Caracteristici ale procesului de negociere a contractului de Import - Export

1 Aspecte juridice

Contractul extern de vanzare-cumparare (contractul de vanzare internaționala) este una dintre cele mai importante ințelegeri juridice utilizate in comerțul internațional. Toate celelalte tipuri de contracte comerciale fi definite prin raportare la acest instrument contractual de baza.

Contractul reprezinta suportul juridic al oricarei tranzacții internaționale. Principala trasatura distinctiva a contractului de comerț exterior o constituie caracterul internațional al acestuia. Potrivit Convenției Națiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internaționala de marfuri (Viena, 1980) criteriul pentru a determine caracterul internațional al vanzarii il constituie faptul ca, parțile contractante iși au sediul in țari diferite.

Contractul de vanzare internaționala de marfuri (contractul de vanzare comerciala internaționala) este acordul de voința intre doi parteneri, avand sediile in țari diferite, prin care una dintre parți (exportatorul) se obliga sa transfere asupra celeilalte parți (importatorul) proprietatea unui bun al sau (marfa care face obiectul contractului), contra plații unui preț.

Dupa cum se poate remarca, in contractul de vanzare internaționala, apare ca particularitate elementul de extraneitate, fapt pentru care, contractul nu poate fi supus in exclusivitate prevederilor legislațiilornaționale. Prin prezența elementului de extraneitate, raporturile juridice civile de comerț exterior depașesc sfera dreptului civil intern și ies de sub incidența exclusiva a acestui drepr, cazand sub influența principiilor de drept internațional privat.

1.1 Definiția și caracteristicile juridice ale dreptului comercial internațional

Definiția dreptului comercial internațional este acea ramura a dreptului care reglementeaza raporturile patrimoniale dintre subiectele comerțului internațional și care prezinta caracter de comercialitate și internaționalitate.

Caracterele juridice ale contractului comercial internațional

Contractele de vanzare-cumparare internaționala prezinta un numar de caractere juridice. Ele se impart in doua categori, dupa cum coincidcu cele din dreptul comun sau sunt specifice.

Caracterele juridice comune ale contractului internațional de vanzare-cumparare sunt bilateral sau sinalagmatic, cu titlul oneros și comulativ. In ce privește transferul proprietații acest efect este de natura și nu de esența de contractului internațional de vanzare-cumparare.

Caracterele juridice specifice ale contractului internațional de vanzare-cumparare sunt comercialitatea și internaționalitatea. Contractul de vanzare internaționala are un caracter comercial, deoarece reglementeaza numai relațiile care apar in operațiunile de comerț exterior. Comercialitatea contractului este determinata de natura operațiunilor indeplinite. Contractul de vanzare comerciala are un caracter internațional intrucat cuprinde elemente de extraneitate.

Obiectul contractului comercial internațional

Obiectul contractului de vanzare comerciala internaționala il formeaza marfa vanduta, in schimbul careia cumparatorul platește vanzatorului prețul stabilit. Pentru existența contractului, bunul vandut trebuie sa indeplineasca urmatoarele condiții:

v        sa fie in circuitul civil;

v        sa existe in momentul incheierii contractului ori sa poata exista in viitor;

v        sa fie determinat sau determinabil.

Datorita cerințelor specifice ale comerțului internațional, bunul nu trebuie sa constituie proprietatea vanzatorului.

In practica comerțului internațional, pentru determinarea obiectului contractului, se face distincție intre bunurile fungibile și bunurile nefungibile. La bunurile fungibile, obiectul se stabilește prin parametri calitativi și cantitatea generala. La bunurile nefungibile, obiectul se determina prin elemente precise și amanunțite.

Prețul reprezinta valoarea lucrului vandut. Elementul esențial al contractului este prețul, care trebuie sa fie determinat sau determinabil, sincer și serios, și sa fie stabilit in bani.

1.3 Convenția de la Viena - domenii de aplicare

Domeniu de aplicare

Convenția se aplica contractelor de vanzare de marfuri intre parți care iși au sediul in state diferite:

v        cand aceste state sunt state contractante;

v        cand normele de drept internațional privat conduc la aplicarea legii unui stat contractant.

Nu se ține seama de faptul ca parțile au sediul in state diferite, daca acest fapt nu rezulta nici din contract, nici din tranzacții anterioare intre parți, nici din informații furnizate de ele in orice moment anterior incheierii sau cu ocazia incheierii contractului.

Nici naționalitatea parților, nici caracterul civil sau comercial al parților contractului nu sunt luate in considerare pentru aplicarea convenției.

Domeniul material al Convenției

Convenția de la Viena nu reglementeaza vanzarile:

v  de marfuri cumparate pentru folosința personala, familiala sau casnica, in afara de cazul in care vanzatorul, in orice moment inainte de incheiere sau cu ocazia incheierii contractului, n-a știut sau nu s-a considerat ca știe ca aceste marfuri erau cumparate pentru o astfel de folosința;

v  la licitații;

v  de sub sechestru sau efectuate in orice alt mod de catre autoritațiile judiciare;

v  de valori mobiliare, efecte de comerț și monede;

v  de nave, vapoare, aeroglisoare și aeronave;

v  de electricitate.

Sunt considerate vanzari contractele de furnizare de marfuri ce urmeaza a fi fabricate sau produse, in afara de cazul in care partea care le comanda furnizeaza o parte esențiala din elementele materiale necesare acestei fabricari sau produceri.

