STINGEREA INCENDIILOR IN SUBSOLURILE CLADIRILOR

In cele mai multe cazuri, subsolurile sunt construite sub intreaga suprafata cladita, fapt ce complica si mai mult activitatea de stingere.

Subsolurile au un numar redus de intrari, deseori una singura, amenajate, de regula, din casa scarilor. Aceasta caracteristica ingreuneaza si ea activitatea subunitatilor de pompieri, intrucat in situatia inundarii cu fum a casei scarilor si, prin aceasta, se creeaza pericol de intoxicare, ratacire sau accidentare ale persoanelor aflate in incaperi precum si ale servantilor carea actioneaza pentru salvarea lor, pentru localizarea si lichidarea incendiilor.

In schimb, in cele mai multe cazuri, elementele de constructie principale ale acestora (pereti portanti, stalpii, planseele) sunt incombustibile si capabile sa reziste la solicitarile termice un timp relativ indelungat, lucru ce contribuie la limitarea propagarii incendiilor la restul incaperilor constructiei.

De cele mai multe ori, golurile ferestrelor nu pot fi utilizate pentru patrunderea in subsol, din cauza dimensiunilor mici ale acestora si a gratarelor metalice cu care sunt protejate.   Cand subsolurile sunt utilizate pentru depozitarea bunurilor materiale sau pentru desfasurarea unor procese tehnologice, aceste goluri, in caz de incendiu, vor putea fi folosite numai pentru lucrul cu tevile si evacuarea fumului. In cazul cand numarul de intrari si goluri de ferestre este limitat incaperile subsolurilor au aspectul unor camere ermetice, semiintunecoase sau complet intunecate.

Din punct de vedere functional, subsolurile au destinatii variate. De cele mai multe ori, ele se folosesc ca incaperi auxiliare (depozite de materii prime, boxe, sali de cazane, alteliere etc.) si mai rar pentru locuit. In multe situatii, subsolurile servesc si pentru amplasarea conductelor de gaze, de apa, de canalizare, de ventilatie, pentru instalarea colectoarelor de gunoi si praf, a retelelor de termoficare, fapt ce le mareste, in mod simtitor, gradul de pericol, in caz de incendiu.

Caracteristicile incendiilor din subsoluri.

In  faza initiala a incendiilor, in incaperile din subsol, arderile sunt mai intense, datorita existentei unor mari cantitati de materiale combustibile si a prezentei oxigenului in mediul ambiant.

Ulterior, are loc o scadere a acestei intensitati, fapt explicat de reducerea procentului de oxigen in zona de ardere, precum si degajarea masiva de substante toxice si fum, care se acumuleaza in incaperi si apoi patrund, prin intermediul casei scarilor sau altor deschideri, la caturile superioare ale constructiei, inundandule.

Viteza de ardere in subsoluri depinde de natura si cantitatea materialelor existente, de suprafata deschiderilor si de gradul de combustibilitate a elementelor de constructie, degajandu-se temperaturi care depasesc 650s C.

Incendiile se propaga la parter si etajele superioare, cu usurinta, in cazul planseelor combustibile, si ceva mai greu, in cazul celor incombustibile, prin intermediul canalelor de ventilatie, golurilor ascensoarelor, al deschiderilor in constructii, prin conductibilitatea termica a grinzilor sau conductelor metalice neprotejate, cat si prin convectie.

Existenta numeroaselor instalatii care fac legatura cu nivelele superioare sau pastrarea in subsoluri depozitelor a unor materiale si substante cu proprietati fizico-chimice si comportari la foc diferite, intarzie patrunderea la focar pentru recunoastere, cat si desfasurarea actiunii de salvare a oamenilor, de evacuare a bunurilor materiale, actiunea de stingere propriu-zisa.

Organizarea si ducerea actiunilor de stingere.

a)      Recunoasterea.

Se poate executa pe una sau mai multe directii. In cazul existentei unei case a scarilor de utilitate comuna, a golurilor in elementele de compartimentare si a trecerilor pentru canalele si conductelor diverselor instalatii, recunoasterea se va excuta simultan la subsol si la toate celalalte nivele, pana la pod inclusiv. In restul cazurilor, recunoasterea se va excuta la subsol , casa scarilor si nivelulul imediat superior.

Este indicat ca personalul care executa recunoasterea in subsolurile pline cu fum, sa fie echipat cu mijloace de iluminat si aparate izolante.

In cazul subsolurilor in care se desfasoara procese tehnologice sau al celor folosite ca   depozite, din personalul recunoasterii va face parte si un cadru tehnic de la obiectiv.

Pe timpul executarii recunoasterii, comandantul interventiei trebuie sa stabileasca:

prezenta oamenilor in pericol, necesitatea evacuarii lor, caile si metodele de salvarea a acestora;

locul incendiului si directiile lui de propagare, cantitatea si combustibilitatea materialelor depozitate, necesitatea evacuarii lor;

dispunerea incaperilor din subsol, destinatia lor;

existenta diferitelor instalatii, urmarindu-se, in mod deosebit, daca ele leaga subsolul cu nivelele superioare si nu au fost intrerupte;

natura planseelor, stabilindu-se, cu atentie portiunile traversate de catre diferite canale, conducte etc., si posibilitatile de transmitere a incendiului prin aceastea;

prezenta diferitelor goluri sau treceri si modalitatea utilizari lor pentru evacuarea fumului si introducerea dispozitivului de stingere;

existenta cailor de acces spre subsol, gradul de inundare cu fum a acestora si posibilitatea folosirii lor pentru salvarea oamenilor si evacuarea bunurilor materiale;

necesitatea demolarii sau demontarii unor elemente de constructie sau a executarii de orificii in acestea, pentru introducerea tevilor la focarele de ardere sau pentru evacuarea fumului;

masurile de securitate a servantilor impotriva fumului, gazelor toxice si a prabusirilor, pe timpul actiunii de stingere.

b) Substante stingatoare.

In functia de natura materialelor care ard, in actiunea de stingere la subsoluri se folosesc ca substante stingatoare: apa, spumele cu coeficient mare de infoiere, dioxidul de carbon si alte gaze inerte sau cu pulberile stingatoare. Apa, de regula, se refuleaza prin tevi cu diametre mari.

Pentru evacuarea fumulu se vor folosi deschiderile existente sau mijloacele din dotarea unitatiilor de pompieri, in special electroexhaustoarele si electroventilatoarele din compunerea autospecialei pentru evacuarea fumului, gazelor si pentru iluminat.

c)      Ducerea actiuniilor de lupta.

