Perspective teoretice asupra practicii bacsisului

O abordare istorica a bacșișului.

In ceea ce priveste aceasta tema au existat mai multe abordari. Prima dintre ele, cea istorica incearca sa gaseasca radacinile acestei practici. O descoperim descrisa pe scurt in articolul lui Michael Lynn, George M. Zinkhan si Judy Harris din nr. 3 al "Jurnal of Consumer Research", Vol. 20 din 1993, in care autorii mentioneaza ca o prima forma era intalnita in Evul Mediu cand Lorzii aruncau o mana o de monede cersetorilor pentru a le asigura o calatorie in siguranta. Pornind de la cuvantul "tip" din engleza, de asemenea, se poate invoca o relatie cu "stips" din limba latina care inseamna "dar", cuvantul danez "tippen" care se refera la a arunca o moneda pe masa pentru a atrage atentia celui care te serveste. De asemenea, la francezi se folosea termenul "pourboire" iar la germani "trinkgeld" sau chiar in China unde se folosea termenul "cumshaw" care insemna "bani de ceai" conform revistei Cornell Hotel and Restaurant Administration Quarterly (1980, 9). Pe langa acestea ramane in picioare si povestea acronimului "tip" care vine de la "to insure promptitude" inscriptie care era intalnita pe casetele de colectie din magazinele de cafea din Anglia. Mai tarziu, domnii dadeau marunțiș in fișicuri de hartie cu aceeași inscripție T.I.P o data cu plasarea comenzii in vestitele pub-uri englezești. Chiar si in Grecia denumirea pentru bacsis era "filodorima" ceea ce inseamna : "sa dai darul pentru un prieten" (Berris si Hutton, 2007, 198).

O abordare economica a bacșișului

Un alt tip de abordare este cea functionala pe care au construit-o economistii Jacob si Page. Natura intangibila si foarte specializata a unor servicii duce la costuri mari pentru ca firma sa poata observa si evalua eforturile angajatilor, in timp ce clientii sunt cei care pot aprecia mai corect eforturile acestora. Practic bacsisul devine "o forma de stimulare pentru ca angajatii sa faca o treaba buna" (Lynn, Zinkhamm, Harris, 1993, p. 479). Mai aproape de un model economic este abordarea lui Ben-Zion și Karni din 1977 care au construit o baza teoretica pentru un o interacțiune repetata intre client care alege cat sa dea bacșiș și chelner care alege cat efort sa depuna. Aceștia au aratat ca recompensa marginala pentru efort trebuie sa fie pozitiva pentru chelner pentru a asigura mai mult decat nivelul minim de efort. (Ben-Zion și Karni, 1977 apud Azar, 2001, 1).

Un alt model economic este oferit de Ofer Azar in 2002. Acesta include utilitatea scazuta suferita de clienții care se opun normei de a da bacșiș și luarea in considerare a ideii de a da bacșiș pentru un serviciu viitor. Modelul arata ca daca serviciul oferit in viitor este motivul pentru bacșiș, sensibilitatea bacșișurilor acordate pentru calitatea serviciului crește o data cu numarul de vizite la restaurant (Azar, 2001 apud Azar 2002, 3). 

Bacșișul ca dar

Putem lua in calcul si cele spuse de catre Marcel Mauss care vorbea despre dar. Astfel putem spune ca tipsul poate fi o forma de recompensare, spre exemplu pentru persoanele singure care fac conversatie si simt nevoia sa recompenseze faptul ca sunt ascultati. Desigur, rolurile se pot inversa, iar faptul ca clientul  asculta problemele chelnerului sa fie o forma de recompensa. (Mauss, 1923 apud Berris si Hutton, 2007, 199).

