Tipologia fenomenului globalizarii

Tipologia fenomenului globalizarii

1.1.1       Globalizarea economica si financiara

Globalizarea economica, asociata de majoritatea specialistilor cu "mondoeconomia", reprezinta o dimensiune fundamentala a globalizarii, care sta la baza celorlalte aspecte globaliste din domeniile: politic, socio-cultural sau al securitatii. Se poate afirma fara retineri ca globalizarea "a inceput" odata cu intensificarea schimburilor economice intre natiuni.

Nicolae Dobrota defineste "mondoeconomia" ca stiinta care se ocupa cu analiza si studierea -la nivel global- a proceselor, actiunilor si comportamentelor agentilor economici care isi desfasoara activitatea in cadrul comunitatii internationale. Ea studiaza "relatiile economice formate pe baza diviziunii internationale a muncii, legitatile care le guverneaza, mecanismele fundamentale si institutiile corespunzatoare acestora", precum si "problemele globale care apar in diferite sfere ale vietii economice internationale, incidentele acestora asupra economiilor nationale si asupra economiei mondiale"[1]

Globalizarea ecomonica se defineste in grosso modo ca un proces de crestere a interconectarii economiilor nationale, un fenomen prin care pietele, finantele si productia din diferite tari dobandesc un grad ridicat de interdependenta datorat dinamicii comertului de bunuri, servicii si fluxurilor de capital si tehnologie. Aceasta definitie a fost difuzata de Comisia Europeana in 1997.[2]

Globalizarea economica cuprinde o paleta larga de subdomenii ale vietii socio-economice: de la globalizarea comerciala, la cea financiara si la cea referitoare la ascensiunea puterii corporatiste si la migratiile globale. Ea se refera la liberalizarea relatiilor economice, a investitiilor si a serviciilor, la caderea barierelor vamale si tarifare, crearea de zone libere si de piete unice, cresterea spectaculoasa a comertului international si a tranzactiilor financiare transfrontaliere.

Globalizarea comertului, ca parte fundamentala a globalizarii economice implica atat tranzactiile de bunuri si servicii intre economiile nationale, cat mai ales conturarea unei piete mondiale pentru bunurile tranzactionabile si a unui sistem regularizat al schimburilor comerciale. Presupune, de asemenea, existenta unor niveluri semnificative de comert interregional, astfel incat pietele functioneaza la un nivel mai curand global, decat intraregional.

In noul context global, investitorii si producatorii privesc economia mondiala ca o singura piata si un singur loc de productie, iar statele si regiunile mai degraba ca niste sectoare decat ca un lant de economii nationale interconectate prin fluxurile de comert si de investitii.

Susan Strange insista, in argumentatia sa privind noul raport de putere stat/piata ca puterea guvernelor nationale este diferita de cea a pietelor, acestea din urma fiind "impersonale, intangibile si nici macar nu trebuie sa se gaseasa oriunde [.] nu au preferinte rationale si se pot comporta impredictibil, intr-un mod capricios"^[3]

Rolul statului national in economie a scazut considerabil odata cu aparitia corporatiilor transnationale care fac ca deciziile de investitii sa scape controlul statului. In realitate, nu intreprinderile sunt in esenta multinationale, ci piata pe care o acopera, iar productia pentru o piata mondiala mai extinsa este cea care a transformat nenumarate companii nationale si locale in corporatii transnationale (CTN).^[4] In 1992 existau estimativ 35.000 de CTN cu aproximativ 150.000 de filiale.^[5]

Globalizarea financiara este un subdomeniu esential al globalizarii economice, care se refera la intensificarea fluxurilor de capital si cresterea exploziva a volumului tranzactiilor financiare intre diferitele state ale lumii ca urmare a integrarii progresive a economiilor nationale in economia globala. Globalizarea financiara, constand in integrarea pietelor financiare intr-un sistem global, a fost influentata de "cei trei D": Dereglementare (suprimarea unor bariere juridice), Decompartimentare si Descentralizare (adica, mai buna comunicare dintre pietele financiare si diminuarea rolului bancilor ca intermediari in avantajul dezvoltarii burselor si aparitiei unor noi instrumente financiare, cele de tip future).[6]

In era contemporana globalizarea financiara vizeaza o serie de domenii interconectate, precum: investitiile externe directe de capital (IED), sistemul pietei eurovalutare, imprumuturile bancare internationale, angrenarea burselor nationale de valori in sistemul international, institutionalizarea relatiilor financiare (Fondul Monetar International, Banca Mondiala).