Convenția nu se aplica contractelor la care partea preponderenta a obligației parții care furnizeaza marfurile consta in furnizarea manoperei sau a altor servicii.

Convenția carmuiește exclusiv formarea contractului de vanzare și drepturile și obligațiile la care un astfel de contract da naștere intre vanzator și cumparator. In special, in afara dispozițiilor contrare exprese convenției, aceasta nu privește:

v    validitatea contractului, nici a vreunuia din clauzele sale și, cu atat mai puțin, cea a uzanțelor;

v    efectele pe care contractul poate sa le aiba asupra proprietații marfurilor vandute.

Convenția nu se aplica raspunderii vanzatorului pentru decese sau leziuni corporale cauzate oricui de catre marfuri.

1.3.3 Interpretarea Convenției

La interpretarea convenției se va ține seama de caracterul sau internațional și de necesitatea de a promova aplicarea sa uniforma, precum și de a asigura respectul bunei-credințe in comerțul internațional.

Problemele privind materiile carmuite de convenție și care nu sunt rezolvate in mod expres de catre aceasta, vor fi reglementate potrivit cu principiile generale din care ea se inspira sau, in lipsa acestor principii, in conformitate cu legea aplicabila in temeiul normelor de drept internațional privat.

In scopurile convenției, indicațiile și celelalte manifestari ale unei parți trebuie interpretate dupa intenția acesteia, cand cealalta parte cunoștea sau nu poate sa ignore aceasta intenție.

Pentru determinarea intenției unei parți sau a ceea ce ar fi ințeles o persoana rezonabila, trebuie sa se țina seama de circumstanțele pertinente, indeosebi de negocierile care au putut avea loc intre parți, de obișnuințele care s-au stabilit intre ele, de uzanțe și de intreg comportamentul ulterior al parților.

Parțile sunt legate prin uzanțele la care ele au consimțit și de obișnuințele care s-au stabilit intre ele.

In afara de convenția contrara a parților, acestea sunt considerate ca s-au referit in mod tacit in contract și pentru formarea sa, la orice uzanța pe care o cunoșteau sau ar fi trebuit sa o cunoasca și care, in comerțul internațional, este larg cunoscuta și in mod regulat respectata de catre parțile la contracte de același tip in ramura comerciala avuta in vedere.

Contractul de vanzare nu trebuie sa fie incheiat, nici constatat in scris și nu este supus nici unei alte condiții de forma. El poate fi probat prin orice mijloace inclusiv prin martori.

1.4 Drepturile și obligațiile parților implicate intr-un contract de Import-Export

1.4.1 Drepturile și obligațiile cesionarului și cedentului

Drepturile și obligațiile reciproce ale cesionarului și cedentului izvorate din convenția lor, sunt determinate de termene și condiții reglementate inainte in acea convenție incluzand orice reguli sau condiții generale referitoare in aceasta privința.

Cedentul și cesionarul sunt obligați prin orice uzanța stabilita de ei și in caz de alta convenție prin orice practica stabilita de catre parți.

In cazul unei cesiuni internaționale, cedentul și cesionarul sunt considerați, daca nu au convenit altfel, ca in mod implicit trebuie aplicata cesiunii o uzanța care in comerțul internațional este cunoscuta peste tot ți cu regularitate observata, parți la tipuri particulare de cesiuni sau la cesiunea din acea categorie particulara de creanțe.

1.4.2 Reprezentarea cedentului

Doar daca exista o convenție contrara intre cedent și cesionar, cedentul este reprezentat de la data incheierii contractului de cesiune dupa cum urmeaza:

cedentul are dreptul de a cesiona creanța,

cedentul nu a cesionat mai intai creanța unui alt cesionar,

debitorul nu a putut și nici nu va putea invoca o excepție, sau un drept de compensație.

In caz contrar acestei convenții intre cedent și cesionar, cedentul nu va putea garanta ca debitorul platește sau va plati.

1.4.3 Dreptul de a notifica debitorul

Daca exista o convenție contrara intre cedent și cesionar, cedentul sau cesionarul sau amandoi pot sa trimita debitorului inștiințarea, notificarea cesiunii și instrucțiunile de plata, dar daca dupa notificare au fost trimise, doar cesionarul poate trimite aceste instrucțiuni.

1.4.4 Dreptul de a primi plata

Regula este ca cea existenta intre cesionar și cedenet, doar daca parțile nu au consimțit astfel și daca notificarea cesiunii a fost sau nu trimisa:

Eseu: Rezolvarea numerica a sistemelor de ecuatii liniare Referat: Proiect didactic - activitate matematica - recunoasterea sirului crescator si descrescator

Daca o plata cu titlu de creanța cedata este facuta de cedent, cesionarul este cel indreptațit sa conserve produsele și bunurilecorporale restituite cu titlu de creanța cedata.

Daca o plata cu titlu de creanța cedata este facuta de cedent, cesionarul este indreptațit sa primeasca plata produselor și ale bunurilor mobile corporale restituite de catre cedent cu titlu de creanța cedata.

Daca o plata cu titlu de creanța cedata este facuta de alta parte peste care cesionarul are prioritate, cesionarul este indreptațit sa primeasca plata produselor și bunurilor mobile corporale de la o asemenea persoana cu titlu de creanța cedata.

Cesionarul nu poate opri (ține) mai mult decat valoarea dreptului sau asupra creanței.

