Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi

Silvicultura




Qdidactic » bani & cariera » agricultura » silvicultura
Ingrijirea culturilor forestiere - receparea puietilor, reglarea desimii culturilor



Ingrijirea culturilor forestiere - receparea puietilor, reglarea desimii culturilor



1. Necesitatea lucrarilor de ingrijire a culturilor forestiere

in perioada de la instalare pana la atingerea reusitei definitive, culturile forestiere au de infruntat actiunea multor factori daunatori, dintre care pe prim plan se situeaza concurenta vegetatiei ierbacee si a lastarilor coplesitori, seceta si insolatia, atacurile de insecte si bolile criptogamice, efectivele de vanat etc. Vulnerabilitatea culturilor in aceasta perioada, indeosebi in cazul folosirii puietilor cu radacina nuda, este agravata si de socul transplantarii, la care se adauga schimbarea de mediu, deosebit de insemnata, mai cu seama in cazul folosirii unor specii in afara arealului lor natural, intre momentul plantarii (semanarii) si al inchiderii masivului, concurenta intra si inter-specifica intre puieti este aproape inexistenta, dezvoltarea fiecarui exemplar fiind conditionata de propriul fond genetic, de caracteristicile fenotipice initiale si de mediul de viata, care prezinta diferentieri de la un loc la altul, ca urmare a eterogenitatii insusirilor solului, a microclimatului local, a compozitiei si densitatii covorului ierbaceu etc. Datorita acestor factori, curand dupa infiintare, in culturile forestiere se manifesta tendinta ierarhizarii exemplarelor in raport cu pozitia lor relativa. Eterogenitatea conditiilor de mediu si a potentialului genetic al plantelor influenteaza in sens pozitiv sau negativ procesul cresterilor curente individuale , putand conduce in scurt timp la o pronuntata diferentiere dimensionala a puietilor si chiar la disparitia unui numar insemnat de exemplare. Fenomenul se poate solda cu consecinte negative in ceea ce priveste uniformitatea inchiderii masivului, in unele situatii prelungind exagerat atingerea reusitei definitive.

in scopul diminuarii efectelor negative ale factorilor de mediu, pentru evitarea pierderilor, crearea si mentinerea unor conditii de crestere si dezvoltare favorabile tuturor puietilor, culturile forestiere sunt parcurse dupa instalare cu lucrari speciale de ingrijire, constand in inlaturarea unor defectiuni si omogenizarea conditiilor de vegetatie la nivelul intregii populatii, in functie de natura si scopul urmarit prin aplicare, lucrarile se repeta in fiecare an, insa cu frecventa tot mai redusa pe masura ce cultura se dezvolta, este mai putin vulnerabila si prin caracteristicile ei se apropie de reusita definitiva.




Principalele lucrari de ingrijire aplicate in culturi forestiere tinere constau in receparea puietilor, reglarea desimii, intretinerea solului si combaterea vegetatiei daunatoare, precum si din executarea unor lucrari cu caracter special cum ar fi: fertilizarea si irigarea culturilor; elagajul artificial, taierile de formare si stimulare, combaterea bolilor si daunatorilor s.a.


2. Receparea puietilor

Operatia de transplantare a puietilor cu radacini neprotejate provoaca, aproape fara exceptie, deranjamente mai mult sau mai putin accentuate in desfasurarea proceselor fiziologice, in faza de adaptare, pana la consolidarea radacinilor si regenerarea aparatului absorbant, puietul tanjeste, pornirea vegetatiei si cresterea lujerilor intarzie, iar uneori tulpina se usuca partial sau total, din cauza dezechilibrului dintre transpiratie si absorbtie. Acest dezechilibru se manifesta cu atat mai intens si prelungit, cu cat radacinile au fost mai mult scurtate prin toaletare, tehnica de plantare mai defectuoasa si solul mai uscat.

in cazul speciilor foioase, puietii sanatosi la plantare nu-si pierd capacitatea de a-si reface tulpina, chiar daca aceasta s-a uscat in urma dezechilibrului dintre transpiratie si absorbtie. Din mugurii preventivi, aflati in regiunea coletului, pornesc lastari care refac tulpina disparuta. Acest fenomen este intalnit frecvent in natura si este cunoscut sub denumirea de autorecepare.

in cazul fenomenului natural de uscare a puietului (autorecepare), pot rezulta tulpini rau conformate, bifurcate sau mai multe. Pentru a evita acest neajuns si mai ales pentru a atenua efectul dezechilibrului fiziologic al puietilor provocat de transplantare, se recomanda suprimarea tulpinii dupa plantare, prin retezarea ei cu 1-2 cm deasupra coletului. Operatia poarta denumirea de recepare sau retezare a tulpinii.

inlaturand temporar tulpina, radacinile se refac repede, ajungand sa intretina fara dificultati cresterea unui lastar pornit din regiunea coletului, care inlocuieste tulpina.

