprinderile locale, datorita tehnologiilor si procedeelor tehnice mai avansate.

Dar aceste calificari nu vor avea efecte benefice pentru tara gazda daca intreprinderile locale nu se vor moderniza, astfel un muncitor, care a obtinut anumite calificari activand intr-o intreprindere straina nu le va putea aplica sau implementa intr-o intreprindere locala fiindca procedeele de fabricare au ramas aceleasi.

ISD au si efecte complexe asupra structurii pietei si concurentei. Filialele straine mari pot cauza serioase preocupari in ceea ce priveste mentinerea concurentei efective in economiile gazda, prin cresterea concentrarii pietei sau a angajarii unui comportament anticompetitiv. La fel ele pot promova concurenta.

Pentru a reflecta efectele implementarii unei intreprinderi multinationale asupra pietei si concurentei vom analiza urmatoarele doua situatii:

Intreprinderea multinationala poate sa se implementeze intr-o tara si sa produca bunuri si servicii care pana acum faceau obiectul importurilor, deci aceste bunuri nu se produceau in tara sau se produceau foarte putin. Ca rezultat a acestei implementari, intreprinderea mareste capacitatea de productie intr-un anumit sector si il dezvolta. Astfel de sectoare in tarile in dezvoltare sunt automobile, produsele petrochimice etc.

Sau intreprinderea multinationala poate sa se implementeze intr-un sector unde deja opereaza intreprinderile locale, deci exista o anumita concurenta.

Daca ea se implementeaza prin crearea unei intreprinderi noi, ex. unei uzine noi, atunci intai de toate ea contribuie la marirea capacitatii de productie a unui sector. Apoi, detinand o serie de avantaje specifice fata de intreprinderile nationale, detinerea tehnologiilor, procedeelor si tehnicilor de productie, tehnicilor de comercializare si promovare mai avansate, marci cunoscute etc. pot stimula intreprinderile locale din sector si pot forta iesirea de pe piata a firmelor nerentabile. In asa fel se mareste nivelul de concentrare si se intareste concurenta si in rezultat se poate obtine perfectionarea produselor si cresterea eficientei unitatilor de producere. Iar daca companiile care fabrica produse competitive pe piata mondiala sunt orientate spre export intr-o mare parte aceasta conduce la intarirea pozitiei tarii si maresc competitivitatea ei in sistemul economiei mondiale. Daca pietele sunt concurentiale atunci se obtine o structura industriala mult mai eficienta si mai competitiva. Dar aceasta mult depinde de deschiderea pietelor spre comert, intensitatea concurentei locale, tehnologiile si comportamentul firmelor lider. Si este cunoscut faptul ca intrarile societatilor transnationale conduc la cresterea varietatii si calitatii produselor, la inovatii in tarile gazda precum si la stimularea si intensificarea capacitatilor firmelor locale.

STN pot ajuta tarile in dezvoltare sa exploateze avantajele lor competitive sau sa formeze altele noi datorita faptului ca detin un rol important in tehnologii si industriile intensive in cunostinte. Participarea STN in economiile in dezvoltare pot contribui la sporirea exporturilor acestor tari, atat sub aspect cantitativ cat si cel calitativ (competitivitate), prin furnizarea elementelor de care acestea au nevoie sau care le lipsesc, fie ele tangibile sau intngibile, pentru a completa si imbunatati baza locala de cunostinte si capacitati.

Principalele efecte asupra comertului exterior al tarii-gazda ale ISD sunt:

Exploatarea avantajelor competitive statice.  ISD pot fi mijloace efective de furnizare a asa resurse ca: cunostinte, tehnologii, perfectionare, resurse financiare, bunuri intermediare necesare tarilor pentru a exploata avantajele comparative existente.

Crearea avantajelor competitive dinamice. In tarile cu capacitati si informare sau calificare profesionala adecvata, STN prin ISD pot contribui la crearea avantajelor comparative dinamice cu ajutorul cunostintelor si tehnologiilor mai avansate ( ex. industriile dinamice electronice). In tarile care au o industrie si o baza tehnologica mai avansata, STN pot crea centre de cercetare-dezvoltare care in conlucrare cu centrele locale vor contribui la elaborarea si implementarea inovatiilor.

Furnizarea accesului pe pietele internationale. Pentru a realiza un export cu succes nu este suficient de a dispune doar produse competitive ci si de experienta de marketing si acces pe piete internationale.

In acest context, ISD sunt acelea care ofera solutii importante furnizand acces pe piete straine unde dispun de importante retele de distributie.

Conform Raportului UNCTAD, exporturile cu succes sunt concentrate in cateva tari in curs de dezvoltare si tind sa creasca odata cu implementarea tehnologiilor avansate care pot fi obtinute cel mai avantajos prin ISD. Astfel fiecare dintre cele sase tari selectate pentru o analiza in Raportul UNCTAD- China, Costa Rica, Ungaria, Irlanda, Mexic si Republica Coreea - au experimentat nu doar o crestere mare a cotei de piata, ci si o schimbare a repertoriului lor de export: de la produse non-dinamice la cele dinamice, de la activitati cu un nivel tehnologic scazut la cele cu un nivel ridicat de tehnologie.

