Dintre grupurile de copii supuse unui risc maxim, cel mai vizibil si mediatizat este cel al copiilor strazii, aflat complet in afara sistemului de supraveghere si suport al comunitatii

Studiile demonstreaza ca numarul copiilor strazii este totusi mai mic decat sugereaza imaginea publica. Copiii strazii sunt mai degraba o problema in aglomerarile urbane mari, cu un nivel de trai relativ mai ridicat, unde cersitul, furtul sau micile activitati „de ocazie” pot furniza resurse pentru supravietuirea de pe o zi pe alta. Majoritatea copiilor strazii provin din familie. Saracia, certurile, violenta, alcoolismul, indiferenta sau dezorganizarea familiei reprezinta factorii determinanti pentru fuga copiilor in strada.

O latura alarmanta a fenomenului o reprezinta constituirea in timp a unei categorii aparte, a tinerilor de pe strada (copii care stau in strada de multi ani). „Am vazut copii cu copii in brate iesind din canale”  (administratie publica, Iasi).

Comportamentele deviante, consumul de droguri si infractionalitatea reprezinta modul de viata dominant. Reintegrarea lor sociala necesita resurse umane si financiare ridicate, fiind posibila numai prin oferirea unui loc de munca si a unei locuinte, prin asistarea fiecaruia in parte de catre lucratori sociali cu experienta.

Serviciile sociale care pot oferi sprijin adolescentilor sau tinerilor din strada sunt slab dezvoltate.

In ciuda unor progrese inregistrate, sistemul de identificare si monitorizare a cazurilor prezinta carente. Exista cazuri asistate de mai multe institutii / ONG –uri in timp ce altele nu sunt asistate de nici-o organizatie.

Sistemul de institutii si servicii destinate lor nu este inca pe deplin functional. (serviciile de preluare din strada, de diagnosticare a cazului si de « tranzit », de acomodare a acestora cu mediul familial sau institutional in care vor intra).

Exista cateva adaposturi destinate copiilor strazii cu capacitati de 15-20 de locuri fiecare, cu mult sub nevoile reale. Adaposturile nu reprezinta o solutie permanenta, insa reprezinta adesea un refugiu pe timp de iarna sau in caz de abuz in anturajul copilului, fiind si o modalitate de monitorizare  a situatiei.

Problema copiilor strazii nu este inca un fenomen sub control. Numai pentru o mica parte din ei pot fi gasite solutii pe termen lung, ceilalti reprezentand o problema permanenta care implica eforturi uriase de reintegrare si monitorizare. La acestia se adauga si problema celor care cersesc sau muncesc in strada, desi mentin contactul cu familia. In aceste conditii cu adevarat importanta devine dezvoltarea de programe destinate prevenirii aparitiei acestui fenomen.

Probleme ale sistemului de suport pentru copil

Pe ansamblu, trebuie remarcata o imbunatatire substantiala a sistemului de protectie a copilului, fiind in cadrul sistemului de asistenta sociala domeniul in care s-a acumulat cea mai multa experienta.

In ultima perioada exista tendinte incurajatoare in abordarea problemei copilului in situatii de risc. Este remarcabila initierea unor modalitati concrete de integrare a procesului de dezinstitutionalizare a copilului intr-un cadru mai larg, mai general, al reformei pentru protectia copilului si a familiei, prin eforturile tuturor actorilor sociali implicati.

La nivel guvernamental s-a facut un pas hotarator in unificarea responsabilitatilor in domeniul politicilor sociale, existand necesitatea consolidarii acestora la nivelul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (MMSSF) ca principal organism guvernamental de promovare a politicilor sociale. Procesul de descentralizare este finalizat, functiile autoritatilor publice judetene si locale fiind clar definite. Directiile de Dialog, Familie si Solidaritate Sociala coordoneaza politicile sociale la nivel judetean, iar Consiliile Judetene si cele Locale au functia de implementare a programelor in domeniul social. Strategiile in domeniul sanatatii, educatiei si in alte sectoare sociale sunt, de asemenea, coordonate la nivel judetean prin organisme deconcentrate ale ministerelor de profil.

Sistemul nu este lipsit insa de probleme si necesita numeroase imbunatatiri.

