PATRIMONIUL

Etimologic, cuvantul patrimoniu provine din latinescul patrimonium; acesta deriva de la pater familias care era proprietarul intregii averi familiale; patrius inseamna al tatalui sau parintesc. Notiunea patrimonium desemna bunurile unei familii, bunuri mostenite de la tata sau de la parinti. Din momentul aparitiei monedei, notiunea de patrimoniu a primit contur, cuprinzand toate bunurile considerate ca valoare contabila, adica reprezentand o suma de bani: familia pecuniaqur

In legislatia romana se folosesc termeni care evoca ideea de ansamblu de bunuri cum sunt: patrimoniu, fond sau domeniu. In orice caz, legislatia civila romana nu defineste notiunea de patrimoniu, existand in Codul civil referiri implicite sau explicite.

O referire implicita se regaseste in art.1718 C.civ. care reglementeaza gajul general al creditorilor chirografari. Chiar daca nu foloseste notiunea de patrimoniu, aceasta norma se refera la totalitatea bunurilor - corporale si incorporale - ale unei persoane si la indatoririle acesteia.

Notiunea de patrimoniu este folosita in mod explicit, de exemplu, in:

- art.781 C.civ.: "Ei (s n. - creditorii defunctului) pot cere, in orice caz si in contra oricarui creditor, separatia patrimoniului defunctului de acela al eredelui. "

- art.784 C.civ.: "Creditorii eredelui nu pot cere separatia patrimoniilor in contra creditorilor succesiunii. "

- art.1743 alin.1 C.civ.: "Creditorii si legatarii, care cer separatia patrimoniului defunctului, conserva privilegiul lor asupra imobilelor succesiunii in fata creditorilor erezilor sau reprezentantilor defunctului, prin inscriptia acestui privilegiu, in termen de sase luni de la data deschiderii succesiuni. "

DEFINITIE. Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica ce apartin unui subiect de drept.

ELEMENTELE PATRIMONIULUI. Patrimoniul cuprinde drepturile si obligatiile ce au continut economic ale unui subiect de drept, drepturi si obligatii pecuniare, ce pot fi exprimate in bani.

Aceste drepturi si obligatii avand caracter economic alcatuiesc, prin pierderea identitatii, elementele patrimoniului - activul si pasivul.

Activul patrimonial cuprinde toate drepturile subiective ce au valoare economica ale titularului patrimoniului: drepturile reale si drepturile de creanta.

Pasivul patrimonial cuprinde obligatiile evaluabile in bani pe care le are titularul patrimoniului. Astfel, intra in continutul patrimoniului, in pasivul patrimonial obligatiile obisnuite - a da, a face si a nu face, obligatiile reale (propter rem) si obligatiile opozabile si tertilor (scriptae in rem

Drepturile personal-nepatrimoniale nu intra in cadrul patrimoniului chiar daca incalcarea unui asemenea drept poate da nastere unui drept de creanta. De asemenea obligatiile corelative drepturilor absolute (obligatiile negative generale, opozabile erga omnes) nu intra in cadrul patrimoniului, fiind generale si abstracte si neavand valoare economica propriu-zisa.

CARACTERELE JURIDICE ALE PATRIMONIULUI.

Patrimoniul este o universalitate juridica. Patrimoniul cuprinde toate drepturile si obligatiile ce au valoare economica ale unui subiect de drept, fara ca acestea sa fie privite individual, ci in integralitatea lor. Astfel, patrimoniul reprezinta o unitate abstracta, o universalitate juridica (universitas juris, universum ius), in care drepturile si obligatiile sunt legate intre ele, formand un tot unitar, chiar si in cazul in care exista mase de bunuri avand regimuri juridice distincte. Aceste drepturi si obligatii sunt distincte de universalitate, consecinta fiind ca schimbarile ce se produc in legatura cu acestea privite individual nu influenteaza existenta universalitatii. De aceea, indiferent de miscarile produse in cadrul sau, de valoarea activului si pasivului patrimonial si indiferent de vointa titularului, patrimoniul continua sa existe atat timp cat exista titularul sau.

