Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Psihologie


Qdidactic » sanatate & sport » psihologie
Ciudatul caz al lui sir Arthur Carmichael



Ciudatul caz al lui sir Arthur Carmichael


(Extras din notele dr. Edward Carstairs, M.D.,eminentul psiholog)


Sunt perfect constient ca exista doua moduri distincte de a considera straniile si tragicele evenimente pe care le povestesc aici. Propria mea opinie nu mi-am schimbat-o niciodata. Am fost sfatuit sa scriu totul detaliat si cred ca intr-adevar e bine pentru stiinta ca asemenea fapte ciudate si inexplicabile sa nu fie inmormantate.

Am primit un telefon de la prietenul meu, dr. Settle, primul care mi-a vorbit despre aceasta problema. In afara faptului ca a mentionat numele de Carmichael, convorbirea nu a fost mai explicita, dar, potrivit intelegerii, am luat trenul de 12,20 din Paddington spre Wolden, in Herefordshire.

Numele de Carmichael nu-mi era strain. Il cunoscusem putin pe fostul sir William Carmichael de Wolden, desi nu-l mai vazusem de ani. Stiu ca avea un fiu, actualul baronet, care trebuie sa fie acum un tanar de vreo 23 de ani. Mi-am amintit vag ca auzisem niste zvonuri despre a doua casatorie a lui sir William, dar nu mi-am putut reaminti nimic precis decat o oarecare impresie nefavorabila despre cea de a doua lady Carmichael.

Settle ma astepta la gara.

Bine c-ai venit, imi spuse in timp ce-mi strangea mana.

Bine. Inteleg ca e ceva legat de profesiunea mea?



Foarte mult.

Deci, un caz mental? am intrebat eu intr-o doara, care prezinta niste trasaturi neobisnuite?

Imi luasem deja bagajul si ne urcaram intr-un docar cu care plecaram de la gara spre Wolden, aflat la o departare de circa trei mile. Un minut, doua, Settle nu spuse nimic. Apoi izbucni deodata.

Totul e de neinteles! Un tanar de 23 de ani, perfect normal din toate punctele de vedere. Un baiat placut, amabil, cu un usor aer de ingamfare, intelectual, poate nu prea stralucit, dar tipul excelent al obisnuitului tanar englez aristocrat. Se duce intr-o seara la culcare bine sanatos si e gasit in, dimineata urmatoare hoinarind prin sat, intr-o conditie de idiot, incapabil sa-si recunoasca rudele, pe cei dragi si apropiati.

Aha! am spus eu. Interesant. Cazul promitea sa fie deosebit. Amnezie completa? Si asta s-a intamplat

Ieri dimineata. La 9 august.

Si n-a fost nimic, vreun soc, care sa-i declanseze aceasta stare?

Nimic.

Am inceput sa devin suspicios.

- Imi ascunzi ceva?

Nu, nu.

Ezitarea lui imi confirma banuiala.

Trebuie sa stiu totul.

N-are nimic de-a face cu Arthur. Ci cu cu casa.

Cu casa, am repetat eu, uimit.

Te-ai ocupat foarte mult de astfel de treburi, nu-i asa, Carstairs? Ai 'testat' asa-numitele case bantuite. Ce parere ai despre ele?

- In noua cazuri din zece escrocherie, am raspuns. Dar al zecelea, ei bine, am dat peste fenomene absolut inexplicabile din obisnuitul punct de vedere materialist. Eu cred in lucruri oculte.

Settle dadu din cap afirmativ. Tocmai intram prin portile parcului. Imi facu semn cu biciul spre o vila alba, lunga, la poalele dealului.

Aia-i casa, zise el. Si e ceva in casa asta, ceva misterios, straniu, oribil. O simtim cu totii Eu nu sunt un om superstitios

Ce forma ia? am intrebat eu.

Se uita drept in fata.

Mai bine n-ai stii nimic. Daca vii aici neinfluentat fara sa ai idee de nimic sa vezi si tu poate

Bine, am consimtit eu, bine, e mai bine asa. Dar m-as bucura daca mi-ai spune ceva mai mult despre familie.

Sir William, zise Settle, a fost casatorit de doua ori. Arthur este copilul de la prima lui sotie. Acum noua ani s-a recasatorit si actuala lady Carmichael e cam misterioasa. Este numai pe jumatate englezoaica si banuiesc ca-i curge in vene sange asiatic.

Se opri.

Settle, l-am dojenit eu, nu-ti place lady Carmichael. O recunoscu cu sinceritate.

Nu, nu-mi place, intotdeauna mi s-a parut ca are ceva sinistru. Dar sa continui, de la a doua sotie, sir William a avut inca un copil, tot un baiat, care are acum opt ani. Sir William a murit cu trei ani in urma si Arthur i-a mostenit titlul si mosiile. Mama sa vitrega si fratele sau au ramas sa locuiasca impreuna cu el la Wolden. Trebuie sa-ti spun ca mosia a saracit foarte mult. Aproape intregul venit al lui sir Arthur e cheltuit pentru intretinerea ei. Cateva sute de lire pe an a fost tot, ceea ce sir William a putut sa-i lase sotiei sale, dar, din fericire, Arthur s-a inteles intotdeauna splendid cu mama sa vitrega si a fost foarte incantat ca ea sa ramana sa locuiasca la el. Acum

Da?

Acum doua luni, Arthur s-a logodit cu o fata incantatoare, o domnisoara Phyllis Patterson. Adauga, pe un ton mai jos, marcat de emotie: urmau sa se casatoreasca luna viitoare. Ea locuieste acum aici. Iti poti imagina disperarea ei

Am inclinat din cap in tacere.

