Formarea
deprinderii de inot (initire-perfectionare pana la
maiestrie)
Biomecanic analizata, deprinderea de a inota este
alcatuita dintr-o succesiune de actiuni motrice naturale (secvente
din actiuni motrice de baza cum ar fi pozitiile,
miscarile din stand, mers, alergare, catarare, tarare
s.a.)
Ele
sunt apelate in mod diferit de specificitatea apei pentru:
(a) - a permite realizarea
imersiei, scufundarii
(b)- de a sustine plutirea in pozitii
intinse cat mai apropiate de orizontala apei
(c)- de a produce inaintarea corpului prin
serii sau cicluri de miscari ale membrelor, corpului - toate
= in conditiile dificile generat de un echilibru instabil in
apa, echilibru realizat conform legilor naturale (vezi principiul
lui Arhimede), prin folosirea rezistentei, densitatii apei -
spre reusita gasirii unor puncte de sprijin hidrodinamic care sa
conduca la manifestarea plutirii si a inaintarii corpului.
Deprinderea de a inota este deci, un manunchi de priceperi,
abilitati (de a te scufunda liber, de a pluti pasiv, de a inainta
cu miscari alese) care se perfectioneaza, rand pe rand,
tinzand spre automatizare, prin asocieri multiple
ale unor reprezentari, conditionate prin programul de
invatare+perfectionare (antrenament) care vizeaza
atingerea maiestriei ( 'cea mai mare viteza - cu
cea mai mare economie de miscari' . ).
