Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi




Agricultura


Qdidactic » bani & cariera » agricultura
Fundamentarea economico-organizatorica a sistemelor de productie vegetala si a tehnologiilor de cultivare



Fundamentarea economico-organizatorica a sistemelor de productie vegetala si a tehnologiilor de cultivare


FUNDAMENTAREA ECONOMICO-ORGANIZATORICA A SISTEMELOR DE PRODUCTIE VEGETALA SI A TEHNOLOGIILOR DE CULTIVARE

In definirea unui sistem de productie vegetala se au in vedere urmatoarele probleme: structura culturilor (sau a produselor acestora), tipul de asolament si tehnologiile de cultivare. Intrucat intre factorii de productie, intre diferitele culturi, intre factori si culturi, se pot realiza combinatii multiple, in functie de zonele pedoclimatice si de gradul de aplicare a progresului tehnic, sistemele de productie care se pot adopta sunt variate. O clasificare a sistemelor de productie vegetala este redata in tabelul 8.4.


Tipuri de sisteme de productie

Tabelul 8.4.

Criteriul de clasificare

Sistemul de

Productie

Principalele




caracteristici

1. Volumul investitiilor de capital

Intensiv


Volum ridicat de capital investit in factorii de productie

Extensiv

Resurse de capital reduse

2. Numarul de 

culturi

Monocultura

In unitati specializate: viticultura, pomicultura, etc.

Policultura

Un sortiment de culturi

3. Nivelul de aplicare a progresului tehnic

Traditionale

In general sunt de tip extensiv practicate in zonele de deal si munte

Modernizate

Grad ridicat de mecanizare a lucrarilor

Ecologice

Nu utilizeaza produse chimice

4. Zona pedolcimatica

Pentru zone de campie

Predomina cerealele, plantele tehnice

Pentru zone de deal si munte

Predomina viticultura, pomicultura, pasunile si fanetele naturale

Zone podzolice

Necesita amendamente pentru corectarea pH-ului.

5. Asolament

Cu asolament de 2 – 3ani


In gospodariile individuale, de exemplu de forma grau/porumb

Cu asolament de 3-6 ani

In functie de gradul de autosuportabilitate a culturilor

6. Nivelul de alocare a apei

Irigate


Solicita investitii importante

Neirigate

Pe terenuri slab productive, cu productii mai mici la hectar



Alegerea celui mai potrivit sistem de productie, pentru fiecare unitate sau exploatatie agricola trebuie fundamentata stiintific, avand in vedere obiectivele strategice si evolutia raporturilor cerere-oferta.


1. Fundamentarea economico-organizatorica a structurii

culturilor

Componenta a sistemului de productie, structura culturilor este influentata de urmatorii factori: pamantul, conditiile climatice, conditiile economice si organizatorice, optiunile fermierilor.

Pamantul ca principal mijloc de productie influenteaza natura si ponderea culturilor prin: relief, expozitie, fertilitate, nivelul apei freatice, aprecierea economica, toate aceste caracteristici devenind restrictii in modelele de optimizare a structurii culturilor. Cunoasterea favorabilitatii terenurilor pe baza notelor de bonitare si de apreciere economica stabilite pentru plantele care pot fi incluse in structura culturilor, permite cuantificarea productiilor la hectar in  mod diferentiat pe tipuri de sol. Conditiile climatice (regimul pluvio0metric si termic) au un rol major in stabilirea naturii culturilor, a soiurilor si hibrizilor, a nivelului productiilor posibile de obtinut. Exemplu, in zona de ses se recomanda soiuri si hibrizi cu perioade de vegetatie mai lungi, cu suma gradelor de temperatura necesara mai mare, in comparatie cu zona de deal. In alegerea culturilor si a dimensiunilor, un rol deosebit il au factorii economici, organizatorici, biologici si sociali, concretizati in: cerintele economiei nationale, resursele tehnice si materiale de care dispune unitatea, resursele de forta de munca, distantele fata de centrele de aprovizionare cu resurse si de valorificare a produselor, dimensiunea exploatatiei, autosuportabilitatea culturilor, eficienta lor economica.