Stingerea se organizeaza de regula, pe sectoarele de interventie. Sectoarele se organizeaza in raport de proportiile incendiului si de pozitia subsolului fata de nivelele superioare. Daca exista elemente care ar putea facilita transmiterea incendiului la celelalte nivele (canale, conducte, goluri, plansee combustibile), se vor organiza obligatoriu sectoare de stingere la subsol, parter, etaje si pod, cu misuni corespunzatoare: localizarea si lichidarea incendiului, supravegherea, evacuarea persoanelor, a bunurilor materiale si a fumului.

Daca transmiterea incendiului este posibila numai la parter, se vor organiza doua sectoare de interventie: la subsol si parter, cu misuni de localizare-lichidare, la locul incendiului si de supraveghere, evacuare a bunurilor si a fumului, la parter. In cazul subsolurilor mari, cu incaperi numeroase, se pot organiza, la nivelul acestora, mai multe sectoare de interventie.

Intrucat directia hotaratoare de stingere o constituie subsolul, majoritatea fortelor vor fi dispuse in aceasta. Pentru patrunderea personalului si introducerea dispozitivului in subsol, se vor folosi caile de acces obisnuite, (casa scarilor, ferestrele), bineinteles daca situatia incendiilor si a cailor respective permite acest lucru. Daca nu, se vor practica, cu ajutorul utilajelor din dotare, deschideri in plansee sau pereti dupa ce in prealabil s-a determinat locul focarelor si s-au luat masuri de preantmpinare a propagarii incendiului.

Daca exista posibilitati pentru ermitazarea spatiului incendiat, comandantul interventiei poate inunda subsolul cu bioxid de carbon sau alte gaze inerte, dar numai dupa ce a executat personalul din zona subsolului.

Pentru stingerea incendiului, la parter si la celelalte nivele, se vor folosi, de regula, tevi tip „C”, cu robinete si ajutaje pulverizatoare, pentru a se evita acumularea unor mari cantitati de apa in aceste incaperi.

Concomitent cu actiunea de stingere, se va organiza salvarea oamenilor, evacuarea bunurilor materiale, si a fumului folosindu- se, in acest scop si personalul specializat al obiectivului.

In cazul cand incendiile sunt de lunga durata, iar temperatura este ridicata, comandantul interventiei trebuie sa ia masuri pentru indepartarea oamenilor, a bunurilor materiale si instalatiilor aflate deasupra focarelor de ardere, in scopul asigurarii securitatii lor, al evitarii prabusirii planseului si producerii accidentelor.’

Pe toata durata operatiunilor de stingere, comandantul interventiei va avea permanent in atentie respectarea stricta a masurilor de securitatea a servantilor.

Se vor supraveghea permanent elementele de compartimentare, in mod deosebit portiunile expuse transmiterii caldurii prin convenctie si radiatie, executandu-se, in caz de pericol, chiar desfaceri de control, in scopul impiedicarii propagarii incendiului de la subsol la nivelele superioare si incaperile vecine acestuia.

Daca din cauza carbonizarii puternice, exista pericolul de prabusire a nivelelor superioare comandantul interventiei va trebui sa cunoasca la timp aceasta situatie, ca rezultat al efectuarii permanente al recunoasterii zonei, si sa ia masuri de retragere a personalului si mijloacelor folosite in actiunea de stingere, de evacuarea a bunurilor si instalatiilor amenintate.

Comandantul interventiei si sefii de sectoare vor avea in atentie organizarea, in cele mai bune conditii, a legaturii cu personalul care lucreaza in subsol, pentru evitarea accidentarii acestuia si interventia prompta in sprijin sau in caz de pericol.

Dupa lichidarea incendiului, se va proceda la evacuarea apei acumulate in subsol. De asemenea, se vor verifica cu atentie locurile expuse transmiterii incendiilor, (plansee, pereti, goluri, zone cu elemente combustibile) si intreaga portiune in care a avut loc arderea, pentru a se stabili daca mai exista vreun pericol.

Intrucat pe timp actiunii de stingere, al evacuarii bunurilor si fumului, este posibil sa apara cazuri de intoxicare a personalului, comandantul interventiei va lua masuri de aducerea la locul incendiului a mijloacelor de reanimare si a aparaturii din dotarea cabinetelor medicale ale obiectivelor si sa administreze lapte celor care au actionat direct la incendiu in scopul dezintoxicarii lor.

STINGEREA INCENDIILOR LA ETAJELE CLADIRILOR

Caracteristicile constructive ale etajelor.

Etajele sunt parti principale din cladiri, ale caror volume utile se folosesc ca incaperi de locuit, incaperi industriale izbucnite la etajele cladirilor sunt periculoase pentru viata oamenilor si pentru valorile materiale adapostite.

Drept amenajari comune, care se fac legatura intre etaje, servesc casele de scari, golurile pentru ascensoare, golurile sistemelor de ventilatie, conductele de gaze, apa si canal, conductele retelei electrice si ghenele (canalele pentru transportul gunoaielor menajere).

Etajele cladirilor sunt prevazute cu un numar limitat de cai de acces, uneori cu o singura scara, iar golurile pentru usi si ferestre sunt limitate si situate la inaltime fata de sol, fapt ce ingreuneaza salvarea oamenilor, evacuarea bunurilor materiale si intrarea rapida in dispozitivul de interventie.

La etajele cladirilor sunt adapostite insemnate bunuri materiale, multe dintre acestea fiind combustibile sau inflamabile, fapt ce constituie mare pericol de incendiu. Principalele substante combustibile intalnite cu precadere sunt: lemnul, sub forma elementelor de planseu, de pardoseli, parchete si mobile, precum si tesaturile, sub forma tapiteriei mobilelor, a covoarelor, perdelelor, lenjeriei, articolelor de imbracaminte etc.

In functie de materialul supus arderii, puterea calorifica dezvoltata pe timpul incendiului este de 2500 – 3000 kcal/kg, la lemn si 4200 kcal/kg, la bumbac.

Caracteristicile incendiilor la etaje.

Incendiile izbucnite la etaje se propaga in plan vertical, prin intermediul planseelor combustibile, al golurilor tehnologice si al casei scarilor, datorita tirajului.

In plan orizontal, incendiul se propaga prin intermediul peretilor despartitori combustibili, al mobilierului si al altor materiale combustibile din incaperi, cu o viteza liniara de 0,5 – 0,7 m/min., pana la 4 – 5 m/min. (in cazul coridoarelor si galeriilor), de regula, in sens ascensional si in directia deschiderilor.

Incendiul se propaga pe cai ascunse, in cazul peretilor despartitori combustibili cu goluri umplute cu rumegus sau talas, al peretilor din paianta sau al planseelor duble si cu straturi de aer, din constructiile mai vechi.

Pe timpul incendiului se degaja mari cantitati de fum si produsi ai arderii incomplete, care inunda incaperile incendiate, pe cele vecine si caturile superioare, punand viata oamenilor in pericol. Cu cat cladirea este mai inalta si numarul de etaje mai mare, cu atat pericolul de inundare cu fum a caturilor superioare si de propagare a incendiului este mai mare. Propagarea incendiului este favorizata, de asemenea, de existenta instalatiilor de ventilatie ramase in stare de functionare pe timpul incendiului.

