Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi

Zootehnie




Qdidactic » bani & cariera » agricultura » zootehnie
Determinismul alegerii alimentare a ierbivorelor prin pasunat - principalele teorii alimentare



Determinismul alegerii alimentare a ierbivorelor prin pasunat - principalele teorii alimentare


1.Principalele teorii alimentare

Prin alegerea alimentara animalul are un impact determinant asupra evolutiei vegetatiei, mediului inconjurator si resurselor furajere, putand astfel sa favorizeze, ori invers sa supraexploateze, anumite specii ale covorului vegetal. Alegerea alimentara este adesea definita prin termenul de selectie. Animalul, are preferinte proprii iar selectia este realizarea acestor preferinte sub actiunea conditiilor de mediu inconjurator. Altfel spus determinismul alimentar depinde de factorii animali (preferintele si selectia) si vegetali.

Dupa Dupont (1995), alegerea alimentara in cazul pasunatului se supune mai multor teorii si anume: teoria alimentatiei optimale; teoria prudentei alimentare; teoria hedonismului; teoria experientei si invatarii.

a.Teoria alimentatiei optimale, postuleaza ca ierbivorele aleg alimentatia care le permite sa-si optimizeze bilantul energetic. Pentru aceasta animalul va orienta consumul spre anumite caracteristici ale organelor consumate (organe in crestere sau verzi).

Efectul de triere va limita viteza de ingestie a animalului. Recent s-a demonstrat ca un regim mixt (graminee + trifoi), reprezinta cel mai bun raport intre viteza de ingestie si tranzitul de adsorbtie al nutrimentelor.

La ora actuala exista o tendinta de inlocuire a termenului de optimal cu cel de satisfactie (important fiind ca animalul sa consume ceea ce ii place).

b.Teoria prudentei alimentare, caracteristicile nutritionale constituie baza unor numeroase teorii prin care animalul evita intotdeauna de a consuma o cantitate prea mare de compusi toxici si va incerca sa-si echilibreze elementele nutritive necesare.

Aceasta strategie alimentara ii va permite unui animal sa repereze plantele care pot sa fie consumate si sa limiteze concentratia fiecarui compus secundar ingerat (toxic ori nu). Cum speciile de ierbivore nu au aceeasi capacitate de eliminare a compusilor secundari aceasta explica in parte alegerea alimentara diferentiata pe specii.

Animalele sunt astfel capabile sa determine caracteristicile nutritionale ale plantelor pe care le consuma. Recunoasterea externa a plantelor nu este intotdeauna suficienta, mai ales dupa un timp indelungat. Astfel, este necesar ca animalul sa consume periodic mici cantitati din fiecare planta pentru a reesantiona valoarea nutritionala a acestora care uneori evolueaza rapid. Prin studii recente s-a aratat ca mieii de doua luni aflati in parcele de trifoi si raigras peren consuma preferential cand o specie cand alta atunci cand sunt in situatia de a alege. O ipoteza care explica acest comportament este aceea ca animalele prefera tot ce este mai rar, ceea ce ii permite diversificarea florei microbiene, si in consecinta de a-si conserva adaptarea la o schimbare brusca de regim alimentar.




c.Teoria hedonismului, se bazeaza pe faptul ca alegerea alimentara este inainte de toate dictata de cautarea unor senzatii agreabile, gustative, olfactive si tactile.

d.Teoria experientei si invatarii, se bazeaza pe faptul ca experienta animalului influenteaza alegerea alimentara.

De exemplu miei care au pasunat cu mama lor, imediat dupa intarcare vor consuma preferential speciile pe care le cunosc deja.

Animalele care pasuneaza intr-un mediu necunoscut, pasuneaza cu pana la 20 % mai mult timp si ingera cu pana la 40 % mai putin decat animalele experimentate. Experienta alimentara de la varsta tanara cat si invatarea cu ajutorul mamei joaca un rol esential in elaborarea preferintelor ulterioare. Astfel, animalele (berbecuti), hranite cu un furaj bogat in fibre si de slaba valoare nutritionala accepta mult mai usor ulterior sa fie hranite si cu furaj grosier.

Caracteristicile morfologice si fiziologice ale ierbivorelor se transpun in diferentele de nevoi energetice, aptitudinea de selectie (triere), capacitatea digestiva, elemente care influenteaza direct alegerea alimentara animala.

Speciile animale de talie mica (ovinele), au cerinte energetice mult mai mari decat cele de talie mare (bovinele), si trebuiesc deci sa selectioneze furaje de o mai buna calitate. Speciile de talie mare sunt mai putin apte sa execute o selectie fina a plantelor si deci sunt defavorizate cand pasuneaza un covor vegetal heterogen, ori unde elementele calitative sunt rare sau greu accesibile.