Cu toate ca dezechilibrul dintre absorbtie si transpiratie se manifesta cu ocazia transplantarii la toate speciile, receparea nu poate fi aplicata decat la foioase, care au capacitate de lastarire. Nici la foioase, receparea nu se aplica in orice situatie. De exemplu, este exclusa receparea puietilor de talie mijlocie, folositi frecvent in lucrari de refacere-substituire. in general, se recurge la aceasta operatie cand puietii sunt de talie mica si se planteaza in regiuni mai uscate sau cand apar dupa plantare perioade prelungite de seceta.

Pentru a evita dezechilibrul fiziologic, la rasinoase se impune scosul si plantarea puietilor cu intregul sistem de radacini. Uneori se poate recurge la suprimarea unor ramuri laterale din coroana puietilor sau la reducerea suprafetei foliare prin inlaturarea unei parti din ace.

Atunci cand este necesara, receparea la foioase se executa imediat dupa plantarea puietilor. Pentru a preveni degerarea taieturii in timpul iernii, la puietii plantati toamna, receparea se executa in primavara urmatoare, cat mai timpuriu, inainte de pornirea vegetatiei.

Receparea apare frecvent necesara nu numai in plantatii ci si in semintisuri naturale sau a celor provenite din semanaturi directe, cand acestea au o stare de vegetatie lanceda, datorita pasunatului sau vatamarilor provocate cu ocazia exploatarii materialului lemnos.


Reglarea desimii culturilor

in principiu, pentru orice cultura forestiera se stabileste desimea initiala de instalare in functie de natura lucrarilor, de insusirile silvobiologice ale speciilor din compozitia de impadurire si de conditiile stationate concrete ale terenului de impadurit.

in masura in care lucrarile de impadurire sunt executate corect, se poate asigura o reusita deplina a culturilor, in numeroase situatii insa, procentul prinderii si mentinerii puietilor poate fi mult diminuat, fie datorita manipularii defectuoase a puietilor si plantarii lor incorecte, fie datorita actiunii vatamatoare a factorilor de mediu (ingheturi, geruri puternice, secete prelungite, inundatii, vatamari de vanat etc.). Foarte sensibile la actiunea factorilor perturbatori de mediu sunt culturile tinere, in primii 1-3 ani de la instalare, in aceasta perioada sunt necesare cele mai numeroase interventii pentru verificarea si reglarea desimii culturilor.

O lucrare de acest gen este revizuirea culturilor, care urmareste depistarea si remedierea unor defectiuni ce pot surveni in timpul iernii. Cu prilejul revizuirilor se pot executa urmatoarele lucrari posibile: indepartarea pietrelor si resturilor de exploatare de pe puieti si din jurul acestora, inlaturarea ierburilor cazute peste puieti, rectificarea vetrelor si a cuiburilor ravasite, despotmolirea vetrelor colmatate, replantarea sau inmusuroirea puietilor desosati s.a. Neglijarea aplicarii lucrarilor de revizuire primavara timpuriu se poate solda cu pierderi mari de puieti, prin intrarea lor in noul sezon de vegetatie intr-o stare necorespunzatoare, fapt ce necesita angajarea unor cheltuieli nejustificate ocazionate de interventia cu lucrari de completare.

Pentru reglarea desimii, in plantatii se intervine frecvent cu completari, iar in cazul semanaturilor directe si cu rarirea culturilor.