Ne apropiam de casa. In dreapta noastra, pajistea verde se inclina usor. Si, deodata, ni s-a aratat ceva fermecator. O tanara venea incet prin iarba spre casa. Nu purta palarie si lumina soarelui ii amplifica stralucirea frumosului ei par auriu. Ducea un cos mare cu trandafiri si o frumoasa pisica gri, persana, se invartea, alintandu-se pe langa picioarele ei, in timp ce fata mergea.

M-am uitat intrebator la Settle.

Aceea e domnisoara Patterson, zise el.

Biata fata, am oftat eu, biata fata. Ce tablou face cu trandafirii si pisica ei cenusie.

Am auzit un sunet slab si m-am uitat repede spre prietenul meu. Haturile ii cazura din mana si era alb la fata.

Ce s-a intamplat? am exclamat, isi reveni cu greutate.

Nimic, zise, nimic.

In cateva clipe sosiram si il urmam in sufrageria verde unde se servea ceaiul.

O femeie intre doua varste, dar inca frumoasa, se ridica si veni spre noi cu mana intinsa cand am intrat.

Acesta este prietenul meu, dr. Carstairs, lady Carmichael.

Nu pot sa-mi explic unda instinctiva de repulsie care ma trecu cand am luat mana acestei femei prezentabile si incantatoare ce mergea cu gratia intunecata si languroasa, care-mi reaminti presupunerea lui Settle despre sangele ei oriental.

Bine ati facut ca ati venit, doctore Carstairs, spuse ea pe un ton jos, muzical. Ca ati venit sa ne ajutati in marea noastra incercare.

I-am raspuns ceva la intamplare si ea mi-a intins ceaiul.

Dupa cateva minute, fata, pe care o vazusem pe pajistea de afara, intra in camera. Pisica nu mai era cu ea, dar tinea inca in mana cosul cu trandafiri. Settle ma prezenta si ea veni spre mine rugatoare.

O, doctore Carstairs, dr. Settle mi-a povestit atat de multe despre dumneavoastra. Presimt ca veti putea face ceva pentru bietul Arthur.

Domnisoara Patterson era, cu siguranta, o fata foarte frumoasa, desi obrajii ii erau palizi si ochii ei sinceri aveau cearcane negre.

Draga domnisoara, nu trebuie sa disperi chiar asa, i-am spus ca s-o linistesc. Cazurile acestea de amnezie sau de dedublare a personalitatii sunt dese si de foarte scurta durata, in orice clipa, pacientul isi poate reveni complet in fire.

Ea clatina din cap.

Nu cred ca e vorba de o dedublare a personalitatii, spuse ea. Nu seamana deloc cu Arthur. Nu e nimic din personalitatea sa. Nu e el. Eu

Draga Phyllis, spuse lady Carmichael pe un ton bland, uite ceaiul tau.

Si ceva din expresia ochilor cu care o privi pe fata imi spuse ca lady Carmichael n-o iubea pe viitoarea sa nora.

Domnisoara Patterson refuza ceaiul si atunci eu am intervenit ca sa inveselesc conversatia:

Dar pisicuta nu-si primeste farfurioara cu lapte? Ma privi cam ciudat.

Pi-si-cu-ta?

Da, cea care te insotea acum cateva clipe in gradina

Am fost intrerupt de un zgomot. Lady Carmichael rasturnase ceainicul si apa fierbinte se intindea pe dusumea. Am remediat ce se putea si Phyllis Patterson se uita intrebatoare la Settle. Acesta se ridica in picioare.

Ai vrea sa-ti vezi acum pacientul, Carstairs?

L-am urmat de indata. Domnisoara Patterson veni cu noi. Ne-am dus la etaj si Settle scoase o cheie din buzunar.

Are cateodata o criza de plimbare, imi explica el. Asa ca, de obicei, inchid usa cand plec de acasa.

Rasuci cheia in broasca si intraram.

Un tanar statea pe scaunul de la geam, unde ultimele raze ale soarelui ce apunea luminau mai intens. Sedea curios de linistit, cam ghemuit, cu toti muschii relaxati. La inceput m-am gandit ca nu prea isi dadea seama de prezenta noastra cand, deodata, am observat ca, sub

pleoapele nemiscate, ne urmarea indeaproape. Ochii sai se lasara in jos cand ii intalnira pe ai mei si clipi. Dar nu se misca.

Haide, Arthur, spuse Settle vesel. Domnisoara Patterson si un prieten de-al meu au venit sa te vada.

Dar tanarul de pe scaunul de la geam doar clipi. Totusi, o clipa sau doua mai tarziu, l-am vazut privindu-le, pe furis, strafulgerandu-ne.

Vrei un ceai? il intreba Settle tot tare si vesel, ca si cum vorbea cu un copil.

Puse pe masa o ceasca plina cu lapte. Am ridicat uimit din sprancene si Settle zambi.

Nostim e faptul ca nu bea decat lapte, imi explica el.

Dupa o clipa sau doua, fara sa se grabeasca, sir Arthur se destinse, membru cu membru, din pozitia sa ghemuita si se indrepta incet spre masa. Mi-am dat intr-o clipa seama ca miscarile sale erau complet linistite, ca picioarele nu faceau vreun zgomot cand mergea. Exact cand ajunse la masa se intinse cat era de lung, cu un picior in fata si celalalt mult in urma sa. Isi prelungi starea asta cat putu de mult si apoi casca. N-am vazut in viata mea un astfel de cascat! Parea sa-i cuprinda intreaga fata.

Acum isi indrepta atentia spre lapte, aplecandu-se spre masa pana cand buzele atinsera lichidul.

