Despre integrarea europeana

Aderarea la Uniunea Europeana nu inseamna automat si integrarea in Uniune. Integrarea este un proces mult mai complex si de durata

Integrarea europeana imbraca doua aspecte: economic si politic

Integrarea economica inseamna, in esenta, eliminarea barierelor dintre economiile statelor, urmarind reducerea sau eliminarea rolului public de frontiere economice al granitelor teritoriale cu vecinii europeni, membri ai Uniunii.

Importanta integrarii economice este reprezentata de cresterea competitiei intre agentii economici din tarile membre, care conduce la preturi mai scazute pentru bunuri si servicii similare, la diversificarea ofertei si la imbunatatirea calitatii produselor.

Integrarea economica este, in conditiile statelor nationale, si o integrare politica. Integrarea europeana a imbinat, de la inceput, procesele economice cu cele politice. Razboiul rece dintre lumea Occidentala si cea Rasariteana, amenintarea comunismului si obiectivul mentinerii pacii pe continent, ca si dorinta unei anumite independente fata de Statele Unite n-au fost straine de primii pasi pe calea integrarii economice. De altfel, chiar tentativele de dinaintea Tratatului de la Roma (1957)au avut la baza ratiuni politice: infiintarea, in 1951, a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO) a urmarit, in principal, impiedicarea unui nou razboi intre Franta si Germania, adica asigurarea securitatii continentului. In acelasi timp, in anii 1952 si 1953 au fost prezentate Parlamentului francez propuneri de creare a unei Comunitati Europene de Aparare si a unei Uniuni Politice Europene, care insa n-au fost acceptate. In fata acestui esec, s-a considerat ca mai intai se poate realiza integrarea economica, pentru ca mai apoi sa se revina la dimensiunea sa politica. Integrarea politica a fost initiata prin Actul Unic European, a continuat prin Tratatul de la Maastricht si urmeaza sa fie desavarsita prin Tratatul Constitutional al Uniunii.

Integrarea economica europeana s-a bazat pe doua elemente: supranationalitatea si punerea in comun a suveranitatii.

Astfel, Tratatele CECO si CEE, precum si cele trei revizuiri care le-au urmau (Maastricht, Amsterdam si Nisa) atribuie anumite competente exclusive la nivel comunitar. Aceasta abordare afecteaza suveranitatea nationala, dar nu presupune o "pierdere" a suveranitatii. Prin "punere in comun", suveranitatea este exercitata in comun, intr-o serie de domenii convenite de membrii Uniunii. Aceasta hotarare elimina o bariera politica importanta pe calea integrarii economice, dar poate conduce si la neintelegeri atunci cand:

In politica interna a unui stat apar sensibilitati fata de costurile de ajustare ale integrarii;

Anumite tari nu doresc sa accepte in intregime consecintele reglementare sau politice ale integrarii pe care s-au angajat sa le puna in aplicare.

Supranationalitatea este legata de punerea in comun a suveranitatii. Comisia Europeana si Curtea de Justitie a C.E. sunt investite cu puteri supranationale. De exemplu, Comisia Europeana:

are drept unic de initiativa in promovarea legislatiei Comunitatii Europene, ceea ce inseamna ca, chiar daca Consiliul de Ministri dispune, acesta nu poate propune proiecte legislative;

are competente de monitorizare, in calitate de "garant al Tratatului" in privinta punerii in aplicare si ca ramura executiva la nivelul Comunitatii Europene pentru anumite politici, precum concurenta.

Un alt aspect important al supranationalitatii este posibilitatea de a pierde la vot in Consiliul de Ministri, prin majoritate simpla sau calificata.

4. Adancirea integrarii si extinderea Uniunii

Uniunea Europeana a cunoscut, de-a lungul existentei sale, doua procese esentiale:

a)                adancirea/aprofundarea integrarii, manifestata prin liberalizare economica, reglementari si politici comune precum largirea domeniilor de aplicare a competentelor comunitare;

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

b)                extinderea/largirea, concretizata in cresterea numarului de membri.