Completarea culturilor reprezinta interventia prin care se instaleaza o noua serie de puieti in locul celor disparuti. Necesitatea interventiei si volumul lucrarii se stabileste la incheierea sezonului activ de vegetatie, cu ocazia efectuarii controlului anual al impaduririlor, cand se calculeaza si procentul pierderilor de puieti. Cele mai mari pierderi se inregistreaza in perioada de adaptare a culturilor, in masura in care s-a dispus de un material de impadurire de calitate si s-au respectat prevederile privind executarea lucrarile prevazute in documentatia tehnica, cultura ar trebui sa intruneasca conditiile corespunzatoare unei reusite foarte bune. Chiar si in cazul unui asemenea calificativ, se admit unele pierderi de puieti, fara insa ca acestea sa impuna interventia cu completari. Este cazul asa-ziselor pierderi normale, pentru care s-au stabilit pe etaje fitoclimatice, in raport cu natura terenului (fond forestier, teren degradat sau statiuni extreme), procentele maxime admise. Aceste valori sunt precizate in tabelul 1 pentru culturi in varsta de un an. Acest procent reprezinta diferenta de pana la 100% a procentului minim de mentinere corespunzator indicelui '3' de reusita, respectiv calificativul 'satisfacator' privind lucrarea de impadurire (tabelul 7.2). incepand cu anul al doilea si pana la reusita definitiva, se admite majorarea pierderilor normale cu cate 2% pentru fiecare an, cu conditia ca in toata perioada respectiva acestea sa nu depaseasca 10 % , sa nu fie grupate si sa nu necesite noi lucrari de completare.

in cazul plantatiilor, sunt considerate pierderi grupate, cele provocate de disparitia a cel putin 4 puieti invecinati, cu exceptia culturilor instalate la scheme mari (plopi, salcie, nuc, etc.), la care nu se admit nici chiar pierderile unitare de puieti.

Pentru semanaturi directe si regenerari naturale sunt considerate pierderi grupate cand se intalnesc portiuni de teren lipsite de puieti, ce depasesc in suprafata 10 m2.

Cuantumul pierderilor normale admise in lucrari de impaduriri, pe etaje de vegetatie si grupe ecologie, in raport cu natura terenului de impadurit

(primul control)

Tabelul 1.

Etaj de vegetatie

Pierderi normale admise (%) in

Grupa ecologica

Fond forestier

Terenuri degradat

Statiuni extreme

Fsa;FM3W





FM3II-I;FM2;FM1;FD

IV - XXII

FD3;FD2;FDl

XXIII - XLI




Ssd;FC;Ssc

XLII - LXIII




Dune     - Lunci

LXIV - LXX      LXXI - LXX




Ca urmare, completarile sunt obligatorii in cazul pierderilor grupate, indiferent de calificativul reusitei impaduririi si de varsta culturii. Pentru pierderile uniform distribuite, completarile devin obligatorii si trebuie efectuate in primii doi ani de la plantare, numai in cazul cand reusita este sub calificativul 'foarte buna'. Aceste completari vor trebui sa asigure, la sfarsitul celui de al treilea an de la instalarea culturilor, reusita foarte buna.

in cazul culturilor forestiere cu reusita nesatisfacatoare, daca procentul de mentinere a puietilor este mai mic de 20%, acestea sunt declarate total compromise, refacandu-se integral lucrarea de impadurire.

Atunci cand sunt necesare, completarile se fac numai prin plantatii, folosind puieti vigurosi si bine conformati, capabili sa suporte concurenta puietilor existenti, mai varstnici.

in plantatii, completarile se fac mai repede, toamna sau primavara anului urmator, in functie de epoca optima de plantare, in cazul semanaturilor directe, plantarea puietilor in completare poate fi executata si dupa 2-3 ani.

Completarile vizeaza regenerarile artificiale, dar cele mai frecvente interventii cu acest gen de lucrari de impadurire sunt intalnite in paduri de foioase cu structura normala, parcurse cu taieri bazate pe regenerare naturala.

in culturi forestiere instalate integral prin semanaturi directe, daca desimea puietilor este nesatisfacatoare se intervine, de asemenea, cu completari. Interventia cu completari in asemenea culturi devine obligatorie daca in compozitia de impadurire au fost incluse si specii pentru care de la inceput s-a adoptat metoda plantatiilor pentru instalarea lor.


in cazul semanaturilor directe, se poate intampla ca pe unele portiuni ale culturii sa se obtina desimi prea mari. Desimea mare poate fi determinata fie de o distribuire neuniforma a semintelor, in cantitate exagerata pe unele portiuni, fie de conditii de vegetatie deosebit de favorabile pentru germinarea semintelor, rasarirea plantulelor si mentinerea puietilor.

in cazul culturilor prea dese, pentru asigurarea spatiului optim de nutritie necesar fiecarui puiet, se recurge la rarirea semanaturilor. Operatia, cunoscuta in practica sub denumirea de depresaj, se executa prin smulgere la speciile de foioase (pentru a evita lastarirea) si prin forfecarea tulpinii (retezarea la colet), la cele de rasjnoase. Cu prilejul raririi culturilor se efectueaza si o selectie a puietilor, eliminandu-se exemplarele rau conformate, vatamate sau debilitate.