Existenta avantajelor comparative interne si dinamizarea acestora prin intermediul ISD conduc la promovarea competitivitatii exporturilor in tarile in dezvoltare. Si cu toate ca imbunatatirea competitivitatii la export este importanta si provocatoare, nu reprezinta un obiectiv in sine ci reprezinta un mijloc ce conduce la un obiectiv: promovarea dezvoltarii. Totul depinde de strategiile urmate de companiile transnationale, pe de-o parte, si de capabilitatile si politicile tarilor gazda, pe de alta parte.

Filialele STN localizate in strainatate produc o zecime din PIB-ul global si promoveaza o treime din exporturile mondiale. Ponderea STN in acesti indicatori agregati ar fi si mai mare daca am lua in considerare si activitatile STN pe piata de capital (investitiile de portofoliu).

Rolul STN in cresterea volumului exporturilor tarilor gazda deriva din capitalul si tehnologia aditionala, din know-how-ul managerial implementat, dar si din accesul la pietele regionale sau globale unde activeaza acestea. Totodata, resursele autohtone vor fi completate cu alte resurse care vor permite extinderea portofoliului de produse consumate pe piata interna sau destinate exportului, ceea ce va conduce la cresterea competitivitatii si a avantajelor economiei gazda. In cazul tarilor confruntate cu investitii interne reduse, datorita constrangerilor financiare, STN pot conduce la cresterea exporturilor prin simplul aport de capital pentru exploatarea resurselor naturale si a fortei de munca ieftine.

Astfel, STN preiau riscul lansarii unor produse noi la export. Acesta a constituit de fapt rolul istoric al STN in dezvoltarea exporturilor economiilor slab dezvoltate. In prezent, acest rol s-a transgresat in special spre exporturile de produse care inglobeaza un grad inalt de tehnologizare, spre produse a caror cerere este dinamica in comertul mondial: produsele electronice, aparatele, masinile etc.

Exporturile tarilor in dezvoltare de produse intensive in tehnologie creste, in prezent, mai repede decat exportul tarilor industrializate. Aceasta ne sugereaza insa ca in tarile in dezvoltare se deruleaza mai degraba operatiunile relativ simple de asamblare, intensive in forta de munca ieftina, decat operatiuni de productie complexa sau de cercetare si dezvoltare. Dar sunt cateva exceptii notabile de la aceasta regula: Singapore, Coreea, Taiwan s-au angajat deja in procese complexe de productie si design, iar aceasta orientare se extinde indeosebi spre economiile care au o pondere ridicata a exporturilor de produse high-tech, cum ar fi, de exemplu, cazul Chinei sau al Ungariei si Poloniei.

Contributia pachetului investitional depinde, considerabil de propriile capacitati si competente tehnologice ale tarii-gazda, necesare utilizarii unor tehnologii noi, adaptarii acestora la conditiile locale, eventualelor imbunatatiri. In cazuri in care tarile-gazda sunt economii mai putin dezvoltate se poate intimpla ca presiunile concurentiale exercitate de filialele straine sa conduca mai degraba la esecul, decat la sporirea viabilitatii firmelor locale prin transfer tehnologic. Insa de regula, presiunile exercitate prin lansarea pe piata a produselor ce utilizeaza respectivele tehnologii, forteaza firmele locale fie sa realizeze o mai buna utilizare a propriilor tehnologii pentru cresterea eficientei, fie sa caute sa intre in posesia unor tehnologii noi, mai performante. Ambele situatii definesc efecte de antrenare si de demonstratie din planul diseminarii tehnologice.

Un exemplu al complexitatii proceselor si efectelor economice, pe care le poate declansa un influx de capital antreprenorial strain constituie investitia firmei Volkswagen la uzinele din Cehia de automobile Skoda. Analizele UNCTAD, spre exemplu, prezinta exclusiv aspectele benefice ale acestei investitii: in urma influxului de capital strain si cresterii competitivitatii produselor pe pietele internatioale, Skoda a ajuns cel mai mare exportator industrial ceh, generand, la nivelul anului 1994, 5% din veniturile totale obtinute din exporturi de Republica Ceha. Principalele sale piete de export sunt Germania, Marea Britanie, Slovacia, Franta, Italia, China si Israel. A fost incurajata crearea unor societati mixte intre furnizorii locali cehi si firme vestice producatoare de componente. Firma a declansat ample programe de training al managerilor cehi in structurile sale din strainatate. Totodata, a recurs la sistemul de management in tandem, cu doi manageri, unul ceh si celalat strain, pentru realizarea transferului de experienta. Au fost introduse metode noi de stimulare a lucratorilor pentru idei inovatoare, a fost pus accent deosebit pe lucrul in echipa. Ca urmare a cestor masuri, la mijlocul anului 1995, productivitatea muncii la uzinele Skoda era cu 30% mai mare decit in 1991[6]

Efectele determinate de fluxurile de capital antreprenorial generate asupra performantei economiei Republicii Moldova pot fi analizate prin prisma exemplului investitiei concernului german, unul din cei mai mari producatori de zahar din Europa, Sudzucker AG Mannheim[7].

