Factori determinanti ai cresterii si dezvoltarii economice

Factori determinanti ai cresterii si dezvoltarii economice

Istoria faptelor economice demonstreaza ca, de si caile de cres tere si dezvoltare economica pot fi diferite, toate tarile situate astazi la niveluri ridicate ale dezvoltarii economice au o serie de caracteristici comune. Asa cum afirma Paul Samuelson, 'acelasi proces fundamental de crestere si dezvoltare economica inregistrat in Marea Britanie si Japonia se intalneste astazi in tarile in curs de dezvoltare precum China sau India" .

Autorul binecunoscutului Economics sublinia ca analistii procesului dezvoltarii economice au constatat ca locomotiva progresului economic se sprijina pe aceleasi patru roti, indiferent cat de bogata sau saraca este o tara. Cele patru roti, de fapt factorii determinanti ai cresterii si dezvoltarii economice, sunt:

resursele umane (oferta de forta de munca, educatia, disciplina, motivatia);

resursele naturale (pamantul, mineralele, combustibilii, calitatea mediului);

formarea capitalului (utilaje, fabrici, cai de comunicatie);

tehnologia sau progresul tehnic (stiinta, ingineria, managementul, spiritul intreprinzator).

1. Resursele umane

Cres terea calitativa si cantitativa a for tei de munc a permite societatii sa obtina o productie mai mare de bunuri si servicii, astfel incat frontiera posibilitatilor de productie se deplaseaza spre exterior. La randul lui, acest factor al dezvoltarii economice, resursele umane, depinde de o serie de determinanti cantitativi si calitativi:

a). sporul natural demografic , care reprezinta diferenta dintre rata natalitatii si rata mortalitatii. Acesti doi termeni sunt influentati la randul lor de o multitudine de alti factori economici, sociali, culturali complecsi, cum ar fi: traditiile, religia, mentalitatea cu privire la casatorie si numarul de copii, calitatea serviciilor medicale, asistenta prenatala, inclusiv de consiliere contraceptiva, existenta conditiilor de viata institutionalizata pentru persoanele de varsta a treia etc. Ritmul cresterii demografice influenteaza structura populatiei pe varste, cu impact important asupra dezvoltarii economice si sociale. Structura populatiei pe varste si sexe poate fi vizualizata prin 'piramida varstelor".

O crestere demografica rapid a, exprimata grafic printr- o baza mai larga a piramidei varstelor, va avea drept consecinta o crestere a ponderii tinerilor in totalul fortei de munca, ceea ce prezinta avantaje evidente privind potentialul mai ridicat de mobilitate geografic a si profesionala. Dimpotriva, o incetinire a cresterii demografice, care poate ajunge pana la spor natural negativ, se prezinta grafic printr-o ingustare a bazei piramidei varstelor si o la rgire a varfului ei, avand, de regula, consecinte negative pe planul dezvoltarii economice si sociale: se reduc potentialul productiv al fortei de munca, dinamismul ei geografic si profesional; creste rata de dependenta a persoanelor in varsta (raportul intre numarul persoanelor in varst a intretinute sau pensionate si populatia activa a tarii); apar probleme privind asigurarea conditiilor normale de existenta pentru unele categorii de persoane de varsta a treia etc.

Pentru a mari productia nationala sau venitul national pe locuitor, este necesar ca rata cresterii economice datorate sporului populatiei s a depaseasca rata de crestere demografic a. Relatia functionala intre cresterea economica si cresterea demografica este cunoscuta in teorie sub denumirea de corelatia demo - economica.

b). migratia internationala a populatiei, reprezinta fluxurile de persoane ce se deplaseaza dintr-o tara in alta, in cautarea unor conditii de munca si viata mai bune. Emigrarea inseamna plecarea fortei de munca dintr-o tar a, in timp ce imigrarea inseamna intrarea in tara a fortei de munca straine, desigur, cu schimbarea resedintei. Cand emigrarea este mai mare decat imigrarea, avem de-a face cu o emigratie neta; dac a situatia este inversa, adic a imigrarea este mai mare decat emigrarea, avem de-a face cu o imigratie neta. In prima situatie, resursele umane ale tarii se reduc, iar in a doua, acestea cresc.

