POLITICI PE PIATA MUNCII

1. POLITICI DE OCUPARE

Politicile/strategiile care incearca sa influenteze cererea globala sau cresterea economica) pot fi denumite politici economice sau politici de ocupare.

Politicile de ocupare sunt in principal politici macro – economice care se adreseaza categoriilor globale macro-economice cum ar fi cererea globala de consum, investitia globala, etc.

Obiectivul politicilor de ocupare este de a oferi oportunitati de ocupare productiva tuturor celor care doresc sa lucreze si de a mentine rata somajului la minim posibil.

Mai precis, rata somajului trebuie sa fie mentinuta cat mai aproape de acel minimum “natural”, asa numit “rata neinflationista a somajului” – RNS (“non-accelerating-inflation rate of unemployment”-NAIRU). Daca rata somajului este mai mare decat rata neinflationista a somajului, angajatii au tendinta de a pretinde salarii mai mari, acest lucru avand efecte negative asupra inflatiei, productiei, ocuparii si a bunastarii. De aceea este important sa existe competitie in atatea sectoare de piata muncii pe munca si (in acelasi timp) persoanele care detin calificari inalte sa poata santaja angajatorii pentru salariile si beneficiile pe care acestia si le doresc. Acest fapt ofera legatura dintre ocupare si masurile active pentru piata muncii (in special strategiile de formare profesionala), care incearca sa ii faca pe toti somerii competitivi pe piata muncii.

Instrumentele utilizate de politicile de ocupare sunt urmatoarele: politici fiscale, (impozite, subventii), politici monetare (dobanzi, rate de schimb valutar, oferta monetara), politici de salarizare (salariul minim, indexarea salariilor), politici sociale (varsta de pensionare, alocatii pentru copii, etc), investitii in infrastructura publica, promovarea exporturilor si asa mai departe.

Ar trebui sa fie evident ca aceste instrumente nu sunt la indemana serviciilor publice de ocupare. Si este mai bine asa. Aceste instrumente “apartin” Ministerelor de Finante, Industriilor si Comertului, Guvernului Local sau Bancii Nationale. Multe din instrumentele politicilor de ocupare sunt identice cu instrumentele de politica economica. Acest fapt este de inteles atata timp cat promovarea cresterii economice este similara cu promovarea unui volum mai mare al ocuparii. Ocuparea va creste sau va scadea in conformitate cu ratele cresterii economice, sau corespunzator cu intensitatea de ocupare promovata de cresterea economica.

Unele din instrumentele prezentate mai sus pot fi concepute si implementate de Ministerele Muncii si Protectiei Sociale, cum ar fi politica salariului minim pe economie sau politicile de pensii. Unii experti nu privesc aceste politici ca fiind politici de ocupare, ci mai mult ca fiind politici de piata muncii. Pentru noi, in cadrul serviciilor de ocupare, acest lucru nu are importanta.

Ceea ce este important pentru noi este ca politicile de ocupare ar putea avea un impact pozitiv sau unul negativ asupra volumului ocuparii. Daca oferta de forta de munca si structura interna a ocuparii raman constante, succesele inregistrate prin intermediul politicilor de ocupare conduc la o reducere corespunzatoare a somajului (si viceversa). Deoarece atat oferta de forta de munca, cat si structura interna a ocuparii sunt intr-o permanenta schimbare, este important de monitorizat dezvoltarea in toate cele trei domenii, adica modificarile la angajari (cererea de forta de munca), oferta de forta de munca si structura ocuparii. Rata somajului se poate modifica in cazul in care acelasi volum de ocupare a fost distribuit mai multor persoane (prin cresterea ponderii muncii cu fractiune de norma sau prin reducerea si redistribuirea muncii desfasurate peste program). Sau somajul ar putea creste datorita faptului ca mai multe persoane au absolvit sistemul educational, dar volumul ocuparii a ramas constant.

Este de asemenea important pentru noi sa intelegem ca majoritatea politicilor de ocupare (sau instrumentelor de politica) nu influenteaza direct ocuparea . ci mai ales indirect. Reducerea dobanzilor bancare nu creeaza direct locuri de munca. Este acceptat faptul ca dobanzile bancare mai scazute determina o scadere a costurilor cu investitiile. Mai multe investitii ar conduce astfel la o crestere a ocuparii. Economistii pretind de obicei ca “politicile de ocupare pot doar sa aduca vitele la adapat, dar nu le pot forta sa bea”.