Settle raspunse privirii mele intrebatoare.

Nu se mai foloseste deloc de maini. Pare sa se fi reintors la o stare primitiva. Ciudat, nu-i asa?

Am simtit cum Phyllis Patterson se strange langa mine si mi-am pus mana pe bratul ei ca sa o linistesc.

In cele din urma, termina laptele, Arthur Carmichael se intinse inca o data si apoi cu aceiasi pasi linistiti, fara sa scoata vreun sunet, se duse spre scaunul de la geam, unde se aseza, ghemuit ca mai inainte, clipind din ochi spre noi. Domnisoara Patterson ne trase afara pe coridor. Tremura toata.

O, doctore Carstairs, striga ea. Asta nu-i el cel de acolo nu-i Arthur! As simti As sti


Am dat trist din cap.

Creierul ne poate juca feste ciudate, domnisoara Patterson.

Marturisesc ca eram uluit de caz. Prezenta trasaturi neobisnuite. Desi nu-l vazusem mai inainte pe tanarul Carmichael, era ceva in felul sau deosebit de-a merge si in modul sau de a clipi ce-mi reamintea de cineva sau ceva pe care nu-l puteam prea bine defini.

In seara aceea, cina noastra a fost linistita, greul conversatiei cazand pe lady Carmichael si pe mine. Cand doamnele s-au retras, Settle m-a intrebat ce impresie am despre gazda mea.

Trebuie sa-ti marturisesc, i-am raspuns, ca fara sa am vreun motiv sau pretext nu-mi place absolut deloc de ea. Ai avut destula dreptate, are sange oriental si, as spune, poseda mari puteri oculte. Este o femeie de o forta magnetica extraordinara.

Settle parea pe punctul de a spune ceva, dar se retinu si facu doar o remarca dupa un minut sau doua.

- Isi iubeste foarte mult baietelul.

Dupa cina ne aflam in sufrageria verde. Tocmai ne terminasem cafeaua si discutam ap-ins despre evenimentele la zi, cand pisica incepu sa miaune de-ți facea mila, afara la usa, ca s-o primim inauntru. Nici unul nu i-am dat atentie, dar, cum imi plac animalele, dupa o clipa, doua m-am ridicat.

S-o las sa intre pe biata de ea? am intrebat-o pe lady Cannichael.

Mi s-a parut ca era foarte alba la fata, dar facu un gest slab din cap pe care l-am interpretat ca un asentiment si, ducandu-ma la usa, am deschis-o. Dar pe coridor nu era absolut nimeni.

Ciudat, am comentat eu; as fi putut sa jur ca am auzit o pisica.

In timp ce ma intorceam la scaunul meu, am observat ca toti ma priveau insistent. Asta m-a facut sa nu prea ma simt in largul meu.

Ne-am dus devreme la culcare. Settle m-a insotit pana la camera mea.

Ai tot ce-ti trebuie? ma intreba, uitandu-se in jur.

Da, multumesc.

Mai intarzie oarecum stanjenit, ca si cum ar fi vrut sa-mi spuna ceva, dar nu putea sa se exprime.

Apropo, am intervenit eu, mi-ai spus ca e ceva straniu la casa aceasta? Si totusi pare cat se poate de normala.

I-ai zice o casa vesela?

Nu prea, in aceste imprejurari. Evident, se afla in umbra unei mari dureri. Dar, cat priveste vreo influenta anormala, eu i-as da un certificat de sanatate.

Noapte buna, spuse Settle brusc. Si vise placute.

Vise am avut. Pisica cenusie a domnisoarei Patterson parea sa ma fi impresionat. Toata noaptea am visat animalul acela nenorocit.

Trezindu-ma brusc, mi-am dat deodata seama de ce pisica imi tulburase atat de mult visele. Fiinta mieuna insistent afara la usa. Imposibil sa mai adorm in continuare. Am aprins luminarea si m-am dus la usa. Dar culoarul era gol, desi mieunatul inca persista, imi veni o noua idee. Nefericitul animal era inchis undeva si nu putea sa iasa. La stanga era capatul culoarului, unde se afla camera doamnei Carmichael. Asa ca m-am dus spre dreapta, dar abia facusem cativa pasi cand mieunatul se auzi din nou din spatele meu. M-am intors iute si sunetul se facu auzit din nou, de data aceasta, clar, din partea dreapta.

Ceva, probabil un curent de pe coridor, m-a facut sa ma infir si m-am intors pe data in camera mea. Acum totul era linistit si curand am adormit din nou, trezindu-ma a doua zi pe o vreme frumoasa de vara.

Cum ma imbracam, am vazut de la fereastra pe cea care imi tulburase odihna in timpul noptii. Pisica cenusie se furisa incet pe peluza. Am crezut ca urmarea sa atace un mic stol de pasari care ciripeau si-si curatau penele in apropiere.

Si-atunci se intampla un lucru foarte curios. Pisica se apropie si trecu exact printre pasari, blana ei aproape atingandu-le, fara ca pasarile sa zboare. N-am putut sa inteleg, faptul parea inexplicabil.

Atat de mult m-a impresionat incat nu m-am putut abtine sa nu-l povestesc la micul dejun.

Stiti, m-am adresat doamnei Carmichael, ca aveti o pisica foarte neobisnuita?

Am auzit cum o ceasca fu asezata rapid pe o farfurie si am vazut-o pe Phyllis Patterson, cu gura deschisa si respirand precipitat, privindu-ma cu interes.

Urma un moment de tacere, dupa care lady Carmichael spuse intr-o maniera cat se poate de dezagreabila:

Cred ca trebuie sa va fi inselat. Nu-i nici o pisica aici. N-am avut niciodata vreuna.

