Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi




Agricultura


Qdidactic » bani & cariera » agricultura
Fundamentarea economico-organizatorica a sistemelor de productie si a tehnoplogiilor de crestere si exploatare a animalelor



Fundamentarea economico-organizatorica a sistemelor de productie si a tehnoplogiilor de crestere si exploatare a animalelor


FUNDAMENTAREA ECONOMICO-ORGANIZATORICA A SISTEMELOR DE PRODUCTIE SI A TEHNOPLOGIILOR DE CRESTERE SI EXPLOATARE A ANIMALELOR


1. Sistemele de productie in cresterea animalelor

Cresterea animalelor reprezinta pentru orice economie nationala, ramura care asigura prosperitate, echilibrarea si ameliorarea consumului populatiei, valorificarea superioara a resurselor furajere, folosirea rationala a fortei de munca. Ponderea zootehniei in productia agricola este considerata un indicator al dezvoltarii economice al unei tari.

In Romania, cresterea animalelor are traditii milenare, fiind sectorul cel mai intensiv, ramura in care s-au materializat cel mai devreme procesele de concentrare si specializare a productiei, s-au introdus tehnologiile moderne de tip industrial.

Dupa anul 1989, desfiintarea C.A.P.-urilor a determinat ca sectorul privat sa detina o pondere de peste 70 % din efectivele de animale, crescute insa in sistem gospodaresc. Complexele zootehnice cu capital majoritar de stat, moderne, cu tehnologii de tip intensiv – industrial, datorita blocajului financiar, a dimensiunii prea mari a unora, a unui raport nefavorabil intre cresterea costului inputurilor in raport cu pretul produselor animaliere, a diminuarii pietelor externe de desfacere, a lipsei unei politici de protectie a productiei interne, au inregistrat o situatie economica nefavorabila. Privatizarea acestora, promovarea unei politici de sustinere a agriculturii si a zootehniei, dimensionarea optima a lor, reprezinta prioritati in etapa urmatoare pentru tara noastra.

Principalele sisteme de productie in cresterea animalelor pot fi considerate urmatoarele:

sistemul productiei de lapte de la taurine si sistemul productiei de carne de la taurine;




sistemul productiei de lana, sistemul productiei de carne, si sistemul productiei de pielicele la ovine;

sistemul productiei de carne de la suine;

sistemul productiei de oua si sistemul productiei de carne la pasari;

sistemul productiei de miere si produse colaterale;

sistemul productiei de peste in amenajari piscicole;

sistemul productiei de gogosi de la viermii de matase;

sistemul productiei cailor de rasa;

sistemul productiei animalelor de reproductie;

sistemele de productie ecologice, etc.

Componenta a unui sistem de productie, sistemul de crestere si exploatare a animalelor reprezinta un ansamblu de decizii si activitati prin care se organizeaza si se conduce reproductia, intretinerea, cresterea si hranirea animalelor, se asigura starea de sanatate a acestora, se concep formele de organizare a oamenilor, toate acestea in corelatie cu cerintele biologice si cu cele privind nivelul productiilor, in conditii de eficienta economica maxima.

Tratat ca un sistem, cresterea si exploatarea animalelor cu subsistemele ei in interdependenta, se poate reprezenta ca functioneaza ca in figura














Figura  Sistemul de crestere a animalelor si componenta lui.


In precizarea unui sistem de crestere si exploatare este necesar a se avea in vedere alaturi de latura tehnica, latura economica si organizatorica.

Factorii de natura tehnica sunt reprezentati de: specia de animale, rasa, categoria de varsta, sex, destinatie, fiecare cu particularitatile lor biologice de reproductie, cerintele diferite privind conditiile de intretinere, natura furajelor de baza, volumul de activitati umane necesare ingrijirii si obtinerii productiilor; zonele pedoclimatice diferentiate prin sursele de furaje care le pot furniza animalelor (ses, deal, munte), nivelul de dezvoltare al mijloacelor de productie (instalatii, utilaje, masini), progresele realizate in stiintele de ameliorare, selectie, genetica animala, alimentatie animala.

Dimensiunea unitatilor zootehnice, caracterul acestora (individual sau asociativ), forma de proprietate, gradul de specializare, gradul de mecanizare a lucrarilor, reprezinta elemente de natura organizatorica care influenteaza fie un subsistem fie sistemul de crestere si de exploatare pe ansamblu.

Latura economica vizeaza costul factorilor necesari, limitarea cantitativa a unora (capital, resurse umane), amplasarea fermelor fata de centrele urbane (facilitati pentru desfacerea continua in cursul anului a productiei de lapte, oua, preparate din lapte, etc.), existenta sau nu a unei retele organizate de valorificare a produsilor si a productiilor, evolutia pietei produselor, obiectivele strategice ale unitatii zootehnice.

Proiectarea unui sistem de crestere si exploatare a animalelor trebuie sa urmareasca valorificarea resurselor naturale (surse de furaje, materiale de constructii), introducerea elementelor de progres tehnic, stiintific, managerial, protectia solului si a mediului, asigurarea motivatiei individuale, familiale sau a unitatii zootehnice.

Tipologia sistemelor de crestere si exploatare a animalelor

Elementele care definesc sau diferentiaza sistemele de crestere si exploatare a animalelor sunt considerate urmatoarele:

Nivelul de concentrare a efectivelor;

Volumul si structura capitalului investit;

Modul de intretinere si furajare a animalelor;

Principiile de organizare a proceselor de productie;

Modul de organizare a muncii.

Dupa nivelul de concentrare a efectivelor, a volumului si structurii capitalului investit, sisteme de crestere si exploatare se clasifica in: sistem extensiv, sistem semiextensiv ; sistem intensiv; sistem de tip industrial.

Dupa modul de intretinere si de furajare a animalelor se diferentiaza in: sistemul in stabulatie, sistemul pe pasune, sistemul mixt.

Dupa modul de includere a tuturor verigilor tehnologice in cadrul unitatii se intalnesc: sistemul de crestere si exploatare cu circuit inchis si sistemul cu circuit deschis.

Sistemul extensiv de crestere si exploatare este practicat in gospodariile taranesti de dimensiuni reduse (de unde si denumirea care i se mai da, de sistem gospodaresc) din toate zonele tarii, pentru toate speciile de animale.

El se caracterizeaza prin nivelul scazut al capitalului investit, adaposturi simple, fara dotari speciale, procesele de munca se realizeaza manual. Furajarea se face vara pe pasune (sau islaz) si iarna in adaposturi, nivelul hranirii este partial controlat, animalele au performante mai reduse, durata de crestere si exploatare este mai mare. Pe masura cresterii dimensiunii acestor gospodarii si a acumularii de capital, ele isi pot imbunatati dotarea, pot procura animale din rase ameliorate si realiza insamantarea artificiala, pot moderniza sistemul de hranire (cu adaosuri de nutreturi combinate, zooforturi). Realizarea acestor masuri, impreuna cu o buna organizare a serviciilor de aprovizionare si de colectare a produselor, creeaza premisele cresterii productiilor ce pot fi livrate pe piata, a obtinerii unor venituri ridicate.