Companiile multinationale au dobandit, in acest nou context economic global, un rol esential, fiind principalele promotoare si sustinatoare ale procesului de globalizare. A avut loc o crestere rapida ca numar, extindere a ariei de cuprindere si expansiune a corporatiilor multinationale (CMN) si a marilor banci transnationale (Banca Mondiala), pe toate continentele. Conform estimarilor, aproximativ 53.000 de CMN-uri genereaza cel putin 20% din productia mondiala si pana la 70% din comertul mondial[7]

Corporatia multinationala (CMN) este o intreprindere care produce bunuri sau ofera servicii pe teritoriul mai multor state si care, prin intermediul investitiilor externe directe de capital (IED), detine si administreaza filiale intr-un numar mare de tari, in afara bazei sale interne. Astfel de corporatii sunt: Coca Cola, McDonald's, Orange, L'Oreal, General Motors etc. Precum afirma Wilkins, o companie multinationala nu paraseste natiunea A pentru natiunea B. Ea se extinde dincolo de barierele nationale, ramanand in tara unde isi are sediul central, dar ajunge in numeroase tari receptoare. Ceea ce depaseste granitele politice este managementul, guvernarea, capacitatea organizationala a pachetului oferit de firma. Intreprinderea multinationala infiinteaza, isi insuseste si administreaza o retea de afaceri intercorelate.[8]

Situate in prima linie a globalizarii, corporatiile multinationale joaca un rol fundamental in internationalizarea activitatilor de productie si servicii, extinzand lumea afacerilor de-a lungul regiunilor si continentelor. Acestea au totodata un rol determinant in globalizarea comunicatiilor, a finantelor, a tehnologiilor (inclusiv cele militare) si a culturii (prin intermediul trusturilor de presa). Globalizarea a devenit astfel un mijloc strategic la care au apelat marile companii si banci pentru a-si asigura profitabilitatea si pentru a putea surmonta oscilatiile superficiale sau de profunzime petrecute in diferitele economii unde acestea isi au cantonate capitalurile. Alaturi de corporatiile transnationale, in constituirea lanturilor globale de productie si distribuire regularizate si contractuale, investitorii mici si mijlocii (IMM-urile) au inceput sa devina actori importanti pe arena economiei mondiale.[9]

Despre impactul globalizarii economice asupra statului national, mai precis despre felul in care autonomia si suveranitatea sa economica sunt atinse si erodate de fluxurile economice globale, se va discuta mai pe larg in capitolul trei al prezentei lucrari.

1.1.2       Globalizarea politica

Comprimarea spatio-temporala datorata proliferarii noilor tehnologii afecteaza si sfera politica, evenimente si decizii politice dintr-o anumita parte a lumii, luate de catre actori politici puternici si influenti, cum este cazul Statelor Unite ale Americii, afectand zone din cealalta parte a globului sau chiar intreaga comunitate internationala.

Globalizarea politica, definita din prisma a trei fenomene: internationalizarea crescanda a luarii deciziilor politice, institutionalizarea politicii globale si transnationalizarea relatiilor politico-sociale, presupune, asadar, adancirea proceselor politice globale, astfel ca "spre deosebire de imperiile antice si moderne, actiunea la distanta penetreaza cu o intensitate mai mare conditiile sociale si lumile cognitive ale anumitor locuri sau comunitati politice"[10], iar actiunile si deciziile politice globale dobandesc consecinte locale aproape instantaneu si vice-versa.

Din perspectiva dimensiunii sale politice, globalizarea presupune adancirea treptata si ireversibila a interdependentelor dintre statele-natiune, acestea dezvoltand, de la formarea lor si pana in prezent, o serie de relatii constructive unele cu celelalte, impartasind deseori aceleasi patternuri de putere politica, ierarhie si disparitate. Interconectarea tot mai profunda a statelor nationale influenteaza, in mod necesar, raspandirea unor modele politice de guvernare, cum este cazul democratiei liberale. Democratia liberala reprezinta tipul dominant de stat-natiune modern. Numarul lor fiind in continua crestere. In 1974, cel putin 68% din totalitatea statelor erau autoritare, insa pana la sfarsitul anului 1995, aproape 75% din totalul statelor au adoptat principii democratice de guvernare, incepand cu stabilirea unor proceduri de alegeri competitive. Astfel, statele pot tinti mult mai usor spre scopuri comune de dezvoltare la nivel global.[11]

Nu trebuie insa omise transformarile globale care au loc in contextul actual si care presupun modificarea bazei noii ordini mondiale prin reconsiderarea formelor traditionale de stat national suveran si prin reordonarea relatiilor politice internationale. Statul national, desi ramane inca principalul actor politic, este nevoit sa imparta arena internationala cu o serie de organizatii guvernamentale, companii transnationale sau corporatii multinationale, care ii sustrag cateva atribute de suveranitate. In acelasi timp, sunt reconsiderate vechile raporturi national- international, intern- extern, politica teritoriala- nonteritoriala, local- regional- global. Problematica suveranitatii statului national este un subiect deosebit de interesant, motiv pentru care este abordat mai in detaliu pe intreg parcursul acestei analize.