De asemenea nu se poate garanta ca toate politicile care intentioneaza sa creeze locuri de munca si reusesc sa faca acest lucru. Cresterea salariului minim pe economie, de exemplu, ar putea conduce la un consum global mai mare al persoanelor care traiesc la nivelul salariului minim. Cresterea consumului ar putea duce la cresterea productiei de bunuri si servicii, iar aceasta crestere de productie este de asteptat ca va determina cresterea ocuparii. Pe de alta parte, salarii minime mai mari inseamna costuri crescute pentru intreprinderi. De aceea, intreprinderile ar putea reduce numarul lucratorilor care primesc salariul minim si sa creasca automatizarea productiei. Mai multa automatizare ar putea crea mai multe locuri de munca pentru muncitorii care detin calificari superioare in detrimentul celor necalificati, care primesc salariul minim.

In orice caz, chiar daca politicile de ocupare influenteaza indirect, ele trebuie sa fie privite ca avand cea mai decisiva influenta asupra volumului ocuparii. Politicile de piata muncii, chiar daca au o influenta mai directa, sunt de obicei mai putin importante. Politicile “active” de piata muncii este de asteptat sa aiba doar un impact marginal asupra volumului ocuparii si/sau al somajului (chiar daca in titlul lor “crearea de locuri de munca” suna foarte promitator).

POLITICI DE PIATA MUNCII

Politicile de piata muncii sunt formate din toate macro si micro politicile care incearca sa regleze cererea si oferta de pe piata muncii (si relatiile intre cerere si oferta). Politicile de piata muncii incearca sa influenteze direct deciziile referitoare la ocupare ale indivizilor (persoane aflate in cautarea unui loc de munca, persoane angajate, angajatori, etc.).

Politicile pe piata muncii include in principal urmatoarele politici:

legislatia muncii sau toate politicile care reglementeaza conditiile de ocupare ale indivizilor cum ar fi salariul minim, programul de munca, durata si conditiile concediului annual, ale concediului de maternitate, regulamente referitoare la angajari si concedieri, protectia muncii si conditiile de sanatate, etc).

politici care incearca sa creasca participarea persoanelor in cadrul fortei de munca (promovarea formarii continue, pensionare anticipata, munca cu program redus, etc.).

politicile “active” pentru piata muncii si serviciile de mediere/plasare, de informare si consiliere privind cariera, de formare profesionala, subventiile pentru angajare, de instruire in tehnici de cautare a unui loc de munca, de promovare a initiativei private, etc.

politicile “pasive” pentru piata muncii care inlocuiesc salariile pentru cei care au devenit involuntar someri sau pe timpul participarii la masuri “active” pentru piata muncii.

Politicile de piata muncii au de obicei un impact mai direct asupra deciziilor referitoare la ocupare ale participantilor la piata muncii decat politicile de ocupare) si de aceea au un impact mai direct asupra volumului si/sau asupra structurii ocuparii si/sau somajului, in special pe termen scurt.

In orice caz, chiar daca impactul provocat de aceste politici este mai degraba direct, impactul asupra volumului ocuparii si/sau somajului poate fi evaluat ca fiind mai degraba scazut sau marginal, in special pe termen mediu si pe termen lung. Acest fapt se aplica in special acelor politici implemetare prin intermediul serviciilor publice de ocupare, asa-numitele politici active si pasive pentru piata muncii. se aplica mai putin pentru legislatia muncii.

3.MASURI “ACTIVE” PENTRU PIATA MUNCII (MAPM)

Masurile active pentru piata muncii sunt de obicei micro-politici, care incearca sa faca somerii mai atractivi pentru angajatori. Aceste masuri mentin competitivitatea existenta si incetinesc orice scadere a competitivitatii. Se adreseaza de asemenea persoanelor amenintate de concedieri. Sunt denumite “active” deoarece se presupune ca au un efect mai mare decat de a plati “pasiv” somerilor o indemnizatie care sa inlocuiasca lipsa veniturilor.