Sistemul semiintensiv sau clasic se practica in toate zonele tarii, in fermele de taurine si ovine de dimensiuni mijlocii din cadrul societatilor agricole si din asociatii. Acest sistem are anumite procese de munca mecanizate (adapost, evacuare dejectii sau muls). Animalele sunt majoritatea metisi din rasele Baltata, Bruna.

Intretinerea este in stabulatie permanenta in zonele de campie, in stabulatie iarna si vara la pasune in zonele de deal, furajarea bazandu-se vara pe masa verde si concentrate iar iarna pe fan, produse secundare cerealiere, reziduuri industriale, suplimentate cu cantitati de concentrate. Nivelul productiilor este insa necorespunzator.

Nivelul mai mare de concentrare a efectivelor din aceste ferme, completat printr-o hranire si o intretinere corespunzatoare ar putea asigura cantitati mari de produse pe piata.

Sistemul intensiv de crestere si exploatare a animalelor se practica in unitati mijlocii si mari amplasate in zonele cerealiere , cu posibilitati de irigare si care pot obtine productii mari de cereale, porumb siloz si fanuri de leguminoase.

Aceste unitati dispun de adaposturi moderne in care procesele de munca sunt mecanizate, se cresc animale din rase ameliorate. Furajarea se face din stoc, cu o pondere mai mare a nutreturilor concentrate in structura ratiei pentru taurine si ovine si cu nutreturi combinate la pasari si porci. Procesele de productie sunt organizate pe baza diviziunii muncii, a unui program de lucru zilnic specific categoriei de animale, aplicandu-se tehnologii moderne.

Sistemul de tip industrial de crestere este un sistem intensiv si se caracterizeaza prin: volum ridicat de investitii in constructii, dar mai ales in instalatii si utilaje tehnologice, specializarea productiei, mecanizarea si automatizarea proceselor de productie, tehnici moderne de reproductie (incrucisarile industriale, insamantarile artificiale), principii moderne de organizare (totul plin – totul gol), prepararea industriala a furajelor, microclimat dirijat, folosirea unor animale cu valoare biologica si productiva mare, cu indicatori de productie ridicati. Toate aceste elemente permit organizarea proceselor de productie ca in industrie, in flux continuu, obtinerea ritmica, in partizi mari si de calitate superioara a produselor, o productivitate a muncii si o eficienta economica ridicata. Acest sistem este specific mai ales cresterii pasarilor, porcilor, si unitatilor de ingrasare. Fiind mari consumatoare de energie si furaje concentrate, cu grad ridicat de specializare a productiei, este necesar ca in orientarile de viitor sa se urmareasca dimensiunea lor optima in raport cu resursele zonei si cu posibilitatile de valorificare a produselor, sa se caute modalitati de cooperare cu gospodariile taranesti si cu viitoarele ferme familiale, forme de integrare cu unitatile din amontele si avalul proceselor de crestere a animalelor.

Sistemul de crestere a animalelor in stabulatie presupune ca animalele sa fie tinute si furajate permanent in adaposturi si este specific unitatilor care practica exploatarea de tip intensiv (fermele de vaci, ingrasatoriile de taurine si ovine).

Sistemul de crestere pe pasune este practicat la taurine si ovine in zonele de deal si montane care dispun de suprafete mari de pasuni si fanete, in tarile in care conditiile de clima permit tinerea animalelor in tot timpul anului pe pasune.

In tara noastra clima temperat-continentala nu permite folosirea acestui sistem de crestere a animalelor, desi la ovine se practica o varianta prin fenomenul de transhumanta (coborarea la campie in sezonul rece).

Sistemul mixt de crestere a animalelor imbina intretinerea la pasune cu intretinerea in stabulatie, exploatarea animalelor putand fi de tip extensiv, semiintensiv si intensiv. Penuria de energie si costul ei ridicat, eliberarea unor cantitati sporite de cereale pentru porci si pasari, valorificarea resurselor naturale de furaje de care dispune tara noastra, recomanda unitatilor si fermelor individuale practicarea acestui sistem mixt de intretinere si furajare pentru taurine si ovine, dar cu elemente de crestere de tip intensiv (rase ameliorate, nivel de furajare controlat, adaposturi moderne cu principalele lucrari mecanizate). Se pot imbunatati astfel rezultatele de productie si economice, poate spori aportul de produse pe piata.

Sistemul de crestere si exploatare cu circuit inchis se caracterizeaza prin aceea ca inglobeaza in cadrul aceleiasi unitati, reproductia, cresterea si exploatarea animalelor pentru obtinerea unui anumit produs, sau altfel spus, este sistemul in care necesarul de tineret pentru inlocuirea animalelor reformate sau iesite pe alte cai se asigura din reproductie proprie.

In figura 8.5. se prezinta structura si modul de functionare a sistemului de crestere si exploatare in circuit inchis la porcine si posibilitatea de a-l imparti in doua sisteme de crestere cu circuit deschis.

Acest sistem are avantajul organizarii si conducerii unitare a tuturor verigilor tehnologice, de la activitatea de asigurare a necesarului de scroafe (X1) si a montei acestora, pana la obtinerea porcului gras (Y6) conform obiectivelor unitatii. Prezinta dezavantajul complexitatii activitatii de management atat sub aspectul tehnologic cat si economic.

Sistemul de crestere si exploatare cu circuit deschis cuprinde numai o parte din activitatile intregului flux de obtinere a unei productii, in general fie cele legate de activitatea de reproductie si de crestere a tineretului femel de reproductie, fie activitatile de crestere si ingrasare a tineretului mascul si a reformelor de la adulte.

In figura nr 8.6. se prezinta variante ale sistemelor de crestere si exploatare cu circuit deschis la taurine.

Fundamentarea economica a sistemelor de crestere si exploatar a animalelor presupune ca in alegerea lor sa se aiba in vedere eficienta economica pe care o asigura in utilizarea factorilor de productie si in asigurarea unor venituri mari si sigure. In acest sens se apeleaza la un sistem de indicatori de productie si economici care sunt calculati pentru

























Fig.8.5. Sistemul de crestere si exploatare in circuit inchis la

porcine (Y1r; Y2r; Y5r – reprezinta reformele care sunt trecute

in sectorul de ingrasare pentru reconditionare inainte de a

fi vandute pentru carne sau pot fi vandute direct pentru carne

indica sistemele organizate in circuit deschis)




























Fig. 8.6. Sistemele de crestere si exploatare in circuit deschis la

Taurine ( legaturile dintre sisteme)




fiecare varianta si prin comparare se va stabili care dintre ele se considera optima in raport cu obiectivele si restrictiile unitatilor.

Acest sistem poate cuprinde urmatorii indicatori:

Volumul total al investitiei si modul de acoperire al acesteia din capitalul propriu si din capitalul atras (credite).

Investitia specifica (investitia pe loc sau pe cap);

Termenul de recuperare a investitiei;

Marja bruta;

Consumul de munca pe unitatea de produs;

Venitul pe loc si pe animal;

Rata profitului (profitul raportat la cifra de afaceri).