Lipsa de unitate, suprapunerea activitatilor intre diferitele institutii

Incapacitatea sistemului de a articula politicile sectoriale care vizeaza copilul si familia intr-un ansamblu unitar, integrat reprezinta probabil cea mai importanta problema. In plan teritorial, fragmentarea problematicii copilului intre diversele institutii este inca mentinuta, se suprapun activitatile, iar la nivelul beneficiarilor domina confuzia: „oamenii se duc la DDFSS in loc sa vina la noi sau invers, pentru ca nu mai stiu unde sa se duca pentru anumite beneficii, uneori si corespondenta se incurca” (administratie publica, Timis).

Trebuie mentionat insa ca existenta sistemului de servicii pentru copii in forma relativ fragmentata de celelalte componente ale sistemului de servicii a fost la acea data, probabil, cea mai buna solutie pentru a reduce dimensiunea unor probleme critice (copilul institutionalizat, abandonul etc.). De asemenea, pe termen scurt si mediu, masurile si strategiile in domeniul protectiei copilului au inregistrat rezultate notabile, insa reformarea actualului sistem de protectie a copilului este necesara din cauza diluarii eficientei ca structura separata.

Mentinerea organizarii actuale va duce pe de o parte la cresterea excesiva a costurilor marginale ale interventiei, iar pe de alta parte la pierderea caracterului de serviciu de tip preponderent preventiv. De aceea consideram ca fiind importata includerea sistemului de protectie a copilului in procesul de reconstructie a sistemului de servicii sociale ca intreg.

Colaborarea interinstitutionala lacunara

Trebuie remarcata imbunatatirea colaborarii intre institutiile publice in ultimul timp. Directia de Protectie a Copilului a fost institutia cel mai des mentionata. A fost remarcata si colaborarea foarte buna cu autoritatile locale din judet, apreciindu-se ca primarii au inceput in ultimii ani sa se implice foarte mult in problematica sociala in general si in problematica copilului in special.

Referat: Filosofie si filosofare Proiect: Tipuri si forme de manifestare ale violentei in scoala - violenta intre elevi - violenta profesorilor

Problemele de colaborare mentionate par sa se desfasoare mai mult la nivel individual decat institutional, tin mai mult de anumite persoane decat de sistem. Au fost amintite insa si anumite orgolii institutionale ca bariere in comunicare. „Multe obstacole apar si datorita unor orgolii institutionale, ca ei sunt cine sunt si ne privesc asa parca n-ar trebui sa ne bagam peste ei, ca oricum ei stiu mai bine ce sa faca” (administratie publica, Timisora)

Datorita presiunii reformei, „colaborarea” tinde sa se transforme intr-un transfer de probleme si de responsabilitati de la o institutie la alta, atat in cadrul aceluiasi judet cat si inter-judetean. Rezolvarea unei probleme inseamna in unele cazuri transferarea ei. In conditiile in care multe centre rezidentiale sunt inchise, beneficiarii sunt trimisi in judetele in care au buletinul (care nu sunt neaparat judetele de provenienta). Situatie este confuza si naste intrebari de genul: copiii / tinerii dintr-un centru sunt problema judetului respectiv pentru ca centrul in care sunt internati este in acel judet, sau sunt problema judetului din care provin, sau sunt problema judetului care le-a eliberat buletinul? Cazul descris in continuare este reprezentativ in acest sens.

Deficiente in implementarea noilor legi

In ultimii 2-3 ani au fost facute progrese remarcabile in ceea ce priveste legislatia cadrul din domeniul serviciilor sociale si a protectiei categoriilor sociale in dificultate.

Au fost adoptate o serie de acte normative importante privind acordarea venitului minim garantat, sistemul national de asistenta sociala, marginalizarea sociala, alocatiile pentru familii cu copii si pentru familiile monoparentale, protectia persoanelor cu handicap sau a segmentului de romi, prevenirea si combaterea violentei in familie s.a.

Efortul principal a fost insa, pana in prezent, de creare a sistemului legislativ; in continuare este importanta concentrarea pe constructia sistemului institutional si pe implementarea noilor legi.