Se poate vorbi despre daruri ca fiind semnale econonice și simbolice așa cum o face Colin Camerer de la Universitatea din Pennsylvania intr-un articol din American Journal of Sociology. Camerer spune ca darurile reprezinta "semnale ale intenției unei persoane asupra investiției viitoare intr-o relație și ca darurile ineficiente pot fi semnale mai bune" (Camerer, 1988, 180). Facand referire la teoria lui Thorstein Veblen despre consumul ostentativ, Camarer vede in daruri o forma primitiva de a clarifica rolurile sociale, bogația și statusul social (Camarer, 1988, 184).  Darurile ca semnale economice sunt apoi analizate din perspectiva teoriei jocurilor, fiind interpretate ca investiții, fiecare jucator avand opțiunea de a investi sau de a nu investi, bineinețeles incercand sa obțina informații despre intențiile celuilalt. In cazul bacșișului vazut ca dar, acesta are rolul de a asigura o interacțiune viitoare benefica, este prin urmare un fel de investitiție. Cu toate acestea, cand clienul alege sa nu lase bacșiș este conștient de riscurile pe care le-ar presupune intoarcerea sa in localul respectiv.

James Surowiecki, intr-un articol din New Yorker, mentioneaza: "Piata libera este despre schimbul impersonal, atata timp cat avem bunuri de vanzare si bani sa le cumparam, putem face o intelegere independent de ce simtim unul pentru celalalt., Dar cand vine vorba de bacsis, cine suntem si ce simtim capata importanta, pentru ca tipsul este un dar, si dam daruri mai frumoase celor care ne plac decat celor care nu ne plac" (Surowiecki, 2005, 8 apud Berris si Hutton, 2007, 195).

Practica bacsisului nu este universala

Un caz aparte il reprezinta Noua Zeelanda despre care aflam din articolul lui Brigid Casey din același jurnal al Universitații Cornell. Noua Zeelanda nu avea practica bacșișului in restaurante pana de curand, influența turiștilor totuși tinde sa modifice aceasta norma. Studiul facut de Brigid Casey analiza 64 de interviuri informale desfașurate cu chelneri și manageri de restaurante din doua localitați, Dunedin din sudul Noii Zeelande, un oraș provincial universitar și Queenstown, o locație turistica.

Deși bacșișul nu este interzis, practica nu s-a dezvoltat aici ca in celelalte țari. Casey spune ca una dintre teorii este aceea ca "pe vremea cand veneau imigranții din Europa, aceștia doreau sa lase in urma sistemul de clase rigid din Anglia și astfel nu s-a constuit o clasa a celor care servesc" (Casey, 2001, 22). Mai mult decat atat pana in 1991, munca era organizata suficient de bine, existand un sistem de raportare a salariilor la condițiile de munca binepus la punct, astfel incat cei din sfera serviciilor avand salarii similare cu alți muncitori. Totuși bacșișul era descurajat, la inceputul anilor '90 existand un semn la aeroport care spunea: "Bacșișul nu este un obicei in Noua Zeelanda". Pentru unii chelneri de acolo, dupa cum menționeaza Casey, bacșișul este o forma de mita, pentru un serviciu preferențial. Managerii de restaurant considera ca bacșișul este o forma de incurajare a individualismului și ca produce frustare pentru o munca in echipa. Poate produce competiție intre colegi, iar aceștia pot trișa in cazul imparțirii bacșișului intre toți chelnerii. Facand o comparație cu Statele Unite, Casey arata ca "spre deosebire de Statele Unite unde incepe sa se simta o mișcare antibacșiș prin faptul ca hotelurile all-inclusive iși incurajeaza clienții sa nu dea bacșiș și multe restaurante adopta politici anti bacșiș, in Noua Zeelanda, mișcarea este inversa, existand o presiune constanta de adoptare a acestei norme a bacșișului" (Casey, 2001, 25). 