intretinerea solului in culturi forestiere

Reusita instalarii culturilor forestiere este conditionata in mare masura de receptivitatea solului pentru materialul de impadurire (seminte, puieti, butasi). !n acest scop se procedeaza la pregatirea solului, aplicandu-se tehnologii diferite, in functie de zona fitoclimatica, caracteristicile terenului de impadurit si insusirile fizice ale solului. Indiferent de modalitatea de pregatire, intretinerea solului intr-o buna stare de afanare si fara buruieni, constituie una din cele mai importante lucrari de ingrijire a culturilor forestiere, de la instalarea lor si pana la atingerea reusitei definitive. Solurile afanate si lipsite de buruieni asigura mentinerea puietilor si c stare buna de vegetatie a culturilor instalate, acestea inregistrand acumulari sustinute de biomasa dupa depasirea fazei de adaptare. Ca urmare, lucrarile de intretinere a solului vizeaza in principal combaterea buruienilor si afanarea acestuia.

Combaterea buruienilor sau prevenirea inmultirii lor in masa este necesara intrucat acestea consuma neproductiv apa si substantele nutritive, coplesesc si uneori sufoca puietii. Daca se neglijeaza distrugerea lor, conditiile de vegetatie ameliorate prin lucrarea solului vor fi utilizate mai mult de buruieni, decat de plantele lemnoase cultivate. Ca urmare, ele devin repede dominante, intelenesc si taseaza solul, inrautatind astfel proprietatile lui fizice.

in functie de actiunea lor asupra puietilor, buruienile din plantatii si semanaturi directe se pot grupa in specii vatamatoare, coplesitoare si de intelenire (tabelul 2), si specii nevatamatoare, insotitoare sau indiferente.

Plantele ierbacee coplesitoare au un port inalt, cu tulpina bogat ramificata si un frunzis bogat. Datorita acestor caracteristici si unei frecvente mari, ele pot acoperi solul intr-o asemenea masura incat la adapostul lor, puietii (in special de talie mica) nu pot rezista, fiind eliminati. Speciile de intelenire (graminee), datorita cresterii lor sub forma de tufe foarte dese si a sistemului radicelar bogat, impanzesc stratul superficial al solului, il taseaza, inrautatind astfel conditiile de vegetatie ale puietilor.

Din grupa plantelor considerate indiferente fac parte numeroase specii ierbacee ce apar in culturi forestiere tinere, care insa prin talie si port nu concureaza puietii, tar prin radacinile lor reduse nu prezinta pericol de intelenire. in plantatii se pot intalni si cazuri cand patura ierbacee moderat dezvoltata poate constitui un adapos pentru protectia puietilor impotriva insolatiei si a vantului, mentinerea ei in astfel de situatii fiind deosebit de utila.

in afara speciilor ierbacee, culturile forestiere pot fi invadate si de numer specii lemnoase de mica valoare economica, care pot constitui o puternica concurenta pentru speciile instalate artificial, cu mult inainte ca acestea sa fi ajuns la reusita definitiva. Este cazul speciilor insotitoare de ajutor (carpen, jugastru etc.) sau a celor pioniere (plop tremurator, mesteacan, salcie capreasca etc.). Aceste specii, cu o viguroasa capacitate de regenerare (vegetativa si generativa) si rapiditate de crestere, in absenta masurilor oportune de combatere, urgenteaza inchiderea masivului. Aceasta insa se realizeaza in principal pe seama lor, soldandu-se frecvent cu eliminarea partiala a speciilor principale prevazute in compozitia de regenerare.

Combaterea vegetatiei lemnoase daunatoare se impune cu precadere in lucrari de substituire a arboretelor derivate cu specii de amestec (carpinete, teisuri etc.), capabile sa se regenereze vegetativ, noua generatie rezultata caracterizandu-se printr-o crestere foarte rapida.

Specii ierbacee coplesitoare si de intelenire

Tabelul 2

Specii coplesitoare

Specii de intelenire

A. Regiunile de munte

Rubus hirtus R. idaeus

Athirum filix-femina

Senecio fuchsii

Chamaenerion angustifolium

Urtica dioica

Cirsium sp.