Alegerea unui anumit sistem de crestere si exploatare a animalelor, reprezinta o decizie pe termen mediu sau lung, ea neputand fi modificata de la un an la altul intrucat necesita investitii in adaposturi si instalatii, de aceea ea trebuie tratata cu multa responsabilitate.

In functie de sistemul de productie, de sistemul de crestere si exploatare a animalelor se precizeaza in continuare tehnologia de crestere si exploatare a fiecarei categorii de animale in raport cu productia data de acestea.


3. Tehnologiile de crestere si exploatare a animalelor si fundamentarea lor economico-organizatorica


A. Tehnologiile de crestere si exploatare a animalelor

In conditiile actuale din tara noastra pentru sporirea eficientei in cresterea animalelor se impune pe langa optimizarea dimensiunilor fermelor sau complexelor, introducerea unor tehnologii moderne intensive de exploatare care in toate tipurile de unitati si in toate sistemele de crestere adoptate sa creeze posibilitatile de sporire a productiilor, a productivitatii muncii si a calitatii productiei.

Tehnologia de crestere a animalelor este definita ca un ansamblu de procese, metode si masuri tehnico-organizatorice care se desfasoara intr-o anumita ordine si inlantuire (flux tehnologic) si care urmaresc satisfacerea cerintelor animalelor si dau posibilitatea obtinerii de productii ridicate in conditii de eficienta economica.

Tehnologiile de crestere a animalelor au un pronuntat caracter dinamic fiind influentate de: evolutia efectivelor, evolutia proceselor de concentrare si specializare, dezvoltarea stiintei si tehnicii, crearea de rase, linii si hibrizi cu potential productiv ridicat, cerintele economiei nationale.

Aparitia in ultima perioada a unor restrictii cu caracter economic (penuria de materii prime, energie, mijloace financiare) alaturi de ansamblul factorilor enuntati anterior determina necesitatea fundamentarii economice a tehnologiilor de crestere a animalelor.

Masurile minime necesare pentru a asigura nivelul intensiv de exploatare a animalelor si de folosire a spatiilor construite mai ales in fermele gospodaresti sunt:

asigurarea drumurilor de acces si a celor interioare, de preferinta betonate sau pietruite;

introducerea curentului electric in ferme pentru mecanizarea unui minim de lucrari principale (a mulsului, a evacuarii dejectiilor, etc.);

adaparea la discretie prin introducerea adapatorilor automate;

organizarea unor bucatarii furajere pentru tocarea si macinarea fibroaselor si grosierelor, macinarea si amestecarea concentratelor; tocarea radacinoaselor;

integrarea melasei, ureei si a suplimentului vitamino-mineral in ratiile de concentrate;

organizarea maternitatilor;

cresterea dezlegata a tineretului de reproductie care ofera avantaje fata de sistemul legat (folosirea judicioasa a spatiului, usurinta mecanizarii complete a proceselor de productie, reducerea necesarului de munca manuala);

ridicarea greutatii medii de sacrificare la animalele ingrasate;

corelarea constructiilor cu fluxul tehnologic, formarea nucleelor de selectie, aplicarea incrucisarilor industriale in unitatile specializate in cresterea si ingrasarea porcilor;

organizarea reproductiei economice.

Procesele si masurile tehnico-organizatorice care alcatuiesc o tehnologie de crestere a animalelor, in functie de caracteristicile si scopul lor, se grupeaza pe subsistemele care alcatuiesc sistemul de crestere si exploatare a animalelor, elaborandu-se de fapt o tehnologie pentru fiecare dintre subsisteme.

Astfel, in cadrul subsistemului 'Reproductie' tehnologia acesteia are in vedere reproductia biologica a fiecarei specii si interventia omului pentru a asigura o folosire eficienta a fiecarui animal. In acest sens se diferentiaza urmatoarele variante tehnologice de reproductie:

In functie de numarul de fatari pe animal pe an sau indicele de folosire a animalelor matca:

a.     - la taurine, realizarea unei singure monte si fatari pe an cu repartizarea uniforma pe parcursul anului a montelor si a fatarilor sau grupata in anumite perioade din an; alegerea variantei realizandu-se in functie de conditiile de hranire si intretinere, de perioadele cele mai favorabile de vanzare din punct de vedere al pretului pentru produsii obtinuti si pentru lapte;

b.     - la ovine, particularitatile lor biologice, determina ca montele sa se realizeze in anumite luni (iulie - octombrie), in functie de zona pedo-climatica, iar fatarile in decembrie - martie. Exista si varianta de obtinere a 3 fatari la 2 ani, cu o tehnologie specifica.

c.      - la suine, interventia omului prin alcatuirea grupelor de monta la scroafe si realizarea controlata a montei la fiecare grupa, a permis obtinerea uniforma si ritmica pe parcursul anului a montelor si fatarilor si un indice de folosire a scroafelor de 1,8-2,3 cu elemente tehnologice foarte precis stabilite;

d.     - la pasari, tehnologiile de reproductie au un caracter specific pentru rasele de carne si pentru cele de oua, pentru fermele de bunici si cele de parinti

In functie de modul de realizare a montelor se intalneste:

a.     - tehnologia montei naturale intalnita la ovine, dar si la taurine si suine in gospodariile populatiei;

b.     - tehnologia montei prin insamantari artificiale posibila la toate speciile.

Unele probleme economico-organizatorice vor fi tratate in capitolul 9.

Tehnologiile corespunzatoare subsistemului 'crestere si exploatare' se diferentiaza pe specii, pe categorii de varste, de sex, pe faze tehnologice la ingrasare, pe stari fiziologice (greutate, lactatie, etc.). De asemenea se diferentiaza in raport cu durata de crestere si ingrasare, greutatea la intrare si la iesire, natura productiilor, modul de furajare, tipul adaposturilor in: tehnologia pentru lapte, carne alba, tineret ingrasat pe pasune sau in stabulatie la taurine; bacon si carne de la porci ingrasati; lana, carne, pielicele la oi, etc., Principalele aspecte economico-organizatorice vor fi adancite ulterior.

In cadrul subsistemului 'Intretinere' variantele tehnologice se diferentiaza pe specii, categorii de varsta, zona climatica, posibilitatea utilizarii resurselor locale pentru constituirea de adaposturi, marimea capitalului propriu, asigurarea unui flux tehnologic normal, rationalizarea muncii, avantajele si dezavantajele tehnice si economice ale fiecarei variante. In general se intalnesc urmatoarele variante tehnologice de intretinere a animalelor:

intretinere legata, libera sau mixta a animalelor;

in adaposturi reci sau calde;

cu sau fara asternut;

in boxe colective, in cusete, in adaposturi tip hala cu standuri;

pe pardoseala, pe gratar, pe asternut permanent, in baterii, etc.

Variantele tehnologice din subsistemul “Furajare” au in vedere un anumit sortiment de furajare, o anumita structura a ratiilor, un anumit mod de utilizare a furajelor sau de administrare a acestora.