Masurile active pentru piata muncii include urmatoarele masuri (sau instrumente de politica) si servicii:

serviciile de mediere/plasare (corelare/potrivire intre cererea si oferta de forta de munca)

servicii de informare si consiliere privind cariera

servicii de informare pe piata muncii

promovarea formarii profesionale (inclusiv formarea continua)

promovarea mobilitatii (geografice) pe piata muncii

promovarea instruirii in tehnici de cautare a unui loc de munca (Job club)

promovarea dezvoltarii de afaceri pe cont propriu

subventionarea temporara a anumitor grupuri dezavantajate

subventionarea temporara a ocuparii in sectoare economice speciale (constructii, agricultura)

subventionarea temporara a ocuparii in situatii economice speciale (de exemplu pe perioada de tranzitie la economia de piata subventionarea asa-numitelor “societati de ocupare” cu scopul de a pregati intreprinderea si/sau infrastructura publica respectiva pentru potentialii investitori particulari) de exemplu subventionarea programului redus pe perioada reducerii temporare a cererii).

Document online: Problematica generala a violentei in familie - tipuri si forme de manifestare a violentei in familie Referat: Rolul familiei in integrarea copilului in societate

Serviciile de mai sus se pot imparti in doua categorii: prima categorie isi doreste in primul rand sa sprijine angajatorii si persoanele aflate in cautarea unui loc de munca sa se gaseasca unii pe altii, sa se gaseasca unii pe altii mai repede, sau sa se poata obtine o mai buna “potrivire”. Aceste servicii constau in furnizare de informatii, mediere/plasare, servicii de informare si consiliere precum si servicii de instruire in tehnici de cautare a unui loc de munca.

Cealalta categorie, deseori combinata cu prima, incearca sa imbunatateasca calificarile/abilitatile ocupationale (privite in cel mai larg sens posibil) si de aceea si oportunitatile de pe piata muncii (de angajare) ale indivizilor, competitivitatea acestora pe piata muncii (prin formare profesionala sau subventionarea angajarii). Sau cu alte cuvinte, prima categorie de servicii sprijina clientii de a vinde (mai bine sau mai repede) calificarile/abilitatile pe care le detin, in timp ce a doua categorie incearca sa imbunatateasca calificarile/abilitatile sau sa le modifice odata cu schimbarile cerintelor pietii muncii.

Pe termen scurt, este de asteptat ca masurile si serviciile active pentru piata muncii active sa aiba un impact direct asupra volumului ocuparii (sau asupra nivelelor somajului):

daca serviciile de mediere/plasare prin actiunea lor ocupa un loc de munca vacant mai repede decat in lipsa acestor servicii, ocuparea creste si somajul scade mai repede decat in absenta acestor servicii

daca somerii care participa la cursuri de formare profesionala nu sunt luati in calculele statistice ca fiind someri, somajul scade cu numarul corespunzator de someri care au inceput cursurile

daca somerii sunt cuprinsi in programe subventionate de munca in folosul comunitatii, somajul scade iar ocuparea creste cu numarul respectiv de persoane cuprinse in program.

Pe termen mediu sau mai lung, lucrurile ar putea fi diferite. In functie de calitatea serviciilor de mediere/plasare, acestea pot continua sa aiba un impact pozitiv asupra ocuparii – chiar daca acest impact este limitat. Acelasi lucru s-ar putea aplica instruirii in tehnici de cautare a unui loc de munca. Lucrurile stau cu totul altfel daca ne referim la subventionarea ocuparii sau la formarea profesionala.

Prin formarea profesionala nu se creeaza locuri de munca suplimentare (cu exceptia celor ce lucreaza in sectorul formarii). Angajatorii nu vor angaja mai multe persoane doar pentru ca mai multi lucratori calificati isi doresc un loc de munca. Ei vor angaja doar daca bunurile sau serviciile produse de acesti lucratori vor putea aduce profit la vanzare. Angajatorii sunt interesati sa angajeze mai mult personal calificat doar in cazul in care cred ca lipsa de muncitori calificati a produs deja pierderea unor oportunitati de a face profit.