Carduus personala

Rumex arifolius

Eupatorium cannabium

Atropa belladona

Adenostyles orientalis Chrysanthemum rotundifolium Doronicum austriacum

Calamagrostis arundinacea

Deschampsia caespitosa, D. fexuosa

Festuca altissima

Luzula silvatica

Nardus stricta

Carex pilosa, C. brizoides

Juncus effusus

Dactylis glomerata

Poa pratensis ssp. angustifolia

Milium effusum

Vicia crcca

Vaccinium myrtillus, V. vitis-idaea Bruckenthalia spiculifolia

B. Regiunile de deal

Rubus hirtus

Verbascum officinalis Urtica dioica

Galium schultesii

Vicia dumetorum Astragalus glyciphyllos Latyrus niger

Erigeron canadensis Artemisia absinthium Pterdium aquilinium Scrophularia nodosa Aegopodium podagraria

Dactylis glomerata

Festuca heterophylla

Luzula luzuloides

Calluna vulgaris

Carex pilosa

Poa pratensis ssp. angustifolia Agrostis stolonifera, A. tenuis Festuca altissima

Brassica rapa

Molinia coerulea

Juncus effusus, J. inflexus Calamagrostis epigeios

C. Regiunile de campie

Aegopodium podagraria Chaenopodium vulvaria Convolvulus arvensis Heliotropium europaeum Solanum nigra, S. dulcamara Polygonum hydropiper

Rubus caesius

Agropyrum repens

Agrostis alba

Andropogon ischaemum Crysopogon gryllus

Carex sp.

Festuca pseudovina, F. vallesiaca Koeleria pyramidata

Poa pratensis ssp. angustifolia

Pentru prevenirea efectului negativ al vegetatiei daunatoare (ierbacee si lemnoase) si afanarea solului, este necesar ca in culturile forestiere sa se execute un numar minim de lucrari de intretinere constand in descoplesiri, degajari si mobilizari,

Descoplesirile constau in taierea de la suprafata solului a ierburilor si asternerea lor in jurul puietilor (mulcire), pentru a intarzia reinstalarea unei noi generatii.

Distrugerea paturii ierbacee invadante trebuie facuta inainte de a deveni periculoasa pentru evolutia puietilor si anticipat infloririi, pentru a limita acumularea in sol a rezervelor de seminte apartinand acestor specii. Acolo unde este cazul, se executa o descoplesire si toamna, daca exista riscul ca in timpul iernii, datorita zapezii, patura ierbacee aparuta ulterior sa provoace indoirea, culcarea sau asfixierea puietilor.

Degajarile presupun taierea cat mai de jos a lastarilor, drajonilor sau puietilor din samanta apartinand speciilor nedorite in masura in care ameninta sa copleseasca exemplarele din speciile valoroase. Taierea se executa in perioada de maxima circulatie a sevei, pentru reducerea capacitatii de lastarire, exceptandu-se perioadele de insolatie puternica. Daca speciile introduse artificial necesita adapostire de sus (brad, fag) sau ce! putin laterala (stejar, gorun), degajarea se rezuma numai la ruperea tulpinilor ce depasesc inaltimea puietilor cultivati, astfel incat sa asigure protectia acestora.

Mobilizarile constau in saparea, maruntirea si afanarea solului, lucrarea efectuandu-se la adancimi reduse pentru a evita ranirea radacinilor.

Combaterea buruienilor si afanarea solului sunt operatii ce pot fi executate concomitent pe cale mecanica prin prasila. intretinerea culturilor prin prasila este indicat sa fie extinsa pe intreaga portiune de teren supusa lucrarilor de pregatire a solului in vederea instalarii culturilor.

in regiunea de campie, acolo unde a fost necesara pregatirea terenului si a solului pe toata suprafata, se recurge obisnuit la o prasila, cuprinzand in intregime intervalele dintre puieti. Daca pregatirea solului s-a facut partial in benzi, tablii sau vetre, prasila se rezuma numai la suprafata acestora.

Prasitul se executa manual, cu sapa, iar mecanizat, cu cultivatoarele actionate hipo sau de tractor. Folosirea mijloacelor mecanizate este posibila numai in cazul lucrarii solului pe toata suprafata sau partiala in benzi (fasii) late de 2-3 m. Si in astfel de cazuri, intretinerea mecanizata a solului se limiteaza numai la intervalul dintre randurile de puieti, cu lasarea de o parte si alta a randului a unor benzi de protectie pentru prevenirea vatamarii radacinilor de catre organele active ale masinii de lucru. Pe randul de puieti, mobilizarea solului se realizeaza prin prasila manuala. Pentru reducerea volumului lucrarii cu executie manuala, in cazul monoculturilor cu specii repede crescatoare (plopi etc.) se adopta dispozitivul de plantare in patrat, care permite deplasarea agregatelor de lucru in crucis printre randurile de puieti.

