Familia-partener educational in obtinerea succesului scolar

Activitatea didactica de buna calitate constituie un suport pentru progresul constant al copilului in plan psihic si social. Copilul isi va dezvolta potentialul nativ in masura in care scoala va reusi sa il identifice corect, sa il cultive , dar nu va omite sa se implice in modelarea influentelor care nu apartin orei de curs.

Educatia este o actiune la care isi dau concursul scoala, familia, intreaga societate. Colaborarea intre toti factorii educationali, in primul rand intre scoala si familie este stringenta.

Scoala nu-si poate realiza pe deplin sarcinile, daca nu cunoaste conditiile familiale de munca si viata ale copiilor.

Parteneriatul intre scoala si familie si-a demonstrat eficienta pretutindeni unde a fost aplicat, daca s-au respectat anumite conditii de realizare a acestuia:

- parintii sa fie perceputi de catre cadrele didactice ca persoane active si valoroase pentru educarea copiilor;

parintii sa se implice in mod concret in luarea de decizii referitoare la activitatile  extrascolare, la modificarea orarului, la stabilirea disciplinelor optionale;

responsabilitatea pentru evolutia copilului sa fie impartita intre scoala si familie.

Parintii nu pot cunoaste pe deplin psihologia copilului lor, daca nu afla si modul lui de comportare in conditiile scolare. Activitatea de acasa este o continuare a activitatii pedagogice de la scoala si invers – activitatea de la scoala este o continuare a activitatii de acasa.

La sedintele cu parintii am vorbit pe larg despre modul in care acestia isi pot ajuta copii la invatarea lectiilor, dar mai ales la controlul temelor pentru acasa. Copilul nu trebuie sa vina la scoala cu temele nefacute. De aceea, parintii trebuie sa cunoasca cum se controleaza si cum poate fi ajutat copilul in cazul in care intampina unele greutati in rezolvarea lor.

Totodata, parintii trebuie sa cunoasca daca copilul lor are o comportare corecta fata de invatator si colegii de clasa, daca purtarea lui pe strada sau in alte locuri in afara scolii este corespunzatoare.

Din experienta pe care am avut-o pana in prezent, mi-am dat seama ca exista familii care se mandresc cu atitudinea severa fata de copii. Severitatea este necesara, dar cu masura, altfel copilul creste timorat de gandul pedepsei, incepe sa minta si se indeparteaza de parinti.

Am avut copii care incepeau sa planga cand obtineau calificative de bine sau suficient, spunand ca vor fi batuti sau pedepsiti de catre parinti.

Mai grava este situatia in care parintii sunt impartiti in “doua tabere”: unul sever, iar celalat indulgent.

Severitatea exagerata isi va lasa amprenta asupra personalitatii in formare a copilului. Astfel de parinti impun un regim de viata si de invatatura peste limitele de toleranta psihologica si psihofiziologica specifica varstei. Ei impun copiilor lor un volum prea mare de sarcini, interzic participarea la activitati recreative, la jocurile specifice varstei si fac uz frecvent de pedepse care lezeaza demnitatea copiilor, chiar pedepse corporale.

La celalat pol se afla parintii superprotectori, cei care se invart in jurul poftelor copilului. Un astfel de copil va ajunge un egoist, pentru ca in familia sa el a cunoscut numai drepturi , nu si indatoriri. Cu acesti copii se lucreaza foarte greu si devin dificili, deoarece ei cred ca si la scoala vor avea parte de aceleasi privilegii.

Atitudinea protectoare a parintilor se poate manifesta si prin limitarea excesiva a libertatii si independentei de actiune, a initiativei copilului.

DOCUMENT ONLINE: Lista subiectelor de examen - sociologie generala DOCUMENT ONLINE: Filosofie si filosofare

Parintii devin deosebit de preocupati de copil, manifesta o teama permanenta pentru viata si activitatea copilului lor si de aceea stabilesc ei directiile de actiune si comportare fara sa accepte abateri, plangeri si nemultumiri. Principala consecinta se exprima intr-un comportament lipsit de initiativa, instalarea unei temeri nejustificate de actiune si mai ales de consecintele ei, in ultima instanta timiditate exagerata.

Obiectivul primordial al parteneriatului scoala – familie il reprezinta obtinerea succesului scolar. Evolutia pozitiva in planul activitatii scolare se exprima prin termenii de progres, reusita si succes scolar.