1.4.5 Normele de protecție a debitorului

Exceptand dispozițiile contrare unei convenții, o cesiune de creanța nu poate fara consimțamantul debitorului, afecta drepturile și obligațiile acestuia, incluzand și termenul de plata conținut de contractul inițial.

Dispozițiile de plata pot schimba adresa persoanei sau contul cu care debitorul este cerut sa faca plata, dar nu pot schimba:

Etalonul monetar (valuta) de plata specificat in contractul inițial,

Statul specificat in contractul inițial, in care plata trebuie sa fie facuta catre un stat altul decat, in care debitorul este situat.

1.4.6 Notificarea debitorului

O notificare a cesiunii sau a instrucțiunii de plata produce efecte atunci cand este primita de debitor intr-o limba de la care se așteaptasa fie informat in mod rezonabil despre conținut.

Este suficient, daca notificarea cesiunii sau a instrucțiunilor de plata sunt formulate in limba contractului inițial.

Notificarea cesiuni sau a instrucțiunilor de plata poate stabili un raport intre creanțele nascute dupa notificare.

Notificarea unei cesiuni subsecvente constituie notificarea tuturor cesiunilor anterioare.

A. Obligațiile vanzatorului

In contractul de vanzare comerciala internaționala, vanzatorul are urmatoarele obligații principale: predarea efectiva a marfii vandute, asigurarea conformitații marfii predate cu clauzele contractuale și remiterea documentației tehnice referitoare la marfa.

Predarea marfii implica pentru vanzator respectarea momentului privind executarea obligației. Momentul predarii se stabilește de parțile contractante. Termenul de predare poate fi determinat sau cert și determinabil sau indicativ. In raport de posibilitatea existenței unor date suplimentare, termenul este riguros sau ferm și simplu

Avand in vedere felul termenului, predarea poate fi: prompta, cand marfa se expediaza in 15 zile de la formarea contractului; la termen, cand in contract se prevede expres data predarii; indata ce este gata sau indata ce este posibil, fara a se depași 45 de zile de la formarea contractului.

Daca marfa urmeaza sa fie expediata intr-o anumita perioada și nu exista o alta prevedere, vanzatorul poate sa determine data precisa predarii.

Termenul de predare se calculeaza din momentul incheierii contractului. Daca obligația de predare este condiționata de un fapt al cumparatorului, termenul va incepe sa curga dupa realizarea lui. In cazul in care cumparatorul nu a prevazut condiții suplimentare, vanzatorul va efectua livrarea in condițiile stabilite in contract.

Predarea marfii in avanssau parțialase poate efectua numai cu acordul anticipat al cumparatorului. In cazul in care cumparatorul nu a prevazut condiții suplimentare, vanzatorul va efectua livrarea in condițiile stabilite in contract.

In absența unor clauze sau indicii, predarea se efectueaza intr-un termen rezonabil, in funcție de natura marfurilor și imprejurarilor contractului. Vanzatorul trebuie sa-și indeplineasca obligația de predare a marfii fara a fi necesara punerea in intarziere.

Marfa se preda de catre vanzator la locul convenit in contract. In mod obișnuit, locul predarii este in raport de condiția de livrare prevazuta de catre parți.

Referitor la locul predarii, dispozițiile Convenției Națiunilor Unite de la Viena din 1980 cuprin mai multe distincții. In situația in care contractul implica transportul marfurilor, predarea se face primului transportator pentru a le transmite cumparatorului. Daca vanzarea privește un bun cert sau un bun de gen care trebuie prelevat dintr-o masa determinata sau fabricat, iar in momentul incheierii contractului, parțile știau ca marfurile se gaseau ori trebuiau sa fie fabricate intr-un anumit loc, predarea se face prin punerea marfurilor la dispoziția cumparatorului in acel loc (art.31 al Convenției Națiunilor Unite de le Viena din 1980).

Cand vanzatorul este ținut sa ia masuri pentru transportul marfurilor, el trebuie sa incheie contractele necesare pentru ca transportul sa fie efectuat pana la locul prevazut, cu mijloacele de transport adecvate imprejurarilor și in condițiile obișnuite pentru un asemenea transport. In masura in care marfurile nu sunt clar identificate, prin aplicarea unui semn distinctiv pe marfuri, prin documente de transport sau orice alte mijloace, vanzatorul trebuie sa trimita cumparatorului un aviz de expediție specificand marfurile (art.32 al Convenției Națiunilor Unite de le Viena din 1980).

Marfa predata de vanzator trebuie sa fie conforma clauzelor contractuale, fara a avea defecte sau vicii. Prin conformitate se ințelege ca bunul predat poseda calitațile și particularitațile prevazute, expres sau tacit, in contract. Conformitatea se determina ținand cont de stipulațiile contractuale privind cantitatea, calitatea și tipul marfii. Momentul aprecierii conformitații este cel al transmiterii riscurilor.

Potrivit Convenției Națiunilor Unite de la Viena din 1980, in absența unei dispoziții contrare, marfurile sunt conforme contractului in urmatoarele cazuri: sunt proprii intrebuințarilor la care sercesc in mod obișnuit marfuri de același tip; sunt adecvate oricarei intrebuințari speciale care a fost adusa, expres sau tacit, la cunoștința vanzatorului in momentul incheierii contractului; poseda calitațile unei marfi pe care vanzatorul a prezentat-o cumparatoruluica eșantion sau model; sunt ambalate sau condiționate in modul obișnuit pentru marfurile de același tip sau, in lipsa, intr-o maniera adecvata pentru a le conserva și proteja(art.32 al Convenției Națiunilor Unite de le Viena din 1980).