Migra tia internationala se prezinta, de regula, sub forma unor fluxuri de persoane, care se deplaseaza dinspre tarile slab dezvoltate spre cele dezvoltate din punct de vedere economic, avand drept obiectiv imbunatatirea conditiilor de viata. Atunci cand forta de munca migratoare este cu un inalt nivel de pregatire profesionala, se vorbeste despre asa numitul 'exod al creierelor", care aduce beneficii substantiale tarii gazda.

Avand in vedere dimensiunile alarmante ale acestor procese migra tioniste, in ultima perioada, in tarile destinatare s-au adoptat reglementari mai severe privind imigrarea. In plus, mobilitatea interna tionala a fortei de munca mai este afectata s i de diferent e lingvistice, obiceiuri, oportunitatile de locuri de munca, atitudinea potentialilor angajatori fata de imigranti etc.

c). rata de ocupare a populatiei se calculeaza ca raport procentual intre populatia activa economic si populatia totala a ta rii. Desigur, cu cat rata de ocupare este mai mare, cu atat va cres te mai mult volumul fortei de munca . Si rata de ocupare este determinata de o serie de factori cum ar fi: structura pe varste si sexe a populatiei, obiceiurile, religia, reglementarile sindicale, legislatia privind politica veniturilor, durata scolarizarii, limita de varsta la pensionare etc.

Referat: SATISFACTIA MUNCII - modalitati de crestere a satisfactiei muncii Lucrare: Ce este proiectul?

d). capitalul uman reprezinta valoarea potentialului de a crea venit, pe care il detin oamenii, constand in capacitatile native, talentul ca si educatia si indemanarea, dobandite pe parcursul vietii. Explicatia esentiala a faptului ca muncitorul obisnuit din tarile dezvoltate este mult mai productiv decat cel din ta rile in curs de dezvoltare consta in faptul ca primul este mult mai bine pregatit si educat. Un capital uman superior este rezultatul educatiei formale, pregatirii profesionale ca si experientei dobandite in procesul muncii. Cu cat o tara este mai dezvoltata, cu atat si posibilitatile de formare a capitalului uman sunt mai mari. De aceea, putem spune ca acest factor este un determinant, dar si o consecinta a dezvoltarii economice. Problema deficitului de capital uman este si ea o componenta a "cercului vicios al sa raciei", cu care se confrunta tarile slab dezvoltate si care va fi analizat ulterior, in subcapitolul dedicat subdezvoltarii.

2. Resursele naturale

Natura, in special pamantul, dar si zaca mintele de petrol, gaze naturale, minereuri feroase si neferoase, padurile, apa constituie cel de-al doilea factor traditional de produc tie, alaturi de munca s i capital. Desi sunt deosebit de importante, resursele naturale nu reprezinta pentru toate tarile lumii factorul determinant indispensabil al cre sterii si dezvoltarii economice. Astfel, exista state care, dispunand de resurse cum ar fi petrolul, au reus it s a obtina venituri foarte mari, aproape exclusiv din exploatarea lui, asigurand un standard ridicat al nivelului de trai pentru populatiile lor. Este cazul Arabiei Saudite si altor cateva tari producatoare si exportatoare de petrol.

Pentru multe alte state ins a, det inerea unor imense resurse naturale nu a determinat in mod automat un nivel ridicat de dezvoltare economica. Notabil este exemplul Federatiei Ruse care, desi dispune de un potential imens de resurse naturale, exploatarea lor insuficienta si neeficienta nu a determinat performante economice comparabile cu statele avansate pe calea dezvoltarii.

In schimb, alte state, lipsite de resurse naturale, au cunoscut o evolutie rapid a, ajungand in topul tarilor dezvoltate. Exemplul cel mai ilustrativ in acest sens il reprezinta Japonia care, desi importa peste 85% din intreg necesarul sau de consum, valorificand la cote ridicate de eficienta unica sa resursa abundenta

- potentialul uman - a devenit pe parcursul unei perioade relativ scurte a doua putere economic a a lumii. Un alt exemplu semnificativ il constituie, asa cum evidentiaza Paul Samuelson, micul Hong Kong care, cu o suprafa ta de un milion de ori mai mica decat cea a Rusiei, inregistreaza un volum al comertului international mai mare decat al acesteia din urma.