O alta problema este cea de a cunoaste daca angajatorii ar fi angajat oricum personal suplimentar sau doar personal cu calificari sporite. Acelasi lucru se aplica si subventiilor pentru angajare. Noi nu stim efectiv daca persoana care s-a angajat cu ajutorul subventiei nu s-ar fi putut angaja si in lipsa acesteia. Acest efect este efectul de “dead-weight”. Serviciul public de Ocupare ar cheltui in acest caz niste bani pe ceva care s-ar fi intamplat oricum ( cazul in care persoana oricum s-ar fi angajat si in lipsa calificarii sau a subventionarii angajarii).

Sau, se poate intampla ca un agent economic sa inlocuiasca personalul angajat fara subventii cu alti lucratori care ar primi subventii pentru angajare. Acest efect ar fi efectul de “inlocuire”-“substitution”.

Sau intreprinderile/ agentii economici care au primit subventii pentru angajari ar putea creste productia si vanzarile in detrimentul altor intreprinderi (nesubventionate). Datorita cresterii subventionarii ocuparii in unele intreprinderi s-ar putea crea concedieri corespunzatoare in alte intreprinderi care nu au fost subventionate. Rata somajului ar putea sa ajunga astfel la cea existenta inaintea acordarii subventiilor, sau ar putea chiar sa o depaseasca. Acest lucru se poate intampla in cazul in care intreprinderile ne-subventionate ar fi fost mai eficiente decat cele subventionate. Acest efect este efectul de “displacement”.

Toate aceste efecte: dead-weight, substitution sau displacement, pot avea si alte efecte negative asupra ocuparii, care nu sunt luate de obicei in considerare. Toate aceste masuri active trebuie sa fie finantate si implementate de Serviciul Public de Ocupare. Acest lucru se face din taxele si contributiile la fondul de somaj. Daca acesti bani nu sunt cheltuiti cu chibzuinta, ceea ce nu se intampla in cazul in care se produc asemenea efecte, inseamna ca suma din fondul de somaj nu mai este disponibila pentru consum, economii sau investitii. Mai putin consum si investitii inseamna scaderea ocuparii. Iar scaderea economiilor inseamna cresterea ratelor dobanzilor, costuri de creditare mai mari si scaderea investitiilor, conducand toate acestea la scaderea ocuparii.

Din aceste motive, crearea de noi locuri de munca suplimentare nu este un obiectiv realist pentru politicile active de piata muncii. Obiectivul principal ar trebui sa fie acela de a utiliza la maximum potentialul existent al volumului de ocupare (in limitele succeselor si esecurilor politicilor economice, sociale si de ocupare) in principal prin evitarea lipsei de forta de munca potrivita. Un obiectiv similar este de a pregati (sau adapta) oferta de forta de munca (resursele umane) pentru potentialele dezvoltari ale volumului ocuparii in structura sa interna (indreptarea spre calificari sporite, o crestere a fluctuatiei de personal, munca cu program redus, etc.).

4.MASURI “PASIVE” PE PIATA MUNCII (MPPM)

Masurile pasive pentru piata muncii sunt un amestec de masuri: Au deopotriva elemente de politica de ocupare si de politica pietei muncii. Masurile pasive sunt atat micro-politici (au o influenta directa asupra deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor) cat si macro-politici (contributia globala la fondul de somaj si platile globale a indemnizatiilor de somaj sunt asa-numitii “stabilizatori automati” ai cererii globale). De aceea, influenteaza volumul si structura ocuparii somajului atat direct cat si indirect.

Instrumentele de politica disponibile constau din urmatoarele:

contributiile la fondul de somaj

diferitele tipuri de indemnizatii de somaj (de tip asigurare sau de verificare a altor surse de venituri)

subventii pentru angajare (in cazul in care subventionarea nu este de natura temporara sau nu este destinata imbunatatirii calificarilor/abilitatilor individului).

Politicile pasive de piata muncii au un impact indirect asupra volumului ocuparii si/sau a somajului ca si politicile de ocupare:

Contributiile la fondul de somaj sunt ca si impozitele. Banii disponibili pentru consumul privat, economii sau investitii se reduc. Cererea globala privata se va reduce corespunzator cu consecinte negative asupra volumului de ocupare.