In 1984, Shamir arata ca bacsisul este in afara legii in tarile comuniste din cauza diferentelor de status pe care le genereaza. (Shamir, 1984 apud Lynn et. al, 1993, p.480). Lynn si colaboratorii sai propun patru ipoteze specificand ca acordarea bacsisului mareste diferentele de status si putere dintre client si servant, bacsisul induce nesiguranta pentru atat pentru client cat si pentru servant, de asemenea acordarea bacsisului duce la scaderea identificarii si angajamentului fata de organizatie si la diminuarea naturii sociale a interactiunii client-servant. Studiul isi propune o comparatie la nivelul mai multor tari printr-o analiza la mai multe niveluri.

Motivatiile de a da bacsis

O mare parte a studiilor sunt de natura empirica și s-au concentrat asupra motivatiilor de a da bacsis. Fiind vazut ca o actiune voluntara, motivatiile bacsisului se intind de la dorinta de a beneficia si pe viitor de un bun serviciu din partea servantului respectiv; nevoia de aprobare sociala sau dorinta de a rasplati echitabil pentru munca prestata precum si nevoia de confirmare a statusului si a puterii. Cercetarile lui Lynn si Grassman din 1990 au aratat ca consumatorii lasa bacsisuri mai mari cu cat evalueaza serviciul mai favorabil.

Explicația pentru acest lucru pare a fi motivata prin teoria echitații, pe care o avanseaza Walster, Berscheid și Walster in 1973, dupa cum arata Michael Lynn și Jeffrey Graves in 1996. Potrivit acestei teorii, indivizii sunt socializați sa-i trateze pe ceilalți in mod echitabil, chiar daca asta implica unele costuri pentru ei inșiși. O relație este echitabila cand fiecare dintre rezultatele (ieșirile) participanților sunt proporționale cu ceea ce a adus fiecare in relație (intrarile). (Walster, Berscheid și Walster, 1973 apud Lynn și Graves, 1996, 2). In cazul nostru serviciul și evaluarile clientului reprezinta intarile iar bacșișul reprezinta ieșirile. Incercand sa mențina egal raportul Intrari/Ieșiri ale individului A cu raportul Intrari/Ieșiri ale individului B, potrivit formulei matematice invocate de Adams in 1965, clienții vor lasa un bacșiș mai mare pentru un efort perceput al chelnerului mai mare. (Lynn și Graves, 1996, 2)

Intr-un alt studiu, Lynn și McCall din 2000 au gasit o relație pozitiva semnificativa statistic intre evaluarea serviciului și marimea bacșișului. Efectul este unul mic reprezentand 2 puncte in variația procentuala a bacșișului (Lynn și McCall, 2000, 208)  Trei ani mai tarziu, Conlin, Lynn și O'Donoghue, arata ca fiecare punct in plus la o scala de la 1 la 5 adauga 1.49 la procentajul bacșișului. Aici serviciul era masurat prin cinci caracteristici ale chelnerului: infațișarea, cunoștințele, amabilitatea, rapiditatea servirii și atenția. Luandu-le pe fiecare separat, doar amabilitatea și rapiditatea servirii au un efect statistic semnificativ. (Conlin, Lynn și O'Donoghue, 2003, 301).

O alta variabila luata in calcul de catre autorii mai sus menționați este frecvența clientelei, de asemenea intr-o relația pozitiva cu marimea bacșișului. Totuși relația nu este semnificativa in cazul efectului cumulate al evaluarii calitații și a frecvenței clientelei, prin urmare bacșisurile date de clienții fideli nu sunt mai mult sau mai puțin sensibile la calitatea serviciului decat cele date de cei ocazionali. (Conlin, Lynn și O'Donoghue, 2003, 304).