Eficienta economica a fiecarei culturi trebuie sa constituie un factor de care sa se tina seama, nivelul ei fiind apreciat printr-un sistem de indicatori sintetici: productia la ha, cheltuielile pe ha si pe unitatea de produs, iar la culturile furajere intereseaza in plus cantitatea de UN si PD la ha, costul unei UN.

In etapa actuala un factor restrictiv il constituie consumurile energetice. Reconsiderarea culturilor in scopul economisirii energiei, vizeaza extinderea culturilor intensive, a soiurilor si hibrizilor care au o capacitate ridicata de conversie, a celor cu un continut mai mare in substante utile si cu valoare biologica sporita.

Diversitatea formelor organizatorice, a conditiilor pedoclimatice, economice si sociale din tara noastra, determina variante de structuri de culturi pe zone. Astfel in zonele de ses structura culturilor se caracterizeaza prin ponderea ridicata a cerealelor si plantelor tehnice, urmate de culturile furajere, legume. In zonele de deal predomina sfecla de zahar, cartofii, apoi graul, orzoaica, culturile furajere. In societatile comerciale agricole datorita dimensiunilor mai mari si inzestrarii tehnice, culturile cu o pondere mare sunt cele cu un grad ridicat de mecanizare a lucrarilor. In societatile agricole si asociatii, dispunand de forta de munca, se cultiva si plante care consuma un volum ridicat de munca manuala (sfecla de zahar, legume).

In conditii de irigare, in stabilirea structurii culturilor se au in vedere urmatoarele: ponderea cea mai mare sa o aiba culturile care dau sporurile cele mai mari de productie prin irigare (porumb, soia, lucerna, sfecla de zahar); resursele financiare (costul unui ha este mai ridicat); sortimente de culturi care sa realizeze folosirea rationala a sistemului de irigare.

In gospodariile individuale din tara noastra, de dimensiuni reduse in etapa actuala, structura culturilor este mult mai diversificata, avand in vedere destinatia produselor obtinute, in majoritate pentru asigurarea autoconsumului.

In fundamentarea sortimentului de plante trebuie sa se aiba in vedere si posibilitatea culturilor duble in scopul asigurarii unei folosiri cat mai eficiente a terenului, mai ales in conditii de irigare.


Fundamentarea asolamentelor

Element al sistemului de productie vegetala, asolamentul reprezinta programul de rotatie a culturilor stabilit pe baza unor cerinte ale acestora si a unor principii ca:

a.     efectul asupra fertilitatii solului (leguminoasele lasa solul bogat in azot; floarea soarelui in schimb secatuieste puternic solul in substante nutritive;

b.     efectul asupra culturii urmatoare prin limitare buruieni, boli, daunatori (floarea soarelui, sfecla, inul este indicat a reveni pe aceeasi suprafata dupa 4 – 6 ani);

c.      prevenirea si combaterea eroziunii solului (plantatii de pomi, cerealele prin densitatea lor, lucerna prin radacinile ei profunde etc.).

Optimizarea structurii culturilor urmareste alegerea naturii si dimensiunii culturilor astfel incat sa se realizeze cresterea capacitatii productive a pamantului, folosirea eficienta a celorlalti factori de productie, obtinerea unor productii cat mai ridicate si stabile si a valorificarii profitabile a acestora. Pentru optimizarea economica a structurii culturilor se pot utiliza urmatoarele metode: normativ-constructiva, planning si programarea matematica.

Metoda normativ-constructiva consta in proiectarea unor variante de structura de culturi, la care se calculeaza un sistem de indicatori tehnici si economici, ce vor permite alegerea variantei celei mai bune. Indicatorii care se utilizeaza sunt: productia globala la ha, marja bruta la ha, cheltuielile la ha, consumul de ore-om la ha, profitul net si rata profitului. Fiecarui indicator i se acorda un anumit punctaj in cadrul unei scari (1-10 de exemplu) in functie de semnificatia lui economica, suma punctelor acordate fiecarei variante, constituind criteriu de  ierarhizare. Se alege varianta de structura care are suma punctelor cea mai mare.

