Pregatirea familiilor de albine pentru iernare

Pregatirea familiilor de albine pentru iernare

Familia de albine, ca rezultat al adaptarii la conditiile de mediu, are capacitatea de a se adapta in tot cursul anului la variatiile temperaturii exterioare. Familia de albine are capacitatea de a suporta temperaturi deosebit de scazute. Pentru supravietuirea ei in conditiile de temperatura scazuta sunt esentiale calitatea si cantitatea proviziilor de hrana. Desigur, rezistenta la conditiile nefavorabile este mai mare la familiile puternice. Pregatirea in vederea supravietuirii la temperaturi scazute este un instinct dobandit la albine in decursul vremurilor si acesta se manifesta cu mult timp inainte de aparitia sezonului friguros prin:
- acumularea unor provizii importante de hrana in cuib;
- folosirea cu economicitate, in functie de conditiile exterioare, a acestor provizii;
- micsorarea numarului de albine in cuib datorita uzurii albinelor culegatoare pe timpul culesurilor de vara, diminuarii treptate a ouatului matcilor si a cresterii de puiet;
- reducerea treptata a unor activitati (de crestere a puietului, de cladire a fagurilor);
- izgonirea trantorilor, care fiind inlaturati treptat de pe fagurii cu miere nu mai au posibilitatea sa se hraneasca si sunt scosi afara din stup unde mor de foame si frig. Trantorii mai sunt tolerati doar in familiile cu matci neimperecheate, in familiile orfane sau in familiile cu matci batrane;
- propolizarea cuibului si, mai ales, a crapaturilor peretilor, albinele izoland in felul acesta mai bine cuibul impotriva pierderii de caldura si a patrunderii umiditatii. Din toate aceste aspecte trecute in revista mai sus, rezulta ca albinele isi pot asigura singure regimul optim de temperatura in interiorul cuibului pe perioadele reci. Pe masura ce noptile se racesc, albinele parasesc fagurii marginasi ai cuibului concentrandu-se pe fagurii in care se mai creste puiet. De asemenea, se accentueaza tendinta albinelor de acumulare a rezervelor de miere necapacita si uneori capacita de pe fagurii periferici in celulele eliberate de puiet. O data cu racirea progresiva a timpului descreste treptat si activitatea de zbor a albinelor, inceteaza ouatul matcilor si cresterea de puiet. Familia de albine trece in perioada repausului de iarna care incepe pe la sfarsitul lunii octombrie si se termina in lunile ianuarie-februarie, cand apare primul puiet in cuib. In aceasta perioada datorita micsorarii activitatii de zbor si a cresterii de puiet, scade simtitor consumul de miere, dar se mentine in continuare un consum ridicat de polen si pastura, in organismul albinelor se produc modificari fiziologice caracteristice albinelor care vor ierna. Albinele crescute in aceasta perioada se deosebesc de albinele crescute in sezon prin faptul ca pot trai 7-8 luni in loc de numai 35-45 de zile cat este durata de viata la albinele din sezonul activ. Longevitatea se datoreaza, pe de-o parte faptului ca ele participa, intr-o masura mai mica, la cresterea puietului si la culesul de nectar, iar pe de alta parte modificarilor anatomo-fiziologice determinate de acumularea in tesutul corpului gras (tesut de culoare albicioasa ce captuseste partea interioara a invelisului chitinos) a rezervelor de proteine si grasimi pe seama consumului intens de pastura, insusire pe care nu o au albinele nascute primavara sau vara. Datorita acestor rezerve, albinele pot rezista intemperiilor iernii si pot produce laptisorul necesar cresterii puietului spre sfarsitul sezonului rece. In perioada de toamna, cand nu mai exista puiet, se face tratamentul impotriva varroozei, folosind pentru aceasta produsul Varachet sau alte produse recomandate, conform prospectului.
