Repere teoretice privind capacitatea de munca si oboseala - capacitatea de munca

Capacitatea de munca.

Capacitatea de munca reprezinta totalitatea posibilitatilor fizice, neuropsihice si cerebrale ale omului de a efectua o anumita cantitate de munca a carei valoare maximala difera de la individ la individ.

Capacitatea de munca este rezultanta actiunii simultane a mai multor factori la un moment dat si se concretizeaza in potentialul functional al organismului de a presta, la nivel maximal, o activitate utila din punct de vedere social.

Capacitatea de munca este o stare organica, biologica, variabila in timp, a organismului fiecarui om, considerat in ansamblul lui. Unitatea ii este asigurata prin interdependenta si interconditionarea functiilor sale, de aceea el nu poate fi considerat decat apreciind corelatiile dintre toate partile sale componente.

Capacitatea de efort fizic constituie posibilitatea, puterea organismului de a efectua travaliu fizic si de a reveni rapid si complet la situatia initiala. Cu alte cuvinte un individ va avea o capacitate de effort cu atat mai buna cu cat va putea efectua, din punct de vedere fizic, un travaliu mai mare.

In realitate lucrurile nu sunt atat de simple si atunci cand se apreciaza capacitatea de efort a unui individ trebuie sa luam in considerare o serie de factori, dintre care cei mai importanti sunt: datele antropometrice, viteza de efectuare a efortului fizic, oboseala, gradul de indemanare.

Aprecierea potentialului functional al unui executant se poate face cu ajutorul unei scale cu 5 trepte: a) deasupra mediei; b) in limitele mediei; c) cu deficiente functionale usoare; d) cu deficiente functionale medii; e) cu deficiente functionale accentuate. Aceste trepte permit compararea lor cu nivelurile de solicitare ale posturilor din structura organizatorica militara.

Notiunea de capacitate a muncii privita in sensul ei de posibilitate de realizare maximala nu poate fi niciodata apreciata.

Organismul nu cheltuieste niciodata la limita maximala a puterilor ci retine o rezerva importanta pe care nu o foloseste decat in cazuri extreme. Posibilitatea de capacitate de munca in aspectul ei maximal, ramane o notiune teoretica. Este o limita pe care nu putem s-o determinam niciodata, cel mult o prezumam. Sunt anumite probe, anumite testari, pe care le facem, care ne-ar putea face sa credem ca aceasta limita este mai sus sau mai jos. Deci, notiunea de capacitate va fi totdeauna o notiune presupusa, o notiune dedusa din alte date sau explorari.

Oboseala.

Oboseala este definita ca fiind o stare de slabiciune generala, provocata de un efort fizic sau intelectual intens.

Senzatia de oboseala are o baza obiectiva determinata de consumul de energie in activitatea desfasurata, urmand ca aceasta sa fie compensata prin alimentatie si prin odihna. Intrucat aceasta senzatie depinde de constitutia fizica, de starea de sanatate si de antrenamentul fiecarui individ, ea poarta pecetea acestor caracteristici personale, fiind definita ca o senzatie subiectiva. Senzatia subiectiva de oboseala indeplineste o functie de protectie o organismului, semnaland individului respectiv ca au fost atinse limitele de solicitare pe care organismul sau nu le poate suporta. Ca urmare a aparitiei acestei senzatii, individul se simte greoi si lent si tinde spre intreruperea activitatii in vederea refacerii energiei consumate.

Ca fenomen fiziologic, oboseala este o stare reversibila, care dispare prin repaus si mai ales prin somn. Ea se caracterizeaza prin diminuarea treptata a posibilitatilor functionale ale unui organ sau ale intregului organism. Uneori ne intalnim si cu oboseala patologica, sindrom de boala.

Oboseala reduce progresiv capacitatea de lupta, calitatea si randamentul diferitelor activitati desfasurate. Subiectiv, senzatia de oboseala este dificil de definit si variind in intensitate de la sentimentul de satisfactie generat de terminarea unei misiuni si pana la o stare penibila care impiedica continuarea oricarei activitati.

