Domeniul de aplicare al rezolutiunii si rezilierii

Domeniul de aplicare al rezolutiunii si rezilierii                        

Avand in vedere precizarile facute in cadrul capitolului cu privire la fundamentul si natura juridica a rezolutiunii si rezilierii se ajunge la concluzia ca aceste sanctiuni se aplica numai cu privire la contractele sinalagmatice.

Mai mult decat atat , rezolutiunea si rezilierea alaturi de exceptia de neexecutare a contractului si cu teoria riscurilor contractelor sunt considerate, ca efecte specifice ale contractelor sinalgmatice sau ca efecte ale neexecutarii contractelor sinalgmatice. De asemenea, rezolutiunea si rezilierea produc efecte si in materia contractelor unilaterale, aleatorii ( in cazul rentei viagere si al contractului de intretinere), cu executare succesiva[1].

1. Rezolutiunea contractelor unilaterale

Ori de cate ori se aduce in prim plan distinctia dintre contractele sinalagmatice si contractele unilaterale se evidentiaza ca principal interes al acestei distinctii aplicabilitatea, in cazul celor dintai, a unor efecte specifice, si anume exceptia de neexecutare, rezolutiunea/rezilierea si riscul contractului.

Pe de alta parte, s-a pus problema daca rezolutiunea si rezilierea nu s-ar aplica si contractelor unilaterale. Unii autori au observat ca neexecutarea culpabila a obligatiilor ce incumba debitorului din contractul unilateral ar justifica dreptul creditorului de a pretinde revenirea anticipata la situatia anterioara.

Rezulta, in acest sens, ca in caz de nerespectare a obligatiilor de catre comodatar (de exemplu, intrebuintarea lucrului in alte scopuri), comodantul poate cere rezilierea contractului, desi contractul este unilateral si partile nu au stipulat un pact comisoriu expres.

O asemenea teorie nu tine seama de ratiunea rezolutiunii/rezilierii[2] datorita faptului ca notiunea de reziliere este utilizata in contextul unui contract de executare succesiva, precum si ca tocmai regulile generale nu permit aplicarea rezilierii la contracte unilaterale.

Totodata, acceptiunea unanim admisa de autori este aceea ca se recurge la un efect specific al contractelor sinalagmatice pentru a intemeia in drept o posibilitate pe care o are orice creditor al unei obligatii afectate de un termen in favoarea debitorului: posibilitatea de a cere decaderea acestuia din urma din beneficiul termenului.

In situatia in care comodatarul, debitorul obligatiei de restituire si al obligatiei de folosire a bunului conform destinatiei prevazute in contractul de comodat schimba aceasta destinatie, fara a invoca rezilierea, comodantul confruntat cu aceasta stare de lucruri poate cere restituirea bunului inainte de termen sau, dupa caz, inainte de atingerea scopului urmarit de comodatar prin preluarea bunului in folosinta. Suntem, practic, in prezenta exigibilitatii anticipate a obligatiei de restituire care este oricum efectul final esential al comodatului.

Astfel, rezolutiunea si rezilierea sunt traiectorii accidentale ale contractelor sinalagmatice. Daca partile contractului sinalagmatic au o conduita normala, se vor produce efectele normale ale acestui contract care, cu exceptia locatiunii, conduc la crearea unor noi situatii de fapt si de drept.

Principalul efect al oricarui contract unilateral este revenirea la starea de fapt si de drept initiala : comodatarul restituie bunul comodantul (el poate fi obligat sa o faca anticipat chiar daca nu i se poate retine nici o culpa in folosinta bunului), depozitarul restituie bunul deponentului, creditorul gajist debitorului care si-a executat obligatia garantata prin gaj etc.

Din aceasta perspectiva, rezolutiunea in special, dar, intr-o anumita proportie si rezilierea trebuie percepute ca traiectorii exceptionale si accidentale, alese, in ultima instanta, de partea care considera ca este suficient de prejudiciata incat sa prefere desfiintarea contractului in loc de a persevera, pe cale de executare silita, in sensul atingerii efectelor ce sunt determinate de natura sa intrinseca[3].

Rezolutiunea in materia rentei viagere si a contractului de

intretinere

In principiu, renta viagera inceteaza la moartea persoanei in functie de durata vietii careia a fost constituita. Astfel, renta poate fiinta pana la moartea credirentierului, a debirentierului ori a unei terte persoane.

Contractul inceteaza si prin rezolutiune, care poate fi judiciara sau chiar conventionala. Credirentierul nu poate cere rezolutiunea pentru neplata ratelor si deci restituirea capitalului sau a bunului instrainat catre debitor.