Era evident ca reusisem sa pun sare pe rana, asa c-am schimbat urgent subiectul.

Dar, problema nu mi-a dat pace. De ce declarase lady Carmichael ca nu exista nici o pisica in casa? Poate pisica era a domnisoarei Patterson si era ascunsa de stapana casei? Lady Carmichael s-ar fi putut, in mod straniu, sa nu sufere pisicile, fapt care se intalneste atat de des in prezent. Nu prea parea o explicatie plauzibila, dar pentru moment am fost nevoit sa ma multumesc cu ea.

Pacientul nostru se afla inca in aceeasi stare. De data aceasta, l-am examinat in amanuntime si-am putut sa-l studiez mai indeaproape decat in seara precedenta. La propunerea mea, s-a aranjat ca el sa petreaca cat mai mult timp posibil cu familia. Speram sa am nu numai un prilej mai bun de a-l observa cand nu era atent, dar si ca viata obisnuita de fiecare zi sa-i poata trezi vreo sclipire de inteligenta. Totusi, comportamentul sau ramase neschimbat. El era linistit si docil, parea neinsufletit, dar, de fapt, veghea permanent si cu multa viclenie. Cu siguranta un lucru ma surprinse - deosebita afectiune pe care o manifesta fata de mama lui vitrega. Pe domnisoara Patterson o ignora cu desavarsire, in timp ce reusea intotdeauna sa se aseze cat mai aproape posibil de lady Carmichael si o data l-am vazut frecandu-si capul de umarul ei cu o expresie muta de dragoste.

Ma ingrijora cazul. Simteam ca exista un clu al intregii afaceri care pana acum imi scapase.

Este un caz foarte misterios, i-am spus lui Settle.

Da, imi confirma el, e foarte sugestiv. Ma privi, ma gandii, cam neincrezator.

Spune-mi, ma intreba, nu-ti evoca ceva anume.

Cuvintele sale ma impresionara in mod dezagreabil pentru ca ma dusera cu mintea la imaginile din ziua precedenta.

Ce sa-mi evoce ? am intrebat.

Clatina din cap.

Poate-i fantezia mea, murmura el. Doar fantezia mea.

Si n-a mai scos nici un cuvant despre problema asta.

Cu toate acestea, afacerea era invaluita in mister. Ma obseda inca acel sentiment derutant ca pierdusem clu-ul care mi-ar fi elucidat-o. Pe langa tanar mai era o chestiune de mai mica importanta la fel de misterioasa. Ma refer la chestia pisicii cenusii. Pentru nu stiu ce motiv, treaba asta ma calca pe nervi. Visam pisici, imi imaginam continuu ca le aud. Din cand in cand, in departare, imi aparea imaginea frumosului animal. Si faptul ca exista ceva nedeslusit in legatura cu el ma framanta in mod insuportabil. Cedand unui impuls brusc, intr-o dupa amiaza l-am intrebat pe valet:

Poti sa-mi spui ceva despre pisica pe care o vad?

Pisica, sir?

Paru surprins cat ii permitea slujba.

N-a existat, nu exista o pisica?

Doamna a avut o pisica, sir. Una mare. Totusi, a trebuit sa ne despartim de ea. Mare pacat caci era un animal frumos.

O pisica cenusie? am intrebat incet.

Da, domnule. Una persana.

Si spui ca a fost omorata?

Da, domnule.

Esti chiar sigur c-a murit?

O, absolut sigur, domnule! Doamna n-a vrut sa-l duca la veterinar, ci s-a ingrijit singura de el. Acum aproape o saptamana. A fost ingropat acolo sub fagul acela aramiu.

Iesi din camera, lasandu-ma prada gandurilor mele.

De ce afirmase lady Carmichael atat de categoric ca nu tinuse niciodata vreo pisica?

Intuiam ca fleacul asta cu pisica era, intr-un anume fel, important. L-am gasit pe Settle si l-am luat de o parte.

Settle, as vrea sa-ti pun o intrebare. Ai vazut si ai auzit sau nu vreo pisica in casa asta?

N-a parut surprins de intrebare. Mai degraba, se astepta la ea.

Am auzit-o, spuse. N-am vazut-o.

Dar in prima zi, am strigat eu. Pe pajiste, cu domnisoara Patterson!

Se uita drept in ochii mei.

Am vazut-o pe domnisoara Patterson traversand pajistea. Nimic altceva, incepeam sa inteleg.

Atunci, pisica? intrebai eu.

El dadu din cap afirmativ.

Am vrut sa stiu daca tu, neinfluentat, vei auzi ceea ce auzim cu totii

Deci, toti o auziti? incuviinta din nou.

Straniu, am murmurat dus pe ganduri. N-am auzit niciodata pana acum ca o casa sa fie bantuita de o pisica.

I-am povestit ce aflasem de la valet si el s-a aratat surprins.

Asta-i ceva nou pentru mine. Nu stiam.

Dar ce semnificatie are? am intrebat neajutorat

Clatina din cap.

Numai Dumnezeu stie! Dar iti spun, Carstairs, mi-e teama. Vocea, aia suna amenintatoare.

Amenintatoare? am zis rastit. Pentru cine?

Nu pot sa-ti spun. Si-si intinse bratele a neputinta.

Abia in seara aceea, dupa cina, mi-am dat seama de intelesul cuvintelor sale. Stateam in sufrageria verde, ca in seara sosirii mele, cand se repeta insistentul mieunat prelung al unei pisici afara la usa. Dar, de data aceasta, era negresit furioasa - un urlet fioros si amenintator. Si cand inceta, clanta de alama a usii a fost zgariata cu putere ca de gheara unei pisici.

