ISTORICUL ASISTENTEI SOCIALE IN ROMANIA - primele forme de asistenta sociala in Romania, evolutia sistemului de asistenta sociala

ISTORICUL ASISTENTEI SOCIALE IN ROMANIA

Primele forme de asistenta sociala in Romania

Evolutia sistemului de asistenta sociala

In Romania asistenta sociala a inceput sub forma unor actiuni caritabile, filantropice, mare parte avand un caracter religios. Dupa primul razboi mondial problemele sociale s-au amplificat: starea de saracie a crescut, bolnavii s-au inmultit, multi copii au ramas orfani, toate aceste probleme au necesitat concentrarea atentiei spre inlaturarea lor. Rolul bisericii a crescut foarte mult, dar ajutorul dat de bisercia era ocazional si se adresa batranilor, copiilor bolnavilor, persoanelor cu handicap, dar fara o organizare a acestor actiunii. In timp, activitatile de ocrotire s-au structurat sub forma unor masuri reglementate prin acte juridice, fianatate din bugetul public in cadrul unor institutii specializate.

Prima lege de protectia copilului a aparut in anul 1775, an ce poate fi considerat anul nasterii asistentei sociale in Romania, astfel se infiintau institutii specializate de ocrotire pentru persoane aflate in dificultate. Nu putem vorbi de un sistem de asistenta sociala, legea care consfinteste acest sistem apare abia in 1831 odata cu aparitia Regulamentului Organic, dar abia in 1881 se infiinteaza de catre Priamria Capitalei un serviciu al copiilor gasiti pe strazi, in care preciza necesitatea interventiei prin orientarea lor catre doici si mame  crescatoare. Acte normative care stabilesc atributii concrete pentru serviciile de asistenta sociala apar dupa Unirea Principatelor in anul 1859.

In domeniul asigurarilor sociale Romania a fost una dintre primele tari Europene care a elaborat  un sistem de securitate sociala, cat si in cel al asistentei sociale prin acordarea de ajutoare orfanilor vaduvelor de razboi, etc. Primele institutii specializate publice si private cu caracter de ocrotire sociala au aparut in aceasi perioada, astfel anul 1930 ramane un moment de referinta pentru asistenta sociala moderna prin aparitia legii serviciilor de ajutor social.

In 1929 se infiinteaza Scoala Superioara de Asistenta Sociala din Bucuresti – Principesa Ileana sub egida Institutului Social Roman cu aprobarea Ministerului Sanatatii si Ocrotirii Sociale cu programa analitica si plan de invatamant de D. Gusti si reprezentanti ai celor doua institutii.

In conceptia lui D.Gusti era necesara formarea unor tehnicieni si a unei asistente sociale stintifice care sa indeplineasca doua misiuni:

     cunoasterea tuturor situatiilor ingrijoratoare ale vietii sociale prin metode si tehnici de investigatie sociologica prin cercetari de monografie interdisciplinara;

     elaborarea unor tehnici de interventie directa , prin mijloace de asistenta sociala inchisa (prin unitati si institutii specializate) dar mai ales, prin asistenta sociala deschisa (individualizata).

In perioada 1929 -1936 apare revista Asistenta Sociala, buletin informativ

periodic.

In anul 1936 sub coordonarea lui Dimitrie Gusti se infiinteaza Asociatia pentru Progresul Asistentei Sociale.

In perioada comunista asistenta sociala practic nu a existat deoarece se pleaca de la falsa premiza ca „statul comunist nu se confrunta cu probleme sociale „.

Intre anii 1952-1969, Scoala Superioara de Asistenta Sociala de 4 ani este redusa la invatamant de tip colegiu postliceal de 3 ani;

In anul 1969, invatamantul in domeniul asistentei sociale este desfiintat total, considerandu-se ca problemele sociale si umane pot fi rezolvate prin mecanisme administrativ-birocratice si politice bazate pe ideologia 'naturii umaniste' a sistemului comunist;

Perioada 1950-1970   se remarca printr-un cadru legislativ nou in care evolua un sistem puternic centralizat limitand initiativa autoritatilor locale si desfintand initiativele neguvernamentale. Din 1969 Ministerul Sanatatii si prevederilor sociale a coordonat intreaga activitate de protectie si asistenta sociala si a gestionat fondurile alocate. Ulterior, Ministerul Muncii a devenit responsabil de Protectia Sociala.