Metoda planning reprezinta o varianta a metodei normativ-constructive cu introducerea unor restrictii de ierarhizare a culturilor :se acorda prioritate culturii care valorifica la maxim resursa cea mai limitata, iar aceasta resursa daca a fost epuizata de unele culturi, ea devine factor limitativ si impune o noua ordine de ierarhizare a culturilor, pentru utilizarea celorlalte resurse. In mod concret are loc o succesiune de variante care deriva insa una din alta. Pentru alegerea variantelor se utilizeaza un anumit criteriu, care poate fi: productia globala, marja bruta globala, profitul pe unitatea de suprafata.

Programarea matematica presupune constituirea unui model economico matematic care cuprinde o functie scop si un sistem de restrictii, urmand a fi rezolvat la calculator. Functia scop poate urmari maximizarea unui indicator economic (profit, productie globala), sau minimizarea altuia (cheltuielile la ha, costul unei UN la culturile furajere). Sistemul de restrictii cuprinde restrictii legate de suprafata totala, rotatia culturilor, disponibilul resurselor umane, garantarea livrarilor contractate, alte restrictii.

Pentru exemplificare se reda in continuare un astfel de model, avand in vedere datele tehnice si disponibilul de resurse, prezentate in tabelul 8.5.

Indicatorii tehnici si economici (122)

Tabelul 8.5.

Cultura

Suprafata (% din total)

Consum de munca ZO/ha

Productie medie

To/ha

Profit

Mil.lei/ha

Minim

Maxim

Porumb






Grau






Orz







Resursele disponibile:

suprafata totala de teren – 1554 ha

numarul de ZO – maxim – 12.217, minim – 10.217

sarcina de productie contractata – 6.492 to


Modelul economico-matematic va fi de forma urmatoare:

1. Functia scop: maximizarea profitului total

max.f(X) = 11,8 X1+17,58 X2 + 3,48 X3

2. Sistemul de restrictii:

a) utilizarea suprafetei totale:

X1 + X2 + X3 = 1554

b) restrictii de asolament:

X1 X3

X2 X3

c) utilizarea fortei de munca:

12 X1+2,5 X2+2,5 X3

12 X1+2,5 X2+2,5 X3

d) garantarea livrarilor contractate:

5,2 X1+3,9 X2+3,9 X3

e) nenegativitatea variabilelor:

X1 X 2 X3

In urma rezolvarii acestui model, printr-un program pe calculator, s-au obtinut urmatoarele rezultate prezentate in tabelul 8.6.

Structura optima a culturilor

Tabelul 8.6.

Cultura

Suprafata

Productia totala

To

Consum ZO

Profit total

Mil. lei

Ha


Porumb






Grau






Orz






TOTAL







2. Fundamentarea economico-organizatorica

a tehnologiilor de cultivare a plantelor

Alaturi de stabilirea unei structuri optime a culturilor, in corelatia cu un asolament rational, alegerea tehnologiilor de cultivare reprezinta o conditie indispensabila pentru obtinerea unor productii ridicate in conditii de eficienta economica maxima.

Tehnologia de cultivare reprezinta un ansamblu de metode , procedee si activitati desfasurate intr-o anumita succesiune, in vederea obtinerii diferitelor produse de natura vegetala.

Componentele concrete ale tehnologiei unei culturi sunt considerate urmatoarele: soiul sau hibridul folosit; lucrarile solului; densitatea plantelor; fertilizarea solului; intretinerea culturilor; recoltarea.

