Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport




Sport


Qdidactic » sanatate & sport » sport
Bazele tehnice ale probelor de aruncari



Bazele tehnice ale probelor de aruncari


Bazele tehnice ale probelor de aruncari


Aruncarile sunt actiuni motrice stilizate, care urmaresc proiectarea prin aer a unui obiect special conceput (greutate, disc, sulita, ciocan, minge mica/de oina), la o distanta cat mai mare, in concordanta cu prevederile regulamentului de desfasurare al probelor, care precizeaza:

forma, dimensiunea si greutatea obiectelor;

modul de tinere a obiectului (priza) si a miscarilor efectuate;

dimensiunea suprafetelor de elan si a zonelor de receptie.

Trebuie sa lamurim de la inceput ca prezenta aruncarii mingii mici/de oina, desi nu se regaseste in sistemul probelor de atletism, este justificata de locul pe care il ocupa in curricula de educatie fizica din invatamantul gimnazial, dar si in tetratlonul atletic scolar ca proba pentru copii. Dorim de asemenea sa justificam utilizarea sintagmei „minge mica” alaturi de „minge de oina”, prin faptul ca mingea de oina ca obiect de aruncare, a inceput sa fie inlocuita cu obiecte de aruncare cu aceeasi forma sferica, dar de alte dimensiuni si confectionate din alte materiale.

Valoarea rezultatelor in probele de aruncari depinde de:

- nivelul calitatilor motrice dominante: forta maxima, forta exploziva, viteza de executie si capacitate de accelerare;

gradul de coordonare tehnica, care sa asigure un angajament maxim de forte, in minimum de timp;



  - structura somatica, exprimata prin robustete, bazata pe talie si greutate mare, iar pentru disc si sulita si anvergura bratelor.

Prezentam in continuare, in tabelul x.x., parametrii somatici orientativi pentru sportivii participanti in probele de aruncari.


Tabel x.x. Parametri somatici pentru aruncatori

Proba

Talia (cm)

Greutatea (kg)

Masc.

Fem.

Masc.

Fem.

Greutate





Disc





Ciocan





Sulita






Dupa modalitatile de aplicare ale fortelor de aruncare asupra obiectului aruncarii, distingem trei tipuri de actiuni specifice asupra acestora:

- tip impingere – greutate, unde forta aruncatorului este exercitata asupra obiectului sub forma unei presiuni rectiliniare orientate dinapoi spre inainte si de jos in sus;

- tip azvarlire – minge mica/de oina si sulita, in care forta aruncatorului este aplicata asupra obiectului sub forma unei tractiuni pe deasupra umarului pe o traiectorie rectiliniara orientata dinapoi spre inainte si de jos in sus;

- tip lansare   – disc si ciocan, caracterizate de transmiterea fortei aruncatorului asupra obiectului de aruncat sub forma unei tractiuni prin lateral, pe o traiectorie curbiliniara cu o mana (disc) ori cu doua maini (ciocan), orientata dinapoi spre inainte si de jos in sus.

Forta aruncatorului imprima obiectului de aruncat o traiectorie de forma parabolica, ce determina caracteristicile de inaltime si de lungime a aruncarii.


IV.1.1. Fazele aruncarilor

Analiza tehnicii probelor de aruncari evidentiaza, din punct de vedere didactic, succesiunea distincta a patru faze:   

- pregatirea pentru inceperea aruncarii;

- elanul;

- efortul final;


- restabilirea.

In functie de importanta acestor faze asupra rezultatului aruncarii, specialistii probelor de aruncari stabilesc, in ordine, urmatoarea prioritate: efortul final, elanul, pregatirea pentru inceperea aruncarii si restabilirea.


IV.1.1.1. Pregatirea pentru inceperea aruncarii

Urmareste aducerea obiectului de aruncat intr-o pozitie initiala de pornire, care sa asigure un traseu biomecanic cat mai lung si mai adecvat tipului de aruncare. Ea se identifica cu pozitia initiala de angajare a efortului, cu tinerea obiectului (priza) si cu miscarile preliminare de pregatire ale elanului.


IV.1.1.2. Elanul

Importanta acestei faze rezulta, in mod semnificativ, din diferentele ce se inregistreaza intre rezultatele aruncarilor care se executa de pe loc si a celor cu un elan corect. Aceste diferente sunt:

- la aruncarea greutatii: 1,5-2 metri;

- la aruncarea discului: 8,0-10 metri;

la aruncarea sulitei: 20-26 metri;

la aruncarea ciocanului: 14-16 metri.