Plata indemnizatiilor de somaj functioneaza invers. Persoanele care ar pierde retributia prin pierderea locului de munca pierd doar o parte din suma respectiva de bani. Sunt obligati sa sacrifice o parte din consumul lor lunar. Cererea globala (si volumul ocuparii) scade mai putin daca exista aceste indemnizatii de somaj decat in cazul in care acestea nu ar exista.

Masurile pasive pentru piata muncii au de asemenea si un impact mai direct asupra ocuparii si/sau somajului si a deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor. Multe persoane actioneaza fara a gandi in perspectiva. Atata timp cat beneficiaza de indemnizatii care nu sunt cu  mult mai mici decat un salariu, multi someri prefera sa nu se angajeze sau sa nu participe la vreo masura activa. De aceea este important ca beneficiile sa fie astfel concepute incat sa stimuleze beneficiarii de indemnizatii de somaj de a-si cauta activ un loc de munca si de a participa la masuri active. Este de asemenea important de a crea un stimulent pentru suplimentarea veniturilor prin acceptarea de munci ocazionale, cu program redus, sau pe durata limitata.

Aceste stimulente pot fi create la modul urmator:

prin oferirea de indemnizatii mai scazute decat sumele care s-ar putea obtine prin angajare legala. In acest sens, este mai important ca indemnizatiile de somaj sa fie corelate cu posibilitatile de venituri actuale sau posibile in viitor decat sa fie corelate cu veniturile obtinute in trecut.

Prin platirea de indemnizatii mai ridicate in timpul participarii la masuri active

Prin deducerea din indemnizatiile normale doar a unei parti din venitul obtinut din prestarea de munci ocazionale, cu program redus, sau pe durata limitata.

Eficacitatea acestor stimulente este importanta din alte motive. In prezent piata muncii se confrunta cu o grava neconcordanta intre calificarile oferite de persoanele aflate in cautarea unui loc de munca si calificarile pe care le pretind angajatorii. Este de asemenea o neconcordanta in ceea ce priveste conditiile oferite de angajatori si conditiile pe care si le doresc persoanele aflate in cautarea unui loc de munca. Dar, atata timp cat angajatorii nu gasesc personalul de care au nevoie, acestia nu vor putea crea mai multe locuri de munca. Aceasta neconcordanta este oricum dificil de depasit. Este dezastruos daca aceasta neconcordanta este sustinuta de masurile pasive pentru piata muncii.

5. FUNCTIILE SERVICIULUI PUBLIC DE OCUPARE

Pana la momentul de fata, nu exista definitii unanim acceptate referitoare la politicile sau masurile pentru piata muncii. In special schimbul international de informatii si experiente continua sa sufere din cauza problemelor de “limbaj”.

De aceea, un grup de experti de la

Organizatia Internationala a Muncii – International Labour Organisation (ILO),

Asociatia Mondiala a Serviciilor Publice de Ocupare – World Association of Public Employment Services (WAPES),

Comisia Europeana – European Commission si de la

Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare – Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD)

A incercat in 1995/96 sa promoveze un “limbaj” mai comun cu scopul de a crea o baza de date comparabila internationala a serviciilor publice de ocupare. Chiar daca nu s-a emis nici o propunere finala, grupul a fost de acord asupra urmatoarelor aspecte:

In primul rand, este important sa se cada de acord asupra definitiilor pentru politicile de ocupare, de piata muncii si masuri active pentru piata muncii. Propunerile nu au fost generate dintr-un interes academic, ci doar datorita utilitatii lor pentru a identifica si descrie rolul, functiile si impactul Serviciului Public de Ocupare (SPO) asupra economiei, ocuparii si securitatii sociale.

Politicile de ocupare sunt privite ca macro-politici care influenteaza volumul si structura ocuparii si/sau a somajului doar indirect insa decisiv, deoarece rezultatul lor asigura cadrul pentru un impact maxim al politicilor de piata muncii pe termen scurt si mediu. Instrumentele de aplicare a macro-politicilor de ocupare sunt politicile fiscale, monetare, salariale si sociale adresate categoriilor macro-economice.