Cea mai puțin controversata variabila care influențeaza marimea bacșișului este marimea notei de plata, a carei relație directa este din nou pozitiva (Lynn și Grassman, 1990, 172) Totuși, daca ne referim la bacșiș ca și procent, relația devine negativa, potrivit lui Conlin, Lynn si O'Donoghue. Se pot gasi doua explicații in aceasta privința. Prima ar fi legata de beneficiul perceput al clientului ca fiind mai mare atunci cand nota de plata este mai mare, prin urmare, ajungand sa acorde bacșișuri mai mici. A doua, este legata de faptul ca pentru a da bacșiș clientul depinde foarte mult și de ceea ce primește ca rest dupa ce achita, urmand ca apoi sa rotunjeasca bacșișul in jurul sumei respective. Insa din moment ce restul primit nu poate varia foarte mult fiind vorba de ordinul zecilor, suma ajunge sa fie mai mica la note de plata mai consistente. (Conlin, Lynn și O'Donoghue, 2003, 307)

De asemenea, a fost studiata relația dintre marimea grupului de clienți și marimea bacșișului. Ne putem aștepta ca in acest caz presiunea sociala sa fie puternica și fiecare dintre membrii grupului sa fie influențat de deciziile de a da bacșiș ale celorlalți de la aceeași masa. Totuși in acest caz, mai adesea se produce fenomenul difuziunii responsabilitații care duce la un bacșiș mai mic, fiecare crezand ca ceialalți vor lasa bacșiș. Lynn și Grassmann nu au gasit nicio corelație intre marimea grupului și bacșiș (Lynn și Grassman, 1990, 180). Spre deosebire de aceștia Conlin, Lynn și O'Donoghue au evidențiat o relație pozitiva care se manifesta insa doar la grupuri mai mari de 6 persoane. In rest, clienții singuri dau un bacșiș mai mare decat cei in grup.  (Conlin, Lynn și O'Donoghue, 2003, 310)

Analiza: Diferenta dintre management si leadership Referat: Managerul de proiect

Abordarea cantitativa a acestei teme are cateva avantaje insa face ca unele detalii legate de interactiunea client-chelner sa fie omise, detalii ce ar putea sa fie mai bine surprinse prin observatie.

Relatia interpersonala client-chelner

O alta abordare se refera la relația interpersonala dintre client și chelner. In acest caz s-au facut cateva experimente pentru a vedea ce poate face un chelner pentru a obține bacșișuri mai mari. Ofer Hazar menționeaza cateva studii privind aceasta problema. Unul dintre ele este cel al lui Davis, Schrader, Richardson, Kring și Kieffer din 1998 care au aratat ca chelnerii care se aplecau mai mult inspre client obțineau bacșisuri mai mari decat cei care stateau drepți. (Davis, Schrader, Richardson, Kring și Kieffer, 1998 apud Azar, 2002, 16). Un alt studiu interesant este cel al lui Crusco și Wetzel din 1984 in care trei chelnerițe atingeau clientul fie pe mana, fie pe umar atunci cand aduceau restul. Reacțiile clienților erau evaluate printr-un sondaj la ieșire și prin marimea bacșișului. Procentul bacșișului pentru ambele tipuri de atingeri nu a fost diferit și nici sexul clientului nu a produs diferențe. In ambele situații, bacșișul lasat era mai mare decat in cazul grupului de control, in care clientul nu era atins in niciun fel. (Crusco și Wetzel, 1984 apud Azar, 2002, 16). Alte doua studii vizau scrierea cuvantului "mulțumesc" pe nota de plata (Rind și Bordia, 1995 apud Azar 2002, 19) sau desenarea unui soare pe aceasta (Gueguen și Legoherel, 2000 apud Azar 2002, 19), amandoua cu efecte pozitive asupra bacșisului.

Elaine Hall, intr-un articol din 1993 din revista Work and Occupations, referindu-se la meseria de chelner, afirma ca : "o chelnerita adevarata, este o femeie cu un simt matern puternic, care gaseste satisfactie reala in a te face sa te simti mai bine decat atunci cand ai intrat. Chiar ii pasa." (Hall, 1993, 454). Din acelasi articol aflam ca "bacsisul institutionalizeaza diferentele de status dintre cei care presteaza servicii si clienti si mareste statusul clientului. Totusi cei care presteaza servicii pot rezista acestei subordonari prin tehnici de management al impresiei". (Butler si Skipper, 1985 apud Hall, 1993, 455).