Sistemul de intretinere a solului pe cale mecanica, constand in precizarea naturii lucrarilor (mobilizari, descoplesiri, eventual degajari), succesiunea executarii si frecventa lor anuala de aplicare, se stabileste diferentiat pe zone fitoclimatice, in functie de specia principala de baza si de varsta culturilor (tabelul 3).

in regiunile de munte si dealuri inalte, unde culturile dispun de umiditate suficienta, lucrarile de intretinere a culturilor constau exclusiv sau preponderent din descoplesiri localizate in jurul puietilor si (eventual) din plivitul buruienilor pe vetre in cazul semanaturilor directe.

Lucrari de intretinere pe cale mecanica a culturilor forestiere

Tabelul 3

Specia principala de baza




Principalele caracteristici ale culturii






Lucrari de intretinere

Varsta culturii (ani)



Natura si frecventa lucrarilor in raport cu varsta culturilor

Revizuiri

Mobilizari

Descoplesiri

Molid

Plantatii executate in urma taierilor rase, in substituiri, in completarea regenerarilor naturale, cu pregatirea solului in vetre

I

II

III

IV

V

VI




















Brad

Semanaturi directe (de regula sub masiv), cu pregatirea solului in vetre

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX




























Pin   silvestru si pin negru

Plantatii in substituiri in regiunea de deal si campie, cu pregatirea terenului si a solului in benzi, terase, pe toata suprafata

I

II

III

IV

V



















Cvercinee

Plantatii in completarea regenerarilor naturale si in refaceri-substituiri, cu pregatirea terenului si a solului in vetre

I

II

III

IV

V

VI





















Cvercinee

Plantatii in refaceri-substituiri, cu pregatirea terenului si a solului in benzi, terase sau pe toata suprafata

I

II

III

IV

V



















Salcam

Plantatii in refaceri-substituiri si cu pregatirea terenului si a solului pe toata suprafata

I

II









Plopi euramericani

Culturi intensive pentru producerea de lemn gros si mijlociu, cu pregatirea solului pe toata suprafata

I

II

III

IV

V

















La dealuri si coline, unde perioada de vegetatie este mai lunga, cu toate ca patura ierbacee are o dezvoltare mai moderata decat la munte, flora de intelenire este in schimb mai periculoasa. Totodata, precipitatiile sunt mai reduse, iar fenomenul de seceta este mai frecvent, prinderea si mentinerea puietilor putand fi mult afectata. Pentru asigurarea unor conditii cat mai favorabile culturilor forestiere, intretinerea solului se realizeaza prin lucrari de mobilizare combinate cu descoplesiri. in aplicarea lucrarilor, mai intai se executa succesiv mobilizarile (in perioada activa a sezonului de vegetatie), iar la sfarsitul verii se aplica o descoplesire.

in zona forestiera de campie, in silvostepa, ca si in cazul culturilor de plopi si salcie alba instalate in lunca Dunarii si luncile raurilor interioare, intretinerea solului se realizeaza exclusiv prin mobilizari.

intretinerea pe cale mecanica a solului in culturi forestiere se soldeaaa cu efecte pozitive imediate, indiferent de natura lucrarilor (descoplesiri, mobilizari, degajari etc.) si modul de executie (manual sau mecanizat). Aceste efecte se resimt mai cu seama in privinta competitiei supraterane exercitata de vegetatia vatamatoare aparuta dupa instalarea culturilor. Daca se executa mobilizari, efectul intretinerii este mult sporit. Pe langa distrugerea vegetatiei daunatoare, se amelioreaza in plus si unele insusiri fizice ale solului cu consecinte deosebit de favorabile asupra regimurilor factorilor ecologici din sol, inregistrandu-se, ca urmare, o majorare a acumularilor curente de biomasa in culturi.

Aceasta modalitate de intretinere a solului, desi este folosita aproape in exclusivitate in practica ingrijirii culturilor din fondul nostru forestier, prezinta si unele dezavantaje.

