Strategii si politici in domeniul resurselor umane

Strategii si politici in domeniul resurselor umane

Politica in domeniul resurselor umane, formulata de conducerea organizatiei, orienteaza activitatea fiecarui angajat. Pentru aceasta este necesar ca elementele acestei politici sa fie detaliate si concretizate la fiecare nivel ierarhic.

Preocuparea pentru resurse umane la nivelul conducerii de varf necesita precizarea unor reguli de baza, a unor atitudini fata de resursele umane pe baza carora se adopta deciziile. Acest ansamblu de reguli si atitudini constituie politica intreprinderii in raport cu resursele umane.[1]

Stabilirea unei politici corecte in domeniul resurselor umane trebuie sa tina seama de importanta personalului dintr-o intreprindere, de raspunderea care revine conducerii si de obiectivele intreprinderii in acest domeniu. O politica de personal corect formulata este elementul esential in obtinerea unor rezultate performante.

Cerintele unei politici eficiente in domeniul resurselor umane pot fi sintetizate astfel:

o      integrarea managementului resurselor umane in managementul intreprinderii;

o      obtinerea adeziunii intregului personal;

o      actionarea la toate nivelurile;

o      asigurarea unui climat de angajare si de valorificare a potentialului fiecarui angajat;

o      recunoasterea si motivarea personalului care obtine rezultate performante;

o      stimularea la fiecare angajat, a dorintei de imbunatatire continua a proprie activitatii;

o      antrenare in procesul decizional a celor ce dovedesc competenta profesionala.

Prin intensificarea utilizarii de tehnologii moderne, apar cerinte deosebite fata de managementul resurselor umane in sensul cresterii cererii de forta de munca cu o inalta calificare, in timp ce cererea de forta de munca necalificata scade.

Cresterea interdependentelor internationale si a globalizarii pietelor a dus in ultimele decenii la o internationalizare a activitatii organizatiilor.

Internationalizarea nu inseamna numai expansiune a activitatilor de management national in strainatate, ea ducand la o complexare si o modernizare a managementului resurselor umane. Acestea sunt motivate prin:

o      multitudinea functiilor si activitatilor care nu se manifesta in cazul activitatii pur nationale;

o      sarcini eterogene generate de tari;

o      amestecul profund in viata personala a unor trimisi sa lucreze in strainatate;

o      modificarea centrelor de greutate a activitatii in cadrul compartimentului de personal, in cadrul internationalizarii crescande precum si a schimbarilor organizatorice obligatorii;

o      cresterea riscului, ca urmare a cauzelor de ordin personal si financiar in privinta esuarii angajamentelor in strainatate;

o      cresterea influentelor externe.