Exista insa o serie de probleme generate de inconsistenta sau lipsa legislatiei secundare dar si a intarzierilor in crearea conditiilor necesare aplicarii efective a legislatiei deja adoptate. In acelasi timp, avalansa de acte normative si schimbarile frecvente ale acestora nu au fost insotite de o promovare adecvata la nivelul autoritatilor locale si a furnizorilor directi de servicii.

Pe de alta aparte, Directiile de Dialog, Familie si Solidaritate Sociala nu isi pot inca asuma, din cauza lipsei de personal dar si de specialisti, atributiile de consultanta si asistenta tehnica pentru a asigura suport in implementarea setului legislativ privind serviciile sociale.

Un studiu realizat in iunie 2004 la nivelul celor 42 de DDFSS arata ca numai 11 reprezentanti ai acestor institutii considera ca actualul cadru legislativ favorizeaza in mare masura dezvoltarea serviciilor sociale, confirmand faptul ca intarzierile in adoptarea legislatiei secundare dar si a celei conexe pot afecta intreg efortul de constructie institutionala in domeniul serviciilor sociale. Printre problemele amintite s-au numarat: lipsa de coerenta si stabilitate legislativa, lipsa normelor de aplicare, de evaluare si control, legislatie secundara insuficienta si neacoperitoare.

Resurse umane – probleme

a. Personal insuficient

Sistemul de protectie sociala nu este acoperitor pentru problemele carora trebuie sa-i raspunda datorita in principal, personalului insuficient (este mai putin cazul DPC-urilor, insa reprezinta o problema grava pentru celelalte institutii de asistenta sociala). Responsabilitatea este localizata la nivelul administratiei centrale, care impune o organigrama rigida, care nu tine cont de problemele specifice fiecarui sector de activitate.

b. Suprasolicitarea, aglomerarea cu sarcini care nu intra in fisa postului

In cadrul institutiilor publice, un angajat se ocupa de foarte multe lucruri. Personalul este suprasolicitat, in directii de multe ori neconvergente. Angajatii sunt folositi la „de toate” datorita lipsei de fonduri. Sarcinile sunt adesea coplesitoare. Incarcatura emotionala a activitatii este un factor in plus.

c. Fenomenul de tranzit: lipsa de experienta si plecarile din sistem

Desi cu o situatie relativ buna fata de sistemul de asistenta sociala in general, nu s-a reusit prin mecanismele existente absorbtia in sistem a unui numar mare de specialisti. Comparativ cu Norvegia (unde sistemul de protectie sociala este in prezent probabil cel mai dezvoltat), numarul de asistenti sociali din sistemul de protectie a copilului raportat la total populatie de pana la 18 ani este de doua ori mai mic, insa exista de peste doua ori mai multi angajati. Trebuie admis ca numarul mare de angajati este justificat de efortul considerabil necesar reorganizarii sistemului de protectie a copilului aflat in dificultate. Pe de alta parte, DPC-urile au preluat practic si atributiile consiliilor locale care aveau obligatia de a organiza servicii publice specializate.

Reglementarile legale in vigoare nu incurajeaza angajarea de asistenti sociali specializati pe posturi de asistent sociali. In institutiile publice angajarile se fac pentru pozitii de inspectori sau referenti pe baza unui sumar test de verificare a cunostintelor de legislatie in domeniul asistentei sociale ignorandu-se competentele minime obligatorii pe care trebuie sa le aiba asistentul social.

Mai mult, chiar dintre specialisti, foarte multi angajati sunt tineri absolventi, debutanti, lipsiti de experienta sau de pregatire practica. Mai departe, datorita salarizarii proaste, majoritatea tinerilor care se angajeaza in institutiile publice, pleaca dupa o vreme. „Salariile sunt foarte mici, stau cateva luni pana se rodeaza si invata cate ceva, dupa care pleaca” (administratie publica, Timis). Perioada de functionare in sistem coincide cu etapa de ucenicie, in care angajatul capata experienta necesara si se formeaza ca lucrator social. Pe langa investitia in indivizi care nu mai poate fi recuperata, sunt si alte consecintele mai grave: sistemul ajunge sa functioneze in buna parte cu personal in curs de formare. Salarizarea scazuta face sistemul total inatractiv astfel incat nu pot fi atrasi specialisti, chiar in pozitii de decizie.

