Caracterizarea generala a infractiunilor contra patrimoniului

1. Concept

Ocrotirea patrimoniului prin normele dreptului penal a constituit dintotdeauna un obiectiv prioritar al oricarui sistem de drept, patrimoniul reprezentand o componenta importanta a vietii de zi cu zi a oricarei persoane fizice sau juridice, de care depinde atat satisfacerea cerintelor curente, dar mai ales prosperitatea, la nivel individual, precum si micro sau macro‑social[1].

Legislatia penala romana, in contextul legislatiilor penale moderne ale Europei, a pla­sat, in decursul timpului, printre cele mai de seama reglementari juridico‑penale in­frac­tiunile contra proprietatii (Codul Cuza) sau contra patrimoniului (Codul Carol al II‑lea).

In actuala formulare a Codului penal roman, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969 si cu publicarile ulterioare pana la nivelul Legii nr. 140/1996, aceste infractiuni au fost comasate intr‑un titlu unic: "Infractiuni contra patrimoniului", dupa ce anterior sub­zis­tasera doua titluri distincte (infractiuni contra avutului personal sau particular si infractiuni contra avutului obstesc).

Raspunzand exigentelor constitutionale care in art. 135 alin. (2) din legea funda­mentala stipuleaza ca: "Proprietatea este publica sau privata", iar in alin. (3) mentio­neaza ca: "Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ‑terito­riale", Codul penal si alte norme speciale cuprinzand dispozitii penale asigura o protectie corespunzatoare a patrimoniului, indiferent daca acesta este public sau privat, printr‑un sistem unic, parificat de reglementari si sanctiuni.

Daca in materia dreptului civil patrimoniul presupune totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana si care au o valoare economica, in sensul ca pot fi evaluate in bani sau, cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor si datoriilor actuale si viitoare ale unei persoane[2], in domeniul dreptului penal, notiunea de patrimoniu are un inteles mai restrans si se refera la bunurile privite nu ca o universalitate, ci in individualitatea lor, susceptibile de a fi apropriate de faptuitor prin mijloace frau­du­loase ori de a fi distruse, deteriorate, tainuite, gestionate fraudulos etc.

In acceptiunea legii penale, patrimoniul si drepturile legate de acesta sunt aparate doar in masura in care acestea sunt pastrate in starea in care se aflau pana in momentul activitatii ilicite a faptuitorului. Ulterior executarii actului infractional, valori­ficarea drepturilor patrimoniale privitoare la acel bun nu mai este posibila, decat doar in masura solutionarii penale a acelei cauze, inclusiv prin exercitarea actiunii civile in cadrul procesului penal.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul juridic generic al infractiunilor contra patrimoniului este reprezentat de valoarea sociala pe care o constituie patrimoniul si ansamblul relatiilor sociale ce se nasc, se desfasoara si se dezvolta in legatura cu respectiva valoare sociala, indeo­sebi sub aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri, inclusiv sub aspectul oblige­tiei de a mentine situatia juridica initiala a bunului ce face parte din acel patrimoniu.

Unele infractiuni, cum ar fi talharia sau pirateria, au un obiect juridic complex, deoa­rece, in principal, afecteaza valoarea sociala pe care o denumim patrimoniu, iar in secundar, valoarea sociala pe care o reprezinta viata, sanatatea, integritatea cor­porala, libertatea persoanei.

B. Obiectul material al infractiunilor contra patrimoniului il constituie bunurile mobile sau imobile impotriva carora a fost orientata activitatea infractionala.

Obiectul material va fi, in toate situatiile, un bun mobil la infractiunile de furt, talharie, abuz de incredere, delapidare sau insusirea bunului gasit.

Unele infractiuni, cum ar fi distrugerea (in oricare dintre variantele sale) sau tul­burarea de posesie pot avea ca obiect material un imobil asupra caruia se indreapta activitatea infractionala a faptuitorului.

C. Subiectul activ la cele mai multe dintre infractiunile contra patrimoniului poate fi orice persoana, in masura in care legea nu prevede o calitate speciala pentru acesta.

La unele infractiuni, cum este cazul delapidarii sau al distrugerii din culpa
(art. 219 alin. ultim), legea stabileste o calitate speciala a subiectului activ, si anume, cea de functionar gestionar sau functionar administrator, in primul caz, ori condu­cator al unui mijloc de transport in comun sau membru al personalului care asigura direct secu­ritatea unor asemenea transporturi, in situatia celei de‑a doua infractiuni. Calitatea respectiva trebuie sa fie indeplinita inclusiv de cei care sunt coautori la aceste infractiuni.

Intr‑o proportie semnificativa, infractiunile contra patrimoniului se savarsesc in participatie penala, fie sub forma coautoratului, instigarii sau complicitatii. Este posi­­­bila si participatia improprie, in masura in care la interventia intentionata a insti­gato­ru­lui sau complicelui, autorul a actionat din culpa sau fara vinovatie.

In doctrina si practica dreptului penal se apreciaza ca poate exista coautorat la infractiunea de abuz de incredere doar in masura in care bunul mobil a fost incre­dintat faptuitorilor in grija lor comuna, iar la gestiunea frauduloasa doar atunci cand faptuitorii aveau obligatia comuna de a administra sau conserva bunurile[4].