Implantarea uzinelor si a unitatilor de productie a transnationalelor in diferite tari a fost posibila, inainte de toate, datorita descompunerii tehnice a proceselor de productie, ceea ce, in anumite conditii, a permis obtinerea unui castig substantial de pe urma specializarii. Cu timpul, insa, aceasta a condus la conturarea a doua strategii de integrare transnationala si anume integrarea prin specializarea pe produs (cunoscuta si sub denumirea de integrare pe orizontala) si integrarea verticala. Indiferent de formele pe care le-a imbracat integrarea transnationala a antrenat o crestere uriasa a schimburilor de produse finite si semifinite intre filialele apartinand diferitelor corporatii multinationale si uzinele aflate in proprietatea lor, amplasate in numeroase tari.

Un caz tipic de integrare prin specializare pe produs este oferit de cunoscuta firma I.B.M. Regula generala afisata de I.B.M. in anii 1965-1985 "de a produce la fata locului echivalentul a ceea ce se poate vinde pe loc", i-a permis sa adopte o asemenea diviziune a muncii incat sa apara ca un producator national in toate tarile in care si-a desfasurat activitatea si sa negocieze direct accesul la piata de desfacere. Cam in acelasi fel s-au petrecut lucrurile si in domeniul constructiilor de automobile, domeniu ce poate fi considerat incubatorul integrarii pe verticala, unde marile firme constructoare - General Motors, Ford, Renault s.a. - si-au dezvoltat retelele proprii de productie specializate pe subansamble si, uneori, chiar pe piese distincte. Datorita acestui fapt, filialele amplasate in strainatate au primit un fel de "mandat regional", un fel de autonomie nu numai in ceea ce priveste organizarea productiei, dar si in comercializarea unei game complete de produse ce fac parte dintr-o anumita grupa. Practica aceasta a devenit pe deplin posibila din moment ce sistemul productiv a putut fi descompus din punct de vedere tehnic, ca urmare fireasca a diviziunii sociale a muncii. De altfel tocmai acest proces a stat la baza accentuarii mobilitatii capitalului si la aparitia unei mari varietati de scheme de localizare a productiei industriale peste hotare.

Este vorba, asadar, despre o specializare a intreprinderilor in producerea anumitor produse, sau parti componente ale acestora, adica despre o diviziune a muncii - unul din principiile de baza ale organizarii societatii umane.

Diviziunea muncii intre natiuni, pe un plan mai general diviziunea internationala a muncii, s-a transformat intr-un putemic factor de sustinere a procesului de globalizare, in primul rand, pentru ca presupune o ampla actiune de realocare a factorilor de productie la scara planetara. Aceasta inseamna o dispersie internationala a activitatilor productive, in scopul obtinerii de avantaje de pe urma unor factori cotati la costuri scazute[8]

Astfel, corporatia clasica nationala s-a transformat azi in retea, incorporand intr-un produs finit o suita de elemente culese din cele mai indepartate surse. Marca de fabricatie ramane neschimbata din motive de prestigiu al calitatii, dar "made in" dispare, pentru ca piesele se produc inainte de asamblare in zeci de locuri apartinand retelei globale.

Procesul "realocarii", "dislocarii" industriei la scara internationala a ridicat noi probleme teoretice si practice. De exemplu, o serie de state "nou industrializate" s-au transformat in scurt timp in investitori. Pe de alta parte, majoritatea investitiilor straine nu se mai indreapta acum spre statele aflate in curs de dezvoltare, ci spre tarile cu un inalt nivel de dezvoltare. Teoretic, aceasta inseamna aparitia unor dimensiuni noi ale diviziunii internationale a muncii, ceea ce determina intrarea ei in faza a patra, considerata a fi o premisa de baza a procesului de globalizare a economiei.

Aceasta problema teoretica specifica este identificata de economia politica sub denumirea de teoria dependentei intre natiuni. Ea se sprijina pe formele standardizate ale productiei industriale care au putut fi transferate in strainatate, in functie de costurile pe care le implica. Astfel, in interpretarea noii diviziuni internationale a muncii s-a produs o deplasare de termeni de la "cine ce face in lume" spre "cine face si pentru cine".

Fireste, procesul de realocare a factorilor de productie si de dispersie a activitatii industriale la scara planetara nu a aparut brusc. Asa cum era de asteptat, el a cunoscut o anumita dinamica, o anumita evolutie in timp, care n-a fost de fel liniara si nici usor de anticipat. La inceput a cunoscut forme simple, izvorite din ratiunea strategiilor internationale adoptate de firme, pentru ca, pe parcurs, sa ajunga la transferul in exterior a unor functii ale intreprinderii si a unor competente cheie, care au schimbat din temelii natura clasica a managementului.

Dupa I. Bari[9], pietele tind sa se globalizeze datorita faptului ca pietele interne nu mai pot sustine costurile crescande ale cercetarii si dezvoltarii si nici ciclurile de viata tot mai scurte ale produselor sub aspect tehnologic. Intr-o masura tot mai accentuata, marile corporatii isi extind sfera de actiune in afara granitelor nationale, recurgand la managementul transnational in domeniile inovatiei, productiei si desfacerii. O adevarata retea de "aliante strategice", cum ar fi fuzionari de firme, crearea de societati mixte, acorduri de cesionare reciproca de licente, dezvoltarea in comun de noi produse, desfacerea in comun a produselor s.a. - permit corporatiilor sa imparta riscul inerent dezvoltarii produselor destinate pietelor internationale si sa imparta beneficiile de pe urma expansiunii investitiilor de portofoliu realizate pe seama acestor produse.

