Resursele umane si serviciile sociale

1 . Resursele de munca

1.1. Contextul macro-economic - transformari pe piata muncii

In anii ’90, modelul ocuparii populatiei s-a schimbat esential fata de perioada anterioara. Ocuparea fortei de munca – componenta de baza a dezvoltarii umane – este una din zonele cele mai tensionate ale tranzitiei. In conditiile accelerarii restructurarii si ale sporirii insecuritatii locului de munca, pe piata muncii s-au acumulat un mare numar de probleme sociale.

Privatizarea si descentralizarea economiei romanesti au influentat semnificativ piata muncii, determinand masive disponibilizari si aparitia fenomenului de somaj. Involutiile din economie au restrans posibilitatile de ocupare a fortei de munca; numarul populatiei ocupate, respectiv rata de activitate si de ocupare s-au redus iar somajul s-a cronicizat.

Ca urmare, in ultimul deceniu, in Romania a scazut continuu numarul persoanelor ocupate la 1000 de locuitori, dupa cum indica cifrele de mai jos:

Populatia ocupata la 1000 locuitori, in perioada 1990-2000

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Avand drept cauza principala restructurarea sectorului industrial, reducerea populatiei ocupate a fost un fenomen prezent pe intreg teritoriul tarii, diferentiat ca amploare si profunzime de la o regiune la alta, de la un judet la altul.

Somajul a devenit un fenomen tot mai amplu, rata somajului inregistrat de agentiile teritoriale pentru ocuparea fortei de munca in anul 1999 reprezentand 11,8%, iar in 2000 10,5% din populatia activa a tarii.

Rata somajului inregistrat, la sfarsitul anilor 1991 - 2000

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Fenomenul somajului are alta amploare daca este descris conform criteriilor Biroului International al Muncii (BIM). Numarul somerilor si rata somajului definite in acest mod (persoanele care nu au un loc de munca, care au cautat un loc de munca in ultima perioada si sunt imediat disponibile de a incepe o activitate aducatoare de venituri) sunt sensibil mai mici decat in cazul somajului inregistrat.

Rata somajului conform metodologiei BIM, in perioada 1995 - 2000

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Diferenta dintre cele doua rate este un indiciu al existentei muncii la negru efectuata de persoane al caror statut social este cel de somer.

Munca fara forme legale s-a dezvoltat intens dupa anul 1989 in cadrul unei economii de piata in care patronii au incercat sa se sustraga de la plata contributiilor cuvenite legal bugetului asigurarilor sociale de stat si a impozitelor catre acesta.

Masurile de combatere a muncii la negru s-au orientat in doua directii principale:

- masuri de control si de sanctiune a celor care practica munca la negru si a celor care utilizeaza forta de munca in aceste conditii;

- masuri de sprijinire a unui cadru economic, social si juridic care sa incurajeze respectarea legalitatii, sa combata fenomenul sustragerii de la nerespectarea legii.

Reducerea gradului de ocupare precum si a veniturilor din munca au dus la cresterea saraciei.

In ultimii patru ani, rata saraciei (definita ca pondere a persoanelor care traiesc sub pragul de 60% din cheltuielile medii de consum pe adult echivalent) s-a inrautatit de 2,2 ori, crescand de la 19,9% in 1996 la 44% in anul 2000.

Rata saraciei in perioada 1996 - 2000

*⁾ estimat

Sursa datelor: Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000

1.2. Populatia ocupata si structura ocuparii

La 1 ianuarie 2001, resursele de munca insumau 13.358 mii persoane si reprezentau mai mult de jumatate din populatia tarii (59,6%), ramanand aproape constante in ultimii ani.

Mai putin de jumatate din populatia tarii este activa (43,0%). Populatia activa civila este constituita din 9.636 mii persoane, iar dintre acestea sunt ocupate numai 8.629 mii persoane, ceea ce reprezinta 64,6% din totalul resurselor de munca.

Ocuparea fortei de munca, in perioada 1991-2000

- mii persoane -

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Gradul de ocupare a populatiei difera de la o regiune la alta. In regiunile de est si sud ale tarii gradul de ocupare a populatiei este mai scazut iar in regiunile din vestul si centrul tarii gradul de ocupare este mai mare.

Numar de persoane ocupate la 1000 locuitori, pe regiuni, in anul 2000

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Tranzitia la economia de piata a marcat puternic gradul de ocupare a populatiei sub aspectul volumului, structurii, eficientei, comportamentului, institutiilor si politicilor pietei muncii. Romania este confruntata cu o criza a ocuparii fortei de munca, in conditiile declinului economic instalat in ultimul deceniu. Prin impactul sau economic si social genereaza acumulari de tensiuni sociale.

Chiar daca valoarea PIB–ului pe locuitor (calculat de INS conform unei metodologii europene - runda 1996 - de asigurare a comparabilitatii puterii de cumparare cu alte tari) a avut si momente de crestere, dinamica populatiei ocupate a avut o evolutie total diferita.

Participarea femeilor la formarea resurselor de munca este relativ apropiata de cea a barbatilor. La 1 ianuarie 2001, femeile reprezentau 48,3% din populatia activa civila.

In perioada 1990-2000 s-au produs deplasari ale populatiei intre ramurile economiei nationale, structura populatiei ocupate pe activitati ale economiei nationale suferind modificari.

Restrangerea activitatii in industrie si cu precadere in unitatile economice mari, nerentabile, a determinat, scaderea populatiei ocupate civile in aceasta ramura cu 2.001 mii persoane, in perioada 1990-2000. Ponderea acestei ramuri s-a redus de la 37% in 1990 la 23,2% in 2000.

Restituirea terenurilor agricole catre fostii proprietari si orientarea persoanelor care, potrivit legii, nu mai pot beneficia de prestatii banesti de somaj, catre cultivarea pamantului (ca unica alternativa de obtinere a unor venituri de subzistenta) au condus la cresterea populatiei ocupate civile in agricultura. Ponderea populatiei ocupate in agricultura este excesiva si in crestere (de la 28,2% in 1990 la 40,8% in anul 2000).

In anul 2000, ponderea populatiei ocupate civile in activitati de servicii comerciale (comert, hoteluri, restaurante, transport si depozitare, posta si telecomunicatii, activitati financiare, bancare si de asigurari si tranzactii imobiliare) si sociale (administratie publica, invatamant, sanatate si alte servicii) a ajuns la 35,4% din populatia ocupata, fata de 27,5% in 1990.

Populatia ocupata civila pe activitati ale economiei nationale

in perioada 1990-2000

( la sfarsitul anului)

- mii persoane -

Sursa datelor : Institutul National de Statistica

Schimbarile in structura ocuparii pe sectoare releva un proces concomitent de dezindustrializare si reagrarizare a economiei, fara a avea loc un progres in sectorul serviciilor. Practic, persoanele disponibilizate din ramura industriei nu se regasesc in celelalte ramuri ale economiei (situatie bine evidentiata de reprezentarea grafica de mai jos), ci au contribuit la cresterea numarului somerilor.

Cresterea numarului de persoane ocupate in agricultura, in conditiile in care gospodariile detin, in medie, suprafete mici de teren agricol, a determinat o scadere a capacitatii de utilizare a fortei de munca in aceasta ramura. Potrivit anchetelor realizate de INS, in anul 2000, din totalul populatiei ocupate cu program partial de lucru, 88,5% lucrau in agricultura.

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Evolutia populatiei ocupate civile pe forme de proprietate releva o scadere accentuata a ponderii persoanelor din sectorul public (cu peste 35 puncte procentuale in 2000 fata de 1992) si o crestere a celei din sectorul privat si unitatile mixte (cu 29,5 puncte procentuale si respectiv 7,3 puncte procentuale in acelasi interval de timp).

Structura populatiei ocupate civile, pe forme de proprietate, in perioada 1992-2000

Total populatie ocupata civila = 100 -

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Mutatiile intervenite in structura populatiei ocupate dupa statutul profesional evidentiaza scaderea ponderii numarului de salariati si cresterea ponderii celorlalte categorii (patroni, lucratori pe cont propriu, lucratori familiali neremunerati).

Populatia ocupata dupa statutul profesional, in perioada 1992 – 2000

- Total populatie ocupata =100 -

Sursa datelor : Institutul National de Statistica

Restructurarile din economie au determinat reducerea numarului mediu de salariati cu aproape 3.533 mii in anul 2000 fata de 1990.

In anul 2000, potrivit Anchetei asupra fortei de munca, rata globala de ocupare (ponderea persoanelor ocupate in populatia totala) a fost de 48,9%.

Rata de ocupare a populatiei de 15 ani si peste (raportul dintre populatia ocupata si populatia de 15 ani si peste) in 2000 a fost de 58,8%, cu diferentieri pe sexe si medii. Aceasta rata a fost mai redusa la femei decat la barbati (52,8% fata de 65,1%) si in mediul urban comparativ cu mediul rural (49,8% fata de 69,8%).

In 2000 cea mai mare rata de ocupare s-a inregistrat la barbatii din grupa de varsta 35-49 ani (85,7%). Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (raportul dintre persoanele ocupate in varsta de munca in populatia totala in varsta de munca) a fost de 63,2%.

Distributia populatiei ocupate pe grupe de varsta, pe sexe si medii, in anul 2000

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Potrivit “Anchetei statistice asupra fortei de munca in gospodarii“ efectuate de INS, in anul 2000, 53,2% din populatia ocupata se afla in mediul rural, fata de 52,7% in anul anterior, in conditiile in care populatia rurala reprezinta mai putin de jumatate din intreaga populatie.

In ultimii ani s-a redus amploarea fenomenului de subocupare. Potrivit Anchetei asupra fortei de munca, in anul 2000 fenomenul de subocupare s-a manifestat in cazul a numai 54 mii persoane (care au lucrat mai putin decat durata obisnuita a saptamanii de lucru), fata de 60 mii in anul anterior. Ponderea acestora in numarul total al persoanelor ocupate era de 0,5%,in 2000, comparativ cu 0,6% in 1999. Din numarul total al subocupatilor, 68,0% se afla in mediul rural.

1.3. Somajul si politica in domeniul somajului

Declinul si dezechilibrele provocate de trecerea la economia de piata au determinat o adevarata explozie a somajului in primii ani ai tranzitiei. In martie 1994, numarul somerilor a ajuns la 1.291 mii persoane, respectiv 11,5% din populatia activa. A urmat o perioada de reducere, iar dupa octombrie 1997 somajul a reinceput sa creasca, ca urmare a procesului de restructurare sau de lichidare a unitatilor economice neperformante.