In cadrul politicilor de ocupare, Politicile de piata muncii incearca sa influenteze direct volumul si structura ocuparii si/sau a somajului prin modificarea deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor (persoane aflate in cautarea unui loc de munca, angajati, angajatori, etc.).

Politicile de piata muncii cuprind toate politicile “active” de piata muncii, toate serviciile de acordare de sprijin financiar sau de inlocuire a veniturilor (denumite de obicei masuri “pasive” de piata muncii) si toate politicile care incearca sa influenteze participarea persoanelor la piata muncii (scolarizare/instruire, formare profesionala, pensionare, etc.).

Masurile “active” de piata muncii (MAPM) incearca sa aduca imbunatatiri calificarilor/abilitatilor ocupationale (in cel mai larg sens posibil) ale indivizilor crescand astfel oportunitatile acestora (competitivitatea) pe piata muncii. MAPM cuprind instruire, pregatire, formare profesionala, subventionarea ocuparii, informare si orientare profesionala si mediere/plasare sau alte servicii asemanatoare (cum ar fi sprijinul acordat pentru mutarea in alta localitate).

Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare imparte masurile active in trei categorii (alte masuri decat medierea/plasarea sau informarea si consilierea profesionala):

formare profesionala (cuprinde toate tipurile de formare, formare continua sau recalificare)

instruire in tehnici de cautare a unui loc de munca

subventionare pentru angajare (subventionarea ocuparii).

Chiar daca SPO au un impact asupra ocuparii si/sau a somajului la nivel macro si asupra politicilor de piata muncii (de exemplu prin furnizarea de informatii necesare pentru formularea acestor politici), grupul de lucru considera ca SPO se ocupa mai mult de politicile active de piata muncii si de cele referitoare la reintegrare si la acordarea de beneficii, deoarece principalii clienti ai SPO sunt indivizi si programele SPO sunt adresate, la nivel individual, persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca si angajatorilor.

Mai concret, functiile urmatoare sunt considerate ca fiind functiile SPO:

mediere/plasare (sau corelare intre cererea si oferta de forta de munca)

informare si consiliere profesionala

programe sau masuri active de piata muncii

servicii de acordare de sprijin financiar (pentru someri si participanti la masuri active de piata muncii)

contribuire la formularea politicilor de ocupare si de piata muncii

Functiile de mai sus vor fi explicate mai jos in detaliu:

1.medierea/plasarea somerilor

In aceasta clasificare, medierea/plasarea ar cuprinde toate serviciile care au ca obiectiv potrivirea/ corelarea intre oferta de forta de munca (persoane aflate in cautarea unui loc de munca, fie somere angajate si dorind un alt loc de munca) si cererea de forta de munca (locurile de munca vacante) fara a spori competitivitatea persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca, fara a modifica conditiile unui loc de munca vacant si fara a subventiona in vreun fel solicitantul pentru a fi angajat sau locul de munca (angajatorul) –(ultimele trei precizari reprezinta tocmai elementele datorita carora medierea/plasarea este diferita de masurile active de piata muncii).

Medierea/plasarea se adreseaza tuturor categoriilor si grupurilor de clienti (inclusiv persoanelor cu handicap, altor grupuri de clienti dezavantajati sau altor grupuri tinta ale politicii de piata muncii, cetateni straini care au nevoie de permis de munca, etc.).

De aceea s-a propus

clasificarea problemei permiselor de munca ca si o functie din cadrul medierii/ plasarii, atat timp cat calificarile persoanei aflate in cautarea unui loc de munca nu sunt schimbate sau in cazul in care locul de munca vacant nu este adaptat sau subventionat

clasificarea medierii/ plasarii persoanelor cu handicap ca fiind un serviciu de mediere/plasare, atat timp cat calificarile detinute de solicitant nu sunt alterate sau locul de munca nu este adaptat sau subventionat.

- Clasificarea oricarei corelari de candidati pentru locuri de ucenici sau pentru pozitii de incepatori ca fiind un serviciu de mediere/plasare, atat timp cat se face doar o corelare intre cerere si oferta fara nici o modificare sau subventionare a vreuneia dintre acestea.