Organizarea si ducerea actiunilor de stingere.

a)      Recunoasterea.

Se executa pe una sau mai multe directii, in functie de proportiile incendiului si de marimea cladirii. Cand recunoasterea se executa pe mai multe directii, comandantul interventiei trebuie sa stabilieasca fiecarui sef de echipa: misiunea, itinerariul, ora de intalnire, punctul de intalnire si ce probleme trebuie sa i se raporteze.

De regula recunoasterea se executa pe scarile interioare ale cladirilor, iar in conditiile blocarii acestora, ale inundarilor masive cu fum si gaze toxice sau ale cuprinderii lor cu flacari, pe scarile de incendiu sau pe scarile si autoscarile din dotarea pompierilor.

Pe timpul recunoasterii, comandantul interventiei trebuie sa stabilieasca:

existenta pericolului pentru oameni, prezenta lor in incaperile incendiate si in cele invecinate, caile si modul de salvare a acestora ;

locul, limitele si posibilitatile de propagare a incendiului pe vertivala si orizontala , prin goluri, deschideri sau elemente de compartimentare combustibile;

gradul de combustibilitate a elementelor de constructie din compunerea etajului incendiat ,al celor vecine al podului si acoperisului precum si daca exista pericolul de prabusire a acestora ;

incaperile inundate cu fum si modalitatile de evacuare a acestuia, prin ventilatie naturala, prin sistemul de ventilatie existent sau prin folosirea exhaustoarelor si electroventilatoarelor din dotarea autospecialelor pentru evacuarea fumului, gazelor si pentru iluminat;

necesitatea intreruperii curentului electric, a inchiderii gazelor pe conducte, a intreruperii functionarii instalatiei de ventilatie;

necesitatea desfacerii planseelor si pertilor despartitori, cand acestia sunt combustibili si cu umplutura.

Referat: Institutii cu atributii in prevenirea violentei in familie in Romania Document online: Ludoterapia

Descoperirea propagarii incendiiului pe cai ascunse, in cazul cand acesta nu se manifesta in exterior, se va face prin verificarea gradului de incalzire a elementelor constructive cu goluri, determinandu-se schimbarile de culoare, crapaturile produse in tencuiala si vopsea sau temperatura acestora prin palpare.

b)     Substante stingatoare.

Pentru stingerea incendiilor izbucnite la etajele cladirilor, se recomanda ca substante stingatoare: pulberea stingatoare „Florex”, spumele expandate (cu coeficient mare de infoiere) si apa refulata cu tevi tip „C” cu robinet, cu ajutaje pulverizatoare, cu debite si presiuni mici.

c)      Stingerea.

Se organizeaza pe sectoare de interventie. Acestea se repartizeaza pe etaje (un sector la etajul incendiat cu misiunea de localizare si lichidare a incendiiului si un sector la etajele periclitate de ioncendiu, cu misiunea de supraveghere). In cazul existentei planseelor combustibile, se mai organizeaza un sector si la etajele inferiore, de asemenea cu misiunea de supraveghere, numarul total al sectoarelor de interventie stabilindu-se in functie de proprtiile incendiului, de fortele si mijloacele cu care se va actiona pentru stingere.Actiunea de stingere va fi subordonata, in principal, executarii in cel mai scurt timp a operatiunillor de salvare a persoanelor surprinse de incendiu si aflate in pericol.

La etajele cu pereti despartitorii sau cu compartimentari combustibile, precum si la cele la care planseul combustibil cu goluri este comun mai multor incaperi, se vor amplasa tevi tip ”C”, in incaperile alaturate celei incendiate, cu misiunea de localizare a incendiului.

In scopul limitari propagarii incendiului, se va executa deschiderea elementelor de constructii in portiunea focarelor ascunse si, la descoperirea acestora, se va trece imediat la lichidare lor. Operatiunile de taieri, demolari si desfaceri se vor executa numai cand tevile tip „C” sunt gata de actiune, pentru a nu se da posibilitatea incendiului sa se dezvolte.

De obicei, tevile se introduc la etaje, prin ferestre si balcoane pe scarile exterioare de incendiu sau folosindu-se scarile de incendiu si autoscarile din doaterea pompierilor. Scarile interioare se vor folosi, de regula, pentru executarea salvarilor de oameni si a evacuari bunurilor materiale de pret.

Comandantul interventiei trebuie sa ia masuri de protejarea servantilor care lucreaza in interior. In acest sens, acestia vor fi echipati cu masti contra fumului si gazelor cu cartus polivalent, dar mai ales cu aparate izolante . De asemenea, el trebuie sa ia masuri pentru evacuare fumului atat din incaperile invecinate, cat si din cele invecinate, prin deschiderea usilor si ferestrelor, prin actionarea sistemului de ventilatie mecanic sau prin folosirea mijloacelor specializate din doaterea companiilor de pompieri.Pe timpul actiunii de stingere , bunurile materiale care nu pot fi evacuate (piane, pianine, mobila grea, biblioteci etc.) vor fi ferite de efectul distructiv al focului, fumului si apei, prin acoperirea lor cu paturi sau prelate si prin umectarea lor cu jeturi pulverizate de apa.

Pentru a se reduce efectul distructiv al apei, incaperile incendiate de la etaj vor fi inundate cu spuma cu coeficent mare de infoiere sau se va actiona cu pulberea stingatoare de tip „Florex”.

Cand planseele sunt incendiate si exista pericolul pierderi capacitatii portante a acestora si al prabusiri lor, comandantul interventiei este obligat sa indeparteze din zona periclitata servanti si bunurile materiale.

Dupa lichidarea incendiului, etajul direct afectat, cel superior si cel inferior, canalele de ventilatie si akte goluri din constructia etajelor, vor fi atent examinate, pentr a se preintimpina reizbuncnirea incendiului.

STINGEREA INCENDIILOR LA ACOPERISURI CU POD SI LA ACOPERISURI FARA POD, CU SUPRAFATA MARE.

Caracteristicile constructive ale podurilor si acoperisurilor cladirilor.

Podurile si acoperisurile sunt parti importante ale constructiei cladirilor.

Unele poduri mari sunt compartimentate prin pereti contra incediilor, pereti laterali sau principali, pana la acoperis, care au practicate goluri pentru usi, uneori neprotejate si fara inchideri speciale contra incendiilor.

De regula, intrarea in pod se face pe scarile interioare, dar sunt si constructii care sunt prevazute cu scari fixe de incendiu, amplasate in dreptul lucarnelor sau luminatoarelor, legatura dintre sol si pod facandu-se prin intermediul lor.