La inceputul anului 2000, s-a inregistrat o rata a somajului de 12,3%, depasind nivelul anului 1994, desi numarul somerilor a fost mai mic, de numai 1.175 mii persoane. La sfarsitul anului 2000 rata somajului a fost de 10,5% corespunzatoare unui numar de 1.007 mii someri.

Evolutia numarului de someri inregistrati, la sfarsitul anilor 1991 - 2000

Sursa datelor: Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale

1.3.1. Caracteristicile structurale ale somajului

Somajul in randul femeilor. La inceputul deceniului, femeile au consituit partea cea mai numeroasa dintre someri. In ultimii ani ponderea femeilor in randul somerilor s-a redus, deoarece disponibilizarile colective incepute in 1997, au vizat activitatile de constructii, minerit, metalurgie, ramuri cu personal preponderent masculin.

Evolutia ponderii femeilor in totalul somerilor, in perioada 1991 - 2000 (%)

Sursa datelor: Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale

Somajul in randul tinerilor. Pana in anul 1997, populatia tanara sub 25 ani reprezenta cea mai numeroasa grupa de populatie din categoria somerilor. In anul 2000, ponderea somerilor tineri s-a redus, fiind aproape egalata de ponderea persoanelor din grupa 40-49 ani, fiind urmata de grupa 30-39 ani, care constituie principala categorie de populatie vizata de restructurarile industriale. La sfarsitul anului 2000, ponderea somerilor tineri ca si a celor de peste 50 de ani a crescut la 29,4%, respectiv 11,7%.

Structura somerilor indemnizati, pe grupe de varsta, la sfarsitul anilor 1993 -

2000

Sursa datelor: Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale

Structura somerilor indemnizati pe sexe si grupe de varsta, in anul 2000

Sursa datelor: Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale

Somajul de lunga durata. In anul 2000, mai mult de jumatate dintre someri (60%) se aflau in somaj de lunga durata (peste 9 luni). In trimestrul IV 2000, durata medie a somajului a fost 19,1 luni, perioada de inactivitate fiind in crestere sensibila fata de anul anterior cand era de 16,2. In anul 2000, mai mult de jumatate din someri (50,6%) se aflau in inactivitate de peste 1 an, fata de un procent de numai 43,2% in 1999. Cea mai lunga durata a somajului se inregistreaza la barbatii de peste 50 de ani.

Structura somerilor indemnizati, pe sexe, dupa durata somajului, in anul 2000

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Somajul pe categorii profesionale. In perioada de tranzitie au fost afectati de somaj mai ales muncitorii. Ponderea lor insa s-a redus treptat de la 84,1% in 1991 la 72,1% in 2000, deoarece si alte categorii au inceput sa fie afectate de somaj. Somerii cu studii medii reprezentau 24,7% dublandu-se ponderea acestora fata de 1991. Ponderea somerilor cu studii superioare, desi nu insemnati, a fost destul de schimbatoare in aceasta perioada, osciland intre 1,5% si 3,2%.

Structura somerilor pe nivele de pregatire, in perioada 1991 - 2000

- % in total-

Sursa datelor: Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale

Somerii pe categorii de indemnizatii. Inca din 1991, s-a creat cadrul legal privind protectia sociala a somerilor si reintegrarea lor profesionala (Legea nr. 1/1991 cu modificarile ulterioare), cca. 3/4 din somerii inregistrati beneficiind de diferite forme de prestatii banesti specifice.

Aproximativ un sfert din numarul somerilor inregistrati sunt neindemnizati, deoarece nu intrunesc conditiile prevazute de lege, iar ponderea lor a fost in crestere in ultimul an.

Numarul somerilor, pe forme de indemnizare

^x)persoane disponibilizate care beneficiaza de vechime in munca pana la reincadrarea cu carnet de munca intr-o alta unitate.

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

1.3.2. Politica de protectie sociala a somerilor

Politica de protectie sociala a persoanelor in cautarea unui loc de munca este orientata spre extinderea si diversificarea masurilor active menite sa conduca la cresterea gradului de ocupare a fortei de munca.

Persoanele fizice sau juridice care angajeaza cu contract de munca individual pe durata nedeterminata absolventi ai unor institutii de invatamant profesional, special, liceal, post-liceal si superior de stat sau particular autorizat sau acreditat, primesc pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare absolvent, o suma lunara reprezentand 70% din salariul de baza net, la data angajarii. Pentru absolventii proveniti din randul persoanelor cu handicap, suma respectiva se acorda pe o perioada de 18 luni. Angajatorii sunt obligati sa mentina contractul individual de munca respectiv cel putin 3 ani de la data incheierii acestuia. De aceasta masura a beneficiat, in anul 1997, un numar de 32625 persoane, in 1998 – 29090 persoane, in 1999 – 17600 iar in anul 2000 - 16800 absolventi angajati.

Pentru facilitarea integrarii pe piata muncii a persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca, s-au derulat programe de (re)calificare a acestora in domenii solicitate pe piata muncii care s-au bucurat de o tot mai mare cautare in randul diverselor categorii de persoane.

Persoane beneficiare de masuri active de ocupare

- Numar persoane -

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

In scopul crearii de noi locuri de munca, in special pentru someri, se acorda credite avantajoase cu o dobanda de 50% din taxa oficiala a scontului stabilita de Banca Nationala a Romaniei pentru infiintarea de intreprinderi mici si mijlocii sau unitati cooperatiste cu cel mult 200 de salariati sau, dupa caz, cooperatori. Pentru a putea beneficia de credite, intreprinderea mica sau mijlocie trebuie sa angajeze someri pe cel putin 50% din numarul locurilor de munca nou create prin utilizarea creditelor acordate.

Prin acordarea de credite in conditiile prezentate mai sus, au fost create noi locuri de munca.

Locuri de munca nou create

Sursa datelor: Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale

Serviciile de specialitate din cadrul Agentiilor judetene pentru ocupare si formare profesionala au identificat locuri de munca vacante pe perioada determinata si pentru activitati sezoniere. Acestea   s-au regasit atat in sectorul de stat cat si in sectorul privat.

In ciuda faptului ca, din punct de vedere legislativ si institutional, in politica de protectie sociala a somerilor s-a pus din ce in ce mai mult accentul pe masuri active, intensificarea, incepand cu anul 1997 a restructurarilor in economie - insotite de disponibilizari colective si de acordarea de plati compensatorii - a determinat cresterea insemnata a ponderii cheltuielilor pentru masurile pasive, in perioada 1996-1999, de la 58,6%, la 83,2% in 1999. In anul 2000, cheltuielile pasive au pierdut din nou din importanta reprezentand doar 73,4%.

Ponderea sumelor destinate protectiei fortei de munca sub forma compensatiilor banesti acordate persoanelor disponibilizate colectiv au fost insa in scadere continua (54,1% in 1997, 43,2% in 1998, 40% in 1999, 34,1% in 2000).

Cheltuielile cu protectia sociala a persoanelor in cautarea unui loc de munca,

in perioada 1992-2000

^x) inclusiv sume din imprumutul BIRD

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Pentru ocuparea fortei de munca disponibilizate, se deruleaza un program special de masuri active pentru combaterea somajului, finantat din imprumutul acordat, in acest scop, de Banca Mondiala, in valoare de 8,5 milioane dolari SUA. Programul a demarat efectiv in ianuarie 1998 si s-au incheiat cu furnizorii de servicii pana la sfarsitul anului 2000, un numar de 817 contracte, fiind asistate 63,7 mii persoane disponibilizate. Dintre acestea, 11,6 mii persoane au fost plasate efectiv.

Numarul de persoane disponibilizate beneficiare de masuri active

si cheltuielile aferente, pe tipuri de masuri active la sfarsitul anului 2000

^x) atat firme cat si persoane

Sursa datelor: Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale

Serviciile de ocupare/mutare si consultanta pentru infiintarea de intreprinderi mici si mijlocii inregistreaza cel mai mare numar de persoane asistate, respectiv reincadrate .

Incubatoarele de afaceri prezinta interes pentru persoanele disponibilizate, numarul persoanelor asistate efectiv depasind numarul celor prevazute in contracte. Cheltuielile pe o persoana pentru acest tip de masuri sunt insa foarte ridicate.

1.4. Cadrul legislativ si institutional al pietei muncii

Desi inainte de 1990 somajul era prezent in forme mascate in cadrul economiei centralizate, existenta acestuia nu a fost recunoscuta oficial.

La inceputul anului 1991, prin adoptarea Legii nr.1/1991 privind protectia sociala a somerilor si reintegrarea lor profesionala, persoanele apte de munca ce nu pot fi incadrate din lipsa de locuri de munca disponibile corespunzatoare pregatirii lor au dobandit dreptul de a beneficia de prestatii si servicii de protectie sociala.

Evolutia ulterioara a pietei muncii a facut necesara reconsiderarea unor acte normative si adoptarea de noi reglementari in domeniu.

Astfel, in Legea nr.1/1991 republicata, modificata si completata, sunt prevazute doua categorii de masuri de protectie sociala a fortei de munca:

masuri pasive (respectiv prestatii banesti, si anume ajutorul de somaj, ajutorul de integrare profesionala, alocatia de sprijin si compensatiile banesti acordate persoanelor disponibilizate colectiv);

masuri active (stimularea persoanelor fizice si juridice care angajeaza absolventi, acordarea de credite in conditii avantajoase pentru infiintarea de intreprinderi mici si mijlocii, calificarea, recalificarea si perfectionarea persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca, organizarea Bursei locurilor de munca, masuri active speciale pentru ocuparea fortei de munca disponibilizate).

Aceste masuri de protectie au rolul de a stimula (re)intrarea in activitatea economica si dezvoltarea spiritului antreprenorial, de a incuraja persoanele din categoriile defavorizate, de a completa veniturile celor cu venituri scazute.

Beneficiaza de ajutor de somaj:

persoanele al caror contract de munca a fost desfacut pentru motive neimputabile lor sau care la reincadrare nu intrerup vechimea in munca si persoanele care au fost incadrate cu contract de munca pe durata determinata daca au o vechime in munca de cel putin 6 luni din ultimele 12 luni;

absolventii de invatamant care, in termen de 1 an de la absolvire s-au angajat si nu au beneficiat integral de ajutor de incadrare profesionala, indiferent de vechimea in munca;

persoanele fizice autorizate sa presteze o activitate individuala si membrii asociatiilor familiale daca au contribuit la constituirea fondului de somaj pe o perioada de 12 luni in ultimii 2 ani anteriori inregistrarii la oficiile de munca.