Din aceasta perspectiva interacționista, putem vorbi despre conceptul de "emotional labor" (munca emoționala) introdus de Arlie Hochschild și tratat de catre Kristina Abiala de la Universitatea din Stockolm. Referindu-se la sfera serviciilor, Abiala ilustreaza efectele pozitive și negative ale muncii emoționale in mai multe tipuri de ocupații (Abiala, 1999, 207) Așa cum arata și Hochschild, cei din sfera serviciilor se confrunta cu "display rules" (norme ale expunerii personale) care sunt descrise de catre Ashforth și Humphrey ca fiind "cele care ii permit muncitorului sa se distanțeze cognitiv și sa mențina obiectivitatea și echilibrul emoțional" (Ashforth și Humphrey, 1993, 91 apud Abiala, 1999, 209), permit o așa zisa "distanțare de rol", concept introdus de Erving Goffman. Din interviurile pe care le-a realizat cercetatoarea suedeza cu persoane angajate in sfera serviciilor, a rezultat ca acestea menționeaza atat factori pozitivi cat și factori negativi ai faptului ca au contact cu oamenii. Spre exemplu, din acest tip de munca au invațat sa gestioneze mai bine relațiile cu oameni și sa-i ințeleaga mai ușor. Ca efect negativ, aceștia menționeaza faptul ca fiind atat de obosiți, dupa munca iși doresc sa fie singuri. (Abiala, 1999, 221)

Cercetatorul american Michael Lynn, care are la activ mai mult de 30 de studii despre bacșiș, scrie un articol despre toate aceste tactici de creștere a marimii bacșișului, luand in considerare și implicarea manageriala pentru a evita pierderile de personal. Autorul prezinta 14 metode testate experimental de marire a bacșișului. Pentru ilustrarea rezultatelor lor voi folosi tabelul nr. 1, prezentat mai jos. Dintre acestea le-am selectat pe cele despre care nu am vorbit inca. Așa cum era de așteptat, zambetul ramane o arma imbatabila a chelnerilor, de asemenea repetarea comenzii pare a fi o metoda buna de impresionare a clienților, celelalte metode au efecte ceva mai mici insa nu sunt de ocolit. Autorul susține ca obținerea bacșișurilor mai mari ii impiedica pe chelneri sa-și paraseasca locurile de munca. De aceea, este in interesul managerilor de restaurant sa-i lase sa aplice aceste tehnici și sa-i sprijine in acest sens, pentru a evita pierderea de personal care a fost calculata la aproape de 1000$ pentru fiecare angajat care renunța.

Tabelul nr. 1 - Rezultatele mai multor studii experimentale privind acțiunile chelnerilor și marimea bacșișului conform articolului lui Michael Lynn intitulat Increasing Servers Tips: What Managers Can Do and Why They Should Do It (Lynn, 2005, 16)

Incercand sa gaseasca niste explicatii empirice ale diferentelor dintre tari, Michael Lynn, George Zinkhamm si Jude Harris pornesc de la ideea ca in unele tari ca Argentina, Statele Unite, sau Grecia exista un numar mai mare de servicii pentru care se da bacsis, fata de altele ca Suedia, Japonia, in care se da bacsis pentru mai putine servicii. Printre acestea au fost identificate marimea notei de plata, amabilitatea servantului, calitatea serviciului, atractivitatea servantului, frecventarea localului, toate avand un efect pozitiv asupra marimii bacsisului.

