Metode de iernare a familiilor de albine

Metode de iernare a familiilor de albine

In tara noastra se cunosc urmatoarele metode de iernare:
- iernarea in aer liber;
- iernarea in cojoc;
- iernarea in adapost.
1. Iernarea in aer liber
In conditiile tarii noastre, familiile de albine normale si cu provizii abundente de hrana ierneaza in aer liber. La acest procedeu, familiile de albine raman pe locul lor din timpul verii. Iernarea in aer liber permite efectuarea zborurilor de curatire in zilele calduroase din cursul iernii, cresterea mai timpurie a puietului, valorificarea mai devreme si in mai bune conditii a florei timpurii, cat si avantaje economice deoarece nu mai sunt necesare cheltuieli pentru constructia adaposturilor sau pentru procurarea materialelor izolatoare. Prin aceasta metoda se reduce si forta de munca, stupii nemaifiind mutati de pe vatra de stupina. Iernarea in aer liber nu exclude insa protectia stupilor la interior, amplasarea corecta a stupinei pe vatra insorita si, in special, existenta unor perdele naturale sau a unor improvizatii care sa fereasca stupina de vanturi si curenti.
2. Iernarea in cojoc
Este o metoda care reclama un volum mare de munca si se refera la impachetarea exterioara a stupului (cojoc). Aceasta impachetare poate fi individuala, pentru doi stupi, sau cojoc colectiv. Stupii se pot grupa pe un rand sau pe doua randuri, in acest caz punandu-se spate in spate, intre stupi si randurile de stupi se lasa spatii de 10-15 cm care se umplu cu material de protectie (paie, coceni, frunze uscate). Stupii se instaleaza pe o platforma sub care se poate pune, de asemenea, material de protectie (grinzi sau baloti de paie), la 20-25 cm deasupra solului. Totul se acopera cu un carton asfaltat sau polietilena pentru a impiedica patrunderea apei, avand grija sa se lase libere urdinisurile.

Introducerea stupilor in cojoc se face o data cu venirea frigului, cand zborul albinelor a incetat, in zilele insorite, cand timpul s-a incalzit suficient, se inlatura impachetajul de pe partea frontala a stupului sau a grupului de stupi pentru ca albinele sa iasa la zborul de curatire. Metoda iernarii in cojoc este recomandata in mod special pentru stupinele situate in terenuri deschise unde nu se poate amenaja stupina pentru iernare pe o vatra ferita de vant si curenti reci.
3. Iernarea in adapost
In tara noastra aceasta metoda de iernare se practica in prezent pe scara redusa deoarece iernile nu sunt atat de aspre ca sa justifice investitii suplimentare iar, pe de alta parte, familiile noastre de albine sunt adaptate conditiilor de mediu in care s-au format de-a lungul veacurilor, in unele situatii insa (provizii reduse, familii slabe) este necesara si binevenita iernarea in adapost. Familiile de albine se introduc in adapostul respectiv o data cu inceperea sezonului friguros. Acest sistem asigura pierderi minime de caldura si un consum mai redus de hrana, insa familiile sunt lipsite de posibilitatea efectuarii zborurilor de curatire. De asemenea, in primavara, aceste familii au o dezvoltare incetinita. Practic, nu este necesar sa se construiasca adaposturi speciale. Se utilizeaza constructiile existente (incapere, sopron) in care sa fie asigurate o buna ventilatie, liniste, intuneric, temperatura in jur de 2-4°C si o umiditate de 75-85%. Consumul de hrana per kilogram (greutate vie) albine difera si in functie de modul de iernare. In tabelul 1 este, dupa G.A. Avetisian, o comparatie intre diferitele niveluri de consum influentate de modul de iernare.

Tabelul 1

In acest tabel se observa ca familiile puternice consuma per unitate de greutate vie (1 kg albine) mult mai putina hrana decat cele slabe.