In literatura juridica s-a aratat ca atunci cand bunurile care formeaza obiectul contractului sunt fungibile, conformitatea este o noțiune funcționala. Daca bunurile sunt fungibile, noțiunea de conformitate este conceputa, avand un caracter strict și rigid.

Cantitatea se stabilește in funcție de natura marfii și uzanțe prin utilizarea unei unitați de masura specifice. Ca element de determinare cantitativa, parțile pot folosi și doua unitați de masura.

Cantitatea poate fi stabila la locul de expediere sau la destinație. Uneori, se poate folosi și o dubla determinare, cantitatea verificandu-se atat la expediere, cat și la destinație.

Cantitatea marfurilor livrate, potrivit uzanțelor internaționale, se atesta prin urmatoarele documente:

v    scrisoarea de trasura internaționala, la transporturile pe cale ferata și aeriana;   

v    conosamentul sau scrisoarea de trasura fluviala, la transporturile pe apa;

v    documentul de transport cu mijloace auto;

v    recipisa poștala, la transporturile poștale.

In cazul in care marfurile sunt nefungibile, cantitatea se poate exprima cu exactitate, din momentul incheierii contractului. La marfurile fungibile, datorita caracteristicilor lor și mijloacelor de transport folosite, cantitatea se poate fixa cu o anumita aproximație. Prin acordarea unei toleranțe de greutate, in plus sau in minus, limitele admise se incadreaza intre 2 și 10%.

In ceea ce privește cantitatea marfii, in contract trebuie sa se menționeze urmatoarele:

v    locul unde se va determina;

v    momentul determinarii;

v    modul de determinare a cantitații marfi.

Calitatea reprezinta totalitatea insușirilor care le are o marfa fabricata la nivelul tehnologiei moderne și datorita carora este preferata, satisfacand in condiții optime necesitațile cumparatorului.

Nivelul calitativ al marfii se stabilește prin intermediul unor criterii sau caracteristici ale produsului. In contractul de vanzare internaționala, calitatea marfii se poate stabili prin mai multe metode: prin metoda vazut și placut, cumparatorul exmineaza marfa și este de acord cu achiziționarea ei; in varianta dupa incercare, marfa este supusa unor verificari; incheierea contractului este condiționata de acceptarea calitații marfii de catre cumparator; prin degustarea partizilor, pentru unele marfuri alimentare; prin clauza tel quel, cumparatorul este de acord sa primeasca marfa așa cum este; prin clauza Rye Terms, cumparatorul va primi marfa in starea in care se afla la sosire, dar poate cere o bonificație daca starea marfii nu este corespunzatoare; clauza Sound Delivered permite cumparatorului sa refuze marfa avariata. Refuzul produce efect numai daca vanzatorul este anunțat in termenul contractual stipulat; mostra este o parte reprezentativa a marfii, pe care vanzatorul o pune la dispoziția cumparatorului; tipul constituie o noțiune abstracta, fața de care calitatea marfii ce se livreaza trebuie sa corespunda ori sa se apropie cat mai mult. Tipurile sunt folosite mai ales in comerțul cu produse agricole și minereuri; denumiri cunoscute sau uzuale, de exemplu masline de Calabria, castaveții Bulgarești, etc.; variante ale tipului de marfa, normele și standardele reprezinta caracteristici ale produsului care au fost codificate; determinarea calitații marfii pe baza de descriere se face prin indicarea caracteristicilor tehnice ale produsului. Astfel, se pot specifica originea marfii, metoda de fabricație, insușirile fizice sau chimice ale bunului.

In situația in care parțile nu au prevazut ca bunurile sa corespunda unei anumite calitați, vanzatorul este obligat sa livreze marfa de calitate medie, obișnuita care exista in țara sa și care corespunde destinației prevazute in contract.

Prin inserarea clauzei de garanție in contract, vanzatorul raspunde pentru calitatea marfii o anumita perioada de timp. El este obigat sa remedieze orice defecțiune și sa asigure folosirea normala a marfii potrivit destinației sale. In legatura cu garanția calitații marfii, parțile trebuie sa prevada in contract urmatoarele: durata garanției; ziua cand incepe garanția; la ce se refera garanția și responsabilitațile parților.

Prin contract parțile trebuie sa prevada calitatea marfii in mod precis și detaliat. Calitatea se refera la caracteristiciletehnice ale marfii, funcționalitatea ei și gradul in care corespunde cerințelor pentru care a fost produsa.

In contractele care au ca obiect instalații complexe, obiective industriale mari, aparate sau utilaje, vanzatorul trebuie sa predea documentația tehnica și know-how-ul corespunzator. Documentația tehnica se preda la momentul, in locul și in forma prevazuta prin contract sau uzanțe.

Controlul calitativ se poate efectua de catre cumparator la locul de expediere sau de destinație a marfii.

In situația in care la controlul de la locul de expediere participa și cumparatorul, personal sau prin reprezentant, el trebuie anunțat in timp util ca marfa este gata pentru livrare. In absența cumparatorului, vanzatorul are dreptul sa procedeze la autorecepție.