Comparand transformarile globale contemporane cu cele din epoca medievala tarzie europeana -cand suveranii imparteau autoritatea atat cu vasalii, cat si cu superiorii sai (Papa de la Roma)-, H. Bull vorbeste despre noul sistem global multistratificat, multicentric ca despre o ordine neomedievala, un "nou medievalism", echivalentul modern al tipului de organizare politica universala care a existat in acea perioada istorica. Bull argumenteaza ca, daca statele moderne ar ajunge sa isi imparta autoritatea asupra cetatenilor atat cu autoritatile supranationale, cat si cu cele subnationale, astfel incat conceptul de suveranitate sa nu mai fie aplicabil, atunci s-ar putea vorbi despre nasterea unei forme neomedievale a ordinii politice universale.[12]

Globalizarea politica incurajeaza dezvoltarea unei politici globale care se preocupa astazi nu doar de problemele geopolitice, de securitate si aparare, ci si de o paleta larga de probleme ecomomice, socio-culturale, religioase, ecologice- probleme care macina destinul omenirii si care reclama actiuni comune. Politica globala se defineste din prisma constituirii unui sistem coerent de relatii internationale, extinderea relatiilor politice in spatiu si in timp, precum si extensiunea puterii si a activitatii politice dincolo de frontierele statului national.

Nu se poate vorbi despre globalizare politica fara a lua in discutie conceptele de regim international si guvernare globala.

Regimurile internationale sunt forme ale guvernarii globale care marcheaza institutionalizarea crescanda a politicii globale; acestea pot fi centrate in jurul unei organizatii integrative (regimul securitatii internationale din Europa, in jurul institutiilor internationale NATO, Uniunea Europeana, Uniunea Europei Occidentale si Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa ) sau pot lua nastere in urma unor acorduri sau tratate (regimul international de neproliferarea nucleara).

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Conceptul foarte controversat de guvernare globala starneste astazi polemici aprinse; considerata de unii drept o iluzie a celor mai optimisti globalisti, iar de altii drept o realitate in devenire, guvernarea globala se refera la posibilitatea integrarii tuturor statelor intr-un sistem politic colectiv, si nu unic, asa cum interpreteaza cei neavizati. Prin guvernare globala se intelege ansamblul institutiilor si organizatiilor formale prin care sunt elaborate normele ce guverneaza ordinea mondiala (institutiile statului, cooperarea interguvernamentala) precum si organizatiile si grupurile de presiune (organizatii neguvernamentale, corporatii multinationale, miscari sociale transnationale etc.), care urmaresc obiective politice importante privind sistemele de reglementare si autoritate transnationale.

Globalismul, in legatura cu conceptul de guvernare globala, se refera la inlocuirea statelor-natiune ca si locatie predilecta si exclusiva a comunitatii, loialitatii, economiei, legilor, culturii si limbii.[13] Discutiile privind constituirea unui "guvern mondial", initiate de idealisti, sunt tot mai consistente, insa doar timpul poate decide daca vreodata toate statele-natiune vor fi motivate intr-atat incat sa renunte complet la suveranitatea lor in favoarea unei institutii supranationale unice. Deocamdata, se poate vorbi doar de o regionalizare, privita de catre unii analisti politici drept treapta premergatoare globalizarii (David Held, Anthony McGrew, Vasile Stanescu), iar de catre altii drept un proces antitetic acesteia (Paul Hirst, Grahame Thompson, Linda Weiss).

