Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi

Silvicultura




Qdidactic » bani & cariera » agricultura » silvicultura
Specii foioase exotice: Nucul negru, stejarul rosu, salcamul



Specii foioase exotice: Nucul negru, stejarul rosu, salcamul


Nucul negru (Juglans nigra L.) este o specie forestiera de tinuturi joase. Prezinta importanta economica datorita cresterilor sale active si calitatii lemnului produs. Fara sa aiba finetea nucului comun, lemnul acestei specii este dotat cu insusiri tehnologice valoroase, fiind superior celui de stejar in ceea ce priveste rezistenta la incovoiere si compresiune, elasticitate etc. Are aceleasi utilizari ca si lemnul nucului comun, fiind mult apreciat in industria mobilei, in constructii navale, aeronautice etc. Spre deosebire de nucul comun, cel negru are un port forestier, pretandu-se foarte bine la cultura in masiv.

Nucul negru este o specie exigenta fata de sol. Pentru a vegeta in conditii optime, se recomanda sa fie instalat pe soluri profunde, usoare, nisipo-lutoase, bogate, reavan-jilave pana ia jilav-umede. Regimul de umiditate in sol pare sa fie factorul esential pentru reusita culturilor de nuc negru. Cele mai bune rezultate se obtin cultivand aceasta specie in luncile raurilor, daca nu sunt supuse la inundatii de lunga durata. Poate vegeta si pe soluri mai putin umede, atunci cand apa freatica este permanent accesibila.

La noi, regiunile cele mai indicate pentru cultura nucului negru sunt campiile din vestul si sudul tarii, ca si colinele din vecinatatea lor, pana la 300-400 m altitudine. Respectand cerintele nucului fata de sol, in aceste regiuni se va da preferinta statiunilor din luncile raurilor si teritoriile invecinate, cu un climat mai moderat.

Instalarea nucului negru se poate face atat prin semanaturi directe cat si prin plantatii. Nucul negru poate fi folosit ca specie principala de amestec in proportie de 5-10%, impreuna cu stejarul pedunculat, frasinul, ulmul etc., fata de care se va introduce grupat. Se recomanda asocierea sa intima cu specii de ajutor (jugastru, carpen) si arbustive, cum ar fi: alunul, sangerul, salba moale, lemnul cainesc, calinul etc.

Stejarul rosu (Quercus rubra Michx.) produce un lemn rezistent, destul de trainic, care se lucreaza usor, putand fi folosit pentru mobila, parchete si ca lemn de constructii. Cu toate ca lemnul sau nu are calitatile celui produs de stejarii indigeni (pedunculat si gorun), stejarul rosu prezinta totusi importanta forestiera prin rapiditatea de crestere, mai ales in tinerete si prin volumul insemnat de material lemnos produs la varste nu prea inaintate. Fiind o specie boreala, intra in vegetatie mai tarziu decat stejarii indigeni si astfel scapa de vatamarile ce pot fi cauzate de ingheturile tarzii. Rezista, de asemenea, la atacul fainarii stejarului si omizilor defoliatoare.




Stejarul rosu este apreciat ca arbore ornamental, datorita frunzisului bogat si viu colorat in galben-brun, aproape marcescent spre toamna. Este in acelasi timp unul din genitorii cei mai des folositi in lucrarile de selectie.

In scop forestier, stejarul rosu poate fi urcat altitudinal peste limita naturala a gorunului, aproape in toata subzona fagului, dar mai ales in partea ei inferioara. De asemenea, se recomanda introducerea stejarului rosu in statiunile de deal si de campie, in care gorunul sau stejarul pedunculat vegeteaza mai slab, din cauza unor circumstante locale, cum ar fi ingheturile tarzii si gerurile puternice din timpul iernii.

Stejarul rosu gaseste cele mai bune conditii de vegetatie pe soluri nisipo-lutoase, bogate, afanate si revene pana la jilave. Poate fi instalat insa si pe soluri nisipoase, mai sarace sau pe soluri luto-argiloase, argiloase si calcaroase, cu conditia sa aiba permanent un regim favorabil de umiditate. Nu suporta uscaciunea prea mare si nici umiditatea excesiva.

In culturile forestiere de la noi, folosirea stejarului rosu este indicata in amestec cu alte specii principale. Datorita cresterii rapide in tinerete se recomanda in lucrari de completare a semintisurilor naturale, mai ales de fag, din jumatatea inferioara a fagetelor montane, unde prin prezenta sa contribuie la innobilarea padurilor.

Salcamul (Robinia pseudacacia L.). Dintre exotice, este specia cu cea mai larga intrebuintare in lucrari de impadurire. Datorita usurintei de cultura in pepiniera si a cresterilor sale rapide, salcamul a fost introdus pretutindeni in cele mai diferite conditii. Rezultatele obtinute in urma acestei actiuni arata o stare extrem de variata a culturilor, de la reusita foarte buna pana la esuarea lor completa, in functie de gradul in care s-a realizat concordanta necesara intre exigentele acestei specii si conditiile stationate ale diferitelor terenuri de impadurit.


Multa vreme s-a considerat ca salcamul este o specie rustica, putin exigenta, potrivita pentru culturi forestiere in conditii extreme, in realitate este o specie pretentioasa fata de sol si clima. Numai datorita vitalitatii sale mari poate supravietui un timp in situatii nefavorabile, ca apoi sa degenereze si sa dispara, mai ales dupa epuizarea completa a solului.

