Concepte, definitii si notiuni de baza ale turismului international

Concepte, definitii si notiuni de baza ale turismului international

Primele incercari de definire a turismului, ca fenomen economic si social, dateaza  de la jumatatea secolului al XIX-lea. Intre timp, activitatea de turism a cunoscut evolutii mai lente sau mai spectaculoase, indeosebi incepand din anii ’60 ai secolului XX, transformandu-se intr-un adevarat „fenomen specific lumii moderne” si care a devenit, prin amploarea activitatilor desfasurate, prin contributia la crearea produsului brut mondial si la crearea de locuri de munca, prima „industrie” a lumii.

Desi termenul de „turism” a aparut doar in secolul XIX, activitatile de turism dateaza inca din antichitate. Astfel, calatoriile de studii ale romanilor, in Grecia sau calatoriile pentru propria placere, pe care acestia le efectuau in Egipt ori frecventarea locurilor unde se gaseau izvoare termale, mai mult pentru motive ludice, decat sanitare[1] sunt doar cateva exemple ale formelor incipiente ale turismului, din perioada antichitatii.

Au urmat, in perioada Evului Mediu, alte activitati ce pot fi considerate a fi „turistice”, precum calatoriile de studii la scoli si universitati de prestigiu din Anglia sau Franta, organizarea de mari targuri si chiar pelerinaje (in perioada anilor 1500). La acestea, se adauga, in perioada Renasterii, calatoriile de placere si cele motivate de curiozitatea intelectuala.

Cuvantul „turism”, aparut la inceputul secolului XIX in Marea Britanie, venea din frantuzescul „tour” si se referea, la acea vreme, la calatoriile efectuate de tinerii englezi, pentru propria lor placere si agrement, in Franta, unde parcurgeau „Marele tur”, incluzand Parisul, zona de Sud-Vest a Frantei, cea de Sud (Midi), de Sud-Est si regiunea Bourgogne.

Secolul XIX nu a adus, insa, omenirii, doar acest nou cuvant (turism), ci si unele elemente importante de tehnologie care au contribuit, in mod esential, la dezvoltarea activitatii turistice, in primul rand utilizarea caii ferate, a trenurilor de pasageri, in scopul deplasarilor turistice.

In data de 5 iunie 1841, Thomas Cook avea sa organizeze prima calatorie cu trenul – o excursie colectiva, transportand un grup important de militanti, la o manifestare dedicata moderatiei, cumpatarii si sobrietatii. Zece ani mai tarziu, el avea sa si devina primul mare tur-operator european.

Daca la jumatatea secolului XIX, aveau sa apara si sa se dezvolte, tot in Marea Britanie, primele agentii de turism si primele calatorii organizate la preturi ieftine, catre sfarsitul secolului si-au facut aparitia si primele hoteluri de lux, sub impulsul lui Charles Ritz, dar si hotelaria de categorie medie si „mica hotelarie”[2].

Secolul XX avea sa devina, insa, „Epoca de Aur” a turismului, cand acesta a cunoscut o dezvoltare de-a dreptul exploziva, pe fondul evolutiei profunde, economice, sociale, tehnologice si politice, a umanitatii. Sporirea puterii de cumparare a populatiei si a dimensiunilor timpului liber au facut posibila aparitia turismului de masa, care a ajuns la dimensiuni incredibile, in special dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.

Cresterea nivelului de trai a permis ca sumele pentru cheltuielile pentru turism si pentru petrecerea placuta a timpului liber sa fie introduse in bugetele unui numar tot mai mare de familii, iar dezvoltarea spectaculoasa a echipamentelor si mijloacelor de transport a condus la crearea unei oferte turistice capabile sa raspunda, cat mai bine, cererii si chiar sa stimuleze cresterea acesteia.

1.1. Principalele notiuni si definitii utilizate in turismul international

Calatoriile in afara granitelor tarii au cunoscut cresteri anuale superioare evolutiei altor indicatori ai dezvoltarii economice si comerciale, datorita progreselor inregistrate, indeosebi in tehnologiile si echipamentele utilizate in transporturi, in infrastructura de acces, dar si ca urmare a extinderii, in ritmuri rapide, a infrastructurilor turistice, a echipamentelor de cazare, alimentatie, agrement etc.