Nici la Botosani situatia nu este imbucuratoare: in cadrul Directiei Judetene de Asistenta Sociala s-au scos 10 posturi la concurs care inca nu au fost ocupate. La nivelul DDFSS-urilor lipsa de personal este o problema critica avand in vedere rolul central cu care este investita aceasta institutie in sistemul judetean de servicii. Extinderea de atributii s-a realizat fara a avea in vedere si redimensionarea structurilor de personal ale directiilor si atragerea de specialisti.  La nivel national, doar ½ din Directii au unul sau mai multi asistenti sociali cu studii superioare de specialitate, la nivelul celor 42 de Directii fiind angajati 48 de asistenti sociali cu studii superioare de specialitate si 46 de lucratori sociali cu studii medii dar care au absolvit cel putin un curs de asistenta sociala cu o durata minima de 3 luni sau o scoala postliceala.

Subfinantare

Ca si sistemul de protectie sociala in general, sistemul de protectie a copilului sufera de subfinatare. Finantarea institutiilor de asistenta sociala pentru copiii abandonati si cu atat mai mult a serviciilor de prevenire si reintegrare este vulnerabila la crize si neclara in privinta responsabilitatilor. Descentralizarea serviciilor spre judete si localitati nu a fost facuta pe baza unei analize prealabile a nevoii resurselor in functie de gradul de dificultate a problemelor din zonele cu risc inalt, fapt care a generat discrepante intre resursele financiare locale si noile responsabilitati primite.

Rolul inca scazut al consiliilor locale in cadrul sistemului de servicii comunitare pentru copil este explicabil tocmai prin cresterea obligatiilor financiare. Abia incepand cu 2001 prin Programele de Interes National (PIN) au fost alocate resurse pentru infiintarea serviciilor specializate la nivelul consiliilor locale fara a se obtine insa rezultate de termen lung. Autoritatile locale au dificultati in a asigura cofinantarea in proportie de 10-15%, cota minima ceruta in cazul unor finantatori. Desi au castigat proiecte, nu le pot pune in aplicare. De altfel, intarzierile in reconstructia institutionala in raport cu schimbarile majore ale legislatiei sunt datorate in mare parte lipsei mecanismelor de finantare si a colaborarii interinstitutionale deficitare.     

Insuficienta orientare pe activitatea de prevenire

Desi nici serviciile de interventie sau integrare / reinsertie pe diferite domenii nu sunt lipsite de probleme, activitatea de prevenire este preponderent lacunara. Orientarea de tip reactiv predomina inca in toate palierele protectiei sociale. Desi presupune cele mai mici costuri si are avantaje incomparabile la nivelul societatii pe termen lung, nu exista inca o cultura, o mentalitate a preventiei suficient dezvoltata in randul actorilor relevanti. Este adevarat ca  sistemul a mostenit foarte multe probleme pe care a fost nevoit sa le rezolve, insa dezvoltarea serviciilor de prevenire ar fi trebuit sa se desfasoare in paralel.

Lipsa serviciilor de asistenta sociala comunitara

Sistemul actual de asistenta sociala este inca centrat pe institutii rezidentiale. Sistemul public de servicii de asistenta sociala care sa actioneze in familie si comunitate, in cadrul autoritatilor publice locale, aflat inca la inceput, trebuie dezvoltat in continuare.

Acest sistem de servicii de tip integrat ofera un cadru favorabil prevenirii acumularii problemelor copilului in risc si tratarii problemelor in familie si comunitate.

Disparitati rural – urban

O problema fundamentala a sistemului de protectie o reprezinta diferentele de acces si de calitate a serviciilor sociale pe medii de rezidenta. Acoperirea cu servicii in rural, atat publice, cat si private, este extrem de slaba. Frecventa cazurilor problematice care provin din acest mediu (mai multe mame care abandoneaza copii in maternitati, mai multi copii care abandoneaza scoala, frecventa mai mare a abuzului, neglijarii si exploatarii prin munca, etc..) sunt un argument in plus pentru necesitatea dezvoltarii serviciilor de tip comunitar.