Se recunoaste dreptul exclusiv credirentierului de a urmari averea debitorului folosind calea executarii silite, in vederea indestularii sale in privinta ratelor scadente si in vederea asigurarii ca ratele viitoare vor fi platite.

Credirentierul poate cere rezolutiunea daca debirentierul nu-i procura garantiile stipulate pentru executare, prin derogare de la dreptul comun. La fel, daca renta s-a constituit oneros, contra vanzarii unui bun, credirentierul se bucura de privilegiul vanzatorului. Daca renta a fost constituita printr-o liberalitate, ea va putea fi revocata pentru oricare dintre cauzele prevazute de lege in aceasta materie.

Contractul de intretinere este un contract aleatoriu, pentru ca durata obligatiei debitorului este in functie de durata vietii creditorului, eveniment incert. Intinderea prestatiilor partilor sau numai a uneia dintre ele depinde de un eveniment incert, astfel incat la momentul incheierii contractului nu se poate cunoaste si nu se poate aprecia cu certitudine castigul sau pierderea fiecarei parti si uneori nici nu se poate sti daca va exista un castig sau o pierdere[5].

Lucrare: Analiza profitabilitatii pe baza ratelor de marja Eseu: Analiza rezultatului brut al exploatarii

In cazul in care contractul de intretinere s-a incheiat pe o perioada determinata, el va avea   caracter comutativ, intrucat intinderea prestatiilor datorate de catre parti este certa si poate fi apreciata chiar la momentul incheierii contractului, deoarece se promit lucruri care exista la acel moment sau a caror existenta viitoare este certa.

Contractul de intretinere este un contract intuitu personae, intrucat contine o obligatie de a face, strict personala si netransmisibila. Dreptul de intretinere, fiind un drept personal si ca atare netransmisibil prin succesiune, deoarece se stinge la moartea beneficiarului, mostenitorii acestuia nu pot cere ca prestatiile sa continue in favoarea lor, sau ca cele neefectuate in timpul vietii defunctului sa fie executate ulterior. Fiind un contract intuitu personae, nu poate fi atacat cu actiune in reziliere decat de creditorul intretinerii, nu si de succesorii acestuia, care pot doar sa continue procesul intentat de creditorul decedat

Rezilierea contractului de intretinere se dispune numai daca, din culpa debitorului, nu a primit intretinerea prevazuta in contract, care, de regula, consta in asigurarea hranei, imbracamintei, medicamentelor, satisfacerea oricaror alte nevoi si se presteaza in natura. In lipsa unui impediment legal, partile pot conveni insa, la data contractului sau ulterior, ca intretinerea sa fie convertita, permanent sau temporar, intr-o suma de bani pe care debitorul-intretinator trebuie sa o plateasca creditorului-intretinut, pentru acoperirea, total sau partial, a obligatiei de intretinere cuvenita. Refuzul de a primi intretinerea cuvenita, fara un motiv temeinic, constituie un abuz al creditorului, acesta neputand obtine rezilierea contractului, prevalandu-se de propria-i culpa.

3. Rezolutiunea in materia contractelor cu executare succesiva

In majoritatea lucrarilor din literatura de specialitate, clasificarea contractelor in contracte cu executare uno ictu si contracte cu executare succesiva prezinta importanta pentru delimitarea sferei de aplicare a rezolutiunii (contractele cu executare uno ictu) de aceea a rezilierii (contractele cu executare succesiva).

Exemplul contractului de intretinere, evidentiat mai sus pentru a dezlega chestiunea restrangerii domeniului de aplicare a rezolutiunii/rezilierii in aria contractelor sinalagmatice, este edificator si pentru a dezvalui fisurile acestui rationament[7].

Contractul de intretinere, ca si contractul de renta viagera (mai ales in  ipoteza unui pact comisoriu) este, fara indoiala, un contract de executare succesiva. Cu toate acestea, conform anumitor acceptiuni in materie, este pe deplin admisibila restituirea bunului prestat in schimbul intretinerii ori, dupa caz, al rentei, cu titlu de rezolutiune, fara ca, invers, sa se puna problema restituirii contravalorii intretinerii, respectiv a rentei executate.

Astfel, se poate ajunge la concluzia ca, in contractul de intretinere, debitorului in culpa nu i se cuvine restituirea valorii intretinerii, independent de faptul ca a avut sau nu folosinta bunului de la data incheierii contractului pentru ca problema nu trebuie rezolvata dupa cum opereaza sau nu o compensare de foloase, ci in raport de caracterul aleatoriu al contractului

Asadar, de esenta rezolutiunii nu este existenta unui contract de executare uno ictu; practic, rezolutiunea este aplicabila ori de cate ori este intemeiata si posibila in raport cu natura contractului (modul de executare este doar unul dintre reperele definirii acestei naturi) restituirea prestatiilor, indiferent ca aceasta se face unilateral sau in favoarea ambelor parti contractante.