O analiza pertinenta si eficace a turismului international, ca fenomen economic, trebuie sa se bazeze pe definitii cat mai clare, precise si, pe cat posibil, unanim recunoscute. Din acest motiv, in continuare, sunt prezentate cateva dintre cele mai importante definitii utilizate in acest domeniu.

1.Conceptele de turism si turist

Conceptul de turism a aparut dupa cel de turist. Notiunea de turism vine de la transcriptia in limba engleza a cuvantului francez „tour”, utilizat in Anglia in secolul al XVIII-lea. „Marele Tour” („The Tour”) evoca, in acea perioada, calatoria de studii, dezinteresata, pentru descoperiri culturale, cu precadere, pe care o efectua, in Europa, tanarul aristocrat englez. Aceasta calatorie initiatica, menita sa permita cunoasterea unor culturi straine, avea ca finalitate perfectionarea educatiei respectivilor tineri.

Efectuarea acestui „tur” il consacra, de fapt, pe respectivul tanar, ca „Gentleman”. Asadar, in acea perioada, cuvantul „turist” era aplicabil, indeosebi, calatorilor englezi si abia in secolul al XIX-lea avea sa fie extinsa si pentru calatorii francezi, in buna masura datorita publicarii operei lui Stendhal, intitulata Memoriile unui turist (1838)[3].

La sfarsitul secolului al XIX-lea s-a ajuns la o anumita uniformizare a terminologiei privind turismul, astfel ca, puteau fi regasite, in multe limbi, cuvinte precum turism si turist.

Organizatia Mondiala a Turismului (OMT) defineste turistul ca fiind „orice persoana care se afla intr-o alta tara sau in alt loc, situat in tara sa de resedinta, altul decat cel ce corespunde domiciliului sau obisnuit si pentru care motivul principal al vizitei este altul decat acela de a exercita o activitate remunerata la locul vizitei sale”.

La randul sau, OECD (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica), referindu-se la turistii straini, ii defineste pe acestia ca fiind persoane care nu isi au resedinta in tara de destinatie si sunt admisi in acea tara pe baza unei vize (daca aceasta este ceruta), pentru motive de petrecere a timpului liber (agrement), recreare, vacanta, vizite la prieteni si rude, sanatate sau tratament medical sau pentru pelerinaje religioase. Turistii trebuie sa petreaca cel putin o noapte (sa innopteze) intr-o unitate de cazare colectiva sau privata, in tara de destinatie, iar durata sejurului lor nu poate depasi 12 luni[4].

In privinta turismului, OECD a formulat propria sa definitie, respectiv: „activitatile persoanelor care calatoresc catre sau isi petrec sejururile in afara mediului lor obisnuit, pentru o perioada consecutiva de mai putin de un an, pentru placere, afaceri sau alte motive, cu nu au legatura cu exercitarea unei activitati remunerate la locul vizitat”[5].

Definitia data notiunii de turism, de Organizatia Mondiala a Turismului (OMT) este urmatoarea[6]: Activitatile desfasurate de persoane, pe durata calatoriilor si sejururilor, in locuri situate in afara resedintei lor obisnuite, pentru o perioada consecutiva ce nu depaseste un an (12 luni), cu scop de loisir*, pentru afaceri sau alte motive.

Turismul reprezinta o componenta a calatoriei, prin calatorie intelegand, in sens larg, deplasare, de la o localitate, la alta. Turismul inseamna activitatea de a calatori in afara mediului obisnuit al unei persoane, in orice scop (cu cateva exceptii, in primul rand atunci cand persoana respectiva urmeaza sa desfasoare, in locul in care calatoreste, o activitate remunerata sau se afla in situatii precum efectuarea de tratamente clinice, arest, inchisoare, etc.).

1.1.2. Categorii de turisti

In majoritatea statelor lumii sunt acceptate si utilizare clasificarile de baza ale OMT privind categoriile de turisti, realizate in 1963, respectiv 1968, clasificari vizand doua criterii principale: motivele calatoriei (sejurului) si durata voiajului (sejurului).

Motivul principal al calatoriei (vizitei) este acel motiv in absenta caruia calatoria sau vizita nu ar mai fi fost efectuata.