O retea mondiala de productie permite firmelor sa isi diversifice sursele de aprovizionare si pietele de desfacere, sa atenueze implicit riscurile asumate si, intr-un sens mai general, le ofera o mai mare latitudine de actiune in conditiile de volatilitate accentuata ce caracterizeaza piata internationala a zilelor noastre. O data cu globalizarea pietelor, produsele, la randul lor, devin tot mai "globalizate". Un produs finit: reprezinta tot mai mult rezultatul combinarii unor "inputuri" materiale si servicii ale caror surse de provenienta sunt tot mai diversificate, fiind localizate in cele mai diferite colturi ale lumii[10]

In sprijinul afirmatiilor de mai sus pot servi numeroase exemple. Astfel, la sfarsitul anilor '60 si debutul anilor '70, Brazilia a cunoscut o crestere economica si demografica semnificativa. In ciuda ritmurilor inalte ale inflatiei, care n-au putut fi potolite o lunga perioada de timp, imaginea pozitiva a acestei tari s-a identificat cu posibilitatea aparitiei unei mari piete de desfacere, cu mari sanse de dezvoltare viitoare. Datorita acestui fapt, o serie de intreprinderi multinationale au inceput sa-si deschida filiale in Brazilia, devenite, in scurt timp, foarte importante din punctul de vedere al cifrei lor de afaceri si al beneficiilor realizate. In aceasta ordine de idei se au in vedere, prezenta in Brazilia a societatilor americane Johnson&Johnson, Searle, Ford, General Motors s.a., a Grupului francez Accor, Carrefour, Esselte-Meto, a laboratoarelor Guerbet etc. Facilitatile de acces gratie limbii si intr-o oarecare masura culturii explica implantarea unor intreprinderi franceze in unele ex-colonii din Africa si a unor corporatii multinationale britanice in state apartinand Commonwealth-ului. La randul sau Procter&Gamble de sorginte americana a fost printre primele care a patruns pe piata canadiana in buna parte anglofona.

In cea mai mare parte a cazurilor, internationalizarea firmelor si a productiei lor a fost o necesitate strategica, dictata fie de obiectivele ce si le-au propus privind dezvoltarea, fie pentru a ramane competitive in raport cu alte intreprinderi situate in tari diferite. Astfel, este bine cunoscut faptul ca implantarea productiei peste hotare se realizeaza si pentru a slabi concurenta. Se stie ca, intreprinderile multinationale sunt foarte puternice la ele acasa. De aceea, pentru a slabi un concurent periculos, trebuie declansata o ofensiva chiar de pe teritoriul acestuia, tocmai pentru a-i se reduce marja de actiune.

Asa a procedat firma Kodak cand a decis la sfarsitul anului 1989 de a se implanta in Japonia. Scopul, marturisit de altfel, a fost acela de a lupta impotriva firmei Fuji. Decizia a intervenit in momentul in care Fuji a demarat constructia primei sale uzine in Statele Unite ale Americii.

Globalizarea economica a devenit observabila din momentul in care intreprinderile industriale si-au inceput expansiunea peste hotare. Extinderea sferei lor de activitate a inceput prin operatiuni de import-export si extractia materiilor prime din diferite zone ale lumii. Acesta a fost stadiul in care intreprinderea a dobandit un statut international. Dupa care, au aparut intreprinderile multinationale, respectiv acelea care si-au implantat productia intr-un numar de tari straine, in acord cu legile specifice si clientii fiecarei tari.

In final, si-a facut simtita prezenta intreprinderea globala, care priveste economia mondiala ca un intreg, pentru fiecare noua extindere alegandu-si locul optim al afacerii, realizind o serie de plasamente de capital antreperenorial. Noile structuri organizatorice ale productiei au semanat samanta unei noi ere industriale, la care intreprinderile multinationale au fost nevoite sa se adapteze. De data aceasta, nu mai este vorba de o simpla trecere de la era productiei de masa, la un nou sistem post-fordism, ci la schimbarea radicala a formelor de organizare a productiei industriale, dominate de o noua paradigma, la baza careia sta un nou concept tehnico-economic, exprimat succint prin flexibilizare. Datorita acestui fapt, pe agenda de lucru a intreprinderilor globale au aparut noi obiective, printre care cel de competitivitate si dezvoltare durabila.

Competitivitatea devine tot mai putin o problema de maximizare a rezultatelor in cadrul unor constringeri cum ar fi dotarea cu factori de productie, si tot mai mult dependenta de capacitatea statelor de a genera acel mediu si a firmelor de a actiona in acea maniera care sa conduca la imbunatatirea calitatii factorilor, la cresterea productivitatii in utilizarea lor, la crearea de noi factori[11]. Iar simpla si exclusiva dezvoltare a unor avantaje competitive bazate pe factori de productie ar reprezenta o eroare in contextul unei strategii de dezvoltare economica, in conditiile in care dependenta proceselor economice de anumiti factori de productie - resurse naturale, forta de munca - scade sub presiunea schimbarilor tehnologice, in care progresele organizationale si de coordonare permit firmelor sa reamplaseze activitati economice.