Dupa cum am spus simptomele oboselii sunt vagi, cel in cauza acuzand o stare de slabiciune generala, care nu poate fi definita si localizata, cu o tonalitate de la bucuria unei activitati indeplinite pana la o stare de-a dreptul chinuitoare.

Ca mecanism, oboseala apare de regula ca rezultat al unei munci de intensitate mare sau indelungata, prima ei manifestare fiind nevoia de a intrerupe activitatea respectiva, dorinta de a te odihni.

Aceste aspecte privesc oboseala in general. Pe masura ce munca intelectuala a dobandit o importanta tot mai mare, inteligenta avand o pondere mult crescuta, cercetatorii si-au indreptat atentia si spre studierea solicitarilor nervoase.

Paralel cu revolutia tehnico-stiintifica contemporana, oboseala isi schimba si ea din ce in ce mai mult substratul, avand in vedere ca in trecut, in procesul muncii, musculatura era cea mai solicitata, pentru ca astazi, dimpotriva, sa fie solicitat din ce in ce mai mult creierul. Daca munca fizica presupune si o participare nervoasa importanta, munca intelectuala solicita numai creierul. Totusi ar fi gresit sa se considere ca oboseala nervoasa este localizata numai la nivelul anumitor celule ce au fost solicitate, in realitate ea cuprinde organismul in ansamblu, fiind vorba de o oboseala de integrare, de coordonare, de autoreglare.

Senzatiei de oboseala i se poate atribui un rol pozitiv, ea fiind un bun indicator pentru rationalizarea diferitelor activitati si un instrument util in planificarea muncii, in repartizarea judicioasa a fazelor de efort si de repaus. Oboseala, ca fenomen subiectiv, are deci si un rol pozitiv, cu semnificatia unei reactii de aparare, care atrage atentia asupra necesitatii odihnei.

Efortul predominant fizic solicita mai ales sistemele neuro-muscular, cardio-respirator si metabolic, in timp ce solicitarile statice, aparute ca urmare a mecanizarii si automatizarii diferitelor activitati, solicita, ca si munca predominant intelectuala, mai ales sistemul neuropsihic si organele de simt.

Mecanismele oboselii sunt foarte complexe; oricare ar fi insa natura sa, oboseala are un caracter global, general si isi gaseste expresia in dezechilibrul principalelor sisteme functionale ale organismului.

Din punct de vedere al oboselii predominant intelectuale, tulburarile se fac simtite in concentrarea atentiei si memoriei. Randamentul muncii intelectuale ramane aparent nemodificat dar aceeasi activitate cere un efort mult mai mare decat era necesar inainte. Tulburarile memoriei sunt insotite de scaderea capacitatii de concentrare, fapt care il sileste pe subiectul obosit sa piarda mai mult timp pentru rezolvarea unor sarcini. Se diminueaza astfel spiritul de initiativa, dinamismul, gustul pentru munca, combativitatea. In aceasta stare sunt de asemenea caracteristice o serie de fenomene psihice: excitabilitatea crescuta, irascibilitatea, labilitatea emotionala.

Capacitatea de munca a militarului; oboseala.

Factori determinanti si modalitati de constituire si intretinere a capacitatii de munca a militarilor.

Capacitatea de munca in activitatile cu efort predominant muscular.

In activitati cu efort predominant muscular capacitatea de munca difera in functie de tipul de activitate musculara: statica sau dinamica.

    In activitatile statice capacitatea de munca se exprima prin lucrul mecanic si depinde de tipul maxim in care o forta musculara poate fi mentinuta, asa cum rezulta din relatia:

L=F x t unde:

        L – este lucrul mecanic;

        F – forta musculara;

        t – timpul.

        Capacitatea de munca in activitatile cu efort predominant muscular se apreciaza prin puterea musculara cu care se executa si nu prin lucrul mecanic realizat. Se cunosc doua niveluri ale puterii musculare: de varf si critica.

Referat: DRAGOSTEA - fundamentul in formarea si dezvoltatea personalitatii copilului Proiect: Ludoterapia

    Puterea de varf reprezinta puterea maximala a unui muschi si se masoara prin contractia dinamica maximala.

    Puterea critica este limita de functionare a uni muschi si depinde de incarcarea muschiului, amplitudinea contractiilor si frecventa miscarilor. Ea se masoara prin puterea de lucru care este mentinuta timp de mai multe ore.