Beneficiaza de ajutor de integrare profesionala:

absolventii institutiilor de invatamant in varsta de minim 18 ani care au surse de venit proprii mai mici de jumatate din salariul minim pe tara si care nu au reusit sa se incadreze in munca in termen de 60 de zile de la absolvire;

absolventii institutiilor de invatamant care au cel putin 16 ani, daca nu au sustinatori legali;

tinerii care inainte de efectuarea stagiului militar nu au fost incadrati cu contract de munca si care, intr-o perioada de 30 de zile de la data lasarii la vatra, nu s-au putut angaja;

absolventii scolilor speciale pentru handicapati, care nu au loc de munca.

Beneficiaza de o alocatie de sprijin pentru o perioada de maximum 18 luni dupa expirarea perioadei de 270 de zile calendaristice, in continuare, pana la incadrarea in munca:

persoanele care au beneficiat de ajutorul de somaj sau de integrare profesionala si sunt lipsite de mijloace de intretinere .

Protectia persoanelor disponibilizate colectiv s-a realizat prin adoptarea in anul 1997 a Ordonantei de urgenta a Guvernului cu privire la unele masuri de protectie pentru persoanele ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare, modificata si completata in anul 1998.

Complexitatea procesului de restructurare in unele ramuri economice a impus adoptarea, incepand cu anul 1997, a mai multor acte normative cu privire la masuri specifice de protectie a persoanelor afectate de concedieri colective (pentru personalul din industria miniera, prospectiuni si explorari geologice, industria metalurgica, SNCFR, RENEL, ROMGAZ, PETROM, REGIA AUTONOMA A PADURILOR, personalul militar si civil disponibilizat in urma restructurarii unitatilor din compunerea Ministerului Apararii Nationale si Ministerul de Interne).

In anul 1999 a fost reglementat cadrul unitar al protectiei sociale a tuturor persoanelor disponibilizate colectiv, fiind stabilit dreptul acestora de a primi o plata compensatorie, calculata pe baza salariului mediu net pe economie realizat in luna anterioara disponibilizarii. Plata compensatorie reprezinta 6, 9, 12 salarii medii nete pe unitate, corespunzator unei vechimi in munca de pana la 5 ani, respectiv 5-15 ani si peste 15 ani.

Dupa expirarea perioadei pentru care s-au acordat plati compensatorii, salariatii disponibilizati prin concedieri colective beneficiaza de ajutor de somaj si de celelalte drepturi prevazute pentru someri.

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.98/1999 a fost modificata si completata de Ordonanta de urgenta nr.185/1999 si de Ordonanta de urgenta nr.77/2000 in baza careia compensatiile banesti pentru persoane disponibilizate prin concedieri colective se suporta din fondurile proprii ale angajatorului. Din fondul de somaj se sustin numai platile compensatorii aflate in derulare si cele cuvenite salariatilor disponibilizati din unitatile cuprinse in Programul RICOP.

Numarul beneficiarilor de plati compensatorii a fost in crestere initial de la 169,0 mii in 1997, la 196,4 mii in 1998 si 252,7 mii in 1999 pentru ca apoi sa ramana constant 252,2 mii in 2000.

Pentru cresterea gradului de ocupare a fortei de munca disponibilizate se deruleaza un program special de masuri active pentru combaterea somajului, finantat din imprumutul acordat, in acest scop, de Banca Mondiala, in valoare de 8,5 milioane dolari SUA. Programele se realizeaza in concordanta cu necesitatile pietei muncii pe plan local si cuprind o gama larga de servicii ca: sprijinul financiar pentru crearea de noi locuri de munca in domeniul public, consilierea in demararea unor activitati pe cont propriu, consilierea intreprinderilor mici si mijlocii pentru intocmirea unui plan de afaceri, servicii pentru planificare si dezvoltare a economiei locale, incubatoare de afaceri, job-cluburi, centre de informare si documentare privind piata muncii etc. Serviciile au fost contractate cu furnizori privati si publici selectionati prin licitatii.

Pentru protectia persoanelor incadrate in munca si combaterea muncii ”la negru”, a fost adoptata Legea nr.130/1999, care prevede stabilirea de mijloace juridice de natura sa asigure respectarea prevederilor legale privind incadrarea personalului in baza unor contracte individuale de munca si limitarea numarului situatiilor in care persoanele pot fi incadrate in baza unei conventii civile.

Protectia sociala absolventilor institutiilor de invatamant s-a realizat prin masuri de stimulare a persoanelor fizice si juridice pentru incadrarea in munca a acestora.

Formarea profesionala initiala sau continua a adultilor, ca si autorizarea furnizorilor de pregatire se realizeaza, incepand cu 1 ianuarie 2001, in baza prevederilor Ordonantei Guvernului privind formarea profesionala a adultilor.

O atentie speciala a fost acordata reglementarii regimului de circulatie internationala a fortei de munca. In anul 1999 a fost adoptata Legea privind permisele de munca, care stabileste conditiile de incadrare in munca a strainilor pe teritoriului Romaniei, iar in anul 2000 a fost adoptata legea privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate.

Pentru adaptarea legislatiei in domeniu la standardele europene, in anul 1999 a fost adoptata legea pentru ratificarea Cartei Sociale Europene revizuite, instrument juridic deosebit de important ce garanteaza tuturor cetatenilor dreptul la conditii de munca echitabile, dreptul la asociere libera in organizatii nationale sau internationale pentru protectia intereselor lor economice si sociale, precum si dreptul la negociere colectiva.

Flexibilizarea programelor de protectie sociala a persoanelor in cautarea unui loc de munca si dinamizarea implementarii lor in ultimii ani au fost asigurate prin:

Institutionalizarea dialogului social. In anul 1997 a fost infiintat Consiliul Economic si Social, organism tripartit autonom, cu rol consultativ in stabilirea politicii economico-sociale, precum si in medierea conflictelor intervenite intre partenerii sociali;

Demonopolizarea actului decizional privind programele de plasare si reconversie profesionala. De la 1 ianuarie 1999 functioneaza Agentia Nationala pentru Ocupare si Formare Profesionala, institutie publica autonoma, organizata la nivel central, judetean si local. Agentia are ca principale obiective: institutionalizarea dialogului social in domeniul ocuparii si formarii profesionale, aplicarea strategiilor si masurilor de protectie sociala specifice, furnizarea si finantarea serviciilor de formare profesionala in concordanta cu politica de ocupare a fortei de munca si cu tendintele care se manifesta pe piata muncii;

Promovarea politicilor si strategiilor privind formarea profesionala a adultilor. In anul 1999, s-a infiintat Consiliului National de Formare Profesionala a Adultilor, institutie publica de interes national, care functioneaza in sistem tripartit si are rol consultativ .

Controlul aplicarii prevederilor legale prin infiintarea in anul 1999 a Inspectiei Muncii, organ al administratiei centrale cu personalitate juridica, cu scopul de verifica legalitatea privind relatiile de munca, siguranta si sanatatea in munca, asigurarile sociale, protectia salariatilor care lucreaza in conditii deosebite.

Avand in vedere situatia si tendintele inregistrate pe piata muncii la acest moment, au fost intocmite programe pe zone si localitati, precum si pachete de programe adresate zonelor defavorizate, in baza carora se aplica un complex de masuri privind cresterea mobilitatii profesionale si teritoriale a fortei de munca si stimularea ocuparii, prin actiuni concrete de creare de locuri de munca pe de o parte si prin actiuni de protectie sociala a somerilor, pe de alta parte.

Astfel, se urmareste stimularea angajatorilor in vederea angajarii grupurilor considerate ca avand mari dificultati la angajare – someri de lunga durata, persoane cu handicap, tineri, femei – iar pe de alta parte stimularea persoanelor in cautarea unui loc de munca in vederea angajarii, chiar si pe locuri de munca cu program redus de lucru sau in alte localitati decat cele de domiciliu.

2. Educatia

Context general

Situatia actuala a invatamantului din Romania reflecta, intr-o anumita masura, scara de valori si nivelul dezvoltarii societatii romanesti in tranzitie.

Dinamica populatiei scolare

Contextul demografic de dupa 1989 a influentat negativ dimensiunile populatiei de varsta scolara, cauzand una din dramaticele schimbari din invatamantul romanesc: declinul rapid al numarului de persoane in toate grupele de varsta, ani scolari si cicluri scolare.

In anul scolar 2000-2001 populatia scolara a Romaniei a fost de 4.565.279 persoane fata de 5.578.383 persoane in anul scolar precedent. In acelasi an scolar, numarul elevilor inscrisi a fost de 3.421.091 elevi , cu 88.358 mai putin decat in anul scolar precedent si cu 248 mii de elevi mai putin decat in 1995 (cand au fost 3.669.248 elevi).

Reteaua unitatilor de invatamant: rationalizare si eficienta

La inceputul anului scolar 2000-2001, reteaua invatamantului preuniversitar cuprindea 24.355 unitati. In urma evaluarii institutionale din anii 1999 si 2000, au fost declarate unitati reprezentative 3.404 (14,1% din total). Considerandu-se ca numarul este mult prea mare, in anul 2001 s-a decis reexaminarea acestora.