Aceasta idee a stat la baza elaborarii modelului economistului american Michael Porter, care a stabilit factorii determinanti ai avantajului competitiv national intr-o anumita activitate economica (denumita generic - industrie). In modelul lui Porter se mentioneaza ideea ca, in ciuda globalizarii productiei si a schimburilor, avantajul competitiv este creat si sustinut printr-un proces puternic localizat, spatiile nationale fiind cele care prin specificul lor economic, institutional, cultural permit sau nu dezvoltarea unor activitati economice, subramuri sau ramuri economice. Porter grupeaza factorii decisivi pentru crearea si sustinerea avantajelor competitive la nivel national in patru categorii[12]

1. dotarea cu factori de productie: resurse umane; resurse naturale; cunostinte; capital - marimea si costul capitalului, structura pietei financiare; infrastructura - atat fizica, dar si de afaceri;

2. conditiile cererii interne: cu cat nivelul de exigenta al pietei interne este mai ridicat, cu atat aceasta exercita asupra producatorilor o presiune mai mare in sensul perfectionarii ofertei, iar daca sunt formulate si solicitari cu caracter inovativ, anticipativ pentru nivelul si caracteristicile cererii de pe alte piete, firmele nationale dezvolta avantaje competitive pe care le valorifica prin exporturi sau prin ISD;

3. legaturile dintre industrii contribuie in mod semnificativ prin nivelul lor de dezvoltare si competitivitate la performanta economica a respectivei ramuri;

4. strategiile si structurile organizatorice ale firmelor, climatul concurential intern: aici Porter face referire la cultura antreprenoriala ca sursa a avantajului competitiv. Aspectele morale ale culturii antreprenoriale influenteaza performanta economica prin legitimarea anumitor principii generale de comportament.

Deci in contextul nivelului de sofisticare pe care l-a atins organizarea resurselor productive, accesul direct la factori, care determina in termenii teoriei economice clasice avantajele comparative ale unei natiuni, nu mai constituie in prezent o conditie obligatorie a competitivitatii. Mobilitatea factorilor, rolul prioritar pe care il dobandesc in prezent factorii de productie creati, tehnologia in special, in fine, organizarea utilizarii factorilor si intretinerea unui proces inovativ de creare de noi factori devin conditiile care transeaza raporturile de competitivitate pe pietele internationale.

Pe linga factorii determinanti directi, naturali ai competitivitatii regasim in modelul lui Porter politica guvernului care influenteaza toate cele patru categorii si deci procesul de punere in valoare, ameliorare si creare a avantajelor competitive. Statul participa la crearea si dezvoltarea de factori de productie prin sistemul de educatie si invatamant, prin crearea si dezvoltarea infrastructurii, prin influentarea cererii si ofertei de capital; la orientarea cererii si la imbunatatirea calitatii acesteia; la dezvoltarea gruparilor de activitati industriale; si realizeaza, totodata, reglementarea cadrului concurential si de afaceri in care opereaza firmele.

De mentionat ca intre competitivitatea nationala si investitii, la general, sau investitii straine directe, in particular, exista o legatura directa. Astfel, statele competitive devin mai atractive pentru investitiile straine directe, dar si nivelul competitivitatii unei tari se reflecta prin masura in care aceasta atrage ISD. Evident, ca avind cea mai competitiva economie, conform clasamentelor institutiilor specializate privind competitivitatea, SUA (anexa 8) s-a plasat si la capitolul ISD atrase pe primul loc, inregistrind in anul 2004 un volum al acestora de 121 miliarde dolari, dupa care a urmat China cu un volum aproximativ de doua ori mai mic de 62 miliarde dolari (figura nr. 6.1.).

Dintre fostele republici unionale si state socialiste pe pozitii mai bune, dupa volumul investitiilor atrase, sunt Rusia cu 10 miliarde dolari (plasata pe pozitia 13), Cehia - cu 5 miliarde dolari (plasata pe pozitia 26), Polonia - cu 5 miliarde dolari (plasata pe pozitia 26), Ungaria - cu 4,4 miliarde dolari (plasata pe pozitia 32). Romania a reusit sa atraga dupa 1990 incoace investitii straine directe in valoare de peste 15 miliarde dolari. Numai in anul 2004 acestea au constituit 1,84 miliarde dolari, pozitionindu-se pe locul 40 in clasament.

Comparativ cu rezultatele obtinute in aceasta directie de alte state, Republica Moldova ramine mult in urma, volumul total al investitiilor straine atrase din 1992 incoace fiind doar de 974,9 mln. dolari SUA.

Sursa: UNCTAD, World Investment Report, 2005

Figura nr. 6.1. Fluxul de investitii straine directe atrase pe tari ale lumii,  2004 (miliarde dolari SUA)

Pentru a beneficia de efectele si avantajele investitiilor straine directe, autoritatile publice ale economiilor nationale trebuie sa tina cont in primul rind de crearea unui mediu de afaceri functional si atractiv pentru potentialii investitori.

Potrivit lui J. Dunning, pentru incurajarea si atragerea investitiilor straine in tarile care au necesitaie de ele, este nevoie de a elabora si promova politici in acest scop, prin care sa se creeze conditii necesare si favorabile pentru realizarea avantajelor de monopol si de internalizare a firmelor transnationale.