De regula, aplicarea lucrarilor se face dupa aparitia vegetatiei daunatoare si deci dupa declansarea fenomenului de competitie, iar durata eficacitatii lor este relativ scurta, motiv pentru care trebuie repetata in acelasi sezon de vegetatie. Combaterea mecanica este putin eficace in cazul speciilor ierbacee de intelenire (graminee), carora le favorizeaza 'infratirea' si lastarirea abundenta Executata manual, atent si corect, asigura o buna protectie a plantelor de cultura, insa este deosebit de costisitoare, iar recrutarea fortei de munca necesara ridica mari dificultati mai cu seama pentru santierele de lucru situate la mari distante de centrele populate. Prin mecanizare, aceste dezavantaje sunt mult diminuate, utilizarea unor asemenea mijloace fiind insa limitata de caracteristicile reliefului (panta, microrelief etc.). in plus, daca la instalarea culturilor nu s-a asigurat rectitudinea si paralelismul dintre randuri, radacinile unor puieti pot fi vatamate de organele active ale masinilor de lucru, consecintele negative fiind lesne de inteles.

Fiind necesare an de an si intr-un numar mare pana la realizarea reusitei definitive, lucrarile de intretinere a solului incarca mult cheltuielile de impadurire, mai ales pe terenuri accidentate, unde lucrarile se executa numai manual. De aceea, in ultimele decenii au sporit mult preocuparile pentru gasirea unor mijloace mai ieftine si totodata eficiente pentru combaterea vegetatiei daunatoare din culturi forestiere tinere sau pentru prevenirea instalarii ei in masa.

in acest sens, s-a experimentat si extins in practica silvica folosirea fitocidelor pentru combaterea vegetatiei daunatoare, respectiv aplicarea stratului protector (mulcire) pentru impiedecarea instalarii acesteia.

Fitocidele folosite in combaterea chimica a vegetatiei daunatoare (ierbacee sau lemnoase) pot avea actiune selectiva sau totala, in aceasta privinta trebuie insa avut in vedere faptul ca un produs fitocid poate fi selectiv sau total nu numai dupa compozitia chimica, ci si in raport cu doza, modul de administrare etc.

Selectivitatea fitocidelor poate fi fizica sau fiziologica, in cazul selectivitatii fizice actiunea fitocidelor variaza de la o specie la alta, in raport cu diferentierea anatomica sau morfologica a plantelor. De exemplu, speciile cu inradacinare profunda absorb mai putin din produsul fitocid decat cele invecinate, cu inradacinare superficiala. Pe aceste caracteristici morfologice ale sistemului de inradacinare se bazeaza combaterea speciilor ierbacee de intelenire din culturi forestiere, mai cu seama daca fitocidul utilizat are o mare remanenta si slaba penetrabilitate in sol, efectul administrarii resimtindu-se mult timp in stratul superficial al solului. Este cazul indeosebi a fitocidelor din grupa triazinelor (simazin, argezin etc.). Selectivitatea fizica se poate realiza si artificial prin utilizarea aparatului pentru dispersia mecanica a fitociduiui, denumit 'Arbogard' care permite administrarea dirijata a solutiei preparate, asigurand protejarea plantelor cultivate (figura 1).

Figura 1. Combaterea chimica a buruienilor: a) modul de lucru cu aparatul „Arbogard'; b) efectul administrarii erbicidelor

Selectivitatea fiziologica se bazeaza pe unele particularitati metabolice ale plantelor. Sunt plante care anihileaza rapid toxicitatea fitocidului prin degradarea lui biochimica sau inactivarea acestuia se realizeaza prin absorbtia si localizarea fitocidului in organele sau zonele cu mai slaba activitate biologica. Selectivitatea fiziologica se realizeaza si indirect, in functie de particularitatile fenologice ale diferitelor specii. De exemplu, pe seama acestor particularitati se bazeaza degajarea chimica a stejarului si fagului de lastarisurile de carpen. Desfacerea mugurilor la carpen avand loc mai din timp decat la speciile principale (stejar, fag), se poate produce devitalizarea lastarisurilor constituite din aceasta specie prin administrarea de fitocide cu remanenta redusa (gramoxon) in momentul desfacerii mugurilor.

Utilizarea erbicidelor la combaterea vegetatiei daunatoare prezinta numeroase avantaje fata de metoda clasica de intretinere a solului pe cale mecanica. Astfel, administrarea erbicidelor in culturi se poate face cu usurinta pe orice teren si in tot timpul anului, cu scop preventiv, inainte de aparitia buruienilor si declansarea competitiei (erbicide preermegente). De asemenea, administrarea se poate face in scop curativ, in timpul sezonului de vegetatie (erbicide postemergente), pentru distrugerea vegetatiei daunatoare instalate, aflata in evolutie in diferite faze fenologice. Daca se respecta indicatiile privind modul de administrare, se inlatura factorii de risc pentru puieti iar efectul erbicidarii, in functie de caracteristicile produsului utilizat, se face simtit de la unu! pana la mai multi ani (erbicide cu mare remanenta), distrugandu-se pe langa sistemu! radicelar al buruienilor si rezerva lor de seminte din sol.