Controlul la locul destinației se executa in porturi, stații de frontiera sau la unitațile beneficiare. Actele de control ale calitații marfii se procura de catre cumparator.

B. Obligațiile cumparatorului

In contractul de vanzare-cumparare internaționala, cumparatorul are doua obligații principale: plata prețului și luarea in primire a marfii arendate.

Plata prețului reprezința obligația asumata de cumparator pe care o executa in schimbul marfii primite. In vanzarea comerciala prețul poate fi determinat sau determinabil. Prețul determinat este prevazut de catre parți, cu ocazia incheierii contractului. El se inscrie printr-o formula fixa sau mobila. In varianta fixa, parțile stabilesc un preț unitar pe unitate de produs sau un preț de baza. Prețul determinabil se concretizeaza dupa incheierea contractului, avandu-se in vedere anumite criterii. Parțile pot convenii ca stabilirea prețului sa se faca dupa cotațiile la bursa, prețul mediu al cotarilor pe ultimele 15 zile inaintea predarii, media cotarilor de pe diferite piețe sau prețul din ziua predarii.

In stabilirea prețului, se ține cont și de urmatoarele elemente:

v    cantitatea la care se calculeaza prețul;

v    valuta in care se face plata;

v    reducerile de preț acordate cumparatorului.

Prețul se calculeaza dupa cantitatea de marfa care se gasește la locul și in momentul executarii contractului. In practica comercial, cumparatorul poate plati prețul avand in vedere:

v    greutatea marfii in gara sau portul de incarcare;

v    greutatea marfii in gara sau portul de destinație;

v    greutatea marfii care este conforma stipulațiilor contractuale;

v    greutatea marfii bruta sau neta.

Daca prețul este stabilit in raport de greutatea marfurilor, greutatea neta este cea care, in caz de indoiala, determina prețul.

Prețul se exprima in valuta convenita de catre parți. Daca plata se face in alta valuta decat cea stabilita, in contract trebuie sa se prevada și cursul valutar. Vanzatorul poate acorda cumparatorului unele reduceri de preț uzuale sau speciale. In practica comerciala, se utilizeaza doua modalitați de reducere de plați: reduceri privind calitatea și integritatea marfii și reduceri determinate de natura operațiunilor care se fac in legatura cu obiectul contractului.

In cazul in care livrarile s-au eșalonat pe o perioada mai lunga și este previzibila o fluctuație a prețurilor mondiale, se poate adopta o scara mobila sau glisanta de prețuri. La livrarile cu un ciclu mare de producție, se vor lua in considerare și fluctuațiile prețurilor la materiile prime folosite pentru obținerea produsului.

Parțile pot preveni și consecințele scaderii sau urcarii prețurilor. Prin inserarea prevederii fall-risk-clause sau hausse-baisse-clause, prețul contractului se va modifica in funcție de situația pieței.

Daca vanzarea este valabil incheiata fara ca prețul marfurilor sa fie fixat in contract, in mod expres ori implicit, sau printr-o dispoziție care sa permita sa fie determinat, se considera, in lipsa unor indicații contrare, ca parțile s-au referit la prețul practicat in momentul incheierii contractului, in ramura comerciala respectiva, pentru aceleași marfuri vandute in imprejurari comparabile(art.55 al Convenției Națiunilor Unite de le Viena din 1980).

Prețul de vanzare internaționala cuprinde prețul intern la care se adauga in funcție de situația concreta un numar de elemente. Principalele componente ale prețului de vanzare sunt cheltuielile de ambalare, de transport, de asigurare sau de procurare a unor acte prevazute de regimul legal al exporturilor sau importurilor.

Cheltuielile de ambalare depind de natura marfii și voința vanzatorului. Prețul ambalajului se stabileștepotrivit clauzei inserate și anume: clauza netto, dupa care costul ambalajului este cuprins in marfa; clauza netto plus ambalaj, care arata ca valoarea ambalajului se calculeaza separat; clauza brutto per netto, care inseamna ca ambalajul se socotește la prețul unitar al marfii.

Cheltuielile de transport sunt in funcție de condiția de livrare. Ele se impart intre parțile contractante dupa modalitatea de vanzare folosita luand in considerare termenii Incoterms200.

Cheltuielile de asigurare constituie un element al prețului numai in vanzarea CIF. Astfel, vanzatorul are obligația sa procure, pe propria cheltuiala, o polița de asigurare maritima, sub forma transferabila.

Cheltuielile diverse referitoare la impozite, taxe, tarife vamale, comisioane bancare și comerciale sau obținerea unor documente constituie elemente ale prețului. In practica internaționala, cheltuielile diverse se suporta de fiecare partener, dupa cum sunt impuse pe teritoriul țarii vanzatorului sau al țarii cumparatorului.

Data plații se prevede de parți prin contract sau rezulta din uzanțe. Prețul se platește la momentul fixat, fara a fi necesara nici o cerere sau alta formalitate din partea vanzatorului. In cazul in care data plații nu este stabilita, cumparatorul trebuie sa plateasca in momentul punerii la dispoziției a marfurilor sau a remiterii documentelor reprezentative ale marfurilor. Cumparatorul nu trebuie sa plateasca prețul inainte de a fi avut posibilitatea sa examineze marfurile, in afara de cazul in care in contract se prevede altfel (art. 58 al Convenției Națiunilor Unite de le Viena din 1980).