In cadrul fazei de elan, aruncatorii vor urmari:    

asigurarea unei accelerari optime a intregului sistem atlet-obiect de aruncat, in stansa legatura cu tipul de aruncare si cu pregatirea aruncatorului;

- depasirea obiectului de aruncat, cu picioarele si trunchiul, in vederea obtinerii unei pretensionari musculare optime, pentru cresterea actiunii fortelor implicate;

- pregatirea efortului final.

In functie de specificul fiecarei probe, distingem urmatoarele tipuri de elan:

elan sub forma de saltare glisare (greutate);

elan sub forma de alergare (oina, sulita);

elan sub forma de pirueta (disc, ciocan, greutate).


IV.1.1.3. Efortul final

Urmareste accelerarea exploziva a grupelor musculare ce actioneaza nemijlocit asupra obiectului, precum si a obiectului insusi, prin compunerea vitezei dobandite in faza de elan, cu o noua viteza pe care o va imprima aruncatorul in aceasta faza.

Ca urmare a blocarii maselor musculare ale trenului inferior se va produce un transfer de energie asupra trunchiului, ceea ce va duce la amplificarea accelerarii acestuia spre directia de aruncare. In ultima parte a efortului final, se produce accelerarea grupelor musculare mai mici, cu viteza mare de contractie, ce actioneaza nemijlocit asupra obiectului, imprimandu-i o viteza initiala de lansare cat mai ridicata.

Efortul final propriu-zis incepe din pozitii specifice fiecarui tip de aruncare, prin ridicarea C.G.G., rotatia trunchiului spre partea opusa bratului de aruncare si trecerea rapida a greutatii de pe piciorul dinapoi pe piciorul dinainte (miscari de ridicare-rotatie-translatie). Acesta, blocand miscarea de inaintare, se indoaie usor, urmand a se intinde brusc in timpul efortului final de aruncare.

Caracteristica tuturor aruncarilor in faza efortului final este ducerea soldului (de pe partea bratului de aruncare) inainte, miscare specifica prin care rotatia bazinului anticipeaza rotatia umerilor. Astfel corpul ajunge intr-o pozitie in extensie, determinand pretensionarea grupelor musculare interesate. In ultima parte a efortului final, planul frontal al umerilor se suprapune peste cel al bazinului si chiar il depaseste, ca urmare a rasucirii lor spre directia de aruncare.


 IV.1.1.4. Restabilirea

Contribuie la amortizarea si oprirea miscarii corpului spre directia de lansare, pentru a evita depasirea spatiului de aruncare. Restabilirea corpului prin desprinderea picioarelor de pe sol este indicata numai dupa ce obiectul a parasit mana aruncatorului. Daca in momentul premergator eliberarii obiectului lipseste sprijinul pe sol, valorificarea integrala a fortelor ce compun efortul final devine imposibila.

Miscarile de restabilire ale corpului dupa aruncare se realizeaza, in functie de tipul de aruncare si de viteza de executie a acesteia, prin schimbarea, mai mult sau mai putin activa, a picioarelor (greutate, disc, ciocan), sau prin efectuarea unui pas mai lung, urmat de unul foarte scurt (sulita).

Mentionam faptul ca faza de incheiere se realizeaza printr-o mare varietate de stiluri personale adaptate la particularitatile aruncarilor si ale aruncatorilor.


 IV.1.2. Factorii care determina lungimea unei aruncari

La toate probele de aruncari, obiectul este proiectat in aer pe o traiectorie asemanatoare unei parabole, la care, din cauza rezistentei aerului si a fortei de gravitatie, partea finala, descendenta, este mai scurta si mai inclinata.

Lungimea aruncarilor este data de ecuatia:


L = cos


in care:       Vo = viteza de lansare; α = unghiul de lansare;

h = inaltimea de lansare; g = acceleratia gravitationala.


Din aceasta ecuatie, care omite rezistenta aerului (considerindu-se ca este aproximativ aceeasi pentru toti aruncatorii participanti intr-o competitie), reiese clar ponderea diferentiata a trei factori: viteza de lansare (prin valoarea ei la patrat), unghiul de lansare si inaltimea de lansare.


 IV.1.2.1. Viteza de lansare

Viteza de lansare (Vo) influenteaza in cea mai mare masura distanta de aruncare, fapt ilustrat si de ecuatia lungimii aruncarii, in care aceasta actioneaza cu patratul valorii sale.

