Resurse umane
Jurisdictia munciiJURISDICTIA MUNCII Jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod. Conform art. 282 din codul muncii, pot fi parti in conflictele de munca: a) salariatii, precum si orice alta persoana titulara a unui drept sau a unei obligatii in temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de munca; b) angajatorii - persoane fizice si/sau persoane juridice -, agentii de munca temporara, utilizatorii, precum si orice alta persoana care beneficiaza de o munca desfasurata in conditiile prezentului cod; c) sindicatele si patronatele d) alte persoane juridice sau fizice care au aceasta vocatie in temeiul legilor speciale sau al Codului de procedura civila. Cu privire la termenul pentru introducerea actiunilor, codul muncii prevede ca cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca; b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara; c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator; d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia; e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia. In toate situatiile, altele decat cele aratate mai sus, termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului. Din punct de vedere material, competenta instantelor de judecata pentru rezolvarea cererilor de jurisdictire a muncii se determina prin aplicarea normelor din Codul de procedura civila. De altfel, asa cum prevede art. 291 din codul muncii, toate dispozitiile sale in materie de jurisdictie a muncii se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila. Conform art. 2 p. 1 lit. b1, tribunalul judeca in prima instanta conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante. Din punct de vedere teritorial, competent este tribunalul judetean in raza caruia iti are domiciliul sau sediul reclamantul in litigiul de munca. Codul muncii stabileste si alte reguli derogatorii fata de dreptul comun in materie, respectiv dreptul procesual civil, cum ar fi: Cauzele prevazute la art. 281 sunt scutite de taxa judiciara de timbru si de timbrul judiciar. Cererile referitoare la solutionarea conflictelor de munca se judeca in regim de urgenta. Termenele de judecata nu pot fi mai mari de 15 zile. Procedura de citare a partilor se considera legal indeplinita daca se realizeaza cu cel putin 24 de ore inainte de termenul de judecata. Sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare. Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenta, instanta fiind in drept sa decada din beneficiul probei admise partea care intarzie in mod nejustificat administrarea acesteia.
Hotararile pronuntate in fond sunt definitive si executorii de drept, prin urmare vor fi puse in executare si nu se pot ataca decat cu recurs. Procedura de solutionare a conflictelor de munca este reglementeaza prin lege speciala. BIBLIOGRAFIE Alexandru Athanasiu, Claudia Ana Moarcas – “Muncitorul si legea. Dreptul muncii”, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1999 Florin Ciutacu – “Dreptul muncii. Culegere de spete”, Editura Crepuscul Ploiesti, 2001 Gheorghe Badica, Gheorghe Brehoi, Adrian Popescu – “Elemente de drept al muncii – sinteze”, lucrare editata cu sprijinul Centrului de Formare si Studii in Domeniul Muncii, Bucuresti 1994 Gheorghe Filip, Dumitru Craciun, Mihai Mantale, Septimiu Panainte, Romeo Butnariu – “Dreptul muncii si securitatii sociale”, Editura Junimea, Iasi, 2001 Ion Traian Stefanescu – “Dreptul muncii”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000 Ion Traian Stefanescu, Magda Volonciu, Raluca Dimitriu – “Dreptul muncii”, Editura Academiei de Studii Economice Bucuresti – Catedra de Drept, Bucuresti, 1997 Liviu Filip – “Curs de Dreptul muncii”, Casa de editura Venus, Iasi, 2003 Luminita Tundrea – “Legislatia muncii si asistentei sociale – note de curs”, Editura Mirton, Timisoara, 2003 Maria Harbada - “Introducere in drept”, Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza, Iasi, 2002 Marioara Tichindeal – “Incetarea contractului individual de munca”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999 Nicolae Voiculescu – “Dreptul muncii – note de curs. Reglementari interne si internationale”, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 2001 Pantelimon Manta, Vasile Ghimes – “Dreptul muncii si securitatii sociale”, Editura Academica Brancusi, Targu Jiu, 2001 Petre Buneci – “Incheierea contractului individual de munca”, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2000 Sanda Ghimpu, Alexandru Ticlea – “Dreptul muncii”, Editura Allbeck, Bucuresti, 2001 Serban Beligradeanu, Ion Traian Stefanescu – “Dictionar de drept al muncii”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997 Stefan Rauschi – “Drept civil”, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1993 xxx Alexandru Ticlea – “Reglementarea contractului individual de munca pe durata determinata conform proiectului Codului muncii”, in Revista Romana de Dreptul Muncii, nr. 2/2002 Andrei Popescu – “Concordanta legislatiei romane a muncii cu normele UE”, in Revista Romana de Dreptul Muncii, nr. 1/2002 Andrei Popescu – “Concordanta legislatiei romane a muncii cu normele UE”, in Revista Romana de Dreptul Muncii, nr. 1/2002 Dan Top – “Opinii in legatura cu reglementarea contractului de ucenicie in proiectul noului Cod al muncii”, in Revista Romana de Drept al Muncii, nr. 2/2002 Ion Traian Stefanescu, Serban Beligradeanu – “Prezentare de ansamblu si observatii critice asupra noului Cod al muncii”, in Revista Dreptul nr. 4/2003 Laura Maierean – “Contractul de performanta – contract de munca”, in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 1/2002 Romulus Gidro – “Opinii asupra unor dispozitii din proiectul Codului Muncii cu privire la incheierea si continutul contractului individual de munca”, in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 1/2002 Romulus Gidro – “Opinii asupra unor dispozitii din proiectul Codului Muncii cu privire la incheierea si continutul contractului individual de munca”, in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 1/2002 Serban Beligradeanu - “Natura juridica a contractului individual de ambarcare (imbarcare)”, in Revista Dreptul nr. 5/2003 Serban Beligradeanu, Ion Traian Stefanescu – “Consideratii critice si sugestii referitoare la prevederile proiectului noului Cod al Muncii”, in Revista Romana de Drept al Muncii nr. 1/2002 xxx Legea nr. 161/2003 Legea nr. 215/2001 Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici Codul civil roman Legea nr. 130/1999 Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) Codul penal Legea nr. 115/1996
|