Alchimia - Stramosul chimiei analitice
Alchimia, stramosul chimiei pe care o cunoastem azi, a fost cunoscuta inca din
antichitatea timpurie, din China pana in America precolumbiana. In zona
mediteraneana cei mai inaintati in acest domeniu au fost egiptenii si grecii.
In limba greaca 'chimia' insemna magie neagra si multi dintre
filosofii Eladei antice s-au ocupat cu acest tip de cunoastere esoterica.
Cei care aduc alchimia in Europa medievala crestina, prin secolul al IX-lea,
sunt arabii. Ei revigorasera traditia filosofica greaca clasica pentru propria
lor cultura, iar prin cuceririle militare pe care le-au facut in nordul Africii
pana in Spania, au transporat aceste cunostinte in Occidentul european.
Gloria alchimiei pe batranul continent se consuma intre secolele al XVII-lea si
al XVIII-lea, dupa care se impune definitiv chimia analitica. Sunt doua moduri
de gandire diferentiate doar formal, pana la un moment dat. In cazul alchimiei
vorbim exclusiv de scopuri spirituale, pe cand in cazaul chimiei doar de
eficienta economica.
In descifrarea acestor texte alchimice, in primul rand trebuie sa avem o
viziune de ansamblu asupra creatiei, sa-i intelegem regulile, apoi prin
comparatie sa urmarim sa deslusim la scara mai mica procesele care ne
intereseaza. Textele sunt destul de criptice si pot fi decriptate, sau nu, prin
citirea lor de mai multe ori, pana cand patrunsi de inspiratie in urma
meditatiilor asupra proceselor,sa ne dam seama ca adevarul s-a aflat mereu in
fata noastra.Textele sunt simple,dar expuse intr-un mod simbolic laborios si
metaforic.
Alchimisti
Sunt multe scrieri ramase despre alchimisti si realizarile lor. Intre sfarsitul
secolului al XVI-lea si sfarsitul secolului al XVIII-lea sunt mentionate
aparitiile catorva alchimisti cu varste intre 40 - 50 de ani, care pareau sa nu
imbatraneasca, aveau infatisare si intonatie mediteraneene, erau certareti,
refuzau mancarea si refuzau relatiile sexuale. Dispareau la fel de brusc pe cum
apareau in scena publica a vremii.
Primul a fost Signor Geraldi, (1687-1690), cel care l-a determinat pe Helvetius
sa devina alchimist. Johann Fridich Helvetius (Schweitzer pe numele real), a
fost medic personal al Printului de Orange in Tarile de Jos. Suspicios fata de
alchimie, a fost vizitat de Geraldi care l-a sacait cu o pudra transmutatorie
pana i-a atatat curiozitatea.
Impreuna cu sotia sa, Helvetius a incercat pulberea pe o bucata de teava de
plumb, incalzind-o intr-un creuzet, pentru a constata, dupa cateva schimbari de
culoare lugubre si fasaieli sonore, ca teava se transformase complet in aur,
intr-un sfert de ora. A vrut sa afle amanunte despre praf, dar Geraldi
disparuse, se pare in Tara Sfanta.
Helvetius a pastrat insemnari meticuloase ale acestei experiente alchimice,
inclusiv expertiza argintarului Brechtil si a sefului monetariei. Cazul a facut
valva in toata Haga. Chiar si Spinoza, scepticul scepticilor, scriindu-i lui
Jarrig Jellis, a fost nevoit sa accepte dovezile lui Helvetius. Raportul
acestuia a fost publicat in Vitulus Aureus (1667) si in Biblioteca Chemica
Curiosa (1702).
Lascaris este alt alchimist care a aparut si apoi a disparut misterios. In urma
numeroaselor demonstratii practice cu "pulberea de proiectie', Lascaris a
fost parat Electorului Palatin din Leiptzich, care a hotarat sa-l aresteze.
Probabil din curozitate, dar cel mai probabil din lacomie. Prevenit de
intentiile Electorului a cerut azil in casa contesei Anna Sophia von Erbach.
Dupa ce pericolul a trecut, drept rasplata pentru generozitatea ei, Lascarius
i-a transformat o mare parte din argintarie in aur, intreprindere confirmata de
aurarul local. Veste s-a raspandit imediat, ajungand la urechile fostului sot
al contesei, care i-a cerut acesteia jumatate din aurul alchimic. Cazul a ajuns
in fata tribunalului din Leiptzich, in 1753.
Instanta a hotarat ca aurul sa-i ramana contesei, fiindca argintul ii
apartinuse tot ei. Dupa asta Lascarius a avut intelepciunea sa dispara.