Regionalizarea este privita, din prisma hiperglobalistilor, drept o etapa importanta a miscarii social-istorice, care pregateste natiunile pentru adoptarea aquis-ului global si deschide poarta de intrare spre o societate globala. Aparute pe fondul unei tot mai acute nevoi de comunicare si cooperare multidimensionala, in diferite spatii geografice, integrarile regionale sunt mai usor de realizat prin consens politic la nivel zonal, statele implicate avand la baza relatii traditionale, impartasirea aceluiasi trecut istoric, a aceluiasi prezent si a acelorasi nazuinte si asteptari, nascute din necesitatea de conservare si dezvoltare durabila, de pastrare a specificitatii si identitatii culturale regionale. Uniunea Europeana este un exemplu tipic de "regionalism politic"[14]

1.1.3       Globalizarea juridica

Dimensiunea juridica a globalizarii presupune, la nivel teoretic si aspirativ, constituirea prin armonizare a unui sistem juridic global, in cadrul caruia dreptul international sa reprezinte elementul central. In acest context, sistemul de drept transcende tot ceea ce este local si regional, devenind transnational si suprastatal, mai precis, un drept global, lipsit de frontiere politice, economice, sociale, culturale, lingvistice si identitare.

Diferentele culturale si identitare dintre natiunile globului, cu sisteme axiologice si juridice diferite, uneori chiar antagonice, impiedica procesul de globalizare juridica. Intre sistemele europene de drept, fie ele franceze sau anglo-saxone, si cele musulmane, spre exemplu, exista diferente majore, greu de depasit, avand originea in sistemele politice, identitare si etico- religioase foarte diferite.

In contextul actual al relatiilor internationale, intrucat nu exista acel "guvern mondial" care sa creeze si sa impuna tuturor statelor norme juridice unanime, dreptul international bazat pe cutume, conventii si tratate joaca un rol fundamental, reglementand raporturile interstatale; totodata, el are menirea de a consacra, prin mijloacele si instrumentele sale juridice specifice, o noua realitate sociala.

La baza schimbarilor de fond din politica globala stau transformarile majore de ordin juridic, printre care se numara:

Contestarea principiului conform caruia dreptul international este doar un drept intre state, prin recunoasterea indivizilor si a grupurilor ca si subiecti de drept international pe baza unor acorduri inovatoare, precum Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948), Conventia Europeana a Drepturilor Omului (1950), Conventia privind Drepturile Civile si Politice (1966);

Contestarea principiului potrivit caruia dreptul international se preocupa mai mult de probleme politice si geopolitice. Astfel, acesta si-a largit considerabil aria de acoperire, vizand tot mai multe probleme de coordonare si reglementare in domeniul economic, social, al comunicatiilor si al mediului. Au aparut o serie de organizatii internationale, precum Organizatia Natiunilor Unite, Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Sanatatii, Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor, etc. care au determinat extinderea ariei de actiune a dreptului international;

Punerea la indoiala a principiului conform caruia originea reala a dreptului international este consimtamantul statelor. Astazi, mai multe surse ale dreptului se confrunta pentru recunoastere, atat sursele traditionale, precum cutuma sau tratatele internationale, cat si cele noi, cum ar fi "vointa comunitatii internationale", care poate sa isi asume statutul de lege sau numeroasele standarde formale sau informale si reguli la care s-a aderat in urma activitatilor interguvernamentale.[15]

In sfera juridica se produc transformari majore constand in deplasari substantiale de competente jurisdictionale si institutionale de la dreptul intern al statelor nationale catre dreptul regional/comunitar si mai departe catre cel international/global. Este nevoie de o reconsiderare a raporturilor juridice datorita aparitiei pe arena internationala a unor noi actori; pe langa titularii clasici de drepturi si obligatii -persoanele fizice si juridice- statele insesi si organizatiile regionale, precum Uniunea Europeana, intra in raporturi juridice, angajand astazi sistemul regional.

Principiile juridice globale, care ar trebui sa fie o expresie a valorilor societatii globale, se manifesta in prezent doar regional, fiind vorba de un proces de dezintegrare a sistemelor traditionale de drept si reconstituirea lor intr-un sistem unic, global, legitim, adecvat la realitatile comune.

Referitor la regionalizarea dreptului, Uniunea Europeana, ca si organizatie internationala regionala, isi contureaza treptat un sistem juridic propriu, prin armonizarea normelor de drept ale statelor membre si prin stabilirea in cadrul Constitutiei Europene a unor principii proprii de drept comunitar, in pofida diversitatii scolilor, curentelor si sistemelor juridice traditionale de pe continentul european.

1.1.4       Globalizarea tehnologiilor

Inovatiile tehnologice din microelectronica, tehnologia informatiei si cea a computerelor (IT), alaturi de cele din domeniile telefoniei, televiziunii, transmisiunilor prin cablu si prin satelit, au revolutionat natura comunicarii internationale.