Spre deosebire de dreptul comun, locul plații este determinat de principiul portabilitații. In absența unei stipulații contractuale diferite, prețul se platește la sediul vanzatorului. Daca plata trebuie efectuata contra remiterii marfurilor sau documentelor, plata se va face la locul predarii.

In situația in care vanzatorul iși schimba sediul dupa incheierea contractului, el trebuie sa suporte orice sporire a cheltuielilor accesorii plații (art. 57 al Convenției Națiunilor Unite de le Viena din 1980).

Luarea in primire a marfii consta in indeplinirea oricarui act care se poate cere in mod rezonabil cumparatorului pentru a permite vanzatorului sa efectueze predarea. In raport de natura livrarii, cumparatorul este ținut sa respecte indicațiile vanzatorului. In unele cazuri, insa, cumparatorul trebuie sa procure mijloacele de transport și sa indice elementele marfii.

2 Legea aplicabila contractului de comerț internațional

Legea contractului de comerț este inerenta oricarui tip de contract, indiferent daca este contract intern sau international, deoarece numai acesta il poate valida si permite contractului sa produca efecte juridice. Contractul de comert intern este carmuit de legea nationala a partilor. Pentru contractul de comert international nu exista o lege care sa se aplice in mod automat in comertul international, stabilirea legii care carmuieste contractul revine partilor sau, dupa caz, instantei de judecata.

Potrivit normei conflictului lex voluntatis, conditiile de fond sunt supuse legii desemnate de partile contractante. In acelasi sens se pronunta si art. 73 din Legea nr. 105/1992 "Contractul este supus legii alese prin consens de parti". Desfasurarea normala a relatiilor comerciale internationale reclama uniformizarea normelor conflictuale deoarece, normele conflictuale ale diferitelor sisteme de drept au solutii diferite pentru cazurile in care partile nu au ales lex contractus.

Astfel, lex voluntatis raspunde cel mai bine necesitatilor comertului international, permitand partilor contractante sa aleaga ca lex contractus dreptul material al acelei tari care corespunde cel mai bine specificului operatiunii in discutie, intereselor partilor si care le este cunoscut partilor.

Daca partile nu au desemnat lex contractus, acest lucru urmeaza a fi facut de instanta de judecata, caz in care, asa cum dispune art. 77 din Legea nr. 105/1992 contractul "va fi supus legii statului cu care prezinta legaturile cele mai puternice".

Legea contractului se alege de catre parti, la incheierea contractului dar se poate face si ulterior, in fata instantei de arbitraj sau judecatoresti insa, pana la intrarea in fond a dezbaterilor. Legea aleasa nu va putea fi modificata decat cu unele rezerve, art. 76 din Legea nr. 105/1992 prevazand posibila modificare a legii contractului dar fara sa fie afectata validitatea formei contractului si fara a se aduce atingere drepturilor dobandite intre timp de terti.

Art. 77 din Legea nr. 105/1992 instituie cu titlu principiul ca daca partile nu au stabilit legea aplicata, contractul va fi carmuit de legea cu care are cea mai stransa legatura, iar alin. 2 precizeaza ca cea mai stransa legatura prezinta "legea statului in care debitorul prestatiei caracteristice are, la data inchierii contractului, dupa caz, domiciliul" sau, in lipsa "resedinta ori fondul de comert sau sediul statuar". Iar daca contractul se refera. la un drept imobiliar "are legatura cea mai stransa cu legea statului unde acesta se afla situat" (lex rei sitae).

Fie ca este stabilita de partile contractante, fie ca este stabilita de instante de judecata in temeiul normelor conflictuale subsidiare dar obligatorii, lex contractus reglementeaza conditiile de validitate si efectele contractului, executarea obligatiilor si raspunderea pentru neexecutarea ori pentru executarea lor tardiva sau necorespunzatoare.

Conform art. 80 din Legea. 105/1992, lex contractus se aplica indeosebi:

interpretarii naturii juridice a contractului si a clauzelor acestuia;

executarii obligatiilor izvorate din contract;

consecintelor neexecutarii totale sau partiale a obligatiilor si evaluarii prejudiciului pe care l-a creat;

modului de stingere a obligatiilor izvorate din contract si cauzelor de nulitate a contractului si consecintelor acestuia.

Modul de executare a obligațiilor izvorate din contract trebuie sa se conformeze legii locului de executare. Creditorul este obligat sa respecte aceasta lege in luarea masurilor destinate, potrivit contractului, sa preantampine sau sa remedieze neexecutarea ori sa-i restranga efectele prejudiciabile.

2 Legea aplicabila drepturilor și obligațiilor reciproce ale cedentului și cesionarului

Drepturile și obligațiile reciproce ale cedentului și cesionarului nascute din acordul de voința dintre ei sunt guvernate de legea aleasa de ei.

In absența unei legi alese de catre ei drepturile și obligațiile reciproce nascute din acordul de voința sunt guvernate de legea statului cu care contractual de cesiune are cele mai stranse legaturi.

3 Legea aplicabila drepturilor și obligațiilor cesionarului și debitorului

Legea ce guverneaza contractual inițial determina eficacitatea limitarii contractual ale cesiunii intre cesionar și debitor; relațiile dintre cesionar și debitor, condițiile in care cesiunea devine opozabila debitorului și daca debitorul a fost eliberat de obligațiile sale.