Se diferentiaza astfel urmatoarele variante tehnologice de furajare:

la taurine: din stoc in adaposturi, pe pasune, sau mixt, pe baza de ratii sau la discretie;

la suine: cu amestecuri de ferma sau cu nutret concentrat, administrate macinate sau granulate, in stare uscata sau umeda;

la ovine: din stoc tot anul, din stoc iarna si pasune vara, pe pasune tot anul;

la pasari: amestec de ferma sau nutret concentrat.

In capitolul 10 sunt tratate principalele aspecte economico-organizatorice din cadrul subsistemului “Furajare”.

Subsistemul asigurarii starii de sanatate a animalelor vizeaza tratamentele de prevenire a diverselor epizootii si cele de tratare propriu-zisa, variantele diferentiindu-se in functie de sistemele de crestere si exploatare, specie, categorie de animale.

Subsistemul productiilor si a valorificarii acestora, cuprinde procedeele de obtinere a diverselor productii, formele si canalele de distribuire a acestora. Tehnologiile de obtinere a productiilor pot avea urmatoarele variante de exemplu:

laptele de vaca – mulsul manual, la bidon sau la grup (tandem, bradulet);

lana – tuns manual sau mecanic.

Tehnologiile privind valorificarea pot fi pentru:

animale in viu sau taiate;

vanzarea directa cu diverse forme;

vanzarea prin intermediari;

vanzarea in detail sau en gros;

vanzarea prin contract, etc.

Subsistemul “Organizarea proceselor de munca” isi diferentiaza variantele in functie de:

formele de divizare a muncii (tehnologica, profesionala);

formele de organizare a oamenilor (individual, echipe simple sau mixte);

gradul de mecanizare a lucrarilor;

specia si categoria de animale.

In urma alegerii variantei tehnologice considerata oportuna in cadrul fiecarui subsistem din cadrul sistemului de crestere si exploatare a animalelor, se alcatuieste tehnologia pe ansamblul categoriei de animale rezultand astfel de exemplu:

Tehnologia cresterii si exploatarii vacilor de lapte;

Tehnologia ingrasarii tineretului taurin sau a porcilor;

Tehnologia ingrasarii de tip baby-beef;

Tehnologia cresterii pasarilor pentru oua consum;

Tehnologia cresterii si exploatarii oilor pentru lana; etc.

Materializarea tehnologiilor de crestere a animalelor se realizeaza in fisele tehnologice care reprezinta documente tehnico – economice obligatoriu de intocmit pentru fiecare categorie de animale odata cu elaborarea planului anual de productie. Ele constituie instrumente care evidentiaza deci tehnologia de crestere, productiile totale si marfa, cheltuielile determinate de acestea si eficienta economica exprimata prin indicatorii: costurile pe cap, pe zi furajata, pe unitatea de produs. Se mai pot calcula si productivitatea muncii (ore – om/unitate de produs), consumul de energie pe animal sau pe unitatea de produs. Evidentierea acestor date in fisele tehnologice se face pe luni calendaristice si pe total an.

B. Fundamentarea economico – organizatorica a tehnologiilor de crestere a animalelor

Dezvoltarea sectorului zootehnic, modernizarea si organizarea stiintifica a productiei animale se conjuga cu organizarea sistemelor de crestere in noile structuri de proprietate. Extinderea si consolidarea proprietatii private in ferme familiale si in intreprinderi asociative care vor concentra suprafete si mijloace tehnico – materiale importante, va impulsiona adoptarea si organizarea stiintifica a unor sisteme si tehnologii de crestere a animalelor in functie de structura de productie, zona agricola si caracterul individual sau asociativ al unitatii private, capitalul existent.

Fundamentarea economica a tehnologiilor de crestere in corelatie cu sistemul de crestere adoptat, presupune proiectarea sau alegerea unor tehnologii care pe langa satisfacerea cerintelor animale, asigura obtinerea de productii maxime cu consum minim de mijloace materiale, umane si financiare.

Optimizarea economico-organizatorica poate sa vizeze o veriga tehnologica, 2-3 verigi care se conditioneaza reciproc sau tehnologia de crestere in ansamblul ei.

Directiile principale care in etapa actuala se au in vedere in fundamentarea economica a tehnologiilor de crestere a animalelor sunt: a) reducerea consumului unor resurse al caror volum este limitat (energie electrica, combustibil, furaje concentrate, proteina, etc.), aceasta fiind si purtatoare de costuri mari; b) introducerea unor resurse cu costuri mici (materiale locale de constructii, produse vegetale secundare imbunatatite in U.N. si P.D., surse interne de proteina, surse conventionale de proteina, etc.); c) utilizarea unor parghii nepurtatoare de costuri cum ar fi: organizarea corespunzatoare a montelor, a fatarilor, dimensionarea optima a adaposturilor, a structurii efectivelor pe categorii de animale, alegerea sistemelor de intretinere, a celor de administrare a furajelor, a formelor de cointeresare materiala, etc.

Fundamentarea economico-organizatorica a tehnologiilor de crestere a animalelor are la baza un sistem de indicatori economici care comensureaza raportul dintre efortul depus si efectele obtinute, respectiv nivelul eficientei economice. Indicatorii cei mai utilizati in aprecierea nivelului eficientei economice a tehnologiilor de crestere a animalelor sunt: productia medie pe animal furajat, costul pe animal si pe unitatea de produs, cheltuielile cu furajele pe zi, pe animal si pe unitatea de produs, consumul de energie pe animal sau pe loc construit, consumul de ore – om/unitatea de produs, venituri pe cap si la 1000 lei fonduri fixe, profitul pe animal.

Pentru fundamentarea tehnologiilor se utilizeaza diferite metode. Astfel, in optimizarea secventiala sau pe verigi a tehnologiilor de crestere a animalelor se pot folosi urmatoarele metode:

programarea liniara in fundamentarea tehnico-economica a ratiilor, in proiectarea unei structuri corespunzatoare pe categorii de varsta si a unei structuri corespunzatoare a producerii si asigurarii furajelor;

functiile de productie in fundamentarea duratei de exploatare a animalelor, a greutatii de sacrificare, in alocarea si combinarea resurselor;

graful – retea si analiza drumului critic in fundamentarea modului de utilizare economica a mijloacelor pentru transportul unor produse;

teoria cibernetica in fundamentarea fluxului tehnologic de animale in unitatile zootehnice.

pentru fundamentarea economica pe ansamblu a tehnologiilor se indica metoda constructiva a variantelor, metoda grafului – retea, arborele de luare a deciziilor.

C. Problemele principale tehnologice care trebuie fundamentate economic si organizatoric in subsistemul de crestere si exploatare a animalelor


Activitatea propriu-zisa de crestere si exploatare a animalelor necesita optimizarea economica si organizatorica a unor probleme tehnologice fundamentale, considerate a fi:

In fermele de vaci de lapte: rasa, importanta productiei medii, pragul de rentabilitate, durata de exploatare, perioada fatarilor, procentul de grasime, caile de valorificare a laptelui, etc.;

In fermele de scroafe: durata de exploatare, indicele de utilizare a scroafelor, perioada optima vanzarii purceilor, numarul de scroafe in functie de numarul de porci livrabili anual, etc.;

In fermele de ovine: rasa, durata de exploatare, perioada optima vanzarii mieilor, etc.;

In unitatile de ingrasare a animalelor: rasa, varsta si greutatea animalelor la intrare, varsta si greutatea la livrare, sporul mediu zilnic, durata de ingrasare, densitatea animalelor pe unitatea de suprafata (sau pe boxa);

In fermele avicole: rasa, procentul de ouat, durata de exploatare a gainilor, sporul mediu zilnic, consumul specific, varsta si greutatea la livrare a puilor pentru carne.