Orice persoana are un patrimoniu. Orice persoana are un patrimoniu, pentru ca orice persoana are aptitudinea de a avea drepturi si obligatii apreciabile in bani. Patrimoniul fiind legat de personalitate, existenta patrimoniului fiecarei persoane este o consecinta si a faptului ca numai persoanele pot avea drepturi si obligatii (fiind imposibila, de altfel, existenta unui patrimoniu fara titular). Acesta exista independent de cantitatea de drepturi si obligatii ale unei persoane, de raportul dintre activul si pasivul patrimonial. Chiar daca s-ar imagina ca la un moment dat patrimoniul ar fi golit total de drepturi si obligatii, el tot exista, "in si prin " elementele componente, prin drepturile si obligatiile "prezente si viitoare " apartinand unei anumite persoane si in legatura indisolubila cu aceasta persoana.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Patrimoniul este unic. Fiecare persoana, fizica sau juridica, are un singur patrimoniu, indiferent de continutul activului si pasivului patrimonial, chiar daca patrimoniule este divizat in mai multe mase de drepturi si obligatii. In fapt, nu patrimoniul este divizat in fractiuni, ci drepturile si obligatiile sunt grupate in mase distincte cu regim juridic distinct, acesta neconstituind un obstacol in calea unicitatii patrimoniului.

Divizibilitatea patrimoniului. "Notiunea juridica de patrimoniu ramane legata de ideea de persoana, care explica unitatea sa, fara a exclude insa ideea de diviziune si de afectatiune", in cazurile expres prevazute de lege, impiedicandu-se astfel depersonalizarea patrimoniului.

Patrimoniul unui subiect de drept chiar daca este unic, poate fi divizibil in mai multe mase de drepturi si obligatii, avand regim juridic distinct, in functie de scopul pentru care a fost realizata aceasta divizare.

Fiecare masa de drepturi si obligatii cu regim juridic distinct imprumuta unele trasaturi ale patrimoniului ca universalitate. Astfel, ele pot fi privite ca universalitati ce nu se confunda cu drepturile si obligatiile, existand independent de cantitatea acestora. Cu toate acestea ele sunt conditionate de scopurile careia le-au fost afectate in dublu sens: pe de o parte subrogatia reala cu titlu universal opereaza in cadrul fiecarei mase pentru realizarea acestui scop si pe de alta parte existenta insasi a maselor respective este subsumata scopului, fiind in acest mod limitata temporal.

Dar aceasta divizare nu echivaleaza cu lipsa unei comunicari intrapatrimoniale deoarece raspunderea patrimoniala este partial limitata la o anumita masa patrimoniala, creditorii ale caror drepturi s-au nascut in legatura cu aceasta avand posibilitatea, daca nu si-au satisfacut creanta cu bunurile din acea masa, sa urmareasca celelalte bunuri din patrimoniul debitorului, iar disparitia scopului caruia ii este afectata o asemenea masa patrimoniala implica disparitia masei respective, cu pastrarea elementelor in cadrul patrimoniului.

In cazul acestor mase de drepturi si obligatii pecuniare este posibila stapanirea in comun de catre titularii mai multor patrimonii. Fiecare titular are o cota parte din intreaga masa patrimoniala si din fiecare element care o compune fiecare opereaza o confuziune partiala a patrimoniilor. Este cazul indiviziunii, a comunitatii matrimoniale si a patrimoniului profesional comun.

De exemplu, in cazul sotilor, in patrimoniile acestora exista bunuri proprii si bunuri comune. Constituie bunuri comune, potrivit art.30 alin.1 C.fam., bunurile dobandite in timpul casatoriei de catre oricare dintre soti. Sunt bunuri proprii numai acelea expres si limitativ enumerate de art.31 C.fam. De asemenea, exista obligatii proprii si obligatii comune - calificate astfel de lege -, respectiv de art.32 C.fam.