In paralel cu evolutia sistemelor asistentiale occidentale catre „statul-providenta', in tarile blocului comunist se edifica un stat „providential' bazat pe economia centra­lizata si pe proprietatea socialista. Statul bunastarii din tarile socialiste avea urmatoarele caracteristici:

principala sursa de venit pentru toti membrii societatii o constituia salariul;

veni­turile provenite din activitatile proprii sau pe baza proprietatii erau nesemnificative;

uniformizarea economica a cetatenilor era: data de raportul dintre salariul

minim si cel maxim (aproximativ 1 la 6);

inexistenta somajului (mai exact, existenta „somajului mascat') facea

Referat: Iubirea ca armonie si conflictualitate - dragostea Lucrare: Dreptul la locuire si copii strazii

inutila instituirea ajutorului de somaj;

generalizarea sistemului de pensii si alocatii;

educatie si ingrijire medicala gratuita pentru intreaga populatie.

Dupa 1990 a aparut necesitatea refacerii sistemului de servicii de asistenta sociala, de relansare a profesiei de asistent social, reinfiintandu-se invatamantul de asistenta sociala.

Imediat dupa caderea regimului comunist, noile autoritati politice de la Bucuresti au inteles ca dreptul lor de a guverna va fi recunoscut de catre populatie numai in masura in care vor angaja o politica „reparatorie' in raport cu marile nedreptati comise de dictatura: infometarea, lipsa libertatii opiniei si a liberei circulatii, egalizarea venitu­rilor si a conditiilor de trai, marginalizarea competentei in profitul conformismului ideologic etc. Romanii aveau nevoie imediat de cateva gesturi politice care sa-i faca sa creada in noii guvernanti, in avantajele si in superioritatea noului sistem (inca vag sau chiar incorect definit) care li se propunea.

Daca in planul democratiei politice Romania avea un comportament sovaielnic, determinat in mare masura de cerintele Occidentului si de cele ale „partidelor istorice' reinfiintate (PNL si PNT-CD), politica economica si sociala reparatorie a fost impulsio­nata in acelasi timp de populatie in ansamblul ei (ca factor major de presiune si curent de opinie), de organizatiile sindicale nou create, de opozitia politica (declarata de dreapta!) si de puterea FSN-ista, dornica sa pastreze parghiile decizionale.

O data trecuta (sau cel putin atenuata) euforia revolutionara, mai ales in urma numeroaselor evenimente si dezvaluiri care au spulberat in Occident mitul Revolutiei romane a lafrangaise, factorii responsabili din tara s-au straduit sa realizeze o evaluare cat mai realista a starii de fapt, pentru a proiecta noua politica de dezvoltare eco-nomico-sociala.

La cererea Guvernului Roman, un grup de experti, sub coordonarea academicianului Tudorel Postolache, a elaborat, in 1990, Schita privind strategia infaptuirii economiei de piata in Romania. Documentul de analiza si prognoza economica incerca sa puna de acord exigentele pietei libere, ale climatului concurential existent in lume, cu nevoia de a oferi populatiei un nivel acceptabil de viata, caci numai asa aceasta putea accepta democratia si economia liberala. in plus, dupa ani de privatiuni in sfera consumului, oamenii considerau ca este o datorie morala a statului aceea de a sustine cresterea nivelului de trai. Potrivit Schitei, „esenta strategiei propuse consta in aceea ca tranzitia la o economie de piata sa se faca in termene cat mai scurte (dar evitand costuri sociale greu suportabile), in conditiile unui program de protectie sociala eficace a grupurilor defavorizate, unui nivel acceptabil de asigurare sociala a intregii colectivitati si promovarii unei politici coerente, care sa asigure cresterea treptata, dar efectiva a standardului de viata'.

Pornind de la constatarea proprie simtului comun ca ideea de sacrificiu economic azi pentru abundenta de maine nu are deloc priza la cetateni, Schita din 1990, plina de formule generale si de deziderate cu iz electoral, lasa impresia ca problemele tranzitiei (desi numeroase si destul de grave) se vor rezolva aproape de la sine, iar populatia nu va resimti socul schimbarii de sistem economic : „Schita strategiei propuse - spuneau autorii ei - contureaza o linie generala in care costurile sociale ale tranzitiei sa fie acoperite, in buna masura, simultan cu aparitia lor, asa fel incat, chiar in cursul tranzitiei si nu ulterior, sa se atinga un nivel comparativ cu media europeana la indicatorii sociali de baza'. In realitate, tranzitia s-a dovedit a fi o mare catastrofa pentru cei mai multi dintre locuitorii Romaniei, care si-au vazut injumatatite veniturile salariale reale in decurs de cinci ani, pentru ca ulterior declinul sa continue. Tranzitia le-a spulberat multora economiile financiare realizate cu greu de-a lungul anilor si i-a adus in situatia de a nu-si mai putea permite „luxul' unui concediu sau al unor mici investitii. Insecuritatea economica a afectat nu numai comportamentul de consum, ci si pe cel matrimonial si de dezvoltare a familiei.