Asistam astazi la o tendinta nemaiintalnita de comprimare a distantelor prin intermediul noilor tehnologii, spre exemplu rutele companiilor aeriene ofera oportunitatea unui transport rapid si din ce in ce mai sigur, in timp ce Internetul conecteaza indivizi din cele mai indepartate colturi ale planetei. Comprimarea spatio-temporala este benefica, facilitand cooperarea si solidaritatea intre natiuni si determinandu-le totodata sa isi "inglobeze" eforturile in vederea solutionarii problemelor globale emergente ale societatii. Analizand cele doua ere ale globalizarii, cea din perioada razboiului rece si cea contemporana, Thomas L. Friedman ajunge la concluzia ca, daca prima era a globalizarii a micsorat lumea de la marimea L (large) la marimea M (medium), perioada actuala a comprimat-o de la marimea M la S (small).[16]

Asa cum sustinea Friedman in "Lexus si maslinul", fenomenul complex al globalizarii are propriile lui tehnologii ale informatiei: computerizarea, monitorizarea, digitalizarea, Internetul, telefonia mobila, filmele optice, comunicarea prin sateliti etc. Luand drept exemplu Internetul, acesta reprezinta o noua tehnologie care a revolutionat societatea informationala si comunicationala contemporana. Internetul reprezinta astazi varful democratizarii informatiei; datorita structurii sale descentralizate, el nu apartine practic nimanui si nimeni nu dispune de puterea de a-l opri. Internetul este o tehnologie care, indiscutabil, globalizeaza si, potential vorbind, poate ajunge in orice casa din lume. Progresele sale uimitoare se datoreaza colaborarii dintre indivizi din diferite colturi ale lumii, multi dintre acestia neintalnindu-se niciodata, dar totusi oferindu-si ideile unul altuia in mod gratuit.

Reteaua globala de telecomunicatii actuala -guvernata de regimul international al telecomunicatiilor- cuprinde toate statele lumii, desi exista asimentrii ale accesului si sansei de conectare la aceste tehnologii; tocmai de aceea, ea reflecta geografia puterii si a privilegiului. De noile tehnologii nu beneficiaza doar statele nationale si corporatiile, care reusesc sa patrunda mai departe, mai rapid, mai ieftin si mai profund orice zona a lumii, ci si fiecare individ in parte; informatica si comunicatiile, ca si componente ale culturii insasi, patrund in sferele intime ale vietii sociale, unind indivizi din colturi indepartate ale planetei.

Lumea in care traim este una a comunicatiilor globalizate, in care informatiile din ce in ce mai standardizate si mai dematerializate circula direct, cu o viteza si intensitate uimitoare, transmitand la mare distanta atat efectele pozitive (cum ar fi difuzarea de norme ale democratiei si ale drepturilor si libertatilor omului, facilitarea publicarii abuzurilor autoritatilor, scoaterea la lumina a problemelor de mediu sau a celor legate de conflictele regionale), cat si pe cele negative (spre exemplu, resimtirea efectelor unor socuri pe piata financiara) -acest fapt datorandu-se complexitatii, conexiunilor si complementaritatii crescande in care sunt angrenate toate pietele national-statale.

Intensitatea difuzarii informatiilor este, prin urmare, foarte importanta, insa velocitatea sau rapiditatea raspandirii acestora este esentiala. Astfel, relatarea rapida a evenimentelor fericite sau catastrofale poate genera ramificatii regionale sau globale aproape imediate. Spre exemplu, datorita existentei tehnologiilor telecomunicationale, atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite au fost urmarite la televizor de milioane de oameni din intreaga lume, avand efecte majore, imediate si directe asupra multor parti ale globului, influentand intreaga comunitate internationala.

Daca pe perioada razboiului rece unitatea de masura a puterii era greutatea, in special cea a rachetelor, in era globalizarii aceasta este viteza, cea a comertului, a transportului, a comunicatiilor si inovatiilor.[.] Daca ieri intrebarea care conta era: cat de mare e racheta ta?, maine, ea va fi: cat de rapid e modemul tau?"[17] Noile forme de comunicare ofera indivizilor oportunitati nebanuite de a transcende limitarile geografice si de a accede la un set de informatii si de experiente politico-sociale, care sa ii tranforme complet modul de gandire si existenta. A fi informat e astazi esential.

1.1.5       Globalizarea socio-culturala

Una dintre cele mai direct percepute, mai tangibile si mai intens traite forme ale globalizarii este cea socio-culturala, prin care se intelege intensificarea fluxurilor sociale si culturale intre indivizii din diferite colturi ale lumii si cresterea miscarilor de oameni, idei si modele culturale dincolo de granitele statului national.