Urmarirea fiecarei mase de bunuri de catre creditorii, comuni sau personali, ai sotilor se va face, cu precadere, asupra masei de bunuri in legatura cu care s-a nascut creanta, si numai in cazul in care acea creanta nu a fost satisfacuta in intregime se va proceda la urmarirea celeilalte mase.

Prin dispozitiile art.33-34 C.fam. s-a stabilit ordinea prioritara de urmarire a bunurilor proprii si a celor comune, in sensul ca:

- creditorul personal nu poate urmari bunurile comune, dar poate cere impartirea acestora, pe cale judecatoreasca, in masura necesara acoperirii restului de creanta ramas dupa epuizarea bunurilor proprii ale debitorului. Ordinea de urmarire a bunurilor - mai intai cele proprii, apoi partajarea celor comune si continuarea urmaririi asupra bunurilor devenite proprii - este imperativa;

- creditorul comun va urmari bunurile comune, nu si pe cele proprii, iar daca nu s-a reusit indestularea, el va putea continua urmarirea asupra bunurilor proprii ale fiecaruia dintre soti. Atunci cand creditorul comun este nevoit sa recurga la urmarirea bunurilor proprii ale sotilor, el isi va divide urmarirea, deci fiecare dintre soti va fi tinut la jumatate din valoarea creantei ramasa neacoperita, fiindca datoriile comune ale sotilor sunt considerate conjuncte, deci divizibile de plin drept in temeiul art.1060 C.civ. cu exceptia situatiei in care obligatia sotilor este solidara sau indivizibila, creditorul comun fiind in drept sa urmareasca pe oricare dintre soti pentru intreaga valoare a creantei.

Inalienabilitatea patrimoniului prin acte inter vivos Patrimoniul ca atribut al personalitatii, ca universalitate juridica este inalienabil, neputand fi desprins de persoana care este titularul sau.

Prin acte intre vii pot fi transmise doar drepturile si obligatiile patrimoniale (cu unele exceptii), privite individual, doar acestea fiind in principiu, autonome si alienabile si universalitatile de fapt.

Transmiterea intregului patrimoniu (transmisiunea universala) poate opera doar la decesul titularului - persoana fizica sau in momentul reorganizarii si incetarii existentei titularului-persoana juridica. In cazul persoanelor fizice transmiterea patrimoniului prin acte intre vii nu este posibila nici in cazul unor fractiuni ale acestuia.

Exceptia de la aceasta regula o constituie situatia persoanei juridice supusa reorganizarii prin divizare partiala, o fractiune din patrimoniul acesteia fiind transmisa uneia sau mai multor persoane juridice care exista sau care se infiinteaza in acest mod (transmisiune cu titlu universal).

FUNCTIILE PATRIMONIULUI Acestea reprezinta expresia legaturilor juridice care se creeaza intre titularii unor patrimonii diferite, drepturile si obligatiile patrimoniale intrand in continutul unor raporturi juridice dintre acestia. De aceea, functiile patrimoniului trebuie privite prin perspectiva relatiilor interpatrimoniale, ele constituind "canale de comunicare " patrimoniile diferitelor persoane se influenteaza reciproc.

Patrimoniul, in dreptul civil roman are trei functii:

- permite si explica gajul general al creditorilor chirografari;

- permite si explica subrogatia reala cu titlu universal;

- permite si explica transmisiunea universala si transmisiunea cu titlu universal.

Gajul general al creditorilor chirografari. Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu beneficiaza de o garantie reala in privinta creantei lor. Garantia creantei lor consta in dreptul de gaj general care are ca obiect patrimoniul debitorului, nu anumite bunuri individualizate din cuprinsul acestuia.

Reglementarea de principiu se gaseste in art.1718 C.civ., potrivit caruia: "oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare. "

Aceasta garantie priveste, in principiu, totalitatea bunurilor debitorului, insesi patrimoniul acestuia, nu bunuri individualizate din continutul acestuia. Fixarea acestui drept asupra unor bunuri individual determinate din patrimoniul debitorului, adica urmarirea efectiva a acestora are loc la executarea creantei.