1. Ghemul de iernare.
Odata cu scaderea temperaturii exterioare, intre +6'C si +8°C se formeaza ghemul de iernare. Albinele se aduna strans in jurul matcii ocupand, de regula, spatiul de pe fagurii din care a iesit ultimul puiet. Ghemul are forma de sfera sau elipsa. Fata de conditiile de viata ale albinelor din timpul iernii, aceasta forma a ghemului este cea mai avantajoasa intrucat, dupa cum este cunoscut, dintre toate formele geometrice sfera poseda cea mai redusa suprafata raportata la volumul ei. in felul acesta, la un numar maxim de albine ghemul poseda o suprafata minima pentru pierderea caldurii. Partea exterioara a ghemului, numita coaja ghemului, este alcatuita dintr-un strat foarte dens de albine, care ocupa atat intervalele dintre faguri cat si interiorul celulelor libere. Aici albinele stau aproape nemiscate, cu capul indreptat catre interiorul ghemului, varat sub abdomenul altor albine si cu aripile ridicate (pozitia este asemanatoare cu cea a tiglelor de pe acoperisul caselor). Stratul exterior are rolul de a face ca pierderile de caldura din interiorul ghemului sa fie cat mai mici, reprezentand astfel o zona izolatoare de mediul exterior. Grosimea cojii ghemului este de 2-7 cm si variaza in raport cu temperatura aerului din jurul ghemului. Miezul ghemului, care cuprinde si matca, este mai afanat, albinele avand posibilitatea de micsorare a acestuia in functie de temperatura mediului exterior. Albinele din miezul ghemului sunt active si au rolul de a produce temperatura necesara intregii familii, precum si rolul de a hrani matca. Caldura este produsa de albine prin miscari caracteristice din aripi, picioare si abdomen, ceea ce duce la perceperea pe timpul iernii a unui zumzet specific care poate fi sesizat de catre apicultor daca lipeste urechea de un perete al stupului. Temperatura din zona interioara a ghemului depinde de temperatura mediului exterior si de stadiul de iernare. In prima faza a repausului de iarna, care incepe o data cu iesirea ultimului puiet, temperatura din interiorul ghemului este mai scazuta, osciland in limitele catorva grade peste limita temperaturii critice, care este de circa +13,9°C. Limita superioara a temperaturii din interiorul ghemului in aceasta faza de iernare nu depaseste +25°C. in perioada a doua a iernii, care se caracterizeaza prin sporirea treptata a activitatii albinelor datorita cresterii de puiet, in interiorul ghemului de iernare temperatura se stabilizeaza in limitele a 34-36°C si ramane la acest nivel. Producerea caldurii in interiorul ghemului nu este continua. Din momentul in care interiorul ghemului a atins temperatura critica (circa +13,9°C), albinele din miezul ghemului intra intr-o stare de excitare, devin active, se hranesc abundent si produc intens caldura, pana in momentul cand temperatura din interiorul ghemului atinge limita superioara; din acest moment, activitatea albinelor scade treptat, ele se linistesc si intra in faza de digestie si repaus, adica de pastrare a caldurii produse. In legatura cu mecanismul producerii caldurii in ghem trebuie mentionat ca albinele nu incalzesc interiorul stupului, ci numai interiorul ghemului. Radiatiile de caldura din ghem in stup sunt insuficiente pentru incalzirea interiorului acestuia. Durata starii de repaus si de pastrare a caldurii depinde de temperatura mediului exterior si de puterea familiei, adica de marimea ghemului. Cu cat este mai frig afara si familia este mai slaba, cu atat se pierde mai multa caldura intr-un timp mai scurt. Temperatura ghemului ajunge in curand la limita sa inferioara (+13,9°C) si, ca urmare, albinele sunt nevoite sa reintre din nou in activitate in vederea producerii caldurii. Albinele din stratul protector al ghemului traiesc la temperatura aerului din stup, care, chiar in imediata apropiere a albinelor, se mentine cu cel mult 1-2°C mai ridicata decat temperatura