Domeniul de aplicare al rezilierii

In literatura juridica romaneasca se acorda notiunii de reziliere o dubla acceptiune. Astfel, pe de o parte, rezilierea este considerata corespondentul rezolutiunii in materie de contracte cu executare succesiva. Pe de alta parte, rezilierea se mentine in teritoriul acestor contracte, insa nu ca un corespondent al rezolutiunii, ci desprinsa cu totul de ideea de culpa contractuala.

In ceea ce priveste cea din urma acceptiune, s-a afirmat ca rezilierea se deosebeste de rezolutiune prin faptul ca nu opereaza retroactiv la data incheierii contractului si nu implica neaparat o neexecutare culpabila a contractului.

Rezilierea poate fi voluntara, fortata sau judiciara. Rezilierea voluntara corespunde revocarii, care, la randul ei, poate fi consensuala (mutuus dissenssus) sau unilaterala (denuntarea unilaterala).

Rezilierea fortata este legata de disparitia, dupa incheierea contractului de executare succesiva, a unui element esential al contractului (pieirea bunului, decesul partii in considerarea careia s-a perfectat contractul s.a.)[8].

Rezilierea judiciara ramane sa opereze ori de cate ori, la cererea partii interesate, instanta judecatoreasca, in lipsa acordului de vointa a partilor si fara a fi disparut in intregime unul dintre elementele esentiale ale contractului, pronunta desfacerea contractului cu efecte ex nunc. S-a apreciat ca o asemenea solutie este posibila si ca remediu al unui caz de impreviziune.

In alti termeni, nerevenirea la situatia anterioara, ca si neatingerea drepturilor tertilor sunt reputate ca fiind constante pentru desfacerea unor contracte cu derulare in timp, indiferent de temeiul desfiintarii[9].

Printre obiectiile de principiu ce s-ar formula in combaterea acestei viziuni ar fi aceea ca rezilierea, o data conceputa ca factor comun pentru ineficacitatea contractelor cu executare succesiva, ar putea absorbi, la prima vedere, inclusiv situatiile de nulitate a acestor contracte.

De aceea, este intelept sa se analizeze comparativ toate cauzele de ineficacitate si comportamentul acestora in aria contractelor cu executare succesiva pentru a afla daca nu mai exista, in afara nulitatii, si alte cauze ce nu se pot subsuma marii familii a rezilierii, avand nevoie de un loc distinct.

In al doilea rand, viziunea totalizatoare asupra rezilierii este, intr-o anumita masura, hranita de anumite dispozitii legale, unele de data recenta. Este indeajuns sa evocam in acest sens dispozitiile Legii nr. 114/1996, actualizata 2011,  a locuintei.

Conform legii mai sus mentionate, rezilierea contractului de inchiriere inainte de termenul stabilit se face in urmatoarele conditii:

a) la cererea chiriasului, cu conditia notificarii prealabile intr-un termen de minimum 60 de zile;

b) la cererea proprietarului, atunci cand:

- chiriasul nu a achitat chiria cel putin 3 luni consecutiv;

- chiriasul a pricinuit insemnate stricaciuni locuintei, cladirii in care este situata aceasta, instalatiilor, precum si oricaror alte bunuri aferente lor, sau daca instraineaza fara drept parti ale acestora;

- chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea sau impiedica folosirea normala a locuintei;

- chiriasul nu a respectat clauzele contractuale;

c) la cererea asociatiei de proprietari, atunci cand chiriasul nu si-a achitat obligatiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioada de 3 luni, daca au fost stabilite, prin contractul de inchiriere, in sarcina chiriasului[10].

Din aceste prevederi legale edictate in materie de inchiriere a locuintei, rezulta ca rezilierea acopera atat situatii de culpa contractuala, precum cele de la lit. b si c, cat si situatia denuntarii unilaterale, recunoscuta exclusiv chiriasului, potrivit art. 24 lit. a.

Ca o ultima chestiune ce ar interesa domeniul de aplicare a rezolutiunii/rezilierii, se cuvine adaugat ca atat dispozitiile Codului Civil, cat si cele cuprinse in legi speciale fac aplicatii ale acestor cauze de ineficacitate. Comentariile acestor texte isi au rostul atunci cand se evidentiaza particularitatile pe care le comporta aceasta cauza de ineficacitate la anumite contracte; cu alte cuvinte, metodologic vorbind, nu este, in opinia noastra, un aspect de intindere a sferei de aplicare, ci unul care tine de conditii specifice in care functioneaza cauza de ineficacitate.