In podurile cladirilor industriale intalnim incaperi utilizate pentru adapostirea canalelor de ventilatie, puturi pentru ascensor cu sali de masini, camere de colectare, canale de fum etc., iar in cele ale cladirilor de locuit exista, uneori, si mansarde improvizate, folosite ca locuinte sau depozite de materiale combustibile.

Acoperisurile pot fi plane sau cu una sau mai multe pante.

Cand acoperisurile au o suprafata mare sau o executie complexa, in pod sunt construite diverse ansambluri constructive din lemn, de forme diferite.

Cladirile industriale, unele depozite, garaje, hale de montaj, depouri de tramvaie si locomotive, hangare si expozitii etc., dispun de acoperisuri fara pod si se caracterizeaza prin aceea ca au suprafete foarte mari (ajung uneori la cateva mii de m²), sunt amplasate la inaltimi mari (10 – 20 m), pot fi plane sau boltite, cu luminatoare longitudinale si transversale, cu sau fara obstacole contra incendiilor.

Elementele de constructie portatnte ale acoperisurilor pot fi de trei feluri: cu capriori si coarde; cu cadre; cu arce boltite (netede. cu nervuri sau bolti reticulare).

Ca elemente de constructie portante ale acoperisurilor fara pod se folosesc, pe scara larga, fermele din segmenti metalici, care se sprijina pe zidurile portante principale si pe stalpii din beton armat.

Acoperisurile sunt prevazute cu termoizolatie realizata prin: podina simpla de stinghii sau scanduri de podina dubla si strat intermediar de aer. In cazul invelitorilor din carton asfaltat, stratul izolant este format din gudron sau smoala, cu grosimea de 3 – 4 cm si mai mult.

Punctele periculoase mai importante in podurile si la acoperisurile constructiilor sunt:

In poduri: canale de fum practice in planseul podului, zona canalelor de ventilatie, incaperile mansardelor si camerele de colectare;

La acoperisuri: astereala si elementele de sustinere a acoperisului, termoizolatia stratul hidroizolant si invelitiarea, in situatiile cand aceasta din urma este construita din materiale combustibile (sindrila, sita, stuf, paie, carton asfaltat etc.).

Caracteristicile incendiilor izbucnite in poduri si la acoperisuri.

Incendiile din poduri si de la acoperisuri se propaga cu repeziciune, datorita: abundentei de material lemnos uscat, sub forma elementelor de constructie (podina, ansambluri constructive din lemn, astereala, termoizolanti si invelitori combustibile); prezentei instalatiilor de ventilatie si mansardelor; lipsei compartimentarilor si existentei golurilor pentru usi, neprotejate cu inchideri speciale contra incendiilor; formarii tirajului de aer (a curentilor de aer ascendenti), favorizat de existenta lucarnelor si luminatoarelor.

In poduri, incendiile se propaga rapid si in toate directiile, degajand cantitati mari de fum, gaze toxice si caldura, mai ales in cazul cel necompartimentate, cand se formeaza tirajul. Fumul inunda in scurt timp podul, incaperile de la etaj si casa scarii, fapt ce ingreuneaza foarte mult actiunea de stingere. In cazul planseelor combustibile, este posibila prabusirea elementelor de constructie ale acoperisului la etajele inferioare.

Viteza de propagare este mai mare cand incendiul s-a exstins la acoperis, el putandu-se intinde de-a lungul coamei si cornisei acestuia, in situatia ca focul a cuprins elementele de constructie combustibile.

In cazul acoperisurilor cu invelitori combustibile (paie, stuf, sindrila, sita, carton asfaltat etc.), incendiul cuprinde cu repeziciune intreaga suprafata a acestora, iar in exterior se manifesta violent, cu flacari inalte si fum intens. Curentii de aer ascendenti ridica la mare inaltime paiele si alte parti din elementele combustibile supuse arderii sau numai scantei si jeratic si le transporta la distante mari, putand intalni substante combustibile si genera noi incendii.

Cand invelitorile sunt realizate din tabla, incendiile se manifesta numai in pod, caracterizandu-se prin arderea asterelei si a celorlalte elemente de constructie ale acoperisului. In acest caz, proportiile incendiului se pot stabili prin observarea schimbarii culorii tablei invelitoare (care devine brumarie sau rosie) sau, pe timp de iarna, prin topirea zapezii in zona ce arde mai intens.

La incendiile izbucnite la acoperisurile cu poduri se intalnesc urmatoarele situatii caracteristice:

arderea a cuprins numai podina podului;

arderea a cuprins astereala si invelitoarea combustibila a cladirii;

Cand incendiul a cuprins numai podina podului, propagarea acestuia este favorizata de prezenta materialului combustibil din care este confectionata podina si tirajul format in poduri, in special in cele lipsite de compartimentari, datorita lucarnelor, luminatoarelor si altor goluri deschise.

Initial, propagarea se face mai lent, din interior spre exterior, si este insotita de degajari de fum mult, compus din oxid si bioxid de carbon, iar temperatura variaza intre 900 – 1000° C.

Prezenta planseelor cu goluri permite si ea propagarea ascunsa a incendiuluim pe orizontala, iar acumularea in zona coamei acoperisurilor a produsilor arderii incomplete si a gazelor combustibile volatile, supraincalzite, creeaza pericolul inaintarii incendiului la astereala si la elementele portante ale acoperisului, putand duce la prabusirea acestuia, la inlesnirea patrunderii incendiului, prin planseu, la etajele inferioare si, deci, la generalizarea lui in intreaga constructie, la inundarea cu fum a caturilor inferioare, prin casa scarilor ingreunand evacuarea persoanelor si bunurilor materiale, precum si interventia la incendiu.

In cazul podurilor etanse (cu lucarne si luminatoare inchise), arderea este initial mai intensa, datorita prezentei oxigenului in mediul inconjurator. Pe masura, insa, a acumularii de mari cantitatii de fum, aceasta devine mai lenta, ca o consecinta a micsorarii procentului de oxigen din zona.

Pana la executarea desfacerilor in acpoeris, propagarea incendiului se face mai mult orizontal, fiind favorizata de prezenta materialelor combustibile din compunerea podinei. Dupa desfacerea acoperisului, propagarea se va face pe verticala, proces influentat afluxul de oxigen in zona de ardere si de formarea tirajului. In aceasta situatie, propagarea incendiului se va face de la cornise spre coama si de-a lungul acoperisului.

Daca elementele portante sunt ignifugate, viteza de ardere si de propagare a incendiului este mai mica, dar jeraticul aprins, care cade pe podina combustibila neprotejata, poate duce la aprinderea acesteia si, astfel, facilita propagarea incendiului spre caturile inferioare.