    Activitatea musculara statica desfasurata prin contractii izometrice poate fi mentinuta un timp limitat ceea ce explica caracterul obositor al acestui tip de activitate. Activitatea musculara dinamica este limitata de aportul energetic. Daca regimul critic a fost depasit, atunci apare oboseala tradusa prin fenomene mecanice (scaderea fortei musculare) si prin fenomene energetice particulare (glicoliza anaeroba crescuta).

    Intensitatea muncii in activitatile cu efort predominant muscular se apreciaza dupa numarul de calorii degajate in timpul efortului fizic.

    In conditii de efort (fizic, neuropsihic sau intelectual) consumul energetic creste in comparatie cu conditiile de repaus absolut (metabolismul bazal). In procesul instructiei, consumul de energie este cu atat mai mare cu cat solicitarea este mai mare, ceea ce inseamna ca aceasta variaza in functie de specificul muncii, postura si sexul executantului, greutatea si dimensiunile corpului.

    Consumul total de energie (ET) se compune din urmatoarele elemente:

        ET=Emb+Eda+Ema   

in care:

        Emb - consumul de energie calorica in timpul metabolismului bazal (repaus absolut);

        Eda – consumul de energie pentru digestie, procese de asimilare si activitati extraprofesionale (spalat, imbracat, mers etc.);

        Ema – consumul de energie necesar metabolismului din timpul activitatilor (instruirii).

    Aprecierea categoriei de munca (grea sau usoara) se face tinand seama de consumul de energie, de repartizarea efortului asupra maselor musculare si de gradul de solicitare statica a muschilor.

In urma depunerii de efort fizic, corpul militarului sufera anumite schimbari, cele mai importante fiind:

– cresterea functiei respiratorii;

– cresterea presiunii sanguine;

– cresterea cantitatii de zahar pe care ficatul o cedeaza sangelui;

– accelerarea activitatii cardiace insotita de o crestere initiala a debitului sanguin;

– dilatarea vaselor cardiace si a muschilor solicitati;

– intensificarea metabolismului si cresterea temperaturii corpului;

– intensificarea formarii si eliminarii produselor metabolice (acidul lactic, acidul uric etc.);

– intensificarea schimburilor de caldura cu mediul inconjurator prin cresterea irigatiei sanguine a pielii si prin transpiratie.

    Cuantificarea acestor modificari foloseste la stabilirea parametrilor de adaptare a organismului militarului la efort, la aprecierea solicitarilor fizice, precum si la aprecierea gradului de dificultate a efortului. Cel mai usor vizibil si de masurat sunt debitul respiratoriu, pulsul, temperatura corpului si capacitatea vizuala. Studiile de specialitate au aratat ca pulsul creste si revine la normal in raport de dificultatea efortului.

Capacitatea de munca in activitatile cu efort predominant neuropsihic.

Capacitatea de munca a militarului in activitatile cu efort predominant neuropsihic este in functie directa de solicitarea subsistemelor de cunoastere senzitivo-senzoriala a obiectelor si fenomenelor realitatii militare, a subsistemului de mentinere si control al tonusului, pozitiei, echilibrului si de coordonare a miscarilor si a subsistemului de control al placerii, suferintei, motivatiei si memoriei.

        a. Analizatorul cutanat (pielea)

    Pielea, ca analizator cutanat este unul fizic de contact. Exteroreceptorii care se afla la nivelul pielii culeg excitatiile din mediul extern, din care rezulta senzatiile de presiune, tactile, durere, frig si caldura.

    Pielea reprezinta pentru militar un imens camp receptor in care gasim nervi senzitivi, nervi motori, nervi vasomotori si nervi secretori.