3. Formarea capitalului

Asa cum s-a aratat la tema dedicata determinarii venitului national de echilibru si utilizarii sale, formarea capitalului constituie rezultatul procesului investitional, realizat in esenta pe seama economisirii. Este evident ca fara masini, instalatii, utilaje complexe, fabrici etc. o tara nu-si poate asigura productia de bunuri si servicii destinata satisfacerii nevoilor locuitorilor sai. Cu cat forta de munca dispune de o dotare tehnica mai corespunz atoare, adica de un volum mai mare de capital, cu atat productivitatea sa este mai ridicata, iar resursele naturale pot fi utilizate mai complet si mai eficient.

Istoria faptelor economice la scara planetara demonstreaza ca tarile care aloca formarii capitalului o parte mai mare din venitul lor se dezvolta mai rapid, reusind sa investeasca mai mult in productia de noi bunuri de capital si, in final, in cea de bunuri si servicii de consum.

La formarea capitalului contribuie in primul rand sectorul privat, a carui evolu tie depinde, de altfel, intr-o mare m asura de efortul investitional. Nici o firma care nu investeste nu are sanse de supravietuire in lupta de concurenta din economiile de piata functionale.

Numeroase investi tii se realizeaz a insa si de catre stat. Este vorba, in primul rand, de efortul investitional al statului in realizarea unei infrastructuri corespunzatoare desfasurarii normale a activitatii economice (constructia de sosele, canale de irigatii, cai navigabile, edificii publice etc.), care contribuie la crearea unui cadru mai favorabil pentru dezvoltarea sectorului privat. In plus, investitiile realizate pe seama bugetului statului au si importante efecte de antrenare in restul economiei, constituind o principala cale de interventie a statului in economie.

Avand in vedere importanta formarii capitalului ca factor determinant al dezvoltarii, specialistii recomanda ta rilor in curs de dezvoltare s a amplifice efortul de acumulare, economisirea nationala, pentru a realiza ritmuri de crestere economice mai ridicate, in vederea diminuarii decalajelor ce le despart de ta rile avansate.

4. Tehnologia sau progresul tehnic

Ne mai amintim de la tema dedicata teoriei productiei, din partea de microeconomie, ca introducerea progresului tehnic, schimbarea tehnologiei, generand randamente de substitu tie, mentineau firma in faza unor randamente marginale crescatoare si, implicit, a unor costuri reduse si rezultate superioare. Prin agregare, acelea si efecte se inregistreaza si la scara economiei nationale pe seama introducerii progresului tehnic, a noilor tehnologii.

De la Adam Smith si Jean Baptiste Say isi are sorgintea teoria trinitara a factorilor de productie: munca, natura si capitalul. F ara existenta celui de- al patrulea factor determinant al dezvoltarii economice, evolutia activitatii s-ar fi realizat doar prin adaugare, repetitiv, ceea ce ar fi avut ca rezultat final atingerea intr-o perioada relativ scurta de timp a limitelor superioare ale cresterii economice.

Tehnologia a potentat pe fiecare din cei trei factori traditionali, favorizand o dezvoltare spectaculoasa a productiei si , in ultima instan ta , o imbunatatire considerabila a nivelului de trai al populatiilor din tarile in care a fost promovata.