Datele din tabelul x.x., calculate de Bauersfeld si Schröter (1979), pe baza ecuatiei lungimii aruncarii prezinta, in mod semnificativ, efectul vitezei de lansare asupra distantei aruncarii.


Tabel x.x. Influenta vitezei de lansare asupra lungimii aruncarii

Proba de aruncare

Lungimea aruncarii

Viteza de lansare

Greutate

15,5 m

11,5 m/s



21,5 m

13,8 m/s

Disc

54 m

22 m/s

65 m

24 m/s

Sulita

78 m

30 m/s

92 m

35 m/s

Ciocan

55 m

23 m/s

74 m

27 m/s

Din legea a II-a a lui Newton (formula), rezulta ca variatia vitezei,


dV = F

 


este direct proportionala cu forta si durata sa de actionare, la o masa constanta a obiectului. Aplicand aceasta ecuatie la probele de aruncari rezulta ca, pentru a obtine o lungime maxima a aruncarii, trebuie sa se actioneze cu un numar cat mai mare de forte, compuse pe o traiectorie eficienta si cu o perioada de timp de accelerare optima (cat se produce un transfer efectiv de forta asupra obiectului).

In acest scop se va urmari:

- folosirea pretensionarii musculare (rasuciri ale unor parti ale corpului: trunchi, bazin, umeri etc) pentru cresterea actiunii fortelor implicate;

- coordonarea corecta a tuturor fortelor partiale, avandu-se in vedere viteza de contractie diferentiata a unor grupe musculare; pentru a realiza un transfer de forta eficient, este necesar ca marile grupe musculare, cu o contractie mai lenta (picioare, trunchi), sa fie angrenate inaintea grupelor musculare mici, dar cu vitaza de contractie mare (brate, mana etc);

executarea pe tot parcursul aruncarii, a unei miscari accelerate care sa tinda la atingerea celei mai inalte valori in momentul lansarii obiectului; orice incetinire sau intrerupere a miscarii face ca efortul precedent sa devina inutil, ingreunand efortul care urmeaza.


IV.1.2.2. Unghiul de lansare

Din punct de vedere balistic, unghiul optim de lansare al unui obiect pentru un zbor cat mai lung este de 45 (cand lansarea si aterizarea se afla la acelasi nivel). In cazul probelor de aruncari din atletism, punctul de lansare se afla deasupra nivelului aterizarii cu 1,5-2,3 m. In acest caz, unghiul de lansare optim se afla sub valoarea de 45 si depinde de inaltimea de lansare ho si de viteza de lansare Vo, conform ecuatiei:

Text Box:

cos

 




La o inaltime de lansare constanta, unghiul de lansare optim creste proportional cu viteza de lansare. Unghiurile de lansare ale sulitei si discului sunt determinate, in mare masura, de influenta curentilor de aer (vant potrivnic sau favorabil), cuprinzand, in functie de acesti factori, valori intre 30-37°.

In cazul aruncarii greutatii, aruncatorii nu pot obtine forta maxima de proiectare, in conditiile unghiului de lansare de 45, datorita faptului ca, la miscarea de tip impingere efectuata de brat, actiunea musculara cea mai eficace se realizeaza perpendicular pe planul pieptului. Din aceste motive, unghiul optim de lansare va avea valori mai mici de 45, osciland intre 38-41.


IV.1.2.3. Inaltimea de lansare

Inaltimea de lansare este factorul cu cea mai mica influenta asupra aruncarii. Influenta inaltimii de aruncare asupra lungimii acesteia scade concomitent cu cresterea vitezei de lansare si, implicit, a lungimii aruncarilor. In timp ce la aruncarea greutatii o crestere a inaltimii cu 20 cm sporeste distanta cu 1%, la aruncarea ciocanului acelasi spor de inaltime, mareste doar cu 0,3% lungimea aruncarii. Inaltimea de lansare determina unghiul de teren, care este format de orizontala terenului si dreapta care uneste inaltimea punctului de lansare cu locul de contact cu solul, al obiectului aruncarii.

Experienta practica arata ca distanta cea mai lunga de aruncare se realizeaza atunci cand unghiul de lansare si jumatate din unghiul de teren insumeaza 45.


IV.2. Tehnica aruncarii mingii mici/de oina cu elan

Asa cum am mai mentionat anterior, locul si rolul acestei tehnici este justificat de prezenta intre mijloacele utilizate in invatamantul gimnazial, de utilizarea in sistemul competitiilor scolare, dar nu in ultimul rand – datorita structurii similare – ca baza pentru insusirea tehnicii aruncarii sulitei (mecanism de baza).