Settle sari in picioare.

Jur ca-i adevarat, striga el.

Se repezi la usa si o dadu de perete.

Acolo nu era nimic.

Se intoarse frecandu-se la frunte. Phyllis era palida si tremura toata, lady Carmichael complet livida. Numai Arthur, alintandu-se multumit ca un copil, cu capul langa genunchiul mamei sale vitrege, era calm si netulburat.

Domnisoara Patterson ma lua de brat cand urcam scarile.

O, domnule Carstairs, rosti ea tare, ce-i asta? Ce inseamna toate astea?

- Inca nu stiu, draga domnisoara, i-am spus. Dar am de gand sa aflu. Nu trebuie sa te temi. Sunt convins ca dumneata, personal, nu te afli in pericol.

Ma privi cu indoiala.

Chiar credeti?

Sunt sigur, i-am raspuns ferm.

Mi-am reamintit felul dragastos in care pisica cenusie se foise pe langa picioarele ei si nu aveam presimtiri rele. Amenintarea n-o viza pe ea.

Catva timp n-am reusit sa adorm, dar, in cele din urma, ma cuprinse un somn agitat din care m-am trezit cu sentimentul unui soc. Auzeam un zgomot de zgarieturi, de sfasieri, ca si cum ceva era in mod violent sfartecat sau rupt. Am sarit din pat si m-am repezit pe coridor. In aceeasi clipa, Settle iesi din camera lui de vizavi. Sunetul venea din stanga noastra.

- Il auzi, Carstairs? striga el. Il auzi?

Ne-am dus urgent la usa doamnei Carmichael. Nimic nu trecuse pe langa noi, dar zgomotul incetase. Luminarile noastre luminau panelurile lucioase de la usa doamnei Carmichael. Ne-am uitat unul la altul.

- Stii ce era? sopti el.

- Ghearele unei pisici care trageau si rupeau ceva, am zis eu.

M-am infiorat putin. Deodata am exclamat si am coborat luminarea pe care o tineam.

- Uita-te aici, Settle.

'Aici' era un scaun lipit de perete - sfasiat si rupt in bucati lungi

L-am examinat indeaproape. Se uita la mine si eu am dat din cap afirmativ.

- Gheare de pisica, rosti el, tragandu-si din greu rasuflarea. Fara-ndoiala. Ochii sai trecura de la scaun la usa inchisa. Aceea e persoana amenintata, lady Carmichael!

N-am mai dormit in noaptea aceea. Lucrurile ajunsesera intr-un punct, cand ceva trebuia facut. Dupa cate stiam, exista numai o persoana care detinea cheia situatiei. O suspectam pe lady Carmichael ca stia mai mult decat vroia sa ne spuna.

Era palida de moarte cand cobori in dimineata urmatoare si nu manca mai nimic din farfurie. Eram sigur ca numai o hotarare capitala o facea sa reziste. Dupa micul dejun i-am cerut sa schimbam cateva cuvinte. Am mers drept la tinta.

- Lady Carmichael, am motive sa cred ca sunteti intr-un foarte mare pericol.

- Chiar? brava ea cu o nonsalanta de invidiat.

- Exista in aceasta casa, am continuat eu, un Lucru o Prezenta care va este evident ostila.

- Ce prostie, murmura ea dispretuitoare. Chiar sa cred in fleacuri de felul asta?

- Scaunul de langa usa dumneavoastra, am subliniat eu sec, a fost rupt in fasii asta-noapte.

- Chiar? Ridicand din sprancene, se prefacea ca e surprinsa, dar mi-am dat seama ca nu-i spusesem nimic de care sa nu fi stiut. Cred ca e vreo gluma proasta.

- N-a fost asa, i-am raspuns cu subinteles. Si as vrea sa-mi spuneti pentru binele dumneavoastra Ma oprii.

- Ce sa va spun? se rasti ea.

- Orice poate face lumina in aceasta problema, am spus pe un ton grav.

Incepu sa rada.

- Nu stiu nimic, zise. Absolut nimic.

Si nici un avertisment privind pericolul in care se afla n-a putut s-o faca sa-mi relateze ceva. Si totusi eram convins ca ea stia mult mai multe decat oricare dintre noi si detinea un anume clu al cazului despre care noi nu cunosteam absolut nimic. Dar mi-am dat seama ca era pur si simplu imposibil s-o fac sa vorbeasca.

Am hotarat, totusi, sa iau toate masurile de precautie pe care le puteam, fiind convins ca ea era amenintata de un pericol real si inevitabil, inainte de a se duce in camera ei, in noaptea urmatoare, Settle si cu mine am examinat-o in amanuntime. Am convenit ca sa pazim pe rand coridorul.

Eu am stat primul de veghe, nu s-a intamplat nici un incident si la ora trei Settle m-a inlocuit. Eram obosit dupa noaptea nedormita precedenta, asa incat am cazut frant de indata. Si am avut un vis foarte curios.

Am visat ca pisica cenusie statea la picioarele patului meu, cu ochii fixati asupra mea din care razbatea o ciudata rugaminte. Apoi, asa cum se intampla in vise, mi-am dat seama ca fiinta aceea vroia s-o urmez. Lucru pe care l-am si facut, ea conducandu-ma jos pe scari, direct in aripa opusa a cladirii, intr-o camera care era, evident, o biblioteca. Acolo se opri intr-o parte a camerei si ridica ghearele din fata pana se fixara pe unul din rafturile joase cu carti, timp in care ma privi inca o data cu aceeasi cautatura rugatoare.