Orn Borvarrson si William Gibson spun ca bacsisul separa chelnerul de restaurant ca entitate. "Chelnerul nu este un simplu agent al patronului, ci oarecum un alt antrepenor" (Bovardsson si Gibson, 1997, p.188). Clientii pot da un bacsis bun chiar daca masa in sine nu a fost buna. Altii pot aprecia masa, insa pot fi nemultumiti de serviciu, in acest caz nelasand bacsis. Abordarea propriu-zisa despre care vorbesc cei doi autori este cea a teoriei jocurilor. Normele culturale pot intari practica de a da sau de a nu da bacsis dar nu ii pot explica existenta. Modele teoretice de joc pun accentul pe asumptia legata de interesul personal pentru a explica o mare parte din comportamentul de a da bacsis. Totusi nu putem spune ca acest tip de comportament poate fi explicat prin urmarirea interesului, idee economica neo-clasica. Matricea jocului este complexa, clientul avand posibilitatea de a da sau de a nu da bacsis, decizie care poate fi influentata de asteptarile fata de serviciu respectiv, de consecintele faptului de a da bacsis si de comportamentele altor clienti.Studiul celor doi s-a desfasurat in 7 restaurante din Minnesota, presupunand realizarea unei anchete in randul a 697 de clienti care erau abordati dupa ce plateau. Pe langa informatii legate de marimea facturii si a bacsisului s-au mai cules date legate de numarul de feluri si bauturi comandate, numarul de persoane de la masa si frecventa cu care clientul venea la localul respectiv. Concluziile studiului au fost interesante. Prima dintre ele a fost ca clientii lasa bacsis in general, insa marimea acestuia este diferita de la un restaurant la altul. A doua fost ca clientii fideli dau bacsisuri mai mari insa nu semnificativ mai mari decat cei ocazionali. Aprecierea maxima a serviciilor aduce cu sine un bacsis mai mare decat in cazul unei aprecieri moderate sau mari. Un alt lucru interesant este ca cei care iau masa singuri dau un bacsis mai mare ca procentaj decat cei care iau masa in grup. Media marimii bacsisului este de 15% si este in general respectata de clienti. (Bovardsson si Gibson, 1997, p. 196.198)

In 1999, aceiași doi autori au realizat interviuri cu studenți in doua universitați. Aceștia declarau ca ar acorda un bacșiș de 6, 11 și 19.1 procente pentru un serviciu slab, respectiv un serviciu satisfacator, respectiv unul foarte bun. Comparand aceste rezultate cu cele realizate la ieșirea din restaurant, unde efectul calitații serviciului este minim, adica 2-3 procente din nota, ne face sa ne gandim ca oamenii nu sunt pe atat de raționali pe cat se declara. Presiunea sociala și sentimentul de rușine ii face pe oameni sa lase un bacșiș mai mare atunci cand nu sunt multumiți de servicii decat in situația declarativa. 

Problema relatiei client-chelner este studiata si de cercetatorii Suellen Butler si William Snizek, vizand problema subordonarii chelnerului sau mai degraba a falsei subordonari. Cei doi autori sustin ca in spatele acestei subordonari se ascund unele tehnici de manipulare care iau forma sugestiilor si recomandarilor. Activitatea promotionala reprezinta forma de control pe care o poate exercita chelnerul asupra sistemului de recompensare. Butler si William aduc in discutie cercetarea lui Whyte din 1948 in care vorbeste despre chelnerite si despre abilitatea acestora de a-si controla comportamentul si de a anticipa dorintele clientilor, fiind responsabile de "setarea unui ton emotional" (Whyte, 1948, 110 apud Butler si Snizek, 1976, 209). Cercetatorii americani au realizat un design experimental, in care chelnerita-cercetator folosea sau nu recomandari, urmand sa masoare apoi marimea bacsisului si a notei, marimea grupului si varsta acestora. Cercetarea s-a desfasurat pe parcursul a sase saptamani, conditia experimentala si cea de grup alternand in fiecare saptamana. Rezultatele au aratat ca activitatea promotionala conduce la note de plata mai mari si poate astfel sa influenteze sistemul de recompensare (Butler si Snizek, 1976, 220)