Motivul calatoriei este criteriul prin care se face distinctia dintre turisti si ceilalti calatori.

In anul 1963, OMT a propus clasificarea in sase grupe a motivelor pentru care oamenii fac turism:

timp liber, odihna, vacante;

vizite la rude si prieteni;

afaceri, motive profesionale;

tratament medical;

pelerinaje si alte motivatii religioase;

alte motive.

In 1968, OMT a propus o clasificare a turistilor in trei categorii:

a)     – turistii propriu-zisi, care calatoresc de placere, in timpul lor liber;

b)     – turistii de afaceri, carora le sunt asimilati toti cei care calatoresc din motive profesionale;

c)      alte categorii de turisti.

Dupa durata sejurului pot fi identificate doua categorii de vizitatori:

a)     excursionistii (vizitatori de o zi, care nu innopteaza in locul vizitat)

b)     turistii propriu-zisi (adica acei vizitatori care stau cel putin o noapte in locul vizitat).

Document online: Facilitarea emotionala a gandirii - intelegerea si analizarea emotiilor Referat: Lucrare - proiect - metode de invatare a driblingului

1.1.3. Definitii utilizate in turismul international

Definitia data de Organizatia Mondiala a Turismului[7] (O.M.T.), in privinta notiunii de turism este urmatoarea: „Activitatile desfasurate de persoane, pe durata calatoriilor si sejururilor, in locuri situate in afara resedintei obisnuite, pentru o perioada consecutiva ce nu depaseste un an (12 luni), cu scop de loisir , pentru afaceri sau alte motive”.

Turismul reprezinta o componenta a calatoriei, intelegand, prin calatorie, in sens larg, deplasarea dintr-o localitate in alta. Turismul inseamna activitatea de a calatori in afara mediului obisnuit al unei persoane, in orice scop (cu cateva exceptii, in primul rand cand persoana respectiva urmeaza sa desfasoare in locul in care calatoreste, o activitate remunerata sau se afla in situatii precum efectuarea de tratamente clinice, arest, inchisoare s.a.).

In functie de o tara data, conform definitiilor EUROSTAT[8], se pot distinge trei forme elementare ale turismului:

1) Turismul intern, cuprinzand activitatile rezidentilor unei tari care calatoresc doar in interiorul acelei tari, dar in afara resedintei lor obisnuite.

2) Turismul receptor, cuprinzand activitatile non-rezidentilor care calatoresc intr-o tara data, alta decat cea unde isi au resedinta obisnuita.

3) Turismul emitator (emitent), cuprinzand activitatile rezidentilor unei tari date, care calatoresc si isi petrec sejururile intr-o alta tara decat cea in care isi au resedinta lor obisnuita.

Aceste forme elementare ale turismului pot fi combinate intre ele, in mai multe moduri, rezultand urmatoarele categorii ale turismului:

a) Turismul interior, format din turismul intern si turismul receptor;

b) Turismul national, format din turismul intern si turismul emitator (emitent)

c) Turismul international (al unei tari), format din turismul emitator si turismul receptor.

O definitie oficiala a turismului international a fost adoptata, la solicitarea O.M.T., in cadrul Conferintei internationale privind statisticile si sondajele, in iulie 1991. Aceasta definitie porneste de la notiunea de „vizitator” si face distinctia dintre „turist” si „vizitator de o zi” sau „excursionist”.

Clasificarea calatorilor internationali, realizata de Organizatia Mondiala a Turismului, este prezentata in figura nr. 1.1.

Figura nr. 1.1.: Clasificarea calatorilor internationali

Sursa: Organizatia Mondiala a Turismului (OMT)

Vizitatorul international

Orice persoana aflata intr-o calatorie intre doua sau mai multe tari reprezinta un calator international. Daca respectiva calatorie prezinta interes pentru turism, atunci ne referim la „vizitator”, care reprezinta conceptul de baza in ansamblul statisticilor turismului. Conform definitiei oficiale a O.M.T., nu toti calatorii sunt vizitatori. Astfel, in cadrul statisticilor, termenul de „vizitator international” desemneaza „orice persoana care viziteaza o tara, alta decat cea in care aceasta isi are resedinta sa obisnuita, pentru o perioada care sa nu depaseasca 12 luni si al carei motiv principal al vizitei este altul decat cel de a exercita o activitate remunerata in tara vizitata”.