In cadrul tehnologiilor are loc imbinarea proceselor biologice cu procesele de munca desfasurate de oameni, direct sau cu ajutorul diverselor masini si instalatii. Procesele biologice ale plantelor, tipul si fertilitatea solurilor, conditiile de clima, planta premergatoare, nivelul dorit al productiilor, resursele tehnice, umane si financiare existente, determina o anumita succesiune a lucrarilor, folosirea unor metode specifice de lucru, calcularea necesarului de masini, de oameni si de diverse materii si materiale (samanta, ingrasaminte, erbicide, apa pentru irigat, combustibil, energie etc.), alegerea soiurilor, a hibrizilor, a tipului de ingrasaminte, erbicide etc.

Factorii materiali si umani dintr-o tehnologie de cultivare sunt purtatori de costuri, nivelul acestora si cantitatea consumata de factori, determinand nivelul cheltuielilor la hectarul de cultura.

Tehnologiile de cultivare a plantelor trebuie tratate in viziune sistemica. Verigile tehnologice (lucrarile solului, semanatul, fertilizarea, intretinerea culturilor, recoltarea, transportul la locul de depozitare) constituie subsistemele care se pot regla fiecare, reflectand posibilitatea optimizarii secventiale si pe ansamblul tehnologiei (a se vedea capitolul “Abordarea sistemica a sistemelor agricole”).

Criteriile care trebuie avute in vedere in optimizarea tehnologiilor sunt: tehnic, economic, energetic si ecologic, iar directiile principale sunt considerate urmatoarele:

a.     Efectuarea unui minim de lucrari pentru a evita tasarea solului. Se reduce astfel consumul de carburanti si unele cheltuieli;

b.     Cresterea gradului de mecanizare a lucrarilor de intretinere a culturilor in vederea sporirii productivitatii muncii;

c.      Alegerea soiurilor si hibrizilor celor mai productivi, in raport de zona si destinatie;

d.     Determinarea cantitatilor optime de ingrasaminte si a normelor de irigare, utilizarea in proportie mai mare a ingrasamintelor naturale;

e.     Alegerea pentru fiecare cultura a densitatilor la ha, in functie de soi, hibrid, zona;

f.       Dezvoltarea sistemelor de combatere biologica   a daunatorilor;

g.      Exploatarea rationala a sistemelor de masini, reducerea consumului specific de materiale, combustibili, energie;

h.     Alegerea perioadei optime de efectuare a lucrarilor.

Unele dintre masurile necesare optimizarii tehnologiilor reclama efort economic (cheltuieli) si consum de energie redus (alegere soiuri, hibrizi, densitate si epoca optima de efectuare a unor lucrari, stabilirea dozelor optime pentru ingrasaminte). Alte masuri in schimb necesita efort economic si consum de energie ridicat dar care contribuie la cresterea productiilor si a productivitatii muncii (fertilizare cu cantitati mari de ingrasaminte, cresterea gradului de mecanizare, irigarea culturilor).

Principalii indicatori utilizati in evaluarea si alegerea tehnologiilor optime sunt:

Productia medie la hectar;

Cheltuielile totale la hectar, pe grupe de cheltuieli si pe verigi tehnologice;

Marja bruta la hectar, pe kg de produs, pe zile-om;

Costul unitar – lei/kg produs;

Consumul de ore-om/ha si pe kg produs;

Consumul de energie la ha si pe kg produs ;

Bilantul energetic;

Cantitatea totala de ingrasaminte (in S.A.) la ha si pe kg produs;

Costul unui kwh.

Metodele care pot fi utilizate in optimizarea tehnologiilor de cultivare a plantelor sunt:

Metoda variantelor : in optimizarea secventiala (pe verigi tehnologice) sau pe ansamblul tehnologiei;

Metoda functiilor de productie: in optimizarea dozelor de ingrasaminte, a normei de irigare, a densitatii plantelor la ha etc.;

Metoda grafului - retea (sau a drumului critic): in optimizarea pe ansamblul tehnologiei unei culturi.