Intinderea si volumul global al schimburilor culturale prin intermediul telecomunicatiilor, al emisiilor prin satelit si al infrastructurilor de transport contemporane sunt fara precedent istoric. La fel este si folosirea englezei ca limba universala de comunicare. In ultimele decenii, dezvoltarea infrastructurilor si a institutiilor pentru productia, transmiterea si receptarea produselor culturale si a comunicatiilor de orice tip, au devenit mai globale si mai transfrontaliere, cu toate ca un grad mare de disparitate exista inca intre tari.

Din punct de vedere al infrastructurilor, se disting trei tipuri: infrastructura electronica (raspandirea globala a transmisiilor de radio si televiziune, raspandirea tehnologiilor pentru producerea si ascultarea de intregistrari muzicale si aria globala de cuprindere a retelelor de telecomunicatii), infrastructura lingvistica (referitoare la bilingvism, multilingvism) si infrastructura corporatista (cuprinzand institutiile si corporatiile care ofera produse culturale). Trebuie mentionat faptul ca aceste corporatii din industria culturala sunt preponderent occidentale, iar dintre acestea, majoritatea sunt americane. Acestor trei infrastructuri l-i se adauga o a patra, si anume infrastructura extinsa a calatoriilor internationale.

Toate aceste infrastructuri conduc la o crestere a circulatiei ideilor, artefctelor si imaginilor la niveluri globale si regionale, contribuind in acelasi timp la o crestere a densitatii simbolice a vietii socio-culturale. Mai mult, per total, piata globala de inregistrari muzicale, de programe si transmisiuni de televiziune, de productie de film si editari de carte asista astazi la o afirmare semnificativa a influentelor si a simbolurilor straine. Interactiunile culturale sunt tot mai complexe, imaginile si simbolurile culturale tot mai intens transferate dincolo de granite, in timp ce la nivel global coabiteaza o varietate extraordinara de moduri de gandire si comunicare. Emisiunile radio, publicitatea comerciala, exporturile de filme si muzica, programele de televiziune, vanzarile de carti si reviste, intensificarea turismului international dovedesc cresterea ratelor de transnationalizare a referintelor si a produselor.

David Held asociaza forma globalizarii socio-culturale actuale cu creionarea unei viziuni noi asupra lumii in care traim si a umanitatii insasi. Desi oamenii raman legati de cultura lor locala sau nationala, izolarea culturala de lume devine in tot mai mare masura imposibila.

O alta problema socio-culturala, care vizeaza impactul globalizarii asupra culturii nationale, se refera la hibridizarea culturilor, adica la combinarea si intrepatrunderea elementelor, simbolurilor si valorilor diferitelor culturi, conducand la crearea unei culturi hibride. Cele mai durabile si mai evidente sunt culturile hibride ale imigrantilor; in ciuda incercarilor de asimilare, constiente sau inconstiente, ale natiunilor-gazda si ale comunitatilor de imigranti, rareori acestea din urma si-au abandonat sau pierdut intreaga lor mostenire culturala ori si-au pastrat-o intacta in situatii noi. Fiecare individ asimileaza sau preia anumite elemente culturale, dar le trece initial prin sita propriilor valori si concepte culturale, astfel ca nicicand o comunitate de imigranti nu poate sa fie asimilata complet, ci doar integrata intr-un sistem nou de valori la care aceasta se autoadapteaza. De asemenea, aparitia comunitatilor transnationale este incontestabila. Acestea se definesc ca acele comunitati formate din indivizi din diferite natiuni, dar care au acealasi scop, aceleasi preocupari si valori sau acelasi mod de viata, ca de exemplu, comunitatea transnationala a negrilor, cea a femeilor, cea ecologista, cea a oamenilor de stiinta dintr-un anumit domeniu etc.

Ramane totusi o dilema daca aceste culturi hibride, alaturi de comunitatile transnationale au afectat in mod profund esenta culturilor nationale si a identitatilor nationale. Despre impactul globalizarii socio-culturale asupra culturii nationale si despre felul in care globalizarea afecteaza capacitatea autoritatii statale de a monopoliza cultura nationala vom reveni in capitolele ulterioare.