    Pielea indeplineste urmatoarele functii:

    – functia de protectie impotriva loviturilor, a patrunderii microbilor si a altor agenti patogeni sau toxici, precum si contra unor radiatii solare sau de alta natura;

functia de respiratie – o cantitate mica de CO₂ se elimina prin piele;

    – functia de excretie este indeplinita de glandele sudoripare care formeaza sudoarea si o elimina la suprafata pielii prin transpiratie;

    – functia de termoreglare prin transpiratie se exercita prin evaporarea lichidelor pe suprafata pielii;

    –functia metabolica a pielii se realizeaza mai ales prin secretia sudorii, contribuind la metabolismul apei si al electrolitilor;

    – functia de absorbtie permite administrarea unor medicamente sub forma de unguente, creme, pomezi sau prin bai, frictiuni, electroterapie etc.

    – functia de sensibilitate. Pielea este organul sensibilitatii cutanate. Segmentul periferic al analizatorului cutanat transmite sensibilitatea tactila, termica si dureroasa.

    Unele materiale si substante au proprietati corozive, atacand pielea la primul contact (acizii, lesiile, solventii etc.), iar altele, aparent inofensive (laptele, cimentul, uleiul, nisipul, praful, apa etc.), prin contact indelungat sau foarte frecvent cu pielea, au efect degradant asupra calitatilor acesteia. Efectele acestor actiuni agresive se manifesta sub forma de crapaturi, iritatii sau eczeme, suparatoare in timpul muncii (instructiei), cu efecte negative atat asupra sanatatii cat si asupra nivelului productivitatii muncii. Uleiurile minerale, derivatii petrolieri, cimentul si solventii organici produc cea mai mare parte a eczemelor pe maini.

    Mijlocul cel mai eficace pentru prevenirea iritarii pielii de pe maini prin contactul cu materiale de felul celor mentionate mai sus, este portul manusilor de cauciuc sau din material plastic.

    b. Analizatorul vizual (ochiul)

    Analizatorul vizual este acela care comanda cel putin 90% din toate activitatile pe care le desfasoara omul. In aproape toate categoriile de munci profesionale si mai ales in cea militara, acest analizator joaca un rol deosebit de important. Impreuna cu simturile auditiv si kinestezic, simtul vazului asigura organismului orientarea in spatiu si mentinerea echilibrului.

    Procesul vederii este menit sa asigure orientarea si integrarea organismului militarului in mediul inconjurator. Ochiul omenesc percepe numai razele luminoase care formeaza spectrul luminos constituit din cele 7 culori (rosu, orange, galben, albastru, indigo, violet). Fotoreceptorii cromatici percep atat cele 7 culori ale spectrului, cat si cateva sute de nuante rezultate prin combinarea unor calitati ale culorilor: tonul, luminozitatea si saturatia.

    Exista anomalii de percepere a culorilor; cea mai frecventa dintre acestea este daltonismul, care consta in imposibilitatea perceperii culorii rosu sau verde.

    In viata de toate zilele , diversele functiuni ale ochiului nu sunt, in general, solicitate pana la limita lor. Aspectele cele mai importante ale capacitatii vizuale pentru domeniul militar sunt considerate urmatoarele: acuitatea vizuala, sensibilitatea la contraste si viteza de perceptie.

    Denumim acuitate vizuala capacitatea ochiului de a distinge obiecte sau suprafete foarte mici. Cele doua aspecte ale acuitatii vizuale sunt, pe de o parte, capacitatea selectiva (facultatea de a distinge doua puncte, la distante foarte mici intre ele), iar pe de alta parte, sensibilitatea fata de forme. Se pot enunta urmatoarele legi referitoare la acuitatea vizuala:

    – acuitatea vizuala creste atunci cand stralucirea campului vizual se mareste;

    – acuitatea vizuala creste atunci cand se mareste diferenta de stralucire intre semnele folosite pentru proba si fondul pe care sunt trasate;

    – acuitatea vizuala este mai mare pentru semne sau obiecte de culoare inchisa pe fond deschis, decat pentru semne de culoare deschisa pe fond inchis.

    Capacitatea de a percepe diferentele foarte mici de stralucire se numeste sensibilitate de contrast. Aceasta sensibilitate se manifesta astfel:

    – este mai ridicata pentru suprafete mari decat pentru cele mici;

    – este mai ridicata pentru limite clare, decat pentru cele estompate sau pentru tranzitii treptate;

    – creste odata cu stralucirea de fond;

    – este mai ridicata atunci cand zonele periferice ale campului vizual sunt mai intunecoase decat regiunea centrala, decat in caz contrar.