Atunci, pisica si biblioteca disparura si m-am trezit dandu-mi seama ca se facuse dimineata.

Rondul lui Settle trecuse fara vreun incident, dar a fost deosebit de interesat sa auda ce visasem. La cererea mea, ma duse in biblioteca ce corespundea in toate amanuntele viziunii pe care o avusesem. Am putut chiar sa indic locul exact unde animalul se uitase ultima data trist la mine.

Ramasesem amandoi tacuti si perplecsi. Deodata, imi veni o idee si ma repezii sa citesc titlurile cartilor din locul acela. Am observat ca lipsea o carte din raft.

Una a fost luata de aici, i-am spus lui Settle.

Se repezi si el la raft.

Ia uite, exclama el. E un cui aici, in spate, de care s-a prins un fragment din volumul care lipseste.

Scoase cu grija bucatica de hartie. Nu era mai mare de un inch patrat, dar pe ea era tiparit un cuvant plin de semnificatie: 'Pisica'

Ne uitaram unul la altul.

Lucrul asta ma face sa ma treaca toti fiorii, spuse Settle. Este, pur si simplu, groaznic de straniu.

As da orice sa stiu ce fel de carte e cea care lipseste de acolo, am spus eu. Crezi ca exista vreo modalitate de a o gasi?

Ar putea fi vreun catalog pe undeva. Poate lady Carmichael Am dat din cap sceptic.

Lady Carmichael n-o sa-ti spuna nimic.

Asa crezi?

Sunt sigur. In timp ce noi ne perpelim facand presupuneri si bajbaind in intuneric, lady Carmichael stie. Si pentru motive numai de ea cunoscute, nu va spune nimic. Prefera sa faca fata celui mai groaznic risc decat sa rupa tacerea.

Ziua trecu cu o liniste care imi reamintea de calmul dinaintea furtunii. Si aveam ciudatul sentiment ca problema era aproape de rezolvare. Ma invarteam in intuneric, dar curand aveam sa vad capatul tunelului. Faptele se aflau toate acolo, pregatite, asteptand doar un mic licar de lumina care sa le unifice si sa le demonstreze semnificatia lor.

Si chiar asa se intampla! In modul cel mai straniu cu putinta!

S-a intamplat cand stateam cu totii in sufrageria verde, de obicei, dupa cina. Eram foarte tacuti, in camera era, intr-adevar, atata liniste incat un soricel strabatu podeaua si, intr-o clipa, lucrul se intampla.

Cu o saritura lunga Arthur Carmichael se repezi din scaunul sau. Trupul sau agitat era iute ca o sageata pe urma soarecelui. Acesta disparuse in spatele unui lambriu si Arthur se ghemui acolo la panda cu tot trupul, tremurand inca de nerabdare.

A fost oribil! N-am trecut niciodata printr-un asemenea moment paralizant. Nu ma mai uimea acel ceva pe care Arthur Carmichael mi-l evoca cu picioarele lui ce nu faceau zgomot si cu ochii sai atintiti. Si, deodata, o explicatie ciudata, incredibila, nemaiintalnita imi trecu prin minte. Am respins-o ca fiind imposibila, ilogica! Dar n-am putut s-o dau uitarii.

Abia imi mai amintesc ceea ce a urmat. Totul parea confuz si ireal. Stiu ca oarecum ne-am dus sus, ne-am spus 'noapte buna' in fuga, fiindu-ne aproape groaza sa ne uitam unii in ochii celorlalti, ca nu cumva sa vedem in ei vreo confirmare a propriei noastre temeri.

Settle s-a asezat langa usa doamnei Carmichael, ca sa faca primul de garda, eu urmand sa-l inlocuiesc la ora trei. Nu-mi faceam griji deosebite pentru lady Carmichael; eram prea absorbit de imposibila mea teorie fantastica, imi spuneam ca era imposibil, dar mintea imi revenea la ea, fascinata.

Si atunci, deodata, linistea noptii fu intrerupta. Se auzi vocea lui Settle, care ma striga sa vin. M-am repezit pe coridor.

Batea si pocnea cu toata puterea in usa doamnei Carmichael.

S-o ia dracul pe femeia asta! striga el. A inchis-o!

Dar

E inauntru, omule! N-o auzi?

Din spatele usii inchise se auzi fioros un mieunat prelung de pisica. Urmat de un tipat groaznic si de inca unul I-am recunoscut vocea doamnei Carmichael.

Usa! am urlat eu. Trebuie s-o spargem. Peste un minut va fi prea tarziu.

Am impins cu umerii in ea si ne-am opintit din rasputeri. Ceda, rupandu-se si noi era aproape sa ne prabusim in camera.

Lady Carmichael zacea pe pat intr-o balta de sange. Rar mi-a fost dat sa vad o scena mai infioratoare. Inima inca-i batea, dar avea rani mari caci pielea gatului era toata zgariata si sfasiata Cutremurandu-ma, am soptit: 'ghearele' Un fior de oroare superstitioasa ma trecu.

Am spalat si-am bandajat cu grija ranile si i-am propus lui Settle c-ar fi mai bine sa tinem secreta originea exacta a ranilor, mai ales fata de domnisoara Patterson. Am expediat o telegrama, de indata ce posta se deschise, pentru ca sa mi se trimita o sora de spital.

Acum se crapa de ziua. M-am uitat afara la peluza de dedesubt.

- Imbraca-te si hai sa iesim, i-am spus brusc lui Settle. Lady Carmichael isi va reveni.

A fost gata repede si am plecat impreuna in gradina.

Ce ai de gand sa faci?