Progresul – arata obtinerea anumitor stari calitative superioare in raport cu o perioada comparata. Poate fi continuu sau periodic.

Reusita scolara se refera la nivelul de realizare a unui obiectiv propus pentru o durata mai mare de timp.

Succesul scolar se exprima prin raportarea performantelor elevului la cerintele programei scolare si la finalitatile invatamantului.

Un parcurs scolar negativ este reflectat de termenul de insucces scolar.

Insuccesul sau esecul scolar cunoaste doua faze:

in faza initiala – elevul traieste sentimente de nemultumire, are o motivatie saraca, fie la o disciplina sau un capitol (pentru o scurta perioada de timp).

Aceasta faza se poate depasi cu usurinta prin mobilizarea resurselor proprii sau printr-o atentie deosebita din partea invatatorului.

a doua faza – de instalare evidenta si stabila a insuccesului scolar, elevul evita efortul individual si isi exprima aversiunea fata de invatatura, profesori, tot ceea ce este legat de scoala. Inregistrand mari lacune in cunostinte, el poate ajunge la repetentie, exmatriculare sau chiar abandon scolar.

Scolarul are nevoie acasa de un mediu de viata in care sa se simta in siguranta. Intr-un climat educativ bun, parintii sunt calmi, intelegatori, afectuosi, destul de flexibili in raporturile cu copilul, fara insa a-i satisface orice capriciu.

Copilul simte ca parintii se ocupa de el, ca sunt interesati de necazurile si problemele lui, ca si de rezultatele scolare.

Familia este un cadru de disciplina ferm, in care si copiii si parintii impartasesc acelasi nivel de exigenta.

Studiile arata ca intr-un climat familial pozitiv, copiii sunt originali si spontani, se descurca singuri, dovedind autonomie, isi exprima dprinta de a creste, de a se impune si de a fi conducatori; stiu sa se apere, doresc sa infrunte dificultatile, sunt perseverenti in realizarea unor scopuri.

Pentru a-mi da seama de interesul ce-l manifesta fiecare parinte pentru scoala am dat un chestionar parintilor, cu diferite intrebari: “ Sunteti multumiti de conditiile scolare in care copilul dvs. Isi desfasoara activitatea?”, “ Il supravegheati zilnic la efectuarea temelor?”, “Copilul dvs. Are acces la informatie (calculator, Internet)?” “Care credeti ca este punctul lui forte?”, “este inscris la vreo activitate extrascolara?”, etc.

Dupa acest chestionar, mi-am putut da seama de parintii interesati, in adevaratul sens al cuvantului, de scoala, de viitorul copilului.

Tot pentru o cunoastere mai buna a elevilor am facut vizite la domiciliu. Astfel, am reusit sa cunosc atmosfera si climatul educativ din familie, conditiile materiale, comportamentul parintilor fata de elev, precum si starea de sanatate a copilului.

Pentru ca relatia dintre scoala si familie sa fie cat mai apropiata si sa-l ajute pe micul elev sa se integreze in mediul scolar, am implicat direct parintii in activitatile desfasurate in afara orelor de curs.

Parintii au venit cu idei de realizare a unor activitati extrascolare. Am fost impreuna in excursii, am vizitat diferite obiective propuse de ei, am organizat concursuri, am tinut in fata parintilor serbari, care au permis acestora sa vada manifestarile elevilor, precum si rezultatul muncii lor. De aceea parintii se simt utili si prezinta mai mult inters pentru scoala.

As putea concluziona astfel: “scolarul are nevoie acasa de un cadru general de viata in care sa se simta in siguranta. Pentru aceasta el are nevoie de parinti calmi, intelegatori, afectuosi, maleabili in raporturile cu copilul, fara a da dovada de slabiciune. El are nevoie sa simta ca parintii se ocupa de el, ca iau parte la micile lui necazuri si la problemele care il intereseaza si ca nu se dezintereseaza de ceea ce se intampla la scoala M. Gilly).

In climatul actual intalnim doua tendinte contradictorii: parintii sunt preocupati de viitorul copiilor lor, dar, in acelasi timp, nu mai au timp sa le acorde atentia cuvenita.

Este o sarcina a scolii, a invatatorului, in special, sa identifice situatiile “dificile” din famiile copiilor, sa dirijeze strategiile educative in favoarea elevului si mai ales sa constientizeze faptul ca relatia de parteneriat scoala – familie este determinanta in obtinerea performantelor scolare.