In momentul iesirii incendiului la suprafata invelitorii, are loc o dezvoltare brusca a arderii, datorita afluirii spre locul incendiului a unei mari cantitati de aer proaspat , care va intretine si intensifica arderea si va contribui la propagarea incendiului pe intreaga suparafata a invelitorii, daca acesta este combustibila.

Cand incendiul a cuprins invelitoarea combustibila si, prin intermediul materialelor combustibile din competenta acoperisului , s-a propagat in intregul pod , arderea se manifesta cu violenta, flacarile ies prin lucarne si luminatoare, iar iar triajul format contribuie puternic la cresterea intensitatii arderii. In aceste conditii, are loc pierderea capacitatii portante a elementelor de sustinere, prabusirea acestora in pod si la etajele inferioare fiind iminenta.

Incendiile izbucnite la mansarde pot lua forme de dezvoltare complicate, datorita marii varietati de substante combustibile aflate in incaperile acestora. Din mansarde, incendiul se propaga cu repeziciune, prin golurile existente si pe cai ascunse, cuprinzand suprafata intregului pod.

La acoperisurile fara pod, situatiile mai deosebite care se pot ivi sunt:

incendiul a izbucnit la acoperis (la elementele de constructie combustibile) si pericliteaza sectiile pe care le adaposteste acesta;

incendiul a izbucnit in sectie si pericliteaza acoperisul.

Cand acoperisul este montat pe ferme metalice, aceastea, datorita temperaturii ridicate, incep sa se flambeze, isi pierd capacitatea portanta si se prabusesc, odata cu acoperisul pe care il sustineau, in interiorul constructiei, creand pericolul de accidentare si de producere de noi incendii.

In situatia cand acea care arde este hidroizolatia, incendiul se propaga cu repeziciune pe intreaga suprafata a acoperisului, ulterior patrunzand in masa combustibila, distrugand elementele portante si creand posibilitatea prabusirii acestora. Totodata, smoala topita arde si, prin picurare, poate produce arsuri pe partile descoperite ale corpului sau genera noi focare de incendiu pe locurile unde cade.

Incendiile izbucnite in sectiile de productie au posibilitatea sa se propage si la elementele combustibile ale acoperisului, din cauza acumularii in partile superioare ale acestuia a fumului si produsilor arderii incomplete supraincalziti sau a dezvoltarii focului pe verticala, in cazul cand luminatoarele si lucarnele sunt deschise.

Organizarea si ducerea actiunilor de stingere.

a)      Recunoasterea.

Aprecierea locului incendiului si a proportiilor acestuia se poate face, initial, din exterior, dupa fum, flacara, locul de topire a zapezii, culoarea invelitorii din tabla.

Pentru recunoastere, se folosesc scarile interioare care ajung la pod si care se gasesc pe caile probabile de propagare a incendiului, scarile de incendiu sau autoscarile din dotarea pompierilor, acoperisurile constructiilor vecine, pe care se pot instala scari etc.

Echipa de recunoastere trebuie sa fie condusa de persoane care cunosc topografia locului (ingineri, tehnicieni, seful formatiei civile de pompieri etc.) si isi va incepe activitatea din podul incendiat. La podurile cu suprafata mare, se recomanda ca recunoasterea sa se execute pe mai multe directii, comandantul interventiei stabilind locul si ora de intalnire a echipelor ce au executat recunoasterea.

Pe timpul recunoasterii se va stabili:

prezenta persoanelor in poduri si mansarde, caile si mijloacele de salvare a acestora;

locul incendiului, suprafata incendiata, caracterul incendiului si directiile de propagare, caracteristicile constructive ale elementelor podului si acoperisului, starea lor si tipul invelitorii;

prezenta instalatiilor electrice si de ventilatie sub tensiune si necesitatea deconectarii lor;

pericolul propagarii incendiului la etajele superioare;

pozitia lucarnelor si luminatoarelor din apropierea locului incendiat, daca acestea pot fi folosite pentru evacuarea fumului, introducerea dispozivetelor de stingere in pod sau dirijarea incendiului pe verticala;

prezenta zidurilor contra incendiilor, care pot fi folosite pentru amplasarea servantilor;

existenta scarilor de incendiu necesare realizarii dispozitivelor de lupta;

necesitatea si locurile unde se vor executa deschideri in acoperis, pentru patrunderea servantilor in pod, pentru evacuarea fumului si dirijarea propagarii incendiului pe verticala, precum si a locurilor unde se vor executa obstacole pentru limitarea propagarii incendiului.

Pe timpul recunoasterii la incendiile izbucnite la acoperisurile fara pod si cu suprafata mare, comandantul interventiei va stabili:

prezenta materialelor combustibile din componenta elementelor de constructie a acoperisului;

tipul acoperisului, al termoizolatiei si hidroizolatiei acestuia;

inaltimea acoperisului de la nivelul pardoseli si posibilitatea actionarii cu tevile tip „B”, pentru refularea jeturilor de apa de pe scarile culisabile amplasate in cladire;

caracteristicile proceselor tehnologice ce se desfasoara in sectia incendiata si a materialelor existente in incaperi, pericolul ce-l prezinta pentru acestea focul, fumul si apa; necesitatea evacuarii bunurilor materiale.

La acest gen de acoperisuri recunoasterea incendiului se executa initial in exterior si apoi in interiorul cladirii, pe toate laturile constructiei, in toate incaperile, respectandu-se regulile de asigurare a securitatii servantilor.

b)     Substante stingatoare.

Pentru stingerea incendiilor izbucnite in poduri si la acoperisuri se recomanda folosirea apei, refulata cu tevi tip „B”. Servantii vor folosi pentru protectie mastile contra fumului si cu cartus pentru oxid de carbon sau cartus polivalent, dar mai ales aparatele izolante. La acoperisurile fara pod, se va actiona cu jeturi de apa compacte, refulate de tevi tip „b” sau de autotunurile de stins incendii, care vor fi introduse direct in interiorul constructiilor.

c)      Stingerea.

Pentru lichidarea incendiilor izbucnite in poduri, se organizeaza, de regula, doua sectoare de interventie:

unul in podul incendiat, iar in cazul invelitorilor combustibile, si pe acoperis;

altul la etajele inferioare, in interiorul cladirii.

Misunea sectorului de stingere din pod este sa protejeze elementele portante ale acoperisului, localizand si lichidand focarele descoperite, sa evacueze fumul, sa demoleze si sa se demonteze elementele de constructie distruse prin ardere, care pot provoca accidente, sau pe cele care sunt in pericol de a fi incendiate. De asemenea, acestui sector i se va incredinta si misunea de limitare a propagarii incendiului, prin crearea de obstacole de-a lungul intregii suprafete supuse arderii, cu latimi de 2 –4 m si prin desfacerea hidroizolatiilor si temoizolatiilor, pentru a descoperi caile ascunse de propagare.