Cele doua criterii avute in vedere pentru a face distinctia dintre vizitatori si ceilalti calatori internationali sunt[9]: resedinta si motivatia calatoriei.

Criteriul resedintei (al rezidentei) indica faptul ca se refera la toate persoanele care nu isi au locul lor de resedinta in tara vizitata, inclusiv cetatenii unei tari care locuiesc in mod permanent (isi au domiciliul permanent) in strainatate. Astfel, un cetatean al unei tari A, avand resedinta in tara B si care viziteaza tara C, cheltuie banii pe care i-a castigat in tara B si este influentat, in decizia de alegere a destinatiei turistice, de eforturile de promovare turistica a tarii C, vizand tara B. Astfel, este normal ca acest turist sa fie inregistrat, in statisticile oficiale, dupa tara sa de resedinta si nu dupa nationalitatea sa, in scopul de a putea cunoaste cat mai precis diferitele piete turistice si transferurile de valuta efectuate.

Criteriul motivatiei calatoriei stabileste o distinctie clara intre vizitatori si persoanele care se deplaseaza intr-o tara pentru a munci acolo si pentru a fi retribuit pentru munca sa.

La aceste doua criterii ar mai trebui adaugat si un al treilea, respectiv ca perioada de sedere in tara vizitata, sa nu depaseasca 12 luni consecutive, depasirea acestei perioade transformandu-l pe vizitator (din punct de vedere statistic) in rezident al acelei tari.

Asadar, vizitatorul international reprezinta orice persoana care calatoreste intr-o alta tara decat cea in care isi are resedinta, pentru mai putin de 12 luni si al carui principal scop al calatoriei este diferit de exercitarea unei activitati remunerate in locul vizitat.

Turistul international

Turistii internationali constituie una dintre cele doua categorii de vizitatori internationali, alaturi de excursionisti. Atunci cand durata deplasarii atinge sau depaseste 24 de ore, respectiv cand vizitatorii petrec o noapte in tara vizitata, acestia sunt considerati a fi „turisti”, in timp ce aceia a caror deplasare dureaza mai putin de 24 ore, deci fara a comporta o innoptare, sunt considerati a fi „vizitatori de o zi” sau „excursionisti”.

Urmatoarele categorii de calatori nu trebuie inclusi in categoria de vizitatori internationali[10]:

a) Persoanele care intra sau ies dintr-o tara ca imigranti, inclusiv persoane care ii insotesc sau li se alatura;

b) Persoanele cunoscute sub denumirea de „lucratori la granita”, care locuiesc in apropierea granitei si lucreaza in tara invecinata;

c) Diplomatii, personalul consular si membrii fortelor armate care calatoresc, din tara lor de origine, catre tara in care au fost repartizati, inclusiv personalul casnic care li se alatura sau ii insotesc;

d) Persoanele care calatoresc ca refugiati sau nomazi;

e) Persoanele aflate in tranzit, care nu intra formal intr-o tara, prin controlul pasaportului, precum pasagerii aflati in tranzit aerian, care raman, pentru o scurta perioada, intr-o anumita zona a terminalului sau pasagerii transferati direct intre aeroporturi sau terminale, ori pasagerii unei nave carora nu li permite sa debarce.

Definitia turistilor internationali este, deci, urmatoarea: Turistii internationali sunt vizitatori temporari, care se afla pentru cel putin 24 de ore, dar pentru mai putin de 12 luni, in tara vizitata si pentru care motivele principale ale calatorie pot fi grupate in:

loisir (petrecerea timpului liber), vacanta, sanatate, religie, sport;

afaceri, familie, deplasari profesionale.

Din aceasta definitie se poate remarca faptul ca, termenul de turist nu se aplica doar „vacantierilor”, adica persoanelor plecate in vacanta, incluzand, de exemplu, si persoanele aflate in calatorii de afaceri.

Vizitatorul de o zi (excursionistul)

Vizitatorul de o zi sau excursionistul este acel vizitator (international, in acest caz) care nu petrece nicio noapte intr-o unitate de cazare, colectiva sau individuala, in locul, respectiv tara vizitata.