    Viteza de perceptie se caracterizeaza prin timpul scurs intre prezentarea unui obiect si perceptia vizuala a acelui obiect. Ea este cu atat mai mare cu cat stralucirea medie este mai ridicata si cu cat diferentele de stralucire intre obiect si ambianta sunt mai puternice. Orice ameliorare a acuitatii vizuale obtinuta printr-o marire a iluminatului, sau prin diferente mai favorabile de stralucire, se asociaza cu o crestere a sensibilitatii la contraste si a vitezei de perceptie si viceversa.

    c. Analizatorul acustico-vestibular (urechea)

    Urechea contine aparatele a doua simturi: simtul auzului si simtul pozitiei spatiale si al orientarii miscarilor corpului (echilibrul).

    Excitantul natural al receptorului auditiv sunt sunetele, undele sonore. Sunetele difera intre ele prin trei caracteristici: intensitate (masurata in decibeli), tonalitate (masurata in frecventa, cicli etc.) si timbru. La omul normal, urechea receptioneaza sunete cu frecvente situate intre 16 si 20.000 perioade/secunda.

    Aparatul vestibular este sediul simtului de echilibru si orientare spatiala, atat in stare de repaus, cat si in timpul miscarii.

    Sensibilitatea aparatului auditiv difera de la om la om si variaza o data cu varsta. Intensitatea minima a sunetului receptionata de aparatul auditiv al omului se numeste prag de audibilitate, iar intensitatea sunetului la care in ureche se simte senzatia de durere, se numeste prag de durere.

    Desfasurarea muncii (instructiei) intr-un mediu zgomotos timp indelungat duce treptat la acoperirea sau mascarea altor zgomote, la oboseala auditiva, la traumatismul de zgomot si la surditate profesionala.

Oboseala in actiunea militara.

Problema oboselii reprezinta, in conditiile activitatii militare actuale, o preocupare atat pentru omul de stiinta din laborator, cat si pentru cadrele cu raspunderi in unitatile operative si comandamente. Oboseala reprezinta unul dintre factorii importanti cu actiune negativa asupra capacitatii de lupta a efectivelor.

Principala trasatura a oboselii, observata in orice gen de activitate, inclusiv in viata militara, o constituie aparitia unor tulburari ale fenomenelor de inhibitie.

Oboseala psihica se poate manifesta si prin stari de teama si frica. Teama este un proces emotional predominant negativ a caror note caracteristice sunt manifestarile de genul insecuritatii, nelinistii, alarmei, agitatiei. Teama are caracter anticipativ; ea precede, de regula, indeplinirea unei misiuni, prevesteste primejdia si poate capata un caracter pronuntat indeosebi in situatiile in care luptatorul nu dispune de pregatire suficienta militara si morala – sau poseda o experienta redusa, are o stare psihofiziologica alterata, datorita unor insuccese anterioare, oboselii prelungite, relatiilor incordate, este dependent spiritual de conceptii mistice, prejudecati religioase sau de alta natura.

In stare de teama, persoana constientizeaza pericolul probabil ca fiind mare, chiar daca in realitate este mic, ceea ce implica nesiguranta, neincrederea in fortele proprii si ale celorlalti luptatori, in posibilitatea indeplinirii misiunii. In aceasta situatie, activitatea psihica a luptatorului isi pierde din integritate, tinde sa se dezorganizeze; perceptia, memoria, gandirea si atentia functioneaza la nivel scazut.

Frica este un fenomen biologic, la fel ca si foamea si oboseala, ea “pune in garda” ca individul este in pericol. Frica este un sentiment puternic si de scurta durata, de o mare tensiune emotionala determinata de o anumita situatie sau excitare. Fiind insotita de puternice schimbari fiziologice in organism, ea are ca scop pregatirea acesteia pentru a infrunta pericolul.

Corelatia capacitate de munca-oboseala.

Oboseala intervine nemijlocit in capacitatea de munca a individului; daca in cazul masinilor, incarcarea maxima defineste puterea, la om oboseala, care intervine in cazul efectuarii unui efort, impune limitarea in timp a unui efort sau scaderea incarcarii pentru a se putea prelungi efortul in timp.