Pentru crearea unor obstacole pe directia de propagare a incediului si grabirea ritmului lucrarii, la aceasta activitate vor fi concentratii toti servantii toporasi din garda de interventie. Dimensiunile obstacolelor se stabilesc in functie de combustibilitatea elementelor constructive, de conditiile atmosferice, viteza vantului etc., iar pe aliniamentul lor se vor destina tevi, cu misiunea de protejarea acestor obstacole si limitarea propagarii incendiului.

Pentru patrunderea in podul incendiat, in vederea desfasurarii actiunilor de stingere, servantii vor executa deschideri in zona corniselor, cat mai aproape de locul incendiat si apoi vor actiona cu jetul de sus in jos si de departe spre aproape.

In vederea evacuarii fumului si a produsilor arderii incomplete supraincalziti, se vor executa deschideri la coama, luandu-se masuri deosebite impotriva prabusirii servantilor care indeplinesc aceasta misiune.

Materialele arse se demoleaza si se depoziteaza in pod, asezandu-se in apropierea elementelor portante, in scopul evitarii prabusirii lor.

Planseele se demoleaza, incepand din partea exterioara a focarului, spre centru.

Actiunea servantilor pe acoperis este admisa numai in cazul existententei invelitorilor combustibile, cu conditia ca acestia sa fie asigurati cu cordite si sa aiba la dispozitie cai sigure de retragere. Accesoriile de stingere vor fi asigurate cu cordite, pentru a nu se prabusi, tarand dupa ele si servantii. Deplasarea servantilor pe acoperisuri, daca aceasta este absolut obligatorie, se va face numai pe coama, de catre un numar limitat de oameni, asigurati, si numai la ordinul comandantului interventiei. Dispozitivele de stingere se vor realiza pe scarile de incendiu, pe scari culisabile si autoscari mecanice sau paralel cu peretii portanti, prin ridicarea acestora de catre servanti, cu ajutorul corditelor.

Pentru protectia etajelor inferioare, in cazul planseelor combustibile, in sectorul de localizare se vor destina tevi de tip „C”, care vor actiona numai cand incendiul a patruns in incaperile de sub pod. In zonele periclitate din acest sector, se vor lua masuri de executarea evacuarii oamenilor si bunurilor materiale.

In cazul incendiilor la acoperisurile fara pod si cu suprafata mare, sectoarele de stingere se organizeaza astfel:

in interiorul cladirii;

pe acoperi, daca invelitoarea este combustibila.

Cand are loc propagarea rapida a incendiului, comandantul interventiei trebuie sa ia masura executarii unor intervale de siguranta, prin taieri si demolari. La executarea acestei operatiuni, servantii trebuie atentionati sa nu demoleze elementele de sustinere ale acoperisului, intrucat prin aceasta are loc pierderea capacitatii portante a elementelor de sustinere, fiind posibile prabusiri.

In acelasi timp, in paralel cu desfasurarea actiunilor de stingere, comandantul interventiei trebuie sa organizeze si evacuarea bunurilor materiale si a utilajelor ce pot fi mutate. In cazul existentei unor masini grele, el va lua masuri sa le acopere cu prelate umede, ferindu-le, in acest fel, de efectul focului si al apei.

Cand acoperisul s-a prabusit partial, sectoarele de stingere se vor reorganiza astfel:

un sector de stingere pe acoperis, cu misunea de limitare a propagarii incendiului la portiunile neincendiate;

un sector in zona prabusirii, pentru localizarea si lichidarea noului factor. In acest sector, pentru stingere se vor folosi tevile tip „B” si tunurile de apa cu actiune din interior.

Cand se intervine pentru stingerea incendiilor izbucnite in mansardele cladirilor, se va actiona astfel:

se va proceda la dezvelirea acoperisului intr-un loc, prin care se va refula apa pulverizata direct asupra focarelor de ardere din incaperea incendiata;

daca incendiul a luat proportii, patrunzand si in interiorul peretilor dubli cu umplutura, se va proceda la desfacerea acestora si se va continua refularea apei, pana la lichidarea completa a focarelor.

Incendiile izbucnite la acoperisurile cu invelitori combustibile (cartib asfaltat, sindrila, sita, paie, si stuf(, cat si la cele din tigla sau eternit, pun probleme deosebite comandantului interventiei, datorita urmatoarelor caracteristici:

de regula, incendiile cuprind, pana la sosirea garzii de interventie, intreaga suprafata a invelitorii, arderea manifestandu-se violent, cu flacari inalte;

datorita curentilor de aer ascendenti, parti aprinse din invelitoare si jeratic sunt ridicate sunt ridicate la mare inaltime si purtate de vant pana la distanta de 600 – 800 m, putand provoca noi incendii, la locul de cadere;

datorita temperaturilor ridicate, gudronul din componenta cartonului asfaltat se topeste si se scurge pe sol, producand arsuri pe partile neprotejate ale corpului servantilor si creand pericolul izbucnirii altor incendii.

Cand interventia se face in timp scurt, este posibil ca incendiul sa nu fi cuprins intreaga suprafata a acoperisului. In acest caz, servantii se vor amplasa pe acesta, astfel incat sa aiba in fata directia de propagare a incendiului. Concomitent cu actiunea de stingere, se va lucra si la realizarea obstacolelor impotriva incendiilor.

Actiunea de dezvelire a invelitorilor se va desfasura astfel:

pentru invelitorile din carton asfaltat,se desfac mai intai sipcile care fixeaza fasiile de carton, apoi se desface invelitoarea de la coama, iar cartonul este strans sul, prin inpingere de catre cu picioarele, de la coama spre cornise.Inainte de expedierea acestora pe sol, servantii vor atentia personalul, pentru a se preveni eventualele accidente;

invelitoarele din sindrila, sita, stuf si paie, se desfac tot de la coama spre cornisa. Pentru desfacere, se vor folosi cangile din dotarea masinilor de lupta, cu ajutorul carora se vor smulge snopii de paie sau stuf sau parti de sindrila, in ordinea inversa a fixarii pe astereala;

pe timpul actiunii de stingere a incendiilor la acoperisurile cu invelitori din tigla, eternit sau azbociment, desfacerea va incepe tot de la coama, prin indepartarea olanelor de la creasta, dupa care tiglele vor fi desfacute cu mana si depuse in patea opusa propagarii incendiului. Pentru a nu spori valoarea pagubelor prin aruncarea si distrugerea materialelor neafectate de incendiu, acestea vor fi trecute din mana in mana, pana la sol, unde se vor depozita in stive. Indepartarea tiglelor se poate face si prin folosirea unui plan inclinat, de la cornise la sol, format din una-doua scanduri lungi.