In turismul international, importanta economica a excursionistilor poate sa fie foarte mare, indeosebi pentru micile tari insulare, care primesc pasagerii navelor de croaziera. Atat timp cat respectivii vizitatori innopteaza la bordul navei, acestia sunt inregistrati, in principiu, in localitatea unde acosteaza navele, la rubrica „vizitatori de o zi” si nu la „turisti”.

Pentru o destinatie turistica (localitate, statiune, tara), mai importanti decat vizitatorii de o zi sau excursionistii sunt turistii, care „consuma” mai multe servicii turistice, inclusiv cele de cazare, pentru cel putin o noapte.

1.2. Principalii indicatori utilizati in

cuantificarea dimensiunilor turismului international

Indicatorii principali de cuantificare a circulatiei turistice cuprind si redau, intr-o exprimare sintetica, matematica, informatii privind diferite aspecte ale activitatii turistice, informatii privind diferite aspecte ale activitatii turistice, informatii ce sunt utile pentru masurarea fenomenului si a efectelor sale, pentru anticiparea tendintelor de evolutie si pentru fundamentarea politicii de dezvoltare turistica .

Acesti indicatori furnizeaza si cuantifica informatiile necesare actiunilor de politica turistica, permitand, totodata, masurarea ulterioara a efectelor respectivelor actiuni[12].

Paleta indicatorilor utilizati in turism este foarte larga. Astfel, acestia pot fi directi (rezultati in mod nemijlocit din sursele de inregistrare) sau indirecti (prelucrati), pot fi simpli sau agregati, cantitativi sau valorici, globali sau potentiali, principali sau derivati etc.

Indicatorii simpli pot fi, la randul lor, economici sau sociali, cu referire la marimi si variabile turistice, la distributia, evolutia si interactiunea acestora, atat in timp, cat si in spatiu sau pot fi indicatori (indici) sintetici, ce cuantifica relatiile dintre mai multe variabile, simultan, verificand, in prealabil, calitatea legaturii lor cu fenomenul turistic analizat.

Pentru elaborarea sistemului de indicatori sintetici s-a convenit ca toate tarile membre ale Organizatiei Mondiale a Turismului (OMT) sa-si armonizeze metodologia evidentei statistice a turismului international, iar unitatea de masura de baza, ce da dimensiunea fizica a consumului turistic, sa fie considerat turistul, adica insusi consumatorul de servicii turistice.

Volumul fizic al fluxurilor turistice internationale este urmarit prin indicatorii „numar de sosiri” ale turistilor straini, respectiv „numar de plecari” ale turistilor nationali, la frontiera tarii emitatoare.

Cei mai importanti indicatori ai turismului international pot fi clasificati[13] astfel:

a)     indicatori de baza, referitori la cei doi factori corelativi ai pietei (cererea si oferta) si care au scopul de a urmari repartitia, evolutia si modificarea in tendinte a acestor marimi, precum si modificarea structurii lor in timp si spatiu (indicatori ai cererii reale, respectiv ai circulatiei turistice si ai cererii potentiale si indicatori ai ofertei, in principal cei privind baza tehnico-materiala a turismului);

b)     indicatori ai corelatiei dintre cerere si oferta (capacitatea pietei, gradul de ocupare a capacitatii etc.);

c)      indicatori ai efectelor economice directe ale turismului asupra economiei, in ansamblul sau ori asupra anumitor sectoare ale acestora;

d)     indicatori ai utilizarii fortei de munca, ce reflecta situatia, repartitia si evolutia ocuparii fortei de munca, pe ramuri de activitate, pe niveluri profesionale si dupa alte criterii.

Comisia de statistica a OMT a propus urmatorul sistem de indicatori ai turismului:

A.     Indicatori ai cererii turistice globale, interne si externe;

B.     Indicatorii ofertei turistice: hoteluri, alte unitati de cazare turistica, agentii de voiaj si alte intreprinderi din sectorul turistic;

C.     Indicatori ai relatiei cerere-oferta si oferta-cerere;

D.     Indicatorii efectelor economice;

E.     Indicatorii densitatii turistice, la nivel teritorial si al popualtiei;

F.      Indicatorii potentialului turistic al pietelor;

G.    Indicatorii ocuparii fortei de munca.

Dintre indicatorii circulatiei turistice internationale, cei mai importanti pot fi considerati urmatorii:

numarul turistilor sau numarul de sosiri ale turistilor internationali;

numarul de innoptari (sau de zile-turist) ale turistilor internationali;

durata medie a sejurului;

densitatea circulatiei turistice;

preferinta relativa pentru turism;

volumul incasarilor din turismul international;

volumul cheltuielilor pentru turismul international.