3 Negocierea clauzelor contractului de Import-Export

Conținutul contractului de vanzare internaționala este format din doua categorii de clause: cele esențiale, in absența carora contractual nu este valabil incheiat, deoarece nu s-a realizat acordul de voința a parților (numele parților, obiectul, prețul, condițiile de livrare) și alte clauze, care nu afecteaza existența contractului, dar care permit exprimarea exacta a intențiilor parților și asigura baza juridica a derularii tranzacției (durata contractului, reglementarea diferențelor, exonerarea de raspundere etc.).

3.1 Negocierea prețului contractului

Ca element esențial al contractului, prețul reprezinta obligația importatorului și este concretizat intr-o suma de bani, determinata sau determinabila. Prețul se inscrie in contract, fiind exprimat in unitați monetare pe unitatea de produs, sau ca o suma global pentru intreaga cantitate de marfa care face obiectul contractului.

In general, conținutul clauzei privind stabilirea prețului in contractile externe depinde de natura marfurilor tranzacționale. Astfel, daca pentru marfurile nefungibile, care nu conteaza la bursa, prețurile se inscriu ferm, atat pe unitate de masura, cat și ca valoare totala, in cazul marfurilor care coteaza la bursa, se pot inscrie atat prețuri fixe, cat și prețuri determinabile, cu stabilirea tuturor elementelor de referința.

Prin negociere sau pe baza uzanțelor, in contract trebuie precizate unele aspect legate de prețul marfii, cum sunt: cantitatea pentru care se calculeaza prețul, valuta in care se face plata și eventualele reduceri de preț pe care vanzatorul le acorda cumparatorului, cu menționarea exacta a condițiilor in care se aplica acestea.

In negocierea prețurilor contractual exista cateva reguli de baza, dupa cum urmeaza:

v  Prețul propus trebuie sa fie argumentat temeinic. Lipsa de argumente, sau argumentele superficiale, creeaza pentru negociatorul in cauza o situație de inferioritate fața de partenerul de negocieri.

v  Documentația de preț trebuie sa se bazeze pe prețurile internaționale reprezentative. Invocarea in negociere a prețurilor interne de vanzare-cumparare nu are relevanța in negocierile internaționale.

v  Orice documentație de preț utilizata trebuie sa fie cu putere probatorie, ea trebuind sa provina din surse credibile, opozabile partenerilor de tratative.

v  Niciodata, un negociator experimentat nu mizeaza pe o singura sursa documentara in domeniul prețurilor.

v  In negocierea prețului trebuie sa se faca intotdeauna referire la condiția de livrare.

3.2 Negocierea termenului de livrare

In urma celor convenite in cadrul negocierilor, in contract, se prevede termenul la care vanzatorul se obliga sa expedieze marfa la adresa indicata de cumparator, in conformitate cu instrucțiunile acestuia. Termenul de livrare contractual poate fi stabilit la o data certa, adica la o data calendaristica fixa, respectiv un termen de livrare cert. Termenul de livrare poate sa fie stabilit și in funcție de indeplinirea anumitor condiții (terminarea și reușita probelor la care trebuie supus un produs, deschiderea acreditivului de catre cumparator, obținerea licenței de import sau de export etc.), adica un termen de livrare orientativ, care se stabilește pe luni, trimestre, semestre.

Potrivit uzanțelor specifice comerțului internațional, daca termenul de livrare nu este specificat in mod clar in contract, atunci el va fi determinat de prevederile legii care guverneaza contractul respectiv.

Termenul de livrare se stabilește pe loturi de livrare, dimensionate la capacitatea mijloacelor de transport, cu specificația toleranțelor admise.

Totdeauna, capitolul referitor la termenul de livrare este completat cu un subcapitol de penalizari pentru intarziere in livrarea marfii, așa cum au fost convenite pe parcursul procesului de negociere. Astfel de penalizari au un caracter progresiv:cu cat intarzierea este mai mare, cu atat procentul de penalizare este mai mare.

Parțile pot sa prevada in contract posibilitatea decalarii termenului de livrare in cazul in care intervin elemente neprevazute, precum și posibilitatea efectuarii de livrari anticipate.

In cazul produselor de sezon, termenul de livrare se stabilește pe perioade scurte, in cadrul lunilor sezonului respectiv, cunoscandu-se faptul ca, prețurile la astfel de produse se diferențiaza pe perioade sezoniere.

3.3 Negocierea condițiilor și mijloacelor de plata

In contract, in urma celor stabilite in procesul de negociere, se stipuleaza sistemul și condițiile in care importatorul urmeaza sa plateasca prețul marfii: plata cu bani gheața; plata pe baza de clearing; plata in sistem barter; plata pe baza de credit etc., precum și modalitațile de plata: acreditiv documentar; scrisoare de credit; incasso documentar; plata in cont deschis etc.

Plata prețului este cea mai importanta obligație care revine importatorului,. Condițiile de plata stipulate in contract trebuie sa precizeze obligația importatorului de a intreprinde tot ceea ce este necesar și legal pentru a efectua plata marfii in conformitate cu prevederile contractului.

In contract, se precizeaza locul unde urmeaza sa se faca plata. Daca locul nu este precizat, in mod expres in contract, atunci importatorul, conform uzanțelor din comerțul internațional, este obligat sa efectueze plata contra marfa, la locul in care exportatorul iși desfașoara activitatea sau plata contra documente, la locul livrarii propriu-zise a marfii.