In continuare se va prezenta, spre exemplificare fundamentarea economico-organizatorica a unora dintre aceste probleme.

1. Importanta cresterii productiei medii de lapte si determinarea pragului de rentabilitate a acesteia

In exploatarea vacilor de lapte, factorul variabil in raport cu nivelul productiei medii este ratia si costul acesteia. Consumul total de unitati nutritive lapte (U.N.L.) creste odata cu cresterea productiei dar raportat la o unitate de produs se reduce, demonstrand eficienta unor productii medii de lapte ridicate (tabelul 8.9.). Astfel cresterea productiei de lapte de la 3000 l la 6000 l determina o scadere a consumului de UNL de la 1,33 la 0,88.

In tratarea acestei probleme trebuie insa a se avea in vedere si actiunea legii randamentelor descrescande in corelatie cu potentialul pentru lapte al afectivului de vaci din unitatea respectiva.

Sub aspect economic este necesar a tine cont de asemeni de nivelul costurilor fixe pe vaca, a costurilor variabile pe litru de lapte si nivelul pretului de vanzare al acestuia, toate aceste elemente indicand utilitatea stabilirii pentru fiecare caz in parte (ferma sau exploatatie familiala) a unui prag de rentabilitate.

Pragul de rentabilitate arata nivelul productiei medii de lapte de la care incepe sa se obtina profit (sau sub care se obtin pierderi) in anumite conditii de exploatare, pentru un anumit efectiv de vaci (ca rasa, varsta).

Relatia de calcul pentru determinarea pragului de rentabilitate este urmatoarea:


in care:            Qpr – productia medie corespunzatoare pragului de rentabilitate (l/cap); CF – costurile fixe pe an (lei/vaca); Pv – pretul de vanzare a laptelui (lei/l); Cv – costuri variabile pe litru de lapte (lei).



Influenta productiei medii de lapte asupra consumului de UNL (greutatea unei vaci este de 600 kg, procentul de grasime de 4%)

Tabelul 8.9.

Productia

Medie – l/vaca pe an

Cantitatea de UNL pentru:

Consum total UNL pe litru lapte

Productie

Intretinere

Total






















In tabelul 8.10. se prezinta variatia pragului de rentabilitate in functie de pretul de vanzare a laptelui si de costul variabil, pentru un efectiv de vaci cu un potential de 4500-5000 l/cap, avand un anumit nivel al costurilor fixe, specific conditiilor de intretinere si exploatare dintr-o ferma.

Din datele tabelului se observa ca daca pretul de vanzare a laptelui este de numai 2000 lei/l, nivelul productiilor de la care incepe sa se obtina profit trebuie sa fie mare: 4500 – 6000 l/cap pentru costuri unitare variabile de 800 – 1100 lei/litru si foarte mari de 7700 – 10800 litri pentru costuri de 1300 – 1800 lei/litru. Pentru nivelul actual al productiilor posibil de realizat in fermele de vaci in tara noastra in gospodariile populatiei, pentru a se putea obtine profit, trebuie ca nivelul costurilor variabile unitare sa nu depaseasca 1500 lei/l, iar nivelul pretului de vanzare sa fie mai mare de 3500 lei/l.





Variante ale programului de rentabilitate in functie de costurile de productie si pretul de vanzare a laptelui

Tabelul 8.10

Pretul de vanzare a laptelui

Lei/l

Costuri fixe pe vaca/an = 5.400.000 lei

Costuri variabile pe litru lapte (lei)











Zona cu eforturi mari de productie

















2. Importanta perioadei de fatare a vacilor

Din unele cercetari (88) a reiesit ca lunile in care au loc fatarile influenteaza productia de lapte si de grasime. Astfel fatarile din lunile ianuarie, februarie, martie asigura o productie de lapte si de grasime mai mare decat in cazul fatarile din iunie – august.

Acest lucru se explica atat prin largirea platoului inalt al curbei de lactatie normala (vacile trecand din luna a treia de lactatie pe masa verde si concentrate) cat si prin cresterea duratei perioadei de lactatie.

Deasemeni, cheltuielile cu furajarea vacilor sunt mai scazute in perioada de vara, acest lucru, impreuna cu cel semnalat anterior determina un nivel al costului laptelui mai mic. Sigur insa ca in tratarea acestei probleme, o importanta mare o are cantitatea si calitatea furajelor asigurate, costul acestora, precum si nivelul pretului de vanzare a laptelui.

3. Importanta procentului de grasime atunci cand laptele este transformat in smantana sau unt.

Daca laptele este livrat la un pret nediferentiat in functie de procentul de grasime, atunci pentru producator este mai convenabil a-l vinde cu un procent scazut de grasime. Diferenta de grasime obtinuta poate fi utilizata pentru obtinerea smantanii, sau untului.

Obtinerea unui lapte cu un procent ridicat de grasime asigura o utilizare mult mai eficienta a resurselor nutritive de hrana la vaci. Astfel se cunoaste ca pentru a produce un litru de lapte cu 4% grasime (sau 40o/oo) sunt necesare 60 g de proteina digestibila intestinala (PDI) si ca 0,9 g sunt necesare pentru fiecare procent de grasime peste 4%. Se poate deci formula relatia de calcul a necesarului de proteina digestiva intestinala in functie de procentul de grasime al laptelui (x – necesar de proteinpa).

60 + (x – 40) . 0,9 = 24 + 0,9x

Similar se determina relatia pentru “valoare amidon” (y):

250 + (y – 40) . 4,2 = 82 + 4,2y

Numarul de litri de lapte necesari pentru a produce 840 g grasime echivalentul unui kilogram de unt va fi:

Cantitatea totala de proteina digestiva intestinala se va determina astfel pe baza relatiei:

Pentru “valoare amidon” relatia este:

Dand lui “x” valorile de 3,0; 3,5; 4,0; 4,5, in o/oo s-au calculat in tabelul 8.11. cantitatea necesara de proteina digestibila intestinala si valoare amidon pentru laptele necesar a produce un kilogram de unt.

Din datele tabelului reiese economia de principii nutritivi: aceeasi cantitate de materie grasa (840 g) se poate realiza cu 16% mai putina proteina digestiva si cu 13% valoare amidon in cazul in care laptele are 4,5 % grasime comparativ cu cel care are 3,0%.



