Individul si profesiunile ca obiect al selectiei profesionale

Individul si profesiunile ca obiect al selectiei profesionale

Selectia profesionala nu se ocupa numai de individ, ci prin definitie si de profesiuni, de cunoasterea solicitarilor psiho-fizico-sociale ale acestora.

Experienta ne-a demonstrat existenta unei posibilitati mai realiste in precizarea profesiogramelor, anume, metodele reale ale oamenilor care au reusit si care au avut esecuri in diferite profesiuni, putandu-se constata ca nu exista un singur model de reusita.[1]

In cadrul colaborarii stiintifice dintre Combinatul Chimic Fagaras si Institutul de Psihologie al Academiei Romane s-au obtinut asemenea modele. Primul model de reusita a inclus persoane cu dezvoltare la limita normalului a aptitudinilor mecanice plus stabilitate emotionala, cu un comportament constant,  modelele II-V au reprezentat persoanele cu reusita mare in profesie, a caror dezvoltare aptitudinala nu mai era atat de armonioasa, cate una din aptitudini fiind dominante, asociate cu trasaturile dominante de perseverenta si inclinatia spre detaliu.

In nici unul din aceste cazuri, cu succese reale in profesiune, demonstrate in 10 ani de activitate, nu am constatat la mecanici aptitudinile solicitate ca fiind la limita superioara. In ceea ce priveste modelele negative, lipsite de succes, am inregistrat cazuri cu aptitudini sub limita normala si mai ales deficiente de personalitate.

In aceasta idee s-a renuntat azi la profesiogramele analitice, prezentand activitatea profesionala in mod fragmentat iar orientarea este catre structuri profesionale, extrase din studiul modelelor vii de reusita si respectiv nereusita profesionala.

Principiile care stau la baza orientarii catre structurile profesionale:[2]

Ceea ce diferentiaza pe oamenii de azi de cei din trecut, sunt mai ales atitudinile lor fata d munca, autoritate, recompense economice, valori personale, organizatie, etc.

Noul tip de intreprindere industriala a modificat rolul lucratorului productiv deplasand accentul pe tehnician si pe sarcinile de conducere a personalului;

Odata cu dezvoltarea standardului cultural, tineretul are alte aspiratii profesionale, alte asteptari privind mediul de munca; suporta mai greu munca de rutina si angajarea in situatii necompetitive;

Mediul social, luat in general si acele al grupului de munca reprezinta un factor mai important decat studiul individului izolat;

Procesul de adaptare la munca industriala este specific locului, structurii organizatiei si practicilor ei;

Conducerea intreprinderii trebuie sa fie angajata in cercetare in aceeasi masura in care este prezenta in studiul tehnologiilor noi si a materialelor.