Astfel, notiunea de "bunuri prezente si viitoare " din cuprinsul art.1718 C.civ. priveste bunurile existente in patrimoniul debitorului la momentul executarii creantei, atat cele care exista in momentul nasterii creantei cat si cele care intra in patrimoniu dupa acest moment. Creditorul poate urmari bunurile viitoare doar din momentul in care intra in patrimoniu si nu poate urmari bunurile care in momentul urmaririi erau iesite din patrimoniu.

Intre cele doua momente, nasterea creantei si executarea acesteia, debitorul isi administreaza liber patrimoniul sub conditia ca actele incheiate de el sa nu aiba ca scop crearea unei stari de insolvabilitate. El poate dobandi bunuri noi, poate instraina sau greva au sarcini bunurile existente in patrimoniu, poate contracta noi obligatii fara a exista pentru creditori posibilitatea de a interveni cu exceptia situatiilor in care exista riscul ca el sa devina insolvabil.

Astfel, patrimoniul debitorului sufera fluctuatii, prin intrarea sau iesirea unor drepturi si prin nasterea ori stingerea unor obligatii, aceste fluctuatii neafectand existenta dreptului de gaj general, ci supunand creditorul unor riscuri care pot consta in imposibilitatea de a-si satisface creanta in tot sau numai in parte. Diminuarea activului patrimonial echivaleaza cu diminuarea garantiei lor reale iar cresterea pasivului patrimonial poate consta in concurenta suportata din partea noilor creditori ai debitorului sau, anterioritatea unei creante neconstituind motiv de preferinta la plata. In caz de insolvabilitate a debitorului creditorii chirografari vor concura toti impreuna si vor suporta o pierdere partiala a creantei lor, proportional cu valoarea acesteia deoarece art.1719 C.civ. statueaza ca: "bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comuna a creditorilor sai, si pretul lor se imparte intre ei prin analogie, afara de cazul cand exista intre creditori cauze legitime de preferinta. " Altfel spus, patrimoniul constituie garantia generala, comuna si proportionala a tuturor creditorilor sai.

In aceste conditii existenta patrimoniului nu echivaleaza pentru creditorii chirografari cu existenta certa a unei garantii efective. De aceea, in scopul asigurarii valorilor patrimoniale active necesare realizarii integrale a creantei lor, inclusiv pe calea numai si a executarii silite a debitorilor chirografari au la indemana urmatoarele mijloace juridice:

a) sa ceara luarea unor masuri conservatorii asupra bunurilor din patrimoniul debitorului:

- sechestrul asigurator (art.591 - 596 C.pr.civ.);

- sechestrul judiciar (art.598 - 600 C.pr.civ.);

- poprirea asiguratorie (art.597 C.pr.civ.);

- sa ceara efectuarea inscrierii in cartea funciara a drepturilor de proprietate sau a altui drept real asupra unui imobil al debitorului daca acesta din urma neglijeaza efectuarea ei;

- sa intervina in procesele debitorului cu privire la bunuri din patrimoniul acestuia si in procesele de imparteala ale debitorului (art.785 C.civ.);

b) sa ceara reparatia de patrimoniu la moartea debitorului sau (art.781, 784 si 1743 C.civ.);

c) sa ceara inventarierea bunurilor succesorale si chiar sigilarea si predarea lor unui custode (art.70 si urm. din Legea nr.36/1995);

d) sa intenteze actiunea in declararea simulatiei;

e) sa intenteze actiunea oblica (art.974 C.civ);

f) sa intenteze actiunea pauliana (art.975 C.civ);

g) sa intenteze actiune directa impotriva debitorilor debitorului sau in cazurile si conditiile prevazute de lege.