Pe niveluri de pregatire, situatia retelei se prezinta astfel:

- reteaua invatamantului prescolar a cuprins 10.080 gradinite pentru copii, mai putine cu 2.751 unitati (21,4%) fata de anul precedent. Din totalul unitatilor, aproape trei sferturi functioneaza in mediul rural. Scaderea numarului de gradinite, care s-a petrecut mai ales in mediul rural, se explica prin reorganizarea si restructurarea unitatilor de invatamant (comasare, transformare si desfiintare) in majoritatea judetelor, masura determinata, in principal, de numarul mic al copiilor inscrisi ca urmare a scaderii demografice a populatiei, precum si a masurilor de rationalizare a cheltuielilor de personal;

- reteaua invatamantului primar si gimnazial a functionat cu 12.709 unitati scolare independente[2] , mai putin cu 445 unitati (3,4%) fata de anul scolar precedent, ca urmare a continuarii actiunii de dezafectare a unor unitati scolare si de comasare a acestora cu unitati de invatamant liceal. Din totalul unitatilor, majoritatea se gasesc in mediul rural. Scaderi importante ale numarului de unitati scolare s-au inregistrat in judetele: Suceava (97 unitati), Cluj (29 unitati), Valcea (27 unitati), Buzau (26 unitati), Braila (17 unitati), Timis (15 unitati), Satu Mare (15 unitati), Gorj (14 unitati), Constanta (13 unitati);

- reteaua invatamantului liceal a cuprins 1.367 unitati independente (licee si grupuri scolare) din care 1.334 unitati publice de interes national si local, 28 unitati scolare private si 5 unitati scolare ale cooperatiei. Marea majoritate a unitatilor liceale functioneaza in mediul urban;

- reteaua invatamantului profesional si de ucenici a fost constituita din 93 unitati scolare independente, iar reteaua invatamantului postliceal si de maistri din 106 unitati independente. Structura invatamantului profesional, de ucenici, postliceal si de maistri este intregita si de un numar de 771 sectii de invatamant profesional si de ucenici, respectiv 668 sectii de invatamant postliceal si de maistri, care isi desfasoara activitatea pe langa alte tipuri de unitati scolare.

Distributia unitatilor de invatamant pe niveluri de pregatire (anul scolar 2000-2001)

Sursa datelor: Ministerul Educatiei si Cercetarii si Institutul National de Statistica.

Resursele umane din invatamant – factor determinant al calitatii procesului de invatamantului

S-au facut investitii financiare destul de mari, inclusiv din credite externe, pentru dezvoltarea competentelor si calitatea resurselor umane din sistemul de invatamant. Schimbarile reformatoare in materie de resurse umane nu au dat inca deplina satisfactie, efectele fiind mai greu observabile la o parte a personalului didactic. Totusi, resursele alocate invatamantului nu sunt conform necesarului si nu se poate vorbi inca de salarii decente, de materializari ale stimulentelor ce pot asigura standardele de viata pe care cadrele didactice le-ar merita fara nici o rezerva.

In anul scolar 2000-2001, numarul salariatilor corespunzator posturilor finantate pentru invatamantul pre-universitar a fost de 357.496 persoane, din care personal didactic 266.979. Circa 60% din cadrele didactice au functionat in mediul urban si numai 40% in mediul rural. Din totalul personalului didactic din invatamantul pre-universitar, 74,9% sunt de sex feminin.

In anul scolar 2000-2001, din totalul posturilor de personal didactic aprobate, erau ocupate de cadre didactice calificate 233.408 (83,1%), restul de 47,465 (16,9%) erau vacante si erau ocupate cu cadre necalificate Majoritatea cadrelor didactice necalificate (56,9% din total) lucreaza in scolile din mediul rural si numai 43,1% in scolile din mediul urban. In totalul personalului angajat in mediul rural, ponderea cadrelor didactice necalificate este foarte mare - 24,6%, fata de numai 11,6% in mediul urban.

Existenta unui numar mare de cadre didactice suplinitoare, necalificate, afecteaza calitatea actului didactic deoarece cadrele didactice suplinitoare, calificate sau necalificate, nu au certitudinea continuitatii activitatii cu elevii pe intregul ciclu scolar; serviciile educationale oferite sunt de cele mai multe ori de slaba calitate, efect al incapacitatii acestora de sintetizare a cunostintelor, al lipsei de pregatire in metodica disciplinei, al lipsei metodelor de cunoastere psihologica a copilului / elevului.

Formarea si pregatirea continua necorespunzatoare a personalului didactic din rural se explica prin dificultatile derivate din specificul mediului rural din Romania:

- accesul limitat la surse de formare continua, datorita costurilor indirecte mari implicate de transport, cazare;

- deplasarea greoaie pana la centrele de formare;

- inadecvarea cursurilor de formare la nevoile cursantilor;

- lipsa motivatiei pentru formarea continua;

- calitatea necorespunzatoare a activitatii didactice, datorata slabei dotari a scolilor cu echipamente, materiale si publicatii de specialitate etc.

Unele solutii de ameliorare a activitatii personalului didactic au fost intreprinse chiar din acest an scolar. In acest scop au fost promovate cateva masuri privind facilitarea accesului cadrelor didactice la formarea profesionala prin:

multiplicarea activitatilor de formare/perfectionare la nivel local,

accesul la surse de informare prin crearea/dezvoltarea unor centre de formare locale dotate cu materiale informative prin finantare speciala;

Atragerea de personal didactic calificat poate fi realizata prin implicarea autoritatilor locale in :

- incadrarea scolilor cu personal didactic calificat;

- titularizarea cadrelor didactice calificate existente, care au domiciliul in localitate;

- mentinerea titularilor pe post;

Colaborarea cu autoritatile locale se poate face si prin acordarea de burse pentru tinerii din mediul rural care doresc sa urmeze cursuri de calificare/pregatire pedagogica in liceele pedagogice, colegii pedagogice universitare si invatamant superior pedagogic de lunga durata pentru specializari deficitare: informatica, coregrafie, limba romana

Calitatea invatamantului

Performanta si excelenta – repere in calitatea invatamantului

Ministerului Educatiei si Cercetarii duce o politica de identificare a tinerilor capabili de performante. Aceasta a vizat, prioritar, elaborarea de programe specifice de instruire diferentiata si chiar personalizata, monitorizarea evolutiei tinerilor capabili de performante, lansarea de actiuni de stimulare a institutiilor si persoanelor disponibile a facilita si realiza excelenta, regandirea unor forme de atragere a tinerilor absolventi performeri spre zone de interes ale pietei fortei de munca (de exemplu: domeniul soft-urilor informatice).

O perspectiva realista trebuie sa reflecteze atent la raportul intre excelenta si ceea ce se intampla atat la baza sistemului cat si la principalele iesiri si intrari in sistemul institutional, elevii capabili de rezultate exceptionale fiind mult prea putini in raport cu masa de elevi.

Cuprinderea absolventilor invatamantului gimnazial in invatamantul liceal si profesional

Rata de continuarea a scolii in invatamantul secundar in anul scolar 2000-2001 este de 92,6%, in scadere fata de anul 1993, cand rata era de 98,8%. Cuprinderea intr-o proportie semnificativa a absolventilor clasei a VIII –a in invatamantul post-gimnazial reprezinta un standard comparabil cu cele din tarile europene puternic dezvoltate.

Abandonul scolar –amenintare la adresa calitatii pregatirii tinerilor

La nivelul invatamantului obligatoriu, rata medie anuala a abandonului scolar, desi nu marcheaza un fenomen de masa (decat in cazul categoriilor de populatie defavorizata), este totusi un fenomen ingrijorator. Rata medie anuala a abandonului scolar in ultimii ani scolari este de 0,8-0,9%, diferentele valorice fiind identificabile in functie de:

ciclul scolar - valorile sunt foarte mici, cu tendinte de crestere spre clasele gimnaziale,

zonele de resedinta - valorile sunt mai mari in mediul urban, in special in marile aglomerari urbane,

caracteristicile economice ale zonei, respectiv de nivelul resurselor parintilor.

caracteristicile culturale - valorilor abandonului are valori mai mari (9%) in randul copiilor romi, care, dupa datele oficiale, frecventeaza scoala obligatorie in proportie de 45% din totalul copiilor.

Abandonul scolar care se refera la numarul total al elevilor care parasesc invatamantul (obligatoriu sau neobligatoriu) fara a dobandi o calificare/specializare utila pe piata muncii (cf. “Raportul European cu Privire la Calitatea Educatiei” 2000) atinge, in UE, o rata medie de 25%, cu variatii importante de la tara la tara. Documentul citat mentioneaza o inalta rata de abandon total pentru invatamantul preuniversitar din Europa Centrala si de Est, pentru anul 1997 (in Romania – 2,0%, iar cea mai coborata valoare in Republica Ceha - 6,8%).

Integrarea absolventilor pe piata fortei de munca. Masuri de reconversie profesionala

Educatia de baza, considerata fundament al intregului edificiu cultural, profesional si civic al personalitatii umane, necesita o politica coerenta de dezvoltare, monitorizare, adaptare si actualizare a programelor si actiunilor specifice. Consolidarea educatiei de baza, pe de o parte, diversificarea specializarilor, pe de alta, pragmatizarea curriculumului, sunt obiective prioritare ale Ministerului Educatiei si Cercetarii. In acest scop, s-au derulat ori se afla in derulare urmatoarele actiuni:

- completarea nomenclatorului de meserii cu noi specializari si profesii, in functie de realitatile societatii ( in 2001 a fost refacut nomenclatorul de profesii si urmeaza a fi validat);

- reducerea numarului de ore din curriculum, la decizia scolii sau optionale, in favoarea echilibrarii curriculumului de baza (de la 33-32 la 30 de ore), cu efecte pozitive in rationalizarea programului de instruire.;

- infiintarea de noi clase si meserii in scolile profesionale si de ucenici, in functie de realitatile societatii, de evolutia profesiilor pe piata muncii din zona si localitate;

- sporirea numarului de cursuri care sa asigure reconversia profesionala a tinerilor.

De asemenea, in atentia Ministerului Educatiei si Cercetarii se mentin ideile cu privire la: continuarea specializarilor profesionale prin invatamantul posticeal, imbunatatirea programelor scolare pentru asigurarea insertiei socio-profesionale a tinerilor absolventi. In derularea noilor generatii de programe europene, prin Agentiile Nationale “Socrates” si “Leonardo”, prin programul Phare Vet (in colaborare cu Institutul de Stiinte ale Educatiei), un loc aparte ocupa si promovarea standardelor europene in echivalarea studiilor si recunoasterea diplomelor, precum si realizarea standardelor profesionale prin Consiliul pentru Standarde Ocupationale si Atestare.

Infrastructura scolara

Probleme serioase in fata procesului de invatamant ridica starea infrastructurii scolare, in special cea din mediu rural. Infrastructura se refera la spatiile de invatamant si la cele adiacente, cu caracter educational, social si administrativ (cluburi ale elevilor, cluburi sportive, cantine, internate, sedii ale inspectoratelor, ale caselor corpului didactic, tabere si altele) precum si la dotarea scolilor cu mijloace de invatamant (mijloace de baza, mijloace specifice activitatilor in laborator, mijloace privind echiparea tehnologica si informatica)

Multe cladiri de invatamant prezinta un grad avansat de uzura si cu durata de utilizare depasita, si totusi sunt utilizate, desi stabilitatea si siguranta lor este discutabila. Unele cladiri au fost construite in secolul XVIII (1%), altele in secolul XIX (11%), 9% dintre scoli au fost construite inainte de primul razboi mondial, iar 18% dateaza din perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Multe scoli au nevoie de lucrari importante de consolidare, amenajare si modernizare, iar in unele situatii se impune chiar demolarea si refacerea acestora, ca o solutie optima din punct de vedere economic. In special in mediul rural exista un mare numar de scoli realizate cu materiale de constructie improprii (cu pereti din chirpici sau din lemn, cu plansee din lemn sau cu invelitori din materiale usoare, deteriorabile).