Cheltuielile sociale menite sa compenseze efectele negative ale schimbarilor macro­economice au inregistrat o crestere de aproximativ doua procente in 1990 si s-au mentinut ulterior la aproximativ 16% din PIB (proportie oricum modesta fata de aceea a tarilor vecine, in care fondurile destinate protectiei sociale se ridicau la aproximativ 20% din PIB). Numai ca valoarea lor in termeni reali a scazut permanent. Din aceste motive, profesorul Catalin Zamfir (fost ministru al Muncii si Protectiei Sociale din iunie 1990 pana in aprilie 1991) considera ca, „dupa 1989, protectia sociala a cunoscut o crestere extrem de modesta in Romania. Cresteri au avut loc mai degraba in serviciile sociale - invatamant si sanatate. in ceea ce priveste insa protectia sociala propriu-zisa, adica transferurile sociale spre grupurile cele mai dezavantajate, ea a scazut: cheltu­ielile pentru copii, familie si pentru asistenta sociala au scazut continuu dupa 1989, statul a tins mai degraba sa se retraga din functia de protectie sociala, decat sa asigure o protectie sociala mai accentuata' .Acest comportament al statului roman este constatat si de alti analisti sociali si politici. De exemplu, in volumul I al lucrarii Romania - starea de fapt gasim urmatoarea remarca: „Daca in vechiul regim statul isi asumase o buna parte din functiile familiei in ceea ce priveste cresterea si ingrijirea copiilor, imediat dupa revolutie s-a observat o retragere aproape totala a statului din exercitarea acestor functii'.

„Retragerea' statului roman din functia sa asistentiala a fost determinata de mai multi factori, pe care C. Zamfir ii enumera in ordinea urmatoare:

a)     starea de declin a economiei, corelata cu convingerea factorilor politici si a

agentilor economici ca protectia sociala, prin cheltuielile pe care le presupune, impiedica relansarea productiei si a circulatiei marfurilor pe coordonatele pietei libere;

b)     reducerea cheltuielilor bugetare in efortul de echilibrare macroeconomica si

de instaurare a disciplinei financiare;

c)   ineficienta unor sectoare economice „strategice' si/sau greu de reformat (din

ratiuni politice), sectoare teoretic productive si aducatoare de profit, dar in
realitate consumatoare de ban public; aceste sectoare industriale pe nedrept
privilegiate s-au „remarcat' si prin refuzul de a plati sumele datorate statului
pentru bugetul asigurarilor si protectiei sociale;

d)   competitia intre cresterea salariilor bugetarilor si alocarea de fonduri pentru

protectia sociala;

e) subventionarea mascata de catre populatie a activitatilor economice

ineficiente (beneficiare ale unor credite ieftine) prin practicarea de catre stat (BNR) a unei politici financiare ce a condus la o rata reala negativa a dobanzilor;

f) identificarea de catre fortele de dreapta a protectiei sociale cu principiile

socialismului, fapt ce a determinat reactii de aparare ale guvernantilor fata de acuzatiile de coitiunism sau „neocomunism' ;

g) confuzia intre rolul politicii sociale si rolul pietei libere in reglarea

mecanismelor cererii si ofertei, a nivelului de aspiratie si a puterii de satisfacere a trebuintelor;

h) influenta Bancii Mondiale si a FMI in politica economica a Romaniei, insensul diminuarii cheltuielilor sociale, in „asteptarea' rezultatelor implementarii unui nou sistem asistential bazat pe testarea resurselor financiare ale solicitantilor de sprijin.

Asa se face ca toate strategiile de reformare preconizate in Schita Postolache si in Cartea Alba a Guvernului privind Sistemul de asistenta sociala in Romania au fost aplicate cu decalaje daunatoare si au avut rezultate nesatisfacatoare.