Influenta procentului de grasime a laptelui asupra necesarului de principii nutritivi

Tabelul 8.11



X o/oo


Cantitate lapte necesara 1 kg unt

(l)

Necesarul total

gr/kg unt

Necesar in procente din valoarea maxima

Proteina digestibila intestinala

Valoare amidon

Albumina digestibila

Valoare amidon


























4. Durata de exploatare a vacilor este exprimata in numar de lactatii pe vaca, jucand un rol de mare importanta in economia unei ferme de taurine. Daca durata de exploatare (sau longevitatea de exploatare) este mica, numarul de animale reformate este mare si creste necesarul de juninci pentru inlocuirea reformei vacilor. Disponibilul de furaje fiind limitat determina o reducere a numarului de vaci si deci si a productiei de lapte, de smantana si unt. Pe ansamblu exploatatiei predomina categoriile de tineret. Vanzarile vor proveni din vacile reformate, viteii masculi si reformele de la vitele.

Procentul mai ridicat de inlocuire anuala a efectivului femel adult urmareste un dublu scop: marirea intensitatii selectiei si ameliorarea mai rapida a efectivului; sacrificarea adultilor la o varsta la care greutatea corporala si calitatea carnii dau o eficienta mai ridicata. Marirea ponderii junincilor, de exemplu in efectivul matca pana la 25% si ridicarea procentului de reforma la adulte la 20%, fata de situatia cand se reformeaza anual 15%, si junincile detin de asemenea 15 %,determina cresterea productiei de carne de 1,45 ori si conform datelor din tabelul 8.12. (socotit la 100 vaci si cu o natalitate de 90%).


Productia de carne la procente diferite de reforma a vacilor

Tabel 8.12.

Varianta

Nr. animale pentru carne

(cap)

Greutatea pe cap

(kg)

Productia totala de carne

(kg)

20% reforma vaci

20 vaci adulte



45 vitei dupa intarcare



5 juninci dupa 1-2 fatari eliminate



Total carne



15% reforma vaci

15 vaci adulte



45 vitei dupa intarcare



Total carne




O durata de exploatare mai mare, are ca rezultat existenta unui numar mai mare de vaci in cadrul efectivului total, deci creste productia de lapte. In schimb necesarul de tineret femel se diminueaza si creste astfel posibilitatea vanzarii surplusului care apare.

In general cresterea duratei de exploatare asigura un venit pe termen scurt (1-2 ani) mai mare decat in situatia in care se opteaza pentru o durata mai scurta de exploatare, dar pe termen lung intervine scaderea productiei medii de lapte la vaci si a capacitatii de reproductie la toate speciile, odata cu varsta.

Factorii decisivi in alegerea acestui element tehnologic sunt: disponibilul de baza furajera, disponibilul de adaposturi, capitalul propriu necesar eventual pentru cumpararea de tineret femel din rase ameliorate, varsta de vanzare a tineretului mascul, preturile pe piata pentru lapte, unt, tineret femel, carne.

Din cele expuse reiese necesitatea fundamentarii pe criterii economice a duratei optime de exploatare a vacilor. In acest sens se vor analiza veniturile si costurile pe animal in cursul unei perioade de exploatare, avandu-se in vedere evolutia productiei medii si precizandu-se ce se face cu tineretul mascul. In figura 8.7. spre exemplificare se prezinta evolutia acestor indicatori.



Venit/cap                                           costuri/vaca/an

Cost/cap

venituri/vaca/an




1 2 3 4 5 6 7 8 nr. lactatii

Fig. 8.7. Determinarea duratei optime de exploatare la vaci


Momentul in care curba veniturilor intersecteaza curba costurilor (in a doua parte a acestor curbe), indica numarul lactatiei la care vaca trebuie reformata pentru ca (sau adaugand varsta primei fatari se indica varsta reformarii) exploatarea in continuare aduce pierderi.


5. Importanta alegerii raselor de animale.

Rasele de animale se deosebesc prin precocitate, performante de reproductie (prolificitate), de crestere, de transformare a hranei, specializare pentru o anumita productie (carne, grasime, lapte, lana, etc.) avand in acelasi timp unele cerinte fata de hranire si fata de conditiile de intretinere.

In tabelul 8.13 se prezinta pentru exemplificare performantele de crestere si consumul specific la rasele de porcine crescute in tara noastra.

Caracteristici de productie si consumul specific la rasele de porcine (32)

Tabelul 8.13

Rasa

Specializarea

Sporul mediu

g/zi

Productia medie de purcei la fatare

(cap)

Consum mediu specific

Kg/kg spor

Marele alb

carne




Landrace

carne






Yorkshire

carne




Duroc

carne




Hampshire

carne




Mangalita

grasime




Bazna

mixt




Alb de Rusetu

carne




Linia sintetica Peris (DXF1)

carne





Realizarea unor sporuri medii zilnice mai mari duce la scurtarea perioadei de ingrasare, iar un consum specific mai redus determina o scadere a costului alimentatiei, ambii factori avand ca rezultat obtinerea unui cost pe kilogram greutate vie mai scazut.


6. Importanta numarului de fatari pe scroafa/an si a prolificitatii

In fermele de porcine care cresc si exploateaza scroafele pentru reproductie, obtinerea unui numar mai mare de fatari pe scroafa pe an, si de purcei viabili la o fatare, are o influenta directa asupra profitabilitatii activitatilor. In tabelul 8.14. se prezinta o situatie in acest sens.

Nivelul veniturilor pe scroafa in functie de numarul de fatari pe scroafa pe an si a prolificitatii

Tabelul 8.14.

Nr. scroafe

(cap)

Fatari pe scroafa pe an

(nr.)

Prolificit. la o fatare

(cap)

Nr. total purcei

(cap)

Pret vanzare purcel

(cap)

Venituri totale

(mii lei)

Venit pe scroafa pe an

(mii lei)












































Din datele prezentate se constata ca veniturile anuale pe scroafa, daca numarul de fatari este de 2,2 pe an, cresc cu 46,6% fata de situatia in care se obtin 1,5 fatari pe scroafa. De asemeni veniturile cresc cu 66,6% daca prolificitatea la fatare creste de la 6 la 10 purcei, la acelasi numar de fatari pe an pe scroafa.

7. Stabilirea necesarului de scroafe in functie de numarul de porci programati a fi livrabili anual.

O astfel de problema intereseaza pe orice fermier care doreste sa creasca scroafe si sa ingrase purceii rezultati pe care ii va vinde la 100 kg. Cunoscand prolificitatea medie a rasei si precizand pe baza tehnologiei de crestere si ingrasare numarul de fatari pe an si procentele de mortalitati si sacrificari de necesitate pe parcursul cresterii si ingrasarii, se poate calcula numarul de scroafe necesar pentru a realiza un anumit numar de porci grasi pe an, aplicand teoria cibernetica a sistemelor .

Relatia care se utilizeaza este urmatoarea:

in care:            Ns = necesarul de scroafe; Np = numarul de porci grasi livrabili anula; T1 = transmitanta sectorului de reproductie; T2 = transmitanta sectorului de crestere tineret; T3 = transmitanta sectorului de ingrasare.

T1 – reprezinta de fapt numarul de purcei viabili pe scroafa pe an, T1 si T2 ratele de supravietuire a tineretului porcin in perioada de crestere si respectiv a porcilor in perioada de ingrasare.