In continuare se vor prezenta cele mai importante aspecte si masuri legate de optimizarea economico-organizatorica a tehnologiilor pe secvente tehnologice.

Lucrarile solului au ca scop pregatirea terenului in vederea semanatului unei culturi, in general ele fiind: arat, discuit, grapat, aplicarea ingrasamintelor si a amendamentelor. Stabilirea lucrarilor si a modalitatilor de executare se materializeaza prin multe variante, in functie de urmatorii factori tehnici: epoca premergatoare, starea terenului, cultura care se va semana, posibilitatea de combinare a lucrarilor (discuit si aplicare ingrasaminte de exemplu).

Din punct de vedere economic trebuie avut grija insa ca ele reclama o cantitate mare de energie (carburanti) si un volum ridicat de cheltuieli. Astfel se apreciaza ca 25-50 % din consumul total de carburanti folosit pe ansamblul tehnologiei, este realizat de lucrarile solului, revenind pe ha intre 40-50 l. Acest lucru impune, in functie de factorii tehnici, sa se gaseasca modalitati de rationalizare a lucrarilor si metode de executare, care sa reduca consumul de energie si de cheltuieli. In acest sens se recomanda urmatoarele:

Inlocuirea aratului o data la 2 ani si acolo unde este posibil, cu lucrarea de discuit. Cercetarile arata ca, de exemplu la cultura de grau, inlocuirea aratului la 22-23 cm intr-un an cu discuitul la 18 cm + grapat, efectuat cu tractorul A1800, a redus consumul de motorina cu 11,5 l la ha si consumul de munca cu 68 ore-om (93);

Micsorarea adancimii araturii la cereale, leguminoase pentru boabe, floarea soarelui, porumb;

Alternarea de la un an la altul a lucrarilor superficiale cu lucrarile adanci;

Combinarea unor lucrari. Astfel efectuarea concomitenta a pregatirii patului germinativ cu erbicidarea, permite reducerea consumului de combustibil cu 15 % si a necesarului de forta de munca cu 30 %;

Precizarea momentului optim pentru pregatirea patului germinativ, in general imediat inaintea semanatului.

Alegerea soiurilor si a hibrizilor reprezinta o secventa tehnologica care nu reclama cheltuieli sau cere cheltuieli reduse (pretul mai mare pentru un soi sau hibrid nou, foarte productiv), putand insa avea o influenta deosebita asupra nivelului productiilor si prin intermediul lor asupra costului unitar. Se apreciaza ca pe ansamblul agriculturii, introducerea hibrizilor a adus un spor de productie in jur de 40 %. Alegerea soiurilor si a hibrizilor la plante se face in functie de zona pedoclimatica, de epoca in care se doreste a se obtine recolta pentru o valorificare mai buna pe piata (hibrizii au durate diferite de vegetatie), de perioada in care planta premergatoare lasa terenul liber, de rezistenta la seceta pentru zonele neirigate, de rezistenta la boli si daunatori, de posibilitatea irigarii si bineinteles nu in ultimul rand, de productivitatea lor. Managerii si fermierii individuali pot dispune de informatiile necesare in aceasta directie, apeland la Institutele de cercetari din zona, la serviciile de Consultanta agricola sau efectuand experiente proprii.

Semanatul. In optimizarea economica a acestei verigi tehnologice se au in vedere urmatoarele elemente: alegerea epocii optime, precizarea cantitatii de samanta la ha si a adancimii de semanat, combinarea semanatului cu alte lucrari (fertilizare, tratamente fitosanitare). Cercetarile arata ca depasirea perioadei optime de semanat de exemplu cu o saptamana, poate diminua recolta cu 20-25 %. Epoca optima de semanat este specifica in general fiecarei culturi si se alege tinand cont de zona pedoclimatica, temperatura din sol. Astfel,  graul de exemple se seamana in zona de sud in perioada 1-15 X, iar in zona colinara si de nord intre 15 IX – 1 X, iar porumbul trebuie semanat cand temperatura solului este de 8 o, mazarea pentru boabe la 1-2o (86). Cantitatea de samanta la ha este influentata de: valoarea biologica exprimata prin numarul de boabe germinabile la m2, si greutatea a 1000 de boabe; valoarea culturala a semintei data de puritate (minim 98 %) si germinatie (minim 90 %). Adancimea de semanat este in functie de textura solului, aprovizionarea lui cu apa si de lungimea coleoptilului care este specifica soiului. Nerespectarea cantitatilor optime de samanta la ha si a adancimii semanatului, determina fie o rasarire intarziata, fie o fixare proasta a plantelor sau nerasarirea datorita uscaciunii din stratul superficial al solului, toate ducand la diminuarea productiilor si cresterea costurilor. (86)