Relatia dintre diferitele stadii de dezvoltare a unei tari si rolul ISD in redefinirea avantajelor competitive ale acesteia, precum si incidenta si specificitatea fluxurilor de ISD in economia receptoare in diferitele stadii de dezvoltare a respectivelor avantaje isi gasesc fundamentele teoretice in modelul avantajelor competitive, elaborat de economistul american Michael Porter[13], precum si in cel al caii dezvoltarii investitionale apartinand cercetatorului britanic John Dunning[14]

In conceptia lui Porter, procesul de creare si dezvoltare a avantajelor competitive este un proces indelungat, care cunoaste o anume etapizare in functie de sursa caracteristica, prioritara a avantajelor competitive ale unei natiuni la un moment dat. Respectivul model realizeaza o simplificare a realitatii, intrucat intr-o anumita etapa sursele avantajelor competitive la nivelul unei tari sunt diferite pentru diferite industrii. Vom incerca, in continuare, sa prezentam succesiunea etapelor de dezvoltare a avantajelor competitive si, implicit, de dezvoltare economica a unei natiuni, pornind de la modelul lui Porter.

Primul stadiu este stadiul avantajului competitiv bazat pe dotarea cu factori de productie. Porter sustine ca majoritatea statelor in curs de dezvoltare, precum si statele cu fosta economie planificata erau in acest stadiu la inceputul anilor '90.

Mai mult chiar, tari prospere, cu abundenta de resurse naturale, cum ar fi Canada sau Australia se aflau, prin prisma sursei predominante a avantajului competitiv in acelasi stadiu.

La aceasta etapa, arata Dunning, fluxurile investitionale directe sunt susceptibile de a se orienta catre sectorul produselor primare si catre activitati de prelucrare intensive in forta de munca slab calificata, care furnizeaza bunuri de consum cu o prelucrare redusa pietei interne sau celei externe. Este o faza in care capabilitatile, factorii de productie creati se situeaza la un nivel scazut si, in consecinta, au un rol minor in economie.

Este de mentionat ca procesul dezvoltarii porneste de la dotarea cu factori de productie si de la costurile acestora. Iar una din caile initierii unui proces de relansare eeonomica o constituie identificarea acelei ramuri care localizeaza un avantaj decurgand din dotarea cu factori - dar pentru care exista si alte elemente determinante ale avantajului competitiv - urmata de stimularea dezvoltarii ramurilor aflate in amonte si in aval fata de cea aleasa, precum si a ramurilor legate de aceasta.

Sistemul de invatamant, cel de cercetare, dezvoltarea infrastructurii trebuie sa vizeze sustinerea "ciorchinilor" de activitati economice astfel create. Suedia si SUA au inceput procesul de ameliorare a factorilor de la succesul international demonstrat de ramurile bazate pe resurse (siderurgice, produse din lemn, agricultura) in jurul carora au stimulat dezvoltarea altor industrii. Natiuni sarace in resurse naturale precum Japonia, Coreea de Sud, Elvetia au pornit in crearea "ciorchinilor" industriali de la ramuri intensive in forta de munca - textile, confectii, produse de uz casnic, industrie alimentara, de la care au extins avantajele competitive prin dezvoltarea unor productii adiacente. Statele aflate in aceasta etapa sunt susceptibile de a avea o atitudine relaxata fata de ISD si de a nu impune pe scara larga cerinte de performanta.

Al doilea stadiu este stadiul avantajului competitiv determinat de volumul si calitatea investitiilor. La aceasta faza avantajul competitiv este creat prin investitii in tehnologii si facilitati moderne de productie, in dezvoltarea unei infrastructuri fizice si de afaceri competitive.

Caracteristica devine ameliorarea prin investitii a calitatii factorilor de productie existenti, aceasta realizindu-se, in anumite cazuri, precum cel al Japoniei sau Republicii Coreea, de o maniera spectaculoasa, dar numai printr-un consens national vizand diminuarea consumului prezent in favoarea unor investitii pe termen lung.

Din randul tarilor in curs de dezvoltare sau din cel al asa-numitelor state recent industrializate din Asia si America de Sud, numai Coreea de Sud se afla in acest stadiu de dezvoltare, apreciaza Porter, Taiwan, Singapore, Hong Kong si intr-o mai mica masura Brazilia prezentand semne de trecere spre aceasta faza. Conform lui Dunning, intr-un acest de-al doilea stadiu al dezvoltarii, ponderea investitiilor interne in produsul intern brut creste de la 5-8% la 15-20%[15]. Totodata, are loc o sporire a cheltuielilor pentru educatie, precum si pentru imbunatatirea serviciilor publice, a transporturilor si comunicatiilor. In acest stadiu al dezvoltarii, sursele avantajului competitiv se deplaseaza catre sectoare economice intensive in capital, cum ar fi cel al produselor chimice de baza, al unor activitati de mai mica anvergura din sfera constructiilor de masini, precum si spre productia de bunuri de consum intensive in forta de munca si cu intensitate tehnologica medie, cum ar fi produsele electrice de uz casnic, confectiile, pielaria, produsele alimentare si industria tutunului.

Rolul capitalului antreprenorial strain in aceasta etapa depinde, in primul rand, de strategia de dezvoltare promovata de guvernul tarii respective. Optiunile din anii '50 ale Japoniei si Republicii Coreea au vizat restrictionarea intrarilor de ISD si bazarea exclusiva, printr-o unitate de vointa la nivel national, pe eforturile proprii. Dimpotriva, Irlanda a integrat, incepand cu anii '60, atragerea investitiilor straine in politica sa de dezvoltare industriala, reusind imbunatatirea performantelor economice - exprimate prin cresterea puternica a exporturilor de produse farmaceutice si electronice - inclusiv prin intermediul ISD.