Pentru exemplificare sa consideram ca se doreste a se vinde 15000 capete de porci grasi pe an, numarul de purcei viabili pe an pe scroafa fiind de 14 capete iar procentele maxime de pierderi de5% in perioada de crestere si de 2% in perioada de ingrasare, atunci necesarul de scroafe care va rezulta ,va fi:

T1 = 14 cap; T2 = 1 - 0,05 = 0,95; T3 = 1 - 0,02 = 0,98.

Numarul de scroafe =


8. Alegerea greutatii optime de vanzare a animalelor ingrasate

Aceasta decizie are ca obiectiv, obtinerea unui profit cat mai ridicat si depinde de urmatorii factori: pretul de vanzare al animalului ingrasat, costul furajelor, costul tineretului la intrarea in ingrasatorie si capacitatea lui de transformare a hranei in spor de crestere. Se va exemplifica modul de fundamentare a greutatii optime de vanzare pentru porcii la ingrasat, luand in calcul numai costul alimentatiei si a purcelului cumparat pentru ingrasare, deoarece aceste costuri detin intre 80 – 85% din costul porcului ingrasat. In tabelul 8.15. sunt prezentate datele de calcul pe baza carora s-a determinat functia costului de productie in raport cu greutatea vie a animalelor (X).

Costul de productie (purcel + alimentatie) in functie de greutatea vie a porcului gras

Tabelul 8.15.


Greutate

(X)-kg

Consum de alimente

(Y)-kg

Costul aliment.

(mii lei)

Costul aliment. + purcel

(mii lei)

Costul de productie

(mii lei/kg)

Costul marginal

(lei)

Purcel

Alim.

Total


















































































Aceasta functie a costului (Y) care rezulta din prelucrarea datelor are urmatoarea expresie:

Y = 34,111 – 0,5914x + 0,00344x2; r2 = 0,9588

Costul marginal, fiind derivata de gradul intai al functiei costurilor de productie, rezulta ca are forma:

In figura 8.8. se reprezinta grafic evolutia indicatorilor: costul porcului; costul alimentatiei si costul de productie/kg greutate porc.




Figura 8.8. Evolutia unor indicatori in raport de greutatea

unui porc


Pentru a afla greutatea unui porc (Xoc) la care, in conditiile date, costul este minim, se egaleaza cu zero relatia (2):

0,5914 + 0,00688x = 0

de unde: Xoc = 85,9 kg

Aflarea insa a greutatii la care se recomanda livrarea porcului pentru a obtine profitul maxim, (Xop) in raport cu pretul la care se poate vinde acesta, se obtine egaland relatia (2) cu nivelul acestui pret (surplusul de cost pentru fiecare kg greutate in plus egaleaza surplusul de venit).

Daca sporul de pret sau venitul marginal oferit pe kg greutate vie, este de exemplu de 140 lei/kg pentru greutatea porcului care depaseste 90 kg, utilizand relatia (2) transformata din mii lei in lei, rezulta:

- 591,37 + 6,88x = 140 de unde:

Xop = 106 kg; dar 106 kg > 85,9 kg

Se observa in acest caz ca greutatea porcului care asigura maxim de profit este superioara celei care asigura costul minim de productie, intrucat pretul de vanzare este mai mare decat costul de productie. Generalizand situatiile posibile rezulta urmatoarele:

a)     Pv > Cp                  Xop > Xoc

b)     Pv = Cp                  Xop =Xoc

c)      Pv < Cp                  Xop < Xoc

In luarea deciziei privind greutatea optima de vanzare este necesar a se avea in vedere insa si factorul timp, si in primul rand variatia sezoniera a pretului porcului gras. Costul purcelului si costul furajelor concentrate variaza in timp, dar in limite mai restranse. Se face totusi recomandarea ca cerealele furajere sa fie cumparate in momentul recoltarii si depozitate in ferma.

Similar se trateaza problema greutatii optime la livrare a animalelor ingrasate si pentru celelalte specii, avandu-se in vedere particularitatile privind ponderea diferitelor grupe de cheltuieli in costul de productie si evolutia consumului de hrana in raport cu cresterea in greutate.

9. Optimizarea densitatii animalelor pe unitatea de suprafata. Aceasta problema are implicatii asupra productiei, asupra costului si asupra profitului unitatii, mai ales in unitatile de ingrasare a animalelor.

Pentru exemplificarea metodologiei care ajuta la fundamentarea tehnico-economica a densitatii optime a animalelor pe unitatea de suprafata de adapost, s-au utilizat informatiile date de o cercetare stiintifica in acest scop, intr-un complex de porci la ingrasat (118). Din prelucrarea statistica a acestor informatii au rezultat urmatoarele expresii matematice care apreciaza evolutia productiei de carne pe boxa (Y), a costului pe boxa (Z) si a profitului pe boxa (B)

- pentru productia de carne pe boxa:

Y = -1070,5 + 228,62x1 – 3,08x12

- pentru costul pe boxa:

Z = 5878,98 + 722,66x1 – 1,81x12

- pentru profitul pe boxa:

B = -16583,98 + 1563,54x1 – 28,99x12

in care: “x1” reprezinta factorul variabil “numarul de porci pe boxa”, functiile de cost si de profit fiind exprimate in mii lei.

Pe baza acestor functii, pentru variatia numarului de porci pe boxa de la 24 capete la 40 capete, s-au calculat urmatorii indicatori: productia de carne pe boxa, greutatea medie pe cap (sau productia medie pe factorul variabil), productia marginala de carne, valoarea productiei pe boxa (socotind pretul de vanzare de 10.000 lei/kg), costul pe boxa si profitul pe boxa, (tabelul 8.18 si figurile 8.9. si 8.10.).

Pentru aprecierea eficientei tehnice a densitatii porcilor pe boxa, in figura 8.9. s-a urmarit evolutia productiei totale de carne pe boxa, (Y) a greutatii medii pe cap si a productiei marginale. Se observa ca productia de carne pe boxa creste pe masura ce numarul de porci se mareste de la 24 cap spre 36 – 38 cap, cand atinge un maxim, dupa care incepe sa scada.

Corespunzator aceluiasi numar de porci, (36 – 38 capete), curba productiei fizice marginale,(sporul de productie pe cap) atinge abscisa, deci devine egala cu zero, dupa care are valori negative. Derivand functia productiei de carne pe boxa, se obtine functia productiei fizice marginale care egaland-o cu zero se transforma intr-o ecuatie de gradul. Prin rezolvarea ei se determina valoarea lui x1, respectiv numarul de porci dintr-o boxa, care este de 37 capete.

Situatia unor indicatori intr-un complex de porci

Tabelul 8.1.6

Nr. porci in boxa

Indicatori










Productia de carne/boxa – kg










Greutate medie/cap – kg










Productia fizica marginala - kg










Valoarea productiei/boxa – mii lei










Costul pe boxa – lei










Costul marginal – lei










Profitul pe boxa – mii lei






















Fig.8.9. Productia de carne in functie de numarul de

porci pe boxa












Fig. 8.10. Valoarea productiei, a costului si a profitului

pe boxa in functie de numarul de porci




Y’ = 228,62 – 2 3,08X1

Inlocuind, in relatia (10) pe x1 cu 37 se determina nivelul productiei maxime de carne pe boxa, care este in acest caz de 3172 kg.