Sa dezgrop cadavrul pisicii, i-am spus in doua cuvinte. Trebuie sa fiu sigur

Am gasit un harlet intr-o magazie de unelte si ne-am apucat de lucru sub fagul cel mare. In cele din urma, sapaturile noastre au dat rezultate. N-a fost o treaba placuta. Animalul murise de o saptamana. Am vazut ceea ce doream.

Asta-i pisica, am zis. Aceeasi pisica pe care am vazut-o in prima zi in care am venit aici.

Settle incerca sa miroasa ceva. O unda de migdale amare era inca perceptibila.

Acid prusic, constata el. Am incuviintat din cap.

La ce te gandesti? ma intreba el curios.

La ce te gandesti si tu!

Presupunerea mea, imi dadeam seama, nu era ceva nou pentru el; ii trecuse si lui prin cap.

E imposibil, murmura el Imposibil! E in contradictie cu toate stiintele, cu natura Vocea i se stinse cand se cutremura. Soarecele acela de aseara, spuse el. Dar o, n-ar putea fi!

Lady Carmichael, am zis, este o femeie foarte ciudata. Ea poseda puteri oculte, puteri hipnotice. Stramosii ei au venit din Rasarit. Stim noi cum ar fi putut ea folosi aceste puteri asupra firii slabe, afectuoase a lui Arthur Carmichael? Si da-ti seama, Settle, daca Arthur Carmichael ramane un imbecil neputincios devotat ei, intreaga proprietate e practic a sa si a fiului sau pe care il adora, dupa cum mi-ai spus. Si Arthur urma sa se casatoreasca!

Dar ce-o sa facem, Carstairs?

Nu-i nimic de facut. Ne vom da toata silinta, totusi, sa o aparam pe lady Carmichael de razbunare.

Lady Carmichael isi reveni incet. Ranile ei s-au vindecat cat s-a putut de bine; urmele acelui atac teribil le va purta probabil pana la sfarsitul vietii.

Niciodata nu ma simtisem mai neajutorat. Puterea care ne invinsese era inca in libertate, nestapanita; eram totodata constienti ca deocamdata nu prea puteam vedea ce sa facem altceva decat sa asteptam. Eram hotarat asupra unui lucru. De indata ce lady Carmichael se simtea destul de bine ca sa se deplaseze, ea trebuia indepartata de Wolden. Era o sansa ca teribila manifestare sa n-o poata urmari. Astfel zilele se scurgeau.

Fixasem 18 septembrie ca data a plecarii doamnei Carmichael. Dar in dimineata zilei de 14, izbucni criza neasteptata.

Ma aflam in biblioteca, discutand cu Settle detaliile cazului doamnei Carmichael, cand o camerista agitata se repezi in incapere.

O, domnule! striga ea. Veniti repede! Domnul Arthur a cazut in elesteu. El s-a urcat in luntre, aceasta a pornit, s-a dezechilibrat si a cazut! Am vazut de la fereastra.

N-am mai asteptat, am iesit glont din camera, urmat de Settle. Phyllis se afla afara si auzise povestea fetei. A venit in fuga cu noi.

Dar nu trebuie sa ne temem, striga ea. Arthur este un inotator minunat.

Aveam presimtiri rele, asa ca am gonit si mai tare. Suprafata elesteului era netulburata. Luntrea goala plutea linistita, dar nu era nici un semn in privinta lui Arthur.

Settle isi scoase haina si ghetele.

Ma arunc, zise el. Tu ia undita din barca si pescuieste ce poti din cealalta luntre. Nu e foarte adanc.

Ni s-a parut c-am cautat foarte mult timp in van. Minut dupa minut. Si tocmai cand nu mai aveam nici o nadejde, l-am descoperit si am adus pe tarm trupul aparent neinsufletit al lui Arthur Carmichael.

Cate zile voi avea n-am sa uit niciodata agonia si disperarea de pe fata lui Phyllis.

Nu nu

Buzele ei refuzau sa rosteasca cuvantul infiorator.

Nu, nu. draga mea, am strigat eu. O sa-l aducem la viata, nu te teme.

Dar, in sinea mea, nutream o slaba speranta. Statuse in apa jumatate de ora. L-am trimis pe Settle in casa dupa paturi calde si alte lucruri necesare si-am inceput sa-i fac respiratie artificiala.

Ne-am ocupat din rasputeri de el timp de peste o ora, dar nu dadea nici un semn de viata. I-am facut semn lui Settle sa ma inlocuiasca din nou si m-am apropiat de Phyllis.

Ma tem, i-am spus cu blandete, ca nu mai are rost. Arthur nu mai poate fi ajutat.

Ea ramase nemiscata o clipa si apoi, deodata, se arunca jos peste trupul neinsufletit.

Arthur! striga ea disperata. Arthur! Intoarce-te la mine! Arthur, intoarce-te, intoarce-te!

Vocea ei rasuna ca un ecou indepartat in liniste. Deodata i-am atins bratul lui Settle:

Uita-te!

O usoara unda de culoare aparuse pe fata tanarului inecat. I-am simtit inima batand.

Continua cu respiratia, am strigat, isi revine!

Clipele pareau sa treaca in zbor acum. Intr-un timp uimitor de scurt isi deschise ochii.

Atunci, brusc, am observat o diferenta. Acestia erau ochi inteligenti, ochi umani

Se oprira asupra lui Phyllis.

Buna, Phil, spuse el slabit. Tu esti? Credeam ca vii abia maine.

Ea inca nu putea sa vorbeasca, dar ii zambi. El se uita in jur tot mai uimit.

Dar, zau, unde sunt? Si ce putred ma simt! Ce mi s-a intamplat? Hei, doctore Settle!