Placile de eternit sau azbociment se desfac cu ajutorul toporaselor, scotandu-se, placa cu placa,din cuiele de fixare pe sipci, depozitandu-se si evacuandu-se, apoi, la fel ca si tiglele.

In ceea ce priveste lucrul cu apa, se atrage atentia asupra faptului ca refulandu-se apa cu jet compact, se ajunge la distrugerea tiglelor si a placilor, datorita fortei de soc a acestuia. De asemenea, aruncandu-se cantitati mari de apa pe tiglele sau placile de eternit sau azbociment supraincalzite, se va obtine o contractie rapida a acestora, urmata de spargetrea lor in bucati mici, care pot rani grav pe servanti, motiv pentru care se va folosi jetul pulverizat, si acesta numai in cazul aparitiei flacarilor.

Succesul in actiunea de stingere la acoperisurile cu pod se obtine numai prin introducerea sefilor de teava direct in pod, prin locase de patrundere realizate cat mai aproape de incendiu, unde, de pe pozitii de lupta aflate in apropierea zidurilor portante sau corniselor, asigurati cu corzi si cordite si echipati cu aparate izolante, acestia vor putea sa lichideze incendiul, in timpul cel mai scurt.

Se interzice cu desavarsire lucrul servantilor de pe sol si refularea apei pe invelitori incombustibile, cat si amplasarea acestora pe coama acoperisurilor,daca invelitorile nu sunt combustibile, iar incendiul nu se propaga, prin lucarne si luminatoare, la exterior.

STINGEREA INCENDIILOR PE SANTIERELE DE CONSTRUCTII

Caracteristicile constructive ale santierelor.

Santierele sunt teritoriile care cuprind lucrari complexe, ale caror marime si importanta depind, in mare masura, de natura obiectivului care se construieste.

Ele cuprind doua sectoare de activitate, si anume :

lucrarile de organizare de santier, care sunt lucrari provizorii, cu o durata maxima de 5 ani, avand rolul de deservire a activitatii de executie a lucrarilor de baza, dupa care vor fi demolate;

lucrarile definitive, care au caracter permanent (se mai numesc si lucrari de baza) si se pot afla in  mai multe stadii : urmeaza a fi executate, sunt in curs de executie sau au fost executate:

Lucrarile de organizare de santier se caracterizeaza, din punct de vedere constructiv, prin aceea ca majoritatea obiectivelor care le compun au intrebuintari din cele mai diferite, sunt de tip baracament, realizate din materiale combustibile (panouri fabricate din scandura, din stufit sau p.f.l.), unele protejate, partial, prin tencuieli din mortar de var, numai in interiorul compartimentarilor (birouri, cantine, magazii, dormitoare etc.).

Specific acestor lucrari mai sunt :

prezenta unor depozite de materiale de diverse tipuri, cu propietati fizico-chimice diferite, cu caracteristici de ardere si comportare la foc variate, dispuse in aer liber sau adapostite in spatii acoperite, deschise sau inchise, in care se gasesc : vopseluri, carbid, butelii cu gaze comprimate, uleiuri, lacuri, carton asfaltat, binale, lichide combustibile etc. ;

existenta diferitelor ateliere de deservire, care dipun de instalatii de iluminat, forta si incalzire cu caracter de provizorat si, deci, cu un mare pericol de incendiu;

prezenta unui numeros parc de masini (autocamioane, autobasculante, tractoare, cimentrucurietc.), a caror garare, intretinere si alimentare nu se pot face in conditiile garajelor permanente ;

Datorita amplasarii lor, in majoritatea situatiilor, in afara localitatilor, uneori chiar la marei distante de acestea, lucrarile de organizare de santier au o alimentare cu apa pentru incendiu de tip provizoriu, reprezentata prin bazine, conducte subterane sau chiar suspendate si, in mod exceptional, prin surse naturale de apa amenajate pentru a fi folosite in caz de incendiu (cu rampe de alimentare, diguri pentru pastrarea unor cantitati mai mari de apa, consolidarea malurilor si amenajarea cailor de acces etc.).

Caile de acces spre aceste lucrari au, initial, caracter de provizorat si, de cele mai multe ori, datorita deplasarii a numeroase mijloace de transport, devin greu circulabile sau chiar impractibabile si, de aceea, inaccesibile masinilor de lupta.

Lucrarile definitive, in special cele aflate in faza de executie, se caractererizeaza prin:

prezenta in interiorul si la exteriorul acestora a cofrajelor combustibile, a schelelor, esafodajelor, canalelor si a jghiaburilor folosite temporar in constructii, care, in majoritatea lor, sunt confectionate din materiale combustibile;

existenta unor elemente de constructii care inca nu au rezistenta corespunzatoare (scarile interiore, planseele, pereti etc.), intrucat nu au fost finisate;

transformarea multor incaperi finisate, situate la caturile inferioare ale constructiei, in magazii si depozite cu insemnate cantitati de materiale, multe combustibile, sau in incaperi de serviciu si ateliere, unde se desfasoara activitati specifice, care maresc considerabil atat pericolul de incendiu cat si posibilitatile de propagare a acestuia;

folosirea unor instalatii provizorii de iluminat, de forta si, mai ales, de incalzit, in sezonul rece, pentru asigurarea conditiilor normale de lucru, precum si a altor agregate actionate electric (macarale, perforatoare, ascensoare etc.), care pot genera incendii;

cai de acces greu practicabile, intersectate de diferite lucrari de instalatii subterane (santuri, canale) ori blocate cu materiale necesare lucrului, fapt ce ingreuneaza mult interventia masinilor de lupta in caz de incendiu.

Caracteristicile incendiilor izbucnite pe santiere.

Din studiul statisticii incendiilor izbucnite pe santiere rezulta ca majoritatea acestora au avut loc in sectorul lucrarilor de organizare de santier.

a)      Incendiile izbucnite in acest sector au acelasi caracteristici si se propaga asemenea celor izbucnite in depozitele de marfuri. In mod deosebit, propagarea incendiilor in sectorul de organizare de santier este favorizata de concentrarea unor mari cantitati de materiale combustibile, de cele mai multe ori in conditii neregulamentare (mai multe tipuri de materiale in aceleasi incaperi, cu intervale si distante micsorate si masuri de prevenirea si stingerea incendiilor reduse).

b)      Incendiile izbucnite in sectorul lucrarilor de organizare pe santier sunt mai periculoase, intrucat se pot propaga cu repeziciune la constructiile vecine, amplasate de regula la distante mici unele de altele si in care pot afla, de asemenea, mari cantitati de materiale combustibile.

c)      Pe timpul incendiului, in acest sector se poate crea pericolul producerii de explozii ale buteliilor cu gaze lichefiate, ale butoaielor si cutiilor cu carbid, lacuri, volpesele si alte lichide inflamabile si foarte combustibile, care pot contribui in mod deosebit la propagarea incendiilor.