Fertilizarea constituie o veriga deosebit de importanta in tehnologia unei culturi, avand repercusiuni atat asupra productiilor cat si asupra conservarii si cresterii capacitatii productive a terenurilor. In optimizarea economica a sistemului de fertilizare intervin urmatorii factori: alegerea tipului substantelor de fertilizare; determinarea dozelor optime, alegerea epocii si a metodelor de aplicare. Experientele efectuate arata obtinerea unor sporuri mari de productie si de profit prin aplicarea ingrasamintelor. In tabelul 8.7. se prezinta spre exemplificare rezultatele obtinute la cultura de porumb in regim neirigat si irigat. Se observa de exemplu ca sporurile de productie obtinute, in regim neirigat de 11 q/ha porumb daca se dau 80 kg azot si 40 kg fosfor fata de martor si de 29,2 q/ha la irigat. De asemenea se obtine un profit suplimentar de 128 mii lei si respectiv de 556 mii lei, iar raporturile de conversie sunt de 1/0,8 fata de 1/ 2,2 la neirigat si de 1 /4,2 fata de 1/6 la irigat. In regim neirigat nu se recomanda doze mari de ingrasaminte, ele neaducand profit ci din contra pierderi. Diminuarea raportului de conversie este urmarea interventiei legii randamentelor descrescande.

La nivelul intregii agriculturi se considera ca aportul ingrasamintelor chimice la sporirea productiei, in ansamblul celorlalti factori este de circa 35-50 % (studii Institutul de Economia Agrara), dar ele necesita un consum mare de energie apreciata a fi intre 30-60 % din totalul energiei consumate pe o cultura. Substantele chimice utilizate pentru fertilizarea solului se prezinta pe piata sub diferite forme (lichide, granulate, cu microelemente sau fara), cu combinatii diferite intre N, P si K., sau simple. Alegerea tipului de ingrasaminte chimice se face in functie de cultura, epoca de aplicare, dozele de substante nutritive necesare plantelor.

Influenta ingrasamintelor si a irigarii asupra productiei de porumb (F308) *

Tabelul 8.7.


Criteriul

Fizic-tehnic

Economic (mii lei)

Energetic

Varianta

Doza

Prod.

q/ha

Spor total

Spor mediu (kg)

Venit.

suplim.

Chelt.

suplim.

Profit.    suplim.

Rata

profit

Energie kwh

Raport

Conversie

q/ha


Ingr.+Irig.

Ingr.

Consum suplim.

Obtinuta  suplim.

Neta

Neirigat

NoPo














N80P40














N160P80














N240P80














Irigat

NoPo














N80P40














N160P80














N240P80














In etapa actuala in vederea sporirii eficientei ingrasamintelor se impune cresterea concentratiei in substante active, diversificarea mai larga a combinatiilor intre azot, fosfor si potasiu, imbunatatirea sistemului de aprovizionare cu aceste substante, mai ales pentru producatorii individuali, acordarea unor facilitati la cumparare.

Determinarea unor doze optime de alocare la fiecare cultura reprezinta o cale de evitare a risipei si o metoda de crestere a eficientei utilizarii pe ansamblu a ingrasamintelor. Dozele optime de aplicare pentru productie maxima sau pentru profit maxim, combinatiile cele mai bune intre substantele nutritive (N, P, K), se pot determina utilizand functiile de productie (a se vedea capitolul “Alocarea resurselor”).