Starea necorespunzatoare a bazei materiale este relevata si de numarul mare al cladirilor cu igrasie. Aproximativ 21% din cladirile de invatamant din domeniul preuniversitar au igrasie. Din totalul acestora, 64 % se gasesc amplasate in mediul rural.

Dotarea tehnico-edilitara deficitara a scolilor este de asemenea mare problema:

143 de unitati scolare functioneaza fara curent electric,

2082 de unitati scolare nu au nici o sursa de apa iar alte 8.244 de unitati scolare nu au apa curenta; dintre acestea, 7.833 isi asigura sursa de apa din fantani (de regula forate la nivelul primei panze de apa freatica, avand o calitate necorespunzatoare din punct de vedere sanitar) si sunt lipsite degrupuri sanitare adecvate,

12.667 de unitati scolare au sistem local de incalzire (sobe), utilizand combustibil solid; marea majoritate a scolilor din mediul rural sunt dotate cu sobe metalice, tip godin, acre nu asigura suficienta caldura si prezinta pericol pentru sanatatea copiilor.

Spatiile de care dispune invatamantul obligatoriu sunt insuficiente sub aspectul capacitatii de scolarizare, in unele situatii neputandu-se asigura conditii acceptabile desfasurarii procesului de invatamant. Se constata ca in 252 de scoli amplasate in 33 de judete si Municipiul Bucuresti, procesul de invatamant se desfasoara in mai mult de 2 schimburi. La astfel de scoli, ora de invatare se reduce la 30-35 de minute, pauzele sunt de 5 minute, iar folosirea salilor de clasa este de 12-14 ore pe zi.

In spatii improprii functioneaza 979 de gradinite (invatamant prescolar). Din acestea, 235 sunt amenajate la parterul unor blocuri de locuinte, celelalte functionand in locuinte inchiriate, in camine culturale sau in alte spatii administrative.

Majoritatea unitatilor scolare din invatamantul preuniversitar nu au sali de sport. Din totalul celor 9.843 unitati scolare aflate in aceasta situatie, 91 sunt licee si grupuri scolare. Cele mai multe sunt scolile cu clase I-VIII, marea majoritate fiind in mediul rural.

Gradul de dotare a unitatilor scolare cu mobilier nu poate fi considerat nici el satisfacator. Dintr-un total de 18.067 de unitati scolare inventariate, doar 3.283, respectiv 18 % din ele, au mobilierul in stare buna. Restul unitatilor scolare dispun de mobilier intr-o stare necorespunzatoare.

In ceea ce priveste dotarea cu mijloace de invatamant si cu echipamente de instruire a unitatilor scolare din sistemul de invatamant preuniversitar se apreciaza ca, in buna parte, scolile sunt dotate cu mijloace de invatamant uzate moral si/ sau fizic. Dotarea necorespunzatoare a laboratoarelor si cabinetelor scolare, uneori absenta completa din dotare a truselor, aparatelor, dispozitivelor etc., lipsa echipamentelor audiovizuale (videoproiector, retroproiector, aspectomat etc.), a tehnologiei informatiei si a mijloacelor de invatamant elementare (alfabetare, harti etc.), indeosebi in mediul rural, afecteaza desfasurarea, in bune conditii, a procesului de invatamant. Gradul actual de dotare a unitatilor de invatamant cu aparatura moderna variaza intre 5-10% pentru cele din invatamantul prescolar, primar, gimnazial si profesional, pana la 15-20% pentru cele din invatamantul liceal. Dotarea unitatilor scolare cu calculatoare este total nesatisfacatoare si dezechilibrata. Astfel, indicele mediu de dotare este de 1,8, cu variatii intre 0,4 (jud. Ilfov) si 14,7 (municipiul Bucuresti). Gradul de utilizare variaza, revenind intre 43 si 670 elevi la un calculator.

Pentru cresterea calitatii procesului didactic sunt necesare masuri pentru conceperea si derularea unor programe nationale si locale, precum si a unor programe cu finantare externa, in scopul asigurarii unei dotari minimale a unitatilor scolare cu mijloace de invatamant, cu echipamente de instruire pentru pregatirea in meserie si cu tehnologie informatica .

Lipsa cronica de finantare a invatamantului din ultimul deceniu a avut si efecte negative asupra retelei de biblioteci, care reprezinta un ajutor necesar in derularea procesului de invatamant, in conditiile in care preturile mari ale cartilor si ale materialelor didactice impiedica elevii sa isi procure propriile materiale. Lipsesc bibliotecile in 4.869 de unitati de invatamant preuniversitar; in 2740 de biblioteci scolare nu exista postul de bibliotecar retribuit. Achizitiile de publicatii sunt nesatisfacatoare; dotarea cu aparatura si tehnica de calcul a bibliotecilor scolare este necorespunzatoare si este generalizata lipsa de spatii adecvate si de mobilier specific.

Finantarea invatamantului - noi politici de alocare, parteneriatul

Cheltuielile publice pentru educatie s-au mentinut In deceniul trecut la circa 3% din PIB, reprezentand maxim 3,6% in 1996 si minimum 3,2% in anul 1999.

Relatia cu comunitatea locala - nevoia de parteneriat in planificarea dezvoltarii

Ministerul Educatiei si Cercetarii apreciaza ca un rol esential in ridicarea calitatii invatamantului revine comunitatii locale (administratie, familie, biserica, agenti economici etc.). Miscarea hotarata catre descentralizare financiara, delegand autoritatea finantarii scolilor catre consiliile locale, a fost insotita astfel de prevederi care identifica sursele de finantare si modul de alocare a resurselor financiare.

Planificarea dezvoltarii invatamantului la nivel central, dar mai ales la nivel judetean si local, reprezinta o problema greu de controlat si rezolvat. Politica descentralizarii, care presupune ca administratia locala asigura si administreaza fondurile pentru reparatii si intretinere a scolilor, nu are totdeauna rezultatul asteptat. Parteneriatul, care este necesar a se stabili intre diferite institutii de la nivel local este, in unele cazuri ineficient, cauza fiind fie slaba putere financiara a comunitatilor, fie lipsa de structuri participative sau comunicarea deficitara intre actorii sociali implicati.

Nu lipsita de probleme a fost, si probabil va fi, implementarea acestui sistem de finantare, avand drept cauze :

- insuficienta fondurilor, la nivelul consiliilor locale, pentru asigurarea finantarii complementare a invatamantului (indeosebi cheltuielile materiale curente);

- necesitatea unor cheltuieli mari, pe fondul slabei capacitati financiare a consiliilor locale;

- lipsa de experienta la nivelul consiliilor locale, privind specificul finantarii unitatilor de invatamant.

Probleme cheie cu care se confrunta invatamantul

Existenta unui mare numar de cadre didactice suplinitoare, necalificate afecteaza calitatea actului didactic

Lipsa de siguranta in exploatare a bazei materiale este cauzata de vechimea cladirilor si avariile provocate de cutremure. Existenta fenomenului de igrasie, datorat, in principal, vechimii cladirilor si slaba dotare tehnico-edilitara a unitatilor scolare influenteaza in mod direct starea de sanatate a copiilor.

Existenta unui decalaj net defavorabil al invatamantului din rural in raport cu invatamantul din mediul urban. In zona rurala, incadrarea cu cadre didactice calificate este aproape la jumatate comparativ cu zona urbana, desi populatia scolara este aproximativ egala; numarul cadrelor necalificate este dublu fata de zona urbana. Situatia bazei materiale este la fel de necorespunzatoare. Ca urmare, starea invatamantului din mediul rural impune masuri urgente de reabilitare si imbunatatire a calitatii acestuia.

Integrarea socio-profesionala a absolventilor diferitelor forme de invatamant ramane deficitara si acest lucru va trebui remediat prin regandirea curricum-ului si a finalitatilor invatamantului adaptate la cerintele pietei fortelor de munca.

Oferta educationala nu este adecvata la nevoile tot mai diverse de educatie ale comunitatilor locale; scoala trebuie sa-si dezvolte capacitatea de adaptare la dinamica transformarilor sociale tot mai complexe si tot mai rapide.

3. Egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati

In Romania, femeile reprezinta 51,6 % din populatia totala. Indicatorii de participare scolara, de participare la activitatea economica si sociala prezinta uneori discrepante intre cele doua sexe.

Participarea femeilor de 15-64 ani la viata economica este de 61,9%, mai redusa decat media de participare a intregii populatii, care este de 68,6%. Femeile din aceasta categorie de varsta reprezinta 45,4% din populatia activa cu varsta cuprinsa intre 15 si 64 ani.

Forta de munca feminina este distribuita inegal pe sectoare si ramuri ale economiei, regasindu-se in special in sectoarele cu retributii mai mici (in agricultura, unde reprezinta 49,9% din total ocupati in aceasta ramura) si in servicii (in educatie – 71,6%, in finante, banci, asigurari – 69,8%, in sanatate si asistenta sociala – 81,0%). Astfel, nivelul mediu al veniturilor femeilor reprezinta numai 81,9% din media veniturilor salariale din sectoarele neagricole.

In conditiile restrangerii si restructurarii pietei muncii, somajul inregistrat a atins proportional mai putin femeile decat barbatii (10,1% rata somajului la femei si 10,8% la barbati). Din totalul somerilor, femeile reprezinta mai putin de jumatate (46,8% in 2000). Femeile sunt mai afectate de somajul de lunga durata decat barbatii. Numai 22,2% dintre barbatii aflati in somaj BIM sunt someri de peste 24 de luni, in timp ce femeile sunt 27,0% in aceasta situatie. In somaj BIM mai lung de 12 luni se afla 49,8% dintre barbatii someri si 53,9% dintre femeile somere.