IV.2.1. Fazele tehnicii

Din considerente – care au fost si vor mai fi amintite – justificate de aspecte de continut si de calitate, dar si de nevoia de a face tehnica mai usor de inteles si de insusit, tehnica in integralitatea ei a fost structurata in faze, fara ca aceasta sa-i afecteze unitatea, caracterul coordonat si cursivitatea. Acestea sunt:

pregatirea pentru inceperea aruncarii;

elanul;

efortul final;

restabilirea.


IV.2.1.1. Pregatirea pentru inceperea aruncarii

Este constituita din totalitatea actiunilor efectuate de aruncator in scopul inceperii aruncarii propriu-zise. Este la randul ei structurata in doua tipuri de actiuni:

priza (tinerea mingii);

pozitia initiala (de incepere a elanului).

Priza – Mingea este asezata la baza degetelor rasfirate in forma de cupa, evitand sustinerea in podul palmei, cu mana in usoara pronatie (Figura x.x.). In aceasta pozitie, mingea este orientata spre directia aruncarii si se situeaza la nivelul fruntii sau putin deasupra acesteia. Antebratul este perpendicular pe sol, la cca. 90s fata de brat, care este paralel cu solul, iar cotul orientat spre inainte.





Figura x.x. Priza (tinerea mingii)


Pozitia initiala (de incepere a elanului) – Este pozitia de incepere a aruncarii. Picioarele sunt departate in plan sagital (antero-posterior) cu piciorul opus bratului de aruncare inainte, varfurile orientate pe directia aruncarii. Axa bazinului si axa umerilor sunt paralele intre ele si perpendiculare pe directia de aruncare. Trunchiul este vertical, capul in prelungirea trunchiului si privirea inainte. Bratul opus celui de aruncare se afla in lateral, usor flexat din articulatia cotului, pregatit sa oscileze pe langa corp pe parcursul fazei urmatoare, iar bratul de aruncare in pozitia descrisa anterior (priza).


IV.2.1.2. Elanul

Desfasurarea acestei faze este subordonata necesitatii de a obtine o viteza orizontala optima in raport cu caracteristicile probei si este la randul ei structurata in doua componente:

Elanul preliminar – Are un caracter ciclic si consta intr-o alergare accelerata rectilinie, orientata pe directia aruncarii, pe parcursul careia bratul de aruncare este mentinut ca in pozitia initiala ca priza, pozitie si orientare, iar bratul opus oscileaza pe langa corp. Lungimea elanului preliminar este de 6 – 10 pasi, incheindu-se cu atingerea vitezei optime, in momentul in care aruncatorul ajunge cu piciorul opus bratului de aruncare la semnul de control.

Pasii de aruncare – Identificat uneori si ca elan propriu-zis, urmareste pregatirea si efectuarea aruncarii, mentinand viteza acumulata prin ritmarea adecvata a pasilor de aruncare, care de regula sunt in numar de 5 – inclusiv pasul de restabilire; incepe din momentul asezarii piciorului opus bratului de aruncare la semnul de control.

Primii doi pasi de aruncare constau in pasi de alergare relativ obisnuiti, efectuati simultan cu retragerea bratului de aruncare spre inapoi, pe deasupra umarului, cu rotarea trunchiului spre partea acestuia si aducerea bratului opus flexat din articulatia cotului inaintea trunchiului, cu mana la nivelul toracelui. Dupa al doilea pas, bratul de aruncare este intins complet, cu mana la nivelul umarului, in prelungirea axei umerilor si cu umarul opus pe directia aruncarii.

Pasul trei este un pas de legatura intre elan si efortul final, constand de fapt intr-un pas incrucisat efectuat cu piciorul de pe partea bratului de aruncare peste piciorul opus, cu rotarea externa a labei piciorului. Efectuarea acestui pas are drept consecinta „depasirea materialului” (trenul inferior trece inaintea trenului superior si mingii) si coborarea C.G.G, fara a modifica pozitia bratului de aruncare.

Pasul patru este cel mai important din succesiune, deoarece coincide cu efectuarea efortului final. Mai este denumit „pas de blocare” deoarece asezarea piciorului de pe partea opusa bratului de aruncare pe calcai si intins din articulatia genunchiului, determina o franare a vitezei orizontale care se transfera prin lanturile musculare, mingii. Asezarea piciorului de blocare este foarte rapida, astfel incat acestui pas ii lipseste faza de zbor.