Bacsisul ca norma sociala

Practica bacșișului poate fi considerata o norma sociala. Potrivit Dicționarul de Sociologie coordonat de Lazar Vlasceanu și Catalin Zamfir norma reprezinta "un model, regula, prescripție care regleaza comportamentul indivizilor, grupurilor, organizațiilor, colectivitaților", fiind o expresie a cerințelor funcționale ale unui sistem (Dicționar de Sociologie, 1993, 412 ) in cazul nostru vorbim despre sistemul servirii mesei la restaurant. Trebuie sa luam in calcul și rolul normei in crearea consensului și reducerii incertitudinii. Existența unei norme in ceea ce privește bacșișul regleaza practic relația client-chelner, care de multe ori aluneca pe panta incertudinii. Incercand sa explice de ce se conformeaza oamenii regulilor, Leary Gagne, in articolul sau despre complianța iraționala la norme, aduce in prin plan modelul lui Jon Elster care susținea ca pe langa un model rațional de optare pentru norma, exista și motivații emoționale. Vorbind despre utilitați, Gagne numește motivele emoționale ca fiind utilitați speciale pe langa cele raționale (Gagne, x, 447). Indivizii pot fi motivați de valori, de stima sau de interese. Rațiune de a fi a normelor este sa incorporeze și sa exprime valorile impartașite intr-o oarecare masura de membrii unei comunitați. Potrivit lui Gagne, daca un membru iși insușește valorile incluse intr-o norma, aceasta va fi internalizata, ceea ce va duce la o motivație iraționala de a se conforma cu norma (Gagne, x, 448) Autorul il menționeaza din nou pe Elster care considera ca "comportamentul irațional este un efect al motivațiilor emoționale din spatele normelor, sentimentele de vina anticipata și rușine acționand ca un impediment al gandirii raționale (Elster, 1989 apud Gagne, x, 449). Acest model pare a fi consistent in ceea ce privește norma bacșișului, indivizii se simt rușinați sau vinovați atunci cand nu respecta norma bacșișului. Pe de alta parte, aceștia tind sa-și raționalizeze decizia, prin incercarea de a gasi diverse defecte ale serviciului prestat.

Leo Crespi vine cu o abordare care pune accentul pe norma si presiune sociala, relevata printr-o cercetare realizata de Robert M. Brown, James B. Knight si W.A. Tennerman de la Universitatea Princeton atat asupra studentilor cat si a publicului din Trenton, New Jersey. Bacsisul nu mai este vazut ca un cadou pur intamplator, ci chiar se incearca impozitarea acestuia. Una din intrebarile interesante ale sondajului era "Daca cei din servicii ar avea salarii in conformitate cu munca lor, credeti ca bacsisul ar trebui eliminat?". Aici majoritatea au raspuns da, in jur de 70%, in timp ce aproximativ acelasi procent fusese de acord cu bacsisul la o intrebare generala anterioara, sesizand astfel capcana intrebarilor generale. O alta intrebare ale carei raspunsuri vin in contradictie este urmatoarea: "Credeti ca este degradant ca oamenii sa incerce si sa obtina bacsis?". Aici, majoritatea covarsitoare a spus nu. Explicatia pe care o da autorul este ca o mare parte din comportamentul de a da bacsis este generat de teama de dezaprobare sociala. De asemenea in chestionar era pusa si intrebarea "Sunteti de acord sau nu sunteti de acord cu practica conducerii restaurantelor care presupune o taxa fixa pentru servicii adaugata la suma de plata?". Majoritatea s-a opus, explicatia fiind data de catre autor printr-un citat de la un scriitor care afirma ca "Ar fi un dezastru ca bacsisul sa fie interzis prin lege si o taxa de 10% sa-l inlocuiasca pentru ca am fi in pericolul de a fi indopati de chelnerii dornici sa traiasca" (Crespi, 1947, p. 434). Crespi vorbeste si despre o potentiala liga anti-bacsis, ai carei membrii ar putea sa puna in locul bacsisului un cartonas pe care sa scrie titlul "Salarii cinstite, nu bacsisuri" iar dedesubt sa vina explicatia "Sondajele de opinie arata ca majoritatea poporului american doreste ca bacsisul sa fie eliminat iar cei din servicii sa primeasca un salariu decent. Depinde de tine sa mergi la angajator si sa-i spui ca suntem gata sa platim preturi mai mari daca este necesar, dar gata cu bacsisurile" (Crespi, 1947, p. 435). O campanie asemanatoare s-a desfasurat cu adevarat in Franta de catre Jean Charlot care le dadea chelnerilor o moneda personalizata cu deviza "Bacsisul inseamna cersetorie".