In termeni generali, ISD pot contribui la stimularea competitiei si la ameliorarea calitatii resurselor productive intr-o economie-gazda, exemplul Irlandei atesta si o valenta particulara a acestor fluxuri, legata de crearea unor nuclee de activitati economice ce pot deveni motoare ale dezvoltarii. Aceasta, deoarece in al doilea stadiu al dezvoltarii, in functie de capacitatea guvernelor de a promova politicile macroeconomice si microeconomice corespunzatoare, de a stimula dezvoltarea infrastructurii pentru a incuraja procesul investitional, isi pot face aparitia anumite concentrari de activitati economice legate, asa-numitii "ciorchini" de activitate economica, pe care i-am amintit si in cadrul analizei stadiului bazat pe factori.

ISD pot juca tocmai rolul de ferment initial in jurul caruia se pot aglutina, ulterior, alte activitati situate in amonte, in aval sau pe orizontala fata de activitatea initiala. De remarcat ca dezvoltarea respectivelor activitati conexe poate fi sustinuta tot de firme straine, dar si de firme autohtone.

Stadiul al treilea - stadiul avantajului competitiv ce decurge din inovare. In cadrul acestuia avantajele competitive ale unei natiuni decurg, cu precadere, din capacitatea sa de a intretine inovarea. Este stadiul in care procesul de imbunatatire tehnologica si manageriala, de modernizare a facilitatilor de productie este creat si derulat de firmele nationale, fiind depasita etapa in care sursa unor astfel de competente erau sursele straine de capital. Firmele locale devin capabile sa concureze in segmente din ce in ce mai inguste si mai specializate, pe baza unor strategii globale, sub impactul pozitiv al unei cereri interne din ce in ce mai sofisticate. Activitati bazate pe factori traditionali sufera o transplantare in afara granitelor. Majoritatea statelor dezvoltate se afla sau au parcurs, deja, aceasta etapa. Indigenizarea procesului inovational nu inseamna ca ISD nu isi mai au locul in aceste economii. Dinamica tot mai puternica a avantajelor competitive in economia mondiala contemporana au devenit atat de intense incat firmele din diferite tari isi creeaza avantaje de proprietate specifice care pot fi valorificate cu succes in economii-gazda aflate in stadiul inovarii.

In prezent, firmele avand ca origine tarile dezvoltate genereaza 92% din fluxurile de ISD, acelasi grup de tari atragand 72% din fluxurile mondiale ale ISD[16]. De vreme ce in stadiul inovarii, avantajele competitive decurg, in principal, nu din dotarea cu factori si nici din ameliorarea calitatii acestora prin investitii, ci din capacitatea firmelor locale de a sustine procesul inovational in domeniul tehnologic si in cel managerial si organizational, si elementele de atractie pe care aceste economii le prezinta pentru investitorii straini se vor deplasa, in opinia lui Dunning, dinspre componentele imediate ale mediului economic catre cele tinand de sistemul economic, precum si de politicile promovate de guverne, de masura in care acestea afecteaza eficienta functionarii pietelor si costurile de tranzactie ale firmelor. Desi exterioare structurii factorilor determinanti ai competitivitatii, politicile guvernamentale ii influenteaza, iar in acest de-al treilea stadiu rolul lor ca istrumente de facilitare a unei mai bune alocari a resurselor devine, in opinia aceluiasi autor, chiar mai important decat in stadiile anterioare.

Urmatoarea etapa, care incheie un ciclu de dezvoltare a avantajelor competitive in opinia celor doi autori difera. Modelul lui Porter include ca ultim stadiu al ciclului cel in care dominanta economiei, forta motivationala a proceselor economice devine bunastarea, fiind vorba despre stadiul statului asistential. Porter sustine ca bunastarea, prin ea insasi, tinde sa anestezieze mobilul pentru investitii sustinute, inovare si perfectionare. Avantajele competitive sunt tot mai greu de sustinut, sunt pierdute in diferite domenii, astfel incat, in mod paradoxal, devine necesara revenirea la primul stadiu bazat pe dotarea cu factori si costul acestora. Conform lui Porter, acesta este cazul Marii Britanii in care costul scazut al fortei de munca joaca in prezent un astfel de rol. Italia, la randul sau, a parcurs intregul ciclu, pentru a reveni in prezent la stadiul avantajului competitiv nascut din inovare.

Stadiul inovarii, in viziunea lui John Dunning, insa este urmat de un al patrulea stadiu, cel mai avansat al dezvoltarii economice - stadiul informational sau stadiul postindustrial. Autorul isi relativizeaza afirmatiile, pornind de la constatarea ca state aflate, conform modelului sau, in acest stadiu, cum ar fi SUA, Japonia, Norvegia, Germania intrunesc si cele mai semnificative conditii de situare in stadiul inovarii: ele continua sa fie cei mai mari investitori mondiali in activitati de cercetare-dezvoltare, care se deruleaza, in cea mai mare parte, in beneficiul productiei de bunuri industriale prelucrate. Independent de abordarea sa ca stadiu distinct sau ca faza superioara a stadiului inovarii, dezvoltarea proceselor informationale marcheaza o intensificare fara precedent a relatiilor dintre firme, succesul tarilor in acumularea de active productive depinzand tot mai mult de abilitatea firmelor lor de a coordona resurse intr-un spatiu regional si chiar global.