Salcamul vegeteaza viguros in statiuni cu caldura estivala ridicata si sezon de vegetatie lung, pe soluri usoare, nisipoase pana la lutoase, ferite de exces de apa, fara saruri solubile, lipsite sau sarace in carbonat de calciu, neutre sau slab acide. Foarte importanta pentru reusita culturilor de salcam este starea de afanare si aerisire a solului. Poate vegeta si pe soluri mai sarace in umiditate, cu conditia sa fie profunde si afanate. Pe soluri superficiale rezista daca sunt suficient de bogate si revene.

Salcamul nu suporta solurile calcaroase, nisipurile sarace, uscate, solurile crude, superficiale, precum si solurile grele, luto-argiloase sau argiloase, excesiv de compacte si inierbate. La inrautatirea conditiilor de vegetatie contribuie adeseori chiar salcamul, care lipsit de un frunzis bogat si des nu protejeaza solul, in culturile de salcam, vantul si razele solare patrund nestanjenite la nivelul solului, cauzand uscarea, compactizarea si intelenirea acestuia.

Salcamul a fost introdus in tara noastra cu aproximativ 200 de ani in urma. Prima plantatie de importanta mai mare a fost facuta in anul 1852 la Bailesti-Oltenia, cu scopul fixarii nisipurilor mobile de aici. Rezultatele acestor prime incercari au fost foarte bune. in climatul relativ mai temperat al Olteniei, pe nisipurile destul de bogate in substante nutritive si suficient alimentate cu apa din stratul freatic, salcamul a gasit conditii exceptionale de vegetatie. Ca urmare, in cateva decenii, cultura sa a fost extinsa in aceasta zona pe o suprafata de este 38.000 ha. De aici s-a trecut la impaduriri cu salcam in Baragan. Conditiile stationale fiind insa diferite, rezultatele nu au mai fost la fel de bune. Cu toate acestea, in perioadele urmatoare, salcamul a continuat sa fie folosit la lucrari de impadurire in multe parti ale tarii, pe nisipuri continentale, in perimetre degradate etc. A fost, de asemenea, cultivat pe soluri grele, compacte, in statiuni de stejar brumariu, stejar pufos si cer din regiunea de silvostepa, ca si in perdelele forestiere de protectie din stepa. Astazi, la noi, culturile de salcam ocupa peste 100.000 ha, din care 60% se gasesc in Oltenia, in afara culturilor forestiere aceasta specie a fost mult raspandita ca arbore ornamental pe marginea drumurilor, in parcuri si mai ales pe langa gospodariile rurale, indeosebi in regiunile de campie. Cultivat pe soluri neprielnice a crescut incet, prezentand o stare de vegetatie lanceda si nu rareori arboretele sunt afectate de fenomene de uscare intensa.



Cu toate insuccesele inregistrate in multe cazuri, salcamul ramane o specie forestiera repede crescatoare, de mare importanta economica. Produce un lemn valoros, apt pentru multiple intrebuintari. Lemnul sau este greu, tare, elastic si rezistent la variatiile de umiditate, superior celui de stejar in ceea ce priveste insusirile mecanice. Este un excelent lemn pentru constructii, stalpi de mina si telecomunicatii, araci, spite de roti etc.

Intrucat creste repede si gaseste in tara noastra conditii favorabile de vegetatie, trebuie sa i se acorde in continuare importanta cuvenita in culturile forestiere. Pentru reusita culturilor de salcam, solul trebuie sa fie cu textura usoara si bine afanat. Oricat de bogate ar fi unele soiuri, ele raman de fertilitate inferioara pentru salcam, daca nu sunt afanate. Salcamul ar putea vegeta destul de bine chiar pe soluri mai grele textural, daca acestea sunt adanc mobilizate si mentinute permanent intr-o stare buna de afanare. in vederea instalarii salcamului se impune pregatirea terenului si mobilizarea solului pe toata suprafata. Aceasta pregatire este cu atat mai necesara, cu cat regiunea in care se cultiva salcamul este mai secetoasa si mai expusa inierbarii.

Salcamul se inmulteste usor din samanta. La instalarea sa pe cale artificiala se recurge intotdeauna la plantatii. Salcamul fiind o specie repede crescatoare si cu un temperament de lumina, se cultiva in arborete pure. in regiunile de campie, instalarea salcamului prin plantatii poate fi precedata cativa ani de folosirea agricola a terenului cu culturi de plante prasitoare. Indicata este cultura porumbului care se mentine 2-3 ani si dupa plantarea puietilor, pana la realizarea starii de masiv.

Puietii se planteaza la distanta de 1,5 m pe rand si 2 m intre randuri. Dupa plantare, tulpina puietilor se suprima de la inaltimea de 5-10 cm deasupra coletului, in felul acesta se prind mai repede si cresc de la inceput viguros. Pana la inchiderea masivului, culturile de salcam se intretin prin prasile.

Odata incheiat, arboretul protejeaza destul de bine solul, ferindu-l de uscaciune si de invazia buruienilor, pana la varsta de 10-12 ani. De la aceasta varsta, plafonul arboretului incepe sa se rareasca si solul este susceptibil de inrautatire. Pentru a preveni acest lucru, se recomanda mobilizarea solului pentru a-l pastra afanat tot timpul vietii arboretului.








Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|