In tabelul 8.8. se prezinta spre exemplificare dozele de ingrasaminte recomandate in functie de fertilitatea naturala a solului pentru grau si sfecla de zahar. (86)

Doze optime de ingrasaminte (kg s.a./ha)

Tabelul 8.8.

Cultura

Fertilitatea naturala a solului


N


P2O5


K2O


Grau

Slaba




Mijlocie




Buna




Sfecla de

Zahar

Medie si slaba




Buna





Restrictiile de ordin financiar din unitatile si gospodariile agricole, determina existenta unor cantitati limitate de ingrasaminte. Acest lucru impune stabilirea unor anumite prioritati in aplicarea ingrasamintelor, in functie de reactia diferitelor culturi la ingrasaminte. Astfel este recomandat ca in primul rand sa se asigure dozele optime culturilor irigate, plantelor care se vor cultiva in sisteme intensive (porumb, sfecla de zahar, legume, etc.), soiurilor si hibrizilor foarte productivi.

Epoca de aplicare a ingrasamintelor are de asemenea un rol important in economicitatea tehnologiilor. Astfel unele experiente arata ca aplicarea de exemplu a unei doze de azot de 120 kg s.a./ha primavara devreme la grau, comparativ cu aplicarea in doua transe: 40 kg toamna si 80 kg primavara, reduce consumul de motorina cu 71,8 % si costul administrarii cu 69,6 %. (1)

Alaturi de ingrasamintele chimice in sistemul de fertilizare trebuie incluse si ingrasamintele naturale (gunoiul de grajd si diverse plante cultivate in acest scop denumit ingrasamant verde). Folosirea gunoiului de grajd in gospodariile si asociatiile familiale imbunatateste proprietatile solurilor, reduce costul fertilizarii, aduce sporuri de productii si asigura o calitate ecologica a produselor.

Cresterea accentuata a costurilor ingrasamintelor chimice, nivelul scazut al fondurilor de care dispun exploatatiile individuale, dar si societatile agricole, au determinat o scadere a cantitatilor utilizate pentru fertilizare. Astfel daca in 1989 se consumau in medie pe tara 200 kg s.a./ha, in 1993-94 s-a redus la 140 kg s.a. ajungand in 1998 la 40 kg s.a./ha.

Intretinerea culturilor cuprinde ansamblul lucrarilor de combatere a buruienilor , a bolilor si daunatorilor si cele de irigare. Intrucat combaterea buruienilor se poate realiza prin prasile mecanice si manuale sau prin utilizarea de substante chimice, este necesar a se efectua calcule privind care din modalitati este mai eficienta. Desigur ca in societatile agricole, in asociatiile de dimensiuni mijlocii , combaterea buruienilor trebuie facuta mecanizat, utilizand substante de combatere. In exploatatiile familiale, in etapa actuala, avand in vedere dimensiunile reduse si lipsa de capital, se practica inca sistemul cu prasile mecanice completate de prasile manuale.

Irigarea culturilor reprezinta un factor tehnologic deosebit, mai ales pentru zonele din sudul tarii supuse frecvent perioadelor de seceta. Socotita o mare consumatoare de energie si de fonduri, irigarea trebuie corelata cu actiuni specifice din celelalte verigi tehnologice: soiuri si hibrizi foarte productivi, o densitate mai mare a plantelor, cantitati mai mari de ingrasaminte. Neasigurarea acestor corelatii cu ceilalti factori tehnologici, face ca irigarea, datorita costului ridicat al apei, sa nu fie eficienta. Din datele tabelului 8.7. se observa eficienta tehnica si economica a imbinarii irigarii culturii porumbului cu aplicarea unor doze mai mari de ingrasaminte. Astfel aplicarea unor doze de 240 kg N si de 80 kg P2O5 la hibridul F308, la o norma intreaga de irigare, aduce un spor de 48,7 q/ha (70 %), un profit suplimentar de 659 mii lei/ha. Raportul de conversie trece insa de la 1/6,0 la 1/3,3. Trebuie avute in vedere insa fenomenele secundare care pot apare (inmlastinare, saraturare) si masurile care trebuie luate pentru prevenirea aparitiei lor (drenajul).