Era cat pe-aci sa te ineci - asta ti s-a intamplat, ii raspunse Settle intunecat.

Sir Arthur facu o grimasa.

Am auzit intotdeauna ca te simti bestial cand iti revii! Dar cum s-a intamplat? Am fost somnambul?

Settle dadu din cap negativ.

Trebuie sa-l ducem in casa, am hotarat eu, pasind inainte.

El se holba la mine si Phyllis ma prezenta:

Doctorul Carstairs, care locuieste aici.

L-am sprijinit amandoi si-am pornit spre casa. Ridica privirea deodata, ca si cum ii venise o idee.

Doctore, cred ca asta n-o sa ma incurce pentru 12, nu-i asa?

12? am zis eu incet, te referi la 12 august?

Da, la vinerea viitoare.

Azi e 14 septembrie, spuse brusc Settle.

Consternarea sa era evidenta.

Dar, dar eu credeam ca e 8 august? Trebuie sa fi fost bolnav atunci?

Phyllis interveni iute pe tonul ei bland.

Da, ai fost foarte bolnav. El se incrunta.

Nu inteleg. M-am simtit foarte bine cand m-am dus la culcare aseara, desigur, se pare ca nu a fost cu adevarat aseara. Totusi, am visat, imi amintesc, vise Se incrunta si mai mult straduindu-se sa-si reaminteasca. Ceva, ce era? Ceva groaznic, cineva mi-o facuse si eu eram furios, disperat Si atunci am visat ca eram o pisica, da, o pisica! Nostim, nu-i asa? Dar n-a fost un vis placut. A fost mai mult oribil! Dar nu pot sa-mi reamintesc. Totul dispare cand ma gandesc.

Mi-am pus mana pe umarul sau.

Nu incerca sa te gandesti, sir Arthur, i-am spus pe un ton grav. Fii multumit sa uiti.

Ma privi uimit si ma aproba. Am auzit-o pe Phyllis rasufland usurata. Ajunsesem in casa.

Apropo, spuse sir Arthur deodata, unde este mater?

A fost bolnava, il informa Phyllis, dupa o oarecare pauza.

O! Biata mater! In vocea lui se simtea o ingrijorare adevarata. Unde e? in camera ei?

Da, i-am spus, dar ar fi mai bine sa nu tulburi

Cuvintele imi inghetara pe buze. Usa sufrageriei se deschise si lady Carmichael, in capot, iesi in hol.

Ochii ei erau fixati asupra lui Arthur si, daca vreodata am vazut vreo privire plina de teroarea unei vine absolute, atunci aceea a fost. Fata ei nu mai avea nimic uman din cauza groazei care o cuprinsese, isi duse mana la gat.

Arthur se indrepta spre ea cu afectiunea baiatului.

Hei, mater! Deci si tu ai fost bolnava? Zau, imi pare groaznic de rau.

Ea se dadu cativa pasi inapoi, ochii dilatandu-i-se. Apoi, deodata, cu strigatul unui suflet damnat, cazu pe spate prin usa deschisa.

M-am repezit si m-am aplecat asupra ei, apoi i-am facut semn lui Settle.

Sst! am soptit. Du-l sus incet si apoi intoarce-te. Lady Carmichael a murit.

Se intoarse dupa cateva minute.

Ce-a fost? ma intreba. Ce a determinat asta?

Socul, am spus intunecat. Socul de a-l vedea pe Arthur Carmichael, pe adevaratul Carmichael inviat! Sau ai putea-o numi, asa cum prefer eu, judecata Domnului!

Vrei sa zici

Ezita. M-am uitat in ochii lui, asa ca el intelese.

O viata pentru o viata, i-am spus cu subinteles.

Dar

O! Stiu ca un incident straniu si neprevazut i-a permis spiritului lui Arthur Carmichael sa se reintoarca in trupul sau. Cu toate acestea, Arthur Carmichael a fost ucis.

Ma privi pe jumatate ingrozit.

Cu acid prusic? intreba el incet.

Da, cu acid prusic.

Settle si cu mine n-am mai vorbit niciodata despre asta. Era un lucru greu de crezut. Potrivit punctului de vedere oficial, Arthur Carmichael a suferit doar de o amnezie, lady Carmichael s-a taiat la gat intr-o criza temporara de nebunie si aparitia pisicii cenusii a fost pura imaginatie.

Dar, exista doua lucruri care, pentru mintea mea, sunt adevarate. Unul este scaunul sfasiat de pe coridor. Celalalt este si mai semnificativ. Un catalog al bibliotecii a fost gasit si, dupa cautari indelungate, s-a dovedit ca volumul care lipsea era o lucrare veche si curioasa despre posibilitatile metamorfozarii fiintelor umane in animale!

Si inca un lucru. Sunt multumit ca Arthur nu stie nimic. Phyllis a inchis secretul acelor saptamani in inima ei si sunt sigur ca ea nu-l va dezvalui niciodata sotului sau pe care il iubeste atat de mult si care s-a intors peste marginea mormantului la chemarea vocii sale.





Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright

sanatate

Psihologie



Criminalistica

Esee pe aceeasi tema


Frecventa si necesitatea corectarii tulburarilor de limbaj
Cutuma, traditia
Procesele de prelucrare-gestionare a informatiilor: Senzatia si perceptia
Fisa de caracterizare psiho-pedagogica a elevului
Psihoze exogene organice
Diferenta intre putere si curaj
Teorii motivationale de continut: Teoria lui Abraham Maslow, alderfer, mcClelland, herzberg
Factori sociali cu influente negative asupra personalitatii
Dislalia
Fisa logopedica



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.