exterioara. Ridicarea temperaturii ghemului nu are loc numai atunci cand temperatura interioara a ghemului a ajuns la limita inferioara. Orice zgomot din afara sau dinauntrul stupului, provocat de om sau animale, precum si umiditatea, mierea de calitate inferioara, lipsa matcii si altele contribuie la ridicarea temperaturii din interiorul ghemului peste limitele normale si, implicit, la sporirea consumului de hrana. De exemplu, o simpla ridicare a capacului stupului in timpul iernii duce la ridicarea temperaturii din ghem cu 2-3°C. in cazul cand temperatura ghemului se ridica cu cateva grade din cauza unei tulburari puternice a albinelor, pentru linistire, familiei de albine ii este necesar un timp de 20-30 de ore. Ridicandu-se temperatura ghemului este posibil ca matca sa inceapa ponta prea de timpuriu, fapt ce uzeaza mult albinele si contribuie la o mortalitate ridicata primavara. Iernarea familiilor puternice este mai avantajoasa decat cea a familiilor slabe, atat in ceea ce priveste producerea si pastrarea caldurii necesare, cat si a consumului de hrana. Familiile de albine slabe produc caldura necesara supravietuirii lor in perioada de iernare pe seama unui consum mare de provizii. Prin aceasta, organismul albinelor in cauza se uzeaza mai repede, li se scurteaza viata, iar in primavara dezvoltarea lor evolueaza asa de incet incat nu pot valorifica economic culesurile intense timpurii. Cercetarile efectuate in tara noastra (l. Barac, N. Fotii, Al. Popa, E. Sanduleac) evidentiaza cresterea consumului de miere pe durata iernii in cuiburile familiilor slabe, dupa cum urmeaza:

Experientele facute la Institutul de Cercetare si Productie pentru Apicultura au aratat ca familiile cu 1 kg albina au consumat cate 7,5 kg miere pe durata iernii, iar familiile puternice, de 3 kg albina, au consumat cate 11,1 kg miere, adica 1 kg de albina din familiile slabe a consumat 7,5 kg miere, iar 1 kg de albina din familiile puternice cate 3,7 kg miere, ceea ce duce la concluzia ca la iernarea familiilor puternice s-a facut o economie de 3,8 kg miere la fiecare kilogram de albina, sau s-a redus consumul cu 0,1% la familiile puternice.
2. Izolarea termica a cuibului
Faptul ca albinele nu incalzesc stupul si mentin temperatura numai in limitele interioare ghemului ar pleda pentru o iernare fara impachetare. Se apreciaza insa ca impachetarea are rolul de a feri familia de variatiile bruste de temperatura, fiind deosebit de necesara mai ales in perioadele cu temperaturi exterioare mai scazute in care familia creste puiet. Este bine sa folosim o impachetare buna a cuibului la familiile slabe si mijlocii si o impachetare moderata la familiile puternice. La stupii orizontali si verticali fagurii se trag spre peretele mai incalzit al stupului, in cazul in care familiile sunt mai slabe este posibila si chiar indicata protejarea bilaterala a cuibului.

Fagurii se trag in acest caz spre peretele incalzit al stupului, urmeaza diafragma si salteluta laterala. Peste podisor se suprapune o alta salteluta. Materialul de protectie trebuie sa fie permeabil, saltelutele nu trebuie sa fie prea groase, ele trebuie sa lase spatii de circulatie a aerului intre ele si pereti sau capacul stupului, prevenindu-se in acest mod aparitia umezelii, conditie favorizanta pentru dezvoltarea mucegaiului. Ca material izolator se pot folosi: saci de iuta, polistiren expandat, ziare, paiele de ovaz, papura. La stupul multietajat, daca iernarea se face pe doua corpuri, se poate lasa un numar egal de faguri in cele doua corpuri separate cu diafragme (superioara si inferioara) de spatiul liber din stup in care se pune material de protectie. Protectia superioara se realizeaza prin asezarea unei saltelute pe podisor (fig. 12).Materialul de protectie se pune in stupi o data cu aparitia variatiilor de temperatura intre noapte si zi. 3. Urdinisul si orificiile de ventilatie.