Informare si consiliere profesionala(Vocational Guidance)

S-a propus utilizarea termenului de informare si consiliere profesionala (sau ocupationala sau privind cariera) ca termen general pentru orice informatii sau sfaturi privind

alegerea,

pregatirea pentru,

intrarea intr-o

progresarea in cadrul,

sau schimbarea unei ocupatii, cariere, a locului de munca sau a ocuparii in general

fie acest lucru datorita dorintei individului, fie datorita conditiilor de piata muncii.

Datorita asemanarii procedurilor, nu s-a facut nici o diferenta in acordarea acestor servicii pentru adulti sau pentru tineri (care au absolvit o forma de invatamant sau nu) care incearca sa gaseasca un loc de munca sau sa urmeze o forma de pregatire pentru prima data dupa iesirea din cadrul sistemului educational.

Ca termen general, informarea si consilierea profesionala este alcatuita din doua sub-functii majore, anume

consilierea profesionala – vocational counselling

si

informarea profesionala – vocational information

S-a propus ca termenul de consiliere profesionala sa defineasca procesul (desfasurat in ambele sensuri) care se bazeaza pe interactiunea intensa intre consilieri si clientii individuali sau in grupuri (omogene), proces care include o identificare in amanunt a capacitatii si intereselor clientilor, inainte de a fi oferite informatiile care fac parte din cadrul pachetului mai larg de consiliere.

Spre deosebire de consiliere, informarea profesionala reprezinta un proces care se desfasoara mai mult intr-un singur sens, prin care se ofera informatii sau sfaturi fara a evalua in detaliu capacitatile si interesele clientilor. Oricum, acest lucru nu se poate face fara a stabili si evalua inainte care sunt nevoile de informatii ale grupurilor tinta urmand a se furniza informatiile conform acestor evaluari anterioare. In plus, informarea profesionala se limiteaza mai mult sau mai putin la furnizarea de informatii, pe cand consilierea include un volum substantial de sfaturi.

Serviciile de informare profesionala pot fi acordate prin intermediul centrelor de informare si documentare privind cariera, prin impartirea de publicatii (brosuri, reviste, etc), prin discutii de informare, prin educatie privind cariera in scoli, targuri in domeniul carierei, sau informatii difuzate prin radio, televiziune, baze de date, etc.

Informarea si consilierea profesionala – in oricare din aceste forme, de informare sau de consiliere – este propusa ca o functie separata a SPO, deoarece reprezinta de multe ori un serviciu complet. Este oricum parte a serviciilor de mediere/plasare si a serviciilor de implementare a masurilor active de piata muncii.

3.Programe active de piata muncii

Programele active de piata muncii – ca o functie SPO – cuprind toate activitatile care au ca obiectiv imbunatatirea competitivitatii (!) pe piata muncii a indivizilor sau sansele de recrutare ale intreprinderilor. Chiar daca obiectivul final al acestor masuri este de a face participantii sa fie in masura sa isi gaseasca un loc de munca “normal” (adica nesubventionat) dupa participarea la astfel de masuri (sau set de masuri), aceste programe active nu pot garanta angajarea (ocuparea).

MAPM include

toate tipurile de subventii acordate angajatorilor pentru a recruta, forma sau de a mentine angajate anumite persoane sau grupuri tinta

toate serviciile care faciliteaza acceptarea unor anumite oferte de locuri vacante, cum ar fi acordarea de sprijin financiar pentru mutarea in alta localitate, etc.

toate serviciile care imbunatatesc calificarile/abilitatile (in cel mai larg sens posibil) solicitantilor de locuri de munca (sau ale persoanelor angajate) adica inclusiv a cunostintelor, deprinderilor, calitatilor personale sau sociale, experienta in munca, etc.

Astfel de activitati include toate tipurile de formare si instruire (calificare, recalificare, policalificare, specializare, perfectionare, initiere, formare continua, instruire in tehnici de cautare a unui loc de munca, etc.).

Ele includ de asemenea toate tipurile de subventionare a ocuparii, fie in cadrul unei intreprinderi din sectorul privat, fie un program de ocupare in servicii publice (in folosul comunitatii), fie “Job club”, fie o intreprindere speciala subventionata de tipul “societate de ocupare” sau “fundatie de ocupare”, fie un atelier special sau o intreprindere speciala pentru persoane cu handicap, sau altele asemanatoare.