Somajul este mai accentuat in randul tinerelor, care sunt mai expuse ‘’ santajului sexual’’ la locul de munca si altor forme de discriminare, directa sau indirecta, in ceea ce priveste relatiile de munca (angajare, promovare, concediere). Tinerele din grupa de varsta 15-24 ani au o rata de activitate de numai 36,8%, fata de 43,1% media intregii grupe de varsta.

Persoanele aflate spre finalul perioadei de varsta activa, care sunt in cautarea unei unui loc de munca, intampina serioase greutati in gasirea unui loc de munca Situatia este cu mult mai grea in cazul femeilor de peste 40 de ani, fiind preferate tinerele femei pentru ocuparea noilor locuri de munca.

Odata cu dezvoltarea sectorului privat in economie, multe femei au dovedit capacitati si abilitati antreprenorile si manageriale si au initiat activitati economice pe cont propriu. In sectoare precum cel comercial, bancar, medical, publicistic si cultural, exista un numar important de femei care au reusit sa se remarce in competitia de pe piata dominata de barbati. Totusi, ponderea lor ramane scazuta in raport cu cea a barbatilor. In schimb, femeile reprezinta marea majoritate a lucratorilor familiali neremunerati.

In anul 2000, ponderea femeilor in totalul persoanelor din cateva categorii profesionale era urmatoarea (conform AMIGO):

Prezenta femeilor este semnificativa in grupele de ocupare care necesita pregatire medie si functii de executie si este mai slaba in cele de raspundere si conducere (anul 2000):

In Romania nu se constata discriminari in procesul educational intre fete si baieti precum nu exista discrepante majore intre rata bruta de abandon scolar (la nivel primar si secundar) a fetelor si a baietilor in invatamantul pre-universitar. In invatamantul superior, paralel cu sporirea numarului de locuri, a crescut ponderea femeilor in numarul studentilor inscrisi.

Rata bruta de cuprindere in invatamant la toate nivelurile de educatie este chiar mai mare pentru femei decat pentru barbatii : 70,2% la femei si 67,7% la barbati, in 2000.

Totusi, exista unele diferente in ceea ce priveste oportunitatile de scolarizare pentru fete si, respectiv pentru baieti, mai ales in mediul rural. Scaderea numarului de copii de varsta scolara si a participarii scolare in invatamantul primar, este generala, si pentru baieti si pentru fete. Dar, in invatamantul liceal, numarul fetelor inscrise a scazut an de an, concomitent cu numarul absolventilor.

Ponderea femeilor adulte analfabete scade an de an ( de la 5,0% in 1992 la 4,3%in 1999), ca urmare a reducerii persoanelor varstnice care constituie cea mai mare parte a nestiutorilor de carte. Din populatia feminina analfabeta, 85,5% se concentreaza in grupa de varsta peste 50 de ani, cu deosebire din mediul rural.

Situatia fetelor/femeilor din mediul rural este ingrijoratoare sub aspectul nivelului de trai, nivel care este mult mai scazut decat al femeilor din mediul urban (numar mare de gospodarii cu conditii precare de igiena, de locuinte lipsite de dotari si utilitati, accesul dificil la serviciile de asistenta medicala).

In afara de aceste dificultati, care sunt generale pentru populatia din mediul rural, fetele/tinerele din mediul rural au oportunitati mai scazute de pregatire scolara si profesionala, de angajare in munca si de dobandire a independentei economice. Aceasta deoarece, din cauza veniturilor scazute ale familiilor, in rural inca actioneaza un obicei traditional de selectie a copiilor care sunt trimisi la scoala, fiind preferati baietii.

Se constata o polarizare in ceea ce priveste instruirea si mai ales calificarea populatiei feminine, mai accentuata decat in cazul populatiei masculine. Astfel, exista un numar mare de femei calificate, dar exista si un grup tot mai numeros de femei fara calificare.

O situatie speciala in contextul general, este cea privind fetele/femeile din cadrul minoritatii etnice rrome. Astfel, analiza conditiei populatiei feminine rrome evidentiaza nevoia unor politici speciale, atat din partea institutiilor publice, cat si a ONG-urilor. Situatia acestei categorii este agravata de o serie de factori: saracia care progreseaza intr-un ritm mai rapid in randul acestei etnii, convietuirea intr-o comunitate inchisa, izolata care se conduce dupa reguli si legi proprii, lipsa de educatie, in special a educatiei scolare elementare, casatoria si maternitatea la varsta adolescentei, lipsa calificarii si oportunitatilor profesionale, somaj ridicat, climatul de violenta cu un potential crescut de infractionalitate. Acestea constituie elemente care contribuie la deteriorarea conditiei femeilor rrome, cu precadere a fetelor si a tinerelor, mai expuse pericolului de a fi victime ale abuzurilor, in conditiile unei totale dependente economice si supunerii unor tabu-uri la nivel comunitar (e.g. interzicerea utilizarii oricarei metode contraceptive moderne).

Probleme cheie

In conditiile existentei unei legislatii care impiedica discriminarea sexuala, aceasta se manifesta totusi, avand, de multe ori, origini economice.

De asemenea, persistenta unor mentalitati si prejudecati sunt cauze ale manifestarii unor forme de discriminari sexuale, mai puternice in mediul rural si in cazul populatiei de etnie rroma.

4. Cultura

Caracteristici interne

Conform Hotararii de Guvern nr. 28/2001, Ministerul Culturii si Cultelor, organ de specialitate al administratiei publice centrale, asigura elaborarea si aplicarea strategiei in domeniile culturii si artei, cultelor, dreptului de autor si dreptului de autor conexe dreptului de autor, activitati cinematografice si audiovizualul.

Ministerul Culturii si Cultelor are 70 de unitati publice care functioneaza in sub-ordinea sau sub autoritatea sa. Acestea sunt finantate: integral de la bugetul de stat (5 unitati); din venituri extrabugetare si din alocatii de la bugetul de stat (42 unitati); din venituri extrabugetare (12 unitati).

Principalele caracteristici ale sistemului sunt urmatoarele:

personalul din cultura a suferit o reducere numerica continua, ca urmare a migrarii specialistilor in alte domenii sau in exteriorul tarii;

nivelul extrem de redus al salarizarii, nemotivat si neatractiv, pune in pericol pastrarea personalului specializat (salariu mediu pe anul 2000 a fost de 2.163.910 lei);

reducerea bugetului alocat culturii a dus la blocarea activitatilor;

in perioada 1997-2000, a avut loc o reducerea a procentului din PIB alocat culturii, in conditiile in care a avut loc si scaderea PIB.

Probleme cheie ale domeniului culturii si cultelor care trebuie solutionate prin actiuni adecvate

deficiente de organizare si management ale institutiilor culturale, ca urmare a numarului redus de manageri din activitatile de cultura de la toate nivelurile;

decalajul de dotare si informatizare, comparativ cu institutiile similare din UE, a unitatilor de profil din domeniu si in special a institutelor nationale de conservare a patrimoniului;

fragilitatea infrastructurii pentru diseminarea informatiilor;

nivelul scazut de finantare a activitatilor culturale, precum si ponderea redusa a surselor de finantare extrabugetare in volumul total al resurselor financiare alocate domeniului.

5. Problematica tineretului

Dimensiunea populatiei tinere

Populatia tanara a Romaniei reprezinta un segment important sub aspect numeric, reprezentand aproape un sfert din populatie, ceea ce inseamna ca trebuie abordata ca o resursa importanta pentru dezvoltare.

Evolutia populatiei tinere a Romaniei in perioada 1992 - 2000

Sursa datelor: Institutul National de Statistica.

Repartitia pe medii de rezidenta a populatiei tinere

Mai mult de jumatate din populatia tanara locuieste in mediul urban. Pe de alta parte, in orase si municipii populatia tanara este proportional mai numeroasa decat cea din sate.

Repartitia populatiei tinere pe medii

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Unele probleme cu care se confrunta tinerii sunt general valabile pentru cele doua medii, dar exista si unele dificultati specifice spatiului in care acestia locuiesc, una din consecintele importante fiind migratia.

Fluxul migratoriu al populatiei tinere (15-29 ani)

Desi fluxul migratoriu al populatiei totale a devenit predominant dinspre oras spre sat, in ultimii anii, in cazul populatiei tinere, aproape jumatate din tinerii intrati in urban provin tot din mediul urban (situatie similara si in mediul rural) ca urmare a deficitului locurilor de munca in raport cu contingentul numeros de tineri.

Evolutia migratiei interne a populatiei tinere in perioada 1996 - 2000

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Migratia externa

Tineretul a fost principala sursa de alimentare a exodului extern in tot cursul deceniului de dupa 1990. Emigrantii in varsta de pana la 40 de ani au reprezentat circa trei sferturi din total (intre 73 si 79%), ceea ce indica lipsa masurilor pentru satisfacerea cerintelor specifice ale tineretului, care ar fi contribuit la stabilizarea lor in tara.

Evolutia migratiei externe pe categorii de varsta in perioada 1990 - 2000

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Veniturile

Conform unor anchete efectuate in randul tinerilor de catre institutii de specialitate1 se constata ca :

Exista o dependenta economica a tinerilor fata de parinti ; sursele de venit pentru tineri sunt, in principal, parintii sau familia (47%) si abia pe locul doi se situeaza veniturile de la propriul loc de munca (33%). Cei mai dependenti sunt tinerii pana in 25 ani, elevii si studentii, agricultorii si somerii, cei necasatoriti (CSCPT – 1998).

Cercetarile arata ca starea de saracie are efecte negative asupra tinerilor, in special privind profesia si perspectivele profesionale. Tinerii saraci manifesta tendinte de izolare sociala, autocontrol mai scazut al vietii, perceptie pesimista asupra viitorului, un sentiment mai acut al lipsei de intelegere din partea societatii.

Alaturi de tinerii saraci, alte grupuri de risc social sunt cele ale somerilor tineri, tinerilor casatoriti, tinerilor cu nivel scazut de scolarizare, cei din mediul rural, tinerele fete.

Locuintele

• Situatia obiectiva a crizei generale de locuinte conduce la un grad mare de dependenta a tinerilor fata de parinti. Conform rezultatelor cercetarilor, fenomenul convietuirii tinerilor cu parintii este aproape generalizat (in cazul a circa 80% dintre tineri) si in crestere in  ultimii ani. Chiar si dupa 25 ani, tinerii continua sa locuiasca cu parintii in proportie de 60%. Obtinerea unei locuinte este considerata ca o problema dificila de toti tinerii (94-98% dintre tineri).