Progresul tehnic consta in schimbarile provocate in procesele de productie sau in introducerea unor produse noi, astfel incat, cu acelasi consum de resurse, se poate obtine o productie superioara din punct de vedere cantitativ si calitativ. La baza progresului tehnic sta cercetarea stiintifica ale carei roade se concretizeaza in inventii sau inova tii. O serie de descoperiri stiintifice au schimbat profilul societatii umane: caile ferate (1800), fotografia (1826), telegraful electric (1837), motorul cu combustie interna si telefonul (1876), fonograful (1877), radioul (1895), avionul (1903), materialele plastice (1909), televiziunea (1926), tranzistorii (1947). Ele au contribuit decisiv la cresterea productivitatii muncii si la progresele inregistrate in tarile avansate in toate domeniile vietii economico - sociale. Exemplul cel mai semnificativ il constituie realizarile din domeniul calculatoarelor si informaticii, unde introducerea progresului tehnic si implementarea intr-un ritm nemaicunoscut in alte domenii a noilor tehnologii au determinat cresterea exponentiala a performantelor produselor acestui sector , generand schimbari fundamentale in toate domeniile activitatii economice si sociale. Daca s-ar incerca o comparat ie intre acest sector de activitate s i cel al fabricarii autoturismelor, de exemplu, o scadere a costurilor pe efect util in al doilea sector, de aceeasi amploare ca in primul, ar fi dus la situatia ca astazi un autoturism sa coste doar cativa dolari.

Descoperirile continua in domeniile calculatoarelor, telecomunicatiilor, biotehnologiilor etc. Ele au un impact important asupra intregii umanitati. Comunicarea globala prin intermediul televiziunii, de exemplu, prin care populatii din oricare parte a globului primesc imagini instantanee in timp real, a avut deja o influenta majora asupra valorilor si mentalitatilor umane. Imaginile transmise prin acest sistem nu sunt neutre. Ele transmit valori, credinte si modele de comportament create in numeroase cazuri la standarde mondiale. Noile tehnologii de comunicatii pot fi folosite pentru educarea cetatenilor, dar si pentru transmiterea stirilor, pentru divertisment in petrecerea timpului liber sau pentru consiliere.

Alaturi de acesti patru determinanti fundamentali ai dezvoltarii economice, se inscriu si o multitudine de alti factori, psihologici, institutionali, culturali, politici etc. Legat de acestia, in literatura economica a ultimelor decenii s-a abordat, de exemplu, rolul statului in procesul dezvoltarii, o problema deosebit de controversata. Dincolo de toate punctele de vedere exprimate de pe diferite pozit ii doctrinare, este evident din insasi evolutia societatii moderne ca statul este un factor important in procesul cresterii si dezvoltarii economice, el putand stimula sau, dimpotriva, frana aceste procese dinamice. Astfel, in societatile occidentale, prin implicarea sa selectiva , fa ra a deranja libera initiativa, statul a favorizat dinamismul economiei, in timp ce peste tot unde comunismul a impus economia de comanda, statul a constituit un factor inhibant al dezvoltarii.

Un alt factor deosebit de important, luat tot mai mult in seama in literatura economica din ultimul timp, este asa-numitul capital social, definit ca maniera in care oamenii interactioneaza, coopereaza, isi rezolva conflictele. El se refera la organizatii si asociatii (publice, private, nonprofit) ca si la normele ce guverneaza relatiile dintre ele (legi, traditii etc.) si asigura coeziunea sociala. Abundenta de capital social diminueaza conflictele si sporeste productivitatea prin promovarea coordon arii si coopera rii la toate nivelurile. Prin contrast, lipsa capitalului social conduce la conflicte si ineficienta

Obiceiurile, traditiile, religia genereaza un anumit comportament al oamenilor, o anumita atitudine fata de munca s i, implicit, o anumita evolutie a activitatilor economice. Este ilustrativa, in acest sens, lucrarea lui Max Weber despre influenta protestantismului asupra spiritului intreprinzator si evolutiei lumii occidentale capitaliste.

Dintre factorii cres terii si dezvoltarii economice nu-i putem omite nici pe cei externi, mai ales cand ne referim la tarile slab dezvoltate. Ace stia se refera la comertul international, investitiile private straine si asistenta externa pentru dezvoltare, pe care ii vom prezenta in capitolul dedicat subdezvoltarii.

5. Tipurile cresterii economice

Cresterea economica poate fi obtinuta atat prin sporirea cantitatii factorilor implicati, cuantificabili, cat s i printr-o folosire mai eficienta a lor, adica o accentuare a laturii calitative a activitatii economice.