Oboseala determina scaderea continua, progresiva a capacitatii de munca. Ea este semnalata prin senzatii specifice, care ne dau de stire ca avem nevoie de odihna, asa cum senzatiile de foame, de sete avertizeaza organismul ca are nevoie de alimente, apa. Daca nu tinem seama de acest semnal si vom continua activitatea in aceleasi conditii, oboseala, deci simpla stare caracterizata prin scaderea temporara a posibilitatilor functionale, se va accentua si va depasi granitele fiziologice, trecand in domeniul patologiei. Se ajunge in acest mod la surmenaj, astenie nervoasa, care in anumite conditii pot duce la uzura rapida a organismului si deci la epuizarea sa. De aceea, este necesar sa cunoastem manifestarile oboselii nervoase pentru a sti cand si cum sa luam masurile ce se impun de combatere a acestei stari.

O prima consecinta a oboselii intelectuale consta in slabirea atentiei, atat fata de munca respectiva, cat si fata de mediul ambiant; apare o incetinire a ritmului de munca, deprinderile formate anterior si devenite automate isi pierd fermitatea, capacitatea de formare si automatizare a unor noi deprinderi se diminueaza si ea, apar miscari suplimentare, inutile. De asemenea, este afectat si raspunsul reflex la diferiti excitanti, in sensul ca organismul nu mai poate reactiona si proportional cu intensitatea excitantului, cum se intampla in conditii fiziologice normale; mai mult, uneori pot aparea reactii paradoxale, caracterizate prin raspunsuri puternice la excitanti slabi si viceversa.

Dupa multe cercetari s-a ajuns la concluzia ca oboseala micsoreaza rezistenta generala a organismului fata de diferite boli, care apar mai frecvent, imbracand o evolutie mai grava la indivizii supusi oboselii excesive.

Aceste consecinte ale oboselii explica de ce starea de oboseala constituie una dintre cauzele unor accidente de munca sau de circulatie. Atentia slabita, raspunsurile reflexe incetinite, forta musculara redusa, toate generate de oboseala, pot determina grave accidente de munca sau de circulatie.

Oboseala intelectuala se va reflecta uneori asupra functionarii analizatorilor mai solicitati in activitate: analizatorul vizual si auditiv; odata instalata starea de oboseala, se va afecta si functia celorlalti analizatori. Comcomitent, oboseala intelectuala se va manifesta prin slabirea atentiei, reducerea perceptiei, diminuarea reactiilor corespunzatoare la excitanti externi. De asemenea, sunt influentate in mod negativ dispozitia psihica a individului obosit, precum si capacitatea sa fizica. Este larg cunoscuta importanta dispozitiei psihice a individului in munca. Dispozitia necorespunzatoare, suferinta psihica, lipsa de interes si de participatie activa reduc randamentul activitatii, obosesc, scad capacitatea de munca.

Problema oboselii umanului in actiunile militare se rezuma de cele mai multe ori la atentia pentru muschi, pentru conditia fizica, neluandu-se in calcul imbatranirea lui timpurie si in general uzura. Numai ca, pe campul de lupta, factorul uman este cel mai important. In lupta se iveste excesul de efort, fie din cauza imprejurarilor luptei, a unei pasiuni nestapanite, a unei vointe nerationalizate, fie din coordonari slabe din partea comenzii, a sefului de stat major. Toate acestea produc stari de oboseala psihica, depasind pe cea fizica mai lesne de recuperat.

Oboseala umanului are ca rezultat un dezacord al fiintei cu mediul, cu profesiunea. Se problematizeaza posibilitatile de infruntare a unor obstacole pentru indeplinirea misiunii. Aplicata de statele majore , intalnim starea de tensionare, deci de ordin personal, precum si tacite dezacorduri, conflicte intelectuale, a unor neconcordante insotite uneori de nelinisti, anxietati. Consideram sensul profund al oboselii cand atinge coeziunea unitatii de stat major, deci depasind trecatoarele neintelegeri, un moment deviant de comportament, o indisciplina. Avem in vedere nu devierile intamplatoare, si ele nedorite, ci oboseala constiintei ce diminueaza valoarea de manifestare a statului major.