Pasul cinci are rol de restabilire a echilibrului C.G.G. care in efortul de aruncare trece inintea nivelului verticalei si consta in amortizarea inertiei printr-una sau mai multe saltari efectuate pe piciorul de pe partea bratului de aruncare.


IV.2.1.3. Efortul final

Ca faza a tehnicii, mai este denumita si „aruncarea propriu-zisa” si consta in valorificarea vitezei orizontale acumulate pe elan precum si a fortei musculare si transferarea acestora mingii, suprapus pe efectuarea pasului patru din succesiunea de cinci pasi ai elanului. Incepe in momentul asezarii piciorului de pe partea bratului de aruncare – sprijin unilateral, continua cu asezarea piciorului opus – sprijin bilateral si se finalizeaza cu eliberarea mingii.

Sprijinul unilateral – Dureaza foarte putin si se realizeaza prin asezarea pe sol a piciorului de pe partea bratului de aruncare, pe calcai si pe partea externa, urmand o rulare pe toata talpa si spre varf. Imediat, piciorul opus trece dinapoi inainte razant, energic si rapid, intinzandu-se complet din articulatia genunchiului si luand contact cu solul pe calcai. Trunchiul ramane rotat si inclinat inapoi, formand cu coapsa si gamba piciorului anterior (opus bratului de aruncare) o linie oblica.

Sprijinul bilateral – Incepe odata cu asezarea piciorului opus bratului de aruncare pe sol si se incheie cu eliberarea mingii, fiind secventa cea mai importanta a efortului final. Distanta intre bratul de aruncare si calcaiul piciorului opus este maxima, pentru a asigura cel mai lung traseu de actionare a fortelor implicate in aruncare. Imediat dupa asezarea piciorului de blocare pe sol, acesta determina un moment de amortizare printr-o usoara flexie, astfel incat unghiul dintre gamba si coapsa ajunge la cca. 165s-170s.

Dupa ce incepe intinderea piciorului dinapoi, determinand ridicarea C.G.G.,  se produce rotatia externa a calcaiului si interna a genunchiului, miscare ce angreneaza in rotatie si soldul de pe aceeasi parte si trunchiul, astfel incat axa umerilor si axa bazinului ajung paralele intre ele si perpendiculare pe axa aruncarii; continuarea intinderii piciorului dinapoi determina si translatia C.G.G. dinapoi – inainte.

Toate actiunile produse – inertia elanului, extinderea si rotatia piciorului dinapoi, rotatia bazinului – in jurul piciorului opus bratului de aruncare, ca punct de sprijin, determina trecerea corpului intr-o pozitie de arc de cerc cu concavitatea inapoi si pretensionarea grupelor musculare.

Actiunea bratului de aruncare incepe prin proiectarea spre inainte a umarului, flexia antebratului pe brat si deplasarea cotului spre inainte la un nivel superior celui al umarului. Mana cu mingea trece pe deasupra umarului, urmand o extensie cu caracter „exploziv” a antebratului pe brat si in final a palmei si degetelor. Eliberarea obiectului se produce cand in miscarea de inaintare, mana cu mingea a ajuns in proiectie verticala deasupra piciorului opus (Figura x.x.).




Figura x.x. Efortul final


IV.2.1.4. Restabilirea

Scopul acestei faze este de a realiza o pozitie echilibrata a corpului dezechilibrat de trecerea C.G.G. dincolo de verticala in faza precedenta, inainte de linia de aruncare, fara a o atinge sau depasi; se realizeaza prin aducerea piciorului de pe partea bratului de aruncare dinapoi spre inainte, semiflexat, determinand oprirea prin una ori mai multe saltari efectuate pe acesta, simultan cu indreptarea treptata a trunchiului.








Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2021 - Toate drepturile rezervate -|

Sport




Lucrari pe aceeasi tema


Intrarea si iesirea parasutistului din vrie
Fazele saltului cu parasuta
Drumetia peste coclauri - locurile de popas
Forme de organizare si practicare a exercitiilor fizice si sportului
Constructia parasutei aripa - tehnica de parasutism
Universitatea Craiova - grandoarea si decadenta unei campioane
Facilitarea emotionala a gandirii - intelegerea si analizarea emotiilor
Intretinerea parasutelor
Deschiderea parasutei de rezerva
Fotbalul - sportul rege - reguli de joc



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.