Despre sectorul agricol al Uniunii Europene

Securitatea alimentara este o problema care a preocupat dintotdeauna lumea. Iar agricultura este singura ramura de productie care poate asigura securitatea alimentara pentru om, disponibilitati pentru export si completarea rezervelor nationale. Constituind una din ramurile principale de productie materiala, nivelul realizarilor din agricultura determina in mod nemijlocit si progresul economic si social al lumii in care traim.

In acest context trebuie privit si sectorul agricol al Uniunii Europene. Faptul ca, inainte de ultima largire, in 2004, 15 milioane de persoane (fara forta de munca ocazionala) isi desfasurau activitatea in cca. 8 milioane exploatatii agricole, cuprinzand peste 135 milioane ha de teren agricol si asigurau hrana pentru 350 milioane locuitori este o dovada a importantei agriculturii in Uniune.

Zonele rurale ocupau, inainte de 2004, 80% din teritoriul Uniunii Europene - spatiu in care locuia 20% din populatia celor 15 state membre(3% in Belgia, dar 40% in Irlanda, Grecia, Spania si Portugalia). Suprafata agricola la nivelul UE - 15 era de aproximativ 40% din suprafata totala (cu maxime de 50 - 60% in Franta, Olanda, Danemarca, Irlanda si Marea Britanie), iar populatia ocupata in agricultura era de 8,6% din populatia rurala.

De mentionat totodata, ca agricultura UE - practicand metode intensive si mecanizarea moderna - detine un rol important in productia agricola mondiala: 16% din productia mondiala de grau; 15% din productia de zahar; 25% din productia de lapte; 20% din productia de carne de vita, porc si pasare; 70% la vin. Uniunea a devenit un concurent important al Statelor Unite ale Americii pe piata produselor agricole.

Agricultura ocupa un loc de seama si in totalul schimburilor comerciale ale Uniunii. Inca inaintea ultimei largiri din mai 2004, produsele agricole si alimentare reprezentau la export cca. 8,5%. Cele mai importante produse la export sunt: cerealele, branzeturile, carnea, vinurile, berea, legumele si fructele. Balanta comerciala a UE este excedentara la cereale, carne, lapte, oua, peste, tutun si este deficitara la oleaginoase boabe, nutreturi, lemn, legume si fructe.

Pentru dezvoltarea schimburilor comerciale cu produse agricole, UE a incheiat acorduri bilaterale cu peste 120 de tari si face parte din 30 conventii internationale.

Veniturile realizate in sectorul agricol al UE sunt, in general, mai reduse in raport cu cele obtinute in sectoarele industriale sau a serviciilor. Desi preturile produselor agricole sunt in crestere, acestea cresc intr-un ritm inferior produselor din alte sectoare ale economiei.

In cursul ultimelor decenii, forta de munca din agricultura a fost redusa, numarul agricultorilor care au parasit acest sector de activitate crescand considerabil. Acest proces a avut ca rezultat abandonarea unor regiuni din Uniune si suprapopularea unor centre urbane. Si in ceea ce priveste folosirea pamantului, in ultimele doua decenii s-a inregistrat o reducere cu cca. 4,5 milioane la (0,3% pe an), indeosebi ca urmare a transferului  de terenuri agricole spre alte utilizari (drumuri, constructii). La acestea se adauga 5 milioane ha supuse regimului de "inghetare" a terenurilor cultivate, adica restrictii de cultivare in baza reformei PAC din 1992.

Rezultatele de azi ale agriculturii din Uniunea Europeana sunt rezultatul unor eforturi sustinute, initiate inca prin Tratatul de la Roma, care prevedea crearea unei piete agricole unice europene. Obiectivul final al acestui demers era sa permita consumatorilor Comunitatii sa-si procure hrana zilnica la preturi accesibile, asigurand, in acelasi timp, agricultorilor o remunerare echitabila, care sa le recompenseze eforturile facute.

In cele 6 tari fondatoare ale CEE, la mijlocul anilor '50, pe 65 milioane ha arabile lucrau cca. 17,5 milioane persoane. Spre deosebire de America si Australia unde predominau marile exploatatii agricole extensiv mecanizate, in tarile Comunitatii preponderenta era mica exploatatie familiala. Aceste exploatatii trebuiau sprijinite printr-o politica coordonata care a fost Politica agricola comuna (PAC). Aceasta politica a contribuit decisiv la crearea pietei agricole comune si la transformarea Uniunii intr-un furnizor de produse agricole si alimentare pentru intreaga lume.