2.Comportarea in cazul diferitelor comunitatii vegetale


a.Cazul unei comunitatii vegetale monospecifice

In cazul unui covor vegetal pur alcatuit dintr-o graminee frunzele cele mai tinere sunt consumate preferential. O explicatie este legata de pozitia frunzelor tinere in stratul superior al covorului vegetal (datorita morfologiei gramineelor, a competitiei pentru lumina, etc.), deci alegerea frunzelor tinere are drept cauze accesibilitatea, efectul de bariera, diferenta de calitate.

b.Cazul unei comunitatii vegetale asociate

Experientele cu animale fistulate au aratat ca proportia de trifoi ingerata este superioara celei de trifoi care participa la alcatuirea covorului vegetal.

Dupa Raportul IGER (1993), depasindu-se o anumita valoare (70 %), specia care pana la aceasta valorare este considerata ca preferata de catre animal, devine o specie refuzata de catre acesta (fig.12.8.).

Studiile efectuate in comunitatile plurispecifice au permis identificarea a patru motive principale pentru a explica selectia si anume:

- abundenta relativa a doua specii in covorul vegetal;

- distributia spatiala a celor doua specii;

- arhitectura verticala a covorului vegetal;

- decalajul fenofazelor.



Fig.12.8.Relatia intre proportia de trifoi alb in covorul vegetal si proportia sa in ratia alimentara (IGER, 1993).


Abundenta relativa. Defolierea selectiva exercitata de catre animal pentru trifoiul alb este asociata cu procentele mici de trifoi in stratul vegetal (20-25 %). Numerosi autori au stabilit ca animalele prefera zonele de covor vegetal unde procentul de trifoi alb este in jur a 30-40 %. Odata cu cresterea leguminoaselor spre 50 % apare o scadere de interes pentru zona respectiva.

Rata alimentara este in echilibru cand leguminoase sunt prezente intr-un covor vegetal la 30-40%. Sub acest prag procentajul de trifoi ingerat va fi superior celui de prezenta in covorul vegetal, exista deci o selectie aparenta.

Distributia spatiala. A fost dovedita existenta unei defolieri preferentiale pentru trifoi cand acesta este prezent in randuri alterne fata de cazul cand este in amestec obisnuit cu gramineele. Exista ipoteze care admit ca aceasta selectie preferentiala pentru trifoi se datoreste unei facilitari a defolieri la nivelul zonei cu trifoi (separare orizontala).

Arhitectura verticala a covorului vegetal. In pasunatul continuu a fost dovedit ca animalele prefera straturile superficiale ale covorului vegetal, sau frunzele care se gasesc la suprafata. In asociatiile vegetale frunzele de trifoi care au un port plagioptrop (cu dezvoltare influentata de lumina), se gasesc in straturile superioare ale covorului vegetal. Acesta este unul dintre argumentele care explica procentul mai mare de leguminoase in ratia alimentara decat in covorul vegetal.

In pasunatul rational este demonstrat ca animalele pasuneaza in straturile superioare ale covorului vegetal daca acesta are mai mult de 30 % frunze verzi de graminee. In caz contrar ele exploreaza mult mai profund in cautare de frunze verzi. Explorarea straturilor superficiale de covor vegetal are drept consecinte prelevarea unei proportii ridicate atat de trifoi cat si de frunze de graminee in crestere. La sfarsitul pasunatului rational ramane pe pajiste o proportie ridicata de frunze mature care releva accesibilitatea scazuta a acestora.

Decalajul sezoanelor de vegetatie. Este cunoscut ca Lolium perenne si Trifolium repens au optimurile de crestere diferit. Gramineele au cresterea puternica la inceputul primaveri urmata apoi (mai-iunie), de faza reproducatoare. Leguminoasele au un optim de crestere diferit avand nevoie de temperaturi mai ridicate pentru a ajunge la productia maxima. In aceste conditii in cursul unui sezon de exploatare, unui animal ii este oferit un covor vegetal cu o structura diferita.

La inceputul primaverii temperaturile inca scazute limiteaza cresterea trifoiului care va fi mai greu accesibil, in timp ce gramineele sunt abundente. Partea de trifoi in ratia alimentara va fi mai mica.

La sfarsitul primaverii trifoiul este in plina crestere (ca urmare a cresterii temperaturii), gramineele sunt in faza de inspicare, deci mult mai putin apetisante. Probabil ca in aceasta perioada trifoiul va prezenta partea cea mai importanta ingerata.








Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|