Data plații este, in mod normal, specificata in contract. Daca contractul nu specifica acest lucru, atunci, conform uzanțelor din comerțul internațional, importatorul trebuie sa efectueze plata in momentul in care exportatorul ii pune marfa la dispoziție sau ii prezinta documentele translative de proprietate, in conformitate cu contractul și cu legea aplicabila.

Exportatorul poate transforma efectuarea plații intr-o condiție contractuala pentru livrarea marfii sau transmiterea documentelor translative pe proprietate.

3.4 Negocierea penalitaților și a daunelor

Conform unui principiu de baza al schimburilor comerciale internaționale, abaterea uneia dintre parți de la clauzele contractului, din motive obiective sau subiective, nu trebuie sa prejudicieze interesele celeilalte parți. In acest sens, in contract se stipuleaza modalitațiile de despagubire a parții prejudiciate de catre partea din vina careia a aparut prejudiciul respectiv, așa cum au fost ele negociate.

In practica de comerț exterior, sunt cunoscute trei tipuri de prevederi contractuale menite sa conduca la recuperarea prejudiciilor rezultate din abateri de la dispozițiile contractului de vanzare internașionala: penalitațiile, daunele materiale, daunele interese.

Penalitațiile se aplica frecvent, cu deosebire pentru intarzierile in efectuarea livrarilor și pentru abaterile, in limitele tolerabile, de la anumiți parametri tehniciși de calitate ai marfii.

Despagubirile, sub forma baneasca sau in natura, pentru daunele materiale cauzate uneia dintre parți de catre cealalta parte contractuala, reprezinta una dintre cele mai frecvente modalitați de reparare a prejudiciilor in practica de comerț internațional.

In cazuri relativ izolate in practica de comerț exterior, despagubirile sunt utilizate ca modalitate reparatorie și pentru daunele interese (daune indirecte) provocate uneia dintre parți de catre cealalta parte contractanta.

Dintre situațiile cel mai des intalnite in practica comerciala internaționala de sancționare a unuia dintre partenerii contractuali pe calea aplicarii clauzelor privind penalitațile și daunele materiale, menționam urmatoarele:

v    Nelivrarea marfii sau livrarea acesteia cu intarziere;

v    Nerespectarea de catre exportator a prevederilor contractuale cu privire la parametrii tehnico-calitativi ai marfii, in limitele convenite de parți;

v    Trimiterea, cu intarziere, de catre exportator a documentației tehnice prevazuta in contract;

v    Avizarea, cu intarziere, a importatorului de catre exportator, cu privire la expedierea marfii;

v    Neprimirea, la timp, de catre exportator a instrucțiunilor de expediere a marfii din partea importatorului;

v    Neasigurarea la timp a mijlocului de transport, in cazul in care, prin contract, importatorul s-a angajat sa-l procure;

v    Neefectuarea la timp a recepției marfii de catre importator;

v    Nerespectarea termenului contractual de plata.

Clauza contractuala privind penalitațile, exprimate in procente din valoarea lotului de marfa neconform cu calitatea prevazuta in contract sau livrat cu intarziere, stabilește și caracterul progresiv al acestora: cu cat intaezierea este mai mare, cu atat și procentul de penalizare este mai mare.

3.5 Soluționarea litigiilor

In contract se indica posibilitatea soluționarii litigiilor decurgand din apariția unor disfuncționalitați in indeplinirea obligațiilor, pe cale amiabila și, numai in caz de nereușita, pe calea arbitrajului internațional. Este foarte important ca, sa se negocieze o Curte de Arbitri convenabila in cazul in care se va ajunge la arbitraj.

3.6 Dispoziții finale

In principal, dispozițiile finale se refera la reglementarea modului in care contractul poate sa fie anulat pe calea rezilierii sau pe cale de rezoluțiune.

Prin rezilierea contractului, se anuleaza toate operațiunile ulterioare momentului respectiv, decurgand din derularea acestuia; anularea nu are efect retroactiv și, in consecința, toate obligațiile contractuale, care au fost deja indeplinite, raman valabile.

Prin rezoluțiune, contractul se anuleaza cu efect retroactiv. In consecința, partea care și-a indeplinit obligațiile urmeaza sa fie despagubita de cealalta parte, in așa fel incat, sa fie repusa in situația dinaintea incheierii contractului. In contract, se stipuleaza clar, și fara echivoc, cazurile in care se poate aplica rezilierea sau rezoluțiunea lui.

Tot in dispozițiile finale ale contractului se stipuleaza clauzele cu privire la: interzicerea sau acordarea dreptului de reexport, posibilitatea suplimentarii livrarilor, modul in care se poate face modificarea contractului dupa semnarea acestuia, masurile suspensive etc.

Dupa finalizarea operațiunii de redactare, contractul de vanzare internaționala este semnat de ambele parți sau de imputerniciții acestora, pe baza de procura. In cazul in care nu s-a precizat in preambul, se stipuleaza, in partea finala a contractului, care este legea de ocarmuire a acestuia.

Ca regula generala, contractul comercial internațional este un act scris. Documentul se elaboreaza in atatea exemplare cate parți participa la tranzacție, plus un exemplar pentru fiecare terț implicat (banci, agenții guvernamentale etc.). Parțile pot conveni, in partea de dispoziții finale, o "clauza lingvistica", stipuland ca, in cazul in care contractul este redactat in mai multe limbi, limba precizata in clauza va prevala la interpretare (de obicei, limba engleza).