1.1.6       Globalizarea sub aspect etico-religios

Tendinta de unitate a lumii suscita o transformare globala a insasi spiritualitatii, moralitatii si religiozitatii comunitatii umane. Se poate vorbi despre un nou tip de etica, "un etos specific societatii globale"[18] derivat din valorile promovate de globalizare si nascut din constientizarea destinului comun, a identitatiii comune si a necesitatii unificarii unei noi etape civilizationale care ridica noi probleme majore, de ordin etico-moral pentru intreaga societate umana, cum ar fi noile descoperiri in domeniile medicinii si biologiei care pun probleme ontologice, spirituale si etice (spre exemplu, problema clonarii umane sau a transsexualismului genetic).

Acceptarea universala a unui anume comportament etic de catre toti indivizii presupune trecerea de la morala individuala, bazata pe traditii, obiceiuri si cultura la cea sociala, colectiva; acest proces este unul indelungat, strans legat de acceptarea identitatii globale, transnationale.

O mare parte a specialistilor considera ca unitatea religiilor s-ar cuveni sa reprezinte interfata unitatii omenirii, astfel ca, pornind de la ideea ca exista un singur Dumnezeu si noi toti suntem egali in fata Lui, indiferent de culoare, etnie, limba sau cult religios, sa incercam sa gasim un modus vivendi, sa cream o societate a tolerantei si a solidaritatii. Toleranta, care tine de o anumita moralitate elementara, derivata din constientizarea alteritatii, este vitala si capata caracter de virtute, cu atat mai mult cu cat, intr-o lume globalizata, multiconfesionala este esentiala concilierea sau intelegerea reciproca.

O seama de specialisti sustin ca, in contextul globalizarii, pentru a se da o noua dimensiune spirituala societatii umane, este necesar ca toate bisericile lumii- fie ele crestine, iudaice, islamice, budiste etc.- sa mentina un dialog interreligios neintrerupt, pentru o mai buna intelegere si cunoastere mutuala.[19]

Este insa aproape imposibila prefigurarea unei spiritualitati religioase comune tuturor, intrucat fiecare comunitate religioasa isi are propria incarcatura spirituala, propriile traditii si ritualuri diferite, iar conflictul civilizational dintre lumea crestina si cea musulmana, la care se refera Samuel Huntington in "Ciocnirea civilizatiilor" este cat se poate de real; este asemenea unui "razboi rece" intre lumea occidentala si Islam. Atentatele teroriste de la World Trade Center din 11 septembrie 2001 confirma existenta acestui razboi inter-civilizatii care are la baza factorul religios.

Acest factor religios trece dincolo de aspectele tipice ale predicarii si cultului, influentand major celelalte aspecte ale vietii politice si sociale. Se stie ca mai ales in religia islamica, credinta se transpune si se reflecta perfect in viata sociala a musulmanilor, cartea sfanta, Coranul, cuprinzand legi morale, dar si socio-politice.

1.1.7       Globalizarea ecologica

Desi problemele ecologice locale sau globale sunt destul de vechi se poate sustine ca formele contemporane ale degradarii mediului sunt, in cea mai mare parte, mai globale decat oricand, implicand multe riscuri si amenintari la adresa vietii omului.

Globalizarea ecologica face referire la problemele globale de mediu - poluarea excesiva, subtierea stratului de ozon, incalzirea globala, epuizarea resurselor naturale - care reclama abordari comune si solutii globale, statele lumii fiind nevoite sa se angreneze, desi in mod diferit, in functie de posibilitati, in sistemul planetar de protejare a mediului inconjurator.

Constientizarea acestor probleme ecologice a dat nastere unei adevarate comunitati ecologice de destin, mult mai vaste decat orice stat-natiune. Pentru prima data in istorie am descoperit ca planeta pe care o locuim este una singura. Acum nu ne mai ramane decat sa descoperim ca suntem o singura familie umana si ca trebuie sa transcendem toate diferentele nationale, lingvistice, culturale, rasiale si religioase ce reprezinta istoria noastra. Avem sansa de a scrie o istorie complet noua." [20]

Problemele degradarii ecosistemelor si mediului natural sunt strans legate de procesele globalizarii economice, spre exemplu raspandirea globala a industrializarii a sporit considerabil extinderea poluarii, marind totodata capacitatea planetei de a consuma resursele naturale. Din acest motiv, o serie de organizatii nonguvernamentale ecologiste, precum Green Peace, se opun vehement proceselor de extindere a industrializarii in lipsa unor minime norme de protectie a mediului si preseaza statele industrializate, prin actiunilor lor protestatare, sa aplice politici ecologice consistente la nivel global. Cu toate aceste, nu au fost gasite solutii consistente pe termen lung.