Pentru asigurarea unei eficiente economice ridicate a irigarii este necesar a se fundamenta metodele si normele de irigare, numarul de udari, fazele optime pentru aplicare.

Metodele de udare care se pot aplica sunt: prin aspersiune, prin brazde, scurgere la suprafata, prin picurare, alegerea lor fiind in functie de cultura, relief si costul instalatiilor.

Fundamentarea stiintifica a normelor de irigare impune efectuarea de studii pentru fiecare cultura, zona, sol, perioada din an, sistemul de fertilizare, soiurile si hibrizii folositi, densitatea plantelor, utilizarea functiilor de productie multifactoriale fiind indicata in acest scop.

Irigarea este justificata economic daca valoarea sporului de productie obtinut depaseste costul m.c. de apa utilizat. Avand in vedere ca exploatatiile agricole suporta numai cheltuieli de distribuire a apei la plante, in fundamentarea deciziilor se ia in vedere costul variabil, el influentand decisiv costul final al produsului.

Aceste calcule trebuie completate cu cele privind consumul energetic si bilantul energetic. Cercetarile (122) arata ca aplicarea unui sistem de irigare fundamentat economic si energetic asigura sporurile cele mai ridicate comparativ cu alti factori tehnologici, mai ales la cartofii timpurii (67 %); la sfecla de zahar (66 %), la porumb 64 %, dar si la grau (28 %), floarea soarelui (36 %).

Recoltarea este veriga tehnologica care influenteaza nivelul productiilor obtinute prin pierderile care se pot produce in conditiile in care nu este bine organizata.

In urma fundamentarilor economice si energetice pe secvente sau globala, tehnologia aleasa pentru o cultura este materializata in Fisa ei tehnologica care cuprinde in mod concret urmatoarele aspecte: lucrarile in ordinea lor cronologica, necesarul de mijloace mecanice (tractoare, masini, combine etc.), de forta de munca si de diverse materiale pentru fiecare lucrare, nivelul cheltuielilor tehnologice. Fisa tehnologica se finalizeaza cu calcularea pe ha si pe tona de produs a urmatorilor indicatori: costul tehnologic, consumul de ore-om, consumul energetic, marja bruta.

Importanta fiselor tehnologice rezida din urmatoarele aspecte: evidentiaza sub aspect tehnic, valoric si energetic tehnologia unei culturi; exprima eficienta economica si energetica a acesteia; reprezinta un ghid si un suport de comparatie pentru activitatile realizate; prin insumarea lor pe culturi serveste la definitivarea programelor de activitati lunare si anuale si la aplicarea autogestiunii economice in cadrul exploatatiilor agricole.

Cu caracter orientativ, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei in colaborare cu institutele de profil tehnic si economic au elaborat tehnologii cadru pentru principalele culturi.

In perioada actuala insa pentru gospodariile individuale este necesara elaborarea unor tehnologii care sa tina seama de dimensiunea si dotarea acestora.

Dezvoltarea si consolidarea sectorului privat, organizarea unor forme de exploatare de dimensiuni mijlocii si mari, specializarea lor, tipurile noi de masini, soiurile si hibrizii nou creati, substantele fitosanitare care vor apare, cerintele de ordin ecologic, reprezinta factorii care vor impune elaborarea unor tehnologii noi, cu consumuri mici de energie, suple, eficiente economic, nepoluante, care sa asigure obtinerea unor produse de calitate, in partizi mari si integrarea exploatatiilor in filierele agroalimentare.








Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|