O forma puțin diferita de manifestare care nu se opune bacșișului este ilustrata de asociația Tippers Anonymous a carei misiune este de "a imbunatați serviciile și rasplata pentru acestea" potrivit revistei Cornell Hotel and Restaurant Administration Quarterly (1980, 12). Asociația are 8000 de membrii care dețin niște cartonașe speciale pe care le lasa la sfarșitul unei mese. Pe cartonaș sunt scrise urmatoarele: "Tocmai ați servit un membru al Tippers Anonymous. Noi nu ne opunem bacșișului. Am vrea ca acesta sa revina la rolul lui tradițional de a asigura un serviciu prompt. Pe baza experienței mele din alte localuri te-am evaluat (excelent, bine, suficient, slab) și am dat bacșiș in funcție de acest lucru". Asociația s-a extins și peste ocean avand 3000 de membrii, numindu-se Tippers International. Fondatorii spun ca "vrem sa lasam bacșiș pentru a asigura un serviciu bun și prompt, nu pentru ca ne simțim rușinați sau vinovați" Membrii Tippers International iși impartașesc evaluarile printr-un newsletter lunar, iar in restaurante folosesc cartonașe albastre cand au fost mulțumiți de mancare și serviciu și cartonașe galbene pe care sunt trecute serviciul, amabilitatea, mancarea, curațenia, atmosfera și prețurile pentru a bifa problemele intalnite. Tippers International dau aceste evaluari și managementului localurilor pentru a evita situațiile in care chelnerii ascund cartonașele. Din pacate, cautand alte informații despre aceste asociații existente in anii '80, nu am reușit sa gasesc altele, tragand concluzia ca nu au rezistat pana in prezent.

Bacsisul in Romania

Multitudinea studiilor realizate in SUA ne face sa ne gandim cum stau lucrurile si dincolo de ocean. Desi suficient de raspandita si in Europa, practica bacsisului a fost studiata intr-o masura mai mica decat in SUA. In Romania, de abia in 2008 s-a realizat un studiu in care este atinsa problema bacșișului. Studiul realizat de Visionwise, divizie a Daedalus Consulting vizeaza piața restaurantelor și consumul din cadrul restaurantelor. Studiul a fost realizat in luna mai a anului 2008, avand un eșantion de 359 de persoane cu varste de peste 14 ani și a fost realizat prin interviuri telefonice., eroarea de eșantionare fiind de +/- 3%. Potrivit celor de la Visionwise, pana in 2010 cifra de afaceri a restaurantelor din Romania va depași valoarea de 2 miliarde de euro. Conform acestui studiu unul din trei romani a fost cel puțin o data la restaurant in ultimele patru saptamani, calitatea mancarii reprezinta cel mai important criteriu, importanța rapiditații scazand o data cu creșterea numarului de vizite la restaurant. Studiul arata ca media sumei lasate ca bacșiș la ultima vizita la restaurant este de 6,83 RON. Alaturi de media sumei lasate ca bacșiș aflam și datele pe intervaluri de sume. 32% dintre respondenți menționeaza ca au lasat 5 lei sau mai puțin ca bacșiș. Cei mai darnici, care lasa peste 15 lei, sunt in proporție de 11%. Bucureștenii au medie de 9,21 RON fiind cei mai darnici fața de ardeleni care cu o medie de 5,51 RON sunt cei mai economi.