Eficienta tehnica maxima (sau maximul tehnic) exprimata prin productia maxima de carne se realizeaza deci la un numar de 37 capete porci intr-o boxa.

Pentru a determina eficienta economica in functie de densitatea porcilor pe boxa, se analizeaza evolutia valorii productiei de carne, a costului si a profitului pe boxa, evidentiate in figura 8.10.

Se constata ca profitul maxim se realizeaza la o densitate a porcilor cuprinsa intre 26-28 capete dupa care scade, ajungand ca la o densitate de aproape 40 capete sa fie nul.

Intereseaza pentru productie deci, care este densitatea care asigura profitul cel mai mare, aceasta calculandu-se prin derivarea functiei profitului si egaland-o cu zero:

1563,54 – 2 28,99X1 = 0

de unde:

Inlocuind in relatia functiei profitului (12) se obtine nivelul profitului maxim ce se poate realiza in situatia luata ca exemplu, respectiv de 4498 mii lei pe boxa.

Intereseaza desigur si densitatea dupa care nu se mai obtine profit. Pentru aceasta se egaleaza cu zero functia profitului, rezultand o ecuatie care prin rezolvare arata ca aceasta densitate este de 39 cap. Marind deci densitatea la 40 cap., complexul incepe sa inregistreze pierderi.

Concluzionand cele reiesite din analiza eficientei tehnice si economice a acestui complex, in functie de densitatea porcilor pe boxa rezulta urmatoarele:

productia maxima de carne de 3172 kg/boxa se realizeaza la o densitate de 37 capete/boxa si un profit de 1580 mii lei pe boxa;

profitul maxim de 4498 mii lei pe boxa se realizeaza la o densitate de 27 cap/boxa, cu o productie de carne de 2857 kg;

cresterea numarului de porci intr-o boxa peste 39 capete duce la obtinerea de pierderi.

10. Importanta procentului de ouat asupra productiei de oua si a veniturilor.

In fermele care exploateaza pasarile pentru productia de oua, atingerea procentului maxim de ouat (80-90%) la varsta de 29-30 saptamani si mentinerea lui la un nivel constant o perioada cat mai mare de timp (8-9 luni) determina atat o crestere a productiei totale de oua cat si a veniturilor. In tabelul 8.17. se prezinta in acest sens o situatie la nivelul unei ferme de 100 capete, cand procentul de ouat variaza de la 70%, la 90%, iar durata in care acest procent se mentine este de 7 l si 8 luni

Cresterea procentului de ouat cu 20% in conditiile in care durata in care acesta se mentine la nivelul de 90% este de 7 luni aduce un spor de productie de 4200 oua si de 3880 mii lei venit (pretul unui ou fiind 900 lei). De asemeni cresterea perioadei de ouat cu o luna (de la 7 la 8 luni) la un procent de 70% determina o crestere a productiei de 2100 oua si a venitului cu 1890 mii lei.






Influenta procentului de ouat asupra productiei si a venitului

Tabelul 8.17.

Durata cu % de ouat maxim

Procentul de ouat

Productia totala de oua

(buc)

Diferenta produc.

(buc)

Venitul total pe perioada

(mii lei)

Diferente de venit

(mii lei)

7 luni











8 luni






Calculat fata de perioada de 7 luni

11. Influenta tehnologiei de crestere si exploatare asupra profitului in fermele de pui pentru carne.

Rezultatele unor cercetari privind importanta unor factori tehnologici asupra profitului, efectuate in 2 ferme de pui pentru carne (84) dintre care, una practica cresterea in baterii si cealalta cresterea pe asternut permanent,  sunt prezentate in figura 8.11.


a) Ferma cu crestere                          b) Ferma cu crestere

in baterii pe asternut permanent

Fig.8.11. Influenta tehnologiei de crestere la puii pentru carne

asupra unor indicatori tehnici si economici (in %)


X1 – densitatea la populare; X2 – procentul de mortalitati;

X3 – consumul specific; X4 – sporul mediu zilnic; X5 – carne livrata; X6 – costul pe kg greutate vie; X7 – pretul de livrare al puiului.

In ambele variante tehnologice de crestere se constata ca factorii care influenteaza in cea mai mare parte profitul (in afara pretului de vanzare care este exogen fermelor in cea mai mare parte), sunt: consumul specific de furaje intre 19,6% si 25,5% ; sporul mediu zilnic intre 17,4% si 23,5%; costul pe kg greutate vie intre 10,6 si 13,4%.

Analizand prin comparatie, se observa ca densitatea la populare, sporul mediu zilnic si costul pe kg – greutate vie livrata, in varianta cresterii pe asternut permanent, au o influenta mai mare asupra profitului decat la cresterea in baterii.

In schimb, procentul de mortalitati, consumul specific si cantitatea de carne livrata, au o pondere mai mare a influentei asupra profitului, in ferma cu crestere in baterii.

12. Influenta sistemului de crestere a oilor cu obtinerea a trei fatari la doi ani, asupra veniturilor.

In conditii bune de exploatare, cercetarile au dovedit posibilitatea sa se realizeze 3 fatari in medie la doi ani, alternand fatarile si monta de primavara si toamna.

Aceasta are importanta nu numai pentru sporirea numarului de miei obtinuti, dar si pentru esalonarea acestora, in asa fel incat sa existe resurse de ingrasare si livrare de tineret ovin si in perioadele cand piata nu abunda in carne de oaie. In tabelul 8.18  se exemplifica nivelul veniturilor anuale pe oaie care se poate obtine intr-o ferma de oi cu 100 capete, in care se realizeaza 3 fatari la doi ani, comparativ cu situatia in care s-a realizat o fatare pe an (natalitate 100%, 70% din miei se vand la greutatea medie de 10 kg, pretul pe kg – greutate vie fiind de 30.000 lei).



Venitul obtinut pe oaie pe an cu 3 fatari la 2 ani

Tabelul 8.18.


Variante tehnologice


Nr. total miei


Nr. miei vanduti

Venituri totale de la miei

(mii lei)

Venituri pe oaie pe an

(lei)

1 fatare pe an





3 fatari la 2 ani





Diferente/an





Procent crestere (%)






Din datele prezentate reies in primul rand veniturile care se pot obtine anual de la oi prin vanzarea mieilor, indiferent de varianta, acestea fiind intre 21 milioane si 31,5 milioane lei de la 100 oi. Avand in vedere ca de la oi se mai obtine lana, branza si carne de la oile reformate, se poate considera ca veniturile obtinute de la aceste produse acopera cheltuielile, deci venitul obtinut prin vanzarea mieilor se poate considera profit. Comparand cele doua variante tehnologice se constata o crestere a venitului pentru fiecare oaie de 1,5 ori in situatia a trei fatari la doi ani fata de o fatare pe an.









Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|