O data cu terminarea culesului principal, cu scaderea temperaturii in cursul noptii, este necesara redimensionarea urdinisului. Acesta la intrarea la iernat trebuie sa corespunda puterii familiei, socotindu-se 0,5 cm pentru fiecare interval ocupat de albine. Orificiile de ventilatie din capac, in perioada de la sfarsitul verii si inceputul toamnei, se inchid. De asemenea, se inchide si urdinisul superior la stupii care poseda si acest al doilea urdinis. Scopul principal al tuturor lucrarilor este realizarea unui regim optim de temperatura, care sa permita cresterea intensa de puiet in vederea realizarii unor familii puternice pentru iernat. O data cu instalarea definitiva a sezonului inactiv, masurile care se iau sunt in functie de sistemul de stup si metoda in care acesta ierneaza. Un aspect important care trebuie urmarit, este umiditatea. Este foarte important sa prevenim excesul de umiditate in stup pentru a feri fagurii de formarea mucegaiurilor. in acelasi timp, excesul de umiditate, datorita faptului ca mierea este higroscopica, poate determina scurgerea sa din faguri sau inacrirea care provoaca debilitatea si imbolnavirea albinelor. Masurile care se iau pentru asigurarea ventilatiei corespunzatoare trebuie insa sa nu vina in contradictie cu cele ce vizeaza asigurarea unui regim optim de temperatura, in plus, trebuie tinut seama de particularitatea biologica a iernarii, adica de faptul ca in aceasta perioada in cuib creste cantitatea de bioxid de carbon. La stupul orizontal evacuarea vaporilor de apa rezultati din respiratia albinelor se poate realiza pe la partea superioara a stupului in doua moduri: a) deschizand urdinisul superior al stupului acolo unde exista; b) lasand un spatiu de cativa milimetri intre doua dintre scandurelele podisorului. La prima varianta, pentru asigurarea unui regim mai favorabil de temperatura, pe podisorul stupului se pot suprapune cateva straturi de hartie peste care urmeaza materialul de protectie. Orificiile de ventilatie din capac se inchid. La varianta a doua, peste podisor nu se mai pune hartie iar salteluta nu trebuie sa atinga capacul. Evacuarea vaporilor de apa care trec prin salteluta catre exterior, se realizeaza prin deschiderea unuia dintre orificiile de ventilatie din capac. La stupul vertical - multietajat, ventilatia la partea superioara se poate realiza prin asezarea podisorului invers, cu partea care formeaza un mic urdinis deasupra familiei. Pentru a preveni stagnarea apei pe fundul stupului, situatie care contribuie in cea mai mare masura la mentinerea atmosferei umede in interiorul stupului, stupul va avea o pozitie putin inclinata catre urdinis, inlesnindu-se astfel scurgerea apei prin urdinis. O atentie deosebita se va da prevenirii patrunderii rozatoarelor in stup. In acest scop, o data cu racirea timpului urdinisul va fi prevazut cu gratii.
4. Protectia stupinei in timpul iernii.
Se va da o atentie deosebita protectiei stupinei contra vanturilor si curentilor reci. Protectia stupinei contra vanturilor puternice si a curentilor din timpul iernii contribuie in cel mai inalt grad la mentinerea caldurii in ghemul de iernare. Pentru a feri stupina de curenti este necesar ca vatra stupinei sa fie imprejmuita cu o plantatie de protectie, de preferinta din esente de inaltime medie. De asemenea, se poate proteja stupina cu garduri facute din nuiele, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui sau cu garduri mobile din scandura, stacheti, identice cu gardurile para-zapezi.