Opinii privind conditiile de viata ale tinerilor

In anul 2000, Studii ale Institutului de Cercetari pentru Calitatea Vietii aratau ca tinerii declarau in proportie de 69% ca nu sunt multumiti de felul in care traiesc. Dinamica aprecierii calitatii vietii de catre tineri este negativa. In anul 2000, ponderea celor care apreciau ca se deterioreaza conditiile de viata era mai mare decat in anul 1999 (83% fata de 81%).

Participarea economico-sociala

Declinul economiei nationale si cresterea somajului au afectat in primul rand si cel mai acut populatia tanara.

Indici de activitate si ocupare a tineretului,

Analiza pe ultimii 3 ani a datelor din AMIGO, releva cateva elemente:

exista un disponibil ridicat de forta de munca tanara; rata de activitate a tinerilor in ultimii 3 ani depaseste pe cea a populatiei totale;

rata de ocupare este in jurul valorii medii a ratei de ocupare pe tara;

rata somajului BIM (Biroul International al Muncii) este dubla la tineri comparativ cu media generala.

Evolutia ratelor somajului BIM, de activitate, de inactivitate, de ocupare

in perioada 1998 – 2000 pentru populatia cu varsta cuprinsa intre 15 si 29 ani

Sursa datelor: Institutul National de Statistica - AMIGO

Caracteristicile ocuparii la tineri

Din cercetarile privind statutul socio-profesional al tineretului sub 25 ani rezulta ca participarea tinerilor la activitatile economice (in anul 2000) prezinta caracteristici de vulnerabilitate si de marginalizare: majoritatea lor sunt salariati (53,2%), 38,5% sunt lucratori in propriile familii, fara a fi remunerati, Preocuparile pentru dezvoltarea activitatilor de antreprenoriat la tineri au fost fie inexistente fie ineficiente, astfel ca extrem de putini tineri sunt patroni (sub 1% au acest statut). Tinerii sunt angajati in functii de executie (99,7%), ocuparea unor functii de decizie fiind foarte redusa (0,3%).

- Peste doua treimi din populatia tanara ocupata (72,4%) este concentrata in 3 ramuri ale economiei nationale - agricultura, industria prelucratoare si comert.

- Nu exista o participare semnificativa in ramuri de interes pentru tineri sau in ramuri bine platite cum ar fi: activitatile financiar bancare, tranzactii imobiliare, posta si telecomunicatii etc.

- Situatie aparte o reprezinta ocuparea in mediul rural , unde 70% din tinerii ocupati se regasesc, in principal, in doua ramuri ale economiei. Cea mai mare parte dintre tineri sunt ocupati in agricultura (aproape 68%), majoritatea ca lucrator neremunerat in familiile proprii.

Somajul in randul tinerilor

Tinerii sub 25 ani reprezinta o sursa principala de alimentare a somajului total (aproape 30%) .

Ponderea somerilor tineri in totalul somerilor este ridicata.

Repartitia somerilor pe categorii de varsta in perioada 1998 - 2000

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

- Somajul in randul tinerilor este cronicizat, ponderea somerilor de lunga durata fiind de peste 40%.

- Masurile active de ocupare nu au fost eficiente; pregatirea tanarului pentru cerinta reala a pietei muncii nu a fost corelata cu o orientare profesionala eficienta.

Evolutia somerilor tineri dupa durata somajului in perioada 1998 - 2000

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

Gradul de instruire a tineretului

Tineretul este detinatorul unui capital educational satisfacator; 44,5% (2000) din populatia tanara activa a absolvit minimum liceul.

Participarea la educatie a cunoscut o reducere; dupa 1989, gradul de cuprindere in invatamant a populatiei de varsta scolara s-a diminuat.

Invatamantul secundar, postgimnazial, este cel mai afectat sub aspectul cuprinderii tinerilor in invatamant; aici s-a inregistrat reducerea cea mai mare a gradului de cuprindere, de la 90,7% in 1990 la 67,8% in 1998.

Invatamantul superior cunoaste cea mai spectaculoasa crestere; cu toate acestea, Romania este sub nivelul tarilor europene in privinta ratei de cuprindere in invatamantul superior si a ponderii studentilor in cadrul populatiei scolare. Sub aspectul numarului de studenti la 10.000 locuitori, cu o cifra de 238 studenti (in anul 2000), Romania este inca in urma unor tari din UE, unde acest raport depaseste in multe cazuri 300 (Belgia, Franta, Grecia, Italia, Olanda, Marea Britanie) si chiar 400 (Spania).

Invatamantul superior public si cel privat acorda importanta diferita profilurilor de specializare. Exista o necorelare intre structura pe profiluri a celor doua forme de invatamant superior, pe de o parte, si intre structura acestora si necesitatile de educatie si cerintele pietei muncii, pe de alta parte.

Abandonul scolar, care este mai accentuat in invatamantul profesional si de ucenici si in invatamantul postliceal, constituie de asemenea, un fenomen negativ cu implicatii majore asupra formarii capitalului educational.

O cerinta resimtita de tineri este implicarea a mai multor institutii (MTS, organizatii/asociatii, firme) pe linia asigurarii informarii si consultantei pentru cariera, deoarece, in prezent, alaturi de deficitul de profesionalizare, exista si un deficit de informare, comunicare.

6. Sanatatea

6.1. Starea de sanatate

Dinamica fenomenelor demografice

Natalitatea este in scadere drastica, de la 16,0 nascuti vii la 1000 de locuitori in anul 1989, la 10,5 in anul 2000. Aceasta perioada inregistreaza cei mai scazuti indicatori de natalitate si fertilitate din istoria moderna a Romaniei, fenomen demografic de mare gravitate si cu impact socio-economic major pe termen mediu si lung. Situatia impune reanalizarea politicilor de protectie a familiei, a femeii gravide, a mamei si copilului, a asigurarii necesarului de locuinte, a educatiei pentru sanatate si alimentatie si nu in ultimul rand a interventiei sistemului sanitar in sustinerea redresarii natalitatii.

Natalitatea continua sa fie mai mare in partea de nord-est tarii (judetul Vaslui-14,6‰, Iasi-13,8‰, Botosani-13,5‰ si Suceava-13,3‰ - judete care au in mod traditional o natalitate mai mare decat restul tarii).

Mortalitatea generala a inregistrat o crestere semnificativa pana in anul 1996, de la 10,6 decese la 1000 locuitori in 1990, la 12,7 decese in 1996, dupa care rata mortalitatii a inceput sa scada progresiv, pana la 11,4 decese la 1000 locuitori in anul 2000.

Comparativ cu tarile europene dezvoltate, cu media UE si cu toate tarile candidate la UE (cu exceptia Bulgariei si Ungariei), in 1999 Romania prezinta cea mai mare rata a mortalitatii standard la 1000 de locuitori, respectiv 11,6087.

Judetele cu cea mai mare rata a mortalitatii in anul 2000 au fost Arad-13,8‰, Bihor-13,1‰, Giurgiu-14,7‰ si Teleorman -15,5‰, judete care se caracterizeaza prin grad accentuat de imbatranire.

Sporul natural al populatiei a scazut in mod accentuat, ca urmare a evolutiei natalitatii si mortalitatii generale, de la +5,3 la 1000 locuitori in 1989 la –2,5 la 1000 locuitori in 1996. Acest mare deficit s-a mai atenuat in anii urmatori, fiind de –0,9 la 1000 locuitori in anul 2000.

Mortalitatea infantila a fost singurul indicator cu evolutie satisfacatoare dupa 1990, continuand o tendinta descendenta inceputa cu trei decenii in urma (de la 49,4 decese la 1000 nascuti vii in 1970, la 29,3‰ in 1980, 26,9‰ in 1989, 21,2‰ in 1995 si 18,6‰ in 1999 si 2000).Cauzele de deces cele mai frecvente sunt bolile aparatului respirator (30,7%), precum si influenta prematuritatii si distrofiei drept cauze asociate (respectiv 42,7% si 16% din total decese sub un an pentru anul 2000).

Cu toate evolutiile pozitive, situatia Romaniei, este cu totul nefavorabila comparativ cu restul tarilor Europei. In 1999, Nivelul mortalitatii infantile era cel mai mare din Europa, fiind cu mult peste valorile celorlalte tarilor candidate la UE.

Probabil ca, pentru Romania, efortul de a reduce rata mortalitatii infantile la jumatate, pentru a fi comparabil cu tarile vest europene, ar fi disproportionat fata de resursele financiare si baza materiala existente. Sunt insa necesare masuri simple de organizare sanitara, de educatie sanitara a mamelor

Nivelurile ratelor mortalitatii infantile difera apreciabil in rural si urban, fapt care face necesar interventii specifice in mediul rural, cu precadere in zonele sarace, izolate, cu acces dificil la servicii medicale.

Mortalitatea specifica pe cauze de deces in Romania plaseaza tara noastra in randul tarilor in tranzitie, caracterizate prin scaderea deceselor prin boli infectioase si parazitare si prin boli ale aparatului respirator si cresterea deceselor prin boli cardiovasculare, cancer si accidente, otraviri si traumatisme.

O analiza complexa a cauzelor de deces (pe cauze, sexe, grupe de varsta, zone) nu a fost facuta pana acum, de aceea Ministerul Sanatatii si Familiei trebuie sa studieze acest fenomen, care este influentat de obiceiuri colective sau individuale ale populatiei, de masuri de prevenire a factorilor de risc, de organizarea sanitara si de alte masuri capabile sa reduca riscul de imbolnavire si moartea prematura.

Mortalitatea prin bolile aparatului circulator reprezinta prima cauza de deces in Romania, rata acesteia crescand de la 458,1 decese la 100.000 de locuitori in 1970 la 701,79 in 2000. In ultimul deceniu, valorile mortalitatii prin boli ale aparatului circulator in Romania au fost superioare mediei europene, mediei tarilor membre UE si tuturor tarilor candidate la UE, cu exceptia Bulgariei.

Mortalitatea prin cancer reprezinta a doua cauza de deces in Romania si a avut o evolutie constant ascendenta in ultimii 30 de ani, de la 123,3 decese la 100.000 loc. in 1970, la 135,0 in 1980, 141,6 in 1989, 165,5 in 1995 si 184,04 in anul 2000.

Comparativ cu restul tarilor europene si cu cele candidate la UE, Romania prezinta indicatori sensibil mai mici, dar trebuie semnalat ca tarile dezvoltate, precum Franta si Germania, prezinta indicatori in descrestere (ca si media Europei), iar tarile candidate UE au cresteri mai mici sau evolutii stationare.