Pe langa avantaje, folosirea erbicidelor in combaterea vegetatiei daunatoare din culturi forestiere, prezinta si o serie de dezavantaje. Erbicidele sunt substante toxice cu efect poluant, mai cu seama daca prin descompunerea lor rezulta reziduuri persistente care sa se acumuleze in sol si sa migreze in apa freatica. Acesta este motivul principal al reticentei manifestate in practica in utilizarea erbicidelor. Pe de alta parte, costul erbicidelor este destul de ridicat. Un alt dezavantaj, nu lipsit de importanta practica, consta in faptul ca manipularea, prepararea si administrarea erbicidelor necesita personal calificat, de specialitate.

Acoperirea solului cu diferite materiale sau mulcirea are ca scop impiedecarea instalarii sau regenerarii ierburilor si limitarea pierderii umiditatii din sol prin evaporatie directa. Pentru aceasta se recurge la acoperirea solului cu un strat protector dispus in jurul puietilor constituit din ierburi taiate cu prilejul descoplesirilor, paie, nuiele, diverse resturi de exploatare etc. Mulcirea se executa, de regula, imediat dupa plantare, daca se dispune de materiale sau cu prilejul efectuarii primei descoplesiri.

In ultimul timp, pentru protejarea solului se utilizeaza pe scara larga folia de polietilena. Efectul mulcirii solului cu un asemenea material este net superior, comparativ cu alte materiale folosite. Concludente in acest sens sunt rezultatele obtinute intr-un experiment de mulcire a unei culturi de stejar pedunculat instalata in conditii de xerofitism pronuntat, caracteristic pentru statiunile de silvostepa extrazonala din regiunea de dealuri. Pentru mulcirea solului s-au utilizat in paralel paie, ramuri si folie de polietilena. Comparativ cu martorul (fara mulcire) in toate variantele de mulcire, fenomenul de imburuienire a fost diminuat, cele mai bune rezultate fiind obtinute in varianta cu folie. Pe de alta parte, protejarea cu folie a asigurat o mai buna conservare a apei in sol, de care au beneficiat puietii in sezonul activ, faptul fiind evidentiat de starea mult mai buna de vegetatie a puietilor mulciti cu folie, comparativ cu a celor mulciti cu alte materiale (paie, ramuri) sau apartinand variantei martor. Rezultatele obtinute recomanda utilizarea foliei din material plastic pentru protejarea solului indeosebi in zone deficitare in precipitatii, unde apa si vegetatia ierbacee pot constitui factori limitativi pentru culturile forestiere. De altfel, in unele tari vestice utilizarea foliei pentru

protejarea solului a devenit o practica curenta la instalarea culturilor forestiere. De exemplu, in Franta mulcirea cu folie este adoptata frecvent la instalarea de culturi forestiere sub forma de perdele. Se utilizeaza folie special confectionata, in lungul careia sunt marcate locurile de plantare a puietilor, realizate prin decuparea de portiuni de folie sau prin taierea acesteia sub forma de plic. intinderea foliei se face manual sau mecanizat curand dupa pregatirea solului. Dupa plantare, se acopera solul in jurul puietilor, fie cu bucati de folie corespunzatoare ca suprafata cu portiunea decupata, fie prin intinderea pliurilor plicului si consolidarea foliei la sol cu ajutorul unor agrafe speciale.

Mulcirea solului in culturi forestiere este nepoluanta (comparativ cu metoda chimica) si nestresanta pentru puieti (comparativ cu metoda mecanica). Prin mulcire, solul trebuie atent pregatit anticipat si pentru procurarea materialelor si aplicarea lor in culturi se angajeaza cheltuieli insemnate. Efectul mulcirii in functie de materialul utilizat se manifesta pe parcursul mai multor ani, astfel incat cheltuielile angajate de mulcire sunt compensate cu prisosinta prin eliminarea daca nu totala., cel putin partiala, a lucrarilor de combatere mecanica a buruienilor la care se apeleaza acum in practica curenta din tara noastra.








Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|