Masurile si programele active de piata muncii sunt de obicei strans corelate cu serviciile de mediere/plasare si cele de informare si consiliere profesionala. Pentru someri, astfel de programe si masuri sunt concepute in cazul in care eforturile de plasare esueaza sau se presupune ca vor esua in lipsa unei alte actiuni suplimentare (cresterea competitivitatii persoanei aflate in cautarea unui loc de munca sau subventionarea angajatorului).

Serviciile de informare si consiliere profesionala reprezinta parte integranta a majoritatii masurilor active pentru someri. Pentru clientii care au un loc de munca si care doresc sa-si schimbe locul de munca sau calificarile, masurile active se pot limita exclusiv la informare si consiliere profesionala, deoarece cei care solicita doar sfaturi intreprind deseori aceste actiuni de cautarea unui loc de munca singuri (fara interventia ulterioara a Serviciului Public de Ocupare, sau cu sprijin limitat la sponsorizarea financiara din partea SPO a anumitor cursuri de formare profesionala).

4.Servicii de acordare de sprijin financiar

Serviciile de acordare de sprijin financiar pot fi descrise ca fiind toate activitatile care au legatura cu problema sprijinului financiar pentru someri, fie ca acest sprijin este conceput de tip asigurare (se acorda tuturor celor care au contribuit la constituirea unui fond special pentru somaj) fie de tip “dupa nevoi” (dupa verificarea veniturilor somerului). Chiar daca acest sprijin este foarte asemanator cu cel de ajutor social, anumite beneficii de tipul ajutoarelor sociale nu contin elemente legate de piata muncii. Chiar daca si ajutoarele sociale sunt de tipul “dupa nevoi”, pentru obtinerea acestora nu se pun tuturor beneficiarilor lor conditii de a fi “activi” in cautarea unui loc de munca, sau de a participa la masuri active. Din acest motiv, al elementelor de piata muncii pe care le contin, serviciile de acordare de sprijin financiar ne sugereaza sa le clasificam ca functie a SPO.

Serviciile de acordare de sprijin financiar asa cum sunt ele prezentate in clasificarea pe care o propunem ar include toate serviciile de acordare de beneficii care se bazeaza pe faptul ca o persoana, din motive independente de aceasta, este somera sau lucreaza cu program redus (chomage partiel, Kurzabeit), indiferent daca aceste beneficii sunt platite direct somerului sau sunt platite acestuia prin intermediul angajatorului.

5.Contributii la ocupare si formularea de politici pentru piata muncii

Grupul considera ca

monitorizarea situatiei si tendintelor de pe piata muncii,

cercetarea (si evaluarea) pietei muncii si a rolului si impactul SPO,

si rolul formal asumat in formularea (si revizuirea) politicii de piata muncii

ca o alta functie SPO.

Chiar daca aceasta functie pare a fi mai mult a celor care formuleaza politicile, este de asemenea o functie care sprijina SPO prin ea insasi: rezultatele acestei functii sunt esentiale pentru administrarea serviciilor si pentru cei care furnizeaza medierea/plasarea, informarea si consilierea profesionala, sau serviciilor legate de programe si masuri active pentru piata muncii.

Aceasta formulare de politici se poate limita la a contribui cu informatii la procesul politic.

Furnizarea de informatii poate insemna de la simpla colectare si publicare de informatii statistice referitoare la operatii desfasurate in cadrul SPO, pana la cercetari complicate bazate pe o sfera larga de date si informatii din diferite surse. Functia de formulare a politicilor poate include de asemenea – pentru unele servicii de ocupare – un rol oficial in formularea sau revizuirea de legi, norme, metodologii si alte prevederi legale similare.

Formularea de politici este legata de cadrul mai larg al strategiei nationale. Dezvoltarea unor anumite programe sau masuri la nivel regional, local sau individual (la nivel de persoana aflata in cautarea unui loc de munca sau agent economic) -– care pot fi denumite ca fiind “formulare de micropolitici” in cadrul unei strategii (legislative) cadru la nivel national – sunt privite ca fiind parte a procesului de implementare si de aceea reprezinta alte functii ale SPO.