Ca si pentru alte domenii se constata, in ultima perioada, o relaxare nedorita a supravegherii fenomenului de deces prin cancer, existand deficiente in functionarea Registrului National de Cancer la nivel judetean si local, deficiente privind campaniile de educatie a populatiei si combatere a factorilor de risc, in special fumatul, deficiente in depistarea precoce a cancerului etc., elemente ce contribuie la diagnosticarea acestei boli in stadii avansate de evolutie, care necesita eforturi financiare si umane deosebite si care determina inca numeroase decese la varste tinere.

Moralitatea prin bolile aparatului respirator reprezinta a treia cauza de deces in Romania, fenomen care a avut o evolutie descendenta pe parcursul ultimilor trei decenii, fiind frecventa varstele mici ale copilariei.

Diferentele teritoriale ale ratelor arata deficiente grave de accesibilitate la serviciile medicale, de slaba eficienta a acestora, coroborate cu un grad nepermis de scazut al educatiei sanitare a populatiei, in special in mediul rural, unde nivelul indicatorilor este cel putin dublu fata de urban.

In comparatie cu tarile dezvoltate ale Europei, Romania prezinta in ultimul deceniu indicatori cu valori de doua-trei ori mai mari, practic dublu fata de media tarilor UE, iar fata de tarile candidate la UE se situeaza pe ultimul loc.

Mortalitatea prin tuberculoza reprezinta o situatie deosebita in Romania. Aceasta a avut o evolutie descrescatoare pana in anii 80 (3,7 decese la 100.000 locuitori), dupa care a inceput sa creasca progresiv, atingand 5,6 decese in 1989 si un maxim de 11,8 in 1997, dupa care scade progresiv la 9,49 (in anul 2000). Cele mai mari valori de mortalitate se inregistreaza la grupe de populatie in varsta de munca (35-44 de ani si 55-64 de ani). Sunt afectati mai ales barbatii -16,2 decese la 100.000 loc, fata de 3,09 la femei (anul 2000).In rural, rata este de 10 ori mai mare decat in urban.

Fata de tarile Europei dezvoltate si tarile candidate la UE, Romania prezinta cei mai mari indicatori la mortalitatea prin tuberculoza, cu exceptia tarilor baltice. Fata de 1,79 - media Europei in 1998 si 1,01-media tarilor membre UE in 1996, Romania prezenta respectiv 10,75 si 11,92 decese la 100.000 loc.

Speranta de viata la nasterea a urmat o tendinta constant ascendenta de la 42 de ani in 1932 si pana la 68 de ani in anii de dupa 1960. Din acea perioada si pana in prezent speranta de viata in Romania s-a mentinut, cu mici variatii sub pragul de 70 de ani pe total tara si cu o diferenta de aproximativ sase ani intre sexe, respectiv 65 – 69 ani pentru barbati si 72 – 73 ani pentru femei:

Evolutia sperantei de viata la nastere

- ani -

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

In perioada 1996 – 1998, in unele judete speranta de viata este cu 5 ani mai mica decat media. Judetele cu cea mai scazuta speranta de viata sunt: Satu Mare (Masculin - 62,05 ani, Feminin - 70,73), Tulcea (63,24 ani si 71,61 ani), Giurgiu (63,35 ani si 72,05 ani).

In rural, speranta de viata este cu doi ani mai scazuta decat in urban.

Analizele si comparatiile internationale cu celelalte tari europene privind speranta de viata, situeaza constant Romania pe ultimele locuri, cu mentiunea ca si ritmul de crestere al sperantei de viata este nesatisfacator. Spre exemplu, cresterea sperantei de viata la femei in perioada 1970 – 1998 a fost in Romania de 3,5 ani in timp ce in UE aceasta crestere a fost de aproximativ 6 ani. Aceasta situatie face ca in unele analize efectuate de foruri de specialitate internationale, cum ar fi Biroul OMS pentru Europa, sa se afirme ca Romania stagneaza de peste 30 de ani la acest indicator, care este oglinda a starii de sanatate a populatiei, a dezvoltarii social economice, a nivelului de trai, a performantelor sistemului sanitar etc.

Dinamica morbiditatii

Bolile infectioase si parazitare

In perioada 1989-2000 se constata eradicarea unor boli, dar si reaparitia unor boli grave:

cresterea accentuata a morbiditatii prin tuberculoza (aproape de doua ori fata de anul 1989), ceea ce impune masuri de urgenta cu responsabilitati in sectorul sanitar, dar si in domeniul mai larg al protectiei sociale si sprijinirea populatiei defavorizate expuse la risc;

cresterea accentuata a numarului cazurilor noi de sifilis (cu circa 50% in aceeasi perioada), datorat unui complex de factori dintre care enumeram: libera circulatie intre tari, lipsa educatiei specifice si tintite pe grupe de varsta la risc (in special cele tinere), lipsuri legislative, imposibilitatea interventiei sectorului sanitar prin masuri preventive inaintea producerii imbolnavirii, modele noi de comportament in populatie etc;

mentinerea la nivele crescute a infectiei cu HIV si dezvoltarea bolii-SIDA, situeaza inca Romania la nivel de alarma.

Se constata deci o slaba eficienta a masurilor antiepidemice, in special pentru tuberculoza si bolile cu transmitere sexuala.

6.2. Activitatea retelei sanitare

In ultimul deceniu, este evidenta scaderea accentuata a activitatii sanitare, deci a serviciilor fata de populatie, ceea ce necesita studii concrete cu privire la necesarul asigurarii populatiei cu asistenta medicala.

Activitatea retelei sanitare

Sursa datelor: Ministerul Sanatatii si Familiei

Aceste cifre trebuie corelate cu rata de morbiditate si mortalitate, care sunt cele mai ridicate in tara noastra dintre tarilor europene.

6.3. Resurse materiale si umane ale sistemului sanitar

Personal medical superior si mediu sanitar

Numarul si gradul de satisfacere a populatiei cu personal sanitar a fost, in general, in scadere in deceniul trecut:

Structura personalului medical

Sursa datelor: Ministerul Sanatatii si Familiei

Comparativ cu tarile dezvoltate din Europa, dar si cu tarile candidate la UE, Romania se prezinta cu o acoperire mult mai mica a populatiei cu medici, medici stomatologi, farmacisti si personal mediu, fapt relevat si de o prognoza recenta privind necesarul de personal medical in anii 2005 si 2010.

Bugetul ocrotirii sanatatii

Cheltuielile pentru sanatate in P.I.B. in Romania reprezinta mai putin de jumatate din cat aloca celelalte tari europene, fiind, in cifre absolute, mai mici decat pentru toate tarile candidate la UE, desi Romania are populatie mult mai numeroasa decat multe alte tari.

Cheltuielile pentru sanatate exprimate prin metoda standardizata a puterii de cumparare (PPS), releva aceeasi pozitie a Romaniei.

Cheltuieli pentru sanatate in unele tari europene

*) Date pe anul 1998 , **)Date pe anul 1997

1) Date provizorii

Sursa datelor: Anuarul OMS

Unitati sanitare: policlinici, cabinete, centre de sanatate

In perioada 1989-1999, numarul de paturi in spitale, sanatorii TBC, preventorii si crese au fost in continua scadere:

Evolutia numarului de paturi in spitale in perioada 1989 - 1999

Sursa datelor: Ministerul Sanatatii si Familiei

Scaderea radicala a numarului de paturi din spitale a fost cauzata de utilizarea slaba si durata medie de spitalizare mare. De asemenea, scaderea foarte accentuata a paturilor din crese, care a tinut seama de legislatia privind concediul de nastere prelungit al mamelor, necesita studii atente in acest domeniu sensibil al copilului mic.

6.4. Reforma sistemului sanitar

Sistemul de ocrotire a sanatatii din Romania a fost, pana in 1989 si in buna masura si dupa aceasta data, un sistem caracterizat prin centralism, egalitarism si limitarea libertatii de optiune. Sanatatea a fost perceputa de guvernanti ca o ramura 'neproductiva' si in consecinta a fost subfinantata cronic. In acelasi timp, absenta unor stimulente manageriale a dus la lipsa de eficienta si risipa in administrarea resurselor.

Degradarea starii de sanatate a populatiei Romaniei, ca si deficientele in serviciile de sanatate, au determinat dupa 1990 adoptarea, la nivelul conducerii statului, a unui set de masuri, constituind Reforma sanitara.

Scopurile fundamentale declarate ale procesului de reforma au fost:

imbunatatirea starii de sanatate a populatiei;

cresterea eficientei in folosirea resurselor;

schimbarea relatiei medic-pacient; cresterea nivelului de satisfactie a populatiei si a furnizorilor de servicii medicale.

Principiile politicii sanitare pe baza carora urma sa se atinga aceste scopuri erau:

asigurarea accesului echitabil la serviciile de sanatate;

acoperirea intregii populatii cu aceste servicii;

solidaritatea in finantarea serviciilor medicale;

stimularea furnizarii de servicii eficace si eficiente;

acordarea serviciilor in functie de nevoile de sanatate;

libertatea pacientului de a-si alege medicul;

autonomia profesionistilor in domeniul medical;

colaborarea serviciilor de sanatate cu alte sectoare care influenteaza starea de sanatate (educatie, servicii sociale etc.).

Obiectivele strategice ale reformei, in sensul celor de mai sus, au fost:

reconstruirea unitara a cadrului legislativ si organizatoric;

introducerea Asigurarilor Sociale de Sanatate;

diversificarea mecanismelor de generare a resurselor financiare; plata serviciilor bazata pe eficienta si calitatea actului medical;

asigurarea unei mai bune accesibilitati a populatiei la servicii de sanatate; trecerea centrului de greutate al serviciilor de sanatate catre asistenta ambulatorie;

cresterea calitatii serviciilor medicale;

stimularea privatizarii sub diverse forme, introducerea competitiei intre furnizori;

descentralizarea sistemului de sanatate, prin cresterea rolului autoritatilor locale, asociatiilor profesionale, institutiilor finantatoare, a comunitatilor etc.

Principalele activitati de reforma au fost in domeniul conducerii sistemului si asigurarea cadrului legislativ, finantarii sistemului sanitar, sanatatii populatiei si serviciilor de sanatate, ca si al resurselor umane si fizice ale sistemului sanitar.