Resursele umane, principala resursa a organizatiei

Resursele umane, principala resursa a organizatiei

In dezvoltarea fiecarei tarii un rol major revine resurselor umane. Procesul de dezvoltare economica depinde in mare masura de gradul de pregatire si utilizare a resurselor umane, de rolul creator si dinamizator al factorului uman in desfasurarea vietii economice.

Supravietuirea oricarei economii nationale si cu atat mai mult, prosperitatea ei si bunastarea membrilor acesteia depind in mod direct si in mare masura de performantele firmelor din economia respectiva, iar performantele acestora depind la randul lor de capacitatea managementului si a gestionarii resurselor, intre care un loc insemnat revine resurselor umane.

Resursele umane reprezinta totalitatea aptitudinilor fizice si intelectuale utilizate in procesul de productie si de prestari de servicii necesare existentei.

Rolul primordial al resurselor umane la scara intregii societatii se regaseste la nivelul firmei, principalele elemente care o demonstreaza sunt urmatoarele:

Resursa umana este singura creatoare, nu numai sub aspect economic, ci si sub aspect spiritual, stiintific. Generarea de noi idei concretizate in produse, tehnologii, metode de conducere, solutii organizatorice noi, este rezultatul exclusiv al omului.

Forta de munca este singura creatoare de valoare de intrebuintare. De fapt organizatia reprezinta celula economica de baza a societatii in care se creeaza de catre oameni produse si servicii.

Eficacitatea si eficienta utilizarii resurselor materiale si informationale depind intr-o masura hotaratoare de resursele umane. Practica activitatii economice releva nu putine situatii cand intreprinderi, inzestrate la fel tehnic-financiar si informational sau la niveluri foarte apropiate, obtin performante economice diferite.

Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifica o subevaluare a resurselor materiale, financiare si informationale. Functionarea organizatiei implica abordarea resurselor umane in stransa interdependenta cu celelalte resurse, datorita conexiunilor ce exista intre ele. Folosirea resurselor umane in detrimentul celorlalte afecteaza echilibrul dinamic al organizatiei ce conditioneaza functionarea si dezvoltarea sa profitabila.

Revolutia tehnico-stiintifica in toate domeniile de activitate si tranzitia la economia de piata ridica pe o treapta superioara rolul resurselor umane. Managementul resurselor umane pune in evidenta rolul si pozitia resurselor umane in cadrul unui sistem determinat de relatii, a unui mecanism de functionare cu cele doua laturi: economica si sociala.

Resursele umane se caracterizeaza prin rationalitate, activitate constienta indreptata spre un anumit scop, cu desfasurarea activitatilor in functie de specific si conditii, grad de tehnicitate si profesionalism, combativitate si exigenta.[2]

Factorul uman precum si forta de munca detin un rol important in economia tarii, de aceea apare necesara cunoasterea problematicii ocuparii si folosirii eficiente a fortei de munca.

Resursele umane trebuie sa fie astfel gestionate, incat sa devina factorul “motor “  al progresului unitatii conduse. In ceea ce priveste tara noastra, problemele gestionarii resurselor umane comporta dificultati, din cauza greutatilor inerente trecerii de la un sistem politico-economic de comanda, centralizat – in care initiativa managerilor din intreprinderi si chiar din ministere era limitata, deciziile luandu-se in cercuri restranse – la un sistem descentralizat, specific economiei de piata.

Resursele umane includ resursele umane primare, adica populatia sub aspectul ei cantitativ si structural, ca si pe cele derivate- stocul de invatamant si de cunostinte stiintifice, inovatia. Resursele umane primare depind de factorul demografic, de numarul persoanelor apte de munca, de structura acestora pe sexe, pe ramuri si subramuri de productie, ca si de calificarea lor.[4]

Interventia directa sau indirecta a resurselor umane conditioneaza existenta productiei si a celorlalte activitati economice si asigura valorificarea mijloacelor de productie de care dispune societatea facand posibila si satisfacerea nevoilor ei.

Potentialul uman constituie elementul creator, activ si coordonator al activitatii economice.

In etapa actuala de dezvoltare a tarii, caracterizata prin preocuparea pentru cresterea eficientei in toate domeniile de activitate, o importanta esentiala o are valorificare maxima a tuturor mijloacelor materiale si banesti.

Mijlocul principal in infaptuirea acestui obiectiv , de care depinde dezvoltarea mai rapida a tarii, il reprezinta folosirea potentialului uman la intreaga lui valoare. De aceea economistii, sociologii, oamenii politici, psihologii, managerii sunt de acord ca factorul primordial in procesul de dezvoltare economica este omul cu multiplele si variatele lui capacitati si ca factorii tehnici si sociali actioneaza asupra dezvoltarii economice, nu direct, ci prin om.

Pentru a influenta favorabil participarea factorului uman la procesul de crestere economica se cere un efort special de cunoastere a oamenilor din intreprinderi pe tot parcursul activitatii lor, de la angajare pana la desfacerea contractului de munca sau la pensionare, cunoasterea concreta, individualizata, diferentiata pentru fiecare om si fiecare colectiv de munca in parte.