Calculul principalilor indicatori ai circulatiei turistice

Printre indicatorii cei mai reprezentativi pentru caracterizarea circulatiei turistice se folosesc: numarul turistilor, numarul mediu de turisti, numar zile-turist; durata medie a sejurului, incasarile din turism, densitatea circulatiei turistice, preferinta relativa a turistilor etc. O parte din acesti indicatori (numar turisti, numar zile turist, incasarile din turism) se obtin direct din informatiile furnizate de sursele amintite.Alti indicatori se pot calcula in baza unor formule.

Indicatorul numar de turisti se obtine din cumularea informatiilor cuprinse in diferite documente statistice, calculandu-se efectiv la sfarsitul anului calendaristic, dar si pe perioade mai mici, in functie de nevoile utilizatorului. Acest indicator se poate determina pe total circulatie turistica sau pe tipuri de actiuni, zone turistice etc.

Indicatorul numar mediu de turisti se obtine prin punerea in relatie a numarului de turisti cu un aspect economic, putem obtine astfel: numar mediu de turisti pe zi, luna sau pe litoral, la munte etc. Acest indicator arata intensitatea circulatiei turistice intr-un anumit interval (calendaristic sau sezon turistic):

,

unde: ST – suma turistilor inregistrati intr-o perioada data

n – numarul zilelor din perioada respectiva

Numarul inoptari sau numarul zile-turist se obtine din inregistrarile in spatiile de cazare, prin insumarea numarului de zile de sedere al fiecarui turist; se poate determina pe tipuri de unitati de cazare, pe tipuri de actiuni, pe zone provenienta a turistilor etc.

Durata medie a sejurului se calculeaza ca raport intre total zile –turist (SNZT) si numarul de turisti (T):

Acest indicator arata timpul mediu (zile) de ramanere a turistilor in spatiile de cazare si reflecta astfel posibilitatea ofertei de a retine turistul intr-o anumita zona, regiune etc.

Densitatea circulatiei turistice pune in legatura directa circulatia turistica cu populatia rezidenta a tarii (zonei, regiunii) receptoare. Acest indicator se calculeaza ca raport intre numarul turistilor sositi in zona X (T) si populatia rezidenta a zonei X (P):

De regula, acest indicator are valoare subunitara, dar exista si zone (jud. Constanta, in perioada de sezon turistic estival atinge nivelul de 2,12 la densitatea circulatiei turistice) sau tari (Spania, Austria) in care valoarea este supraunitara.

Preferinta relativa a turistilor ofera informatii privind orientarea geografica a fluxurilor turistice emise de un bazin de cerere (zona, tara etc); se calculeaza ca raport intre numarul de turisti dintr-o tara Y care se indreapta spre o tara X (T₁) si populatia rezidenta a tarii de origine Y (P):

O alta metoda de obtinere a preferintei relative a turistilor o reprezinta punerea in relatie a numarului de turisti dintr-o tara A care viziteaza o tara B (ST₁) si totalul emisiunii turistice a tarii respective A (T). Aceasta metoda este insa mai putin practica datorita faptului ca nu toate tarile urmaresc fluxul de turisti (emisia turistica):

Dintre indicatorii valorici, cei mai des utilizati sunt: volumul total al incasarilor din turism, care se urmareste pe zone turistice, pe tipuri de actiuni, pe societati comerciale, etc. si incasarea medie pe zi –turist (turist), care se calculeaza ca raport intre volumul incasarilor si numarul zile-turist (turisti).

Statisticile interne ale fiecarei tari pot crea conditii pentru calcularea altor indicatori, continutul si valoarea lor informationala fiind expresia acuratetei metodelor utilizate.

Indicatorii fizici si valorici ai circulatiei turistice se folosesc in practica interna si internationala si fac obiectul darilor de seama statistice ale organismelor internationale (OMT, GATT, OECD, etc)