La aceasta etapa, rolul ISD pentru economiile receptoare este judecat in functie nu numai de inputurile de resurse pe care le genereaza, ci si, mai ales, de modul in care aceste resurse sunt organizate si influenteaza pozitiv, prin efecte de antrenare, competentele si eficienta firmelor locale.

Etapele dezvoltarii avantajelor competitive prezentata mai sus constituie, insa, o matrice ce nu se aplica in mod necesar tuturor statelor, mai mult chiar, in aceeasi tara, diferitele regiuni se pot afla in stadii diferite de dezvoltare.

Impartasind opinia lui Porter, Ferens Vissi, ex-presedintele Oficiului Concurentei din Ungaria, completeaza analiza, corelind etapizarea stadiilor dezvoltarii avantajelor competitive cu succesiunea gradelor de expunere concurentiala in plan economic a unei natiuni. Concluziile sale sunt citate intr-un raport asupra competitivitatii intreprinderilor ungare[17], realizat de un grup de cercetatori din Budapesta. Intr-un sistem de axe, Vissi plaseaza pe cea orizontala stadiile dezvoltarii bazate pe factori, investitii, inovare si bunastare, iar pe cea verticala, nivelurile de expunere la concurenta nationala, internationala si globala, identificind trei trasee principale ale dezvoltarii (figura nr. 6.2.).

Figura nr. 6.2. Traseele principale ale dezvoltarii economice ale tarilor dupa F. Vissi

Dreapta B reflecta intrarea unei economii, aflate in primul stadiu de dezvoltare a avantajelor competitive direct in straturile cele mai dure ale competitiei globale. Curba C prezinta o evolutie in care avansarea spre stadiile superioare ale dezvoltarii avantajelor competitive este insotita de implicarea crescinda a unei economii in competitia internationala. In fine, dreapta A prezinta o cale de dezvoltare in care o tara s-ar abtine de la participarea la competitia internationala, in ciuda ajungerii in stadiile avansate de dezvoltare a avantajelor concurentiale.

In continuare, autorul apreciaza ca Ungaria (consideram teza sa perfect aplicabila si in cazul Moldovei) se afla in stadiul in care majoritatea avantajelor sale concurentiale decurg din dotarea cu factori, conditie in care s-a vazut implicata, o data cu derularea proceselor de reforma, direct in competitia globala (dreapta B a dezvoltarii). Economia nu a avut, astfel, timpul de a avansa spre etapele de dezvoltare bazate pe investitii si pe inovare, fapt ce i-ar fi permis o expunere cu riscuri mai mici. Dar, tarile in tranzitie ar putea continua sa se situeze pe aceasta linie de dezvoltare in cadrul anumitor limite. Una dintre restrictii ar fi aceea ca cel putin unele sectoare economice sa localizeze avantaje concurentiale decurgand din investitii si inovare. Este evident ca ISD constituie, potential, una dintre cheile transformarii de profunzime a structurilor economice din tarile cu economie in tranzitie, inclusiv din Republica Moldova.

Rolul ISD in cresterea competitivitatii economiilor in tranzitie este sustinut si de John Cantwell si Lucia Piscitello. In contextul analizarii posibilelor strategii de dezvoltare economica, pe care teoretic le-ar putea imbratisa aceste state, autorii considera ca ele nu s-ar putea baza exclusiv pe firmele locale, nepregatite sa evolueze singure in mediul international plin de incertitudini, rezultand oportunitatea asocierii cu firme straine, a atragerii de ISD.

Economistul Daniel Daianu integra consideratiilor sale pe marginea "incordarii structurale", aceasta stare a economiei post-comanda determinata de alocarea pe criterii noneconomice a resurselor in cadrul fostului sistem, ideea posibilului rol al ISD de "cheie pentru iesirea din labirintul transformarii"[18]

Cu decenii in urma, Joseph Schumpeter facea afirmatia, conform careia dezvoltarea presupune un proces de "distrugere creatoare"[19]. Sub presiunea schimbarilor intervenite in structura cererii, in metodele de productie, in formele de organizare industriala, initiativa capitalista induce un proces de revolutionare perpetua din interior a strategiilor economice, cu distrugerea continua a elementelor invechite si crearea continua de noi elemente. In fond, este vorba despre un proces de restructurare in care, in vreme ce unele avantaje competitive sunt distruse, altele noi sunt create. Respectivul proces se produce sub presiunea schimbarilor intervenite in structura cererii, a ofertei de factori de productie si a preturilor acestora, iar eficienta sa se masoara prin viabilitatea economica a noilor avantaje competitive create. ISD si operatiunile corporatiilor transnationale prezinta potentialitatea de realizare a unei astfel de distrugeri creatoare.

Consolidarea sau chiar identificarea unor nuclee de activitati performante prin intermediul ISD si stimularea dezvoltarii ulterioare a ramurilor din amonte, din aval de pe orizontala poate sa constituie un exemplu de modalitate de utilizare a ISD ca un instrument de transformare economica structurala. ISD pot sa stimuleze dezvoltarea verigilor lipsa in inlantuirile de activitati economice competitive.