Din motive economice si politice, aceste procese n-au functionat fara dificultati, ceea ce inseamna ca Uniunea a cunoscut o evolutie istorica complexa.

In ceea ce priveste adancirea integrarii, aceasta s-a realizat cu prilejul revizuirii Tratatului de la Roma (semnat in 1957), care a pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE) si a Agentiei Europene a Energiei Atomice (EURATOM). Revizuirea s-a realizat prin:

Actul Unic European (Single Act), semnat in 1986 si intrat in vigoare in 1987, prin care s-a renuntat la principiul unanimitatii in adoptarea deciziilor si care bloca procesul de integrare;

Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht (in 1992 si intrat in vigoare in 1993);

Tratatul de la Amsterdam (semnat in 1997 si intrat in vigoare in 1999);

Tratatul de la Nisa (semnat in 2001 si intrat in vigoare in 2003), care a reformat institutiile Uniunii Europene si procesul de luare a deciziilor.

Adancirea/aprofundarea integrarii s-a concretizat indeosebi prin:

Crearea Pietei Interne Unice;

Realizarea Uniunii Economice si Monetare, care a permis trecerea la Euro si care acopera 12 tari (mai putin Suedia, Danemarca si Marea Britanie, precum si cele zece tari care au aderat in mai 2004). Din 2007, la zona EURO va adera si Slovenia;

Adoptarea politicii comune in domeniul pescuitului, dupa cateva decenii de la instituirea Politicii Agricole Comune;

Aprobarea, in 1989, a Cartei Sociale cu privire la drepturile sociale elementare in tarile membre;

Adoptarea Conventiei Schengen, la care au aderat 13 state si care permite libera circulatie a persoanelor.

Extinderea Uniunii a avut loc in cinci etape:

in 1973, cand Marea Britanie a parasit AELS si a aderat la CEE (dupa doua tentative esuate in 1963 si 1967), impreuna cu Danemarca (ale caror exporturi agricole depindeau de piata britanica) si Irlanda (care avea o zona de liber schimb cu Marea Britanie);

in 1981, cand a aderat Grecia, pentru a consolida democratia dupa dictatura coloneilor;

in 1986, au aderat Spania si Portugalia;

In octombrie 1990, unificarea germana a insemnat o semi-extindere, a U.E:, realizata "prin usa din spate", deoarece un fost stat (RDG) a intrat in Uniune ca parte a Germaniei reunificate;

in ianuarie 1995, au aderat Austria, Finlanda si Suedia. Norvegia, care semnase Tratatul de Aderare impreuna cu cele 3 tari, l-a respins pentru a doua oara in urma unui referendum;

in mai 2004, au aderat alte zece state: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, R. Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria.

Uniunea isi atinge scopurile prin intermediul:

politicilor comune, in domeniul agriculturii - PAC, al Uniunii Economice si Monetare, pescuitului, transporturilor, mediului inconjurator, comertului exterior, competitiei, dezvoltarii regionale, energiei, uniunii vamale;

programelor comune, in cercetare-dezvoltare, telecomunicatii, coordonarea programelor nationale de dezvoltare ale statelor membre in scopul asigurarii coeziunii economice si sociale, a politicilor sociale.

Cum se explica succesul Uniunii Europene si capacitatea sa de a atrage noi si noi membri?

Cresterea economica sustinuta, care reprezinta si sursa prosperitatii cetatenilor sai. Uniunea a depasit cu succes perioade de criza, a trecut peste obstacole, pastrandu-si identitatea si forta de atractie;

Existenta unei piete unice, care a favorizat competitivitatea, dezvoltarea si innoirea tehnologica, libera initiativa;

Un proces democratic de luare a deciziilor, caracterizat prin negociere si atunci cand este posibil - prin consens;

Respectarea Tratatelor si a legislatiei adoptata in comun si transpusa obligatoriu in legislatia nationala; prevalenta legii in relatiile dintre membrii Uniunii si institutiile acesteia; cresterea rolului UE in planul vietii politice mondiale, odata cu cel economic si cel comercial, ceea ce face din Uniune un actor de seama al viitoarei lumi multipolare.