Patrimoniul fiind divizibil in mai multe mase de drepturi si obligatii cu regim juridic distinct, datorat afectarii acestora unor destinatii concrete, dreptul de gaj general se specializeaza. Specializarea gajului general al creditorilor chirografari consta in aceea ca, daca o creanta s-a nascut in legatura cu o masa de bunuri ce are un regim juridic distinct, atunci acea creanta va fi satisfacuta, cu precadere, din respectiva masa de bunuri.

Se sustine ca gajul ramane general, deoarece poarta asupra unei intregi grupe patrimoniale si este, in acelasi timp, specializat, fiindca se limiteaza doar la activul patrimonial din acea grupa.

Subrogatia reala. Subrogare inseamna faptul de a subroga, a inlocui, a substitui.

Subrogatia este personala atunci cand o persoana ia locul alteia, intr-un raport juridic. Definita astfel, in sens larg, subrogatia se produce ca efect al diferitelor operatii juridice (de exemplu, proprietarul-vanzator este inlocuit cu proprietarul cumparator).

In sens restrans, subrogatia personala consta in inlocuirea persoanei creditorului dintr-un raport juridic de obligatii cu o alta persoana care a platit datoria debitorului si devine noul sau creditor, dobandind creanta cu toate accesoriile si actiunile creditorului platit.

Subrogatia este reala atunci cand un bun este inlocuit cu altul. Subrogatia reala este de trei feluri: subrogatie reala universala - cand inlocuirea se realizeaza in cadrul patrimoniului privit ca universalitate juridic, subrogatie reala cu titlu universal - cand inlocuirea opereaza in cadrului unei mase patrimoniale - si subrogatie reala cu titlu particular - cand inlocuirea priveste bunuri privite in mod individual. Dar numai subrogatia reala universala si cea cu titlu universal constituie functie a patrimoniului.

Subrogatia reala este universala atunci cand se aplica la scara unui patrimoniu, locul unui bun din cuprinsul acestuia fiind luat de un alt bun. De exemplu, locul oricarui bun din patrimoniu care este instrainat este luat de pretul incasat, iar daca pretul este investit intr-un alt bun, acesta intra in patrimoniu in locul valorii respective (in iudicis universalibus pretium succedit loco rei et res loco pretii

Subrogatia reala este cu titlu universal atunci cand inlocuirea unui bun determinat cu un alt bun opereaza in cadrul unei mase patrimoniale cu regim juridic distinct si nu afecteaza universalitatea juridica a patrimoniului, valorile nou intrate luand automat locul celor subrogate, dobandind pozitia juridica avuta de acestea din urma. Prin pastrarea pozitiei juridice, a regimului juridic se realizeaza continuarea afectatiunii masei de bunuri din cadrul unui patrimoniu destinatiei economice specifice. Plecand de la apartenenta masei de bunuri la patrimoniu, subrogatia universala cu titlu universal presupune intotdeauna si o subrogatie reala universala.

Subrogatia reala cu titlu particular priveste un bun individual determinat si se produce numai atunci cand legea o prevede in mod expres, regimul juridic special al bunurilor care ies din patrimoniu transferandu-se asupra bunului care intra in patrimoniu. Subrogatia reala cu titlu particular semnifica intotdeauna si o subrogatie reala universala.

Transmisiunea universala si cu titlu universal. Este vorba de transmiterea continutului patrimoniului, a elementelor sale, ca universalitate sau ca o fractiune din universalitate, deoarece patrimoniul dureaza numai atata timp cat exista titularul sau.

Transmisiunea universala are ca obiect patrimoniul ca universalitate si opereaza in cazul decesului persoanei fizice sau al reorganizarii persoanei juridice, cand intregul patrimoniu se transmite catre un singur succesor.

Transmisiunea cu titlu universal are ca obiect patrimoniul fractionat care se transmite catre doi sau mai multi succesori, fiecare dobandind o asemenea fractiune ce contine atat activ, cat si pasiv.

Chiar daca transmisiune priveste atat activul cat si pasivul in integralitatea lor sau numai fractiuni din acestea, nu sunt transmisibile drepturile si obligatiile intuitu personae, dreptul de uzufruct, uzul si abitatia.