Metode de mentinere si refacere a capacitatii de munca a militarilor, in timp de pace si la razboi.

Cand vorbim despre odihna ne referim la relaxarea organismului dupa efort, in vederea compensarii consumului energetic. Aceasta relaxare are loc in timpul programului de munca (instructie) in cursul pauzei de masa, cat si in afara programului de munca, atat in stare de veghe, cat si in somn.

Oboseala mintala si fizica duc in cele din urma la stres psihic intens. Somnul este vital pentru fiecare soldat, subofiter si ofiter, orice incercare de privare intentionata de la somn, indiferent de cat rezista subiectul, va duce, in timp, in mod ireversibil, la o reducere a capacitatii sale fizice si psihice.

Odihna reprezinta unul din factorii esentiali de combatere a fenomenelor de oboseala, unii considerand-o in sensul ei larg, un adevarat medicament al acesteia. Odihna este considerata uneori a fi sinonima cu somnul natural, dar trebuie mentionat ca pe langa aceasta modalitate de odihna pasiva, la fel de eficienta in prevenirea si inlaturarea oboselii este si odihna activa.

Referindu-ne la odihna si necesitatea ei, trebuie amintit ca exista si un “tratament preventiv” al oboselii, care consta in organizarea regimului de munca, antrenament si efectuarea unor activitati fizice usoare, a unor sporturi adecvate; cu alte cuvinte, se urmareste alternarea activitatii intelectuale de baza cu activitatea fizica.

In procesul complex de odihna, somnul, prin rolul preponderent in combaterea oboselii si epuizarii organice, are o importanta vitala pentru om. Rolul somnului, din punct de vedere neurofiziologic, este acela de a reface organismul obosit de starea de veghe in care a depus o activitate fizica si intelectuala.

In conditii normale, necesarul de odihna prin somn, variaza de la mai putin de sase ore la mai mult de noua ore. Durata medie a somnului in situatii obisnuite este de 7,5 – 8 ore; tinerii (20-39 ani) au nevoie de o jumatate de ora in plus fata de persoanele de 40-59 ani. Factorii care duc la cresterea trebuintei de a dormi sunt numerosi: munca fizica indelungata, schimbarea ocupatiei, perioade de stres puternic, stari depresive. In caz de razboi pot aparea cu usurinta toti acesti factori, in mod dispersat sau in mod concomitent.

Cinci ore de somn reprezinta timpul minim indispensabil pentru ca un individ sa-si poata mentine eficienta si increderea in sine la un nivel acceptabil. Insa acest ritm nu poate fi realizat mult nici cu medicamente sau alte mijloace, nici prin antrenament. Dupa maximum 48-72 ore, deficitul de somn devine un factor de mare importanta pentru desfasurarea luptei. In afara de scaderea numarului orelor de somn, oboseala este favorizata si de desincronizarea ritmului zi noapte.

Exista unele dovezi in sensul ca o buna conditie fizica poate deveni importanta in cazul unei privari de somn prelungite. De asemenea, se pare ca o buna conditie fizica poate ajuta subiectul sa-si dea seama de instalarea oboselii fizice si psihice.

In notiunea de odihna, pe langa somn, modalitatea pasiva dar obligatorie de pastrare a sanatatii si capacitatii de munca, intra si notiunea de odihna activa.

Explicatia teoretica a rolului odihnei active in procesul general al odihnei o gasim in teoria lui I. P. Pavlov care a demonstrat ca excitatia unor zone ale scoartei cerebrale produce fenomenul de inhibitie. Rolul odihnei active in cresterea capacitatii de munca se bazeaza tocmai pe realizarea si intensificarea unei inhibitii a centrilor anterior excitati de munca intelectuala, prin excitarea altor centri, guvernand procesele activitatii fizice; prin aceasta excitare a unor centri care coordoneaza activitatea fizica realizam o inhibitie a centrilor activitatii intelectuale desfasurate pana atunci, permitand astfel refacerea potentialului energetic al acestora.

Numeroase exemple practice demonstreaza influenta favorabila a odihnei active asupra capacitatii de munca, a imbinarii armonioase intre munca si odihna.