Ecologisti din intreaga lume avertizeaza despre pericolele incalzirii globale, reclamand eforturi colective in vederea salvarii planetei. Este binecunoscut documentarul despre pericolele incalzirii globale al lui Al Gore, fostul vicepresedinte american, "Un adevar care deranjeaza"/ "An Inconvenient Truth", documentar care a si  castigat Oscarul la cea de-a 79-a editie a premiilor, desfasurata in Los Angeles. Filmul avertizeaza asupra riscurilor producerii unor catastrofe ecologice din cauza incalzirii globale. Subiectele prezentate - incalzirea planetei, cresterea concentratiei de dioxid de carbon etc. - sunt sustinute cu statistici si imagini reprezentative. Gore a vorbit despre riscul cresterii nivelului marilor, intensificarea furtunilor, cresterea numarului incendiilor de padure si a cerut blocarea imediata a nivelului emisiilor de dioxid de carbon. Statele Unite, in opinia sa, ar trebui sa reduca drastic emisiile de carbon, cu cel putin 90% pana in 2050. 'Planeta are febra', a subliniat el. [21]

1.1.8       Globalizarea militara, a mediului de securitate

Globalizarea militara se defineste din prisma extinderii si intensificarii legaturilor militare dintre statele sistemului mondial, reflectand atat reteaua crescanda de relatii si raporturi diplomatico-militare din intreaga lume, cat si impactul inovatiilor tehnologice in domeniul militar (cum ar fi, satelitii de recunoastere) -care de-a lungul timpului au conturat globul ca un unic spatiu geostrategic.

Cele doua conflagratii mondiale, alaturi de presiunea razboiului rece dintre cele doua superputeri, SUA si URSS, au devastat societatea globala a secolului XX. Mai mult, secolul XXI la randul sau, datorita pericolului permanent de distrugere a intregii planete ca urmare a noului tip de conflict, bazat pe folosirea armelor de distrugere in masa, a consolidat conceptia umanitatii ca si comunitate unica si globala de destin. Conceptele de securitate nationala si militara au fost reconsiderate, deoarece globalizarea militara presupune integrarea statelor in organisme supranationale de securitate, gen NATO.

In era nucleara, pericolul unei catastrofe mondiale a condus la o noua etapa de globalizare in planul militar si in cel al securitatii, la o crestere a colaborarii si cooperarii militare intre statele lumii, state care sunt astazi angrenate in proportii diferite intr-o ordine militara mondiala. De asemenea, statele lumii sunt angrenate si intr-un sistem colectiv de securitate si aparare, conturat in jurul unor organizatii internationale, precum Organizatia Natiunilor Unite, Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa, care militeaza pentru pace globala si securitate colectiva, luptand pentru combaterea pericolelor iminente care decurg tocmai din procesele globalizatoare; este vorba de terorismul international determinat de fundamentalismul islamic sau internationalizarea retelelor crimei organizate (trafic de droguri si persoane, spalarea banilor, acte de coruptie, fraude fiscale etc.)

Trei mecanisme de baza diferite contureaza dimensiunea militara a globalizarii:

Extensiunea globala a sistemul de razboi (ordinea geopolitica mondiala, relatiile de rivalitate intre marile puteri politico-militare ale lumii, conflictele si relatiile de securitate);

Dinamica mondiala a armamentului, adica modul de raspandire pe glob a tehnologiilor de productie a armelor si capacitatilor militare;

Expansiunea geoguvernarii in problemele militare si de securitate globala. Aceasta se refera la reglementarile internationale, formale si informale, referitoare la dobandirea, desfasurarea si folosirea fortei si a puterii militare in relatiile internationale, care sunt adoptate in cadrul unor organizatii militare supranationale regionale (NATO, OSCE) sau internationale (ONU). Globalizarea si regionalizarea militara se sprijina reciproc.[22]

Conchizand, privita in ansamblu ca cea mai mare provocare a secolului XXI, globalizarea presupune, la modul cel mai optimist, comunicare, dialog neintrerupt si actiuni comune intre diferitele culturi si civilizatii ale lumii, precum si intre confesiunile religioase, cu scopul general acceptat de instaurare a unui climat de stabilitate, cooperare si dezvoltare durabila, eliminare a conflictelor si a tensiunilor interetnice si de promovare a unei noi ordini internationale, in care primeaza valorile si normele democratice si etice -solidaritatea, cooperarea, toleranta, recunoasterea si respectarea alteritatii, dezvoltarea economica si eradicarea saraciei- si in care crima organizata si fenomenele ilicite de orice natura sa nu mai poata avea camp de actiune.