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

D. Subiect pasiv al infractiunilor contra patrimoniului poate fi orice persoana fizica sau juridica, dupa caz, precum si statul in masura in care bunurile asupra carora a fost indreptata activitatea infractionala constituie obiect exclusiv al proprietatii publice.

Problema subiectului pasiv poate cunoaste unele interpretari, in masura in care, pe langa subiectul pasiv principal, apare si un subiect pasiv secundar (adiacent). Ast­fel, in cazul infractiunilor de distrugere la care subiectul pasiv principal este persoana fizica sau juridica careia ii apartine bunul, putem avea si un subiect pasiv secundar in persoana celui care avea asupra bunului distrus anumite drepturi care nu mai pot fi valorificate, cum este cazul creditorului ipotecar sau al uzufructuarului.

O problema aparte apare in cazul infractiunilor complexe: talharia si pirateria. Pornind de la particularitatile de ordin obiectiv ale acestor infractiuni, vor exista si une­le diversificari privind subiectul lor pasiv, atunci cand, pe langa persoana subiec­tului pasiv principal, al carui patrimoniu a fost lezat prin violenta, va exista si un su­biect pasiv secundar, si anume, persoana fizica ce suporta violentele exercitate de faptuitor, chiar daca aceasta nu a fost lezata in drepturile sale patrimoniale.

La majoritatea infractiunilor contra patrimoniului nu sunt intalnite conditii spe­ciale de loc si timp pentru existenta infractiunii. In cazul furtului sau al talhariei, cerin­tele speciale privind locul si timpul savarsirii infractiunii pot constitui doar circumstante de agravare a infractiunii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective a infractiunilor contra patrimoniului se poate prezenta fie sub forma unei actiuni, in cele mai multe cazuri, fie a unei inactiuni. Din continutul legal al acestor infractiuni, se constata ca unele in­fractiuni au elementul material sub forma unei singure actiuni (furtul), altele sub forma unor actiuni alternative (delapidarea, distrugerea, tainuirea) ori cumulative (talharia, pirateria), iar in alte situatii, actiuni sau inactiuni alternative (insusirea bunului gasit).

In doctrina dreptului penal s‑a exprimat parerea[5] ca, in raport de specificul fiecarei actiuni care constituie elementul material al infractiunii, se poate realiza o gru­pare a infractiunilor contra patrimoniului in trei mari categorii: faptele de sustra­gere (furtul, talharia, pirateria si tainuirea), faptele realizate prin frauda (abuzul de incredere, ges­tiunea frauduloasa, inselaciunea, delapidarea si insusirea bunului gasit), si faptele de samavolnicie (distrugerea si tulburarea de posesie).

b) Urmarea socialmente periculoasa consta in producerea unei pagube patri­mo­niului unei persoane fizice sau juridice private sau unei persoane juridice publice. In cazul talhariei sau al pirateriei, fiind afectate si alte valori sociale, in secundar, va aparea si o alta urmare imediata retinuta in mod adiacent de norma de incriminare. Atunci cand vor exista si consecinte subsecvente ale infractiunii, cum sunt urmarile grave sau deosebit de grave, acestea vor fi retinute in continutul agravat al infrac­tiunii.

c) Legatura de cauzalitate ce se realizeaza intre elementul material si urmarea imediata rezulta, in cazul anumitor infractiuni, din materialitatea faptei savarsite, iar in alte situatii trebuie sa se dovedeasca prin probe.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savarsesc infractiunile contra patrimoniului este, de regula, intentia directa sau indirecta. In cazul unor forme agravate ale talhariei sau pirateriei, vinovatia se poate prezenta si sub aspectul praeterintentiei, iar in mod cu totul deosebit poate imbraca si forma culpei in varianta distrugerii din culpa.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. In evolutia executarii lor, infractiunile contra patrimoniului pot par­curge drumul de la acte pregatitoare, la tentativa si infractiunea consumata (epuizata), deoarece sunt infractiuni care, frecvent, se savarsesc prin actiune si cu forma de vinovatie a intentiei.

Actele pregatitoare, potrivit regulii generale, nu sunt incriminate la aceste infrac­tiuni.

Tentativa este sanctionata, potrivit prevederilor art. 222 C.pen., la infractiunile prevazute in art. 208‑212, 215, 215¹ si 218.

B. Modalitati. Infractiunile contra patrimoniului, in raport de continutul lor legal, imbraca modalitati normative stabilite printr‑un continut inchis de incriminare sau printr‑un continut deschis care permite si alte modalitati decat cele enumerate de legiuitor. Modalitatile faptice pot fi de o mare diversitate.

C. Sanctiuni. Pe o extindere larga a pericolului social generic, infractiunile contra patrimoniului pot fi pedepsite alternativ cu inchisoarea, in limite reduse, si pedeapsa amenzii, ori cu pedeapsa inchisorii mergand pana la limita speciala maxima de 25 ani.

La unele infractiuni, in variante agravate, se prevede si pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi (furt calificat, talharie, piraterie, inselaciune, delapidare, distrugere calificata).

In masura in care sunt indeplinite conditiile art. 118 C.pen. va putea fi luata si masura de siguranta a confiscarii speciale.