In sectorul lucrarilor pe baza, pot izbucni incendii in urmatoarele puncte:

la schelele combustibile folosite pentru ridicarea zidurilor constructiilorm cu posibilitatea propagarii acestora la materialele depozitate in incaperile cladirilor, precum si la constructiile improvizate si depozitele de materiale combustibile din exterior;

in interiorul clairii, in faza de santier, la cofrajele combustibile, schelele interioare sau la depozitele improvizate din incaperile constructiei.

Incendiul izbucnit se propaga cu repeziciune, favorizat fiind atat sde existenta marilor cantitati de materiale combustibile cat si de accesul nestingherit al oxigenului in zona incendiata, prin numeroasele deschideri existente la cladirile fara usi si ferestre.

Pe timpul incendiilor se degaja temperaturi pana la 800s C, iar in cazul arderii lichidelor combustibile sau inflamabile, acestea pot depasi 1000s C.

Arderile sunt incomplete si insotite de degajari mari de fum dens si gaze toxice, cum sunt oxidul si bioxidul de carbon, datorita prezentei in depozitele improvizate a materialelor chimice folosite in constructii, substante cu proprietati fizico-chimice si comportari la foc diferite.

Cresterea intensitatii arderii este determinata si de formarea tirajului, care faciliteaza schimbul de gaze si schimbarile de sens, contribuind la propagarea incendiului in toate directiile.

In sectorul de baza, deosebit de periculoase sunt incendiile izbucnite la elementele de sustinere ale planseelor si zidariilor, a caror distruge prin ardere duce la prabusirea acestora.

Actiunea servantilor pentru localizarea si lichidarea incendiilor din aceste sectoare este mai periculoasa ca in alte situatii, din cazua existentei numeroaselor goluri neprotejate si insuficient consolidate, practice in plansee sau casele scarilor, prin care se pot prabusi si accidenta oameni.

Organizarea si ducerea actiunilor de stingere.

a)      Recunoasterea.

In raport de dimensiunile santierului si ale obiectivelor care ard, recunoasterea se executa de catre una sau mai multe grupe.

Inexistenta sau impracticabilitatea cailor de acces, a scarilor, precum si prezenta santurilor, canalelor si gropilor, impun necesitatea participarii in cadrul echipei de recunoastere si a personalului tehnicoingineresc de pe santier, care sa-i conduca pe pompieri, pe drumurile cele mai scurte si sigure, spre locul incendiului.

Pe timpul executarii recunoasterii, comandantul interventiei trebuie sa stabileasca:

daca sunt persoane care nu stiu de existenta incendiului si de pericolul ce-l prezinta acesta pentru integritatea lor;

locul incendiului, proportiile acestuia, posibilitatile de propagare, natura substantelor care ard ori care se gasesc depozitate in constructiile apropiate de incendiu si sunt amenintate de acesta, trebuind urgent evacuate.

natura si starea schelelor incendiate sau a elementelor de sustinere ale cofrajelor, rezistenta lor in urma solicitarilor termice, pericolul de prabusire a acestora si masurile ce trebuie luate pentru protectia servantilor si a dispozitivelor de lupta;

starea scarilor interioare, posibilitatea folosirii lor pentru realizarea dispozitivelor de lupta, pericolul propagarii incendiului, prin aceste scari, la incaperile sau caturile vecine locului incendiat si ce masuri trebuie luate pentru impiedicarea acestui proces;

prezenta si marcarea golurilor neprotejate, eliminarea pericolului ce-l prezinta acestea pentru oameni si  propagarea incediului, prin intermediul lor, la caturile superioare si inferioare;

posibilitatea evacuarii materialelor si substantelor combustibile si a depozitarii lor in locuri ferite de efectul distructiv al focului, fumului si apei, iar in caz contrar, masurile de protectie ce pot fi luate;

pericol de electrocutare a servantilor, datorita prezentei numeroaselor instalatii electrice si masurile de deconectarea si scoaterea lor de sub tensiune;

existenta substantelor care, in prezenta apei, pot genera amestecuri explozive, numarul si starea buteliilor de oxigen aflate in pericol de explozie, posibilitatea evacuarii sau protejarii lor;

existenta surselor de apa si posibilitatile practice de folosire a lor pentru alimentarea masinilor de lupta.

Substante stingatoare.

In functie de natura materialelor care ard, pentru stingerea incendiilor pe santiere se vor folosi urmatoarele substante stingatoare:

apa, refulata prin tevi tip „B” sau autotunuri de interventie, cand ard materiale lemnoase, fie din componenta panourilor prefabricate din lemn ale baracamentelor, fie sub forma binalelor, parchetelor, cherestelei etc.;

spumele si prafurile stingatoare de tip „Florex”, in cazul cand sau aprins si ard lichidele combustibile sau inflamabile.

b)     Stingerea.

Operatiunea de stingere a incendiilor izbucnita pe santiere este mult ingreunata de lipsa scarilor si inexistenta obstacolelor contra incendiilor, de lipsa de apa, de blocarea cailor de acces catre constructie etc.

Varietatea de constructii provizii, de instalatii si materiale, panica, mai ales in situatia incendiilor izbucnite la anexe (baraci, dormitoare), pun probleme deosebite comandantului interventiei, care daca nu executa o recunoastere amanuntita si nu face o judicioasa analiza a situatiei, poate rata actiunea de stingere.

Stingerea incendiilor se organizeaza pe sectoare de stingere, de regula, in interiorul si la exteriorul constructiei.

Pentru stingere, se va actiona cu tevi tip „B” si autotunuri de interventie, folosindu-se jetul compact pentru localizarea si lichidarea incendiilor izbucnite la exterior, urmarindu-se ca prin forta de soc a jetului sa se desprinda partile arse de cele nearse si sa se limiteze patrunderea focului spre interiorul cladirii.

Se va urmari, in mod deosebit, sa se pastreze capacitatea portanta a elementelor de constructie si schelelor, servantii actionand pe pozitii de lucru situate la acelasi nivel sau mai sus decat focarul, avand curentii de aer in fata sau lateral si refuland apa de sus in jos, pentru a-se asigura umectarea unei suprafete cat mai mari de material supus arderii.

In situatia cand ard numai schelele, este indicat ca dispozitivele de stingere sa se realizeze prin interiorul constructiei si sa se actioneze din aceasta spre exterior, la toate caturile, limitandu-se, astfel, propagarea incendiului in interiorul constructiei.

Daca incendiul a izbucnit in interiorul constructiilor, comandantul interventiei trebuie sa actioneze cu tevi tip „C”, cu robinet si ajutaje pulverizatoare, supraveghind ca apa sa fie utilizata in mod rational, pentru a nu se slabi capacitatea portanta a elementelor de constructie nefinisate (plansee, stalpi, fundatii).