In functie de preponderenta aspectelor cantitative sau a celor calitative in utilizarea factorilor cresterii economice pot fi identificate trei tipuri de crestere economica:

1. Cresterea economica extensiva , realizata atunci cand sporirea venitului national se face preponderant prin cresterea cantitatii factorilor atrasi, ceea ce denota o capacitate sca zuta de valorificare superioara a resurselor nationale, fiind caracteristica tarilor slab dezvoltate.

Crestere economica intensiva, realizata atunci cand venitul national sporeste prin cresterea eficientei utilizarii factorilor atrasi. Ea este specifica tarilor dezvoltate din punct de vedere economic, unde nivelul avansat al tehnologiilor, structura diversificata a economiei, un management performant al gestionarii resurselor permit o asimilare rapida a cuceririlor tehnico-stiintifice si o valorificare superioara a tuturor resurselor.

Crestere economica de tip intermediar, cand dimensiunea cantitativa a folosirii factorilor este apropiata de cea extensiva.

Determinarea contributiei factorilor extensivi s i intensivi la realizarea cresterii economice, des i ridica anumite dificultati metodologice, poate fi realizata folosind expresia randamentelor unifactoriale la scara nationala:

unde: PN este produsul national, W este productivitatea medie nationala a

unde: E este productivitatea medie a capitalului, iar K este cantitatea de capital atras in procesul cresterii economice.

Din aceste doua expresii putem descompune modificarea absoluta a

6. Determinarea contributiei relative la cresterea economica a factorilor munca, capital si tehnologie.

Analiza acestor aspecte cantitative ale procesului de crestere economica se poate realiza cu ajutorul metodei denumite contabilitatea cresterii, conceputa de economistii Robert Solow, John Kendrick si Edward Denison.

Intr-un model simplificat, cres terea produsului national (PN) poate fi descompusa pe trei factori distincti: cresterea factorului munca (L), cresterea factorului capital (K) s i tehnologia sau progresul tehnic (PT). Daca facem abstractie de progresul tehnic si presupunem ca exista randamente de scara constante, ne punem intrebarea cu cat va creste PN daca s tim cre sterea relativa a lui L cat s i cresterea relativa a lui K. De exemplu, daca L creste cu 3 %, iar K creste cu 5 %, cum determinam cres terea procentuala a lui PN? Pentru aceasta mai trebuie sa cunoastem ponderile celor doi factori in realizarea lui PN. Daca ponderile lor sunt egale, PN va cre ste cu media cresterilor celor doi factori. In exemplul nostru, cu 4%. Daca ins a cei doi factori nu contribuie in mod egal la realizarea lui PN, atunci cresterea lui PN nu va mai fi media cresterilor celor doi factori, ci va putea fi determinata cu ajutorul relatiei: % crestere a lui PN = P_L

(% de crestere a lui L) + P_K (% de crestere a lui K) , unde P_L reprezinta ponderea lui L in crearea produsului national, iar P_K reprezinta ponderea lui K in crearea produsului national.

Daca integram in analiza progresul tehnic, contributia lui o putem determina ca pe un element care ramane dupa ce au fost calculate contributiile factorilor munca si capital. Relatia de mai sus devine: % crestere a lui PN = P_L (% de crestere a lui L) + P_K (% de crestere a lui K) +PT de unde rezulta ca: PT = % de crestere a lui PN - P_L (% de crestere a lui L) - P_K (% de crestere a lui K)

Cu ajutorul acestei metode s-a putut determina contributia diferitelor elemente la cresterea PIB-ului real al S.U.A. pe perioada 1948 - 1990. Astfel din cre sterea cu 3,2 % pe an a PIB - ului real s-a determinat ca muncii i-a revenit 0,6 %, capitalului 1,2 %, iar restul de 1,4 % factorului rezidual numit "cresterea productivitatii totale a factorilor", din care 0,4 % educatiei si 1,0 % progreselor in domeniul cunoasterii si altor surse. Se observa ca factorului rezidual ii revine o contributie la cresterea economica ce depaseste pe cea a factorului capital